Validity of special working conditions re-evaluation dependent on statutory competence of medical expert issuing health assessment report.

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi scurt istoric

Prin cererea de chemare în judecată, adresată iniţial Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal şi înregistrată sub dosar nr. x/19.05.2013, iar ulterior înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Sindicatul Lucrătorilor Portuari din A. S.A., Sindicatul din SC. B. S.A., Sindicatul Personalului Operativ C., Sindicatul Exploatare Portuară D. S.A., Sindicatul Liber al Marinarilor din E. şi Sindicatul Liber F. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale - Inspecţia Muncii, Direcţia Control Securitate şi Sănătate în Muncă - Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiţii Speciale, formulând contestaţie împotriva hotărârii nr. 497/IGSA-SSM/18.10.2013 prin care s-a respins plângerea administrativă formulată împotriva hotărârilor nr. 83, 85, 87, 88, 90, 92 emise, la data de 08.08.2013, de Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale, pentru societăţile S.C. A. S.A., S.C. B. S.A., S.C. C. S.A., S.C. D. S.A., S.C. E. S.A. şi S.C. F. S.A., prin care au solicitat anularea ca nelegală.

Prin sentinţa civilă nr. 181/CA pronunţată la data de 16.10.2014, Curtea de Apel Constanţa în baza art. 406 C. proc. civ. a luat act de renunţarea la acţiune a reclamantului Sindicatul Liber al Marinarilor din E. S.A., a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Sănătăţii, ca nefondată, a respins acţiunea, ca nefondată.

Împotriva sentinţei civile nr. 181/CA/16 octombrie 2014, partea reclamantă a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1640 pronunţată la data de 24.04.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanţii Sindicatul Lucrătorilor Portuari din A. S.A., Sindicatul din S.C. B. S.A., Sindicatul Personalului Operativ C., Sindicatul Exploatare Portuara D. S.A., Sindicatul Liber al Marinarilor din E., Sindicatul Liber F., împotriva sentinţei civile nr. 181/CA/16.10.2014 a Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Curtea de Apel Constanţa a primit dosarul, după casarea cu trimitere spre rejudecare, la data de 02.02.2021.

La 15.03.2021 şi 17.03.2021, s-au depus la dosar precizări şi completări la cererea introductivă de judecată, prin care partea reclamantă a arătat că solicită introducerea în cauză a societăţilor A. S.A., B. S.A., C. S.A., D. S.A., F. S.A. şi Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă alături de Inspecţia Muncii, respectiv a formulat pretenţii noi.

La termenul de judecată din 28.04.2021, prima instanţă a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a societăţilor A. S.A., B. S.A., C. S.A., D. S.A., F. S.A., iar, la termenul de judecată din data de 08.09.2021, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale.

Prin încheierea de şedinţă din data de 01.03.2022, Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor D. S.A. şi F. S.A., ca nefondată, a admis excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată, în ce priveşte pretenţiile formulate prin precizările şi completările depuse la termenul din data de 17.03.2021, a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind menţinerea efectelor avizelor obţinute de către reclamanţi în anul 2005, ca rămasă fără obiect.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 83 de la data de 5 mai 2022 a Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea promovată de reclamanţii Sindicatul Lucrătorilor Portuari din A. S.A., Sindicatul din societatea B. S.A., Sindicatul Personalului Operativ C., Sindicatul Exploatare Portuara D. S.A., Sindicatul Liber F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Inspecţia Muncii Direcţia Control de Securitate şi Sănătate în Muncă - Comisia Pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiţii Speciale, Ministerul Sănătăţii, societăţile A. S.A., B. S.A., C. S.A., D. S.A., cu sediul în Constanţa şi F. S.A., ca nefondată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 1 martie 2022, în termenul legal, reclamanţii Sindicatul Lucrătorilor Portuari din A. S.A., Sindicatul Personalului Operativ C., Sindicatul Exploatare Portuara D. S.A., Sindicatul Liber F. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac şi casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată.

Astfel, primul motiv de recurs întemeiat pe încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii cererii modificatoare din data de 15.03.2021 pronunţată prin încheierea de şedinţă din 01.03.2022 contestată în cauză, excepţie invocată exclusiv de pârâta S.C. D. S.A., însă admisă de instanţă cu privire la toate părţile din dosar care nu au invocat prin întâmpinare această excepţie, respectiv S.C. F. S.A., S.C. A. S.A., S.C. C. S.A., instanţa pronunţându-se plus petita.

La primul termen de judecată după casarea cu trimitere, ca urmare a trecerii unui număr considerabil de ani - 8 ani, şi a schimbărilor legislative intervenite între timp, anume înlocuirea H.G. nr. 1284/2011 pe care s-a întemeiat acţiunea cu dispoziţiile H.G. nr. 924/2017 care prevedeau că locurile cu condiţii speciale sunt doar cele care au obţinut avizul prevăzute în Anexa 3 la Legea nr. 263/2010, s-a formulat o cerere completatoare prin care a solicitat instanţei, ca efect al anulării hotărârilor contestate 83, 85, 87, 88,90 emise în anul 2013, să menţină avizele obţinute de societăţile în cauză în anul 2005 întrucât aceste hotărâri au rubrica expresă "menţine avizul de încadrare în condiţii speciale sau respinge menţinerea avizului", astfel că dacă hotărârea se anulează, propriu-zis avizul respectiv obţinut de societate îşi continuă efectele, nefiind invalidat în mod legal.

S-a mai învederat prin aceeaşi cerere completatoare că în caz contrar prezenta acţiune rămâne fără finalitate/interes, întrucât ca urmare a reevaluării locurilor de muncă în anul 2013, în baza cărora s-a întocmit Anexa 3 la Legea pensiilor nr. 263/2010, societăţile din prezenta cauza neobţinând aviz de încadrare în condiţii speciale nu se regăsesc în Anexa 3, astfel că instanţa de contencios administrativ, ca urmare a anulării hotărârilor contestate, trebuie să suplinească această neintroducere culpabilă a angajatorilor a societăţilor reclamante în Anexa 3 la Legea pensiilor, întrucât nu se mai poate obţine aviz retroactiv pentru perioada 2013 şi până la finalizarea prezentului litigiu, iar anularea hotărârilor ar rămâne fără efect şi pentru trecut şi pentru viitor, întrucât societăţile nu sunt incluse în Anexa 3 la Lege şi nu mai pot fi reevaluate în viitor, fiind reevaluate doar cele din anexa la Lege.

Ca urmare, efectul unei astfel de nulităţi este tocmai menţinerea avizului de încadrare în condiţii speciale astfel că nu a fost completată cererea decât sub aspectul introducerii în cauză a societăţilor, având în vedere că efectele unei astfel de hotărâri judecătoreşti se răsfrânge asupra unor persoane care nu erau părţi în cauză. Au susţinut în respingerea excepţie tardivităţi incidenţa art. 78 alin. (2) şi (4) C. proc. civ.

Pe de o parte, acest motiv de recurs vizează greşita admitere a excepţiei tardivităţii modificării acţiunii invocată de S.C. D. S.A., care de fapt este introdusă în cauză de reclamanţi, dar putea fi introdusă şi din oficiu având în vedere că raportul juridic dedus judecăţii se răsfrânge asupra acesteia; pe de altă parte, greşita admitere a excepţiei tardivităţii prin raportare la celelalte pârâte care nu au invocat prin întâmpinare această excepţie nici măcar oral în instanţă, nefiind de ordine publică şi nu a fost pusă în discuţia părţilor o eventuală tardivitate a formulării cererii completatoare vizând celelalte pârâte.

Al doilea motiv de recurs vizează soluţionarea criticilor de nelegalitate cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prima instanţă a răspuns criticilor părţii reclamante în mod superficial.

Astfel, prima critică de nelegalitate viza nerespectarea dispoziţiilor art. 4 din H.G. nr. 1284/2011 în sensul că întreaga procedura, inclusiv solicitarea expertizelor nu putea să fie făcuta decât de persoanele prevăzute de lege, anume de către angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii şi/sau lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie ori cu reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă care fac sau nu parte, potrivit legii, din Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă a locurilor de muncă pentru care se solicită reevaluarea, iar nu, ca în cauză, de către Organizaţia Patronală Operatorul Portuar, fără mandat din partea sindicatelor.

Deci nu au criticat doar împrejurarea că nominalizarea locurilor de muncă s-a făcut de către această organizaţie patronală, ci şi că solicitarea celor două expertize, medicală şi tehnică, s-a făcut de către această organizaţie patronală, fără mandat din partea societăţilor şi a sindicatelor, în condiţiile în care atât expertiza tehnică, dar şi cea medicală putea fi făcută de mai multe instituţii, astfel cum prevede legea (cum s-a făcut prima expertiza de obţinere a avizelor în anul 2005 la Cluj, expertiza depusa la dosar filele x - 80).

Recurenţii indică în acest context art. 4 din H.G. nr. 1284/2011.

Ca urmare a acestor dispoziţii, primul aspect care trebuie analizat este dacă procedura a fost demarată atât în ceea ce priveşte nominalizarea locurilor de muncă, dar şi în ceea ce priveşte contractarea celor două expertize tehnică şi medicală de către persoanele prevăzute de textul de lege, anume de către patronat împreună cu sindicatul din unitate/lucrătorul desemnat din CSSM.

În cadrul tuturor societăţilor reclamante toate cele trei etape, anume atât nominalizarea locurilor de muncă, dar şi solicitarea de efectuare a expertizelor s-a făcut de către Organizaţia Patronală Operatorul Portuar.

Recurenţii au invocat lipsa împuternicirii acestei organizaţii patronale Operatorul Portuar de către sindicatele din prezenta cauză. În urma probelor administrate, singura societate care a făcut dovada împuternicirii acestei organizaţii patronale este SC. D. S.A. care, prin procesul-verbal al şedinţei CSSM, patronatul şi lucrătorii desemnaţi arată în mod expres că împuternicesc Organizaţia Patronală "Operatorul Portuar" să facă aceste demersuri în numele lor. Toate celelalte societăţi nu au o astfel de împuternicire scrisă sau de orice fel, astfel că din acest moment toate demersurile făcute în numele lor de o organizaţie patronală neîmputernicită expres în acest sens sunt lovite de nulitate, toate celelalte critici fiind subsecvente acestei apărări care compromite întreaga procedură de reevaluare a locurilor de muncă.

