Tardiness of administrative revision: one-month deadline runs from communication of challenged judgment, not final appellate decision
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the extraordinary appeal of the petitioner, upholding the appellate court's dismissal of the revision request for tardiness; consequently, the final judgment of the Court of Appeal, which rejected the underlying administrative action, remains in force. The dispute involved a military officer seeking the absolute nullity of a 1990 order placing him in reserve and claiming substantial material and moral damages from the Ministry of National Defense, which he attempted to challenge via revision after the initial time limits had expired. The Court held that the one-month deadline for filing a revision under Article 511(1)(1) of the Civil Procedure Code and Article 21 of Law No. 554/2004 runs from the communication of the specific judgment subject to revision (the 2020 appellate sentence), not from the communication of the subsequent 2021 final decision resolving the ordinary appeal; therefore, the revision filed months later was inadmissible, and the applicant's arguments regarding procedural due process and EU law priority were deemed irrelevant to the strict statutory deadline.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 459 alin. (3) C. proc. civ, art. 21 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Tardiness of administrative revision: one-month deadline runs from communication of challenged judgment, not final appellate decision: The dispute involved a military officer seeking the absolute nullity of a 1990 order placing him in reserve and claiming substantial material and moral damages from the Ministry of National Defense, which he attempted to challenge via revision after the initial time limits had expired. The Court held that the one-month deadline for filing a revision under Article 511(1)(1) of the Civil Procedure Code and Article 21 of Law No. 554/2004 runs from the communication of the specific judgment subject to revision (the 2020 appellate sentence), not from the communication of the subsequent 2021 final decision resolving the ordinary appeal; therefore, the revision filed months later was inadmissible, and the applicant's arguments regarding procedural due process and EU law priority were deemed irrelevant to the strict statutory deadline.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision serves as the legal basis for dismissing the appeal and upholding the lower court's decision, as explicitly cited in the dispositive section of the ruling.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 la Tribunalul Bacău, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea MApN să comunice instanţei de judecată şi reclamantului datele de identitate şi adresa de domiciliu a pârâtului "Comandant al Armatei 1" şi constatarea nulităţii absolute a Ordinului ministrului Apărării Naţionale nr. M.C. 1898/17.11.1990; obligarea MApN şi a pârâtului "Comandant al Armatei 1" la plata în solidar către reclamant cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile materiale şi morale care i-au fost cauzate între 17.11.1990 (data trecerii în rezervă) şi data prezentei, a următoarelor sume: 40.000 RON daune morale şi 1.960.000 RON daune materiale, reprezentând echivalentul prejudiciului de ordin material; obligarea MApN la plata către reclamant a sumei de 8.850 RON net/lună cu titlu de prestaţie lunară (prejudiciu viitor cert); prestaţia lunară precizată reprezintă echivalentul pecuniar - în cuantum minim - al drepturilor de pensie cuvenite reclamantului pe toată durata vieţii, în lipsa Ordinului de trecere în rezervă nr. M.C. 1898/17.11.1990, nul absolut.
Prin încheierea civilă de la data de 02.07.2020 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bacău şi declinată soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacau – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 74 din 21.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în cauza nr. 2901/110/2019*, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, ca nefondată, a fost respinsă excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârât, ca nefondată, şi admisă excepţia autorităţii puterii lucrului judecat invocată de pârât; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi B. -decedat, pentru autoritatea puterii lucrului judecat; a fost respinsă excepţia prezumţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, ca rămasă fără obiect.
1.2. Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 16.02.2022 în dosarul nr. x/2022, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 74 din 21.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2019, solicitând admiterea cererii de revizuire şi, în urma rejudecării, schimbarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 15 din data de 21.10.2020, a admis excepţia tardivităţii; a anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 74/21.10.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi B., ca tardiv formulată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri, revizuentul A. a formulat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre judecare la instanţa de fond.
Recurentul-revizuent a susţinut că instanţa de fond a reţinut că şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ. şi ale art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, încălcând principiul disponibilităţii, imperativ reglementat prin art. 9 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.
