Recovery of moratory interest for delay in insurance claim payment by Insureds' Guarantee Fund due to statutory cap limitation and absence of certain debt

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat constatarea existenţei unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrată la FGA sub nr. x/26.08.2016 şi obligarea FGA la soluţionarea, de îndată, a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2044 din 29 decembrie 2021, a luat act că pârâtul nu mai susţine excepţiile lipsei de obiect şi lipsei de interes invocate, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii modificate, tardivităţii şi prescripţiei invocate de pârât, ca neîntemeiate, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată, a respins cererea pârâtului de constatare a abuzului de drept procedural şi de sancţionare a reclamantei cu amenda judiciară în condiţiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal sau de actul asimilat nelegal - refuzul administrativ nelegal trebuie să fie îndeplinite, în esenţă, următoarele condiţii:

- să existe un act administrativ nelegal sau un act asimilat nelegal;

- să existe un prejudiciu material sau moral;

- existenţa unui raport de cauzalitate între actul asimilat nelegal si prejudiciu;

- existenţa culpei autorităţii.

Actul administrativ nelegal cauzator de prejudicii constă în modalitatea în care FGA a soluţionat cererea de plată - act concretizat prin Decizia 14.452/03.05.2018. Chiar dacă prin hotărârea prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018, FGA a nu fost obligat în mod direct la plata de despăgubiri, ci la reanalizarea dosarului de daună, în urma reanalizării FGA a achitat către A. sumele solicitate.

Aşadar, apare ca evident faptul că plata despăgubirilor cu o întârziere de peste 5 ani s-a făcut din culpa FGA, iar A. a fost lipsită de folosinţă sumelor de bani solicitate pentru această perioadă.

Prin Decizia 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată a A.. Faţă de decizia de respingere, A. a promovat acţiunea în contencios administrativ, acţiune ce a făcut obiectul dosarului x/2018

Prin decizia civilă nr. 4644 pronunţată de ICCJ la data de 13.10.2021 în dosarul x/2018, Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018 a fost anulată ca nelegală, instanţele reţinând că modalitatea în care FGA a interpretat normele legale aplicabile la soluţionarea cererii noastre de plată este eronată.

Prin urmare, FGA a fost obligat să reanalizeze pe fond cererea de plată, iar în urma analizei a recunoscut dreptul A. la despăgubiri şi a efectuat plata către aceasta.

Este evident că în speţă există un act administrativ nelegal - respectiv modul de soluţionare a cererii de plată concretizat prin Decizia 14452/03.05.2018. Faptul că instanţa care a anulat decizia a obligat FGA doar la reanalizarea pe fond şi nu la plata directă a despăgubirilor a fost determinat tocmai de faptul că FGA a arătat că cererea de plată a fost respinsă fără a se mai analiza şi pe fond cererea de plată.

Prin urmare nu se poate susţine că în speţă nu ar fi îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite, mai precis că ar lipsi un act administrativ declarat nelegal - acest act există şi este Decizia 14452.

De asemenea, nu se poate susţine că A. nu este îndreptăţită la plata de daune interese moratorii pentru că nu a atacat actul administrativ asimilat al nesoluţionării în termen. Am fi putut vorbi de un act administrativ asimilat dacă în legătură cu cererea noastră de plată nu am fi avut un act administrativ propriu-zis, mai precis dacă drept răspuns la cererea noastră de plată FGA nu ar fi emis Decizia 14452. Dar, de vreme ce a emis-o A. nu avea altă posibilitatea decât să atace decizia, fapt pe care l-a şi făcut, iar această decizie exprimă şi subsumează în întregime modul în care FGA a soluţionat cererea. Tot această decizie este cea care a generat întreg prejudiciul pentru A., prejudiciu ce constă în plata cu extrem de mare întârziere a despăgubirilor.

Prin urmare, este profund greşit raţionamentul primei instanţe prin care aceasta a conchis că cererea formulată pe cale separată de despăgubiri, întemeiată pe Art. 19 din Legea nr. 554/2004 ar fi condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ asimilat, întrucât aceeaşi instanţă a concluzionat că şi refuzul administrativ explicit se încadrează în sfera ilicitului civil.

Fapta ilicită care, în virtutea principiilor generale ale răspunderii civile, atrage ab initio răspunderea FGA în calitate de autoritate publică, este dată de modalitatea în care FGA a procedat la soluţionarea cererii de plată concretizată prin Decizia 14452/03.05.2018, decizie care a fost declarată ca nelegală de către instanţele de judecată.

În speţă este îndeplinită condiţia unei fapte ilicite imputabile FGA, respectiv actul administrativ cauzator de prejudicii - Decizia 14452 a fost anulată ca nelegală de către instanţa de judecată. De asemenea, îndeplinite sunt şi celelalte condiţii pentru angajarea răspunderii FGA.

Consideraţii cu privire la existenţa prejudiciului

Prejudiciul pe care îl afirmă reclamanta este unul cât se poate de evident, şi anume lipsa de folosinţă asupra sumei de bani care a făcut obiectul cererii de plată respinse prin Decizia 14452/03.05.2018.

