Judicial review of EU fund project scoring: legal sufficiency of consultancy cost estimates and qualification of equipment safety signals as reasonable accommodations under disability law
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court (High Court of Cassation and Justice) dismissed the appeal filed by the applicant company, thereby upholding the Court of Appeal’s judgment that rejected the action, which confirms the validity of the administrative decisions regarding the project’s scoring. The case involved a dispute over the partial validity of a "Technical and Financial Evaluation Result" and a subsequent "Response to Contestation" issued by a Regional Development Agency and the Ministry of Development, respectively, which challenged the deduction of points for three specific sub-criteria: the lack of detailed structure for estimated prices (sub-criterion 1.3.a), the unreasonable estimation of consultancy costs (sub-criterion 1.3.b), and the failure to provide effective equipment adaptations for persons with disabilities (sub-criterion 3.2.a). The Court ruled that the lower court did not violate procedural norms regarding the late request for adjournment or the rejection of evidence, and substantively upheld the administrative assessments under the Specific Applicant’s Guide and Law No. 554/2004, determining that the applicant failed to sufficiently justify the price structure and consultancy costs, and that the proposed acoustic and visual signals constituted ergonomic safety measures rather than the reasonable workplace adaptations for disabled operators required by Law No. 448/2006.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 13 C. proc. civ, art. 6 C. proc. civ, art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004; Judicial review of EU fund project scoring: legal sufficiency of consultancy cost estimates and qualification of equipment safety signals as reasonable accommodations under disability law: The case involved a dispute over the partial validity of a "Technical and Financial Evaluation Result" and a subsequent "Response to Contestation" issued by a Regional Development Agency and the Ministry of Development, respectively, which challenged the deduction of points for three specific sub-criteria: the lack of detailed structure for estimated prices (sub-criterion 1.3.a), the unreasonable estimation of consultancy costs (sub-criterion 1.3.b), and the failure to provide effective equipment adaptations for persons with disabilities (sub-criterion 3.2.a). The Court ruled that the lower court did not violate procedural norms regarding the late request for adjournment or the rejection of evidence, and substantively upheld the administrative assessments under the Specific Applicant’s Guide and Law No. 554/2004, determining that the applicant failed to sufficiently justify the price structure and consultancy costs, and that the proposed acoustic and visual signals constituted ergonomic safety measures rather than the reasonable workplace adaptations for disabled operators required by Law No. 448/2006.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the final order to dismiss the appeal as unfounded based on the specific grounds for cassation alleged by the appellant.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est (ADRNE/OI) şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLAP/AMPOR) anularea în parte a actului denumit "Rezultatul evaluării tehnice şi financiare" emis de către pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est sub nr. x/30.07.2021 exclusiv în ceea ce priveşte depunctarea proiectului a urmare a evaluării subcriteriului 1.3.a, a subcriteriului 1.3.b şi a subcriteriului 3.2.a; anularea în parte a actului administrativ denumit "Scrisoare răspuns contestator/OI" emis de către pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei sub nr. x/20.10.2021 exclusiv în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei privind modul de evaluare a celor trei subcriterii şi menţinerea depunctării proiectului pentru cele trei subcriterii; obligarea pârâtelor la efectuarea tuturor operaţiunilor administrative şi emiterea actelor administrative de acordare a punctajului maxim de 5 puncte pentru primul subcriteriu, 4 pentru al doilea şi 3 pentru al treilea; obligarea pârâtelor la încheierea contractului de finanţare pentru o valoare a finanţării nerambursabile în cuantum de 5.932.778,67 euro, conform cererii de finanţare, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi în cuantum de 15.000 pe zi de întârziere; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 72/2022 din 24 mai 2022, Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea promovată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia pentru Dezvoltare regională Nord – Est şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 mai 2022 si împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea lor şi în principal, trimiterea cauzei spre o noua judecata instanţei competente; în subsidiar, in urma reiudecarii litigiului in fond, admiterea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
3.1. Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 13, 14, 20, 22 Cod procedură civilă (motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.).
În ceea ce priveşte respingerea cererii reclamantei de acordare a unui termen in vederea studierii inscrisurilor care au stat la baza emiterii actelor administrative atacate in cauza si pe care instanţa de fond le-a pus in vedere celor doi intimaţi sa le depună la dosar, s-a arătat că, la data de 09.05.2022, cu o zi înaintea termenului de judecata de la Curtea de Apel Iaşi, la sediul procesual ales din Bucureşti (sediul societăţii de avocaţi care a asigurat reprezentarea reclamantei in prezenta cauza) a fost comunicat un CD conţinând înscrisurile in format electronic, depuse de intimatul parat MDLPA (97 de documente, cu o dimensiune de 358 MB), fiind imposibila studierea acestora de către avocatul care s-a ocupat de dosar, care plecase deja spre Iaşi, în vederea reprezentării reclamantei la termenul de judecata din ziua următoare.
La data de 10 mai 2022, deci in ziua termenului de judecata de la Curtea de Apel Iaşi, la sediul procesual ales din Bucureşti au fost comunicate, în format fizic, înscrisurile depuse de intimata parata ADR NE. Ca urmare, la termenul de judecata din 10 mai 2022, având in vedere volumul mare al înscrisurilor depuse de ADR NE, apărătorul reclamantei a solicitat un termen in scopul studierii acestora si a depunerii de înscrisuri in contraprobă, daca va fi cazul. Fata de solicitarea instanţei de a preciza ce anume înscrisuri doreşte să depună în contraprobă, apărătorul reclamantei a arătat ca nu este in măsura sa indice la acel moment ce înscrisuri doreşte sa depună, atâta timp cat nu a avut ocazia sa studieze înscrisurile depuse de partea adversă.
