Adequacy of administrative motivation in public grant evaluation and judicial review of scoring criteria

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, Departamentul pentru românii de pretutindeni, obligarea pârâtului la reevaluarea punctajului acordat Proiectelor "B." şi "C.", anularea Deciziei de respingere a celor două proiecte, acordarea punctajului necesar aprobării cererilor de finanţare, obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat în cuantum de 317.500 RON şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2350/2021, Tribunalul Bucureşti a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Prin sentinţa civilă nr. 671/2021, Tribunalul Bacău a declinat competenţa privind soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 62 din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

S-a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta A. România în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului - Departamentul pentru românii de pretutindeni.

S-a anulat Decizia de respingere a proiectelor "Lucrător român informat", înregistrat sub nr. x/3.08.2020 şi "C.", înregistrat sub nr. x/3.08.2020 şi a fost obligat pârâtul la reevaluarea celor două proiecte.

S-a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata prejudiciului ca nefondat.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 de RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul solicitând casarea sentinţei civile nr. 62 din data de 17 iunie 2022 şi, pe cale de consecinţa, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

S-a arătat că instanţa a reţinut în mod eronat că pârâtul a încălcat obligaţia de motivare a unui act administrativ, dispunând anularea acestuia, în condiţiile în care nu există o astfel de decizie de respingere, ca act administrativ definit de art. 2 din Legea nr. 554/2004, emis de o autoritate publică în executarea legii, care dă naştere unor raporturi juridice.

Actul administrativ este esenţialmente un act juridic, ori neîndeplinirea unor criterii de evaluare care, pe cale de consecinţă, conduce la respingerea unor proiecte, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi considerat act administrativ.

Conform legii, evaluarea fiecărui proiect este făcută de către o comisie de evaluare a programelor, proiectelor sau acţiunilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 321/2006 şi cu principiile liberei concurenţe, eficacităţii utilizării fondurilor publice, transparenţei şi tratamentului egal şi cu priorităţile tematice.

Aşa cum se poate observa din actele depuse la dosar, intimata-reclamantă a avut dreptul de a contesta prima evaluare, însă nici la reevaluarea proiectelor de către o a doua comisie acestea nu au întrunit punctajul necesar aprobării.

Totodată, s-a arătat că punctajul acordat de către cele două comisii (de evaluare şi soluţionare a contestaţiilor) a avut în vedere criteriile stabilite prin Formularul de evaluare, raportat la oportunitatea fiecărui proiect prezentat prin cererea de finanţare, la experienţa solicitantului în derularea şi implementarea de proiecte, estimarea realistă a bugetului, impactul proiectelor pentru obiectivele programelor D.R.P şi pentru grupul ţintă şi beneficiarii direcţi.

Instanţa de fond nu a analizat faptul că intimatei-reclamante i s-au comunicat, la cerere, principalele motive pentru care cele două proiecte nu au obţinut un punctaj maxim (adresa x/18.09.2020) şi fără un temei legal, a apreciat că motivarea trebuia să cuprindă întocmai explicaţii privind obţinerea unui punctaj mai mic faţă de maximul prevăzut în grila de punctaj.

S-a arătat că cele două proiecte sunt redactate în termeni extrem de generali.

S-a considerat că instanţa de fond, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului, nu a cercetat cauza sub toate aspectele astfel încât să pronunţe o sentinţă temeinică şi legală, atâta timp cât a preluat numai apărările reclamantei, dând de fapt doar o aparenţă de motivare a hotărârii astfel pronunţate.

Instanţa trebuia să indice, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. propriile motive de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătând atât motivele pentru care s-a admis cererea, cât şi cele pentru care au fost înlăturate apărările subscrisului pârât. Or argumentele pentru care s-au respins susţinerile pârâtei nu au fost arătate.

