Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5477/2023 AI generated

Finality of reexamination order on annulled lawsuit and prohibition of appeal under Article 200(7) CPP

Case Number Decizia nr. 5477/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving the lower court's order dismissing the reexamination request in force. The dispute involved a party challenging the appellate court's final decision to dismiss their motion for reexamination of a previous order that had annulled their initial lawsuit for lack of proper stamp duty. The decisive legal basis was that the appellate court's reexamination order is rendered final immediately by law under Article 200(7) of the Code of Civil Procedure and is not subject to appeal under Article 483, a position upheld by the Constitutional Court; consequently, the appeal violated the principle of legality of judicial remedies and was rejected pursuant to Article 493(5) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 200 din C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 200 alin. (7) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ; Finality of reexamination order on annulled lawsuit and prohibition of appeal under Article 200(7) CPP: Conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Keywords

AI generated
judicial law article of civil procedure principle of legality appealability of remand decision action for annulment right of rescission

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal în data de 08.12.2022, petentul A. a solicitat reexaminarea încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată nr. 162/10.11.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Oradea.

2. Hotărârea recurată

Prin încheierea nr. 3/CA/P.I.-2023 din 10 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal s-a anulat ca netimbrată cererea de reexaminare formulată de petentul A.,

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

4. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând cu prioritate, admisibilitatea căii de atac, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, ceea ce face inutilă analiza fondului.

Conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În cauză, încheierea nr. 3/CA/P.I.-2023 din 10 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal este pronunţată în procedura de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (5) şi următoarele din C. proc. civ.

Potrivit alin. (7) al art. 200 din C. proc. civ. (7) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3).

Dispoziţiile art. 483 C. proc. civ. prevăd că "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentei căi de atac are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 alin. (7) din C. proc. civ., prin Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014, Decizia nr. 97 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 aprilie 2014, sau Decizia nr. 410 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iulie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată astfel pronunţate este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării. Soluţionarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului iniţial învestit.

Curtea Constituţională a apreciat că prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condiţiilor de formă. Faptul că împotriva încheierii de anulare reclamantul poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului şi există astfel posibilitatea de a reveni asupra măsurii anulării, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Astfel, Curtea a reţinut că instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, iar, în măsura în care cererea de reexaminare a fost respinsă, reclamantul are posibilitatea formulării unei noi cereri de chemare în judecată cu respectarea dispoziţiilor legale.

5. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în revizuire

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 3/CA/P.I.-2023 din 10 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 noiembrie 2023.