Ca urmare, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei critici de nelegalitate în sensul că întreaga procedură a fost demarată de o persoană care nu era abilitată nici prin lege şi nici convenţional pe bază de împuternicire să efectueze aceste demersuri în numele reclamantelor.

Instanţa a reţinut, doar că în ceea ce priveşte nominalizarea locurilor de muncă, împrejurarea că exista la dosar această nominalizare a locurilor de muncă şi a categoriilor de personal, organizaţia patronala nefăcând decât să transmită documentaţia. Acest considerent, care răspunde parţial criticii de nelegalitate cu privire şi la încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi c), nu este corect prin raportare la dispoziţiile art. 6 din acelaşi act normativ, prin care se explică ce înseamnă loc de muncă.

Recurenţii mai arată că în procesele-verbale încheiate în cadrul şedinţelor CSSM şi depuse la dosarul cauzei nu apare menţionarea secţiei, atelierului, locului de muncă pentru a putea fi comparate cu locurile de muncă expertizate în 2005, ci se indică anumite categorii de personal - docheri şi docheri-mecanizatori, prin trimitere la acele categorii de personal care beneficiau de încadrare în condiţii speciale prevăzute în Anexa 2 la Legea nr. 263/2010.

Textul legal citat presupune identificarea efectivă a locului de muncă ce va fi expertizat prin măsurători, iar nu categorii de personal, în speţă docheri şi docheri mecanizatori.

Cu titlu de exemplu, în anul 2005 s-au expertizat de exemplu la S.C. C. S.A. secţia Mărfuri Generale şi secţia containere, la S.C. D. s-au expertizat Sector exploatare expediţii, secţia manipulare marfa vrac şi compartimentul căi ferate uzinale, etc.

Ca urmare, nominalizarea locurilor de muncă este una din cele mai importante etape întrucât nominalizarea incompletă sau greşită (cu atât mai mult în cazul de faţă fără nominalizarea locurilor de muncă ce urmează a fi expertizate) face ca întregul proces de reevaluare să fie compromis, întrucât nu se poate realiza comparaţia cu anterioara evaluare, anume cea din 2005, ori acesta este scopul reevaluării, aceasta comparaţie impusă de art. 2 lit. d) şi e) din H.G. nr. 1284/2011.

O altă critică de nelegalitate priveşte modalitatea în care s-a efectuat expertiza medicală.

Astfel, pentru S.C. F. S.A. nu exista o expertiză medicală efectuată de organul abilitat DSP Constanţa, inclusiv acesta fiind discutabil, deoarece acest organ a fost ales de către organizaţia patronală fără mandat. Instanţa reţine că există o astfel de expertiza la 30.03.2012. Instanţa nu s-a aplecat asupra criticii, recunoascută de altfel de Inspecţia muncii prin răspunsul la contestaţia administrativa nr. 497/18.10.2013, unde se arată că expertiza medicală efectuată în cadrul S.C. F. S.A. "nu a fost luată în considerare fiind efectuată de organe neabilitate.", întrucat medicul de medicina muncii G. nu este angajata DSP Constanţa.

Dimpotrivă, instanţa retine greşit că raportul de expertiza medicală nr. 7861/13.06.2012 a fost efectuat legal de către Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa conform art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 1284/2011, în condiţiile în care prin răspunsul la contestaţia administrativă al Inspecţiei Muncii având nr. 497/18.10.2013 se arată o altă situaţie de fapt.

La S.C. A. S.A. a fost invocată împrejurarea că expertiza medicală este datată anterior demarării procedurii de reevaluare, iar instanţa s-a pronunţat cu privire la o altă critica, anume incompatibilitatea medicului.

Astfel, procedura de reevaluare a locurilor de muncă a fost demarată prin cererea organizaţiei patronale, nemandatată în acest sens prin cererea înregistrată sub nr. x/28.06.2012, iar expertizele medicale, solicitate tot de această organizaţie patronală nemandatată în acest sens conform dispoziţiilor legale de la art. 4 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 1284/2011 au fost efectuate anterior demarării procedurii, astfel cum reţine de altfel instanţa de fond, anume la 13.06.2012.

La toate celelalte societăţi expertiza medicală a fost efectuată de propriul medic de medicină a muncii al pârâtelor, fiind copiată, fără analizarea factorilor de risc analizaţi prin expertiza din anul 2005.

S-a arătat că acest medic care a efectuat expertiza a fost incompatibil datorită raporturilor de colaborare cu societăţile colaboratoare, caz în care nu putea efectua o expertiză independentă, iar conform H.G. nr. 1284/2011 expertiza trebuia efectuată de către Direcţia Regională de Sănătate Publică sau ca în precedent în anul 2005 de către DSP Cluj.

Un alt motiv de recurs vizează greşita aplicarea a legii în ceea ce priveşte criticile referitoare la efectuarea expertizelor tehnice cu încălcarea dispoziţiilor H.G. nr. 1284/2011

În primul rând se solicită admiterea criticii de nelegalitate expusă la pct. 1 în sensul ca Institutul INCDPM "H." a fost nominalizat să efectueze expertiza tehnică în condiţii de nelegalitate, respectiv fără împuternicirea reclamantelor, contrar dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 1284/2011

Cu privire la S.C. D. S.A., în întâmpinare se recunoaşte că măsurătorile de noxe nu apar în Anexa 2 din acest raport de expertiză, rubrica respectivă fiind marcată cu x, însă ar fi fost efectuate de o societate, pe care nu a împuternicit-o nimeni, anume I. şi care oricum nu a fost depusă în cadrul procedurii de reexaminare a locurilor de muncă în dosarul înaintat comisiei, în realitate neexistând în dosarul de reexaminare condiţii de muncă determinări de noxe la nicio secţie şi la nicio societate pârâtă.

În comparaţie expertiza efectuata în anul 2005 indica anumiţi factori care nu pot fi eliminaţi, cum ar fi activitatea permanentă in exterior, agenţi chimici, efect neuropsihic.

În expertiza efectuata de INCDPM H. nu există determinări de noxe conform Anexei 2 (la S.C. B. S.A. şi S.C. F. S.A. sunt menţionate buletine de noxe anterioare demarării procedurii de reevaluare, la S.C. F. chiar din anul 2008) şi s-a făcut fără participarea sindicatelor. Acesta este cel mai grav şi cel mai evident aspect de nelegalitate, asupra căruia instanţa de fond s-a pronunţat prin considerente străine de natura criticii.

În concret, nu există determinări de noxe într-o procedură de reevaluare a condiţiilor speciale, astfel cum apare expres menţionat în anexa 2 la raportul de expertiză la rubrica "buletine de determinări" fiind menţionat x.

Instanţa de fond arată în considerente că expertiza tehnică a confirmat existenţa unor factori de risc la locurile de muncă, însă, pentru niciunul dintre factorii de risc nu au fost identificate înregistrări medicale privind boli profesionale sau boli legate de profesiune.

Ca urmare acest argument este străin de natura criticii, încadrându-se în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar şi cu încălcarea dispoziţiilor exprese date de instanţa de casare, care a obligat ca instanţa în rejudecare sa răspundă acestor critici.

Se invocă astfel şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, soluţionată într-un termen rezonabil şi previzibil, în baza unor considerente care să răspundă concret criticilor punctuale.

Ca urmare, nu s-a respectat nicio etapă din cele prevăzute de H.G. nr. 1284/2011, recunoscându-se chiar de pârâţii intimaţi la fond că întreaga procedură a fost una formală şi că salariaţii respectivi beneficiază în CCM pe unitate de spor pentru condiţii speciale, însă din anul 2015, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 325/2015 angajatorii nu au mai plătit CAS potrivit acestor condiţii speciale la bugetul de stat şi astfel salariaţii sunt grav prejudiciaţi, situaţie care a dus la finalitatea că Portul Constanta este singurul port din Europa unde nu există niciun loc de muncă şi nicio categorie de salariaţi care lucrează în condiţii speciale.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatele au depus întâmpinare la recursul promovat de partea recurentă, prin care s-a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă, aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Intimata Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale a solicitat prin întâmpinare să fie respinsă cererea de recurs.

Astfel, având în vedere că la dosarul cauzei se află actele administrative supuse analizei din perspectiva legalităţii acestora, se poate observa faptul că referitor la activitatea desfăşurată de personalul din porturi, recurenţii nu au făcut dovada îndeplinirii a două dintre criteriile cerute de lege prin art. 3 din H.G. nr. 1284/2011.

Potrivit documentelor depuse de unităţile angajatoare la Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale a rezultat că pentru activităţile aferente locurilor de muncă din cadrul acestora nu au fost îndeplinite criteriile cerute de lege pentru a se acorda în continuare avizul de încadrare a locurilor de muncă respective în condiţii speciale, motiv pentru care s-a şi respins respectiva solicitare.

Pârâta a indicat în apărare considerente din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2016.

Legiuitorul a statuat încadrarea locurilor de muncă în condiţiile de muncă speciale ca fiind cele care îndeplinesc anumite criterii, anume art. 30 din Legea nr. 263/2010.

Unităţile prevăzute în anexa 3 sunt acele unităţi care au obţinut încadrarea în condiţii speciale în urma aplicării prevederilor H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale. Pentru locurile de muncă din cadrul unităţilor prevăzute în anexa 3, legiuitorul a prevăzut o metodologie de reevaluare periodică a condiţiilor de muncă în vederea menţinerii şi pe viitor a încadrării în condiţii speciale.

