Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5546/2023 AI generated

Judge's transfer challenge moot after delayed transfer granted by Judicial Council

Case Number Decizia nr. 5546/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the judge's challenge as moot (rămasă fără obiect), because the requested transfer from the lower court to the specialized court was granted by the Superior Council of Magistracy on 21 November 2023, before the ruling. The case concerned an administrative challenge to Resolution No. 2375/2022 of the Council's Judges Section, which denied the judge's transfer application, allegedly exceeding its discretionary margin. The court invoked the procedural requirements of Articles 32 and 29 of the Civil Procedure Code, holding that since the transfer had already been ordered, the contestation no longer had a concrete object, making further review of the merits unnecessary. The earlier resolution remains superseded by the subsequent transfer decision, and the challenge was dismissed as moot.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 32 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ; Judge's transfer challenge moot after delayed transfer granted by Judicial Council: The case concerned an administrative challenge to Resolution No. 2375/2022 of the Council's Judges Section, which denied the judge's transfer application, allegedly exceeding its discretionary margin. The court invoked the procedural requirements of Articles 32 and 29 of the Civil Procedure Code, holding that since the transfer had already been ordered, the contestation no longer had a concrete object, making further review of the merits unnecessary. The earlier resolution remains superseded by the subsequent transfer decision, and the challenge was dismissed as moot.

Keywords

AI generated
judicial review challenge of administrative decisions cassation review transfer rendered moot procedural delays matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ.

Basis for admitting the procedural exception of lack of object and dismissing the appeal as moot.

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022

Legal basis for the appeal against the CSM decision, cited as the ground for the dismissal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x din 26.09.2022, doamna A., judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Cluj-Napoca, a solicitat transferul la Tribunalul Specializat Cluj.

În motivarea solicitării formulate, în esenţă, a invocat motive de ordin profesional, respectiv faptul că a susţinut examenul de promovare la specialitatea "Drept comercial", apreciind că este momentul oportun pentru accederea la următorul nivel vizavi de experienţa acumulată, aprobarea transferului solicitat reprezentând o măsură de bună administrare a justiţiei, care se armonizează cu interesul legitim individual al judecătorului de dezvoltare continuă pe plan profesional.

2. Hotărârea atacată în cauză

Prin Hotărârea nr. 2375 din 10 noiembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, s-a dispus respingerea cererii de transfer de la Judecătoria Cluj-Napoca la Tribunalul Specializat Cluj, formulată de doamna judecător cu grad profesional de tribunal A., preşedintele secţiei civile a Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea hotărârii s-a reţinut, în esenţă, faţă de împrejurarea că 2 judecători din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca au solicitat transferul la Tribunalul Cluj, respectiv la Tribunalul Specializat Cluj, că în vederea asigurării bunei funcţionări a Judecătoriei Cluj-Napoca, în şedinţa din 10 noiembrie 2022 este oportun transferul unui singur judecător de la instanţa menţionată, apreciind în acest sens că este prioritară cererea de transfer formulată de doamna judecător B. prin raportare la situaţia posturilor vacante de judecător existentă la Tribunalul Cluj, comparativ cu cea de la nivelul Tribunalului Specializat Cluj. Totodată, în fundamentarea soluţiei de respingere a cererii de transfer formulate de doamna judecător A., s-a reţinut că este necesară asigurarea continuităţii activităţii manageriale desfăşurate de aceasta, în calitate de preşedinte al secţiei civile a Judecătoriei Cluj-Napoca.

3. Contestaţia formulată în cauză

Împotriva Hotărârii nr. 2375 din 10 noiembrie 2022 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, comunicată la data de 15 februarie 2023, doamna judecător A. a formulat contestaţie, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, apreciind că a fost emisă cu depăşirea marjei de apreciere stabilită de lege în favoarea Consiliului Superior al Magistraturii, cu exces de putere, conform argumentelor expuse în contestaţia formulată.

4. Apărările formulate în cauză. Aspecte procesuale

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 07.04.2023, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, considerând că în speţă nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului atacat pentru motivele arătate.

Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare, prin care a precizat, cu titlu prealabil, că începând cu data de 09.01.2023 Preşedintele Curţii de Apel Cluj a dispus delegarea sa în cadrul Tribunalului Specializat Cluj şi că odată cu delegarea la instanţa superioară a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii eliberarea sa din funcţia de conducere ocupată la nivelul Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind astfel în imposibilitatea exercitării atribuţiilor de conducere.

A mai arătat că în sesiunea de transferuri ce a avut loc în perioada ianuarie- aprilie 2023, cererea sa de transfer a fost din nou respinsă, expunând argumentele pentru care se impune admiterea contestaţiei formulate împotriva hotărârii emise în şedinţa din 10 noiembrie 2022 şi admiterea cererii de transfer de la Judecătoria Cluj-Napoca la Tribunalul Specializat Cluj.

La termenul de dezbateri din 23 noiembrie 2023, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de obiect a contestaţiei, având în vedere că la data de 21 noiembrie 2023 contestatoarea a fost transferată la Tribunalul Specializat Cluj, reţinând cauza în pronunţare pe excepţia invocată.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei formulate

Examinând, cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de obiect a contestaţiei, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată şi o va admite, urmând să respingă contestaţia pe acest temei, pentru considerentele ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Contestatoarea A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 2375 din 10.11.2022 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu consecinţa admiterii cererii sale de transfer de la Judecătoria Cluj-Napoca la Tribunalul Specializat Cluj.

În raport cu verificările efectuate de instanţă din oficiu, Înalta Curte reţine că din informaţiile publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii - Ordinea de zi soluţionată de secţia pentru Judecători din data de 21 noiembrie 2023, reiese că s-a hotărât transferul doamnei judecător A., contestatoarea din prezenta cauză, de la Judecătoria Cluj-Napoca la Tribunalul Specializat Cluj, începând cu data de 01.01.2024.

Pe cale de consecinţă, ţinând cont de faptul că în sesiunea cererilor de transfer soluţionate în şedinţa din 21 noiembrie 2023 de către secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, s-a hotărât transferul doamnei judecător A., de la Judecătoria Cluj-Napoca la Tribunalul Specializat Cluj, Înalta Curte constată că, la acest moment, contestaţia formulată în prezentul dosar a rămas fără obiect.

În acest sens are în vedere şi dispoziţiile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală ce vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei.

Prin urmare, întrucât la acest moment nu mai este îndeplinită cerinţa privind existenţa unei pretenţii a contestatoarei, faţă de rămânerea fără obiect a cererii sale de chemare în judecată, în sensul dispunerii transferului acesteia de la Judecătoria Cluj-Napoca la Tribunalul Specializat Cluj, Înalta Curte reţine că, în contextul admiterii excepţiei lipsei de obiect şi respingerii contestaţiei pe acest temei, nu se mai impune examinarea în concret a motivelor invocate prin acţiune, analiza acestora devenind inutilă.

2. Temeiul legal al soluţiei Înaltei Curţi

Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., precum şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va respinge contestaţia ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 2375 din 10 noiembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.