Eligibility for spousal military employment benefits under OUG 82/2006 when marriage postdates injury but precedes disability classification

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "obligare emitere act administrativ"., solicitând să fie obligat pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să emită un act administrativ privind încadrarea reclamantei B. în rândul personalului militar, ca efect al dispoziţiilor art. 8 indice 8 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat; o obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului în conformitate cu art. 453 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 208 din data de 10 februarie 2022, a admis excepţia tardivităţii invocării excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins aceasta excepţie ca tardiv invocată.

A respins exceptia tardivitatii depunerii actiunii.

A respins actiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării 1, ca neintemeiata.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, solicitând ca prin hotărârea a se dispune:

- admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei civile nr. 208/10.02.2022 vizând fondul cauzei şi în consecinţă să dispuneţi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată, respectiv să dispuneţi obligarea intimatului-pârât Ministerul Apărării Naţionale să emită un act administrativ privind încadrarea recurentei-reclamante B. în rândul personalului militar, ca efect al dispoziţiilor art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat;

- obligarea intimatului-pârât MApN la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului, în etapa fondului şi a recursului.

Cererea de chemare în judecată care stă la baza constituirii prezentului dosar este fundamentată pe dispoziţiile art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat şi are în vedere situaţia de fapt, ce a fost corect reţinută de către instanţa de fond, respectiv faptul rănirii recurentului-reclamant - militar român, în data de 30.03.2014, în timpul executării unei misiuni în teatrul de operaţiuni din Afganistan, încadrarea acestuia în două grade de invaliditate: în data de 18.09.2014 în gradul III de invaliditate, iar în data de 07.03.2019 în gradul II de invaliditate, ca efect al alterării stării de sănătate.

Cu toate acestea, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că dispoziţiile art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 nu sunt incidente în cauză, având în vedere faptul că recurentul-reclamant şi recurenta-reclamantă s-au căsătorit la data de 29.07.2017, ulterior datei încadrării în grad de invaliditate a recurentului-reclamant, iar pe de altă parte textul ar avea în vedere familia pe care personalul în discuţie o avea la data încadrării în unul dintre cele 3 grade de invaliditate. Totodată, instanţa de fond concluzionează că de vreme ce la data primei încadrări în grad de invaliditate reclamanţii nu erau căsătoriţi, nu exista nicio familie care să beneficieze de prevederile legale invocate, iar împrejurarea că reclamanţii s-au căsătorit ulterior nu face să se nască aceste drepturi în favoarea soţiei sale. Totodată instanţa de fond reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 137/2000, invocând în acest sens o argumentaţie străină de natura cazului de discriminare invocat de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, instanţa reţinând că nu ar exista o discriminare a situaţiei reclamantei faţă de situaţia soţiei prevăzute de textul legal astfel cum instanţa de fond îl interpretează.

I. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

A. Hotărârea dată cuprinde motive contradictorii.

Reţinând situaţia de fapt astfel cum aceasta a fost prezentată prin cererea de chemare în judecată şi cum reiese din înscrisurile anexate acţiunii, respectiv calitatea reclamantului de militar, împrejurarea că acesta a fost rănit în timpul unei misiuni în Afganistan, împrejurarea că acesta a fost încadrat iniţial în gradul III de invaliditate, iar ulterior, ca urmare a alterării stării sale sănătate - în gradul II de invaliditate, că între momentul celor două încadrări în grad de invaliditate a intervenit căsătoria reclamanţilor, iar ulterior încadrării în gradul II de invaliditate reclamantul a înaintat raport, solicitând încadrarea soţiei sale în rândul personalului militar, ca efect al dispoziţiilor art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006, că soţia a parcurs toate etapele de evaluare, fiind admisă, ulterior refuzându-se încadrarea având în vedere că la data la care militarul a fost rănit, acesta nu era căsătorit.

De asemenea, instanţa a reţinut că aplicarea prevederilor legale se realizează în funcţie de data încadrării în grad de invaliditate, nu în funcţie de data la care militarul a fost rănit (pagina 15, paragraful 13 din hotărâre).

Cu toate acestea, deşi instanţa a reţinut în mod corect situaţia de fapt, determinând în mod corect şi momentul în raport de care se determină întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a putea beneficia de drepturile solicitate, ca fiind cel al încadrării în grad de invaliditate, iar nu cel al rănirii efective, soluţia pronunţată este una eronată, cauzată de modalitatea contradictorie în care s-a raportat la elementele concrete ale speţei şi la propria motivare.

Astfel, în ce priveşte situaţia de fapt, au relevanţă toate aspectele reţinute de instanţa de fond, respectiv împrejurarea că militarul a fost rănit în teatrul de operaţiuni din Afganistan în data de 30.03.2014, fiind încadrat în gradul III de invaliditate în data de 18.09.2014, căsătoria părţilor intervenind la data de 29.07.2017, în data de 07.03.2019 miliarul fiind încadrat în gradul II de invaliditate, iar în data de 13.05.2019 reclamantul înaintând raport prin care a solicitat chemarea în activitate a soţiei sale în corpul ofiţerilor, fiind identificat un post vacant disponibil, reclamanta parcurgând ulterior toate etapele de evaluare unde a fost declarată admisă.