Recurenta a arătat că instanţa a respins cererea, cu motivarea că "în cadrul documentaţiei înaintate de parata ADRNE se regăsesc declaraţiile experţilor, documentele depuse de reclamanta pentru achiziţie, formularul cererii de finanţare, contractul de finanţare, programul operaţional, respectiv Ghidul solicitantului, solicitările de clarificări, declaraţiile de imparţialitate si confidenţialitate ale evaluatorilor.
Consecutiv, apărătorul reclamantei a solicitat instanţei că, în măsura în care punctele de vedere formulate de experţii evaluatori nu se regăsesc la dosar, sa pună în vedere pârâţilor să le depună; in mod cu totul abuziv, instanţa de fond a respins atât cererea de acordare a unui termen pentru studierea documentaţiei depuse de ADR NE, pe motiv ca "documentaţia comunicata nu conţine înscrisuri pe care reclamanta sa nu le cunoască", cat si cererea de obligare a paratelor sa depună opiniile experţilor evaluatori, care au stat la baza emiterii celor doua acte administrative contestate, pe motiv ca "punctul de vedere al experţilor este consemnat expres in raportul de evaluare, fiind menţionat motivul pentru care a fost acordat un anumit punctaj"'.
In continuare, apărătorul reclamantei a solicitat acordarea unui termen pentru studierea înscrisurilor depuse pe CD de către intimatul parat MDLPA si comunicate la sediul in Bucureşti, in preziua termenului de la Curtea de Apel Iaşi, existând, aşadar, o imposibilitate obiectiva de studiere a acestora; având cuvântul asupra acestei cereri de acordare a unui termen, reprezentantul ADRNE a solicitat respingerea cererii, pe motiv ca înscrisurile înaintate de minister nu conţin elemente noi; or, instanţa a adus la cunoştinţa apărătorului faptul ca solicitarea formulata în acest sens a fost respinsă.
Prin respingerea cererii de acordare a unui termen pentru studierea înscrisurilor depuse de părţile adverse, instanţa de fond a încălcat următoarele principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil: dreptul la apărare, consacrat de art. 13 C. proc. civ. dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C. proc. civ. principiul contradictorialităţii, respectiv dispoziţiile art. 14 alin. (2) Codul de procedură civilă.
Dincolo de faptul ca in cazul încălcării principiilor anterior menţionate, reclamanta nu este ţinuta sa dovedească o vătămare, in măsura in care intimaţii-paraţi ar fi depus in timp util înscrisurile de care au înţeles sa se folosească sau instanţa de fond ar fi acordat un termen pentru studierea documentaţiei depuse de cei doi paraţi, reclamanta ar fi avut posibilitatea sa invoce un motiv suplimentar de nulitate a actului administrativ emis de paratul MDLFA sub nr. x/20.10.2021, constând in existenta unui conflict de interese in persoana expertului evaluator care a emis opinia ce a stat la baza soluţionării de către MDLPA a contestaţiei; în mod evident, imparţialitatea si obiectivitatea doamnei B. in soluţionarea contestaţiei depuse de reclamanta au fost afectate de împrejurarea ca societatea pe care o conduce/al cărei angajat este, respectiv C. S.R.L., a oferit servicii de consultanta constând in scrierea si depunerea unei/unor cereri de finanţare, in cadrul apelului POR 846/2/2 (2.2. IMM Apel 2020). De altfel, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, persoanele fizice sau juridice care participă direct în procesul de verificare/evaluare a cererilor de finanţare nu pot fi solicitanţi şi/sau nu pot acorda servicii de consultanţă unui solicitant.
De altfel, intr-o speţa cvasi-similara, aflata tot pe rolul Curţii de Apel Iaşi si care viza tot nelegala depunctare a unui proiect depus in cadrul POR/846/2/2 -IMM Apel 2020, reclamanta din cauza respectiva a fost in măsura sa-si completeze cererea introductiva cu un motiv suplimentar de nulitate, care viza tot existenţa conflictului de interese in persoana evaluatorului B..
În ceea ce priveşte respingerea probei cu interogatoriul pârâţilor, instanţa de fond a motivat soluţia prin aceea ca este "inutila, (...) poziţia autorităţilor parate fiind exprimata in mod cert prin actele administrative contestate si, eventual, prin legătura pe care o fac acestea cu documentaţia aferenta, existenta la dosar".
Evident ca o asemenea motivare este nelegală, in condiţiile in care ar însemna ca proba cu interogatoriul este inutila in toate cazurile, din moment ce părţile isi exprima întotdeauna poziţia prin actele de procedura sau, in cazul de fata, prin actele administrative contestate. În realitate, chestiunea in discuţie nu era poziţia paratelor exprimata prin actele administrative, ci legalitatea acesteia, astfel ca teza probatorie viza nelegala depunctare a proiectului depus de reclamanta. Astfel, cu titlu de exemplu, in ce priveşte subcriteriul 1.3.b, astfel cum rezultă din actul administrativ denumit Rezultatul evaluării tehnice şi financiare", depunctarea s-a datorat împrejurării ca experţii evaluatori au considerat ca preţul serviciilor de consultanţă în implementarea proiectului este "nerezonabil supraevaluat".
Or, experţii evaluatori aveau obligaţia de a face o analiza a rezonabilităţii valorilor cuprinse în bugetele orientative, care este reglementata de art. 3 alin. (2) din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 66/2011 si care presupune consultarea bazelor de date existente pe internet şi/sau solicitarea efectivă de oferte de preţ de la firme de specialitate; de asemenea, o alternativă a acestei metode este aceea de a solicita potenţialului beneficiar să furnizeze aceste oferte de preţ, situaţie în care realitatea şi regularitatea acestor oferte sunt verificate de către autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene; de asemenea, se pot aplica şi alte metode identificate şi stabilite prin procedurile autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene. In consecinţa, întrebările propuse de reclamanta in cadrul probei cu interogatoriul vizau existenta acestei analize.