Această verificare a fost iniţial stabilită a fi efectuată din 2 în 2 ani şi apoi a fost extinsă la 5 ani, conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010. Ca urmare, legiuitorul a vrut să se asigure că sunt respectate cerinţele necesare menţinerii încadrării în condiţii speciale şi nu a dorit o prelungire automată a încadrării, contrar celor susţinute de recurenţi în recurs. În aplicarea acestui articol au fost emise următoarele acte normative: Hotărârea nr. 1.284/2011, Hotărârea nr. 924/2017. Ambele acte normative ilustrează ideea de continuitate în aplicarea prevederilor privind menţinerea încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale şi anume: la procedura de reevaluare se supun doar unităţile care au deţinut anterior aviz, respectiv hotărâre de menţinere a avizului de încadrare; menţinerea încadrării în condiţii speciale se face numai atâta timp cât sunt respectate criteriile de încadrare conform art. 3 alin. (2) din ambele acte normative menţionate; Comisia stabileşte, prin hotărâre, menţinerea sau respingerea avizului de încadrare în condiţii speciale de muncă a locurilor de muncă şi a unităţilor conform art. 5 alin. (5) din ambele acte normative menţionate; angajatorul este obligat să trimită o copie de menţinere/respingere a hotărârii de menţinere/respingere a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale la casa teritoriala de pensii în scopul înştiinţări asupra cotei de asigurări sociale ce trebuie plătită; activitate/procedura de reevaluare este cea care poate schimba încadrarea locurilor de muncă.

Modelul hotărârii privind menţinerea/respingerea avizului de încadrare în condiţii speciale a fost stabilit prin anexa nr. 3 la Ordinul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 155/02.02.2012.

Formularea folosită în această hotărâre nu poate să înlăture sau să se substituie prevederilor stabilite prin legi sau hotărâri de guvern de către legiuitor.

Aspectul privind plata contribuţiilor de asigurări sociale, oarecum neclar iniţial în Legea nr. 263/2010 a fost reglementat prin Legea nr. 325/2015, care a stipulat că angajatorii care în urma procedurii de reevaluare nu au mai obţinut avizul de încadrare în condiţii speciale de muncă datorează această contribuţie în cota prevăzută pentru condiţii normale.

Prin Hotărârea nr. 497/IGSA-SSM/18.10.2013, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Inspecţia Muncii a soluţionat plângerea administrativă formulată de sindicatele reclamante împotriva Hotărârilor nr. 83/08.08.2013, 85/08.08.2013, 87/08.08.2013, 88/08.08.2013 şi 90/08.08.2013, privind respingerea avizului de încadrare în condiţii speciale de muncă, apreciindu-se că criticile aduse acestor hotărâri nu sunt întemeiate.

Instanţa de fond în mod corect a analizat cauza sub toate aspectele şi a reţinut faptul că pentru menţinerea avizului, în urma reevaluării locurilor de muncă în condiţii speciale, este necesară îndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1284/2011, condiţii ce nu au fost îndeplinite în cauză.

Se indică art. 3 din H.G. nr. 1284/2011.

Instanţa de fond a mai reţinut şi art. 4 din H.G. nr. 1284/2011.

Instanţa de fond, analizând actele depuse la dosar, cât şi susţinerile reprezentanţilor societăţilor parte în dosar, care au fost consemnate de altfel, a reţinut că eronat apreciază reclamanţii că nominalizarea locurilor de muncă în condiţii speciale şi a categoriilor de personal s-a făcut de către Organizaţia Patronală "Operatorul Portuar", din înscrisurile existente la dosar rezultând că există procese-verbale încheiate de reprezentanţii societăţilor şi ale sindicatelor, prin care au fost nominalizate expres locurile de muncă şi categoriile de personal pentru care urma să se facă reevaluarea, organizaţia patronală nefăcând decât să transmită documentaţia către pârâta Comisia de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii special din cadrul Inspecţiei Muncii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Ca atare instanţa de fond în mod corect a concluzionat că nu se poate reţine vreun motiv de nelegalitate, sub acest aspect.

Dacă s-ar porni de la ipoteza dezvoltată de recurenţi conform căreia Organizaţia Patronală "Operatorul Portuar" nu ar fi avut calitatea de a efectua demersuri în vederea încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale, ar însemna că societăţile angajatoare nu au efectuat aceste demersuri, prin urmare obiectul dosarului ar fi inadmisibil în lumina celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 12/2016, întrucât nu ar fi putut să fie prelungită valabilitatea vechilor avize sine die, în contextul în care prin legislaţia aplicabilă legiuitorul a impus punctual derularea unei proceduri pentru ca acestea să poată fi prelungite.

De asemenea, toate rapoartele de analiză medicală sunt emise la data de 13.06.2012, ulterior nominalizării locurilor de muncă pentru care se solicită reevaluarea, nominalizări care s-a făcut astfel: pentru pârâta C. S.A. la data de 22.05.2012, pentru pârâta A. S.A. la data de 27.04.2012, pentru pârâta B. S.A. la data de 15.05.2012, pentru pârâta D. S.A. la data de 22.05.2012, iar pentru pârâta F. S.A. la data de 30.03.2012. În consecinţă, expertizele sunt corect întocmite ulterior nominalizării locurilor de muncă, cu respectarea dispoziţiilor art. 4 din H.G. nr. 1284/2011.

Totodată, contrar susţinerilor reclamanţilor-recurenţi, instanţa de fond a identificat, la dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Constanţa, că se regăseşte şi raportul de analiză medical efectuat pentru societatea F. S.A..

Corect a mai sesizat instanţa de fond că nu s-a făcut dovada existenţei vreunui raport de subordonare, medicul J. fiind angajat la Direcţia de sănătate publică judeţeană Constanţa. Faptul că medicul respectiv şi-a desfăşurat activitatea profesională şi în cadrul unei alte clinici medicale nu poate fi echivalat cu existenţa unui raport de subordonare faţă de societăţile respective, din moment ce respectivul medic nu a avut niciun raport contractual direct cu acestea, fiind angajat şi plătit de către clinica medicală. Acesta şi-a îndeplinit obligaţiile profesionale specifice atât ca angajat la clinica medical K., cât şi la Direcţia de sănătate publică judeţeană Constanţa, neputând să fie reţinută vreo nelegalitate, din acest punct de vedere.

Conform art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 1284/2011, expertiza medicală prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c) se efectuează de către direcţiile de sănătate publică compartimentul de evaluare a factorilor de risc din mediul de viaţă şi de muncă, iar în situaţia când acestea nu au medic de medicina muncii încadrat, de către centrele regionale de sănătate publică din Institutul Naţional de Sănătate Publică la care sunt arondate direcţiile de sănătate publică, în baza unei metodologii proprii.

Potrivit raportului de analiză medicală nr. 7861/13.06.2012, acesta este efectuat în mod legal de către Direcţia de sănătate publică judeţeană Constanţa, în cuprinsul raportului reţinându-se că nu au fost înregistrate cazuri de boli profesionale, iar ca afecţiuni legate de profesiune, în sensul afectării capacităţii de muncă, nu au fost înregistrate cazuri de pensionări sau schimbări ale încadrării profesionale şi/sau a locului de muncă. Se mai arată că se impune luarea de măsuri tehnice legate de dotarea şi controlul purtării echipamentului de lucru şi de protecţie complet şi adecvat, precum şi de reducere a nivelului de noxe.

Prin urmare, s-a constatat că reclamanţii nu au dovedit contrariul celor reţinute în cuprinsul acestui raport, deşi le revenea sarcina probei, conform art. 249 C. proc. civ., aceştia fiind nemulţumiţi de concluziile raportului, însă fără temeiuri clare şi în lipsa oricărei probe contrare.

Conform art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 1284/2011, expertiza tehnică prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ se efectuează de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă INSEMEX Petroşani, după caz, respectiv laboratoarele de igiena radiaţilor din cadrul direcţiilor de sănătate publică, autorizate de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în baza unei metodologii proprii, ceea ce în cauză s-a şi efectuat.

Se reţine în expertiza tehnică în sensul că, deşi aceasta confirmă existenţa unor factori de risc, la locurile de muncă, însă, pentru niciunul din factorii de risc identificaţi, nu au fost identificate înregistrări medicale privind boli profesionale sau boli legate de profesiune, corelate cu aceşti factori de risc.

Astfel, instanţa de fond în mod corect a constatat că metodologia prevăzută de H.G. nr. 1284/2011 a fost respectată, criticile reclamanţilor fiind pur formale, nefiind susţinute de probe concrete, care să determine convingerea instanţei că cele reţinute, în cadrul expertizelor efectuate de către instituţiile îndriduite, în acest sens, prin dispoziţiile legale incidente, ar fi neconforme cu realitatea.

Toate argumentele prezentate instanţei de fond au fost reluate în integralitate şi pe calea recursului, motiv pentru care se solicită respingerea ca neîntemeiate şi nefondate.

Intimata societatea F. S.A. a solicitat prin întâmpinare să fie respinsă cererea de recurs.

Primul motiv de recurs invocat de recurenţii – reclamanţi, întemeiat pe încălcarea dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., vizează greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii cererii modificatoare depuse la data de 15.03.2021 pronunţată prin încheierea din 01.03.2022. Aceasta critică nu poate fi primită deoarece instanţa a statuat în mod legal şi temeinic că în rejudecare nu poate fi primită cererea modificatoare depusă de reclamanţi la data de 15.03.2021, astfel că a admis în mod corect excepţia tardivităţii faţă de toate părţile din dosar. Aşadar, prima instanţă în mod corect prin încheierea din 01.03.2022 a admis excepţia tardivităţii cererii de modificare, fiind îndreptăţită să decidă astfel în condiţiile în care cererea de modificare schimba obiectul cauzei practic pentru toate părţile din proces.

Examinând pe fond cererea modificatoare se constată că aceasta schimbă în mod substanţial obiectul dedus judecăţii prin introducerea unui nou capăt de cerere, astfel că în situaţia în care instanţa ar fi dat curs cererii modificatoare s-ar fi soluţionat un alt obiect ce nu exista la data judecării recursului (24.04.2018), lipsind de efecte decizia de casare sub aspectul limitelor rejudecării.

În plus, art. 204 C. proc. civ. nu menţionează ca şi condiţie la primirea modificării acţiunii durata procesului, iar pârâţii-intimaţi s-au opus acestei modificări.

