Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5758/2023 AI generated

Inadmissibility of cassation against final chamber decision on rehearing of annulment for unpaid court fee

Case Number Decizia nr. 5758/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, leaving the first-instance decision in force. The dispute concerned an appeal filed against a final civil chamber decision that had annulled a motion for rehearing of a prior order canceling an initial lawsuit due to the non-payment of the mandatory court fee (stamp duty). The decisive legal basis for the dismissal is the principle of legality of appeals under the Romanian Code of Civil Procedure, specifically Articles 200(5) and 200(7), which stipulate that a decision resolving a motion for rehearing is final and not subject to any appeal, thereby rendering the attempted recourse before the supreme court procedurally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 C. proc. civ, art. 200 alin. (7) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against final chamber decision on rehearing of annulment for unpaid court fee: The dispute concerned an appeal filed against a final civil chamber decision that had annulled a motion for rehearing of a prior order canceling an initial lawsuit due to the non-payment of the mandatory court fee (stamp duty). The decisive legal basis for the dismissal is the principle of legality of appeals under the Romanian Code of Civil Procedure, specifically Articles 200(5) and 200(7), which stipulate that a decision resolving a motion for rehearing is final and not subject to any appeal, thereby rendering the attempted recourse before the supreme court procedurally inadmissible.

Keywords

AI generated
civil annulment Civil Procedure Code matter in dispute principle of legality grounds for cassation payment of fee

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as inadmissible because the challenged decision was final and not subject to appeal.

art. 499 C. proc. civ.

Procedural rule governing the scope of the reasoning in cassation decisions, requiring only the analysis of the grounds invoked.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei.

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de la data de 05.08.2022 pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat să se dispună anularea şi suspendarea actului administrativ cu caracter individual: încheierea nr. 303/2022 din dosarul nr. x/2022.1 şi încheierea nr. 318/2022 din dosarul nr. x/2022.1, şi nr. 810/33/2022/a2.1, cu cheltuieli de judecată.

În cadrul procedurii de verificare şi regularizare a cererii de chemare în judecată, reclamantului i s-a pus în vedere să achită o taxă de timbru de 210 RON conform art. 16 lit. a) şi art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 (rezoluţia din data de 08.08.2022 comunicată în 10.08.2022)

Împotriva obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru reclamantul a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin sentinţa civilă nr. 237 din 15.09.2022.

Soluţia pronunţată de prima instanţă

Prin încheierea civilă din Camera de Consiliu din data de 11 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta ÎNALTA CURTE DE CASAŢEI ŞI JUSTIŢIE.

Cererea de reexaminare formulată

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare petentul –reclamant A., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj –Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. de dosar x/2022

Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăţi

Prin încheierea civilă din Camera de Consiliu nr. 10/2023 din data de 12.01.2023, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, admiţând excepţia netimbrării, invocată din oficiu, a anulat cererea de reexaminare formulată de petentul A.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii nr. 10/2023 din Camera de Consiliu din data de 12.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a formulat " Cerere de apel" petentul A., solicitând anularea în totalitate a hotărârii apelate şi, pe cale de consecinţă, cercetarea şi judecarea cauzei în fond.

Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui Completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului, din data de 26 aprilie 2023, s-a fixat primul termen pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 05.12.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte a calificat "cererea de apel" ca fiind recurs şi, luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, având în vedere deopotrivă obiectul recursului şi dispoziţiile art. 200 alin. (7) C. proc. civ., din oficiu a invocat inadmisibilitatea acestei căi de atac, şi, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a reţinut dosarul spre soluţionare, urmând a analiza mai întâi excepţia invocată şi în subsidiar, eventual, fondul recursului.

Soluţia instanţei de recurs.

Analizând cererea de recurs prin raportare la normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată inadmisibilitatea acesteia pentru motivele în continuare arătate:

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părţile interesate sau procurorul pot solicita (instanţei de control judiciar) reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sau de apel. Desfăşurarea judecăţii în recurs se concretizează în controlul exercitat de instanţa superioară asupra legalităţii hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată.

El poate fi exercitat numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;

2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;

3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;

4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;

5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;

6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;

8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Este necesar însă, ca aspect de admisibilitate, ca pe lângă motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă cererea de recurs să fie susceptibilă de exerciţiul acestei căi de atac.

Conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. sunt hotărâri definitive:

1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;

2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs;

3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;

4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;

5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;

6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Sub acest aspect, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, precum şi cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Or, în speţă, se constată că prin încheierea nr. 10/2023 din data de 12.01.2023, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, admiţând din oficiu excepţia netimbrării, a anulat, ca netimbrată, cererea de reexaminare formulată de petentul A., împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr. x/2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea la data de 11 octombrie 2022.

Potrivit dispoziţiilor art. 200 alin. (5) din C. proc. civ., "Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării."

Conform art. 200 alin. (7) din acelaşi Cod, "Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3)."

În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că încheierea atacată de reclamantul A. în cauza ce face obiectul judecăţii, respectiv încheierea nr. 10/2023 din data de 12.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal este definitivă de la pronunţare, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac.

Înalta Curte reţine că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Concret, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a fost învestită o cerere formulată împotriva unei hotărâri pentru care nu este prevăzută vreo cale de atac, aspect în raport de care rezultă că demersul recurentului este inadmisibil.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care vizează exercitarea acţiunii civile prohibite, în mod expres sau implicit, de o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiţii de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părţii interesate de a sesiza instanţa.

Prin urmare, în condiţiile în care recursul de faţă vizează o hotărâre ce are caracter definitiv, instanţa de control constată că recurentul-reclamant nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva acesteia, motiv pentru care Înalta Curte reţine că recursul promovat de acesta este inadmisibil, urmând a fi respins, ca atare, calea de atac exercitată de parte nefiind prevăzută de lege.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca inadmisibil, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 10/2023 pronunţate în Camera de Consiliu la data de 12 ianuarie 2023 de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 decembrie 2023.