Tax authority's annulment bid rejected; suspension of tax assessment stands

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, în principal, să se constate că decizia de impunere A-FBH 7694/22.02.2022 este suspendată de drept în baza art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere menţionate, emisă de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii şi temeiniciei acestei decizii.

1.2. Prin sentinţa nr. 90 din 29.03.2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea şi a constatat că decizia de impunere x din 22.02.2022 este suspendată de drept în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 24.03.2022 a exercitat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând în drept art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.05.2022, sub nr. x/2022.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia nr. 64 din 11 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva încheierii de şedinţă din 24 martie 2022 şi împotriva sentinţei nr. 90 din 29 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarat.

3. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de recurs a formulat cerere de contestaţie în anulare Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeind-o în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În susţinerea căii de atac formulate a arătat că decizia atacată este rezultatul unor erori materiale, având în vedere că sentinţa nr. 90/29.03.2022 i-a fost comunicată de către Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea la data de 15.04.2022, aşa cum rezultă de pe ştampila de înregistrare la ANAF-Direcţia Generală Juridică, iar recursul a fost formulat şi transmis pe cale electronică şi prin poştă la data de 19.04.2022, înăuntrul termenului de 5 zile prevăzut de Legea nr. 554/2004.

În plus, hotărârea a fost comunicată în mod eronat Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea, câtă vreme a indicat în mod expres faptul că în prezenta cauză Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are calitate procesuală pasivă, având sediul în Bucureşti, str. x.

Întrucât atât comunicarea hotărârii, cât şi actele de procedură realizate în faţa instanţei de fond au fost realizate la o altă adresă decât sediul principal al ANAF, a considerat că sunt incidente prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., în acest sens subliniind faptul că adresele de comunicare au fost trimise la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală nr. 6 Oradea, la adresa din municipiul Oradea, şoseaua x, judeţul Bihor, şi nu direct instituţiei la sediul din Bucureşti, str. x, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare.

În opinia contestatoarei, chiar şi în raport de această procedură viciată, a formulat recursul în termen, întrucât sentinţa a fost comunicată DRAF 6 Oradea, la data de 13.04.2022 şi nu la 12.04.2022, cum în mod greşit se reţine în hotărârea de recurs.

A mai susţinut că DRAF 6 Oradea este o structură fără personalitate juridică, care nu are nicio atribuţie în ceea ce priveşte instrumentarea dosarelor de instanţă şi, cu atât mai puţin, reprezentarea în faţa instanţei. În acest sens a citat dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (1), art. 9 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a concluzionat, arătând că personalitate juridică şi capacitate procesuală are instituţia în ansamblul său şi nu fiecare direcţie de specialitate în parte, motiv pentru care, în raport de art. 2 din H.G. nr. 520/2013 coroborat cu art. 155 pct. 1 din C. proc. civ., instanţa avea obligaţia să dispună citarea la sediul principal al ANAF, singurul menţionat în hotărârea de Guvern precizată.

Ca atare, a solicitat să se constate că atât procedura de citare în faţa instanţei de fond, cât şi procedura de comunicare a hotărârii atacate, sunt lovite de nulitate în raport de prevederile art. 176 C. proc. civ., judecarea căii de atac realizându-se cu încălcarea normelor privind citarea, în sensul că ANAF nu a fost citată la sediul său principal, iar comunicarea a fost realizată în aceeaşi manieră.

Or, în opinia contestatoarei, dreptul la apărare constituie una dintre garanţiile procesuale ce guvernează şi contribuie, alături de celelalte garanţii, la desfăşurarea unui proces echitabil. Totodată, noţiunea de proces echitabil presupune şi respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii, principiu ce conferă garanţia unui proces echitabil, în care părţile îşi pot formula apărările.

Prin urmare, având în vedere textele de lege invocate şi ţinând cont de obligaţia respectării drepturilor sale procesuale, a solicitat să se constate nulitatea procedurii de citare şi a celei de comunicare, precum şi faptul că termenul de exercitare a căii de atac extraordinare curge de la comunicarea sentinţei la sediul ANAF din Bucureşti, str. x, astfel că din eroare s-a reţinut că recursul este tardiv formulat.

Pentru motivele arătate a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea hotărârii de recurs şi rejudecarea recursului formulat împotriva sentinţei nr. 90/29.03.2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii acestuia, casării sentinţei de fond şi respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

La dosarul contestaţiei în anulare a fost depusă o întâmpinare formulată de B., în calitate de lichidator judiciar al societăţii intimate A., prin care a solicitat, în principal: respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, având în vedere că prin intermediul acesteia nu se pot rejudeca aspecte deja soluţionate în recurs; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a ANAF, cu consecinţa respingerii contestaţiei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală; admiterea excepţiei lipsei de interes a ANAF în formularea contestaţiei, cu consecinţa respingerii acesteia ca fiind formulată de o persoană care nu justifică interes. În subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată, având în vedere că prin invocarea unei presupuse erori materiale contestatoarea se referă, în fapt, la existenţa unei erori de judecată.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare.