Referitor strict la solicitarea reclamanţilor ca instanţa să dispună menţinerea efectelor avizelor emise în 2005, este evident că cererea este total nefondată, practica judiciară statuând în mod repetat că instanţa de drept comun nu se poate substitui organului administrativ preluând atribuţiile acesteia din perspectiva procedurii (pct. 82 din Decizia ÎCCJ nr. 14/2016).

Al doilea motiv de recurs invocat de recurenţii - reclamanţi vizează soluţionarea criticilor acestora de nelegalitate apreciind că ar fi încălcate dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi susţin în mod greşit că dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 1284/2011 nu au fost respectate de societăţile pârâte în sensul că întreaga procedură de reevaluare a locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale, inclusiv solicitarea expertizelor ar fi fost făcute de alte persoane prevăzute de lege (angajator şi sindicate), respectiv de către Organizaţia Patronală Operatorul Portuar, fără mandat din partea sindicatelor.

Invocarea lipsei împuternicirii Organizaţiei Patronale de către sindicate reprezintă o critică nouă a procedurii de reevaluare formulată de recurenţii-reclamanţi în recurs, motiv pentru care este inadmisibilă.

În subsidiar, procedura de reevaluare a fost demarată şi efectuată pe costul fiecăreia dintre societăţile pârâte în cursul anului 2012, care împreună cu reprezentanţii sindicatelor şi prin persoanele desemnate SSM au efectuat demersurile pentru iniţierea procesului de reevaluare.

Astfel, în data de 30.03.2012 în şedinţa Comitetului de securitate şi sănătate în muncă la nivelul societăţii a avut loc nominalizarea locurilor de muncă de către angajatorul F., reprezentat prin dl. L. - director general şi preşedinte CSSM, şi de către dl. M. alături de ceilalţi membrii ai comitetului semnatari ai procesului-verbal nr. x/30.03.2012, înregistrat la ITM sub nr. x/09.04.2012. Or, dl. M. îndeplineşte în cadrul societăţii din 2010 atât calitatea de lucrător desemnat SSM, dar şi calitatea de preşedinte al Sindicatului Liber din cadrul F. S.A.

Prin urmare, procedura de reevaluare a fost demarată de către angajator în deplin consens cu reprezentantul sindicatului, dl. M., acesta fiind persoana desemnată alături de dnii. N. şi O. - de asemenea membrii de sindicat - să facă toate demersurile necesare pentru întocmirea dosarului de reevaluare a locurilor de munca, conform art. 3 şi art. 4 din H.G. nr. 1284/2011.

Reevaluarea nu putea fi făcută decât pentru aceleaşi activităţi (activitatea de exploatare portuară) şi locuri de muncă (docheri şi docheri mecanizatori) întrucât acestea erau activităţile menţionate la pct. 8 din Anexa nr. 2 a Legii nr. 263/2010 şi locurile de munca prevăzute la pct. 77 din Anexa nr. 3 a legii, ce fuseseră încadrate anterior ca şi locuri de muncă în condiţii speciale, conform Avizului nr. x/22.07.2005, iar reevaluarea nu putea viza decât tot aceste locuri de muncă şi activităţi.

Persoanele desemnate să se ocupe de întocmirea dosarului de reevaluare, conform procesului-verbal din 30.03.2012, dl. M. alături de dl. N. si dl. O., au contactat în cursul lunii aprilie 2012, prin intermediul Organizaţiei Patronale Operatorul Portuar, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii "H." Bucureşti în vederea efectuării expertizei tehnice de reevaluare a locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale. Astfel, s-a întocmit raportul de expertiză tehnică în care se precizează la pct. 2.3.8 că în cadrul societăţii factorii de risc identificaţi, respectiv activitate desfăşurată în exterior, efort fizic caracteristic sarcinilor de muncă şi zgomot, au valori diminuate faţă de situaţia existentă în 2005.

În ceea ce priveşte raportul medical întocmit de medicul specialist de medicina muncii, reiese ca afecţiunile înregistrate în ultimii trei ani pentru categoriile de personal docheri, docheri mecanizatori şi conducători de utilaj sunt încadrabile la boli legate de profesiune, afecţiunile apar şi la restul populaţiei, dar în cazul categoriilor de personal menţionate este recomandată adaptarea unui comportament igienic cu reducerea sau renunţarea la fumat, purtarea echipamentului de protecţie adecvat, cunoaşterea primelor semne de boală şi acordarea primului ajutor.

Prin urmare, respectând procedura descrisă la art. 4 din H.G. nr. 1284/2011, societatea a întreprins demersurile pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale, în urma căreia Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale a emis Hotărârea nr. 88/08.08.2013 prin care respinge menţinerea avizului nr. x/22.07.2005 de încadrare în condiţii speciale pentru activitatea de exploatare portuară desfăşurată de docheri şi docheri mecanizatori.

S-a demonstrat în cursul rejudecării prin înscrisurile depuse la dosar (procesul-verbal din 30.03.2012, corespondenţa din 18.04.2012, 20.04.2012 transmisă de Organizaţia Operatorul portuar către societăţile pârâte, facturi care atestă că preţul expertizelor efectuate au fost achitate de societate, etc.) că rolul Organizaţiei Operatorul Portuar a fost pur formal în procedura de reevaluare, iar instanţa a reţinut în mod corect acest aspect, deoarece fiecare dintre societăţile pârâte a prezentat procesele-verbale din 2012 prin care au nominalizat activităţile, locurile de muncă ce se vor supune procedurii reevaluării şi care vor fi persoanele desemnate din cadrul societăţilor să se ocupe de întocmirea dosarului. Deci, în niciun caz nominalizarea locurilor de muncă sau actele care au fost ataşate dosarului de reevaluare nu au fost efectuate în mod independent de Organizaţia Operatorul Portuar.

Organizaţia patronală a centralizat documentele înaintate de societăţi, inclusiv pentru F. - care era în anul 2012 şi încă este membră a organizaţiei -, formulând solicitări comune atât către Direcţia de Sănătate Publică Constanţa (adresa nr. x/26.04.2012) pentru efectuarea rapoartelor de expertiză medicală, cât şi către Institutului H., conform art. 20 din H.G. nr. 1284/2011, pentru a efectua expertizarea tehnică, pentru societăţile care demarasem procedura de reevaluare respectiv.

Se indică totodată art. 3 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1284/2011, respectiv Anexa nr. 3 a Legii nr. 263/2010. Prin urmare, figurând în lege în maniera amintită, Organizaţia Patronală era îndrituită să centralizeze documentele şi să solicite în numele societăţii efectuarea formalităţilor în faţa instituţiilor abiliate. Şi în anul 2005 când s-au evaluat prima dată aceste activităţi şi locuri de muncă, aceeaşi Organizaţie Patronală Operatorul Portuar a efectuat demersurile, respectiv a centralizat documentele emise de societăţi împreună cu sindicatele, a solicitat Institutului H. întocmirea expertizei, a centralizat dosarele pentru a le depune la Comisia de evaluare şi a primit avizele de încadrare în locuri de muncă cu condiţii speciale emise în anul 2005, pe care apoi le-a comunicat fiecăreia dintre societăţile membre.

Pentru aceste motive, instanţa s-a pronunţat în mod corect şi a reţinut rolul formal îndeplinit de Organizaţie în cadrul realizării procedurii de reevaluare şi a constatat în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, că nominalizarea locurilor de muncă s-a făcut de angajator în deplin consens cu reprezentanţii sindicatelor, efectuarea expertizei tehnice şi celei medicale au fost făcute la cererea comună a societăţilor prin intermediul organizaţiei şi pe costul fiecăreia dintre societăţile pârâte, conform obligaţiei stabilite la art. 11 din H.G. nr. 1284/2011, respectând-se întru totul procedura de reevaluare descrisă de art. 4 din acelaşi act normativ.

A altă critică de nelegalitate se referă la modalitatea în care s-a efectuat expertiza medicală.

La data de 26.04.2012 prin adresa nr. x, prin intermediul organizaţiei s-a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa efectuarea unei expertize medicale în vederea verificării sănătăţii lucrătorilor în relaţie cu locul de muncă încadrat în condiţii speciale supuse reevaluării, conform art. 4 pct. e si art. 10 alin. (2).

În raportul medical ce consemna situaţia din cadrul societăţii, medicul specialist de medicina muncii consemnează că afecţiunile înregistrate în ultimii trei ani pentru categoriile de personal docheri, docheri mecanizatori şi conducători de utilaj, sunt încadrabile la boli legate de profesiune, dar afecţiunile apar şi la restul populaţiei, dar în cazul categoriilor de personal menţionate este recomandată adaptarea unui comportament igienic cu reducerea sau renunţarea la fumat, purtarea echipamentului de protecţie adecvat, cunoaşterea primelor semne de boala si acordarea primului ajutor.

În cursul celor 10 ani de judecată, recurenţii-reclamanţi nu au criticat în niciun fel că concluziile rapoartelor medicale şi nu au adus nicio probă care să demonstreze că aceste concluzii medicale nu ar fi conforme cu realitatea, şi că din contră ar exista înregistrări medicale privind boli profesionale şi boli legate de profesiune, că în concret capacitatea de muncă ar fi afectă şi să determine pensionarea anticipată a lucrătorilor. Simpla susţinere că expertizele medicale s-au făcut de către un medic incompatibil sau că nu ar fi fost încadrat la DSP nu este de natură a anula concluziile cuprinse într-un raport efectuat în mod temeinic de către un medic independent.

De altfel, reglementarea actuală, respectiv Hotărârea nr. 924/2017 dispune la art. 2 lit. e) că expertiza medicală de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale se face în baza raportului medicului de medicina muncii care asigură supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor evidenţiată şi de morbiditatea prin boli profesionale, boli legate de profesie, luând în considerare şi măsurile de securitate şi sănătate în muncă. Este de reţinut aici că singurul în măsura să cunoască în ce măsură capacitatea de muncă a lucrătorilor este afectată de condiţiile de muncă este medicul de medicina muncii.

