Prosecutor's suspension upheld as appeal against interim stay rejected

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov cu nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, a solicitat anularea în tot a Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023, emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cuprinzând dispoziţia privind suspendarea acesteia din funcţia de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, precum şi suspendarea executării Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023, emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 81/2023 din 8 iunie 2023, Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care se solicită suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a executării Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023, emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei civile nr. 81/2023 din 8 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei a solicitat să se admită cererea sa de chemare în judecată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici

Prin Hotărârea civilă nr. 81/08.06.2023, pronunţându-se în dosarul cu nr. x/2023 cu privire la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023 emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pana la soluţionarea definitiva a cauzei privind anularea hotărârii sus-menţionate, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea ca neîntemeiată. Apreciind pe de-o parte ca cererii supuse judecaţii fin ceea ce priveşte fondul cauzei) îi corespunde calificarea juridica prevăzuta in art. 9 din Legea nr. 304/2004. iar pe de alta parte că în cauză nu ar fi îndeplinita condiţia prevăzuta de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare la existenţa unui "caz bine justificat".

Prima instanţa şi-a motivat soluţia referitoare al inexistenta "cazului bine justificat" precizând ca o eventuala apreciere cu privire la "verificarea" încă de la o prima analiza a împrejurărilor de fapt şi de drept a contextului in care a fost emis actul administrativ pentru care se cere anularea (respectiv Hotărârea nr. 143 din 21.02.2023 emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii), cu "efectul" identificării si stabilirii existentei unui context (a unei stări de fapt) care încă de la prima vedere creează oricărei persoane avizate sau mai puţin avizate o impresie evidenta de încălcare a legii cu prilejul pronunţării acestei hotărâri ("o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ"), ar reprezenta o "antepronunţare" a instanţei (aceeaşi care soluţionează fondul cauzei), acesta fiind in aprecierea instanţei un "motiv" care ar împiedica instanţa sa suspende executarea actului administrativ înainte de a se pronunţa asupra fondului cauzei. Pentru început sa constataţi ca articolele 14 -15 din Legea nr. 554/2004 (respectiv instituţia prevăzuta de legiuitor in aceste articole, privind suspendarea executării provizorii a actului administrativ, anticipat judecării fondului cauzei) nu doar ca permit o "antepronunţare" a instanţei în toate situaţiile în care încălcările de lege, in cazul emiterii actelor administrative, sunt evidente (pot fi observate, la o analiza sumara. încă de la prima vedere, de la înregistrarea dosarului, fara a necesita alte verificări), dar chiar obliga instanţa să se ..antepronunţe" suspendând orice act administrativ evident ilegal, si care produce pagube materiale persoanei vătămate prin acel act, astfel încât persoana vătămata sa nu mai fie pusa in situaţia de a suporta acele pagube pana la clarificarea fondului.

Legiuitorul "permite" astfel instanţei, pentru a proteja persoana vătămata, ca mai degrabă sa suspende temporar efectele produse de actul admnistrativ, ori de cate ori "antamând" situaţia de fapt, constata o potenţiala evidenta încălcare a legii (potrivit susţinerilor relatate ca stare de fapt de persoana vătămata), producătoare de pagube materiale, pentru a stopa aceasta situaţie pana la soluţionarea fondului, decât sa permită ca acel act sa producă in continuare efecte, deşi la prima vedere pare a fi ilegal emis de autoritatea administrativa.

Stabileşte chiar prin lege în cazul actelor administrative o asemenea posibilitate de "antepronuntare", dând credit in prima faza situaţiei relatate de persoana vătămata, în detrimentul autorităţii emitente a unui act administrativ, tocmai pentru a evita acele situaţii in care persoana vătămata, care se va dovedi, (după verificarea situaţiei relatate in cursul procedurii judiciare), chiar a fi vătămată, sa continue sa fie vătămata înainte de stabilirea de către o instanţă de judecată competentă dacă acel act administrativ a fost sau emis cu respectarea legii.

Din aceasta perspectiva, potrivit art. 14-15 legiuitorul permite instanţei care judeca fondul cauzei ce priveşte anularea unui act administrativ sa se pronunţe asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ (respectiv în cazul de fata asupra Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023 emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pana la soluţionarea definitiva a cauzei cu nr. x/2023). permiţând ca într-o asemenea situaţie motivarea să facă trimitere chiar la faptul ca Ia o prima analiza sumară (a împrejurărilor de fapt si de drept invocate de persoana care cere anularea acelui act administrativ), actul pare sa fie emis cu încălcarea legii fin acest caz a tuturor dispoziţiilor legale ce garantează accesul efectiv la justiţie în ce priveşte un alt act administrativ, prin nerespectarea caii de atac legale exercitate împotriva primului act).

