Nullity of cassation appeal for failure to cite specific grounds for reversal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, thereby leaving the appellate court's judgment in full force, which ordered the defendant-former public official to repay 6,070 RON in performance indemnity and pay statutory interest to the claimant-competition authority. The dispute concerned the recovery of funds deemed unduly received, but the appellate proceedings were not re-adjudicated on the merits because the appellant’s appeal failed to meet procedural formalities. The decisive legal basis was Articles 486 and 489 of the Code of Civil Procedure, under which an appeal is rendered null if it does not cite specific grounds for cassation (such as violation of law) as required by Article 488, merely reiterating prior arguments or expressing dissatisfaction with the factual outcome instead of challenging the legality of the lower court’s decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to cite specific grounds for reversal: Intimatul-reclamant Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurenta nu a adus critici care să poată fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii. Procedura derulată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 28.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Concurenţei a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., fost funcţionar public, pensionat, obligarea pârâtei la restituirea debitului principal în sumă de 6.070 RON, reprezentând indemnizaţie de performanţă aferentă anului 2017, încasată necuvenit la data de 24.12.2018, şi la plata dobânzii legale calculată de la data acordării indemnizaţiei până la data de 29.07.2020, în sumă de 183 RON, precum şi în continuare, până la achitarea debitului principal.
Prin încheierea din 8 februarie 2021, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei funcţionale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 2471 din 13 aprilie 2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Prin sentinţa civilă nr. 4660 din 10 noiembrie 2021, Judecătoria Sibiu – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamant, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Totodată, constatând ivit conflictul de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Prin Decizia nr. 206 din 2 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă, învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă intervenit între Judecătoria Sibiu – secţia civilă şi Tribunalul Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea instanţei de fond
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23.03.2022, sub nr. x/2020*.
Prin sentinţa civilă nr. 1746 din 14 octombrie 2022, Curtea a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 6.070 RON încasată cu titlu de indemnizaţie de performanţă pentru anul 2017 şi la plata către reclamant a dobânzii legale remuneratorii aferente sumei de 6.070 RON, calculată începând cu data de 24.12.2018 şi până la data restituirii efective.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. a formulat recurs, solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi, rejudecând pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În susţinerea cererii, recurenta-pârâtă a reiterat apărările din întâmpinarea formulată faţă de acţiunea introductivă de instanţă .
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurenta nu a adus critici care să poată fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
II. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de control judiciar constată că recursul pârâtei A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din lecturarea susţinerilor recurentei, rezultă că acesta nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).
Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.
După cum s-a expus la pct. I.3 al prezentei decizii, recurenta-pârâtă nu a combătut şi nu şi-a circumstanţiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport cu considerentele hotărârii recurate, ci s-a limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată şi la a relua argumentele prezentate prin întâmpinarea formulată faţă de acţiunea reclamantului.
Or, recursul are, după cum deja s-a arătat mai sus, ca scop exclusiv verificarea legalităţii hotărârii atacate, iar nu a temeiniciei ei. În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.
Simpla nemulţumire a recurentei cu privire la soluţia instanţei de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii sau a reaprecia probele administrate, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.
O astfel de abordare nu satisface exig]enţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de pârâta A. împotriva sentinţei nr. 1746 din 14 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.