Din considerentele instanţei de fond potrivit cărora:

Curtea reţine că aplicarea prevederilor legale se realizează în funcţie de data încadrării în grad de invaliditate, nu în funcţie de data la care militarul a fost rănit.

Ca urmare, la acea dată nu exista nicio familie care să beneficieze de prevederile art. 8 indice 8 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006.

Împrejurarea că acesta s-a căsătorit ulterior, nu face să se nască aceste drepturi în favoarea soţiei sale.

reiese cu uşurinţă că instanţa de fond deşi a reţinut că ulterior oficierii căsătoriei, militarul a fost încadrat în gardul II de invaliditate ca efect a alterării stării sale de sănătate, anterior fiind încadrat în gradul III, nu a dat nicio relevanţă juridică Deciziei medicale A1878/35 din 07.03.2019, prin care, urmare a constatării unei deficienţe funcţionale accentuate, respectiv de 80%, s-a dispus încadrarea în gradul II de invaliditate. De asemenea, instanţa nu a dat relevanţă nici împrejurării potrivit căreia cererea reclamantului de încadrare a soţiei sale în corpul ofiţerilor a fost formulată la un interval extrem de scurt de la momentul încadrării în gradul II de invaliditate.

De vreme ce instanţa de fond a optat pentru un astfel de raţionament, respectiv că momentul în raport de care se analizează naşterea dreptului reclamanţilor de a beneficia de drepturile conferite de lege este cel al încadrării în grad de invaliditate, acesta ar fi trebuit să opereze aplicarea acestui raţionament în concret la detaliile speţei şi să dea relevanţă fiecărei noi încadrări în grad de invaliditate, cu atât mai mult cu cât starea de sănătate a reclamantului s-a degradat accelerat, generând încadrarea în gradul II de invaliditate la o dată ulterioară momentului la care militarul s-a căsătorit.

Pe de altă parte, în măsura în care instanţa de fond ar fi avut o altă raţiune pentru care ar fi optat să nu dea relevanţă încadrării în gradul II de invaliditate şi ar fi reţinut că singurul înscris producător de efecte juridice ar fi prima încadrare în grad de invaliditate, ar fi trebuit să o dezvolte fie şi schematic. Or, din motivarea instanţei de fond reiese că instanţa nu s-a aplecat asupra efectelor pe care încadrarea ulterioară oficierii căsătoriei în gradul II de invaliditate ca efect al degradării stării de sănătate ar produce-o şi cu atât mai puţin nu reiese raţiunea pentru care în optica instanţei de fond prima decizie de încadrare în gradul III de invaliditate prevalează celei ulterioare.

Astfel cum s-a reţinut în practica instanţelor de judecată care au soluţionat cereri ale militarilor în contradictoriu cu acelaşi pârât, izvorâte din refuzul Ministerului Apărării Naţionale de a acorda familiei militarilor răniţi beneficiile stabilite prin lege, sens în care cităm exemplificativ sentinţa nr. 38/F/11.03.2022 a Curţii de Apel Braşov nedefinitivă - pronunţată în dosarul nr. x/2021, dacă există încadrări succesive în diferite grade de invaliditate, cum este cazul şi în speţa de faţă, soţul reclamantei fiind încadrat mai întâi în gradul III de invaliditate şi apoi în gradul II, fiecare încadrare într-un grad de invaliditate dă naştere unui nou termen de decădere pentru formularea cererii de încadrare pe o funcţie militară a soţiei militarului invalid.

Este logic să fie astfel, întrucât fiecare schimbare a stării sănătăţii soţului invalid dă naştere unei noi situaţii, care trebuie analizată distinct de către beneficiarii legii, în sensul că o agravare a stării de sănătate a soţului invalid, cum a fost cazul în speţa de faţă, poate întemeia noi considerente pentru care soţia acestuia să decidă că trebuie să formuleze cererea de încadrare a sa în funcţie militară, încadrare care ar putea aduce eventuale noi beneficii materiale sau de altă natură pentru familie.

Aşadar, subliniază faptul că optica instanţei din decizia mai sus citată privind naşterea unui drept de a solicita încadrarea pe o funcţie militară de fiecare dată când are loc o încadrare a militarului rănit într-un grad diferit de invaliditate, este corectă şi ţine seama de realitatea exterioară care are în vedere faptul că o agravare a stării de sănătate a militarului invalid generează noi consecinţe de ordin emoţional şi financiar pentru acesta şi familia sa, aspecte care pot fundamenta o solicitare de obţinere a unor beneficii oferite de lege.