Astfel, există rapoarte medicale întocmite pentru societăţile pârâte, neputând fi reţinute susţinerile reclamanţilor de a se dispune anularea unui act administrativ pe considerente de legalitate a unor acte întocmite de alte instituţii sau persoane abilitate, respectiv expertiza medicală efectuată de medicii de medicina muncii dr. G. şi dr. J. şi expertiza tehnică realizată de Institutul National de Cercetare şi Dezvoltare în Domeniul Protecţiei Muncii "H.", care nici măcar nu sunt parte în dosar pentru a-şi putea argumenta şi demonstra concluziile din rapoartele criticate subiectiv de reclamanţi ca fiind superficial sau chiar nelegal întocmite, fără a proba aceste susţineri.

Cu privire la critica recurenţilor-reclamanţi că în expertiza tehnică efectuată nu ar exista determinări de noxe sau că unele dintre determinări ar fi efectuate fără participarea sindicatelor, şi aceasta că este total nefondată, deoarece în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din H.G. nr. 1284/2011 Institutul National a fost abilitat să întocmească această expertiză tehnică în baza unei metodologii proprii, care permite identificarea factorilor de risc care nu pot fi înlăturaţi, precum şi a efectelor asupra persoanelor, din punctul de vedere al sănătăţii şi securităţii în muncă. Astfel, Institutul descrie în expertiza tehnică de reevaluare a locurilor de muncă MSSM 20/2012 cadrul legal care stă la baza întocmirii expertizei, modalitatea în care a realizat aceasta, analizele realizate pe teren şi documentaţia analizată, etc. Nu există în legislaţie condiţia ca această expertizare tehnică să fie întocmită în prezenţa reprezentanţilor sindicatelor.

Totodată, strict referitor la buletinele de noxe, acestea sunt anexate raportului de expertiza tehnică, pentru societatea pârâtă, astfel încât critica recurenţilor-reclamanţi că expertiza tehnică nu se bazează pe determinări de noxe este nefondată. Buletinul de noxe este din anul 2008, întrucât avizele iniţiale de încadrare în locuri de muncă speciale au fost emise în 2005, iar legislaţia în forma valabilă de la acel moment impunea ca reevaluarea locurilor de muncă să se facă din 2 în 2 ani. Din acest motiv, societatea demarase procedurile de reevaluare anterior, dar pentru că nu a existat metodologia legală pentru reevaluare, şi aceasta s-a emis în decembrie 2011 (H.G. nr. 1284/2011), reevaluarea a fost realizată în 2012. Cu atât mai mult prezintă relevanţă faptul că dacă din 2008 noxele se încadrau în limitele normale prevăzute de normativ, cu atât mai mult în anul 2012, acestea erau sub limitele maxim permise.

Procedura de reevaluare a locurilor de muncă efectuată în cursul anului 2012 este similară celei de evaluare efectuată în 2005 efectuată de aceleaşi persoane, prin intermediul aceleiaşi organizaţii patronale Operatorul Portuar, şi doar fiindcă s-a constatat că 7 ani mai târziu efectul factorilor identificaţi la locurile de muncă nu mai au aceeaşi incidenţă asupra sănătăţii şi securităţii salariaţilor, nu poate fi reţinută ca şi nelegalitate, fără a fi demonstrată prin niciun mijloc de probă de către reclamanţii -recurenţi.

Instanţa de fond a verificat dacă procedura administrativă obligatorie stabilită de H.G. nr. 1284/2011 a fost parcursă şi în mod corect a reţinut că acţiunea reclamanţilor este nefondată. Limitele cu care a fost investită Curtea de Apel Constanţa fiind stricte în acest cadru, instanţa nefiind în măsură să analizeze ea însăşi condiţiile de muncă ale reclamanţilor şi eventual să constate ca fiind nelegală această procedură, mai ales că asupra documentelor ce au stat la baza emiterii Hotărârilor nr. 83, 85, 87, 88, 90 şi 92/08.08.2013 emise de către Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale nu există nicio sentinţă pronunţată din care să rezulte nelegalitatea întocmirii acestora, astfel că acestea rămân legale şi temeinic întocmite, indiferent de susţinerile subiective ale reclamanţilor.

Împrejurarea că din 2005 până în 2012 nu au mai subzistat toţi factorii care au stat la baza emiterii avizelor de încadrare în condiţii speciale nu este din cauza societăţilor angajatoare, acestea fiind obligate de legiuitor să ia toate masurile necesare pentru normalizarea condiţiilor de muncă, orice avantaje putând fi acordate salariatului în cauză cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă.

Reevaluarea nu s-a realizat nici din 2 în 2 ani cum era prevăzut iniţial în lege, nici din 5 în 5 ani, ci abia în 2012, adică peste 7 ani, întrucât procedura de reevaluare a fost stabilită prin H.G. nr. 1284/27.12.2011 ce a fost publicată în M. Of. din 29.12.2011. Având în vedere tendinţa de normalizare a condiţiilor de muncă şi obligaţia angajatorilor de a lua toate masurile în acest sens, se poate observa că şi cadrul legislativ a optat, in timp, pentru limitarea procedurii administrative, inserând în cuprinsul Legii nr. 263/2010 - Anexa 3 - unităţile beneficiare, lista neputând fi extinsă decât prin modificarea legii.

În concluzie, societatea intimată a urmat procedura stabilită de art. 4 din H.G. nr. 1284/2011. Ulterior, societatea a continuat să achite contribuţia pentru condiţii speciale de muncă şi după emiterea Hotărârea nr. 88/08.08.2013, achitând contribuţii pentru condiţii speciale de muncă salariaţilor docheri şi docheri mecanizatori din cadrul F. S.A. până la data de 21.12.2015, când a intrat în vigoare Legea nr. 325/2015.

În concluzie, se solicită respingerea recursului formulat.

Intimata societatea D. S.A. a solicitat prin întâmpinare să fie respins recursul, formulând apărări similare celor deja detaliate în legătură cu întâmpinările celorlalte intimate.

Celelalte părţi intimate nu au formulat întâmpinare.

Totodată, recurenţii-reclamanţi nu au formulat răspuns la întâmpinare.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.

Preliminar, Înalta Curte subliniază că, deşi prin sentinţa civilă recurată s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată ce fusese formulată de reclamanţii Sindicatul Lucrătorilor Portuari din A. S.A., Sindicatul din societatea B. S.A., Sindicatul Personalului Operativ C., Sindicatul Exploatare Portuară D. S.A., Sindicatul Liber F., totuşi cererea de recurs a fost formulată doar de reclamanţii Sindicatul Lucrătorilor Portuari din A. S.A., Sindicatul Personalului Operativ C., Sindicatul Exploatare Portuară D. S.A. şi Sindicatul Liber F..

Întrucât calea de atac formulată de recurenţi nu priveşte şi soluţia dată acţiunii exercitate de Sindicatul din societatea B. S.A., modul în care instanţa de fond a soluţionat acea acţiune se bucură de efectul lucrului judecat şi nu poate face obiectul examinării în recurs. Pentru aceste motive, soluţia primei instanţe referitoare la acţiunea exercitată de Sindicatul din societatea B. S.A. va fi menţinută de instanţa de control judiciar.

Tot prelabil, Înalta Curte arată că lectura art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu denotă că legiuitorul ar fi înţeles să deroge în materia contenciosului administrativ de la caracterul recursului de cale extraordinară de atac, limitată doar la un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa ierarhic inferioară, ci reglementează unele norme speciale cu privire la calea de atac specifică materiei, termenul de exercitare al acesteia şi soluţiile în caz de admitere a recursului. În consecinţă, dreptul procesual comun al art. 483, art. 486 şi art. 488 C. proc. civ. este aplicabil şi în cazul recursului specific procedurii de contencios administrativ, astfel că partea recurentă nu este îndreptăţită şi la un control judiciar de temeinicie, adică sub aspectul situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă, ci doar de legalitate.

De altfel, în jurisprudenţa sa, prin decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 98 din 6 februarie 2015, Curtea Constituţională a României a respins o excepţie de neconstituţionalitate în legătură cu acest aspect, arătând că "în lumina noului C. proc. civ., recursul în materia contenciosului administrativ este esenţialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului".

Or, ab initio, este inadmisibilă orice critică formulată în recurs de partea recurentă prin care se contestă situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, inclusiv prin analiza probelor administrate, adică un control de temeinicie solicitat de recurent în calea de atac, date fiind considerentele dezvoltate în precedent.

În continuare, Înalta Curte observă că recurenţii-reclamanţi şi-au dezvoltat criticile în recurs de manieră nestructurată, recurgând la o modalitate de expunere în care s-au imputat sentinţei recurate diverse vicii pretinse de legalitate, pe care le-au raportat apoi la unul sau mai multe motive de casare/nelegalitate.

În aceste condiţii, Înalta Curte va analiza rezumativ conţinutul reglementat al fiecărei motiv de casare/nelegalitate, pentru ca ulterior să se raporteze punctual la fiecare categorii de critici expuse de recurenţii-reclamanţi în cererea de recurs.

Astfel, cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un astfel de motiv este incident dacă prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; aşadar, premisa aplicării textului legal menţionat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau toate motivele sunt străine de natura cauzei.

În sfârşit, motivul de casare/nelegalitate invocat de partea recurentă prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

A. În ceea ce priveşte o pretinsă soluţionare greşită a excepţiei tardivităţii cererii modificatoare, prin încheierea din 01 martie 2022, Înalta Curte constată că este nefondată această critică ce este comună recursului formulat de toţi recurenţii-reclamanţi.

Astfel, faţă de art. 194 C. proc. civ., Înalta Curte arată că o cerere de chemare în judecată este configurată prin prisma unei unităţi de părţi, obiect şi cauză, aceasta din urmă implicând fundamentul pretenţiei deduse judecăţii sau situaţia de fapt calificată juridic. În aceste condiţii, a formula alte pretenţii decât cele din cererea introductivă sau a invoca un alt fundament al pretenţiei deduse judecăţii, adică a califica juridic altfel situaţia de fapt, are ca şi consecinţă o modificare a cauzei juridice a acţiunii, cu consecinţa modificării acţiunii înseşi.