Dimpotrivă, interpretarea contrara, cea susţinută în întâmpinări de autoritatea emitentă (Consiliului Superior al Magistraturii) privind o aşa-zisă "prezumţie de legalitate" de care s-ar bucura actele administrative pana la pronunţarea instanţei asupra fondului cauze, e contrara atât dispoziţiilor legale din cuprinsul art. 14-15 din Legea 554/2004, cat si principiilor de drept din art. 6, respectiv 13 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului (care supun cu titlu de principiu controlului instanţei de judecata orice act emis de o autoritate administrativa sub aspectul temeiniciei si legalităţii sale, si nu invers).

În ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 143/21.02.2023 emisa de secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pana la soluţionarea definitiva a fondului cauzei cu nr. x/2023, reia in cuprinsul prezentei cereri de recurs motivele formulate si in cererea adresata primei instanţe, potrivit cărora sa aveţi in vedere ca sunt îndeplinite condiţiile art. 14-15 din Legea 554/2004 privind suspendarea, de urgenta, a executării hotărârii susmenţionate

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (la care face trimitere art. 15 din aceeaşi lege), în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceara instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond.

În prezenta cauză este îndeplinită prima condiţie prevăzută de lege pentru suspendarea executării actului a cărui nulitate se cere, respectiv ne aflăm în situaţia unui asemenea caz " bine justificat".

Astfel, prin Hotărârea nr. 1436 din 08.11.2022, emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus prezentarea recurentei-reclamante în vederea efectuării expertizei de specialitate, în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

La data de 28.11.2022, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022, prin care a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, revocarea Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022, iar în data de 19.12.2022, i s-a comunicat faptul ca plângerea susmenţionată a fost respinsa ca neîntemeiată.

În acest context, la data de 21.12.2022, recurenta-reclamantă a formulat cerere de chemare in judecata adresata Curţii de Apel Braşov, prin care a solicitat anularea în tot a Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022, emisă de secţia pentru procurori, cuprinzând dispoziţia privind prezentarea sa în vederea efectuării expertizei de specialitate, în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor, prin intermediul cererii fiind contestata chiar dispoziţia de prezentare in vederea efectuării expertizei de specialitate, solicitând in fapt instanţei de judecata sa analizeze pe de o parte temeinicia dispoziţiei raportat la lipsa oricăror motivări si probe care ar impune luarea unei asemenea masuri extreme (care apreciază ca are efecte grave asupra statutului şi probităţii mele profesionale), iar pe de alta parte, condiţiile, locaţia şi obiectivele in care se impune efectuarea acestei expertize.

Prin urmare cererea de chemare in judecata susmenţionata vizează analizarea de către instanţa de judecata a fondului Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022, recurenta-reclamantă solicitând analizarea temeiniciei şi legalităţii pronunţării acestei hotărâri de către secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Cererea de chemare in judecata susmenţionata a fost trimisă în data de 21.12.2022, concomitent, prin intermediul poştei atât Curţii de Apel Brasov – secţia de contencios administrativ şi fiscal (instanţa competenta în acest caz) cât şi secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (unde a fost trimisă de asemenea în acea data si prin fax), fiind înregistrată cu nr. de dosar x/2022 În data de 22.12.2022, în ceea ce priveşte exemplarul trimis secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a primit dovada confirmării de primire a acestei cereri în data de 03.01.2023 (data in care s-a semnat de primire la sediul CSM, apărând pe aceasta dovada ca fiind data de 23.12.2022).

Pe de alta parte, însă în acelaşi sens, menţionează faptul că, solicitând la studiu dosarul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu nr. x/2022, a constatat că prin Rezoluţia instanţei de judecata din data de 01.02.2023.

S-a dispus comunicarea către Consiliul Superior al Magistraturii a respectivei cereri de chemare in judecata privind anularea Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022 in dosarul susmenţionat, existând la dosarul instanţei dovada confirmării de primire a acestei cereri de către CSM la data de 06.02.2023.

Prin urmare, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, avea cunoştinţa despre existenta acţiunii formulate in instanţa privitoare la anularea Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022, inca din data de 23.12.2022. o a doua comunicare fiind efectuata chiar de către instanţa de judecata, in data de 06.02.2023.

