Pension health insurance deduction challenge: Admissibility of constitutional exception after prior ruling and jurisdictional requirements under Law No. 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case to the same appellate instance for re-judgment, thereby allowing the claimant's procedural challenge to proceed. The dispute involved an action for damages and the annulment of administrative acts arising from the perception of health insurance contributions on pension income exceeding a statutory threshold, where the appellant had invoked a constitutional unconstitutionality exception. The lower court had dismissed the action as inadmissible, reasoning that the Constitutional Court had already ruled on the relevant provisions in a separate case and that the appellant should have initiated a direct action under Article 9(4) of Law No. 554/2004. The Supreme Court found that the lower court violated procedural rules and the principle of contradictoriness by failing to put the decisive legal circumstance—the existence of the Constitutional Court's ruling—into the parties' debate, and by misapplying the jurisdictional requirements under Article 9 of Law No. 554/2004, as established by a unified practice principle from the Supreme Court's full bench. Consequently, the Court ordered a remand to ensure the proper procedural steps were taken, prioritizing the principle of double degree of jurisdiction and proportionality.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 425 C. proc. civ, art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ; Pension health insurance deduction challenge: Admissibility of constitutional exception after prior ruling and jurisdictional requirements under Law No. 554/2004: Invocând dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul –reclamant a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei pentru motivele arătate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.07.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea, începând cu data de 01.01.2022, a art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, privind perceperea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensie în măsura în care depăşesc plafonul de 4.000 RON lunar, obligarea pârâtului la despăgubiri într-un cuantum egal cu sumele ce i-au fost reţinute din pensie cu acest titlu, indexate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală aferentă, precum şi obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea reţinerilor din pensie în temeiul textului considerat neconstituţional, cu cheltuieli de judecată, reclamantul invocând prin acţiune excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11-14 şi 16-20 şi a art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 şi solicitând sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării acesteia.
2. Hotărârea primei instanţe
La primul termen de judecată Curtea a pus în discuţie, din oficiu, admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale raportat la pronunţarea şi publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11-14 şi 16-19 şi a art. XXV alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 130/2021 şi a reţinut cauza în pronunţare cu privire la aspectele de inadmisibilitate invocate de pârât prin întâmpinare, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi, în subsidiar, cu privire la suspendarea judecăţii, respectiv admisibilitatea acţiunii, după caz.
Prin sentinţa civilă nr. 31 din 13 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât prin întâmpinare.
S-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11-14 şi 16-20 şi a art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.
S-a arătat că prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, lăsând necercetat punctul de vedere al reclamantului cu privire excepţia inadmisibilitatii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, îndrumând reclamantul sa urmeze calea unei alte acţiuni, fără să se analizeze temeinicia pretenţiilor în cauza dedusă judecăţii.
La pronunţarea soluţiei instanţa de fond a avut în vedere împrejurări străine de natura cauzei, respectiv soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstitutionalitate într-o alta cauză, împrejurări pe care nu le-a pus în discuţia părţilor, încălcând astfel principiul contradictorialităţii care guvernează procesul civil.
A mai criticat recurentul – reclamant soluţia pronunţată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. apreciind că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că din cuprinsul dispozitivului rezultă că cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11-14 si 16-20 si a art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 este inadmisibilă, în timp ce din considerente reiese faptul ca cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a art. XXIV pct. 11-14 si 16-20 si a art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 este admisibila întrucât reclamantul are la dispoziţie demersul reglementat de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
S-a arătat şi că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe argumente străine de natura pricinii, respectiv faptul ca la data investirii sale Curtea Constituţională si-ar fi spus deja părerea.
Invocând dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul –reclamant a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei pentru motivele arătate.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul – pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea în fond ca inadmisibilă in raport de inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.07.2022, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în condiţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea, începând cu data de 01.01.2022, a art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, privind perceperea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensie în măsura în care depăşesc plafonul de 4.000 RON lunar, obligarea pârâtului la despăgubiri într-un cuantum egal cu sumele ce i-au fost reţinute din pensie cu acest titlu, indexate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală aferentă, precum şi obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea reţinerilor din pensie în temeiul textului considerat neconstituţional, cu cheltuieli de judecată, reclamantul invocând prin acţiune excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11-14 şi 16-20 şi a art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 şi solicitând sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării acesteia.
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. (....)
(4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.02/08/2007 - alineatul a fost modificat prin Lege 262/2007
(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."
Instanţa de fond a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a devenit inadmisibilă, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 650/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11-14 şi 16-19 şi a art. XXV alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 130/2021 şi, întrucât recurentul – reclamant nu a înţeles să uzeze în cauză de procedura prevăzută la art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Faţă de considerentele astfel expuse, se constată că susţinerile recurentului – reclamant privind incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.
În analiza acestui motiv de casare Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
În privinţa lipsei motivelor pe care se întemeiază sentinţa recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanţe fiind amplu motivată asupra chestiunilor de fapt şi de drept care au fost supuse judecăţii în faţa sa.
Referitor la criticile care privesc expunerea de către judecătorul fondului a unor motive străine de natura cauzei se constată că acestea reprezintă în fapt argumente în combaterea modului în care prima instanţă a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
În Şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 16 octombrie 2023, în exercitarea rolului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, anume acela de a veghea la interpretarea şi aplicarea unitară a legii, a fost adoptată o soluţie de principiu privind stabilirea competenţei materiale de soluţionare a în favoarea curţilor de apel, avându-se în vedere "scopul urmărit de către reclamanţi prin introducerea acestor acţiuni pe rolul instanţelor de judecată, respectiv obiectul acţiunii, constând în obligarea autorităţii pârâte (autoritate centrală) la plata de despăgubiri şi la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării".
Deşi, în mare parte, confuziile privind obiectul acţiunii provin din modul în care reclamantul a urmărit soluţionarea cauzei, se constată că şi în absenţa unei modificări a cererii de chemare în judecată, principiul rolului activ prevăzut de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. impune judecătorului să pună în discuţia părţilor împrejurarea de drept determinantă pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată (pronunţarea Curţii Constituţionale), în vederea unei juste şi complete dezlegări a raportului litigios.
În lumina soluţiei de unificare a practicii mai sus menţionate, în condiţiile în care s-a apreciat că în acest tip de cauze competenţa materială se stabileşte în raport de rangul autorităţii şi nu în raport de criteriul valoric, soluţionarea cererii de restituire direct de către curtea de apel este în acord cu principiul celerităţii reglementat de art. 21 din Constituţie, iar o soluţie de obligare a reclamantului la a parcurge procedura prevăzută de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 ar fi excesivă şi lipsită de orice finalitate practică.
Prin urmare, hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu respectă exigenţele procedurale impuse de textele de lege menţionate, astfel încât, în vederea respectării principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi ţinând cont de necesitatea aplicării dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie, se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 31 din 13 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 noiembrie 2023.