Decizia nr. 6004/2023 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 08.04.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, să se dispună obligarea pârâtului la modificarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 133/2018 privind stabilirea condiţiilor în care se poate conferi Semnul onorific în Serviciul Patriei pentru ofiţeri, ofiţeri de poliţie, maiştri militari, subofiţeri, agenţi de poliţie, preoţi militari şi soldaţi şi gradaţi profesionişti, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1005 din 27 noiembrie 2018, prin completarea dispoziţiilor art. 7 cu stabilirea expresă a obligaţiei emiterii, cu titlu retroactiv, a Semnului onorific în Serviciul Patriei ulterior anului în care persoanele îndreptăţite îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, în cazul în care s-a dispus achitarea acestora şi sunt repuse în drepturile avute la data punerii la dispoziţie, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 64 din 7 iulie 2022, Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, excepţiile invocate de pârât prin întâmpinare, respectiv excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect "litigiu privind funcţionarii publici statutari", formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 de mai sus au formulat recurs principal reclamantul A. şi recurs incident pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

1. Prin recursul principal, invocând incidenţa motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat, în principal, casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, recurentul – reclamant a solicitat casarea în parte a sentinţei civile nr. 64 din 7 iulie 2022 şi, în rejudecare, admiterea acţiunii în contencios administrativ şi obligarea pârâtului la modificarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 133/2018 în sensul celor indicate în cererea de chemare în judecată.

În motivarea recursului se arată, în esenţă, următoarele:

La primul termen de judecată, din data de 15.06.2022, instanţa a pus în discuţie competenţa, respingând greşit proba solicitată de reclamant întrucât aceasta era utilă, vizând atât interesul în promovarea acţiunii dar şi îndeplinirea condiţiilor acordării semnului onorific, încă de înainte de a fi pus la dispoziţie de pârât.

Instanţa a încălcat prevederile art. 28 din Legea 554/2004 coroborate cu cele ale art. 224, 248 raportate la art. 390 C. proc. civ., deoarece a dat cuvântul asupra excepţiilor în faza dezbaterilor pe fond şi nu preliminar acesteia, fără să arate că acestea vor fi unite cu fondul cauzei sau să indice motivele soluţionării lor o dată cu fondul speţei.

Hotărârea este insuficient motivată, lapidară şi netemeinică.

Invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, reflectată în special în cauza Boldea împotriva României, subliniază obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti impusă instanţelor naţionale prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar dacă aceasta nu implică existenţa unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată. Această obligaţie presupune să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse analizei instanţei, iar în considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus la pronunţarea acesteia.

Arată că instanţa trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi apărările invocate de părţi, în speţa dedusă judecăţii, plecând de la obiectul şi limita investirii, fiind imperios necesar să motiveze soluţia dispusă în cauză şi că motivarea sentinţei ar fi trebuit să reprezinte un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional.

Considerând că sentinţa nu trebuia să reprezinte un act discreţionar, ci să fie rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză, urmare unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care îşi găsesc exponenţialul în motivarea sentinţei judecătoreşti, susţine că, motivarea instanţei de fond se limitează să reia cuvânt cu cuvânt, parte din motivarea pârâtului, să redea un text legal, fără să analizeze elemente esenţiale ale cauzei.

În plus, în ceea ce priveşte considerentele avute în vedere la soluţionarea fondului cauzei, în mod greşit prima instanţă a apreciat că actele administrative sunt constitutive sau translative de drepturi şi că "în principiu, nu produc efecte juridice pentru trecut, adică nu pot fi retroactive".

Subliniază că acţiunea formulată vizează chiar acoperirea prevederilor nelegale din cadrul Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 133/2018 privind stabilirea condiţiilor în care se poate conferi Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru ofiţeri, ofiţeri de poliţie, maiştri militari, subofiţeri, agenţi de poliţie, preoţi militari şi soldaţi şi gradaţi profesionişti, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1005 din 27 noiembrie 2018.

Dispoziţiile invocate de pârât în justificarea refuzului, ale Ordinului de ministru nr. 133 din 27 noiembrie 2018, art. 7, nu prevăd momentul de la care se oferă distincţia în cazul "persoanele îndreptăţite, aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) - c) [...], dacă faţă de acestea s-a dispus, după caz, clasarea, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal".

Refuzul acordării acestei distincţii poliţiştilor cu titlu retroactiv constituie o violare a drepturilor omului şi a principiului egalităţii de tratament, care implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare sau asimilate salarizării tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă.