Art. 204 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii procesului) prevede că,,(1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. … (2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când: 1. se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii; 2. reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii; 3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului; 4. se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă. (3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.".

Art. 30 alin. (5) C. proc. civ. defineşte cererea adiţională ca fiind "acea cerere prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare.".

Aşadar, modificarea pretenţiilor anterioare formulate de reclamant reprezintă expresia unei cereri adiţionale, a cărei înregistrare ulterioară primului termen de judecată la care partea amintită este legal citată impune existenţa unui acord expres al tuturor părţilor. Regula amintită, astfel cum este instituită de art. 204 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., nu se aplică atunci când prin cererea adiţională este formulat unul dintre obiectele menţionate de art. 204 alin. (2) C. proc. civ.. Cum această din urmă normă juridică reprezintă expresia unei excepţii, aplicarea şi interpretarea sa se vor face de manieră limitativă.

În schimb, reclamantul este îndreptăţit să procedeze la modificarea cererii sale de chemare în judecată, exclusiv la propria sa apreciere şi fără a avea nevoie de acordul vreunei alte părţi din proces, doar până la primul termen de judecată la care este legal citat.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial la data de 13 decembrie 2013, reclamanţii au solicitat anularea hotărârii nr. 497/IGSA-SSM/18.10.2013 prin care s-a respins plângerea formulată împotriva hotărârilor nr. 83, 85, 87, 88, 89, 90 şi 92 emise la data de 08.08.0213 de Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale referitor la societăţile A. S.A., B. S.A., C. S.A., D. S.A., E. S.A. şi F. S.A..

Primul termen de judecată la care au fost legal citaţi reclamanţii în faţa Curţii de Apel Constanţa este termenul din 26 iunie 2014.

Ca urmare a casării sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual, în rejudecare, partea reclamantă a formulat la data de 15 martie 2021 o cerere adiţională prin care a solicitat ca instanţa să se pronunţe pe menţinerea avizelor obţinute de societăţile în discuţie în anul 2005 până la o nouă reevaluare a locurilor de muncă făcută de angajatori în condiţii de legalitate.

Or, pretenţiile formulate prin cererea adiţională a reclamanţilor din 15 martie 2021 nu reprezintă nici o îndreptare a unei greşeli materiale din cuprinsul cererii, nici o mărire sau micşorare a cuantumului obiectului cererii, nici contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului şi nici o înlocuire a unei cereri în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers.

În realitate, alături de pretenţia iniţială din 13 decembrie 2013 vizând anularea actului administrativ litigios, partea reclamantă îşi completează la 15 martie 2021 obiectul acţiunii cu o solicitare de confirmare a menţinerii validităţii unor avize obţinute la nivelul anului 2005.

Altfel spus, cererea adiţională formulată de reclamanţi la 15 martie 2021 se circumscrie dispoziţiilor art. 204 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., iar nu reglementării art. 204 alin. (2) C. proc. civ., impunând astfel un acord expres al tuturor părţilor în cazul formulării sale ulterior primului termen de judecată la care au fost legal citaţi reclamanţii.

De altfel, partea reclamantă însăşi confirmă implicit prin cererea de recurs că solicitarea de anulare a actului litigios îşi păstrează actualitatea, dar că realizarea scopului vizat iniţial a determinat-o să expună noile pretenţii, ceea ce presupune o învestire a instanţei judecătoreşti atât cu cererea introductivă de instanţă, cât şi cu cererea adiţională.

Trecerea unui interval de timp de la momentul învestirii instanţei judecătoreşti nu permite părţii interesate să îşi modifice acţiunea la propria sa apreciere, ci doar cu respectarea normei de procedură civilă relevante, respectiv cu acordul expres al tuturor părţilor din proces.

În plus, nu este pertinentă critica recurenţilor-reclamanţi din recurs în sensul că excepţia de tardivitate a cererii adiţionale ar fi fost invocată doar de societatea D. S.A., nu şi de celelalte părţi din proces.

Reglementarea art. 204 alin. (3) C. proc. civ. constituie o normă cu caracter imperativ, ce priveşte însăşi desfăşurarea procesului civil, astfel că verificarea sa poate interveni şi din oficiu, nefiind condiţionată de formularea unei excepţii în acest sens de către partea pârâtă.

Aşadar, judecătorul însuşi trebuie să verifice existenţa acordului expres al tuturor părţilor, spre a se învesti legal cu o cerere adiţională formulată ulterior limitei temporale impuse de art. 204 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., atunci când noul obiect indicat nu se circumscrie art. 204 alin. (2) C. proc. civ.

În cauza de faţă, reclamanţii nu au demonstrat existenţa acordului expres al părţilor adverse în vederea modificării cererii de chemare în judecată cu privire la noile pretenţii formulate, ceea ce exclude îndeplinirea cerinţelor instituite de art. 204 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte mai subliniază că norma procesual civilă de la art. 204 alin. (3) C. proc. civ. impune condiţia unui acord expres, astfel că tăcerea celorlalte părţi poate constitui cel mult un acord tacit, nerelevant însă pentru validitatea cererii adiţionale formulate dincolo de termenul instituit legal.

B. Cu privire la omisiunea Curţii de Apel Constanţa de analiză în rejudecare a unor motive de anulare din conţinutul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că partea recurentă impută judecătorului fondului faptul de a-şi fi limitat verificarea exclusiv la aspectul nominalizării locurilor de muncă, deşi inclusiv problema solicitării expertizelor medicală şi tehnică ar fi fost vizată de contestarea existenţei mandatului Organizaţiei Patronale Operatorul Portuar de a acţiona.

Lecturând atent cererea de chemare în judecată, Înalta Curte observă că, în ciuda unei structurări deficitare a motivelor de anulare invocate de partea reclamantă, în conţinutul acesteia, alături de contestarea îndreptăţirii Organizaţiei Patronale de a proceda la nominalizarea locurilor de muncă pentru care se solicită reevaluarea, se regăsesc şi referiri la faptul solicitării expertizelor de Organizaţia amintită, astfel că nu este inadmisibilă în recurs critica formulată sub acest aspect.

Cu toate acestea, prin sentinţa recurată, verificarea Curţii de Apel Constanţa este limitată doar la problema nominalizării locurilor de muncă.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "... Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă. ...".

În cauza de faţă, prin decizia civilă nr. 1640 pronunţată la data de 24.04.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în primul ciclu procesual s-a făcut deja aplicarea art. 20 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004, ca urmare a unei soluţionări în primă instanţă fără judecarea fondului. În aceste condiţii, revine acestei instanţe de control judiciar să procedeze în recurs la analiza criticii omise în rejudecare de către judecătorul fondului.

Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr. 1284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice s-a prevăzut la art. 4 că "(1) Metodologia de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale include următoarele etape, în ordinea cronologică indicată: a) nominalizarea de către angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii şi/sau lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie ori cu reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă care fac sau nu parte, potrivit legii, din Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă a locurilor de muncă pentru care se solicită reevaluarea; b) efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea persoanelor nominalizate la lit. a), în vederea verificării factorilor de risc existenţi la locul de muncă comparativ cu condiţiile existente la data încadrării în condiţii speciale conform prevederilor legale; c) efectuarea expertizei medicale, la solicitarea persoanelor nominalizate la lit. a), în vederea verificării sănătăţii lucrătorilor în relaţie cu locul de muncă încadrat în condiţii speciale supus reevaluării. (2) Procedura de reevaluare presupune parcurgerea etapelor prevăzute la alin. (1) şi depunerea documentelor prevăzute la art. 6.".

Aşadar, metodologia de evaluare în discuţie implică parcurgerea a trei etape, anume nominalizarea locurilor de muncă pentru care se solicită reevaluarea, efectuarea expertizei tehnice şi efectuarea expertizei medicale.

În cauză, întemeindu-se pe probele administrate în proces, Curtea de Apel Constanţa a constatat că «eronat apreciază reclamanţii că nominalizarea locurilor de muncă în condiţii speciale şi a categoriilor de personal s-a făcut de către Organizaţia Patronală "Operatorul Portuar", din înscrisurile existente la dosar rezultând că există procese-verbale încheiate de reprezentanţii societăţilor şi sindicatelor, prin care au fost nominalizate expres locurile de muncă şi categoriile de personal pentru care urma să se facă reevaluarea, organizaţia patronală nefăcând decât să transmită documentaţia către pârâta Comisia de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale din cadrul Inspecţiei Muncii - Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.».

Înalta Curte reţine ca situaţiei de fapt deja stabilită de judecătorul fondului că nominalizarea locurilor de muncă la societăţile indicate expres de reclamantă prin cererea de chemare în judecată s-a făcut în acord cu art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului, anume de reprezentanţi ai societăţilor angajatoare şi ai sindicatelor.

Totodată, este necontestat în cauză că au fost efectuate expertiza tehnică şi expertiza medicală (cu o menţiune vizând societatea F. S.A., asupra căreia se va reveni ulterior în considerentele prezentei decizii).

Altfel spus, etapele indicate de art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1284/2011 au fost parcurse, intervenind nominalizarea locurilor de muncă şi efectuarea expertizelor stabilite de norma juridică.

Nemulţumirea recurenţilor priveşte faptul că respectivele expertize nu ar fi fost efectuate la solicitarea persoanelor indicate de art. 4 alin. (1) amintit.

Or, sub acest din urmă aspect, Înalta Curte constată că reprezentanţii societăţilor nu contestă existenţa expertizelor, ceea ce înseamnă faptul că îşi însuşesc solicitarea de efectuare a lor, ca angajatori.

În plus, din nominalizarea locurilor de muncă pentru care se solicită reevaluarea inclusiv de către persoane ce acţionează în interesul angajaţilor reiese intenţia solicitării în continuare a efectuării celor două expertize, întrucât în caz contrar procedura nu ar avea finalitate.

