Landowners' suspension bid rejected — expropriation markings found not to create imminent damage; merits objections non-justiciable in interim proceedings.

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 10.04.2023 pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, suspendarea executării actului administrativ constând în H.G. nr. 1315 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Drum Transregio Feleac TR 35, Etapa I Centura Metropolitana TR 35 şi Drumuri de Legătură", judeţul Cluj, în ceea ce priveşte vizarea spre expropriere a următoarelor imobile situate în intravilanul localităţii Cluj-Napoca: a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x; a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, respectiv a cotei părţi de 224/720 din imobilul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, ai căror coproprietari sunt; suspendarea executării actului administrativ constând în HCL nr. 604 din 4 august 2022 privind însuşirea studiului de fezabilitate (documentaţia tehnico-economică şi indicatorii tehnico-economici) pentru obiectivul de investiţii "Drum Transregio Feleac TR35-Etapa I Centura Metropolitană TR35 şi Drumuri de legătură", în ceea ce priveşte vizarea spre expropriere a următoarelor imobile, situate în intravilanul localităţii Cluj-Napoca: a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo. x; a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo. x, respectiv a cotei părţi de 224/720 din imobilul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, ai căror coproprietari sunt, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 335 din 16 iunie 2023, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată;

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 335 din 16 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi respectarea garanţiilor prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, incluzând dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", respectiv de a le fi în mod corect examinate pretenţiile de către instanţa sesizată, ceea ce presupune un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor.

Arată că instanţa de fond nu a reţinut spre analiză toate argumentele şi motivele invocate de către reclamanţi în susţinerea cererii formulate; nu a oferit explicaţii pentru înlăturarea unora dintre susţinerilor lor şi nu a argumentat raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, în luarea deciziei de respingere a cererii formulate, astfel încât hotărârea nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice soluţia adoptată.

Susţin că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde considerentele care au stat la baza înlăturării argumentelor reclamanţilor referitoare la critica de nelegalitate a actelor administrative vizate, raportat la prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cum ar fi argumentul că imobilele ai căror proprietari sunt nu pot face obiectul exproprierii, faţă de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, prevederi care reglementează o situaţie de excepţie, exproprierea imobilelor care fac obiectul dreptului de proprietate privată a cărui inviolabilitate este garantată constituţional, şi care, având în vedere caracterul excepţional al acestora, sunt de strictă interpretare.

Astfel, imobilele în discuţie nu pot face obiectul exproprierii, întrucît legea nu permite exproprierea pentru scopul depozitării de pământ, cum este cazul în speţă.

Mai arată că dreptul individual de proprietate este un drept absolut, exclusiv şi inviolabil, care conferă titularul său libertatea oricărei acţiuni sau inacţiuni în legătură cu bunul său, fiind garantat de art. 44 din Constituţie, art. 480 C. civ., de dispoziţiile europene şi jurisprudenţa CEDO, precum şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 prevede următoarele: "Imobilele proprietate privată necesare pentru relocarea utilităţilor, pentru drumurile tehnologice, drumurile temporare, drumurile ocolitoare, cele necesare gropilor de împrumut pentru asigurarea servitutilor aeronautice, precum şi cele necesare pentru construcţii hidrotehnice speciale şi alte amenajări necesare protecţiei/realizării lucrării publice pot fi expropriate şi se supun prevederilor prezentei legi."

Precizează că din textul de lege de mai sus reiese că nu este prevăzută şi reglementată posibilitatea exproprierii imobilelor proprietate privată în vederea întrebuinţării acestora cu destinaţia de zonă de depozitare, aşa încât nu prezintă relevanţă faptul că amenajarea unei zone de depozitare pământ este sau nu necesară proiectului dorit, în vederea realizării lucrării vizate.

Menţionează că hotărârea recurată cuprinde o motivare doar a necesităţii şi oportunităţii exproprierii terenurilor, fără a analiza şi motiva critica de nelegalitate a actelor administrative, raportat la dispoziţiile anterior menţionate.