De asemenea, tot nelegala este si motivarea respingerii probei cu interogatoriul intimatelor parate pe considerentul ca elementele de fapt exterioare aspectelor consemnate in acte nu pot modifica si nici releva alte aspecte prin administrarea probei cu interogatoriul, in condiţiile in care existenta sau nu a unei analize a rezonabilitatii costului cu consultanta in implementarea proiectului este extrem de relevanta in verificarea legalităţii depunctării pe motiv ca suma estimata pentru cheltuielile de consultanta aferente implementării proiectului este supraestimata, nerezonabila; deci instanţa de fond avea obligaţia sa verifice modul in care ADR NE a făcut analiza rezonabilitatii preţului serviciilor de consultanţă.
În consecinţa, prin respingerea probei cu interogatoriu, instanţa de fond a incalcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., pronunţând o hotărâre nelegala, fara a stabili in mod corect si complet faptele si fara a afla adevărul in cauza.
În ceea ce priveşte respingerea probei cu cele doua expertize de specialitate, instanţa de fond le-a considerat inutile, in primul rând, pentru ca "evaluarea s-a realizat de către experţi independenţi". O astfel de motivare a respingerii probei cu expertiza tehnica judiciara este nelegală, in condiţiile in care, prin intermediul acesteia, reclamanta tindea sa probeze tocmai nelegalitatea opiniilor experţilor evaluatori independenţi si, in mod subsecvent, a actelor administrative emise in baza acestora. Practic, daca ar accepta poziţia instanţei de fond, ar însemna că nimeni nu ar putea sa contrazică opiniile experţilor evaluatori si ca, in consecinţa, modul de punctare a proiectului nu ar putea fi contestat - ceea ce este inacceptabil si reprezintă o veritabila încălcare a dreptului la un proces echitabil.
AI doilea motiv pentru care instanţa de fond a respins proba cu expertiza ii reprezintă faptul ca "instanţa urmează a verifica daca modalitatea in care a fost realizata evaluarea întruneşte sau nu condiţiile excesului de putere", deşi excesul de putere, asa cum este acesta definit de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, a reprezentat doar unul dintre motivele de nelegalitate invocate de reclamanta cu privire la Scrisoarea răspuns contestatar/OI (si care a vizat depunctarea proiectului de către MDLPA pentru alte motive decât cele reţinute de ADR NE in Rezultatul evaluării tehnice si financiare).
În realitate, instanţa de fond a fost investita cu verificarea legalităţii si temeiniciei actelor administrative contestate prin prisma tuturor motivelor invocate prin cererea de chemare in judecata, iar nu doar pentru exces de putere. Or, pentru a pronunţa o hotărâre legala, instanţa de fond avea obligaţia sa verifice daca motivele depunctarii, menţionate in cele doua acte administrative, sunt legale si temeinice, iar o astfel de verificare nu putea fi realizata in mod nemjilocit de către instanţa, tocmai pentru ca implica o serie de chestiuni tehnice, specializate, pentru a căror lămurire era necesara părerea unui expert; în consecinţă, instanţa ar fi trebuit sa numească un expert care sa verifice aspectele tehnice ale cauzei, pentru a îi da posibilitatea de a dovedi ceea ce a susţinut prin cererea de chemare in judecata.
Procedând in acest fel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, in condiţiile in care:
- in ceea ce priveşte subcriteriul 1.3.a - aceasta a reţinut, în esenţă, ca,fara prezentarea structurii preţului, o afirmaţie precum cea anterioara nu poate avea vreo fundamentare, întrucât acest preţ trebuie justificat". Or, prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a arătat, in mod detaliat, modalitatea in care a fost justificat preţul produselor in Planul de afaceri si, pentru ca aceasta reprezintă o chestiune tehnica, a propus si obiective de expertiza in acest sens;
- in ceea ce priveşte subcriteriul 1.3.b - instanţa de fond a ignorat complet faptul ca, in Rezultatul evaluării tehnice si financiare, motivul depunctării 1-a reprezentat caracterul "nerezonabil/supraevaluat" al serviciilor de consultanta si a reţinut ca "motivele avute in vedere pentru depunctarea reclamantei au fost reprezentate de fundamentarea cheltuielilor de consultanta", deşi asa-zisa nefundamentare a fost reţinuta doar de către MDLPA, in soluţionarea contestaţiei. In consecinţa, instanţa de fond nu a analizat deloc chestiunea referitoare la caracterul "nerezonabil/supraevaluat" al serviciilor de consultanta, ci s-a limitat la a prelua argumentele ADRNE din întâmpinare. Or, unul dintre obiectivele expertizei propuse de reclamanta a vizat stabilirea de către expert a împrejurării daca preţul serviciilor de consultanta in implementarea proiectului a fost unul rezonabil, in sensul art. 5 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă nr. 66/2011, analiza urmând a fi făcuta cu respectarea cerinţelor art. 3 alin. (1) din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 66/2011 si având in vedere toate criteriile relevante cum ar fi complexitatea proiectului, valoarea acestuia, garanţiile oferite de ofertant etc. De asemenea, dat fiind ca fundamentarea cheltuielilor cu consultanta trebuia făcuta potrivit Ghidului solicitantului, a propus ca obiective de expertiza sa stabilească expertul daca bugetul aferent serviciilor de consultanta in implementarea proiectului a fost fundamentat prin cererea de finanţare si prin Planul de afaceri, potrivit cerinţelor Ghidului Solicitantului"; sa stabilească expertul daca cererea de finanţare, Planul de afaceri si Răspunsul la Solicitarea de clarificări nr. 2 cuprind justificarea valorii estimate a costului serviciilor de consultanta in implementarea proiectului, in conformitate cu cerinţele Ghidului solicitantului, şi daca acest cost este necesar în contextul investiţiei.