Cu toate acestea, deşi avea cunoştinţa de aceasta acţiune, (reprezentând calea de atac legala exercitata împotriva Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022), secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a trimis, prin intermediul parchetului, încă o adresa prin care se insista în prezentarea pentru efectuarea expertizei de specialitate, stabilind că data de prezentare prin acea adresa, data de 31.01.2023, pentru ca apoi, înainte ca instanţa de judecata sa se poată pronunţa asupra cererii de chemare in judecata vizând anularea Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022. secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a emis Hotărârea nr. 143 din 21.02.2023, cuprinzând dispoziţia privind suspendarea petentei din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. b) şi art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, pentru motivul neprezentării, in mod nejustificat, in vederea efectuării expertizei.

Din aspectele susmenţionate (care reprezintă împrejurările in care a fost emisa hotărârea) reiese foarte clar inca de la prima vedere că secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii care a emis Hotărârea nr. 143 din 21.02.2023, prin care s-a dispus suspendarea recurentei-reclamante din funcţia de procuror in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, pronunţând hotărârea susmenţionată, deşi împotriva Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022 se formulase anterior cale de atac, a încălcat toate dispoziţiile legale, care garantează accesul neîngrădit la justiţie al oricărei persoane, prin asigurarea posibilităţii efective de a formula o acţiune in fata unei instanţe de judecata. atunci când se apreciază prejudiciata in drepturile sale printr-un act administrativ emis de o autoritate publica, fiind prin urmare evident că în toată perioada in care se judeca calea de atac, nu se poate dispune suspendarea din funcţie. deci că Hotărârea nr. 143 din 21.02.2023 nu putea fi emisa în mod legal înainte de pronunţarea definitiva a instanţei de judecată in cauza privind anularea Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022.

În acest sens solicită a se avea în vedere următoarele dispoziţii legale:

Art. 6 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

"Alin.(1): Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor si a intereselor sale legitime in exercitarea dreptului sau la un proces echitabil.

Alin.(2): Accesul la justiţie nu poate fi îngrădit."

Art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: "Hotărârile secţiei pentru judecători, respectiv ale secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, in orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituţia României, republicata, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţa de judecata in domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si procurorilor, pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a Curţii de apel competente, conform dreptului comun."

Art. 6 alin. (1) teza I din C. proc. civ. privind dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil: "Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, în termen optim si previzibil, de către o instanţa independenta, imparţială şi stabilita de lege".

Hotărârea nr. 143 din 21.02.2023 a fost emisa de asemenea cu încălcarea art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului care reglementează dreptul fundamental al oricărei persoane la un proces echitabil potrivit căruia "orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, in mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi imparţială, instituita de lege, care va hotăra fie asupra încălcării drepturilor si obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii in materie penala indreptate împotriva sa."

Art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului a fost încălcat pe de-o parte ca urmare a nerespectării căii de atac legale ce se exercita împotriva Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care fiind un act emis de o autoritate administrativă, potrivit jurisprudenţei, obligatoriu trebuia să poată fi supus, sub aspectul legalităţii si temeiniciei, controlului unei instanţe de judecată.

În aceasta privinţa Curtea Europeană a statuat faptul că statele membre au obligaţia să asigure posibilitatea, contextul legal şi garanţiile necesare pentru exercitarea unui recurs efectiv împotriva unui act administrativ (cum este şi Hotărârea nr. 1436 din 08.11.2022), teoria "prezumţiei de legalitate" care ar "caracteriza" actul administrativ (potrivit susţinerilor formulate de Consiliului Superior al Magistraturii, chiar si în pofida supunerii lui controlului instanţei de judecata), constituind în fapt o încălcare a art. 6.

În acest sens Curtea a precizat ca statul are de ales intre doua soluţii, pentru a asigura respectarea cerinţelor impuse de art. 6 referitoare la un proces echitabil: "fie organele jurisdicţionale administrative îndeplinesc ele însele cerinţele art. 6 paragraful I, fie acestea nu se conformează respectivelor exigente, dar suporta controlul ulterior al unui organ judiciar cu jurisdicţie deplina, care sa ofere garanţiile cerute de acest articol".

Pe de alta parte, însă din aceeaşi perspectiva care obliga la respectarea art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, exigentele impuse de acest articol au fost încălcate prin emiterea Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, fără ca în cuprinsul acestei hotărâri sa fie motivata cauza pentru care s-a dispus măsura suspendării din funcţie, respectiv refuzul "nejustificat" de prezentare pentru efectuarea expertizei dispuse prin aceasta hotărâre.