În acest context, Înalta Curte constată că art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) din hotărârea Guvernului conferă angajatorului şi persoanelor ce acţionează în interesul salariaţilor prerogativa solicitării efectuării expertizelor.

Or, sub acest din urmă aspect recurenţii-reclamanţi nu justifică o vătămare, întrucât a existat un acord al tuturor persoanelor îndreptăţite la nominalizarea locurilor de muncă, ceea ce implica în mod firesc continuarea procedurii prin efectuarea expertizelor amintite, care au şi fost de altfel efectuate de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii "H." (INCDPM "H."), respectiv Direcţia de sănătate publică judeţeană Constanţa (cu o menţiune vizând societatea F. S.A., asupra căreia se va reveni ulterior în considerentele prezentei decizii).

Entităţile menţionate anterior - INCDPM "H." şi DSP Constanţa - se regăsesc de altfel printre cele indicate de art. 10 din H.G. nr. 1284/2011 a avea competenţa legală de a efectua expertizele tehnică şi medicală.

În aceste condiţii, simpla absenţă a unei manifestări exprese de voinţă din partea persoanelor ce acţionează în interesul salariaţilor de a solicita formal efectuarea expertizelor nu poate constitui fundamentul unei vătămari care să determine anularea actelor litigioase (cu o rezervă vizând societatea F. S.A., asupra căreia se va reveni ulterior în considerentele prezentei decizii), câtă vreme este incontestabil că, odată declanşată, procedura de reevaluare a locurilor de muncă îşi găsea o continuare firească în efectuarea acelor expertize. Înalta Curte mai arată că dreptul conferit de art. 4 alin. (1) lit. b) şi lit. c) din H.G. nr. 1284/2011 este de a solicita efectuarea expertizelor, care în proces au fost efectuate în concret, iar nu în mod necesar de a alege entitatea în cadrul căreia acele expertize să fie efectuate, cu atât mai mult cu cât expertizele relevante au fost efectuate de entităţi menţionate de art. 10 din Hotărârea Guvernului, anume Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii "H.", respectiv Direcţia de sănătate publică judeţeană Constanţa.

În concluzie, critica analizată nu este de natură a determina admiterea căii de atac a recursului, lipsind vătămarea în contenciosul subiectiv exercitat de recurenţi în condiţiile art. 1 şi următoarele din Legea nr. 554/2004.

Totodată, cu privire la respectarea art. 4 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1284/2011, Înalta Curte nu identifică vreo aplicare sau interpretare greşită a normei juridice, Curtea de Apel Constanţa reţinând în mod legal că nominalizarea locurilor de muncă s-a făcut de persoanele prevăzute de acea normă, sens în care s-a întemeiat pe situaţia de fapt rezultată din probele administrate.

În acest din urmă sens, prima instanţă a consemnat că din înscrisurile existente la dosar rezulta că există procese-verbale încheiate de reprezentanţii societăţilor şi ai sindicatelor, prin care au fost nominalizate expres locurile de muncă şi categoriile de personal pentru care urma să se facă reevaluarea.

Or, după cum deja s-a arătat anterior, partea recurentă este îndreptăţită în recurs exclusiv la un control de legalitate al sentinţei recurate, nu şi la un control de temeinicie sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt ori aprecierii probelor. În cauză însă verificarea calităţii persoanelor de la care provine decizia nominalizării locurilor respective de muncă comportă un aspect de temeinicie propriu sentinţei recurate, întrucât recurenţii-reclamanţi contestă situaţia de fapt stabilită de judecătorul fondului şi pretind că reprezentanţii sindicatelor nu ar fi fost implicaţi în decizia respectivă, ci Organizaţia Patronală. Se observă astfel că respectiva critică nu este admisibilă în recurs.

Nu este pertinentă în acest context critica potrivit căreia procedura ar fi fost declanşată de o terţă persoană – Organizaţia Patronală Operatorul Portuar, sau că prima instanţă nu s-ar fi pronunţat asupra acesteia, câtă vreme Curtea de Apel Constanţa a conchis pe baza probelor administrate că reprezentanţii angajatorilor şi ai angajaţilor au declanşat procedura prin nominalizarea locurilor de muncă, aspect ce reiese cu evidenţă din considerentele sentinţei recurate.

Lipsită de temei este şi critica recurenţilor-reclamanţi în sensul că nu ar fi existat o nominalizare a locurilor de muncă, ci a unor categorii de personal.

O astfel de susţinere a părţii recurente ignoră însăşi manifestarea de voinţă a reprezentanţilor angajaţilor, aşa cum se regăseşte aceasta în procesele-verbale indicate de Curtea de Apel Constanţa.

În al doilea rând, critica prezintă caracter speculativ, urmărind în mod artificial crearea aparenţei unui viciu de legalitate.

Astfel, referirea la art. 6 din H.G. nr. 1284/2011 în al cărui text normativ a fost identificată enumerarea "secţia, atelierul, locul de muncă" nu are semnificaţia vreunei erori săvârşite în procedura vizată de art. 4 alin. (1) lit. a) din acea hotărâre de Guvern, întrucât ambelor norme juridice le este comună sintagma "loc de muncă", astfel că aceasta nu implică în mod necesar indicarea unei secţii sau a unui atelier.

Totodată, înţelesul sintagmei "loc de muncă" nu exclude posibilitatea identificării sale şi prin referiri la specificul activităţii desfăşurate, precum docher sau docher-mecanizator, activităţi ce sunt intrinsec legate de portul respectiv, iar prin titulara lor descriu locul desfăşurării activităţii.

În mod corespunzător, dat fiind faptul că atât în anul 2005, cât şi în anul 2012 locurile de muncă analizate au privit situaţia docherilor şi a docherilor-mecanizatori, nu se poate susţine rezonabil că ar fi fost imposibilă efectuarea comparaţiei în procedura de reevaluare.

În ceea ce priveşte expertizele medicale vizând societăţile relevante pentru analiza recursului, anume A. S.A., C. S.A. şi D. S.A., criticile din recurs sunt lipsite de fundament.

Recurenţii-reclamanţi pretind că în cazul societăţii A. S.A. prima instanţă ar fi confundat ciritica formulată, întrucât nu s-ar fi raportat la data expertizei respective, ci la incompatibilitatea medicului medicului.

Această susţinere din recurs omite conţinutul concret al sentinţei recurate, Curtea de Apel Constanţa arătând punctual că toate rapoartele de expertiză medicală sunt emise la 13.06.2012, iar nominalizarea locurilor de muncă la A. S.A. a intervenit la data de 27.04.2012.

Nu se confirmă deci afirmaţia părţii recurente cum că raportul de expertiză ar fi precedat nominalizarea acelor locuri de muncă.

Faptul că recurenţii-reclamanţi aleg să se raporteze la o altă situaţie de fapt nu este de natură să confere substanţă demersului procesual în recurs, analiza propusă vizând situaţia de fapt şi, astfel, temeinicia hotărârii judecătoreşi de primă instanţă, critică inadmisibilă în recurs.

Referitor la conţinutul concret al acelor rapoarte de expertiză medicală vizând situaţia de la societăţile A. S.A., C. S.A. şi D. S.A., nu se identifică o critică punctuală de nelegalitate, anume de greşită aplicare sau interpretare a unei norme juridice. În realitate, aspectul pretins de partea recurentă implică o verificare a unei situaţii de fapt, anume realitatea concluziilor acelor rapoarte de expertiză medicală, efectuate în trecut, aspect ce nu determină o legală învestire a instanţei de recurs.

Cât despre o pretinsă incompatibilitate a medicului care a efectuat acele rapoarte de expertiză medicală, Înalta Curte observă că prima instanţă a constatat că medicul în discuţie era angajat la Direcţia de sănătate publică judeţeană Constanţa, iar, conform art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 1284/2011, expertiza medicală prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c) se efectuează de către direcţiile de sănătate publică - compartimentul de evaluare a factorilor de risc din mediul de viaţă şi de muncă, iar, în situaţia când acestea nu au medic de medicina muncii încadrat, de către centrele regionale de sănătate publică din Institutul Naţional de Sănătate Publică la care sunt arondate direcţiile de sănătate publică, în baza unei metodologii proprii. A mai arătat prima instanţă că faptul că medicul respectiv şi-a desfăşurat activitatea profesională ca angajat şi în cadrul unei clinici medicale, care a prestat servicii de medicina muncii societăţii A. S.A. în respectiva perioadă de timp, nu poate fi echivalat cu existenţa unui raport de subordonare faţă de A. S.A., din moment ce respectivul medic nu a avut niciun raport contractual direct cu societatea pârâtă, fiind angajat şi plătit de către societatea terţă ce deţinea clinica medicală.

Sub acest din urmă aspect, instanţa de control judiciar nu identifică vreun viciu de legalitate al soluţiei pronunţate de prima instanţă, existând competenţa acelei autorităţi publice în efectuarea raportului de expertiză şi lipsind împrejurarea factuală întemeiată care să demonstreze incompatibilitatea respectivului medic, acesta din urmă neaflându-se în vreun raport contractual sau de subordonare cu societăţile intimate.

Nu la aceeaşi concluzie se poate ajunge însă şi în ceea ce priveşte condiţia efectuării unei expertize medicale în cazul societăţii F. S.A..

Potrivit art. 6 din H.G. nr. 1284/2011 " Pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale, angajatorul depune la secretariatul Comisiei următoarele documente: ... c) rezultatul expertizei medicale prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c),...".

În discuţie nu este însă depunerea oricărei expertize medicale, ci una efectuată potrivit art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 1284/2021, anume "Expertiza medicală prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c) se efectuează de către direcţiile de sănătate publică - compartimentul de evaluare a factorilor de risc din mediul de viaţă şi de muncă, iar în situaţia când acestea nu au medic de medicina muncii încadrat, de către centrele regionale de sănătate publică din Institutul Naţional de Sănătate Publică la care sunt arondate direcţiile de sănătate publică, în baza unei metodologii proprii.".