De altfel, acest raţionament se confirmă şi în speţa de faţă, rezultând din cronologia actelor şi faptelor reţinute inclusiv de instanţa de fond că Decizia medicală de încadrare în gradul II de invaliditate a fost emisă la data de 07.03.2019, ulterior oficierii căsătoriei părţilor – ce a avut loc în 29.07.2017, în vreme ce Raportul prin care a solicitat reclamantul chemarea în activitate a soţiei sale este înaintat la un interval de numai 2 luni de la data încadrării în gardul II de invaliditate, respectiv la data de 13.05.2019.

De asemenea, deşi instanţa de fond evocă că emiterea Deciziei de încadrare în gradul II de invaliditate are loc ca urmare a constatării unei deficienţe funcţionale accentuate, respectiv de 80%, faţă de procentul de 60% ce reflecta o deficienţă funcţională medie şi care a stat la baza emiterii deciziei de încadrare în gradul III de invaliditate, nu are în vedere modalitatea în care agravarea stării de sănătate a militarului invalid afectează viaţa sa şi respectiv a familiei sale şi consecinţele de ordin juridic care pot fundamenta o solicitare de obţinere a unor beneficii oferite de lege.

Prin urmare, având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza făcând abstracţie de emiterea Deciziei de încadrare în gradul II de invaliditate, care, deşi a fost reţinută în evocarea situaţiei de fapt nu s-a raportat la acest înscris ca fiind producător de efecte juridice, iar pe de altă parte instanţa a identificat în mod corect că momentul încadrării în grad de invaliditate este cel care naşte în persoana reclamanţilor dreptul de a solicita acordarea beneficiilor, devine incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii.

B. Hotărârea dată cuprinde motive străine de natura cauzei şi respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au arătat că până la data Avizului Direcţiei juridice, respectiv 04.02.2020, în raport de generalitatea normei de drept incidente în cauză, nu au existat divergenţe de interpretare, de efectele O.U.G. nr. 82/2006 beneficiind deopotrivă şi persoanele care s-au căsătorit ulterior incidentului care a generat gradul de invaliditate, precum şi descendenţilor născuţi ulterior acestui moment, sens în care s-a solicitat emiterea unei adrese către Direcţia calitatea vieţii personalului - structura abilitată să reglementeze unitar problematica recunoaşterii meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat conform art. 86 lit. a) din cadrul Nomelor de punere în aplicare a O.U.G. nr. 82/2006, pentru a preciza dacă în situaţii identice, membrii familiei altor militari încadraţi în grad de invaliditate au fost recunoscute, chiar dacă la data incidentului care a generat starea de invaliditate militarul nu era căsătorit şi/sau acesta nu avea descendenţi. În acest sens s-a solicitat ca în răspunsul care se va formula Direcţia calitatea vieţii personalului să aibă în vedere situaţiile concrete ale militarilor C., D., E., F. în legătură cu care există certitudinea că se află în aceeaşi situaţie cu cea a reclamanţilor, D. fiind rănit în acelaşi incident cu recurentul-reclamant, iar din raportul de cercetare al evenimentului anexat cererii introductive rezultând fără dubiu că era necăsătorit.

Cererea de probatoriu în dovedirea situaţiei de discriminare invocate a fost încuviinţată de instanţa de fond, sens în care, la data de 27.01.2022 a fost înaintată Adresa nr. x, depusă de către pârât la dosar la ultimul termen de judecată, în care este prezentată situaţia fiecărui militar rănit dintre cei indicaţi în mod expres de reclamanţi, rezultând data la care militarii au fost răniţi, precum şi faptul încadrării în activitate ulterior oficierii căsătoriei – ulterioară momentului rănirii.

Acest înscris este extrem de relevant, având în vedere că el probează aplicarea unui tratament discriminatoriu de către intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, între beneficiarii facilităţilor conferite de O.U.G. nr. 82/2006, toate persoanele enumerate fiind în situaţii identice cu cea a reclamanţilor din prezenta cauză, respectiv militarii fiind necăsătoriţi la data incidentului, căsătorindu-se ulterior, iar soţiile lor fiind încadrate la cerere în funcţii militare.

Cu toate acestea, instanţa de fond a realizat o analiză cu privire la incidenţa în cauză a O.U.G. nr. 137/2000, invocând în acest sens o argumentaţie străină de natura cazului de discriminare invocat de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, instanţa reţinând că nu ar exista o discriminare a situaţiei reclamantei faţă de situaţia soţiei prevăzute de textul legal astfel cum instanţa de fond îl interpretează, având în vedere că reclamanta nu era căsătorită la data primei încadrări în grad de invaliditate, în vreme ce textul legal în interpretarea instanţei ar viza exclusiv situaţia persoanei căsătorite la momentul încadrării în grad de invaliditate.