Consideră că sintagma "şi alte amenajări necesare" din finalul normei de la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, nu poate viza şi zonele/gropile de depozitare, întrucât existenţa unei zone/gropi pentru depozitarea pământului sau a materialului rezultat în urma excavării reprezintă o chestiune inerentă şi care este de natura oricărei activităţi de construcţii, astfel că, o asemenea situaţie nu este nici una particulară, nici specială, ci este o ipoteză general incidentă în cazul realizării oricărei astfel de lucrări.

Apreciază că în măsura în care legiuitorul ar fi considerat că se impune exproprierea în scopul depozitării pământului sau materialului rezultat în urma excavării, ar fi reglementat şi această ipoteză, prevăzând în mod expres acest aspect, având în vedere că depozitarea este inerentă realizării oricărei activităţi de construcţie, iar orice normă de excepţie, precum şi cea din speţă, este de strictă interpretare.

Arată că acolo unde a considerat necesar, legiuitorul a reglementat în mod expres asemenea situaţii, astfel cum reiese din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, unde, printre altele sunt prevăzute expres drumurile tehnologice, drumurile temporare, drumurile ocolitoare, gropile de împrumut, însă nu şi gropile/zonele de depozitare.

Consideră că textul de lege de mai sus nu este aplicabil în speţă şi că niciunul dintre aceste argumente nu a fost analizat de către instanţa de fond, aceasta înlăturând, nemotivat, toate argumentele reclamanţilor, mărginindu-se la a motiva doar pe necesitatea exproprierii, nu şi pe legalitatea acesteia, motiv pentru care susţine că instanţa de fond nu a motivat soluţia în ceea ce priveşte cazul bine justificat, prin raportare la criticile de nelegalitate.

De asemenea, consideră că instanţa de fond nu a motivat nici neîndeplinirea condiţiei pagubei iminente prin raportare la argumentele reclamanţilor, sub acest aspect instanţa reţinând argumente străine pricinii şi celor invocate de reclamanţi.

Astfel, arată că, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut că "existenţa pagubei nu ar putea rezulta prima facie din însăşi executarea actului", precum şi faptul că "eventualitatea producerii unor pagube (...) constituie obiect al evaluării în cadrul procedurii de expropriere", apreciază că instanţa a pronunţat soluţia fără a sesiza sau analiza obiectul real al litigiului, raportându-se în mod eronat la o altă perspectivă şi vizând prin motivare cu totul alte aspecte decât cele învederate prin cererea formulată, în condiţiile în care în speţă existenţa prejudiciului material, viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat ulterior rezultă şi este inerentă chiar operaţiunii de expropriere, fiind materializarea unei ingerinţe nelegale a autorităţii în dreptul de proprietate privată, prejudiciu care este independent şi există anterior momentului executării actelor administrative.

Susţine că, în speţă, paguba iminentă nu derivă şi nu este strâns legată de punerea în executare a actului prin care s-a dispus vizarea spre expropriere, ci prejudiciul rezultă din însăşi existenta acestui act care schimbă regimul juridic al bunului.

Mai arată că punerea în executare a actelor a căror suspendare a executării o solicită presupune şi posibilitatea ca terenurile să fie deja întrebuinţate în vederea realizării lucrării publice, chiar anterior finalizării procedurii de expropriere, precum şi anterior soluţionării plângeriilor şi judecării litigiului pe fondul cauzei, astfel cum rezultă din art. 9 din Legea nr. 255/2010.

Or, având în vedere destinaţia pentru care sunt vizate terenurile spre expropriere - groapă de depozitare, acest fapt implică degradarea gravă a terenurilor, până la imposibilitatea aducerii lor la starea iniţială, aşa încât iminenţa prejudiciului, precum şi caracterul grav şi ireparabil al acestuia, sunt de ordinul evidenţei, în condiţiile în care vizarea spre expropriere s-a realizat prin intermediul documentaţiei de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, a HCL şi H.G. de aprobare, a căror legalitate însăşi este pusă sub semnul întrebării.