În acest sens, lipsa reglementării situaţiei anterior menţionate încalcă flagrant drepturile poliţiştilor aflaţi în situaţii similare celorlalte cadre militare din cadrul Ministerul Apărării Naţionale1, Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cărora li se aplică distincţia în cauză în aceleaşi condiţii cu ale poliţiştilor, cu titlu retroactiv, fiind astfel evidentă discriminarea dintre cadrele militare şi contrar motivelor avute în vedere de prima instanţa, se poate observa foarte clar că există dispoziţii administrative ce reglementează aspecte similare celor deduse judecăţii şi conţin prevederi C. proc. civ. efecte juridice retroactiv.

Or, atâta vreme cât Ordinul 133/2018 nu a clarificat această situaţie, apreciază că se impune modificarea acestuia, prin completarea dispoziţiilor art. 7 şi aplicarea prevederilor de rang superior, respectiv ale Legilor 360/2002, Legii 80/2005 şi dispoziţiilor Constituţiei, care prevăd că în cazul pronunţării unei soluţii de achitare, ca urmare a punerii la dispoziţie, persoana în cauză va fi repusă în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie, deci inclusiv în acordarea acestei distincţii cu titlu retroactiv.

Mai mult, art. 5 din Legea nr. 202/1998R prevede că, în Partea I a Monitorului Oficial, se publică "actele normative adoptate de autorităţile administrative autonome şi de alte autorităţi publice, potrivit competentei lor conferite prin lege, în vederea organizării executării legii".

Prin soluţiile de achitare trebuie ca persoana în cauză să fie repusă în totalitate în situaţia anterioară începerii urmăririi penale cu toate consecinţele atrase de aceasta, fiind încălcate dispoziţiilor art. 16 din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în drepturi, deoarece există discriminare şi între poliţiştii ce la aceeaşi dată îndeplineau condiţiile pentru conferirea însemnului, le-a fost acordat şi cei care au fost cercetaţi penal, găsiţi nevinovaţi şi li s-a acordat însemnul ulterior achitării, nu de la data îndeplinirii condiţiilor.

Apreciază că, prin lipsa reglementării acordării acestei distincţii cu titlu retroactiv şi implicit refuzul acordării şi imposibilitatea luării acesteia în calculul pensiei acordate din 16 mai 2016 (data încetării raporturilor de serviciu prin pensionare), reclamantul a suportat o povară disproporţionată şi excesivă, având astfel loc o încălcare a Articolului 1 al Protocolului nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Invocă şi art. 10 din Instrucţiunile parte integrantă ale Ordinul 141/2018 al Ministrului apărării naţionale şi art. 14 din Normele metodologice din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2980/2014, precum şi art. 2729 din Legea 306/2002 privind Statutul poliţistului, ce reprezintă o concretizare a principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară deciziei de punere la dispoziţie, aceasta fiind o consecinţă firească a lipsirii de efecte a acestei decizii ca urmare a soluţiilor de achitare pronunţate în cazul reclamantului.

Mai sunt invocate în susţinere şi prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, art. 89 alin. (7) rap. la art. 109 alin. (12) şi art. 89 alin. (5), precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, în care s-a decis de nenumărate ori că repunerea părţilor în situaţia anterioară nu lezează în niciun mod dreptul de proprietate al angajatorului, drept ce trebuie exercitat cu respectarea conţinutului si limitelor sale, stabilite de lege, situaţie direct aplicabilă şi în cazul acordării distincţiilor prevăzute de lege, cu titlu retroactiv.

În concret, arată că îndeplinea în totalitate condiţiile de acordare a acestui Semn Onorific cu tot ce implică acesta (drepturi salariale - recalculare la pensie) de la momentul îndeplinirii condiţiilor - 2013 şi nu de la momentul la care i s-a acordat, începând cu anul 2020.

Precizează că a împlinit 20 de activitate în MAI în condiţiile legii pe data de 15.04.2013, anterior trimiterii în judecată -13.08.2013, dată de la care a fost pus la dispoziţie, din motive neimputabile, dovedite ulterior prin hotărârile judecătoreşti de achitare.

În acest context, în situaţia în care prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 11/1007/02.07.2020 s-a procedat corect la o reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat acestuia sub aspectul tuturor drepturilor salariale, pentru perioada 13.08.2013-16.05.2016, inclusiv conferirea Semnului onorific "În Serviciul Patriei", sub aspect pecuniar, această reparare trebuie să se facă de la data îndeplinirii condiţiilor şi nu de la data conferirii Semnului Onorific, mai ales în contextul în care îndeplinea condiţiile de acordare cu 4 luni înainte de punerea sa la dispoziţie.

