Recusal denial upheld in dismissed official's bias challenge over panel composition.

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 1162 din 23.02.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020 a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, privind anularea deciziei de destituire din funcţia publică nr. 857/02.10.2019 şi a actelor premergătoare cu consecinţa reintegrării reclamantei în funcţia anterioară şi a plăţii drepturilor salariale aferente şi a unor despăgubiri morale.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub acelaşi număr.

La data de 19.01.2022 recurenta a depus "cerere de recuzare cu privire la repartizarea recursului aceluiaşi complet de judecată Complet 9-completul 8 recurs noul C. proc. civ., căruia i-a fost repartizată şi care a judecat cererea de recurs împotriva hotărârii civile din cauza nr. x/2020 privind decizia de reîncadrare", invocând dispoziţiile art. 41, art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13, art. 44, art. 45 C. proc. civ.

2. Încheierea curţii de apel

Prin încheierea din data de 27 ianuarie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de petenta-recurentă A..

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii a declarat recurs petenta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea încheierii şi rejudecarea cererii de recuzare.

În motivarea căii de atac, în contextul unei prezentări extinse a situaţiilor de fapt din dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020 şi a criticilor formulate în privinţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aceste cauze, s-a arătat că la nivelul curţii de apel nu s-a asigurat imparţialitatea completului din recurs şi nici repartizarea aleatorie, recursul din dosarul nr. x/2020 fiind repartizat aceluiaşi complet de judecată "9-completul 8 recurs", care a soluţionat anterior, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil şi în termen optim, recursul împotriva hotărârii din dosarul nr. x/2020. De asemenea, completul a fixat primul termen de judecată în cauză la mai mult de 90 zile, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Acelaşi complet de judecată şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia asupra excepţiei de nelegalitate, împrejurare ce atrage incidenţa cazului de incompatibilitate invocat.

Afectarea imparţialităţii completului aduce atingere art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, în opinia recurentei nefiind asigurate nici dreptul efectiv de acces la o instanţă imparţială, dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, conform art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Cu privire la completul curţii de apel "9 - completul 8 recurs", desemnat să judece recursurile din dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020 cu aceleaşi părţi, recurenta a arătat că acesta a amânat în mod repetat judecarea cauzelor, afectând desfăşurarea normală a proceselor, această conduită fiind "de natură să ridice şi să justifice obiectiv temeri legitime privind imparţialitatea" (CEDO 270 ct. 1998 dr. Buscemi c.ltaliei 29569/95). Totodată, pentru soluţionarea cererii de recuzare nu s-a procedat la repartizarea aleatorie, iar completul desemnat a stabilit, în mod nelegal, obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru, în contextul în care litigiul viza raportul de serviciu al funcţionarului public.

A mai arătat recurenta că respingerea cererii de recuzare şi judecarea cauzei de către acelaşi complet de judecată a afectat dreptul de acces la o instanţă imparţială, curtea de apel neoferind garanţii suficiente, dincolo de orice îndoială legitimă, privind imparţialitatea obiectivă a completului de judecată. De asemenea, redactarea tardivă a deciziei pronunţate a afectat dreptul recurentei la exercitarea căii de atac .

În opinia recurentei, dreptul fundamental la o cale de atac eficientă cuprinde şi cerinţa asigurării accesului efectiv la o instanţă imparţială şi asistenţa juridică. Deşi justiţia este egală, aceasta permite obstacole procedurale şi dezechilibru între părţi, întrucât, în fapt, instanţa acordă pondere mai mare prezumţiei de legalitate a actului unei instituţii publice, nu îşi exercită rolul activ în examinarea probelor pertinente şi concludente în cauză şi respinge cauza fără a judeca fondul, dreptul de acces la justiţie devenind un drept iluzoriu şi teoretic.