În ceea ce priveşte soluţia din dispozitivul sentinţei recurate, s-a apreciat că instanţa s-a pronunţat încălcând prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. care reflectă unul din principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilităţii, consacrat expressis verbis de art. 9 C. proc. civ.. Or aşa cum se poate vedea din dispozitivul sentinţei atacate, instanţa s-a pronunţat cu privire la obligarea pârâtului la reevaluarea celor două proiecte, fapt nesolicitat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi nemotivat de către instanţă în considerente.

Mai mult, această reevaluare ar fi contrară dispoziţiilor legale, ţinând cont şi de faptul că cele două proiecte au făcut obiectul analizei şi evaluării a două comisii (de evaluare şi soluţionare a contestaţiilor), iar o nouă evaluare, la doi ani după depunerea dosarelor, nu poate avea loc şi nu mai poate fi făcută nici legal şi nici tehnic.

Faţă de toate cele de mai sus prezentate, s-a solicitat să se constate că sentinţa civilă nr. 62 din data de 17 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2020 prin care s-a admis în parte acţiunea reclamantei Confederaţia C.A.P.I.M.E.D este netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului şi respingerea acţiunii.

În drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Confederaţia C.A.P.I.M.E.D nu a depus întâmpinare la recurs.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. România a depus la Departamentul pentru românii de pretutindeni două cereri de finanţare nerambursabilă: proiectul "Lucrător român informat", înregistrat cu nr. x/3.08.2020, în cadrul programului "Reintegrare", respectiv proiectul "C.", înregistrat cu nr. x/3.08.2020, în cadrul programului "Educaţie".

În urma evaluării de către Comisia de evaluare, proiectul "Lucrător informat" a obţinut un punctaj de 38,67, iar proiectul "C." un punctaj de 40,67. În urma contestaţiei, cele două proiecte au fost reevaluate, Comisia de soluţionare a contestaţiilor acordând pentru proiectul "Lucrător informat" un punctaj de 52,33 puncte şi pentru proiectul "C." un punctaj de 50 de puncte. Punctajul necesar pentru finanţarea nerambursabilă este de 60 de puncte.

În urma evaluării proiectelor depuse, reclamanta a formulat contestaţie. Conform tabelului reprezentând informaţii referitoare la contestaţiile respinse, la numerele 8 şi 9 din acest tabel figurează cele două proiecte ale reclamantei, care, deşi în urma reevaluării au obţinut punctaje superioare, nu au fost admise pentru finanţare.

5.2. Sub un prim aspect, se constată că prin cererea de recurs recurentul – pârât a susţinut că instanţa, în mod eronat, a dispus anularea unui act administrativ pentru încălcarea obligaţiei de nemotivare, în condiţiile în care nu există o astfel de decizie de respingere, ca act administrativ definit de art. 2 din Legea nr. 554/2004, emis de o autoritate publică în executarea legii şi care dă naştere unor raporturi juridice.

Prealabil analizării motivelor de recurs, Înalta Curte aminteşte că acţiunea civilă este supusă unor termene şi condiţii prevăzute în C. proc. civ., astfel că, de regulă, instanţa de recurs nu poate examina motive noi, invocate direct în calea de atac.

Înalta Curte constată că recurentul aduce în discuţie pentru prima dată în recurs excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de împrejurarea că decizia de respingere a cererilor de finanţare nu reprezintă un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.

Or, constată Înalta Curte că în faţa primei instanţe s-a invocat inadmisibilitatea acţiunii doar în raport de neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar soluţia instanţei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii nu a fost criticată, intrând în puterea lucrului judecat.

Având în vedere prevederile art. 478 alin. (2) coroborate cu art. 494 din C. proc. civ., care interzic formularea în recurs a altor motive decât cele arătate în faţa instanţei de fond prin întâmpinare, Înalta Curte nu va putea analiza omisso medio această critică, deşi argumentelor recurentului reclamant li se va răspunde implicit în cadrul motivelor de casare întemeiate pe pct. 5 şi 8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

5.3. Analizând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurent este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:"(1) Hotărârea va cuprinde:

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, într-adevăr, aşa cum s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deşi o instanţă internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor şi admiterea probelor, aceasta trebuie să-şi justifice activităţile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 şi cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudenţă, Curtea reţine că, deşi art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanţă internă care şi-a motivat decizia pe scurt - fie prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuşi în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanţa europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părţilor să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine).