Susţine că prin executarea actelor administrative şi transformarea imobilelor în groapă de depozitare, aceştia s-ar afla în imposibilitatea de a fi puşi în situaţia anterioară, terenurile lor fiind deja modificate. Or, hotărârea instanţei de fond nu prezintă niciun fel de analiză şi motivare cu privire la aceste argumente, din moment ce nu au fost avute în vedere de către instanţă la pronunţarea soluţiei, ci motivarea se rezumă la un argument străin celor invocate de către subsemnaţii, respectiv faptul că prejudiciul nu ar putea rezulta din executarea actelor administrative, în condiţiile în care reclamanţii au contestat ca fiind prejudiciabil nu modul de executare al actului, ci însuşi faptul exproprierii imobilelor, adică existenţa unei ingerinţe în dreptul de proprietate privată, fără ca aceasta să fie expres prevăzută şi reglementată prin lege, aspecte care scapă motivării instanţei.

Consideră că este aplicabil şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care, pentru aceleaşi argumente, hotărîrea instanţei de fond a fost pronunţată şi cu încălcarea normelor de drept material.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şiu menţinerea sentinâei atacate ca temeinică şi legală.

Consideră că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentinţa recurată fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Mai arată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor atacate.

Referitor la groapa de gunoi, arată că exproprierea terenului în acest scop se încadrează dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, ce permite efctuarea unei asemenea exproprieri.

4.2. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a soluţiei instanţei de fond.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că acesta nu poate fi reţinut, în condiţiile în care instanţa de fond a analizat cu prioritate textele criticate, soluţia de respingere a acţiunii fiind corect motivată.

Susţine că argumentele reclamanţilor formulate în susţinerea cererii de suspendare a executării nu pot conduce la conluzia îndeplinirii în cauză a condiţiilor cazului bine justificat şi pagubei iminente.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că şi acesta este nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 septembrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanţii A. şi B. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, suspendarea executării H.G. nr. 1315 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Drum Transregio Feleac TR 35, Etapa I Centura Metropolitana TR 35 şi Drumuri de Legătură", judeţul Cluj, în ceea ce priveşte vizarea spre expropriere a următoarelor imobile situate în intravilanul localităţii Cluj-Napoca: a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x; a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, respectiv a cotei părţi de 224/720 din imobilul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, ai căror coproprietari sunt.

De asemenea, au solicitat suspendarea executării HCL nr. 604 din 4 august 2022 privind însuşirea studiului de fezabilitate (documentaţia tehnico-economică şi indicatorii tehnico-economici) pentru obiectivul de investiţii "Drum Transregio Feleac TR35-Etapa I Centura Metropolitană TR35 şi Drumuri de legătură", în ceea ce priveşte vizarea spre expropriere a următoarelor imobile, situate în intravilanul localităţii Cluj-Napoca: a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo. x; a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo. x, respectiv a cotei părţi de 224/720 din imobilul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, ai căror coproprietari sunt.