Or, de vreme ce din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă neîndoielnic prin raportare la ce împrejurare şi la ce criterii se invocă dispoziţiile O.U.G. nr. 137/2000, motivele fiind dezvoltate extensiv şi ulterior, cu ocazia formulării cererii de încuviinţare a probatoriului, moment la care s-a precizat nu numai cererea de emitere a adresei către Direcţia calitatea vieţii personalului, dar şi teza probatorie aferentă acestei probe, este de neînţeles raţiunea pentru care instanţa procedează la o analiză în abstract a existenţei sau nu a unui caz de discriminare.

În consecinţă, motivarea instanţei potrivit căreia:

În ce priveşte aplicabilitatea O.U.G. nr. 137/2000, Curtea observă că, pe de-o parte, nu este vorba de persoane aflate în situaţii similare, soţia militarului de la momentul încadrării în grad de invaliditate având o situaţie diferită de persoana care a dobândit această calitate după încadrarea în grad de invaliditate din perspectiva impactului pe care încadrarea în grad de invaliditate îl are asupra modificării vieţii de familie şi a condiţiilor materiale ale familiei.

dincolo de faptul că este complet eronată, este străină de natura cauzei. În plus, instanţa de fond nu ar putea proceda la analiza unei eventuale situaţii de discriminare generată de textul legal, ca efect al principiului separaţiei puterilor în stat statuat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României, o atare analiză reprezentând exclusiv atributul Curţii Constituţionale potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită.

Pe de altă parte, citarea dispozitivului Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 03.07.2008 a, fără a indica în ce manieră au acestea incidenţă în speţa de faţă, nu poate fi asimilată unei motivări vizând discriminarea.

În consecinţă, apreciem că motivarea instanţei de fond cu privire la aplicarea discriminatorie a dispoziţiilor legale de către intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, referindu-se la elemente străine cauzei şi respectiv motivelor invocate prin cererea de chemare în jucată prin care reclamanţii au definit cadrul procesual obiectiv şi subiectiv, în temeiul principiului disponibilităţii, fără a proceda în fapt la o analiză a cauzei de discriminare invocată şi probată în cauză, face posibilă reunirea primei teze şi respectiv a ultimei teze a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv nemotivarea hotărârii şi evocarea unor motive străine de natura cauzei.

Astfel cum se reţine în mod constant în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, din perspectiva art. 6 din Convenţie, include, în esenţă, obligaţia instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile; obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti servind unui dublu obiectiv: pe de o parte, este menită să asigure că dreptul de a fi audiat în instanţă este respectat şi că, prin urmare, instanţa ia în considerare în suficientă măsură argumentele părţilor (Hotărârea Jokela împotriva Finlandei din 21 mai 2002 şi Hotărârea Nedzela împotriva Franţei din 27 iunie 2006). Pe de altă parte, este menită să servească la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac.

În consecinţă, întrucât considerentele instanţei de fond nu au în vedere situaţia de discriminare învederată de reclamanţi prin cererea introductivă, ci o ipoteză abstractă, neinvocată de către niciuna din părţi, în niciun moment al litigiului, rezultă dincolo de orice dubiu că sub acest aspect hotărârea instanţei de fond nu este motivată, ea răspunzând faţă de ceva ce nu s-a cerut şi tăcând în raport de un argument concret şi esenţial, invocat în sprijinul cererii de chemare în judecată.

II. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După cum s-a subliniat în doctrina procesual civilă, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. – încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, este incident atunci când instanţa încalcă dreptul material, respectiv atunci când (i) nu identifică regula de drept aplicabilă în cauză – în sensul că a) fie nu indică nicio regulă de drept, ipoteză în care hotărârea este şi nemotivată sub acest aspect, fie că b) indică în mod eronat o normă inaplicabilă în cauză, or (ii) deşi identifică norma de drept aplicabilă în cauză, o încalcă în litera şi spiritul său, interpretând-o eronat ori deşi o interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea sa la situaţia de fapt reţinută în cauză se face într-o manieră eronată, contrară sensului şi scopului regulii de drept respective.

Instanţa de fond a procedat la aplicarea greşită a normelor de drept material atât în ce priveşte cazul de discriminare invocat în cauză, cât şi dispoziţiile art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

A.Aplicarea greşită a normelor de drept material vizând egalitatea în drepturi a cetăţenilor – consacrat de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, art. 16 din Constituţia României, art. O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Astfel cum am arătat în Secţiunea dedicată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 prima şi ultima teză C. proc. civ., instanţa de fond nu a procedat la o veritabilă analiză a motivelor ce vizează egalitatea în drepturi invocate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.

De altfel, singurul paragraf prin care se tinde la a justifica soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, nu este doar străină de motivul invocat, dar este şi eronat, după cum vom arăta în cele ce urmează:

În ce priveşte aplicabilitatea O.U.G. nr. 137/2000, Curtea observă că, pe de-o parte, nu este vorba de persoane aflate în situaţii similare, soţia militarului de la momentul încadrării în grad de invaliditate având o situaţie diferită de persoana care a dobândit această calitate după încadrarea în grad de invaliditate din perspectiva impactului pe care încadrarea în grad de invaliditate îl are asupra modificării vieţii de familie şi a condiţiilor materiale ale familiei.