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanţa de fond şi-a motivat sentinţa în acord cu dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ. şi cu respectarea garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea mai reţine şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente, astfel că nu se poate reţine o încălcare a rolului activ.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, prin care s-a reţinut că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia motivării actelor emise, atât în ceea ce priveşte evaluarea iniţială, cât şi în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei formulate, ceea ce atrage nelegalitatea actului deciziei adoptate.

5.4. Constată Înalta Curte că nici celelalte critici formulate de recurentul - pârât asupra soluţiei adoptate de prima instanţă, atât cele privind încălcarea principiului disponibilităţii (încadrate de instanţa de recurs în pct. 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.), cât şi cele privind legalitatea soluţiei adoptate în procedura prevăzută de Legea nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate, sunt nefondate.

Criteriile generale în funcţie de care se aprobă finanţările nerambursabile sunt cele reglementate de art. 10 din Legea nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate, respectiv: "a) satisfacerea nevoii legitime a persoanelor care aparţin comunităţilor româneşti de pretutindeni de a-şi păstra, dezvolta şi exprima identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă; b) anvergura internaţională, naţională, regională ori locală a programelor, proiectelor sau acţiunilor; c) oportunitatea programelor, proiectelor sau acţiunilor în raport cu nevoile comunităţilor româneşti de pretutindeni; d) numărul, diversitatea şi distribuţia geografică a comunităţilor româneşti de pretutindeni; e) existenţa unor surse de finanţare proprii sau atrase ale solicitantului; f) capacitatea organizatorică şi funcţională de realizare a programelor, proiectelor sau acţiunilor; g) efectele multiplicatoare ale programelor, proiectelor sau acţiunilor, în scopul îmbunătăţirii imaginii comunităţilor româneşti din ţara de reşedinţă şi a coagulării organizaţiilor acestora".

Criteriul prevăzut la alin. (1) lit. f) se dovedeşte prin: a) experienţă în derularea programelor, proiectelor sau acţiunilor; b) calitatea activităţilor organizate; c) calificarea membrilor echipei care derulează programele, proiectele sau acţiunile; d) colaborările şi parteneriatele cu alţi finanţatori, autorităţi publice, organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale; e) asigurarea continuităţii programelor, proiectelor sau acţiunilor.

Conform procedurii de evaluare a proiectelor cuprinse în Anexa la Ordinul nr. 372/2020 reprezentând Ghidul de finanţare nerambursabilă, dosarele de finanţare se evaluează de către Comisia de evaluare a proiectelor, programelor şi acţiunilor, în baza unor criterii de selecţie, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al comisiei de evaluare şi al comisiei de soluţionare a contestaţiilor publicată pe site-ul www.x.ro. (art. 3.2 din Ghidul de finanţare nerambursabilă). Contestaţiile se soluţionează de comisia de contestaţii în termen de 10 zile lucrătoare de la data încheierii perioadei de depunere acestora, prin admis sau respins. Finanţatorul nu are obligaţia comunicării motivării respingerii din oficiu. Motivele de respingere a proiectelor vor fi comunicate solicitanţilor numai la cererea acestora, în termen de 10 zile lucrătoare de la afişarea rezultatelor (art. 3.3. din Ghidul de finanţare nerambursabilă).

În temeiul Regulamentului de Organizare şi funcţionare al Comisiei de evaluare a programelor, proiectelor sau acţiunilor privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi al Comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru anul 2020 (Regulamentul), fiecare membru al comisiei de evaluare acordă un punctaj corespunzător, conform criteriilor stabilite în Fişa de evaluare Anexa 1 la Regulament (pct. 5 din Regulament). Formularul de evaluare al Comisiei de soluţionare a contestaţiilor fiind identic cu cel folosit de către Comisia de evaluare (pct. 7 din Regulament).