Prima instanţă a respins excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi a respins acţiunea reclamanţilor.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat recurs recurenţii-reclamanţi, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reţine că, subsumat acestui motiv de casare, recurenţii-reclamanţi au invocat în esenţă faptul că instanţa de fond nu a reţinut spre analiză toate argumentele şi motivele invocate de către aceştia în susţinerea cererii formulate; nu a oferit explicaţii pentru înlăturarea unora dintre susţinerilor lor şi nu a argumentat raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, în luarea deciziei de respingere a cererii formulate; nu cuprinde considerentele care au stat la baza înlăturării argumentelor reclamanţilor referitoare la critica de nelegalitate a actelor administrative vizate, raportat la prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cum ar fi argumentul că imobilele ai căror proprietari sunt nu pot face obiectul exproprierii, faţă de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, prevederi care reglementează o situaţie de excepţie; hotărârea recurată cuprinde o motivare doar a necesităţii şi oportunităţii exproprierii terenurilor, iar pe de altă parte, instanţa de fond a înlăturat, nemotivat, toate argumentele reclamanţilor, mărginindu-se la a motiva doar pe necesitatea exproprierii, nu şi pe legalitatea acesteia; instanţa de fond nu a motivat nici neîndeplinirea condiţiei pagubei iminente prin raportare la argumentele reclamanţilor, sub acest aspect instanţa reţinând argumente străine pricinii şi celor invocate de reclamanţi; instanţa a pronunţat soluţia fără a sesiza sau analiza obiectul real al litigiului.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât, contrar celor susţinute de către recurenţi, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanţa de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamanţi în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

În concret, se constată că instanţa de fond a arătat în mod expres considerentele pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente pentru a se dispune suspendarea executării actelor atacate.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

În realitate, prin criticile formulate, recurenţii-reclamanţi îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia dată litigiului, de respingere a cererii de suspendare a executării formulate.

De asemenea, deşi recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de fond nu a analizat toate aspectele invocate de către aceştia prin cererea introductivă, Înalta Curte constată că sub acest aspect se impune a fi reţinută împrejurarea că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendare executare act administrativ, în cadrul căruia sunt analizate doar acele aspecte de legalitate ale actelor atacate ce nu prejudecă fondul litigiului.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subsumat acestuia recurenţii-reclamanţi au susţinut prin cererea de recurs că instanţa de fond a făcut o interpretare greşită a normei de la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, reţinând în mod eronat că imobilele proprietatea lor intrau în categoria celor ce puteau fi expropiate.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, forma în vigoare la data introducerii acţiunii, 10.04.2023: "(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. (...)".

Astfel, pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlu de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care sunt identificate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe cel puţin un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia, iar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Prin urmare, instanţa poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

În speţă, reclamanţii A. şi B. au susţinut că cele două Hotărâri de Guvern a căror suspendare a executării se solicită sunt nelegale, întrucât din interpretarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 reiese că nu pot fi expropriate imobile în scopul depozitării de pământ.

Cu privire la condiţia cazului bine justificat, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită, reţinând că simpla susţinere a reclamanţilor în sensul că terenurile acestora nu sunt necesare realizării proiectului, neargumentată în concret, are caracter pur general, iar în lipsa unor critici de nelegalitate, acest argument nu poate fi reţinut, întrucât vizează un aspect general de oportunitate a adoptării actului administrativ, neavând aptitudinea de a răsturna aparenţa de legalitate a actului administrativ atacat şi a actului premergător.

Mai mult, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către reclamanţi, respectiv că imobilele în discuţie nu pot fi expropriate, nefiind incident art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, nu pot fi analizate în cadrul unei acţiuni de suspendare a executării actului administrativ, ci vizează însăşi aspectele de fond ale cauzei, a căror analiză este incompatibilă cu procedura de faţă.

Prin urmare, în cauză nu se conturează, la nivel de aparenţă, vreun element de nelegalitate a actelor supuse procedurii de suspendare a executării.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Înalta Curte constată că, în speţă, nici criticile recurenţilor-reclamanţi sub acest aspect nu conturează existenţa vreunei pagube în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond reţinând în mod corect că reclamanţii nu au depus probe la dosar care să ateste iminenţa producerii unei pagube, iar această condiţie nu poate rezulta din însăşi executarea actului a cărui suspendare a executării se solicită.

Pe de altă parte, având în vedere că nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea condiţiei pagubei iminente, aceasta neputând fi analizată în lipsa existenţei unui caz bine justificat, întrucât pentru a putea opera suspendarea executării actului administrativ se impune ca cele două condiţii să fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenţii-reclamanţi prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 335 din 16 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 335 din 16 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.