Cu alte cuvinte, prin acest paragraf instanţa de fond afirmă că situaţia unui militar rănit – căsătorit la data incidentului ar fi una mai favorabilă faţă de situaţia unui un militar rănit dar care nu era căsătorit la data incidentului, în optica instanţei de fond meritând să beneficieze de măsuri de sprijin numai acei militari care aveau deja întemeiată o familie, pe ceilalţi lipsindu-i de măsuri de sprijin similare, chiar dacă au reuşit să îşi întemeieze o familie ulterior acestui incident, ceea ce pentru mulţi devine un deziderat dificil de atins. O atare interpretare este vădit eronată, având în vedere că izvorul dreptului de a beneficia de sprijin derivă din situaţia de a fi fost rănit, iar nu din faptul de a fi fost căsătorit la momentul incidentului, pentru că şi militarul rănit care s-a căsătorit ulterior încearcă aceleaşi neajunsuri în viaţa cotidiană, respectiv dificultatea de a se îngriji de sine, de gospodărie şi cu atât mai mult de o terţă persoană.

Pe de altă parte, dacă măsurile de sprijin nu sunt gândite pentru a susţine viaţa ulterioară a militarului rănit, inclusiv prin facilităţile oferite soţiei sale (program fix de lucru – ceea ce îi permite o implicare activă în gospodărie pentru a compensa imposibilitatea militarului rănit) şi un salariu motivant (de natură a acoperi nevoile crescute ale militarului rănit – provenite din îngrijirea stării de sănătate fizică şi mentală post traumatică), înseamnă că se nesocoteşte pe de-o parte art. 16 din Constituţie coroborat cu art. 48 din Constituţie – articol ce protejează familia, dar şi art. 50 din Constituţie, ce instituie protecţia persoanelor cu handicap, de măsurile instituite de O.U.G. nr. 82/2006 beneficiind nu doar soţia/copilul militarului rănit, ci întreaga familie, deci implicit sau în special militarul invalid.

Astfel cum am arătat şi în cererea de chemare în judecată şi cum de altfel s-a confirmat prin Adresa din 17.01.2022 emisă de către Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, anterior emiterii Avizului negativ de către Direcţia Juridică au existat situaţii concrete în care soţiile militarilor răniţi în teatre de operaţiuni, care însă nu erau căsătoriţi la data incidentului ce a determinat invaliditatea, au fost numite în funcţii militare, toate numele indicate de reclamanţi în cuprinsul acţiunii fiind confirmate de instituţie. Cu toate acestea, persoanele enumerate în adresă nu sunt singurele, Direcţia Juridică referindu-se, astfel cum a precizat la termenul din 18.01.2022 consilierul juridic al MApN exclusiv la numele indicate în adresa instanţei, iar aceste nume sunt cele menţionate de reclamanţi în acţiune, respectiv ale unor militari cunoscuţi în mod direct şi personal de către reclamant. Există însă şi alte cazuri în afara celor patru comunicate ca răspuns la solicitarea reclamanţilor.

În plus, din evoluţia legislativă anterior prezentată se observă că în decursul timpului au avut loc nuanţări ale definiţiilor termenilor şi noţiunilor utilizate în actul normativ. În consecinţă, raportat la numărul însemnat de modificări a O.U.G. nr. 82/2006, în măsura în care noţiunile de familie, de soţ/soţie şi respectiv de copil ar fi suscitat dificultăţi de interpretare, în mod cert acestea ar fi făcut obiectul reglementării.

Întrucât nu s-a procedat astfel, rezultă că până la data Avizului Direcţiei juridice, respectiv 04.02.2020 nu au existat divergenţe de interpretare, de efectele O.U.G. nr. 82/2006 beneficiind deopotrivă şi persoanele care s-au căsătorit ulterior incidentului care a generat gradul de invaliditate, precum şi descendenţilor născuţi ulterior acestui moment, iar pe de altă parte, avizul emis de către Direcţia Juridică, prin care tinde la restrângerea efectelor legii, nu se poate substitui uneia din modalităţile admise pentru modificarea legislativă.

B. Aplicarea greşită a normelor de drept material – art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

Potrivit art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 150/2014 şi respectiv prin Legea nr. 81/2016, conferă familiei personalului armatei încadrat în grad de invaliditate posibilitatea ca la cerere, soţul/soţia şi/sau copiii să fie numiţi în funcţii militare.

Astfel cum am subliniat supra, deşi actul normativ ce stă la baza cererii de chemare în judecată a suferit în decursul timpului mai multe modificări, procedându-se între altele inclusiv la definirea unor termeni, tocmai pentru că noţiunea de soţ nu a generat dificultăţi de interpretare, nu i-a fost dedicată o definiţie proprie.