- In ceea ce priveşte subcriteriul 3.2.a, pentru a cărui nelegala depunctare reclamanta a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnica judiciară în specialitatea protecţia muncii, instanţa de fond a respins proba cu expertiza reţinând ca "referitor la chestiunea semnalizării vizuale a echipamentelor, retine ca a fost analizata de către reclamanta, prin cererea de chemare in judecata şi ca pârâţii au invocat la rândul lor o legislaţie care ar fi aplicabila in materia protecţiei muncii, urmând a fi verificate argumentele reclamantei si cele vizând protecţia muncii, Retine ca semnalizarea respectiva produce efecte suplimentare fata de non-semnalizarea echipamentelor, urmând a verifica, in concret, cu ocazia pronunţării, care sunt aceste efecte."
In realitate, prin obiectivul propus, reclamanta nu a urmărit clarificarea de către expert a unor prevederi legale ci daca modulul de semnalizare vizuala, cu care urmau a fi dotate echipamentele propuse a fi achiziţionate prin Proiect, reprezintă o adaptare a acestora pentru accesul si operarea echipamentelor de către persoane cu dizabilitati auditive. Or, astfel cum rezulta din sentinţa recurată, contrar anticipării din încheierea din data de 10 mai 2022, instanţa de fond nu a analizat, in niciun fel, care sunt efectele semnalizării luminoase cu care urmau a fi dotate, in mod suplimentar, echipamentele achiziţionate prin proiect, ci a îmbrăţişat, fara rezerve, apărările invocate de ADR NE prin întâmpinare care erau nelegale.
Având în vedere cele de mai sus, prin respingerea, in corpore, a tuturor probelor solicitate, instanţa de fond i-a lipsit de posibilitatea de a-şi dovedi susţinerile.
3.2. Hotărârea atacata nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.
În cauza de fata, instanţa de fond nu a stabilit, in mod corect si complet, situaţia de fapt - dat fiind ca a respins probele cu interogatoriu si cele doua expertize -si nu a arătat motivele de fapt si de drept pentru care a respins argumentele sale din cererea de chemare in judecata.
În ceea ce priveşte subcriteriul 1.3.a, instanţa de fond a reţinut, prin preluarea argumentelor ADR NE din întâmpinare, faptul ca depunctarea s-a datorat împrejurării ca Planul de afaceri nu ar cuprinde o structura a tarifului estimat/nu detaliază componenta preturilor de vânzare pentru produsele propuse.
În realitate, asa cum a arătat si in cererea de chemare in judecata, in Subsecţiunea 5.3 -Analiza financiară a investiţiei - din Planul de afaceri a fost explicat, în mod narativ şi tabelar, modul de estimare a veniturilor în perioada analizată, în conformitate cu ipotezele descrise în Secţiunea 4 - Strategia de marketing. În plus, pentru înţelegerea şi mai exactă a preţurilor practicate pentru produse, în Subsecţiunea 5.3 - Analiza financiară a întreprinderii, în urma finalizării investiţiei, s-au detaliat explicit, în mod narativ şi tabelar, toate cheltuielile societăţii, grupate pe categorii bilanţiere.
Instanţa de fond nu a explicat, in niciun fel, de ce toate aceste informaţii din Planul de afaceri nu sunt suficiente pentru a detalia compunerea preţului de vânzare a produselor, ci s-a limitat sa constate ca nu exista o prezentare a structurii preţului, in sensul de deviz antecalculatie (in condiţiile in care Ghidul solicitantului nici nu impunea cerinţa prezentării unei structuri a tarifului estimat). In realitate, astfel cum rezulta din Planul de afaceri, preţul de vânzare a fost stabilit în mod realist, având la bază consumul de materii prime specific pentru fiecare produs (detaliat în Planul de afaceri si in Tabelul 28 Cheltuielile cu materiile prime si materialele consumabile), la care au fost adăugate cheltuielile indirecte/per produs şi marja de profit a societăţii.
De asemenea, instanţa de fond nu a analizat argumentele reclamantei referitoare la nelegalitatea "Scrisorii răspuns contestatar/OI" pentru contrarietate intre considerente si dispozitiv si nici argumentele referitoare la excesul de putere, invocate prin cererea de chemare in judecata.
În ceea ce priveşte subcriteriul 1.3.b., instanţa de fond nu a analizat împrejurarea ca verificarea îndeplinirii subcriteriului 1.3.b nu presupunea o analiza de către experţii evaluatori a caracterului rezonabil al cheltuielilor, ci o verificare a cerinţei ca bugetul cererii de finanţare sa fie fundamentat pe cel puţin doua surse verificabile iar costurile de investiţie sa fie necesare si valoarea estimata a acestora sa fie justificata; faptul ca, in conformitate cu prevederile legale invocate, constatarea ca o anumita cheltuiala este nerezonabila nu atrage depunctarea proiectului ci, după caz, solicitarea de reducere corespunzătoare a bugetului sau nedecontarea cheltuielii respective; argumentele referitoare la caracterul rezonabil al cheltuielii cu consultanta in implementarea proiectului, deşi acesta a fost motivul depunctarii subcriteriului I.3.b prin actul administrativ emis de ADRNE; argumentele reclamantei referitoare la nelegalitatea "Scrisorii răspuns contestatar/OI" pentru contrarietate intre considerente si dispozitiv si nici argumentele referitoare la excesul de putere, invocate la paginile 41-42 din cererea de chemare in judecata.
În ceea ce priveşte subcriteriul 3.2.a., instanţa de fond nu a analizat niciunul din motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare in judecata ci si-a fundamentat soluţia pe o serie de texte de lege - complet inaplicabile in speţa — invocate de ADRNE prin întâmpinare.
În consecinţa, având in vedere argumentele de mai sus, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt şi de drept invocate de reclamanta recurenta reclamantă, motive ce necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte fiind în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar.
Prin urmare, având in vedere ca instanţa de fond nu s-a pronunţat, în mod explicit, asupra unor argumente şi mijloace de probă esenţiale invocate de reclamanta în motivarea acţiunii, aceasta echivalează cu nemotivarea hotărârii şi atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
3.3. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material
3.3.1. În ceea ce priveşte analiza subcriteriului 1.3.a, hotărârea a fost data cu încălcarea prevederilor Ghidului solicitantului.