Conform Regulamentului, formularul de evaluare însumează 43 de criterii, primele două eliminatorii, următoarele punctate fiecare cu o valoare cumulată de 100 de puncte.

Contestatoarea a solicitat comunicarea motivelor respingerii proiectelor, iar prin adresa nr. x/18.09.2020 pârâtul a enumerat o parte din capitolele din cadrul celor două proiecte respinse pe care Comisia de evaluare le-a apreciat ca fiind vulnerabile, fără a motiva punctajul acordat reclamantei pentru fiecare dintre criteriile prevăzute în fişa de evaluare.

Înalta Curte constată că fundamentarea în fapt şi în drept a actelor administrative, emise în temeiul atribuţiilor legale conferite organelor administraţiei publice, este o componentă esenţială în aprecierea legalităţii acestora, prezumţie în temeiul căreia astfel de acte se bucură de putere executorie, că nu este permisă absenţa motivării explicite a actului administrativ, deoarece posibilitatea atacării în justiţie este iluzorie de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură, motivarea conferind actului administrativ transparenţă, fiind esenţială şi sub aspectul înfăptuirii controlului de legalitate.

Actul administrativ trebuie motivat pentru a da posibilitatea cunoaşterii motivelor pentru care a fost emis, a elementelor de fapt şi de drept care au determinat adoptarea acestuia, persoanei interesate să aprecieze asupra legalităţii şi temeiniciei acestuia şi instanţei de judecată învestite de persoana care se pretinde vătămată să efectueze controlul jurisdicţional.

Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz. Deşi motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, aprecierea asupra acesteia se realizează în concret, în raport de natura şi obiectul actului administrativ.

În examinarea aspectelor privind motivarea actelor administrative, analiza trebuie să pornească de la actul normativ în baza căruia acestea au fost emise, şi anume Ordinul nr. 372/2020 şi Regulamentul de Organizare şi funcţionare al Comisiei de evaluare a programelor, proiectelor sau acţiunilor privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi al Comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru anul 2020.

Susţine recurentul-pârât că motivarea proceselor-verbale încheiate de comisiile de evaluare reprezintă menţionarea punctajului acordat de comisii pentru fiecare criteriu în parte, aşa cum este prevăzut în Regulament, iar în condiţiile în care fiecare evaluator a menţionat punctajul acordat pentru fiecare criteriu, actul atacat nu este nemotivat, aşa cum a reţinut instanţa de fond.

Deşi Regulamentul prevede acordarea de către fiecare membru a unui punctaj corespunzător, conform criteriilor stabilite in Fişa de evaluare, pct. 6 din Regulament permite însă consemnarea în procesul-verbal al şedinţei a opiniilor, propunerilor, punctelor de vedere, precum şi a altor comentarii relevante pentru proiectul evaluat ale membrilor comisiei.

Instanţa de control judiciar constată, din analiza celor două fişe de evaluare, că într-adevăr, există o evaluare a proiectelor care nu a fost justificată obiectiv.

Observă Înalta Curte, cu titlu de exemplu, că în cadrul proiectului cu nr. de înregistrare DRP/3022/03.08.2020, în cadrul Nr. crt. 4.4. Descrierea clară a obiectivelor, activităţilor şi rezultatelor aşteptate – care conţine trei subcriterii –decrierea obiectivelor – 2 puncte; descrierea activităţilor – 2 puncte; descrierea rezultatelor aşteptate – 2 puncte; fiecare dintre evaluatori a acordat câte 3 puncte, fără nicio menţiune asupra subcriteriilor care au fost avute în vedere. Totodată, deşi prin contestaţia formulată intimata – reclamantă a motivat pe larg aspectele pentru care apreciază că se impunea acordarea punctajului maxim pentru fiecare dintre cele trei subcriterii, prin Formularul de soluţionare a contestaţiilor doi evaluatori au acordat câte 3 puncte, iar un evaluator a acordat 4 puncte, fără a fi motivat în niciun fel punctajul astfel acordat, sau fără a se cunoaşte modalitatea de punctare, simpla menţionare a punctajului aferent fiecărui criteriu de evaluare neputând constitui motivarea procesului-verbal de evaluare, astfel cum susţine recurentul.