Conform art. 101 alin. (9) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti (hotărârea C.S.M. nr. 1375/2015) "de câte ori se impune excluderea unui complet de la repartizarea aleatorie, se dispune de preşedintele de secţie". La trimiterea cererii de recuzare altui complet erau aplicabile dispoziţiile art. 110 alin. (2), (7), art. 111 alin. (3), iar preşedintele secţiei sau al instanţei puteau constata eroarea la repartizare ei şi necesitatea unei noi repartizări, aleatorii, conform art. 111 alin. (3) din acelaşi regulament. Cum preşedintele secţiei a IX-a era membru al completului de judecată 8 recurs, iar judecarea cauzelor recurentei a coincis cu declanşarea concursului de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurenta a apreciat că a fost afectată disponibilitatea judecătorului şi a completului de judecată în perioada noiembrie- ianuarie, atenţia acordată cauzelor, previzibilitatea termenului de soluţionare şi programarea şedinţelor de judecată.

Încheierea completului 9 al curţii de apel din 27.01.2022 nu respectă cerinţele imperative privind imparţialitatea obiectivă, repartizarea aleatorie, încalcă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi dispoziţiile legale referitoare la compunerea/constituirea instanţei, ce atrag nulitatea încheierii pronunţate, în condiţiile art. 174 alin. (2), art. 176 pct. 4 şi 6 C. proc. civ., neconditionată de vătămare. Prin raportare la deciziile CCR nr. 685/2018 şi nr. 417/2019, compunerea completelor de judecată trebuie reglementată prin lege şi nu actele colegiilor de conducere ale instanţelor.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a încheierii pronunţate de curtea de apel.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prezenta cale de atac formulată de petenta A. vizează încheierea de şedinţă din data de 27 ianuarie 2022 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea petentei de recuzare formulată împotriva completului învestit cu soluţionarea recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020

Analizând punctual susţinerile recurentei, Înalta Curte reţine că primele două cazuri de casare invocate, art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. vizează situaţiile în care " instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale" şi "hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii".

În prezenta cauză, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1162 din 23.02.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, a fost înregistrat pe rolul secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, fiind repartizat aleatoriu completului de recurs nr. 8 din cadrul acestei secţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 1375/2015 "Incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor completului de judecată, se vor soluţiona de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeaşi materie."

Întrucât cererea de recuzare formulată de petentă împotriva tuturor membrilor completului de recurs nr. 8 a fost soluţionată, conform prevederilor anterior menţionate, de către completul de recurs nr. 9 din cadrul aceleiaşi secţii, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al susţinerilor recurentei referitoare la nerespectarea dispoziţiilor privind alcătuirea instanţei.

De asemenea, date fiind aceleaşi dispoziţii ale art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti nu se impunea repartizarea aleatorie a cererii de recuzare formulate. O astfel de măsură poate fi dispusă doar în cazurile expres reglementate de dispoziţiile procedurale, iar dispoziţiile art. 101 alin. (9), art. 110 alin. (2), (7), art. 111 alin. (3) din acelaşi regulament invocate de recurentă nu îşi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză.

Recurenta a invocat şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar Înalta Curte constată că încheierea pronunţată nu relevă încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Astfel, recurenta a apreciat că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a stabilit în mod nelegal obligaţia de a achita taxă judiciară de timbru, desi litigiul viza raportul de serviciu al funcţionarului public.

Înalta Curte subliniază faptul că acest aspect nu poate fi verificat de către instanţa de recurs, câtă vreme potrivit dispoziţiilor art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă acest mijloc procesual reglementat de norma specială nu a fost folosit de recurenta din prezenta cauză.

În acelaşi timp, Înalta Curte nu poate primi argumentele referitoare la încălcarea dreptului la un process echitabil şi în termen optim, prin fixarea cu întârziere a primului termen de judecată şi amânarea în mod repetat a judecării cauzelor, întrucât acestea vizează completul de recurs învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2020 împotriva căruia a fost formulată cererea de recuzare, iar nu completul care a soluţionat această cerere şi a pronunţat încheierea supusă controlului judiciar.

De asemenea recurenta a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea atacată şi nepronunţarea asupra motivelor de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine, însă, că recurenta nu a prezentat o motivare circumstanţiată a acestui motiv de recurs, dar şi faptul că, în raport de considerentele încheierii atacate, aceasta explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează o analiză adecvată a cererii formulate.