Potrivit Ghidului solicitantului, Subcriteriul 1.3.a - Proiecţiile veniturilor si cheltuielilor de operare sunt realiste, fundamentate pe date corecte, surse verificabile - vizează calitatea Planului de afaceri in ceea ce priveşte modul in care solicitantul a estimat veniturile si cheltuielile ocazionate de implementarea proiectului, in sensul ca acestea trebuie sa fie realiste (in sensul propriu al termenului, adică sa reproducă fidel realitatea), sa se bazeze pe date corecte (înţelegând aici inclusiv datele financiare ale solicitantului, anterior depunerii cererii de finanţare) si pe surse verificabile.
Cerinţele Ghidului special privind modul in care cererea de finanţare trebuie sa respecte Subcriteriul 1.3.a sunt prezentate in Anexa 1.5. - Planul de afaceri, capitolul 5.
Prin sentinţa recurata, instanţa de fond a considerat ca depunctarea Proiectului reclamantei pentru acest subcriteriu a fost corecta, întrucât prezentarea unei structuri a tarifului estimat (mai exact a preţului produselor care urmau a fi realizate in urma implementării Proiectului) ar fi fost o cerinţa subînţeleasă a Ghidului solicitantului, dar si necesara pentru a se aprecia asupra realismului proiecţiei de venituri si cheltuieli. Altfel spus, in opinia instanţei de fond, deşi admite ca, in Ghidul solicitantului, mai exact in Anexa 1.5. - Planul de afaceri, capitolul 5, nu este prevăzuta obligaţia prezentări unor devize antecalculaţie din care sa rezulte structura preţului estimat, lipsa prezentării acestei structuri ar echivala cu o nejustificare a preţului si ca, in consecinţa, proiecţiile veniturilor si cheltuielilor de operare nu ar fi unele realiste.
În realitate, aceste considerente ale instanţei de fond sunt nelegale, in condiţiile in care Ghidul specific nu impune cerinţa prezentării unei structuri a tarifului estimat (de fapt, este vorba despre preţul de vânzare estimat pentru produsele noi, obţinute in urma implementării Proiectului) si nici a unor devize antecalculaţie pentru produsele propuse dat fiind ca, pe de o parte, structura preţului de vânzare nu afectează realismul şi fundamentarea proiecţiilor veniturilor şi cheltuielilor si, pe de alta parte, devizele antecalculaţie nu au o influenţă directă asupra proiecţiilor veniturilor si cheltuielilor de operare ale companiei (OPEX), ci, eventual, acestea ar fi putut justifica cheltuielile de investiţie (CAPEX).
Contrar susţinerilor instanţei de fond, care a reţinut ca reclamanta nu ar fi justificat preţul estimat al produselor, in Planul de afaceri, in Tabelul 26 se regăsesc preturile unitare pe mp ale celor trei categorii de etichete (standard, standard plus si lux), corelate cu cantităţile estimate lunar si anual, pentru o perioada de 10 ani de la implementarea Proiectului.
Realismul acestor preturi - dat fiind ca, pana la urma, aceasta este cerinţa care trebuia verificata in cadrul subcriteriului 1.3.a— rezulta din analiza Planului de afaceri, respectiv din prezentarea elementelor principale care compun acest preţ. Toate aceste estimări de cheltuieli au legătura directa cu produsele ce trebuiau obţinute in urma implementării Proiectului - altfel spus reprezintă totalitatea costurilor reclamantei ocazionate de producţia celor trei tipuri de etichete, astfel ca susţinerile instanţei de fond conform cărora "tabelele de la fila x si următoarele din Planul de afaceri (cheltuieli) răspund doar la chestiunea globala venituri/cheltuieli, fără a arata in vreun fel ceea ce i se reproşează - structura tarifului estimat" sunt vădit neîntemeiate, in condiţiile in care tocmai aceste cheltuieli sunt cele care alcătuiesc structura tarifului estimat.
Cerinţa care trebuia respectata in ce priveşte preţul de vânzare estimat era aceea de a face consideraţii asupra ipotezelor conform cărora preturile/tarifele folosite nu depăşesc capacitatea de plată a utilizatorilor în condiţiile locale concrete şi a nivelurilor istorice de preţ pe respectiva piaţă. Aceasta cerinţa are in vedere ca preturile produselor obţinute sau a serviciilor prestate in urma implementării proiectului (in cazul reclamantei este vorba despre cele trei tipuri de etichete ce vor fi realizate ca urmare a implementării proiectului) sa nu depăşească capacitatea de plata a utilizatorilor acestor bunuri sau servicii (deci a clienţilor), în condiţiile locale concrete şi a nivelurilor istorice de preţ pe respectiva piaţă. Altfel spus, pentru a fi îndeplinita aceasta cerinţa este necesar ca preturile estimate pentru cele trei tipuri de etichete ce vor fi oferite de reclamanta, in urma implementării proiectului, sa se încadreze in preţul pieţei.
Preţul estimat al celor trei tipuri de etichete se regăseşte in Planul de afaceri, in Tabelul 26. Respectarea cerinţei in discuţie a fost demonstrata în Secţiunea 4.3 - Strategia de marketing din Planul de afaceri, prin prezentarea ipotezelor de lucru si a strategiei reclamantei de a se poziţiona în piaţă prin practicarea unei politici de preţ sistematice si stabile, mai scăzute decât concurenta, sens in care a arătat ca intervalul in care se va situa acest preţ este de 80-100% din preţul concurentei, in funcţie de o serie de criterii. De asemenea, a arătat ca avantajele acestei politici de preţ sunt: generarea unei cereri mari pentru produse; volumul mare de producţie pe care ii generează cererea poate conduce la o scădere a costului per unitate; obţinerea unui profit cumulat pe termen lung mai mare decât profitul adus de preţul stabilit prin metoda cost - plus. Monitorizarea preturilor concurenţilor si alinierea la acestea se va face de preferinţa lunar si nu mai rar de 3 luni prin centralizarea feedback-ului direct adunat de forţa de vânzări de la clienţi sau distribuitori. Practicarea unui preţ mai mic decât concurenta nu depăşeşte capacitatea de plata a utilizatorilor, din moment ce aceştia din urma se pot orienta către produsele noastre, in detrimentul concurentei.