Potrivit art. 1535 C. civ. 2009:

"(1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."

Aşadar, ori de câte ori prejudiciul constă în lipsa de folosinţă asupra unei sume de bani, daunele datorate de cel în culpă se ridică la nivelul convenit de părţi sau stabilit de lege (i.e. dobânda legală sau alt cuantum anume prevăzut de lege).

FGA avea obligaţia de a proceda imediat la soluţionarea cererii de plată, această soluţionare a avut loc formal la mai bine de 2 ani după depunerea cererii şi a fost în sensul respingerii. Abia după anularea Deciziei FGA nr. 14.452/03.05.2018, FGA a procedat la analizarea pe fond a cererii şi la 29.10.2021 a efectuat plata despăgubirilor, respectiv la mai bine de 5 ani de la data la care trebuie să fie efectiv achitate despăgubirile.

Totodată, cu titlu subsidiar, recurenta arată că, în ipoteza în care instanţa nu reţine aplicabilitatea dispoziţiilor mai sus arătate şi în cazul FGA, în raport de faptul că dispoziţiile art. 1535 C. civ. 2009 prezumă existenţa prejudiciului în situaţia lipsei de folosinţă a unor sume de bani, cât şi prin faptul că FGA a confirmat dreptul A. la plata despăgubirilor, efectuând plata acestora la data de 29.10.2021 (confirmând certitudinea dreptului A.), A. are dreptul la plata dobânzii legale pentru perioada în care a fost lipsită de suma de bani solicitată şi achitată într-un final de Fond.

Consideraţii cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă ilicită a actului administrativ asimilat nelegal şi prejudiciu

Prejudiciul suferit de A. constă în lipsa de folosinţă a sumei de bani la care era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri. Care este cauza acestui prejudiciu, ce a determinat această întârziere în plata despăgubirilor este evident - modalitatea în care FGA a soluţionat cererea de plată prin Decizia 14.452/03.05.2018.

Faţă de cererea de plată formulată de A. pentru realizarea dreptului său, FGA a dispus prin Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 respingerea cererii de plată. Abia după anularea Deciziei FGA nr. 14.452/03.05.2018 FGA a procedat la analiza pe fond şi plată. Este evident că dacă FGA ar fi soluţionat de la bun început cererea de plată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi ar fi procedat la plată, prejudiciul A. nu ar fi existat.

Prin urmare, legătura între fapta ilicită constând în neacordarea despăgubirii solicitate prin respingerea cererii de plată promovate de A. în calitate de creditor de asigurare al B. prin Decizia nr. 14452/03.05.2018 şi prejudiciul suferit de acesta - lipsa de folosinţă asupra sumei de bani la care era îndreptăţită, există un incontestabil raport de cauzalitate ce se deduce din simpla materialitate a faptei culpabile.

Consideraţii cu privire la culpă

În ceea ce priveşte culpa FGA, şi aceasta este una evidentă. FGA, ca structură de garantare creată de lege tocmai cu scopul de a asigura plata creanţelor de asigurare aparţinând unui asigurător falit într-un termen rezonabil fără a crea prejudicii asigurătorilor, avea obligaţia ca în îndeplinirea obligaţiilor sale să acţioneze în deplină concordanţă cu prevederile legale. În realitate însă, Fondul nu a făcut decât să tergiverseze nepermis de mult soluţionarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani.

Acţionând cu încălcarea chiar a scopului pentru care a fost creat, Fondul a interpretat greşit şi tendenţios prevederile legale, căutând prin orice mijloc a nu achita creanţele de asigurare, ignorând impactul pe care această atitudine l-ar putea produce pe piaţa asigurărilor. Aceasta în condiţiile în care Fondul a fost creat chiar cu scopul de a asigura încrederea asiguraţilor în sistemul de asigurări, sistem care ar trebui să funcţioneze şi să îi protejeze chiar în condiţiile în care anumiţi asigurători ar intra în procedura falimentului.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimat, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii l-a reprezentat obligarea FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit de normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,1%/zi de întârziere, conform Ordinul CSA nr. 14/2011, în cuantum de 3799,19 RON, iar, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011.

Recurenta-reclamantă pretinde că prin respingerea cererii de plată în baza unui act nelegal, pârâtul ar datora penalităţi de întârziere şi dobândă legală calculate pentru fiecare zi de întârziere, rezultând, astfel, că de la fiecare dată scadentă curge un termen de prescripţie diferit, fiind vorba de prestaţii succesive.

Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a apreciat că prejudiciul nu este cert, întrucât cererea de plată a reclamantei cu privire la suma solicitată nu a primit o soluţionare pe fond, pentru a se putea stabili dacă reclamanta este sau nu îndreptăţită să primească acea sumă, ci cererea de plată a fost respinsă ca urmare a atingerii plafonului de 450.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 în dosarul nr. x/2018 s-a dispus: "Obligă pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat Deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON."