Prin Decizia nr. 603/2015 a Curţii Constituţionale s-a statuat că potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dacă o noţiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestora în context se stabileşte prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devin obligatorii pentru actele normative din aceeaşi materie. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31, Curtea Constituţională a statuat că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească.

Per a contrario, câtă vreme actul normativ nu defineşte termenul de soţie şi nu se instituie un regim juridic restrictiv prin actul normativ însuşi, nici instanţa de judecată şi nici pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, nu pot restrânge sfera beneficiarilor drepturilor conferite de lege, în baza unor deducţii aparent logice, ori prin raportare la aprecieri personale.

Astfel, concluzia instanţei de fond potrivit căreia demersul legislativ are în vedere membrii familiei militarului rănit la data încadrării în grad de invaliditate, nu membrii de familie pe care militarul îi va avea ulterior acestui moment, prevederile în discuţie având caracter de reparaţie pentru familia militarului care trebuie să suporte, ca urmare a încadrării în grad de invaliditate, costuri superioare şi o scădere dramatică a standardului de viaţă anterior este eronată, având în vedere că din textul normativ nu se desprinde o atare concluzie, iar potrivit regulilor de interpretare a normei juridice nu există nicio justificare pentru a se realiza interpretarea restrictivă la care s-a raportat instanţa de fond, având în vedere că atât interpretarea gramaticală, interpretarea sistematică, interpretarea istorico-teleologică şi interpretarea logică, conduc în mod congruent la concluzia că de norma juridică beneficiază membrii familiei personalului militar rănit, indiferent de momentul căsătoriei şi indiferent de momentul naşterii descendenţilor, această măsură fiind menită să sprijine familia militarului rănit, indiferent de data la care familia s-a întemeiat.

Astfel, potrivit adagiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, rezultă că generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce distincţii pe care textul respectiv nu le conţine, excepţiile fiind de strică aplicare şi interpretare, ele neputând fi extinse la alte situaţii pe care legea nu le prevede şi în niciun caz, neputând fi presupuse, dacă legea nu le prevede deloc (exceptio est strictissimae interpretations et aplicationis).

Pe de altă parte, la momentul interpretării legii, nu se poate face abstracţie de realitatea concretă, potrivit căreia majoritatea militarilor selectaţi pentru a participa la misiuni sunt extrem de tineri, majoritatea necăsătoriţi, aceştia îndeplinind condiţiile fizice şi manifestându-şi disponibilitatea de a participa la astfel de acţiuni ce implică un grad ridicat de risc. Astfel, caporalul A. avea 21 de ani la momentul participării în prima misiune în afara teritoriului ţării şi 24 în momentul în care acesta a fost rănit.

Or, dacă pornind de la această realitate şi presupunând că intenţia legiuitorului ar fi fost conformă cu susţinerile Direcţiei juridice, respectiv ca de prevederile legii să beneficieze strict persoanele căsătorite şi având copii la momentul incidentului, rezultă că legea nu ar mai avea finalitatea propusă în cadrul expunerii de motive şi ar crea numai aparenţa unui sistem de protecţie şi susţinere a personalului militar rănit şi a familiilor acestora.

O atare interpretare restrictivă denaturează în mod flagrant intenţia legiuitorului prin raportare la restrângerea sferei beneficiarilor legii la un procent atât de mic, încât legea nu şi-ar mai putea atinge scopul pentru care aceasta a fost adoptată. Or, potrivit adagiului interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat, norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice.

(Direcţia Juridică din cadrul MApN prin Avizul negativ invocat în Adresa Direcţiei resurse umane destinată reclamanţilor din prezentul dosar, a propus o interpretare restrictivă a legii, astfel cum o afirmă şi mai mult decât atât, prin acest aviz lansează o critică faţă de întinderea beneficiului creat de legiuitor, instanţa de fond îmbrăţişând această optică.

Reţinând că legiuitorul a fost extrem de permisiv, motiv pentru care printr-un aviz pur consultativ propune interpretarea într-o notă restrictivă a legii, Direcţia juridică recunoaşte că sfera de aplicare a legii este una extinsă, acesta fiind temeiul pentru care propune o aplicare restrictivă a legii.

Pe de altă parte, această interpretare a Direcţiei juridice urmată de către instanţa de fond este contrară art. 10 din C. civ., care prevede că Legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile, se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. Or, cum legea însăşi nu conţine dispoziţii având ca efect restrângerea drepturilor reclamantului, nici Direcţia juridică nu poate proceda la o astfel de interpretare. Prin urmare, Guvernul şi Parlamentul sunt entităţile în măsură să realizeze interpretarea oficială a legii, în ipoteza în care aceasta nu ar fi clară.