Analizând hotărârea atacată raportat la criticile formulate prin contestaţia în anulare exercitată în cauză şi la apărările formulate de intimată prin întâmpinare, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este nefondată cererea formulată de contestatoare şi o va respinge ca atare pentru argumentele ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin întâmpinarea formulată în cauză intimata a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi excepţia lipsei de interes a acesteia în formularea contestaţiei în anulare, cu consecinţa respingerii căii de atac pe temeiurile invocate, însă reţine că acestea reprezintă aspecte ce ţin de raportul juridic dedus judecăţii, fiind supuse analizei instanţei de fond, iar în această fază procesuală dezbaterile vizează admisibilitatea contestaţiei în anulare şi se realizează în limitele trasate de soluţia pronunţată de instanţa de recurs în decizia atacată.

Astfel, cu privire la calea de atac supusă examinării se impune a se aminti faptul că legiuitorul a statuat că nu pot fi valorificate, pe calea contestaţiei în anulare, decât anumite nereguli procedurale prevăzute în sens strict şi limitativ de prevederile legale incidente, iar nu cele referitoare la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.

Fiind o cale de atac de retractare, iar nu una de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind posibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost avute în vedere de instanţele anterioare. Aşadar, dispoziţiile legale cuprinse la art. 503 din C. proc. civ. au un câmp de aplicare limitat, aşa încât rebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs la recurs.

În speţă, contestatoarea a invocat prevederile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., susţinând că nu a fost legal citată la sediul ANAF din Bucureşti, str. x, iar comunicările în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2022 nu s-au efectuat la adresa indicată, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 520/2013 coroborate cu prevederile art. 155 pct. 1 din C. proc. civ., instanţa având obligaţia de a dispune citarea la sediul principal al ANAF.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

(1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Raportând susţinerile părţii din cererea de contestaţie în anulare la aceste dispoziţii legale, reiese că în prezenta cauză contestatoarea a invocat două cazuri ale contestaţiei în anulare, respectiv: situaţia când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; precum şi ipoteza conform căreia dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale.

În temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că a fost formulată o contestaţie în anulare de drept comun, ce are ca obiect o hotărâre definitivă, iar motivul de contestaţie presupune obligativitatea citării, iar contestatorul să nu fi fost deloc citat sau citarea să fi fost neregulat îndeplinită la termenul la care a avut loc judecata şi partea să fi lipsit la termenul respectiv. Neregularitatea procedurii de citare poate consta nu numai în nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la întocmirea şi înmânarea citaţiei, ci şi în nerespectarea termenului în care citaţia trebuie să ajungă la destinatar.

Susţine contestatoarea că presupusa citare nelegală a avut loc atât în faţa instanţei care a judecat fondul cauzei, aspect clamat în calea de atac formulată, cât şi în faţa instanţei de recurs învestite cu examinarea sentinţei de fond, din perspectiva necitării şi necomunicării actelor la sediul ANAF din Bucureşti, str. x, ci exclusiv la sediul DRAF 6 Oradea.

Din încheierea de şedinţă din data de 24 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, reiese că instanţa a constatat că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu este parte în cauză, în acest sens reţinând că, în litigiu, cadrul procesual este constituit de către reclamantă şi că în situaţia în care Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea nu ar avea capacitatea de a sta în proces, ar trebui să se invoce acest aspect în mod expres.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a contestat încheierea de şedinţă precizată, prin care instanţa a reţinut că Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea ar fi trebuit să formuleze apărările în cauză, având calitate procesuală pasivă în condiţiile în care este emitentul actului administrativ fiscal atacat, fiind lămurită astfel chestiunea procedurii de citare şi de comunicare a actelor la sediul acesteia.

Or, prin reiterarea acestor aspecte pe calea contestaţiei în anulare, ANAF solicită, în realitate, reexaminarea alegaţiilor sale referitoare la citare şi la calitatea procesuală, demers nepermis în această cale extraordinară de atac, când nu se pot relua dezbaterile ce au avut loc în faţa instanţelor anterioare.

Cât despre temeiul de drept invocat în sprijinul primului motiv de contestaţie în anulare de drept comun, este de observat că acesta nu îşi găseşte incidenţa în cauză, atât timp cât nu este vorba, raportat la particularităţile speţei, despre obligativitatea citării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar în acest context să nu fi fost deloc citată sau citarea să fi fost neregulat îndeplinită la termenul la care a avut loc judecata şi partea să fi lipsit la termenul respectiv.

