Fiscal Appeal Nullified for Failure to Articulate Casable Grounds Beyond Reiteration of Administrative and First-Instance Arguments

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi parcursul cauzei în prim ciclu procesual

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.01.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti -Serviciul Soluţionare Contestaţii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală: anularea în tot a Deciziei nr. 1228 din 08 noiembrie 2017 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Serviciul soluţionare contestaţii împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.11.2013, anularea în tot a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, emisă sub nr. F-IL 181 din 29 noiembrie 2013 de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, Activitatea de inspecţie fiscală, şi anume în ceea ce priveşte suma de 1.983.463 RON, reprezentând impozit pe profit - 774.122 RON, accesorii aferente impozitului pe profit 408.989 RON, TVA - 514.261 RON şi accesorii aferente TVA de plată - 286.091 RON, anularea în tot a Raportului de inspecţie fiscală, înregistrat sub nr. F-IL 169 din 29 noiembrie 2013 la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa - Activitatea de inspecţie fiscală, exonerarea reclamantei de obligaţia de plată a sumei de totale de 1.983.463 RON, reprezentând impozit pe profit - 774.122 RON, accesorii aferente impozitului pe profit 408.989 RON, TVA - 514.261 RON şi accesorii aferente TVA de plată - 286.091 RON şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1432 din 12 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-Serviciul Soluţionare Contestaţii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Ialomiţa-Activitatea de Inspecţie Fiscală.

Totodată, s-au anulat în parte actele administrative fiscale contestate în ceea ce priveşte impozitul pe profit stabilit suplimentar precum şi dobânzile şi penalităţile, aferente următoarelor sume:

- 1.768.914 RON reprezentând cheltuieli cu dobânzile bancare;

- 225.166 RON reprezentând cheltuieli cu amortizarea unor mijloace fixe;

- 137.579 RON reprezentând cheltuieli cu comisioanele bancare;

A fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată şi s-a admis în parte cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 9550 RON formată din: 50 RON taxa de timbru, 1500 RON onorariu expert, 8000 RON onorariu avocat şi a fost respinsă cererea pentru diferenţa solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.

1.3. Împotriva sentinţei nr. 1432 din 12 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L., cât şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa.

1.4. Prin decizia civilă nr. 6140 din data de 18 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1432 din 12 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte sentinţa recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, numai în ceea ce priveşte obligaţiile suplimentare de plată constând în impozit pe profit şi taxa pe valoare adăugată aferente cheltuielilor cu chiria utilajelor.

Totodată, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală, invocată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi a respins recursul declarat de antereferita recurentă-pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1432 din 12 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

1.5. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018*. Urmare admiterii cererii de abţinere, cauza a fost repartizată aleatoriu (în vederea rejudecării "numai în ceea ce priveşte obligaţiile suplimentare de plată constând în impozit pe profit şi taxa pe valoare adăugată aferente cheltuielilor cu chiria utilajelor"), fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1572 din 4 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti -Serviciul Soluţionare Contestaţii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi a anulat actele administrative fiscale contestate în ceea ce priveşte impozitul de profit şi TVA stabilite suplimentar, precum şi în ceea ce priveşte dobânzile şi penalităţile de întârziere (calculate faţă de obligaţiile fiscale suplimentare de plată), aferente sumei de 2706641 RON, reprezentând cheltuieli cu chiria auto.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 de mai sus, a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, prin care a învederat, în esenţă, că, în virtutea prevederilor art. 19 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, iar cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate, potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilităţii nr. 82/1991.

Referitor la cheltuieli cu chiria auto în sumă de 2.706.641 RON şi la TVA deductibilă aferentă în sumă de 514.261 RON, recurenta a învederat că sunt incidente şi dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, conform cărora deductibilitatea cheltuielilor cu serviciile este condiţionată de necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii în vederea realizării de venituri, necesitate pe care contribuabilul este dator să o justifice. De asemenea, deductibilitatea acestei categorii de cheltuieli este condiţionată de prestarea efectivă a serviciilor, care trebuie probată cu documentele enumerate de legiuitor.

În materia taxei pe valoarea adăugată, a arătat recurenta că sunt aplicabile prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi, având în vedere prevederile legale menţionate, orice persoana impozabilă, înregistrată ca plătitor de TVA, are dreptul să deducă taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate sau urmează să îi fie prestate de o persoană impozabilă dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile.

Făcând trimitere la situaţia de fapt a achiziţiilor realizate de societatea A. S.R.L. - în calitate de beneficiar, de la societatea B. S.R.L. - în calitate de prestator, în baza Contractul de închiriere auto-utilitare nr. 415 din 30.05.2008 (al cărui obiect îl reprezintă închirierea unui număr de 4 autoutilitare furgon în vederea efectuării de transport marfă, perioada contractului fiind de 1 an, începând cu data de 01.06.2008) şi a actelor adiţionale la acesta, recurenta a argumentat în sensul că, pentru justificarea serviciilor de închiriere facturate de B. S.R.L., societatea A. S.R.L. nu a prezentat niciun fel de document justificativ.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citaţi, intimata-reclamantă societatea A. S.R.L. şi intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii nu au formulat întâmpinări în recurs.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 30 mai 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 13 decembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii stipulate în alin. (3) al aceluiaşi text normativ.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidenţa aceleiaşi sancţiuni a nulităţii şi pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reţine îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligaţiei de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanţă, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispoziţiilor normative aplicabile, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă în legătură cu astfel de dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Totodată, nu îndeplineşte cerinţa motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susţinerilor sau apărărilor formulate de parte în faţa instanţei de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentinţa recurată şi fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret şi direct, raţionamentul urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa a reiterat aspecte evocate prin decizia nr. 1228/2017 de soluţionare a contestaţiei administrative prealabile, considerentele expuse în memoriul de recurs fiind aceleaşi cu cele expuse în filele x – 11 ale acestei decizii şi prin apărările evocate în faţa primei instanţe.

Această reiterare nu îndeplineşte, însă, exigenţele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. care să vizeze sentinţa atacată în litigiul pendinte, întrucât nu reprezintă critici îndreptate, în concret, împotriva argumentele expuse de judecătorul fondului în hotărârea atacată.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. şi să aducă argumente care să vizeze, în mod concret şi direct, soluţia recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum şi reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului sau critici care să privească maniera de apreciere a probelor, ori chestiuni ce nu au legătură cu obiectul cauzei echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurenta nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va constata incidenţa, în cauză, a sancţiunii nulităţii recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reţine că recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva sentinţei civile nr. 1572 din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva sentinţei civile nr. 1572 din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.