Administrative challenge moot after legislative repeal, abrogation-based costs award quashed.

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 23 ianuarie 2019, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, sub nr. x/2019, reclamanţii Asociaţia "A.", Asociaţia B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Procurorul General al României, au solicitat:

- suspendarea executării Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea şi funcţionarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi "Justiţie a secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 rap. la art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;

- anularea Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea şi funcţionarea în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie;

- sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 881 - art. 889 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată şi completată, precum şi a O.U.G. nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României, art. 16 din Constituţia României, art. 133 alin. (1) şi art. 134 alin. (4) din Constituţia României, precum şi ale art. 11 şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României;

- sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 TFUE, cu patru întrebări preliminare.

Prin cererea de intervenţie principală formulată la data de 28 martie 2019 petenta D. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea şi funcţionarea secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea din 29 martie 2019, a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea şi funcţionarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, formulată de reclamanţi; a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 881 - art. 889 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată şi completată, precum şi a O.U.G. nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (4), art. 11 şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României.

De asemenea, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi s-a dispus sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare (în procedură accelerată), cu privire la următoarele întrebări:

"1. Mecanismul de cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituţie a Uniunii Europene, în sensul art. 267 TFUE, care poate fi supus interpretării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ?

2. Conţinutul, caracterul şi întinderea temporală a Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005? Cerinţele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru Statul român ?

3. Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligaţiei statelor membre de a respecta criteriile statului de drept, solicitate şi în rapoartele din cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, în cazul înfiinţării urgente a unei secţii de parchet de anchetare exclusiv a infracţiunilor comise de magistraţi, ce dă naştere unei îngrijorări deosebite în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi poate fi utilizată ca instrument suplimentar de intimidare a magistraţilor şi de exercitare de presiuni asupra acestora ?

4. Art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligaţiei statelor membre de a stabili măsurile necesare pentru o protecţie juridică efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, respectiv prin înlăturarea oricărui risc legat de influenţa politică asupra cercetării penale a unor judecători, cazul înfiinţării urgente a unei secţii de parchet de anchetare exclusiv a infracţiunilor comise de magistraţi, ce dă naştere unei îngrijorări deosebite în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi poate fi utilizată ca instrument suplimentar de intimidare a magistraţilor şi de exercitare de presiuni asupra acestora ?"

În temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Urmare a sesizării, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat Hotărârea din 18 mai 2021 în cauzele preliminare conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19 - Asociaţia "A." şi alţii.

La rândul său, Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021 a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate formulată de Asociaţia "A.", Asociaţia "B." şi de C. în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, constatând că dispoziţiile art. 881 alin. (1) - (5), ale art. 882 - 887, ale art. 888 alin. (1) lit. a) - c) şi e) şi alin. (2), precum şi ale art. 889 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate; a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 881 alin. (6) şi ale art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe; a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, excepţie formulată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

La data de 8 septembrie 2021 instanţa, în temeiul art. 415 C. proc. civ., a dispus reluarea judecăţii prezentei cauze. Prin încheierea de şedinţă de la acelaşi termen de judecată, instanţa a admis excepţia netimbrării cererii de intervenţie principală formulată de petenta D. şi, în consecinţă, a anulat cererea de intervenţie, pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii.

La data de 13 septembrie 2021 reclamanta Asociaţia "A." a formulat cerere de decizie preliminară, în temeiul art. 267 TFUE, solicitând trimiterea a două întrebări Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin încheierea pronunţată la data de 26 noiembrie 2021, instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de reclamanta Asociaţia "A." şi a dispus sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare (în procedură accelerată), cu privire la următoarele întrebări:

"1. Principiul independenţei judecătorilor, consacrat de art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE cu referire la art. 2 TUE şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unei dispoziţii naţionale, precum aceea a art. 148 alin. (2) din Constituţia României, astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 390/2021, conform căreia instanţele naţionale nu mai au abilitarea de a analiza conformitatea unei dispoziţii naţionale, constatate ca fiind constituţională printr-o decizie a Curţii Constituţionale, cu dispoziţiile de drept al Uniunii Europene ?

2. Principiul independenţei judecătorilor, consacrat de art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE cu referire la art. 2 TUE şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unei dispoziţii naţionale, precum aceea a art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care permite iniţierea unei proceduri disciplinare şi sancţionarea disciplinară a judecătorului pentru nerespectarea unei decizii a Curţii Constituţionale, în condiţiile în care judecătorul este chemat să stabilească prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene, în raport de considerentele unei decizii a Curţii Constituţionale, dispoziţie naţională ce îi înlătură judecătorului posibilitatea de a aplica hotărârea CJUE pe care o consideră prioritară ?"

Totodată, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei.

La data de 14 martie 2022, reclamanta Asociaţia "A." a solicitat retragerea cererii de trimitere preliminară formulată la C.J.U.E. şi judecarea cauzei, arătând că prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) pronunţată la 22 februarie 2022, în cauza C-430/21, RS, a fost soluţionată o cerere de decizie preliminară similară cu aceea formulată de Curtea de Apel Piteşti în prezentul dosar (nr. x/2019). De altfel, CJUE a dispus suspendarea cererii de decizie preliminară formulată în dosarul de faţă până la data soluţionării trimiterii preliminare din cauza C-430/21 RS.