Pe de altă parte, dacă însăşi legea ar conţine o prevedere care ar realiza distincţia propusă de către Direcţia juridică prin Avizul negativ, respectiv că de măsurile de sprijin a familiei ar beneficia numai membrii existenţi ai familiei la momentul incidentului, iar încadrarea soţiei ar putea avea loc numai dacă militarul era deja căsătorit la momentul incidentului, s-ar realiza o discriminare nepermisă pe criterii maritale, aspect interzis de Constituţia României, de Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru Apărarea drepturilor Omului şi de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Hotărârea instanţei de fond în interpretarea art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 face abstracţie de o decizie anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cărei interpretare, într-o speţă identică, este contrară celor reţinute în cuprinsul hotărârii atacate.

Prin sentinţa civilă nr. 115/F-CONT pronunţată de Curtea de Apel Piteşti la data de 22.10.2020 şi menţinută prin decizia civilă nr. 95/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, ce vizează o situaţie identică, întemeiată pe acelaşi aviz negativ al Direcţiei Juridice din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, practică judiciară depusă de către reclamanţi la termenul de judecată din 18.01.2022, s-a reţinut că:

Curtea precizează că orice act normativ trebuie interpretat în sensul de a produce efecte juridice şi nu de a nu produce.

În cadrul militarilor (soldat, subofiţer sau ofiţeri) răniţi în teatrele de operaţiuni din afara tării, aceştia reprezintă nu doar Armata Română, nu doar NATO, ci şi pe fiecare cetăţean român, întrucât apărarea ţării noastre este asigurată şi dincolo de graniţe, prin operaţiuni specifice stabilite la nivel naţional şi internaţional în domeniul apărării, acolo unde România este parte.

Astfel, aceste dispoziţii legale sus-citate trebuie interpretate ca o expresie a aprecierii, a respectului şi recunoaşterii fiecărui militar român participant la aceste operaţiuni, indiferent de gradul militar, mai ales pentru cei care au fost răniţi sau şi-au pierdut viaţa în aceste evenimente, iar una din măsurile de sprijin adoptate de legiuitorul român constă în integrarea profesională a soţiei militarului rănit, cum este cazul de faţă, urmând ca prin acest gest să se realizeze o compensare cel puţin în parte a incapacităţii de muncă a subofiţerului G., care este încadrat în gradul de invaliditate III.

Legiuitorul nu a avut în vedere ca element determinat data căsătoriei unui militar rănit şi anume că la data întâmplării incidentului, cum este cazul de faţă, reclamanţii nu erau căsătoriţi legal, ci a avut în vedere dimensiunea morală şi socială de recunoaştere a meritelor militarilor români răniţi în teatrele de operaţii din afara ţării […].

Nu se poate face o discriminare prin interpretare legislativă în materie între militarii români căsătoriţi şi cei necăsătoriţi la data producerii evenimentelor tragice care conduc la rănirea acestora şi survenirea unui grad de handicap, indiferent că este vorba de gradul I, II sau III.

Oricum, un militar rănit nu îşi mai poate duce viaţa normală pe care o avea înainte de producerea evenimentului tragic, iar încadrarea soţiei acestuia, este o alinare, o recunoaştere şi o încercare de a-i îmbunătăţi viaţa, având în vedere că o încadrare în cadrul MApN creează stabilitate şi siguranţă din punctul de vedere al serviciului şi al salariului. […]

De asemenea au mai existat precedente în Armata Română prin care soţiile unor combatanţi răniţi în Afganistan au fost încadrare în rândul acesteia la mai multe unităţi militare din ţară, în raport de pregătirea profesională a respectivelor soţii, aspect ce a rezultat din declaraţia martorului şi a înscrisurilor de la dosar. […]

Apărările pârâtului Ministerul Apărării Naţionale prin Direcţia generală juridică pe fondul cauzei vor fi înlăturate de Curte, întrucât, aşa cum s-a arătat în considerente, dispoziţiile legale în materiale trebuie interpretate pentru a produce efecte, elementul fundamental pe care l-a avut în vedere legiuitorul nu a constat în data încheierii căsătoriei civile între militar şi soţia sa. […]

În concluzie, Curtea apreciază că în raport de probele de la dosar ce au fost coroborate şi de dispoziţiile în materie care au fost aplicate şi interpretate, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale prin Direcţia Generală Juridică este în culpă faţă de reclamanţi, prin refuzul nejustificat de a soluţiona cererea acestora, prin neîncadrarea reclamantei ca ofiţer în cadrul MApN.

Atât extrasele anterior citate, cât şi cele două hotărâri au fost prezentate instanţei de fond, care ar fi avut posibilitatea să se raporteze la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dând astfel eficienţă dispoziţiilor constituţionale potrivit cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

Pentru aceste motive, solicităm admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate în ce priveşte fondul cauzei şi reţinând cauza spre rejudecare, constând întrunite toate condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 82/2006, respectiv: (i) calitatea de militar rănit a reclamantului A. în timpul unei acţiuni militare, (ii) invaliditatea acestuia nesurvenind ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, (iii) oficierea căsătoriei la data de 29.07.2017, (iv) încadrarea militarului în gradul II de invaliditate, (v) formularea cererii de acordare a drepturilor conferite de lege, (vi) existenţa unui post vacant disponibil potrivit pregătirii soţiei militarului, (vii) promovarea de către aceasta a tuturor probelor de examinare şi întocmirea dosarului complet cu documentaţia doveditoare, admiterea cererii şi obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale să emită un act administrativ prin care să o încadreze pe reclamanta B. în rândul personalului militar.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, prin prisma ambelor motive de casare invocate .