Refuzul acordării distincţiei în conformitate cu art. 6 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 133 din 27 noiembrie 2018 constituie o violare a drepturilor omului şi a principiului egalităţii de tratament, care implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare sau asimilate salarizării tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă.

Restrângerea drepturilor poliţiştilor trebuie să aibă caracter temporar şi să fie justificată de nevoia protejării unui interes public, iar la încetarea situaţiei ce a generat-o, mai ales din cauze imputabile persoane în cauză, se impune repunerea în drepturi în totalitate, deoarece o situaţie diferită ar conduce la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 şi art. 53 din Constituţie.

2. Prin recursul incident declarat împotriva sentinţei civile nr. 64 din 7 iulie 2022 a Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind lipsită de interes şi, în subsidiar, ca inadmisibilă.

Calea de atac a fost întemeiată, în drept, pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei de interes, susţine că vătămarea reclamantului nu derivă din aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 133/27.11.2018 întrucât analiza privind conferirea Semnului Onorific "în serviciul Patriei" se realizează după clarificarea situaţiei juridice, prin pronunţarea unei soluţii de netrimitere în judecată sau de achitare, în acord şi în aplicarea dispoziţiilor art. 2729 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

De altfel, însuşi reclamantul arată în cuprinsul acţiunii că interesul legitim al acestuia este reprezentat de modalitatea în care i s-au acordat drepturile de care ar fi beneficiat dacă i s-ar fi acordat prin Ordinul M.A.I nr. 167/2020 Semnul Onorific "In serviciul patriei" începând cu data de 15.04.2013 (pagina 2, paragraful 6).

Nu în ultimul rând, învederează faptul că Ordinul M.A.I. nr. 167/2020 nu a fost emis în baza dispoziţiilor O.M.A.I. nr. 133/2018, sens în care o eventuală modificare a dispoziţiilor acestui din urmă act nu ar avea vreun efect asupra legalităţii şi temeiniciei Ordinului M.A.I. nr. 167/2020.

În context, arată că Ordinul M.A.I. nr. 167/2020 a fost emis în baza dispoziţiilor Legii nr. 573/2004 privind Semnul onorific în Serviciul Patriei pentru ofiţeri, funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri şi preoţi militari.

Astfel, reclamantul ar putea suferi o eventuală vătămare din modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 2729 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, respectiv din modalitatea în care a fost repus în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie.

Totodată, înţelege să critice şi respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, pentru următoarele motive:

În prealabil, recurentul-reclamant a înţeles să învestească instanţa de judecată cu o acţiune prin care solicită instanţei să dispună modificarea dispoziţiilor cuprinse într-un act administrativ cu caracter normativ în sensul dorit de acesta şi, în acord cu principiul disponibilităţii, nu poate fi acceptat raţionamentul instanţei potrivit căruia, în fapt, reclamantul a învestit instanţa cu analizarea legalităţii refuzului pretins nejustificat al instituţiei pârâte de a completa un act administrativ cu caracter normativ. Într-o atare situaţie, dacă instanţa ar fi constat nelegalitatea refuzului pretins nejustificat, soluţia ar fi fost de obligare la modificarea unui act normativ la o situaţie nereglementată, creând norme pe cale judiciară.

Nu orice fel de refuz al unei autorităţi administrative atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, ci acest refuz trebuie să fie în legătură cu atribuţiile conferite de lege autorităţii respective de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim or, reclamantul cere obligarea unei autorităţi la modificarea unui act administrativ cu caracter normativ.

Emiterea/modificarea oricărui act administrativ cu caracter normativ presupune o activitate complexă de elaborare în vederea analizării consecinţelor pe care urmează să le producă, în cazul de faţă fiind vorba, de implicaţii financiare majore asupra bugetului alocat instituţiei pârâte şi de faptul că va fi aplicabil unei categorii mari de persoane nu doar reclamantului din prezenta cauză.

Aşadar, nu este vorba despre un drept subiectiv, recunoscut de lege în favoarea reclamantului.

Instanţa nu poate obliga instituţia pârâtă să modifice un act cu caracter normativ decât cu încălcarea dispoziţiilor din cuprinsul Legii nr. 554/2004 care reglementează competenţa instanţelor de contencios administrativ şi a principiului separaţiei puterilor în stat.

Faţă de cele arătate, se impun a fi analizate soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ prin raportare la art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv, să anuleze actul administrativ, total sau parţial; să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris; să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Or, solicitările recurentului-reclamant, nu se pot încadra în niciuna dintre situaţiile indicate.