Or, aferent hotărârii nr. 88/08.08.2013 privind respingerea avizului de încadrare în condiţii speciale de muncă nu se identifică existenţa unei expertize efectuate în condiţiile art. 4 alin. (1) lit. c), art. 6 lit. c) şi art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 1284/2011.

Curtea de Apel Constanţa a reţinut sub acest aspect existenţa unui raport regăsit la dosarul Tribunalului Constanţa, înscris ce provine de la un medic specialist medicina muncii, iar nu de la instituţia publică indicată de norma juridică de la art. 10 alin. (2) din hotărârea de Guvern.

De altfel, prin adresa nr. x/18.10.2013 Inspecţia Muncii a identificat respectivul viciu de legalitate, anume faptul că raportul de expertiză medicală în discuţie provine de la o persoană căreia H.G. nr. 1284/2011 nu îi recunoştea competenţa de emitere, arătând că documentul respectiv privind societatea F. S.A. nu a fost luat în considerare.

În absenţa raportului de expertiză medicală impusă de H.G. nr. 1284/2011, hotărârea nr. 88/2013 privind respingerea avizului de încadrare în condiţii speciale de muncă, vizând situaţia de la societatea F. S.A., nu se justifică a fi fost emisă în condiţii de legalitate.

În acest din urmă sens, Înalta Curte observă că inclusiv raportul de expertiză tehnică, referitor la situaţia de la societatea F. S.A., se întemeiază decisiv pe concluziile din acel raport întocmit de medicul lipsit de competenţă în materie.

Astfel, în raportul întocmit de INCDPM H. este consemnat la punctul 3.6 din concluzii că «rezultatele expertizei tehnice de reevaluare a locurilor de muncă ... confirmă existenţa unor factori de risc la locurile de muncă comparativ cu condiţiile existente la data încadrării în condiţii speciale, conform prevederilor legale», dar că «pentru niciunul din factorii de risc identificaţi nu sunt înregistrări medicale privind boli profesionale sau boli legate de profesiune corelate cu aceşti factori de risc. Înregistrările existente pentru perioada 2005-2011 nu pot fi puse în mod exclusiv în legătură cu cauze profesionale, putând avea şi cauze extra-profesionale, conform rapoartelor medicale prezentate în Anexa 3».

Aşadar, concluziile raportului medical în discuţie au reprezentat un argument decisiv în configurarea concluziei raportului de expertiză tehnică.

Or, câtă vreme în cazul societăţii F. S.A. raportul medical provine de la un medic specialist medicina muncii, iar nu de la instituţia publică indicată de norma juridică de la art. 10 alin. (2) din hotărârea de Guvern, actul respectiv este lipsit de relevanţa probatorie stabilită de norma juridică, astfel că inclusiv raportul de expertiză tehnică este viciat în ceea ce priveşte concluzia prezentată în legătură cu societatea F. S.A..

În concluzie, Hotărârea privind respingerea avizului de încadrare în condiţii speciale de muncă nr. 88/08.08.2013 este afectată de nulitate, ca urmare a nerespectării la emiterea sa a reglementării H.G. nr. 1284/2011.

În sfârşit, referitor la situaţia vizând societăţile A. S.A., C. S.A. şi D. S.A., criticile aduse hotărârii recurate sub aspectul raportului de expertiză tehnică sunt nefondate.

Curtea de Apel Constanţa a reţinut în motivare că, potrivit art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 1284/2011, expertiza tehnică prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. b) se efectuează de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii "H." sau Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă - INSEMEX Petroşani, după caz, respectiv laboratoarele de igiena radiaţiilor din cadrul direcţiilor de sănătate publică, autorizate de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în baza unei metodologii proprii. Expertiza tehnică, efectuată în cauză la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii "H." Bucureşti, confirmă existenţa unor factori de risc, la locurile de muncă, însă, pentru niciunul din factorii de risc identificaţi nu au fost identificate înregistrări medicale privind boli profesionale sau boli legate de profesiune, corelate cu aceşti factori de risc. Instanţa de fond a mai constatat că metodologia prevăzută de H.G. nr. 1284/2011 a fost respectată, criticile reclamanţilor fiind pur formale, nefiind susţinute de probe concrete, care să determine convingerea instanţei că cele reţinute, în cadrul expertizelor efectuate de către instituţiile îndrituite, în acest sens, ar fi neconforme cu realitatea.

Referitor la critica recurenţilor-reclamanţi privind lipsa împuternicirii acordate INCDPM "H." în vederea efectuării expertizei, instanţa de recurs a analizat anterior modul de aplicare a dispoziţiilor art. 4 rap. la art. 10 din H.G. nr. 1284/2011, fără a valida apărările Sindicatelor.

Cât priveşte restul criticilor, Înalta Curte constată că prin rezultatele expertizei tehnice a locurilor de muncă în vederea încadrării acestora în condiţii speciale, înregistrată sub nr. x/14.06.2005 la INCDPM "H.", au fost confirmaţi ca existenţi următorii factori de risc care nu pot fi înlăturaţi, deşi au fost luate toate măsurile tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, anume (i) activitatea desfăşurată în exterior, în mod premanent, (ii) agenţi chimici, (iii) zgomot şi (iv) efort fizic caracteristic sarcinilor de muncă.

În raportul de expertiză tehnică litigios, INCDPM "H." a realizat analiza cu privire la fiecare dintre societăţile relevante în cauză, anume: pentru C. S.A. au fost identificaţi (i) activitatea desfăşurată în exterior, în mod premanent, (ii) agenţi chimici (pulberi în suspensie) şi (iii) efort fizic caracteristic sarcinilor de muncă; pentru D. S.A. au fost identificaţi (i) activitatea desfăşurată în exterior, în mod premanent, (ii) agenţi chimici (pulberi în suspensie) şi (iii) efort fizic caracteristic sarcinilor de muncă; pentru A. S.A. au fost identificaţi (i) activitatea desfăşurată în exterior, în mod premanent şi (iii) efort fizic caracteristic sarcinilor de muncă.

Aşadar, pentru fiecare dintre societăţile indicate anterior au fost identificaţi factori de risc existenţi, concluzie expusă de altfel explicit şi în finalul raportului de expertiză, dar, în continuare, emitentul a subliniat că pentru pentru niciunul din factorii de risc identificaţi nu sunt înregistrări medicale privind boli profesionale sau boli legate de profesiune corelate cu aceşti factori de risc, iar înregistrările existente pentru perioada 2005-2011 nu pot fi puse în mod exclusiv în legătură cu cauze profesionale, putând avea şi cauze extra-profesionale, conform rapoartelor medicale.

În aceste condiţii, sunt lipsite de utilitate criticile recurenţilor cu privire la determinarea de noxe, întrucât INCDPM "H." a confirmat la nivelul anului 2012 existenţa aceloraşi factori de risc identificaţi anterior, în raportul efectuat în anul 2005, concluzia fiind însă diferită întrucât rapoartele medicale nu au atestat înregistrări privind boli profesionale, iar cauzalitatea nu era afirmată a fi în legătură cu cauze profesionale, putând fi de natură extra-profesională.

Or, situaţia anterior menţionată a fost observată şi de judecătorul fondului, astfel că nu se poate afirma vreo motivare viciată legal sub acest aspect, întrucât Curtea de Apel Constanţa a răspuns pertinent criticilor reclamanţilor prin argumente legate de respectiva operaţiune tehnică. Faptul că recurenţii-reclamanţi aleg o argumentare aparent diferită faţă de motivele dezvoltate de prima instanţă nu reprezintă un argument valid, din moment ce esenţa acelei apărări este infirmată motivat prin sentinţa recurată.

În sfârşit, măsura în care se confirmă concluzia raportului de expertiză tehnică efectuat de INCDPM "H." reprezintă un aspect de evaluare a probei şi analiză a temeiniciei sentinţei în discuţie, care însă nu poate învesti în mod legal instanţa de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Sindicatul Exploatare Portuară S.C. D. S.A., Sindicatul Lucrătorilor Portuari din S.C. A. S.A şi Sindicatul Personalului Operativ C. împotriva încheierii de şedinţă din 1 martie 2022 şi a sentinţei civile nr. 83/2022 din 5 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat; va respinge cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant Sindicatul Liber F. împotriva încheierii de şedinţă din data de 1 martie 2022, ca nefondată; va admite recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Liber F. împotriva sentinţei civile nr. 83/2022 din 5 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare: va admite în parte cererea de chemare în judecată; va anula Hotărârea privind respingerea avizului de încadrare în condiţii speciale de muncă nr. 88/08.08.2013; va menţine în rest sentinţa civilă atacată.

Observând art. 494 raportat la art. 451 şi următoarele C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-pârâtă Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiţii Speciale la plata sumei de 1575 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, compusă din onorariu avocaţial în cuantum de 1375 RON şi taxa judiciară de timbru de 200 RON către recurentul-reclamant Sindicatul Liber F., potrivit chitanţelor ataşate.

În schimb, raportat la dispoziţiile art. 494, art. 451 şi următoarele, respectiv art. 249 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată, întrucât nu a fost administrată în proces nicio probă din care să rezulte plata de către intimata-pârâtă către avocat a sumei în cuantum de 5950 RON reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Sindicatul Exploatare Portuară S.C. D. S.A., Sindicatul Lucrătorilor Portuari din S.C. A. S.A şi Sindicatul Personalului Operativ C. împotriva încheierii de şedinţă din 1 martie 2022 şi a sentinţei civile nr. 83/2022 din 5 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant Sindicatul Liber F. împotriva încheierii de şedinţă din data de 1 martie 2022, ca nefondată.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Liber F. împotriva sentinţei civile nr. 83/2022 din 5 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Anulează Hotărârea privind respingerea avizului de încadrare în condiţii speciale de muncă nr. 88/08.08.2013.

Menţine în rest sentinţa civilă atacată.

Obligă intimata-pârâtă Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiţii Speciale la plata sumei de 1575 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, compusă din onorariu avocaţial în cuantum de 1375 RON şi taxa judiciară de timbru de 200 RON, către recurentul-reclamant Sindicatul Liber F..

Respinge cererea intimatei-pârâte A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2023.