Recurentul pretinde că, astfel cum reiese clar din versiunea finală a cererii de revizuire, trimisă prin posta in termenul legal de o luna de zile de la data comunicării deciziei nr. 5023/26.10.2021, pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie in dosarul nr. x/2019, ca si din cererile depuse pentru termenele din 10.06.2022 si 19.12.2022, temeiul legal principal al revizuirii este art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În subsidiar, a solicitat si analizarea motivului întemeiat pe normele art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ., susţinând că nepronunţarea instanţei de fond asupra raporturilor de drept substanţial deduse judecaţii este o consecinţa a încălcării priorităţii dreptului Uniunii Europene.
Respectarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene presupune si respectarea drepturilor recunoscute si garantate prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv nediscriminarea, dreptul la o cale de atac eficienta si la un proces echitabil, întinderea si interpretarea corectă a drepturilor si principiilor.
A mai susţinut că prima instanţă a încălcat drepturile recunoscute si garantate prin Convenţia Europeana a Drepturilor Omului (preluate in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene), respectiv dreptul la un proces echitabil (art. 6 alin. (1) CEDO), dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale (art. 13 CEDO).
În opinia recurentului, prima instanţă a încălcat normele art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care sunt norme speciale imperative, derogatorii de la cele de drept comun in materia revizuirii de la art. 511 alin. (1) pct. l si art. 459 alin. (3) C. proc. civ.
In speţa, hotărârea definitiva este decizia nr. 5023/26.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, care i-a fost comunicata la data de 17.01.2022, iar cererea de revizuire a fost depusa prin posta la data de 15.02.2022, cu respectarea termenului derogatoriu instituit prin art. 21 alin. (3) C. proc. civ.
Alin. (l) din art. 21 al Legii nr. 554/2004, temeiul legal înscris de instanţa de fond in motivarea sentinţei recurate, se refera la hotărârile "ramase definitive", deci cele pronunţate de prima instanţa si trebuie interpretat prin coroborare cu alin. (3), care prevede, fara a distinge intre hotărâri "ramase definitive" (alin. (1) si hotărâri "definitive" (alin. (2), ca termenul de revizuire curge "de la data comunicării hotărârii definitive".
În acest sens, daca ar fi acceptata interpretarea Curţii de Apel Bacău, dispoziţiile alin. (2) si (3) ale art. 21 devin inaplicabile, constatându-se astfel inutilitatea reglementarii atacării cu revizuire si a hotărârilor ramase definitive, daca termenul curge de la comunicarea primei hotărâri.
3. Apărările formulate
Intimatul Ministerul Apărării Naţionale, fiind citat cu copie a motivelor dezvoltate de recurentul – revizuent, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate.
4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând hotărârea recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, prin prisma argumentelor prezentate de părţi, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul – revizuent A., întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondat.
Instanţa de control judiciar reţine că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este incident atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Motivul de recurs invocat include neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de casare/nelegalitate.
Contrar celor afirmate de recurentul – revizuent A., Înalta Curte constată că în cauza de faţă, în mod corect, cu respectarea regulilor de procedură civilă, prima instanţă a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 74/21.10.2020, soluţia instanţei reflectând o corectă aplicare a legii.
Cu referire la critica privind modul de calcul al termenului de promovare a revizuirii, Înalta Curte reţine că în temeiul art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "când termenul se socoteşte pe (...) luni (...), el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an."
Art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; ...", iar potrivit art. 511 alin. (1) pct. 1 din acelaşi act normativ "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: 1. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii; ...".
Faţă de aceste dispoziţii legale şi în raport de analiza înscrisurilor de la dosar, Înalta Curte constată că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost introdusă cu depăşirea termenului legal de promovare.
Astfel, sentinţa civilă nr. 74/2020 a fost comunicată recurentului, potrivit dovezii ataşate la dosarului nr. x/2019, la data de 30.10.2020, iar cererea de revizuire a fost formulată, aşa cum s-a arătat şi în precedent, la data de 16.02.2022, cu depăşirea termenului de o lună de la data la care respectiva sentinţă a fost comunicată părţii.
Faptul că recurentul a aşteptat soluţionarea definitivă a căii de atac a recursului promovate împotriva sentinţei civile nr. 74/2020 şi, la un moment ulterior, respectiv în termen de o lună de la comunicarea deciziei nr. 5023/2021 de soluţionare a recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a atacat cu revizuire hotărârea primei instanţe, nu conduce la ideea că acesta a formulat calea de atac a revizuirii înăuntrul termenului legal.
