Veterinary concessionaire payment claim: judgment partially quashed and remanded due to misinterpretation of statutory conditions

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal la data de 10.11.2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, a solicitat instanţei obligarea la suma de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/luna de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculate pentru fiecare perioada de la data scadenţei acestora până la data plăţii efective.

Reclamanta a formulat o cerere precizatoare la data de 25.01.2021-dosarul Tribunalului Bucureşti- prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată în calitate de pârâtă şi pe Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa.

Prin sentinţa civilă nr. 1782/17.03.2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a II a CAF a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de ANSVSA şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 241 din 15 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului DSVSA Ialomiţa.

S-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

S-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs principal reclamanta A. şi recurs incident pârâtă Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

3.1. Recurenta – reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii.

A arătat recurenta că în cauză este atacat un refuz al ANSVSA de a soluţiona favorabil cererea pentru perioada anterioara O.U.G. nr. 117/2020, solicitându-se obligarea acesteia la asigurarea resurselor bugetare, cererea nereprezentând o acţiune în pretenţii.

Fundamentul juridic al acţiunii este reprezentat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea 236/2019.

Prin lege nu sunt prevăzute condiţii suplimentare care trebuie îndeplinite de persoanele îndreptăţite la primirea sumei de 10.000 RON/luna, singura condiţie fiind ca acestea sa aibă încheiate contracte de concesiune anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004.

Instanţa de fond a interpretat si aplicat greşit dispoziţiile art. IV şi art. V din Legea 236/2019, întrucât din cele două articole coroborate nu reiese că acordarea sumei de 10.000 RON/lună pentru beneficiarii contractelor de concesiune/subsecvente/acorduri cadru/acte adiţionale ar fi condiţionată de elaborarea normelor metodologice ale legii.

Faptul că normele metodologice nu au fost elaborate în termenul stabilit în textul legii, dar si faptul că elaborarea acestora nu apare ca o condiţie a acordării drepturilor stipulate în art. IV din Legea nr. 236/2019, duc la concluzia că de la data intrării în vigoare a legii si până la abrogarea acestui articol prin O.U.G. nr. 117/2020, sunt justificate pretenţiile tuturor beneficiarilor contractelor de concesionare/subsecvente/acorduri/acte adiţionale cu privire la plata sumelor stipulate prin art. IV al legii.

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit si dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 si a respins cererea de chemare în judecată fapt care a condus la interpretarea şi aplicarea acestui text de lege total greşit, care de altfel a fost coroborat greşit şi cu art. 6 din Anexa 2, modificat prin O.U.G. nr. 117/2020.

Modificarea adusa la art. 6 din Anexa 2 prin O.U.G. nr. 117/2020, nu îşi găseşte aplicabilitatea, întrucât nu retroactivează, în ceea ce priveşte art. 15 din O.G. nr. 42/2004 acesta nu vizează serviciile noi intermediare pentru care se solicită suma de bani ce face obiectul acţiunii, iar Legea nr. 236/2019 nu impune astfel de obligaţii.

Atât timp cât recurenta-reclamantă a prestat un serviciu public de care pârâtele au beneficiat, cabinetul medical veterinar este îndreptăţit să primească contravaloarea acestuia, activităţile specifice fiind prestate atât în baza O.G. nr. 42/2004 şi în baza Legii 236/2019, cât şi în baza O.U.G. nr. 117/2020 şi reprezintă sunt servicii în strânsa legătură cu celelalte servicii de baza pentru care sunt remuneraţi de la încheierea primelor contracte de concesiune din anul 1999 si până în prezent.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Prin recursul incident recurenta – pârâtă Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat modificarea în parte a considerentelor şi dispozitivului sentinţei, urmând a se constata că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. se impunea a fi adoptată şi ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele ale pct. 4 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A. finanţate din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.

D.S.V.S.A. Ialomiţa este instituţie publică cu personalitate juridică care funcţionează în subordinea A.N.S.V.S.A., având astfel capacitate procesuală.

Doar aspectul că A.N.S.V.S.A. este ordonator principal de credite nu poate avea drept consecinţă participarea acesteia, în calitate de parte, în toate litigiile instituţiilor din subordinea acesteia (inclusiv în cadrul prezentului litigiu).