Astfel potrivit jurisprudenţei Curţii dreptul la un proces echitabil presupune ca principiu motivarea hotărârilor aceasta obligaţie de prezentare in cuprinsul hotărârii a motivelor de fapt şi de drept determinante, pe care se întemeiază dispoziţia, reprezentând garanţia faptului că măsura impusă prin hotărâre nu a fost dispusa abuziv.

Sub acest aspect, subzista de asemenea principiul susmenţionat, potrivit căruia, fie autoritatea administrativa se conformează obligaţiei de a-si justifica măsura dispusă, fie intervine obligaţia instanţei de a verifica daca măsura nemotivata nu a fost dispusa nejustificat, abuziv.

În ceea ce priveşte .justificarea" susţinută ulterior de către Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinări, potrivit căreia exercitarea căii de atac legale împotriva Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, nu ar fi un motiv "justificat" pentru neprezentarea la expertiza dispusa prin aceasta hotărâre, sa aveţi in vedere astfel cum am precizat anterior ca o asemenea susţinere reprezintă o încălcare a dreptului fundamental la un proces echitabil stabilit de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului (care implica inclusiv dreptul la un recurs efectiv stabilit de art. 13 din Convenţie).

Pe de alta parte, prin emiterea Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023. autoritatea emitentă, a continuat şi încălcarea art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăţilor Fundamentale a Uniunii Europene, din perspectiva faptului ca prin dispoziţia de suspendare din funcţie din cuprinsul acestei hotărâri se persista in impunerea efectuării unei expertize care sa implice o internare într-un spital psihiatric, in contextul în care niciun text de lege nu prevede o asemenea posibilitate, iar "internarea medicala impusa obligatoriu" este asimilata de jurisprudenta Curţii cu o veritabila lipsire de libertate care nu poate interveni decât in cazurile limitativ enumerate de acest articol (şi din aceasta perspectiva dispoziţia autorităţii administrative trebuind sa poată fi supusa controlului de legalitate si temeinicie a unei instanţe de judecată).

Astfel potrivit art. 5: "Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranţa. Nimeni nu poate fi îngrădit in libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri si potrivit cailor legale:

dacă este deţinut pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent;

dacă a făcut obiectul unei arestări sau a unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori in vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

dacă a fost arestat sau reţinut in vederea aducerii sale in fata autorităţii judiciare competente, sau când exista motive verosimile de a bănui ca a săvârşit o infracţiune sau când exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-1 împiedica sa săvârşească o infracţiune sau sa fuga după săvârşirea acesteia;

dacă este vorba de detenţia legala a unui minor, hotărâte pentru educaţia sa sub supraveghere, in fata aducerii sale in fata autorităţii competente;

dacă este vorba despre detenţia legala a unei persoane susceptibile sa transmită o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica sa pătrundă in mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extrădare."

Să observaţi ca, în ceea ce priveşte contextul în care "ar trebui" să aibă loc prezentarea recurentei-reclamante pentru "expertiza de specialitate", respectiv contextul în care "ar trebui" să se realizeze examinarea concretă în vederea realizării scopului "dorit" ("expertiza de specialitate"), în Hotărârea nr. 1436 din 08.11.2022 nu există precizări clare care să privească comisia, condiţiile de prezentare şi metodologia de efectuare a "expertizei de specialitate", nefiind făcută nici o precizare nici în privinţa obiectivelor pe care trebuie să le urmărească şi la care trebuie să răspundă experţii, nici în privinţa concluziilor cu privire la care trebuie să-şi expună părerea, toate aceste aspecte fiind lăsate, în lipsa unor precizări exprese, la libera "interpretare" a oricui ar fi în postura de a-şi exprima o opinie sub acest aspect.