Dimpotrivă, în condiţiile în care cadrul procesual a fost stabilit în faţa instanţei de fond, iar dezbaterile instanţei de recurs au fost limitate la analizarea excepţiei tardivităţii recursului, pe care a găsit-o întemeiată, orice susţineri ale contestatoarei referitoare la citarea şi comunicarea actelor de procedură pretins nelegale în faţa instanţei de fond nu pot fi circumscrise cazului de contestaţie în anulare reglementată de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, prevederile legale anterior menţionate, care reglementează motivul de contestaţie în anulare privind nelegala citare a părţii, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul la care a avut loc judecata, nu sunt incidente în cauză, cererea de contestaţie în anulare formulată din această perspectivă urmând a fi respinsă, ca nefondată.

Referitor la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, invocate în cadrul celui de-al doilea motiv al cererii formulate de contestatoare, se reţine că acestea sunt de strictă interpretare.

Astfel, din interpretarea acestui text de lege rezultă cu puterea evidenţei faptul că admisibilitatea unei contestaţii în anulare formulată împotriva unei hotărâri a instanţei de recurs este condiţionată de împrejurarea ca dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei erori materiale.

Prin "eroarea materială" prevăzută de textul de lege anterior citat, jurisprudenţa cristalizată ca urmare a aplicării acestui articol a stabilit că se înţelege o greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor care au determinat soluţia pronunţată.

În egală măsură, prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

De aceea, nu sunt asimilate erorii materiale greşelile de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale. Totodată, eroarea materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa a înţeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că în acest fel s-ar ajunge la rejudecarea aceluiaşi recurs.

În speţă, conturând presupusa eroare materială, contestatoarea a susţinut că decizia atacată cu prezenta contestaţie în anulare este rezultatul unor erori materiale, întrucât recursul său din 19.04.2022 a fost formulat înăuntrul termenului legal de 5 zile, raportat la comunicarea sentinţei nr. 90/29.03.2022 ce i-a fost făcută de către DRAF 6 Oradea la data de 15.04.2022. Mai mult decât atât, a considerat că şi în raport de această procedură viciată a formulat recursul în termen, deoarece sentinţa de fond a fost comunicată Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea la data de 13.04.2022 şi nu la 12.04.2022, cum s-a reţinut în mod greşit în decizia instanţei de recurs.

Verificând actele dosarului nr. x/2022 pentru a răspunde argumentelor invocate de contestatoare în susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Sentinţa civilă nr. 90 din data de 29 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, recurată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în dosarul nr. x/2022, a fost comunicată în mod corect la sediul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea, care avea calitatea de pârâtă în cauză, la data de 12 aprilie 2022, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul de fond, iar recursul a fost transmis prin fax la data de 19 aprilie 2022, conform dovezii ataşate la dosarului de recurs, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, calculat pe zile libere potrivit art. 181-183 C. proc. civ.

Aşadar, contrar susţinerilor contestatoarei, data comunicării sentinţei de la care curge termenul de 5 zile în vederea promovării căii de atac a recursului, este 12 aprilie 2022 şi nu 13 aprilie 2022, astfel că, raportat la prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi în care se putea formula în termen legal recursul împotriva sentinţei de fond a fost 18 aprilie 2022.

Alegaţia contestatoarei potrivit căreia termenul de recurs ar fi început să curgă de la data de 15.04.2022, când i-a fost comunicată sentinţa de către DRAF 6 Oradea, nu poate fi primită, fiind lipsită de temei legal, singura comunicare ce prezintă relevanţă în speţă fiind cea efectuată de către instanţă, în condiţiile prevăzute de lege.

Cum data comunicării cererii de recurs, astfel cum rezultă din menţiunea de pe dovada aflată la dosarul de recurs, indică faptul că memoriul conţinând motivele de recurs a fost transmis instanţei la 19 aprilie 2022, iar termenul a început să curgă de la data comunicării sentinţei de către instanţă, 12 aprilie 2022, împlinindu-se la 18 aprilie 2022, în mod corect s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, ipoteze ce nu se verifică însă în prezenta cauză.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că nu este întrunit nici cazul de contestaţie în anulare potrivit căruia soluţia dată asupra recursului a fost rezultatul unei erori materiale, astfel cum a susţinut partea, pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 502 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., demersul contestatoarei fiind, prin urmare, nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate asupra contestaţiei în anulare

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din decizie, reţinând că motivele invocate de parte nu se încadrează în dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., în temeiul acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 508 şi art. 513 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 64 din 11 ianuarie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 64 din 11 ianuarie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.