Competence for administrative action seeking damages for unconstitutional pension indexation changes by central authorities
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence, determining that the Court of Appeal of Constantina, in its administrative and fiscal section, holds material and territorial jurisdiction to adjudicate the case, thereby overriding the lower court’s declination. The dispute involved a pensioner suing the Government and a sectorial pension fund for damages and the restitution of pension sums, claiming that the indexation and update of their pension were harmed by emergency ordinances concerning public sector salary regulation, with the plaintiff explicitly invoking an exception of unconstitutionality against specific provisions of the ordinance. The court’s decisive legal basis rested on Articles 9 and 10 of Law No. 554/2004, establishing that because the action sought damages resulting from the application of an act of a central public authority rather than the direct challenge of a local act or a financial threshold case, competence lies with the appellate court of the region where the plaintiff resides.
Legislator headnote
AI generatedart. 60 din Legea nr. 223/2015, art. 38 din Legea nr. 153/2017, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 135 din C. proc. civ; Competence for administrative action seeking damages for unconstitutional pension indexation changes by central authorities: În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că temeiul de drept procedural al prezentei acţiuni este reprezentat de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de reclamant în cuprinsul cererii, reclamantul fiind nemulţumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, criticată de acesta ca nefiind constituţională, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei astfel cum era reglementat de dispoziţiile art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 11.04.2023 şi înregistrată sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 152/2017 şi a prevederilor Legii 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 30.07.2007, şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum şi obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, prevederile Legii nr. 152/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 50 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 30.07.2007, şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 şi art. 2, conform gradului deţinut, de agent şef principal, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dacă este cazul, şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
A invocat reclamantul excepţia de neconstitutionalitate extrinsecă a dispoziţiilor art. VII, pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Tulcea – secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 876/2023 din 27 iulie 2023, pronunţată de Tribunalul Tulcea – secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la efectuarea unor operaţiuni administrative şi la plata unor despăgubiri, necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului pretins de reclamant, circumscris art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în coordonatele trasate de art. 9 alin. (5) teza finală din acelaşi act normativ.
Instanţa competentă în soluţionarea cererii de mai sus este cea prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, litigiul privind un act emis de autorităţile publice centrale (Guvernul României) şi realizarea unor operaţiuni administrative legate de acesta.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 241 din data de 2 octombrie 2023, Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că temeiul de drept procedural al prezentei acţiuni este reprezentat de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de reclamant în cuprinsul cererii, reclamantul fiind nemulţumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, criticată de acesta ca nefiind constituţională, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei astfel cum era reglementat de dispoziţiile art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015.
Instanţa a reţinut că, în raport de prevederile invocate în cererea de chemare în judecată, art. 9 din Legea nr. 554/2004, competenţa funcţională aparţine instanţei de contencios administrativ, însă competenţa materială aparţine tribunalului, şi nu curţii de apel.
II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.
În speţă, acţiunea introductivă întemeiată pe art. 7 alin. (5) şi art. 9 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 vizează solicitarea reclamantului de a se constata vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, precum şi asigurarea fondurilor, respectiv restituirea sumelor reţinute din pensie, rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la art. 38 din Legea 153/2017 şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecăţii şi a criteriului de determinare a competenţei aplicabil cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că raportul juridic litigios nu vizează dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuţie aspecte privind stabilirea unui atare drept sau neîndeplinirea, în fapt, de către pârâtă, a unei obligaţii de achitare a pensiei.
Ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea introductivă este, aşa cum s-a precizat, acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres în cuprinsul acţiunii, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017. Cu alte cuvinte, este nemulţumit de faptul că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei de serviciu al cărei beneficiar este, astfel cum era reglementat de art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, considerându-se vătămat de aplicarea prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.
Totodată, în vederea recuperării prejudiciului suferit, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituţional, fiind formulată în contradictoriu cu autorităţile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.
Aşadar, Înalta Curte reţine că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendinte sunt cele ale acţiunii în contencios administrativ reglementate de art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. (5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."
Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ.
Reclamantul, socotindu-se vătămat în drepturile şi interesele sale legitime, a solicitat obligarea autorităţilor la repararea prejudiciului, astfel că, acţiunea fiind întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorităţiilor publice pârâte (Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne) faţă de care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în situaţia în care prevederile ordonanţei de urgenţă vor fi declarate neconstituţionale, competenţa materială de soluţionare a cauzei revenind, prin urmare, secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.
În concluzie, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea acţiunii de faţă pe rolul instanţei de contencios administrativ, respectiv la obiectul concret al acţiunii ce constă în obligarea autorităţii pârâte, autoritate publică centrală, la plata de despăgubiri, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa, în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul reclamantul.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, Guvernul României în favoarea Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, Guvernul României în favoarea Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 14 decembrie 2023.