3.3.2. În ceea ce priveşte analiza subcriteriului 1.3.b
A. Hotărârea a fost data cu încălcarea prevederilor Ghidului solicitantului, dat fiind ca verificarea îndeplinirii subcriteriului 1.3.b nu presupunea o analiza de către experţii evaluatori a caracterului rezonabil al cheltuielilor, ci o verificare a cerinţei ca bugetul cererii de finanţare sa fie fundamentat pe cel puţin doua surse verificabile iar costurile de investiţie sa fie necesare si valoarea estimata a acestora sa fie justificata
Verificarea de către experţii evaluatori a modului in care cererea de finanţare respecta cerinţa conform căreia costurile investiţiei sunt corect estimate si sunt fundamentate, se face potrivit Anexei 1.5 - Plan de afaceri - la Ghidul specific, respectiv prin verificarea existentei la dosarul cererii de finanţare a cel puţin 2 surse verificabile (oferte de preţ/cataloage/website-uri, trimitere la o analiza, la un studiu de piaţă, orice document anexat care poate să susţină preţul inclus în buget) care fundamentează bugetul cererii de finanţare.
În privinţa costurilor aferente activităţii de consultanta, experţii evaluatori nu au mai aplicat aceeaşi regula (verificarea existentei la dosarul cererii de finanţare a cel puţin 2 surse verificabile) ci au analizat aceasta cheltuiala prin raportare la dispoziţiile Ghidului specific, care se refera la condiţiile cumulative de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv la cerinţa ca, pentru a fi eligibila, cheltuiala trebuie sa fie rezonabila si necesara realizării operaţiunii. Or, instanţa de fond ar fi trebuit sa constate ca eligibilitatea cheltuielilor nu are absolut nimic de-a face cu criteriul in discuţie - respectiv Calitatea planului de afaceri - ci vizează o cu totul alta chestiune, si anume aptitudinea unei cheltuieli de a fi finanţata din fonduri nerambursabile.
B. Hotărârea a fost data cu aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Normele metodologice din 2011 de aplicare a O.G. nr. 66/2011 întrucât, conform acestei prevederi legale, caracterul nerezonabil al unei cheltuieli atrage solicitarea de reducere corespunzătoare a bugetului, iar nu depunctarea proiectului
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Normele metodologice din 2011 de aplicare a prevederilor O. G. 66/2011, in cazul în care se constată că bugetul nu este fundamentat în mod adecvat, respectiv că valorile cuprinse în acesta nu sunt susţinute de o justificare corectă nici în ceea ce priveşte nivelul preţurilor utilizate şi nici în ceea ce priveşte raportul dintre investiţia realizată şi rezultatul aşteptat, se solicită beneficiarului o micşorare corespunzătoare a bugetului orientativ.
De asemenea, după încheierea contractului de finanţare, daca se constata ca o cheltuiala nu îndeplineşte cerinţa generala de a fi rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii, aceasta este declarata neeligibila (art. 2 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020).
Prin urmare, in legătura cu caracterul rezonabil si fundamentat al unei cheltuieli, se disting doua ipoteze distincte, cu doua sancţiuni diferite - niciuna dintre acestea insa nefiind depunctarea Proiectului: in măsura in care cheltuiala "nerezonabila si nefundamentata" a fost inclusa in bugetul orientativ, care va sta la baza încheierii Contractului de finanţare, autoritatea de management sau, după caz, organismul intermediar, va solicita beneficiarului o micşorare corespunzătoare a bugetului orientativ; in cazul in care cheltuiala "nerezonabila si nefundamentata" a fost deja efectuata de beneficiar, după încheierea contractului de finanţare, atunci aceasta va fi declarata neeligibila si nu va fi plătită beneficiarului.
In cazul de fata, atâta timp cat cheltuiala cu activitatea de consultanta a fost inclusa in bugetul orientativ (cel care sta Ia baza încheierii contractului de finanţare), in măsura in care ar fi considerat ca aceasta este nerezonabila, intimata parata ADRNE ar fi trebuit sa solicite o micşorare corespunzătoare a bugetului orientativ, pana la limita la care aceasta cheltuiala ar fi devenit rezonabila, in accepţiunea autorităţii, iar nu sa procedeze la depunctarea Proiectului pentru subcriteriul 1.3.b.
In ceea ce priveşte considerentul instanţei de fond, conform căruia "chestiunile de eligibilitate a cheltuielilor si posibilitatea reducerii acestora, arătate in cererea de chemare in judecata, privesc perioada de după încheierea contractului de finanţare, art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 66/2022 referindu-se la beneficiarii de fonduri europene si/sau fonduri publice naţionale, iar nu la candidaţii pentru astfel de fonduri", se arată că este nelegal, instanţa de fond neînţelegând argumentele din cererea de chemare in judecata.
Astfel, reclamanta a arătat ca, in cazul solicitanţilor, existenta unei cheltuieli nerezonabile atrage solicitarea de reducere corespunzătoare a bugetului (conform art. 3 alin. (4) din Normele metodologice din 2011 de aplicare a prevederilor O. G. 66/2011)-iar nu depunctarea proiectului, iar in cazul beneficiarilor, cheltuiala nerezonabila va fi declarata neeligibila si nu va fi decontata beneficiarului (conform art. 2 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 399/2015).