Reclamantul are un raport contractual cu D.S.V.S.A. Ialomiţa căreia, în calitate de ordonator terţiar de credite, îi revine competenţa exclusivă cu privire la îndeplinirea atribuţiilor referitoare la stabilirea si plata drepturilor izvorâte din O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Aşadar, între instituţiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 119/22.07.2020 (în speţă între A.N.S.V.S.A şi D.S.V.S.A. Ialomiţa) există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naştere în virtutea obligaţiilor legale reciproce si specifice ce le revin în procesul bugetar, însă prestarea activităţilor sanitar-veterinare prevăzute de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004 şi plata lunară, pentru fiecare contract, a sumei de 10.000 RON reprezintă obligaţii în sarcina pârâte D.S.V.S.A. Ialomiţa din existenta raporturilor juridice născute prin semnarea Acordului cadru de servicii.

Dispoziţiile analizate ale art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 500/2002 şi ale art. 1 - 4 din O.G. nr. 22/2002 nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenţei unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire ce revine A.N.S.V.S.A. în cazul obligaţiilor de plata stabilite în sarcina instituţiilor publice din subordine, cu privire la drepturile izvorâte din O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Simpla calitate a A.N.S.V.S.A. de ordonator principal de credite nu atrage calitatea sa procesuală pasivă într-un litigiu ce decurge din raporturile contractuale stabilite între beneficiarii contractelor pentru efectuarea activităţilor sanitar-veterinare prevăzute la art. III din O.U.G. nr. 117/2020 şi o unitate cu personalitate juridică subordonată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat, apreciind că prima instanţă a statuat în mod corect că obligaţia de plată stabilită de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 nu putea fi pusă în aplicare de pârâte în lipsa normelor metodologice a căror necesitate a fost recunoscută legislativ şi prin art. V din cuprinsul aceluiaşi act normativ.

Recurenta – intimată – pârâtă Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin notificarea înregistrată la pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sub nr. x/12.08.2020, reclamantul a solicitat pârâtei să-i plătească suma de 10.000 de RON/lunar în conformitate cu prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, respectiv de la data intrării în vigoare a legii şi până la data plăţii efective.

La data de 24.08.2020, pârâta a transmis reclamantului un răspuns (adresa nr. x/24.08.2020), prin care a expus procedura de adoptare a O.U.G. nr. 117/2020 şi a învederat că, în condiţiile intrării în vigoare la data de 24.07.2020 a acestui act normativ, este stabilit cadrul legal pentru acordarea sumei de 10.000 de RON.

La data de 05.02.2020, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a publicat pe site-ul propriu proiectul de hotărâre a Guvernului de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 236/2019.

În cadrul procedurii de elaborare a actului normativ, prin adresa nr. x/14.05.2020, Ministerul Justiţiei a apreciat că, pentru realizarea concesiunilor activităţilor sanitar-veterinare publice este necesară introducerea de norme la nivelul primar de reglementare, respectiv în O.U.G. nr. 42/2004. Ca urmare a acestei observaţii a fost declanşată procedura de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă, finalizată prin adoptarea O.U.G. nr. 117/2020 (intrată în vigoare la data de 24.07.2020).

Proiectul de act normativ ce conţine normele metodologice a parcurs mai multe etape de consultare şi avizare, în final acest proiect de Ordonanţă de urgenţă fiind adoptat sub forma O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României din data de 24.07.2020, acest act normativ cuprinzând cadrul legal pentru acordarea sumei de 10.000 RON conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 prevede că:" (1) Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Potrivit art. V din Legea nr. 236/2019 " În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului",

5.2. Prealabil analizării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că prin cererile de recurs formulate în cauză nu s-au formulat critici referitoare la soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, soluţie care a dobândit autoritate de lucru judecat, urmând în continuare a se proceda la o analiză sistematizată a recursurilor în raport de problema de drept dedusă judecăţii, astfel cum a fost aceasta dezlegată prin Decizia nr. 9/2023 pronunţată în recurs în interesul legii.

5.3. În ceea ce priveşte cadrul procesual, aspect care formează obiectul recursului incident, se observă că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant pe de o parte, cu pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa în contradictoriu cu care a solicitat plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, iar pe de altă parte cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A) în contradictoriu cu care s-a solicitat strict obligarea la alocarea fondurilor necesare plăţii sumei de 10.000 de RON.

