Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3428/2005 AI generated

Pension entitlement for 1941 ethnic displacements: burden of proof for persecution and admissibility of first-degree relative testimony

Case Number Decizia nr. 3428/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's dismissal of the action and thereby allowing the pension house's decision to remain in force. The plaintiff challenged the rejection of her application for compensation or pension rights based on alleged ethnic persecution and forced displacement from Bulgaria to Romania under the 1941 Treaty, claiming she was a victim of such measures. The court held the claim unfounded because the plaintiff failed to provide official documentation proving the persecution, and the only supporting evidence consisted of witness testimony from first-degree relatives, which was legally inadmissible under Article 189 of the Code of Civil Procedure; consequently, the burden of proof regarding the displacement was not met.

Legislator headnote

AI generated

art. 189 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Pension entitlement for 1941 ethnic displacements: burden of proof for persecution and admissibility of first-degree relative testimony: The plaintiff challenged the rejection of her application for compensation or pension rights based on alleged ethnic persecution and forced displacement from Bulgaria to Romania under the 1941 Treaty, claiming she was a victim of such measures. The court held the claim unfounded because the plaintiff failed to provide official documentation proving the persecution, and the only supporting evidence consisted of witness testimony from first-degree relatives, which was legally inadmissible under Article 189 of the Code of Civil Procedure; consequently, the burden of proof regarding the displacement was not met.

Keywords

AI generated
compensation for ethnic persecution burden of proof right to remain pension rights witness testimony entitlement to compensation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural basis cited for dismissing the appeal as unfounded and upholding the lower court's sentence.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 24 august 2004, reclamanta I.P. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 12914/8347 din 28 iunie 2004.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, de la naștere și până în martie 1941, a locuit în localitatea Turtucaia, Bulgaria, împreună cu familia, la P.I., care a crescut-o de mică pe mama reclamantei și care i-a lăsat toate bunurile, prin testament.

Prin sentința civilă nr. 2885 din 22 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanta I.P., împotriva pârâtei Casa de Pensii a municipiului București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a prezentat acte oficiale în dovedirea persecuției etnice, iar declarațiile de martori sunt date cu încălcarea legii, martorele fiind rude de gradul unu cu reclamanta (surori).

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, I.P., care a motivat că au fost strămutați din localitatea de domiciliu, în România, în baza Tratatului din 17 septembrie 1941.

Recursul este nefondat.

Se reține că reclamanta nu a prezentat acte oficiale în dovedirea persecuției etnice, iar declarațiile de martori sunt date cu încălcarea prevederilor art. 189 C. proc. civ., martorele fiind rude de gradul unu cu reclamanta (surori).

Nefăcându-se dovada persecuției și a strămutării, în mod întemeiat instanța de fond a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Față de cele ce preced, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.P. împotriva sentinței civile nr. 2885 din 22 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.