De altfel, aceasta interpretare rezulta inclusiv din Scrisoarea răspuns contestatar, unde se menţionează ca "având in vedere constatările experţilor evaluatori, potrivit cărora, relativ la gradul mediu de dificultate a proiectului, suma se considera supraestimata in contexul pieţei de consultanta, tinand cont de prevederile din Ghidul specific, secţiunea "Condiţii cumulative de eligibilitate a cheltuielilor" conform cărora cheltuiala trebuie "să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii", se recomanda ca, in cazul in care proiectul este selectat pentru finanţare, OI sa reanalizeze eligibilitatea cheltuielilor cu serviciile de consultanta"'.
C. Hotărârea a fost data cu aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă nr. 66/2011 si art. 3 alin. (2) din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 66/2011
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a ignorat complet ca motivul depunctării Proiectului pentru subcriteriul 1.3.b, prin actul administrativ denumit Rezultatul evaluării tehnice si financiare, 1-a reprezentat caracterul supraevaluat/nerezonabil al cheltuielilor cu consultanta in implementarea proiectului, iar nu o presupusa nefundamentare a acestor cheltuieli.
Or, caracterul supraevaluat/nerezonabil are in vedere cuantumul/valoarea serviciilor de consultanta - in sensul ca aceasta valoare ar fi excesiva/supaestimatî, iar nu ceea ce instanţa de fond, preluând argumentaţia MDLPA din Scrisoarea răspuns contestatar, intelege prin fundamentarea preţului - respectiv o estimare a cheltuielilor (număr persoane implicate, număr de ore, tarif orar etc) - fundamentare care, oricum, a fost realizata de reclamanta in cadrul Răspunsului la Solicitarea de clarificări nr. 2.
In orice caz, aspectul referitor la nefundamentarea cheltuielilor cu consultanta a apărut abia in actul de soluţionare a contestaţiei, respectiv in Scrisoarea răspuns contestatar, unde expertul evaluator a reţinut ca "referitor la aceste tipuri de costuri ca si justificare pentru valorile evidenţiate in buget sunt prezentate contractele de servicii încheiate, dar in cadrul cărora nu sunt fundamentate aceste costuri, de exemplu la serviciile de consultanta nu s-a regast alocarea unui număr de experţi cu ore/lucru aferente motiv pentru care se constata doar ca ofertele prezintă valori asemănătoare".
Asa fiind, instanţa de fond ar fi trebuit sa verifice, in primul rând, legalitatea si temeinicia motivului originar de depunctare, constând in caracterul supraevaluat/nerezonabil al cheltuielilor cu consultanta in implementarea proiectului.
Or, asa cum a susţinut si prin acţiunea introductiva, verificarea rezonabilităţii preţurilor din bugetul orientativ se face in conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 66/2011. Or, in îndeplinirea acestei cerinţe, reclamanta recurenta-reclamanta a anexat cererii de finanţare următoarele documente: propunerea tehnică şi financiară pentru managementul proiectului"', întocmita de D. S.R.L.; oferta de servicii de implementare proiect cu construcţii prin POR 2.2., publicata pe un website cu referinţe de preţ; Contractul de consultanta nr. x/23.04.2015; Contractul de consultanta nr. x/25.11.2015.
Mai mult decât atât, in Răspunsul la Solicitarea de clarificări nr. 2, reclamanta a dat curs cerinţei ADR NE de a prezenta fundamentarea economica a modului de formare a preţului pentru serviciile ofertate, pe baza contractelor de complexitate si valoare similara, numărul de consultanţi puşi la dispoziţie pentru contract, ore/expert, tarif orar etc. In acest sens, prin Răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 2, reclamanta a arătat modalitatea concretă de estimare a valorii serviciilor de consultanta la implementarea proiectului (579.800 RON).
În ceea ce priveşte rezonabilitatea costului cu consultanta in implementarea proiectului, asa cum rezulta din documentaţia depusa de ADRNE la dosarul cauzei, la stabilirea rezonabilitatii costului cu consultanta, evaluatorii trebuiau sa aibă in vedere următoarele criterii: valoarea medie a contractelor de consultanta din cadrul proiectelor depuse si contractate in cadrul apelurilor anterioare PI 2.2.; valorile contractelor de consultanta încheiate de către acelaşi furnizor, in cadrul unor proiecte similare; limita maxima de 50 euro/ora, prevăzuta de H.G. nr. 583/2015 actualizata, pentru activităţi care presupun un nivel înalt al creativităţii si/sau experienţa si abilitaţi de conducere/management, în cadrul proiectelor de cercetare.
Indiferent de raportare la valoarea estimata a serviciilor de consultanta in implementarea proiectului - ca suma globala, ca tarif orar, ca procent din valoarea finanţării nerambursabile - suma de 579.800 RON este rezonabila, întrucât această valoare medie a fost determinată exclusiv prin luarea în considerare a unor contracte atribuite, aceasta este relevanta în ceea ce priveşte preţul actual de pe piaţa serviciilor de consultanţă în implementarea/managementul proiectului.
În consecinţa, in mod greşit a reţinut instanţa de fond ca, "atâta timp cat reclamanta nu a justificat, in cadrul procedurii administrative, aceste cheltuieli, decât cu un simplu procent din proiect, nu se poate susţine ca autorităţile parate trebuiau sa facă vreo alta verificare a rezonabilitatii valorii serviciilor de consultanta", in condiţiile in care a demonstrat rezonabilitatea costului cu consultanta in implementarea proiectului, in deplin acord cu prevederile Ghidului solicitantului.
D. Hotărârea a fost data cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004
Cu privire la acest aspect, se arată ca intimatul parat MDLPA a respins contestaţia reclamantei referitoare la greşita depunctare a subcriteriului 1.3.b, pentru alte motive decât cele reţinute de intimata parata ADR NE in Rezultatul evaluării tehnice si financiare.
Astfel, prin Rezultatul evaluării tehnice si financiare, experţii au reţinut ca motiv de depunctare a subcriteriului 1.3.b, faptul ca valoarea serviciilor de consultanta pentru implementarea Proiectului ar fi supraestimata/nerezonabila.