În consecinţă, modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive trebuie verificat în raport de acest obiect.

Înalta Curte constată că A.N.S.V.S.A. are calitate procesuală pasivă, în considerarea dispoziţiilor art. IV din Legea nr. 236/2019, iar în plus, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este autoritatea căreia reclamantul i-a adresat cererea în privinţa căreia a fost emis pretinsul refuz nejustificat care este contestat în prezenta cauză, refuz pe care l-a exprimat în cuprinsul adresei nr. x/24.08.2020.

Raportat la art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana care este ţinută să aducă la îndeplinire obligaţia stabilită în raportul juridic dedus judecăţii şi la dispoziţiile de plată din bugetul A.N.S.V.S.A. prin bugetul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, rezultă că este identitate între persoanele juridice ţinute să aducă la îndeplinire obligaţia stabilită în raportul juridic dedus judecăţii şi cele chemate în judecată.

În aceste condiţii, criticile recurentei -pârâte nu pot fi reţinute, recursul incident urmând a fi respins sub acest aspect, soluţia instanţei de fond fiind deci justă în această privinţă.

5.4. Referitor la fondul cauzei, raportat la motivele de recurs formulate de recurenta reclamantă subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se reţine că prima instanţă a avut în vedere că pârâtele au apreciat, în mod just, că recunoaşterea dreptului reclamantei pe o perioadă anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020 nu putea să aibă loc strict pe baza prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, doar după elaborarea normelor metodologice putând fi decontate sumele solicitate, procedura fiind în curs de derulare.

Se constată că, ulterior pronunţării sentinţei recurate, prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, aceste dispoziţii sunt aplicabile în absenţa adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020."

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 9/2023, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispoziţiilor care privesc problema de drept ce trebuie dezlegată în cauză:

"80. În cauză se constată că este corectă prima orientare jurisprudenţială expusă în cadrul paragrafului 19 din prezenta decizie, potrivit căreia beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 291/2020 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020 şi aflate în derulare sunt îndreptăţiţi, conform dispoziţiilor legale, să primească lunar suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fără ca acordarea acestei sume să fie condiţionată de adoptarea normelor metodologice aferente pentru perioada 16 decembrie 2019-24 iulie 2020, aceasta fiind singura în acord cu litera şi spiritul legii. (…)

97. Din analiza coroborată a dispoziţiilor art. IV alin. (1) şi art. I pct. 1 ale Legii nr. 236/2019 rezultă că legiuitorul a recunoscut dreptul medicilor veterinari de a beneficia de un sprijin financiar în cuantum de 10.000 de RON lunar nu cu intenţia de a gratifica cabinetele medicale veterinare, ci pentru remunerarea prestaţiilor medicilor veterinari constând în activităţile prevăzute la art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, respectiv: efectuarea, în exploataţiile nonprofesionale, a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să le pună în aplicare.

98. Se poate observa că aceste activităţi sunt menţionate în ambele forme ale art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, atât în cea dinaintea modificării aduse prin Legea nr. 236/2019, cât şi în cea ulterioară acestei modificări.

99. Într-adevăr, prin anexa nr. 21 la Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, obligaţiile cabinetelor de medicină veterinară, ce revin acestora în temeiul contractelor subsecvente încheiate în baza acordurilor-cadru de servicii, stipulate de art. 15 alin. (2), astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, au fost detaliate şi expuse în amănunt (în art. 2 al anexei menţionate). Cu toate acestea, obligaţiile medicilor veterinari erau suficient conturate şi anterior acestui moment, astfel încât să se poată constata existenţa unui raport juridic în conţinutul căruia să se regăsească atât dreptul prestatorului de servicii de a obţine suma de 10.000 de RON, prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, cât şi obligaţiile corelative acestui drept. (…)

112. Potrivit art. IV din această lege, raportat la art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, acordarea dreptului presupune, în principal, existenţa unui contract de concesiune (sau de prestări servicii în reglementarea anterioară) pentru "efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale". Totodată, art. IV din Legea nr. 236/2019 stabileşte că vor primi lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei de 16.12.2019 – data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2020 -, în măsura în care realizează activităţile stipulate la art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004. (…)

