Judicial assistants’ salary recalculation and enforceability of prior final judgments vs. ministerial orders

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantele A., B., C. şi D., asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Argeş, au formulat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Argeş, contestaţie împotriva Ordinului ministrului justiţiei nr. 5290/C/20.12.2019, solicitând anularea acestuia şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordine de încadrare pentru fiecare reclamantă cu indemnizaţia de încadrare brută lunară determinată în raport de vechimea efectivă în funcţie şi să vireze către pârâtul Tribunalul Argeş sumele necesare efectuării plăţilor salariale lunare corespunzătoare, precum şi obligarea pârâtului Tribunalul Argeş să plătească, în baza ordinelor ce se vor emite, diferenţele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcţie, corect determinată, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 715 din 8 aprilie 2022, a respins, ca nefondate, excepţiile lipsei de interes, prematurităţii şi lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei cu referire la capătul de cerere privind obligarea sa la virarea către Tribunalul Argeş a sumelor de bani necesare plăţii drepturilor salariale ale reclamantei C., a respins, ca nefondate, excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi excepţia lipsei de interes a acţiunii invocată din oficiu, prin raportare la emiterea ordinului de punere în executare a sentinţei nr. 1226/16.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. şi continuată, în calitate de reclamanţi, de moştenitorii acesteia, E., F. şi G., minori, prin reprezentant legal E., şi H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a anulat în parte Ordinul ministrului Justiţiei nr. 5290/C/20.12.2019, numai în ceea ce o priveşte pe reclamanta C., a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordin de salarizare în care să stabilească, începând cu data de 01.12.2019, cuantumul indemnizaţiei brute lunare a reclamantei C. în raport de vechimea efectivă în funcţie, a respins în rest acţiunea, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Argeş, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul susţine că în mod netemeinic şi nelegal, a fost respinsă excepţia rămânerii fără obiect, cu motivarea că, (...) cel puţin formal, ordinul contestat în cauza de faţă nu a fost revocat cu efect retroactiv", deoarece prin sentinţa civilă nr. 1226/16.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă acţiunea reclamantei C. şi a fost oblicat Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamantă ordin de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare, prin raportare la vechimea efectivă, pe lângă o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 şi 445,5 RON, începând cu 1.12.2015, incluzând majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015.

Prin urmare, obligaţia stabilită în sarcina Ministerului Justiţiei a fost executată conform titlului executoriu emis de către instanţă.

Astfel, OMJ nr. 3908/C/2021 a fost emis în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, respectiv a sentinţei civile nr. 1226/16.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017 aşa cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 29.06.2018, definitivă prin decizia civilă nr. 2519/19.04.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care instanţa a admis cererea formulată de reclamantele C. ş.a, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, fiind anulate Ordinul ministrului justiţiei nr. 1479/C/24.05.2017 şi Ordinul 2210/C/31.08.2017 şi dispusă obligaţia pârâtului Ministerul Justiţiei de a elibera noile ordine de salarizare prin raportare la vechimea efectivă în funcţie, pe lângă o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 şi 445,5 RON începând cu 01.12.2015, precum şi obligaţia de a plăti diferenţele salariale rezultate. Prin OMJ nr. 3908/C/2021 au fost stabilite drepturile salariale pentru doamna C., începând cu data de 09.04.2015.

Ministerul Justiţiei nu putea "revoca cel puţin formal ordinul contestat în prezenta cauză", în lipsa anulării acestuia de către instanţa de judecată pentru existenţa unor motive de nelegalitate. Pe de altă parte, Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. 1226/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, aşa cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 29.06.2018, definitivă prin decizia civilă nr. 2519/19.04.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar acţiunea se impune a fi respinsă ca fiind lipsită de obiect.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" se arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aplicabile în materia salarizării asistenţilor judiciari.

Potrivit acestora "Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.".

Astfel, în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 1226 din data de 16.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 2519/19.04.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei a emis Ordinele mai sus menţionate, cu respectarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 153/2017.

Pe de altă parte, plata diferenţelor salariale rezultate prin sentinţa civilă nr. 1226/16.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 2519/19.04.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, corespunzător perioadei 09.04.2015 - 30.04.2021, se realizează eşalonat, în conformitate cu dispoziţiile art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare.