Or, termenul de o lună curge, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dispoziţie legală incidentă în cauză, de la comunicarea hotărârii atacate cu revizuire, textul de lege neprecizând că hotărârea respectivă trebuie să fie definitivă aşa cum tinde a acredita ideea revizuentul.
Aceeaşi concluzie se impune a fi reţinută şi în raport cu cel de-al doilea motiv de revizuire, întrucât potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată".
Şi în ipoteza reglementată de art. 21 din Legea nr. 554/2004 termenul de revizuire este de o lună - "(3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere", curgând de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită, iar calculul acestui termen se face tot potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Nu poate fi primită apărarea revizuentului în conformitate cu care termenul de revizuire în acest caz curge de la data comunicării hotărârii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, întrucât revizuirea formulată în cauza de faţă, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, vizează hotărârea Curţii de Apel Bacău, respectiv sentinţa civilă nr. 74/2020. În aceste condiţii, termenul de o lună amintit curge de la data comunicării acestei sentinţe, iar nu de la data comunicării deciziei Înaltei Curţi prin care a fost soluţionat recursul.
Soluţia se impune şi din perspectiva dispoziţiilor art. 459 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "Căile extraordinare de atac pot fi exercitate şi concomitent, în condiţiile legii. Recursul se judecă cu prioritate".
În sensul concluziei că termenul de o lună începe să curgă de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004 sunt şi considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 45/2016, prin care s-a arătat că "97. În consecinţă, termenul de revizuire în cazul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 este de o lună. (...). 102. Din cuprinsul art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 rezultă că termenul de revizuire începe să curgă la data comunicării hotărârii supuse revizuirii". Decizia ÎCCJ – CDCD nr. 45/2016 a precedat forma actuală de reglementare a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dar norma legală, astfel cum a rezultat din modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ prin Legea nr. 212/2018, este în acord cu soluţia interpretativă a instanţei supreme. Într-un astfel de context, jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consolidează previzibilitatea modului de interpretare a normei juridice.
Prin urmare, în raport de cele anterior arătate, niciuna dintre susţinerile recurentului A. nu sunt apte a dovedi incidenţa motivului de casare invocat, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În continuare, recurentul – revizuent a mai formulat, din perspectiva aceluiaşi motiv de casare, critici care vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil, nediscriminarea, dreptul la o cale de atac eficientă, prin aceea că instanţa nu s-a pronunţat asupra aspectelor de drept substanţial deduse judecăţii.
Instanţa de control judiciar nu identifică însă o încălcare de către prima instanţă a principiilor dreptului la un proces echitabil, în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă. Judecătorul de primă instanţă a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului în raport de soluţia pronunţată, toate părţile având posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii.
În plus, de manieră constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă că "dreptul la justiţie", astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenţia [europeană] privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu este absolut; el se pretează la limitări pentru că el comandă, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (a se vedea cauza Weissman şi alţii c. România, hotărârea din 24 mai 2006, par. 34), putând varia în timp şi spaţiu în funcţie de nevoile şi resursele comunităţii şi ale indivizilor (a se vedea cauza Bellet c. Franţa, hotărârea din 20 noiembrie 1995, paragraful 31, cauza Garcia Manibardo c. Spania, hotărârea din 15 februarie 2000, paragraful 36).
Or, criticile formulate de partea recurentă-revizuentă în recurs presupun o absolutizare a dreptului la un proces echitabil, urmărind acordarea unui acces la instanţă necondiţionat de cerinţele specifice exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii sub aspectul termenului de formulare.
O altă critică invocată de recurent a vizat depăşirea de către prima instanţă de judecată a limitelor învestirii în raport de dispoziţiile art. 9 corelat cu art. 22 C. proc. civ., cu precizarea că judecătorul fondului ar fi ignorat motivul de revizuire de la art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi ar fi dat eficienţă doar celui prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă o asemenea susţinere nu are fundament. Judecătorul fondului a analizat ambele motive de revizuire invocate în susţinerea acestei căi extraordinare de atac şi a arătat care sunt argumentele pentru care a apreciat că fiecare dintre acestea este tardiv formulat.
Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi pronunţat soluţia cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii sau a principiilor procesului civil aşa cum a indicat recurentul.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinţei civile nr. 15/2023 din 10 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.