Astfel, în ceea ce priveşte art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că acordarea beneficiului reglementat de art. 8 indice 8 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 se realizează în funcţie de data încadrării în grad de invaliditate, nu în funcţie de data la care militarul a fost rănit, dar prezintă considerente de fapt contradictorii, în ceea ce priveşte intervenirea rănirii, a datei de încadrare în grad de invaliditate, precum şi a consecinţelor negative asupra familiei militarului .

În concret, reţinând faptul că nu era încheiată căsătoria, între recurenţi, la data încadrării în grad de invaliditate, prima instanţă nu a observat reglementările art. 2 lit. a).), lit. c).) şi lit. g) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, coroborat cu art. 8 indice 8 din O.U.G. nr. 82/2006, introdus prin Legea 150/2014 şi modificat prin Lege 81/2016 fa o distincţie între momentul rănirii recurentului reclamant, la data de 30.03.2014, în teatrul de operaţiuni din Afganistan, suferită în timpul executării unei misiuni (moment situat anterior încheierii căsătoriei) şi momentul încadrării în grad III de invaliditate, cauza invalidităţii fiind accidentul produs în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar (misiune în cadrul forţelor internaţionale de menţinere a păcii în Afganistan), conform Deciziei medicale nr. A5869/9 din 18.09.2014, în timpul căsătoriei .

Astfel, în speţă sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere a beneficiului reglementat de art. 8 indice 8 din O.U.G. nr. 82/2006, familia personalului armatei prevăzut la art. 2 lit. a), încadrat în gradul I, II sau III de invaliditate, beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:... lit. c) numirea soţului/soţiei şi/sau copiilor în funcţii militare în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale .

Recursul este fondat şi în ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevederile art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 fiind interpretate şi aplicate greşit de cătr instanţa de fond .

Astfel, textul mai sus menţionat, făcând referire la "familia personalului armatei" nu face nici o distincţie raportată la data încheierii căsătoriei, fiind aplicabil principiul "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" .

Mai mult, observând faptul că se prevede acordarea beneficiului "în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale" şi că interpretarea restrictivă dată de către intimat, în sensul că art. 8 indice 8 se aplică doar în situaţia încare militarul rănit era căsătorit la data intervenirii incidentului, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, observă că interpretarea restrictivă, susţinută de către intimat, reprezintă o imixtiune nepermisă în privinţa voinţei legiuitorului şi conduce la existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii formulate de reclamanţi, privitoare la un drept recunoscut de art. 8 indice 8 din O.U.G. nr. 82/2006.

În raport de aceste considerente, urmează a fi admis recursul declarat, casată sentinţa recurată.

În rejudecarea cauzei, Înalta Curte constată că pârâtul a exteriorizat refuzul de recunoaştere a beneficiului de încadrare în structurile militare, a soţiei susţinând că, în interpretarea textului de lege, trebuie avut în vedere faptul că prin utilizarea termenului "soţie"1, legiuitorul a vizat persoana care, la momentul când a survenit invaliditatea militarului participant la acţiuni militare, avea acest statut.

Dar această interpretare este deopotrivă greşit fundamentată sunt aspectul neîndeplinirii condiţiilor de acordare a beneficiului, întrucât reclamanta avea calitatea de soţie, la data încadrării în grad de invaliditate, astfel încât îndeplinea condiţiile reglementate de art. 8 indice 8, coroborat cu art. 2 din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat .

Pe de altă parte, această interpretare restrictivă, contravine atât literei, cât şi spiritului O.U.G. nr. 82/2006, astfel încât trebuie reţinut un exces de putere în respingerea cererii de acordare a beneficiului reglementat de art. 8 indice 8 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006, în detrimentul unui drept recunoscut reclamanţilor, aceştia îndeplinind toate condiţiile pentru acordarea lui .S

Ca urmare, trebuie admisă acţiunea formulată, cu obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale să emită un act administrativ privind încadrarea recurentei reclamante în rândul personalului militar, cu respectarea prevederilor art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006.

În temeiul art. 453 C. proc. civ. urmează a fi admisă şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, urmând a fi obligat intimatul – pârât Ministerul Apărării Naţionale la plata sumei 2625 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 208 din data de 10 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Admite acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Obligă pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să emită un act administrativ privind încadrarea reclamantei B. în rândul personalului militar, cu respectarea prevederilor art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006.

Obligă intimatul – pârât Ministerul Apărării Naţionale la plata sumei de 2625 RON către intimaţii – reclamanţi A. şi B., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.