Potrivit ultimului motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În analiza prezentului motiv de recurs, instanţa are în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (Decizia nr. 558/2014), în cuprinsul căreia, prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitor la imparţialitatea judecătorului, s-au reţinut următoarele:

"19. Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, […], reiterând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a stabilit că imparţialitatea magistratului, ca şi garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). De asemenea, Curtea a reţinut că imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 1989, pronunţată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47).

20. Analizând art. 124 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că judecătorii se bucură de prezumţia constituţională de imparţialitate, aceasta fiind ataşată statutului lor profesional. Această prezumţie poate fi, însă, răsturnată, în mod individual, cu privire la fiecare judecător în parte, în condiţiile în care se demonstrează lipsa imparţialităţii subiective sau obiective a judecătorului."

Totodată, potrivit art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege".

În jurisprudenţa Comisiei sau a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a arătat că existenţa imparţialităţii în sensul art. 6 par. 1 din Convenţie trebuie determinată conform unui test subiectiv, pe baza convingerilor personale ale judecătorului cauzei, dar şi conform unui test obiectiv, vizând să stabilească dacă un judecător a oferit suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă în aceasta privinţă (cauza Hauschildt c. Danemarcei, hotărârea din 24 mai 1989).

Relativ la demersul obiectiv exigenţa imparţialităţii în sensul art. 6 par. 1 din Convenţie presupune ca încrederea pe care judecătorul trebuie să o inspire părţilor şi publicului este esenţială şi decisivă, important fiind ca îndoielile privitoare la imparţialitate să poată fi justificate în mod rezonabil.

Imparţialitatea subiectivă presupune că niciun membru al instanţei nu trebuie să aibă vreo prejudecată sau predilecţie. Judecătorul nu trebuie să aibă niciun motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte. Demersul subiectiv de a determina imparţialitatea judecătorului ar însemna, deci, a determina convingerea personală a judecătorului pe parcursul judecăţii şi în modul de soluţionare a unei cauze concrete. Imparţialitatea subiectivă pune în discuţie aşadar "forul interior" al judecătorului. Ambele criterii trebuie să convingă un observator exterior şi obiectiv că imparţialitatea judecătorului cauzei nu ar putea fi afectată, iar posibilitatea de a formula cerere de abţinere reprezintă un remediu legal pentru astfel de situaţii, pe lângă cele asigurate părţii interesate (recuzarea sau cererea de strămutare).

În prezenta cauză cererea de recuzare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ., petenta invocând împrejurarea că acelaşi complet a soluţionat anterior dosarul nr. x/2020 vizând aceleaşi părţi şi apreciind că modul de soluţionare a dosarului menţionat naşte în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., "(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii: 1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil; ... 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al argumentelor din cererea de recuzare reluate şi în calea de atac promovată şi constată că soluţionarea de către acelaşi complet a unei alte cauze, între aceleaşi părţi, dar având obiect diferit, nu reprezintă o antepronunţare şi nici nu este de natură a pune în discuţie imparţialitatea judecătorilor, testul obiectiv la care s-a făcut referire mai sus impunând existenţa unor îndoieli privitoare la imparţialitate care să poată fi justificate în mod rezonabil, iar nu speculativ.

Contrar susţinerilor recurentei, curtea de apel a constatat în mod just că dosarul nr. x/2020 are ca obiect acţiunea în anulare a deciziei de destituire din funcţia publică nr. 857/2.10.2019, în timp ce dosarul nr. x/2020 a vizat un alt act administrativ, respectiv decizia nr. 133/2019 emisă de intimata Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Argumentele de nelegalitate invocate au fost diferite în cele două dosare, iar nemulţumirea recurentei faţă de modul de soluţionare a primei cauze sau cu privire la modul de gestionare a termenelor procedurale într-un alt dosar nu constituie, prin ele însele, motive suficiente pentru a genera în percepţia părţii o bănuială legitimă de subiectivism, instanţa realizând o examinare distinctă a fiecărei cauze în parte.

În mod similar, Înalta Curte nu poate primi nici susţinerile referitoare la pretinsa afectare a activităţii completului de judecată prin participarea unuia dintre membri la un concurs de promovare sau la nelegala stabilire a compunerii completurilor de judecată prin acte ale colegiilor de conducere ale instanţelor, aceste aspecte neconducând la existenţa unui caz de incompatibilitate.

Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 decembrie 2023.