Apreciază acţiunea inadmisibilă întrucât instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, şi să le înlocuiască/completeze cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În concluzie, arată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că obiectul acţiunii este reprezentat de solicitarea de analizare a refuzului nejustificat al instituţiei pârâte, motivarea instanţei de fond fiind străină de natura cauzei, şi apreciază că obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost indicat de către reclamant, depăşeşte cadrul procesual stabilit de către legea contenciosului administrativ, sens în care, raportat la prevederile art. 2, 8, 18 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, sens în care acţiunea reclamantului apare ca fiind inadmisibilă.

Nu în ultimul rând, instanţa de fond nici nu a înţeles să indice de ce argumentele invocate de pârâtă nu sunt întemeiate şi motivele pentru care au fost înlăturate, înţelegând să arate, formal, că cererea de chemare în judecată respectă condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. "Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia. arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile pârtilor".

Astfel cum a reţinut şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1954/2014 obligaţia de motivare a unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conţinutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

4. Apărările formulate în cauză

1. În raport de recursul principal formulat de recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, prin care a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată.

În susţinerea poziţiei procesuale exprimate, domnul A. a reluat susţinerile din propria cerere de recurs afirmând, prin prisma acestor susţineri, atât interesul în exercitarea dreptului la acţiune cât şi admisibilitatea acţiunii.

2. Prin întâmpinarea formulată împotriva recursului incident depus de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, recurentul-reclamant A. a solicitat, în esenţă, respingerea acestuia, ca nefondat şi admiterea recursului principal, aşa cum a fost formulat.

În esenţă, recurentul pârât a afirmat că prima instanţă a motivat corespunzător sentinţa atacată şi că nu au fost încălcate regulile de procedură în privinţa modului de soluţionare a cererii de probatorii. Cu privire la celelalte aspecte criticate de recurentul reclamant, a susţinut punctul de vedere exprimat prin cererea sa de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 21 ianuarie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 13 decembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţiile instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, însă recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a desfăşurat activitate în cadrul IPJ Suceava în funcţia de inspector şef, cu gradul profesional comisar şef. La data de 13.08.2013 acesta a fost pus la dispoziţie prin Ordinul MAI nr. II/4283/2013, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale şi judecării sale în dosarele penale nr. x/2013, respectiv nr. 83/39/2014 ale Curţii de Apel Suceava.

Fiind achitat în ambele dosare, în baza art. 2729 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, care prevăd că: "Atunci când s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul este repus în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţia sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării.", a fost emis Ordinul nr. 11/1007/2020 prin care s-a dispus acordarea drepturilor salariale avute la data punerii la dispoziţie pentru perioada 13.08.2013-16.05.2016.

Prin adresa Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 275155/2020 reclamantul a fost înscris în propunerile pentru conferirea în anul 2020 a Semnului onorific "În Serviciul Patriei" pentru 20 de ani.

Reclamantul consideră că este îndreptăţit a beneficia de posibilitatea acordării Semnului onorific "În Serviciul Patriei" încă din anul 2013 şi pentru aceasta, trebuie modificat art. 7 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 133/2018.

În acest sens, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la modificarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 133/2018 privind stabilirea condiţiilor în care se poate conferi Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru ofiţeri, ofiţeri de poliţie, maiştri militari, subofiţeri, agenţi de poliţie, preoţi militari şi soldaţi şi gradaţi profesionişti.

Art. 7 din acest ordin are următorul conţinut:

"Persoanele îndreptăţite, aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) - c) fac obiectul propunerii conferirii Semnului onorific "În Serviciul Patriei", dacă faţă de acestea s-a dispus, după caz, clasarea, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal."

Reclamantul consideră că acest articol trebuie completat cu o dispoziţie prin care să se stabilească în mod expres obligaţia emiterii Semnului onorific "În Serviciul Patriei", cu titlu retroactiv, începând cu anul în care persoanele îndreptăţite îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, în cazul incidenţei art. 27 indice 29 din Legea nr. 360/2022.

Prima instanţă a considerat că acţiunea priveşte analiza legalităţii refuzului pretins nejustificat al M.A.I. de a completa un act administrativ normativ şi că aceasta este admisibilă întrucât respectă condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004. Totodată, prin hotărâre s-a stabilit că refuzul pârâtului de a completa actul normativ prin inserarea unei prevederi care să producă efecte retroactive este justificat, acţiunea fiind neîntemeiată.

Întrucât în recurs s-au invocat trei motive de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda, mai întâi, la verificarea sentinţei recurate în privinţa incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează situaţia în care s-au încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Invocând încălcarea dispoziţiilor art. 28 Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 224, 248 raportat la art. 390 C. proc. civ., recurentul reclamant susţine că instanţa de fond a soluţionat greşit excepţiile odată cu fondul cauzei şi nu preliminar acestuia. Totodată, critică faptul că au fost respinse probele solicitate ca neutile cauzei.