În ceea ce priveşte adresele prin care i s-a comunicat ulterior pronunţării Hotărârii nr. 1436 din 08.11.2022, emisă de secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, solicitarea de a mă interna pentru efectuarea expertizei de specialitate la Spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia din Bucureşti, spital cu profil psihiatric, precizez că aceste adrese nu reprezintă acte cu putere de decizie, şi că, aşa cum am precizat anterior aspectele privitoare la locaţia unde se stabileşte efectuarea expertizei, componenta comisiei ce urmează să o efectueze şi obiectivele la care ar trebui să răspundă experţii trebuiau stabilite clar prin hotărârea prin care s-a dispus obligaţia de prezentare, pentru ca toate aceste aspecte să fie asumate (ca fiind stabilite în mod legal) de către membrii secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie vizată de lege, privind existenta unei "pagube iminente" vă rog să constataţi că, de asemenea este îndeplinită, fiind evident faptul că Hotărârea nr. 143/21.02.2023, care încalcă dispoziţiile legale la care am făcut referire anterior, îmi aduce prejudicii grave, care reies foarte clar chiar din cuprinsul textului de lege în baza căruia s-a dispus suspendarea, in cuprinsul căruia se precizează ca "pe perioada suspendării din funcţie pentru acest motiv, judecătorului sau procurorului nu i se plătesc drepturi salariale".

Solicită a se constata ca lipsite de temei, argumentele potrivit cărora prejudiciul material pe care îi suport în urma pronunţării Hotărârii nr. 143 din 21.02.2023 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (constând în lipsa salarizării) nu este unul cert, şi care trebuie stopat de îndată, fiind absurd să i se pretindă sa suport acest prejudiciu generat de o hotărâre evident ilegala, pana la soluţionarea definitiva a cauzei, cu justificarea ca în acest interval as avea obligaţia să depună tot eu efortul de a "identifica" alte surse de venit, un alt loc de muncă (care evident nu ar fi salarizat la acelaşi nivel cu cel potrivit pregătirii profesionale si vechimii in munca si in profesie de care sunt privata abuziv, in baza unei hotărâri emise nejustificat, nemotivat şi cu incalcarea evidenta a dispoziţiilor legale).

Prin prezenta cerere precizează de asemenea ca intenţionează să se prezinte personal la toate termenele de judecata stabilite de instanţa, apreciind ca prezenta sa este necesara pentru susţinerea recursului declarat în cauza, însă solicită ca, în cazul în care datorita unor imprejurari neprevăzute se va intampla sa lipsească la vreunul dintre termenele de judecata, instanţa să procedeze la judecarea cauzei in temeiul art. 223 C. proc. civ.

Recurenta a precizat ulterior, la data de 22.06.2023, faptul că "temeiul juridic al corect" în baza căruia ar trebui soluţionată cererea de suspendare este cel prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea 305/2022.

A ataşat cererii de recurs următoarele acte: contestaţia privind anularea Hotărârii nr. 143/21.02.2023 formulata în dosarul cu nr. x/2023; Hotărârea nr. 1436/08.11.2022; răspuns CSM respingere plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1436/08.11.2022; cerere de chemare în judecata privind anularea Hotărârea nr. 1436/08.11.2022 formulată în dosarul cu nr. x/2022 (cu dovezile de trimitere şi de comunicare aferente) Hotărârea nr. 143/21.02.2023; cerere rectificare temei juridic în dosarul cu nr. x/2023; Hotărârea civilă nr. 1889/04.04.2023; încheiere de şedinţa civilă din data de 30.05.2023; cererea privind anularea Hotărârii nr. 143/21.02.2023 formulată în dosarul cu nr. x/2023; precizări la cererea de chemare în judecată în dosarul cu nr. x/2023; Hotărârea nr. 81/08.06.2023.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la data de 18 august 2023 prin care a invocat excepţia netimbrării, excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului, iar pe fondul acestuia a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a se pronunţa asupra excepţiilor invocate de către intimatul-pârât.

Excepţia netimbrării este neîntemeiată, potrivit O.U.G. nr. 80/2013, litigiile privind raporturile de muncă sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. De altfel, recurentei nici nu i s-a pus în vedere să timbreze cererea de recurs.

Nici excepţia tardivităţii nu este întemeiată, recursul este declarat şi motivat în termen, iar ceea ce recurenta a denumit completare la recurs este un memoriu care nu conţine motive noi de recurs, ci detaliază cele deja expuse în cererea iniţială.

Şi excepţia nulităţii recursului este nefondată, recurenta –reclamantă indicând critici care se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctul 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reaminteşte că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Reţine Înalta Curte că recurenta-reclamantă a solicitat prin prezentul demers judiciar, suspendarea executării hotărârii nr. 143/21.02.2023 emisă de secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, până la soluţionarea definitivă a cauzei pe fond.

În mod corect prima instanţă a respins cererea ca neîntemeiată, motivat în principal de împrejurarea că nu este întrunită condiţia cazului bine justificat.