Faptul că Ghidul sau Regulamentul nu au prevederi în acest sens nu determină concluzia că în procesul de evaluare nu se indică motivele de acordare a punctajului pentru fiecare criteriu de evaluare. În lipsa menţionării acestor elemente de motivare nu este posibilă analiza legalităţii actului de evaluare.

Este adevărat că evaluarea prezintă un aspect de oportunitate, atribut exclusiv al evaluatorului, însă, faţă de situaţia concretă, se constată că nu poate fi verificat raţionamentul urmat de evaluator, în lipsa indicării unor elemente de motivare, precum şi faptul că, fiind învestită, în mod legal, cu verificarea legalităţii actelor ce cuprind rezultatul evaluării realizată de către pârât, instanţele se află în imposibilitatea de a verifica dacă evaluarea realizată respectă cerinţa legalităţii.

Exercitarea competenţelor autorităţii implică o marjă de apreciere din partea acesteia şi se concretizează în oportunitatea pe care autoritatea o are în vedere pentru luarea unei decizii obiective, în raport de circumstanţele concrete. Acest fapt nu presupune, însă, lipsa de transparenţă în luarea unei decizii, astfel că motivarea actului administrativ, care constituie o garanţie împotriva arbitrariului, trebuie să conţină elementele de fapt şi de drept care să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, cu atât mai mult în condiţiile în care reclamanta a participat la o procedură de atribuire a unor finanţări din fonduri publice pentru care au depus cereri mai mulţi solicitanţi.

În condiţiile neprezentării modului de acordare a punctajului nu sunt respectate cerinţele esenţiale de motivare a actului administrativ pentru a permite controlul jurisdicţional, motivarea în fapt şi în drept reprezentând o dovadă de transparenţă şi o condiţie de legalitate a actului administrativ.

Totodată, constată Înalta Curte că nici adresa nr. x/18.09.2020 nu conţine o motivare asupra aspectelor susţinute de către reclamantă prin contestaţia formulată, în cuprinsul acesteia fiind enumerate doar capitolele la care proiectele au fost considerate "vulnerabile". Astfel, pe lângă aprecierile formulate în termeni vagi, generali, în cadrul formularului de evaluare, în cadrul încadrării la un anumit subcriteriu, nu s-a justificat, în concret, punctajul efectiv acordat.

Referitor la soluţia adoptată de instanţa de fond privind anularea deciziei de respingere a proiectelor şi obligarea pârâtului la reevaluarea celor două proiecte, Înalta Curte reţine că în controlul exercitat asupra actelor administrative deduse judecăţii, instanţa de contencios administrativ are de verificat conformitatea acestora cu legea şi respectarea, în conduita autorităţii emitente, a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autorităţile publice sunt chemate să îl ocrotească.

Tocmai de aceea, legea contenciosului administrativ a introdus, printre temeiurile acţiunii, excesul de putere, definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege, sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Dispoziţiile Legii nr. 554/2004 nu permit instanţei să se substituie comisiei de evaluare în atribuţiile sale, instanţa efectuând doar un control de legalitate, nu şi unul de oportunitate, însă, raportat la prevederile art. 18 art. (1) din Legea nr. 554/2044, atunci când se constată nelegalitatea unui act administrativ, pe lângă anularea lui, instanţa dispune şi obligarea autorităţii să reevalueze situaţia prin emiterea unui nou act administrativ prin care să fie înlăturată vătămarea, astfel că aprecierile recurentului –pârât privind încălcarea principiului disponibilităţii sunt nefondate.

Faţă de toate aceste considerente expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de pârât prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Departamentul pentru Românii de Pretutindeni împotriva sentinţei civile nr. 62 din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 noiembrie 2023.