Înalta Curte constată că, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu există o încălcare a prevederilor procesuale indicate, pe de o parte, pentru că aspectele criticate privind utilitatea probelor nu pot face obiectul recursului, cale de atac ce poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate nu şi pentru motive de netemeinicie. Utilitatea probelor este lăsată la aprecierea judecătorului fondului şi fundamentează temeinicia hotărârii.

Pe de altă parte, recurentul reclamant nu invocă nicio vătămare cauzată de soluţionarea excepţiilor odată cu fondul cauzei şi nici nu critică modul de soluţionare a excepţiilor. În acest condiţii, văzând prevederile art. 174-176 C. proc. civ. şi constatând că aceste aspecte nu atrag nulitatea necondiţionată a hotărârii, sentinţa nu poate fi anulată pentru acest motiv.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contractorii ori numai motive străine de natura cauzei") este nefondat.

Motivarea soluţiei adoptate se regăseşte în cuprinsul considerentelor, în limita raţionamentului care justifică soluţia, iar pe de altă parte, recurentul-reclamant critică însuşi raţionamentul instanţei cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei, fapt ce nu se încadrează în ipoteza normei de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză. Or, în cauza de faţă, aceste cerinţe au fost întrunite, întrucât instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, raţiunile avute în vedere de către aceasta fiind clare.

În baza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., numai o lipsă totală a considerentelor ori o motivare total străină sau care face imposibilă verificarea silogismului juridic poate atrage casarea, însă aceste ipoteze nu se verifică în speţă.

Înalta Curte aminteşte în acest context de Decizia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza B. împotriva României, în considerentele căreia s-a reţinut că "(…) deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, se regăsesc mai multe critici în ambele recursuri.

Înalta Curte consideră necesar a analiza în primul rând critica recurentului pârât cu privire la inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ deoarece această soluţie modifică fundamental coordonatele litigiului.

Această critică este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. (1) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen a unei cereri se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În baza prevederilor art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, soluţionând cererea reclamantului, instanţa de contencios poate anula actul administrativ, în tot sau în parte sau poate obliga autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Potrivit filozofiei Legii nr. 554/2004, litigiile în materia contenciosului administrativ pot avea ca obiect fie un act administrativ tipic, fie un act administrativ asimilat, aşa cum este definit de art. 2 alin. (2).

În cauză, scopul acţiunii reclamantului vizează completarea unui act normativ cu dispoziţii care să confere dreptul la Semnul onorific "În Serviciul Patriei", cu titlu retroactiv, începând cu anul în care persoanele îndreptăţite îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, în cazul particular în care s-a dispus repunerea lor în drepturile avute la data punerii la dispoziţie.

Acest interes practic urmărit de reclamant nu poate fi atins pe calea acţiunii în contencios administrativ întrucât autoritatea publică nu poate fi obligată să acorde drepturi care nu sunt recunoscute de lege.

În esenţă, recurentul invocă un drept inexistent în fondul legislativ, pretins rezultat din aplicarea principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară. Chestiunea supusă analizei vizează oportunitatea emiterii unui act/dispoziţie normativ/ă pentru recunoaşterea unui drept care nu este prevăzut de lege, în condiţiile în care controlul judecătoresc în contencios administrativ poate viza exclusiv aspecte de nelegalitate ale actelor administrative.

În această formă de control, instanţa nu poate verifica şi analiza aspecte legate de oportunitatea emiterii actului întrucât acest proces, în cazul particular speţei, ar conduce la crearea unor norme pe cale judiciară.

Acţiunea reclamantului nu se circumscrie competenţei instanţei de contencios administrativ, intrând în competenţa legiuitorului, motiv pentru care, pentru asigurarea principiului separaţiei puterilor în stat, instituit de art. 1 alin. (4) Constituţie, acţiunea va fi respinsă ca inadmisibilă.

Prin raportare la această soluţie, întrucât a fost găsită întemeiată excepţia invocată de pârât, devine lipsită de utilitate analiza celorlalte critici din recursul pârâtului iar recursul reclamantului, privind fondul cererii de chemare în judecată, este vădit nefondat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul principal al reclamantului şi, în temeiul art. 498 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 1, 8, 18 şi 20 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite recursul incident, va casa hotărârea atacată şi, urmare rejudecării excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, va respinge acţiunea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 64 din 7 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 64 din 7 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect "litigiu privind funcţionarii publici statutari", formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.