De asemenea, învederează reclamanta că prezenta cerere de chemare în judecată a rămas fără obiect, ca urmare a abrogării prin Legea nr. 49/2022 a dispoziţiilor care au stat la baza Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea şi funcţionarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

Prin aceeaşi cerere reclamanta Asociaţia "A." a solicită obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Procurorul General al României la plata cheltuielilor de judecată determinate de prezentul dosar, după cum urmează: sumele reprezentând taxă de timbru, în cuantumul care reiese din actele dosarului; sumele determinate de deplasarea reprezentanţilor A. la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în luna ianuarie 2020, în vederea susţinerii pledoariilor în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, respectiv cheltuieli de transport, cazare şi hrană, în cuantum de 10.229,09 RON.

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol şi retragerea cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ce a fost înregistrată pe rolul acesteia sub nr. C-13/22. La acelaşi termen de judecată a fost pusă în discuţie cererea reclamantei Asociaţia "A." prin care a învederat că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect şi a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 51/F-CONT din 20 aprilie 2022, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Asociaţia "A.", Asociaţia "B." şi C., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Procurorul General al României, ca rămasă fără obiect.

A obligat pe pârât să plătească reclamantei Asociaţia "A." suma de 10.279 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurentul – pârât a susţinut că sentinţa atacată nu cuprinde nici un argument valid care să justifice reţinerea culpei procesuale în sarcina sa, din analiza considerentelor sentinţei nereieşind că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este partea care a pierdut procesul.

A arătat că prezenta cauza a avut ca obiect anularea unui act administrativ emis în baza Legii nr. 304/2004, iar pe parcursul procesului, a intervenit abrogarea dispoziţiilor legale în temeiul cărora respectivul act administrativ a fost emis.

Prin urmare, soluţia de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect a fost determinată de un motiv obiectiv, respectiv intrarea în vigoare a Legii nr. 49/2022.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Asociaţia A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, susţinând că apariţia legii care a determinat rămânerea fără obiect a acţiunii, deoarece actul normativ administrativ atacat nu mai exista în legislaţie, nu poate reprezenta un motiv a fi respinsă solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluţionarea recursului este aceea dacă, în condiţiile în care soluţia pronunţată în cauză este aceea a rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, pârâtul se află în culpă procesuală, astfel încât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă în faţa instanţei de fond.

Recursul promovat de pârâtă vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Înalta Curte constată că sunt fondate susţinerile recurentului-pârât cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 453 C. proc. civ., care au stat la baza obligării sale la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, potrivit art. 451 C. proc. civ. "(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului."

De asemenea, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. Stipulează că "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", art. 452 din acelaşi Cod prevăzând că "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Aşadar, reprezintă cheltuieli de judecată totalitatea sumelor avansate de părţi pe parcursul procesului, în legătură cu soluţionarea litigiului, care sunt supuse condiţiei dovedirii şi justificării legăturii de cauzalitate dintre acestea şi proces.

Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, pârâtul fiind într-un astfel de tip de culpă (procesuală) atât când cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte, dar şi atunci când îşi execută obligaţiile pe parcursul procesului şi cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect.

Rămânerea fără obiect reprezintă un eveniment ulterior momentului învestirii instanţei, cu impact asupra unei cereri de chemare în judecată şi care poate fi generat de acte ce provin de la pârât, ipostază în care faptul generator este independent de voinţa reclamantului.

Pe cale de consecinţă, în ipoteza rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, drept efect al îndeplinirii de către pârât, cu întârziere, pe parcursul procesului, a obligaţiilor pentru executarea cărora reclamantul a recurs la forţa de coerciţie exercitată prin intermediul instanţelor de judecată, nu poate fi reţinută teza unei lipse de culpă procesuală a pârâtului, în contextul în care demersul judiciar a fost generat tocmai de conduita acestuia, iar cererea reclamantului nu a fost respinsă ca neîntemeiată.

În cauză, însă, rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată nu a intervenit ca urmare a îndeplinirii de către pârât, cu întârziere, pe parcursul procesului, a obligaţiilor pentru care a fost chemat în judecată, ci a fost determinată de un motiv obiectiv, respectiv abrogarea prin Legea nr. 49/2022 a dispoziţiilor care au stat la baza Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea şi funcţionarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, ordin a cărui a anulare s-a solicitat.

Pe cale de consecinţă, nu poate fi reţinută teza existenţei culpei procesuale a pârâtului, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a pronunţat soluţia de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată cu greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea reclamantei Asociaţia "A." privind obligarea pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata cheltuielilor de judecată, menţinând în rest sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 51/F-CONT din 20 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea reclamantei Asociaţia "A." privind obligarea pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata cheltuielilor de judecată.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.