Prin hotărârea contestată, recurenta-reclamantă a fost suspendată din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov pe o perioadă de 1an motivat de împrejurarea că aceasta a refuzat, în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate.

Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de către recurentă, aceasta s-a referit la încălcarea normelor de drept material în ceea ce priveşte modalitatea în care instanţa de fond s-a raportat la noţiunea de "caz bine justificat", aşa cum este definit de dispoziţiile art. 14-15 din legea 554/2004.

Criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea acestuia, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.

Aceste condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată şi trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamante, neîndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.

Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe existenţa unui caz bine justificat, motivat de susţinerea că actul administrativ atacat a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, nu sunt de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reţinând inexistenţa unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, întrucât, cel puţin la nivel de aparenţă, aşa cum reţine curtea de apel, secţia pentru Procurori, în temeiul art. 64 alin. (4) din legea 303/2004, este obligată să adopte măsura suspendării din funcţie a recurentei-reclamante, neexistând nicio dispoziţie legală sau regulamentară care să stipuleze contrariul.

A arătat, în mod corect instanţa de fond, analizând cadrul normativ în temeiul căruia a fost adoptată Hotărârea nr. 143/21.02.2023 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv articolele 62, ali.(1), lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004, precum şi art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, că măsura suspendării de drept a magistratului intervine în cazul în care acesta refuză să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, cum este cazul recurentei-reclamante.

Pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi contestaţia/cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte în jurisprudenţa sa ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, emiterea unui act administrativ în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, vădita nemotivare a actului administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ etc.

În cauză, contrar susţinerilor recurentei - reclamante, nu există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat, astfel cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond.

În ceea ce priveşte temeiul juridic al cererii de suspendare, în cauză sunt aplicabile Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 317/2004, şi nicicum Legea nr. 303/2022 şi Legea nr. 305/2022, precum eronat pretinde recurenta-reclamantă, faţă de împrejurarea că procedura de evaluare medicală a reclamantei era în desfăşurare la data intrării în vigoare a noii Legi nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurilor, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 284 alin. (2) din acest din urmă act normativ, potrivit cărora "Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de evaluare ori de ocupare a posturilor, altele decât cele prevăzute la alin. (1), şi nici altor proceduri în curs de desfăşurare la data intrării sale în vigoare."

Măsura suspendării din funcţia de procuror, ca măsură referitoare la/sau în legătură directă cu dispoziţia de prezentare a recurentei-reclamante la comisia medicală de specialitate în vederea efectuării expertizei de specialitate, este guvernată de dispoziţiile aceleiaşi legi în baza căreia a fost pronunţată Hotărârea nr. 1436/08.11.2022, fiind aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) din C. civ. potrivit cărora "Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor".

Astfel, formularea contestaţiei împotriva Hotărârilor nr. 143/21.02.2023 şi nr. 1436/08.11.2023 emise de secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu avea efect suspensiv de executare, având în vedere faptul că potrivit art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Contestaţia formulată de judecătorul sau procurorul vizat de hotărârea prevăzută la alin. (5) suspendă executarea măsurii dispuse cu privire la cariera şi drepturile acestuia", iar potrivit 29 alin. (5) din acelaşi act normativ "Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată".

Aceste dispoziţii legale speciale sunt de strictă interpretare şi aplicare, iar din conţinutul lor rezultă că legiuitorul a prevăzut efectul suspensiv de executare doar în cazul contestaţiei care are ca obiect hotărârile prevăzute la alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 317/2004, respectiv hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care privesc cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor.

De asemenea, în mod corect a concluzionat prima instanţă în sensul că celelalte aspecte invocate de către recurenta-reclamantă şi reiterate în cuprinsul memoriului de recurs vizează fondul cauzei, respectiv constatarea sau nu a legalităţii şi temeiniciei Hotărârii nr. 143/2023.

Cu privire la analizarea condiţiei pagubei iminente, având în vedere că suspendarea executării se poate dispune în prezenţa existenţei cumulative a celor două condiţii de fond, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, în mod corect curtea de apel a constatat că, în lipsa primei condiţii nu se mai impune cercetarea celei de-a doua.

Se constată, aşadar, că susţinerile recurentei-reclamante nu îşi regăsesc un fundament în cele relevate din înscrisurile depuse la dosar, motiv pentru care nu sunt apte să determine instanţa de control judiciar a aprecia că, în speţă, ar fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat, nefiind identificate împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile tardivităţii, netimbrării şi nulităţii, invocate de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 81/2023 din 8 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.