În realitate, prima instanţă nu a analizat legalitatea ordinului contestat şi actele care au stat la baza emiterii acestuia, ci a reţinut numai sentinţa civilă nr. 1226/16.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2017, care s-ar impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin art. 1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 5290/C/20.12.2019, s-a stabilit indemnizaţia de încadrare brută lunară a asistenţilor judiciari din cadrul tribunalelor din circumscripţia teritorială a curţilor de apel cu începere de la data de 01.12.2019, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, drepturile salariale fiind recalculate în mod corespunzător, conform celor prevăzute în dreptul fiecăruia, în anexe.

Reclamanta C., încadrată ca asistent judiciar la Tribunalul Argeş, figurează în Anexa nr. 11 la ordinul mai sus menţionat, din cuprinsul căreia reiese că indemnizaţia sa de încadrare brută lunară a fost calculată prin raportare la o vechime în funcţie de 3-5 ani.

Prin sentinţa civilă nr. 797/23.05.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – secţia I Civilă în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 34/17.01.2019 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia I Civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă alături de A., B. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Argeş, fiind obligaţi aceştia, printre altele, în conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015, la calcularea şi la plata, în favoarea reclamantei, a salariului care să includă sporul de fidelitate – sporul pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei, începând cu 09.04.2015.

Ulterior, prin sentinţa nr. 1226/16.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială din data de 29.06.2018, definitivă prin decizia nr. 2519/19.04.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantă alături de numitele A., B. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, fiind anulate Ordinele ministrului justiţiei nr. 1479/C/24.05.2017 şi nr. 2210/C/31.08.2017, iar pârâtul fiind obligat, în temeiul Legii nr. 71/2015, al O.U.G. nr. 20/2016 şi al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, să emită în favoarea reclamantei un nou ordin de salarizare prin raportare, între altele, la vechimea efectivă în funcţie, cu începere de la data de 09.04.2015, şi să îi plătească diferenţele de drepturi salariale.

S-a reţinut în acest sens că asistenţilor judiciari le-a fost recunoscut, prin hotărâri judecătoreşti, dreptul la vechimea efectivă în funcţie, nelimitat, astfel că şi în cazul reclamantei indemnizaţia brută de încadrare trebuia stabilită inclusiv în raport de aceasta, având în vedere dispoziţiile legale potrivit cărora, cu începere de la data de 09.04.2015, salarizarea întregului personal trebuie făcută la nivelul maxim din cadrul familiei ocupaţionale.

În vederea punerii în executare a sentinţei nr. 1226/16.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a emis, pentru reclamanta C., Ordinul nr. 3908/C/28.07.2021, prin care i s-au recalculat drepturile salariale cu începere de la data de 09.04.2015.

Reclamantele din dosarul nr. x/2020, A., B. şi D., au susţinut că prin ordinele emise în vederea executării sentinţei mai sus menţionate nu s-a dat curs celor dispuse de instanţă în sensul de a li se stabili indemnizaţia de încadrare prin raportare la vechimea efectivă în funcţie. Pârâtul Ministerul Justiţiei nu a combătut în niciun fel aceste susţineri, iar din anexele la ordine nu rezultă care a fost vechimea avută în vedere.

În ce priveşte excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei prin raportare la emiterea ordinului de punere în executare a sentinţei nr. 1226/16.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de fond a respins-o ca nefondată, reţinând faptul că, cel puţin formal, ordinul contestat în cauza de faţă nu a fost revocat cu efect retroactiv.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte apreciază că temeinic şi legal s-a reţinut că dreptul reclamantei de a-i fi stabilită indemnizaţia de încadrare brută lunară prin raportare la vechimea efectivă în funcţie a fost deja recunoscut definitiv prin hotărârile judecătoreşti mai sus menţionate, pronunţate în litigii purtate între aceleaşi părţi, care se impun cu putere de lucru judecat în cauza de faţă, fără posibilitatea de a mai contrazice chestiunile definitiv tranşate între părţi.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 715 din 08 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.