124. În plus, lipsa normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 nu poate fi imputabilă beneficiarilor dreptului conferit de art. IV din Legea nr. 236/2019, dacă aceştia şi-au îndeplinit obligaţiile reglementate de actul normativ care le conferea dreptul la plata pentru serviciile efectuate. Tăcerea legislativă pe un interval de aproximativ opt luni nu poate fi interpretată în defavoarea beneficiarilor dispoziţiei legale prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, neputând fi lăsată la aprecierea Guvernului sau a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (în sarcina căreia era responsabilitatea elaborării acestor norme) respectarea termenului prevăzut de lege pentru adoptarea acestor norme, cu afectarea drepturilor prevăzute de lege, culpa autorităţii executive în realizarea demersurilor necesare pentru executarea legii neputând înlătura de la aplicare o dispoziţie legală imperativă. (…)

133. Aşadar, prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 au rămas neschimbate de la intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până în prezent, fiind o normă neabrogată, iar efectele lor au fost confirmate şi consolidate prin art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, legiuitorul neabrogându-le şi nereglementând, printr-o nouă normă din conţinutul acestui din urmă act normativ, prevederi similare, ci făcând trimitere la acestea. Prin referirile la acestea în cuprinsul art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, atât în varianta iniţială a acestuia, cât şi în forma pe care a primit-o în urma modificării lui prin Legea nr. 291/2020, legiuitorul a recunoscut, în continuare, efectele produse de aceste prevederi, urmând ca, suplimentar, de la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020 şi, respectiv, a legii de aprobare a acesteia, Legea nr. 291/2020, contractelor în derulare să li se aplice şi normele prevăzute de aceste acte normative referitoare la documentele justificative şi modul de întocmire a decontului, precum şi clauza penală. (…)

135. Astfel, pentru perioada intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, respectiv perioada 16.12.2019-24.07.2020, acordarea dreptului reglementat de prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 nu era condiţionată de îndeplinirea vreunei condiţii de ordin material sau procedural, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117 din 22 iulie 2020 neputând fi aplicate retroactiv. Faptul că era prevăzută obligaţia adoptării ulterioare a unor norme metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 nu înseamnă că beneficiarii legii nu erau îndreptăţiţi la primirea sumei prevăzute de lege, mai ales în contextul în care eventualele norme metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 nu ar fi putut adăuga la lege. (…)

137. În concluzie, având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul prevederilor art. 517 din C. proc. civ., se va admite recursul în interesul legii, urmând a se stabili că beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 291 din 15 decembrie 2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020 şi aflate în derulare sunt îndreptăţiţi la acordarea sumei de 10.000 RON lunar din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, stabilită în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru perioada 16.12.2019-23.07.2020, şi în absenţa adoptării normelor metodologice de aplicare, dacă sunt îndeplinite condiţiile stipulate de textul de lege referitoare la existenţa contractului şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale stipulate, prevederi ce sunt suficient de clare, precise şi necondiţionate pentru a se putea considera că dreptul de creanţă al beneficiarilor s-a născut direct în temeiul legii şi reprezintă un bun şi se bucură de protecţia conferită de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."

În conformitate cu prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanţele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că, urmare a pronunţării Deciziei nr. 9 din 29 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, se impune cu caracter obligatoriu maniera de interpretare statuată prin decizia de îndrumare.

Înalta Curte reţine astfel că motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat, iar hotărârea recurată este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a prevederilor art. IV şi V din Legea nr. 236/2019.

Cum prima prima instanţă s-a limitat la a reţine că pârâtele invocă inexistenţa normelor metodologice, fără a analiza însă prestarea efectivă a serviciilor ce îndreptăţesc reclamant la plata sumei solicitate, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care instanţa de fond va proceda la un examen efectiv al probelor administrate, în stabilirea realităţii prestării serviciilor, raportat la dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia pronunţată în recurs în interesul legii.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul principal, va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respingând recursul incident şi menţinând soluţia pronunţată asupra excepţiilor invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 241 din 15 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate cu privire la soluţionarea excepţiilor.

Respinge recursul incident declarat de recurenta pârâtă Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 noiembrie 2023.