Recurenta-reclamantă a solicitat penalităţi de întârziere calculate prin raportare la suma solicitată prin cererea de plată, sumă care nu are un caracter cert, nefiind stabilită.

În ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite, instanţa de fond a reţinut că recurenta-reclamantă arată că aceasta constă în refuzul pârâtului de a achita despăgubirile solicitate.

Atribuirea unei conduite ilicite (în planul răspunderii administrative) unei persoane trebuie să treacă de două teste: a) de testul "stabilirii formei de vinovăţie" (în sensul art. 16 C. civ., reguli de drept civil ce vor fi activate) şi de testul "ilicitului" (în sensul participării la încălcarea legii).

Prin urmare, nefiind stabilit un drept al recurentei-reclamante la un debit principal în raportul juridic de drept administrativ, instanţa de fond temeinic şi legal a apreciat că recurenta-reclamantă nu poate invoca cu temei existenţa unui prejudiciu reparabil cauzat de refuzul soluţionării cererii privind debitul principal din moment ce încă nu se cunoaşte dacă reclamanta are sau nu un drept la debitul principal, prejudiciul pretins nefiind cert în acest moment.

Recurenta invocă prevederile art. 1535 C. civ. privind daunele moratorii care ar îndreptăţi-o la obţinerea acestora. Însă, FGA îşi desfăşoară activitatea în baza unei legi speciale, Legea nr. 213/2015 care stabileşte în mod expres răspunderea FGA ca temei şi limite, daunele moratorii neregăsindu-se printre obligaţiile de plată care sunt reprezentate strict de creanţele din asigurări.

Nu există nicio culpă care să fie reţinută în sarcina FGA, neaflându-ne în situaţia refuzului nejustificat al soluţionării cererii de plată, susţinerile recurentei fiind neîntemeiate.

Cererea formulată pe cale separată de despăgubiri, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ.

Răspunderea administrativ-patrimonială se antrenează în prezenţa aceloraşi condiţii generale ale răspunderii delictuale prevăzute de art. 1357 şi următoarele din noul C. civ.. Astfel, pentru naşterea obligaţiei de reparare trebuie să fie întrunite trei dintre condiţiile răspunderii civile, toate făcând parte din categoria condiţiilor obiective: existenţa unui prejudiciu cert, existenţa unei fapte ilicite extracontractuale şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. În ce priveşte vinovăţia, ea nu este o condiţie necesară pentru admiterea acţiunii în repararea prejudiciului introdusă de către cel prejudiciat împotriva autorităţii publice răspunzătoare.

Recurenta-reclamantă a indicat drept faptă ilicită neacordarea despăgubirii solicitate prin respingerea cererii de plată promovate de A. în calitate de creditor de asigurare al B. prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani solicitate cu titlu de creanţă de asigurare respinsă prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.

Nici FGA, nici instanţa de judecată învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2018, nu au apreciat dacă reclamanta deţine o creanţă de asigurare în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 în raport de cererea de plată şi înscrisurile care o însoţesc.

Aşadar, efectul anulării Deciziei nr. 14452/03.05.2018 emise nelegal nu este recunoaşterea dreptului pretins ci obligarea la analizarea pe fond a cererii de plată, la verificarea concretă a dosarului de daună, pentru a vedea în raport de prevederile legale în materie dacă reclamanta este îndreptăţită sau nu la suma solicitată.

Acţiunea în despăgubiri nu poate primi o rezolvare diferită doar pentru motivul că este formulată pe cale separată. Or, dacă ar fi fost urmată regula, aceea ca acţiunea în despăgubiri să fie formulată odată cu cea în anulare, faţă de modalitatea în care a fost analizată legalitatea actului, acţiunea în despăgubiri se impunea a fi respinsă.

Chiar şi în ipoteza în care instanţa de judecată învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 iar fi admis în integralitate cererea de chemare în judecată şi ar fi dispus în consecinţă obligarea directă la plata sumei constând în creanţă de asigurare, solicitarea despăgubirilor constând în penalităţi de întârziere in cuantum de 0,1 %/zi de întârziere, conform Ordinului CSA 14/2011, este neîntemeiată, Ordinul este inaplicabil în raport cu autoritatea pârâtă, acesta privind sancţiuni exclusiv în sarcina asigurătorilor în cazul nesoluţionării în termen a cererilor de despăgubire formulate de asigurătorii în regres.

În ceea ce priveşte solicitarea de obligare a intimatului la plata dobânzii legale penalizatoare conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, Înalta Curte reţine că trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 85/2014 şi, pe de alta parte, trebuie stabilit momentul la care creanţa de asigurare -debitul principal- în raport cu care se cere obligarea la plata dobânzii, ar fi dobândit caracter cert, lichid şi exigibil.

Între părţi nu există o convenţie, în sensul avut în vedere de actul normativ, a cărei nerespectare să atragă plata dobânzilor penalizatoare astfel că nu poate fi avută în vedere o scadenţă pentru îndeplinirea obligaţiei menţionate.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt. neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul – pârât, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2044 din 29 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.