Prin Scrisoarea răspuns contestatar, intimatul parat MDLPA, deşi a acceptat ca eventualul caracter nerezonabil al cheltuielii nu constituie motiv de depunctare a Proiectului, ci, eventual, de neeligibilitate a acesteia, a menţinut depunctarea pentru subcriteriul 1.3.b, insa nu pentru caracterul supraestimat/nerezonabil al cheltuielii cu serviciile de consultanta in implementarea Proiectului, ci pentru un alt motiv, respectiv "pentru valorile evidenţiate in buget sunt prezentate contractele de servicii incheiate dar in cadrul cărora nu sunt fundamentate aceste costuri, de exemplu la serviciile de consultanta nu s-a regăsit alocarea unui număr de experţi cu ore/lucru aferente, motiv pentru care se constata doar ca ofertele prezintă valori asemănătoare".
Astfel cum a arătat mai sus, instanţa de fond nu a răspuns, in niciun fel, acestui motiv de nelegalitate, ci a apreciat, in mod neîntemeiat, ca "motivele avute in vedere pentru depunctarea reclamantei au fost reprezentate de fundamentarea cheltuielilor de consultanta" — fapt care nu este real.
In realitate, intimatul parat MDLPA a schimbat motivul depunctării de către ADR NE a subcriteriului 1.3.b, ceea ce reprezintă un exces de putere, in sensul art. 2 lit. n) din Legea 554/2004, pe care instanţa de fond ar fi trebuit sa îi sancţioneze. MDLPA nu are, printre atribuţiile legale, si pe aceea de evaluare si selecţie a proiectelor, astfel ca, în exercitarea atribuţiei sale de soluţionare a contestaţiei
Împotriva Rezultatului evaluării tehnice si financiare, intimatul parat avea obligaţia de a analiza legalitatea actului administrativ contestat, prin prisma motivelor intrinseci acestuia, iar nu de a se substitui ADR NE si de a aprecia ca proiectul trebuia depunctat pentru motive care nu se regăsesc in Rezultatul evaluării tehnice si financiare. In acelaşi timp, prin invocarea unor motive noi de depunctare, direct in Decizia de soluţionare a contestaţiei, MDLPA i-a lipsit de posibilitatea de a obţine revocarea acestui act administrativ, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, având in vedere ca, potrivit Ghidului general POR "Decizia AMPOR privind soluţionarea contestaţiilor este finală, iar contestatarul nu mai poate înainta la AMPOR o nouă contestaţie pe marginea aceluiaşi subiect".
E. Hotărârea a fost data cu încălcarea prevederilor Ghidului solicitantului
Cu privire la acest aspect, se arată ca, prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut ca "simpla menţionare a unui procent din valoarea proiectului si eventuale oferte comparabile nu constituie in sine o fundamentare a preţului serviciilor de consultanta, prin neraportarea la elemente concrete de cost, omiţând, totodată, si particularităţile proiectului".
In realitate, potrivit Ghidului solicitantului, fundamentarea bugetului se realizează prin oferte de preţ/cataloage/website-uri, trimitere la o analiza, la un studiu de piaţă, orice document anexat care poate să susţină preţul inclus în buget (cel puţin 2 surse verificabile), neflind prevăzuta niciunde cerinţa de a justifica bugetul prin "număr persoane implicate, număr de ore, tarif orar etc".
Ceea ce instanţa de fond a omis sa aibă in vedere este faptul ca, după încheierea contractului de finanţare, pentru atribuirea serviciilor de consultanta pentru implementarea Proiectului urma sa fie organizata o procedura competitiva, in cadrul căreia urmau sa fie depuse oferte de preţ si sa fie încheiat un contract de consultanta.
Or, la momentul depunerii cererii de finanţare, valoarea serviciilor de consultanta in implementare era doar estimata, iar estimarea s-a realizat potrivit prevederilor Ghidului solicitantului, respectiv prin luarea in considerare a sumelor menţionate in: "Propunerea tehnică şi financiară pentru managementul proiectului", întocmita de D. S.R.L.; oferta de servicii de implementare proiect cu construcţii prin POR 2.2., publicata pe un website cu referinţe de preţ; Contractul de consultanta nr. x/23.04.2015; Contractul de consultanta nr. x/25.11.2015.
3.3.3. In ceea ce priveşte analiza subcriteriului 3.2.a - hotărârea a fost data cu încălcarea art. 5 pct. 4 din Legea 448/2006 si cu aplicarea greşită a Anexei 1 la H.G. nr. 1029/2008, art. 220 si 242 din Anexa 1 Normele generale de protecţie a muncii, aprobate prin Ordinul 508/2002
Prin sentinţa recurata, instanţa de fond a reţinut, in esenţa, ca depunctarea proiectului reclamantei pentru subcriteriul 3.2.a a fost legală, întrucât semnalizarea luminoasa sau acustica nu constituie in sine o adaptare, in sensul Legii 448/2006, fiind corect punctul de vedere din actele contestate. Acest tip de semnalizare asigura posibilitatea operării mai uşoare a echipamentelor si de către persoanele cu deficiente de auz dar si de către celelalte persoane. Pe de alta parte, nu s-a detaliat modalitatea de funcţionare a acestora, in lipsa acestor module si daca ar fi putut fi operte de o persoana cu deficiente de văz/auz.
Instanţa de fond a incalcat dispoziţiile art. 5 pct. 4 din Legea nr. 448/2006, conform cărora adaptarea rezonabilă la locul de muncă înseamnă totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap si presupune, intre altele, achiziţionarea de echipament asistiv, dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri asemenea. Rezulta, aşadar, ca adaptarea presupune facilitatea exercitării dreptului la muncă al persoanei cu handicap, prin adaptarea echipamentelor in asa fel încât acestea sa permită "accesul si operarea acestora de către persoanele cu dizabilităţi" (aceasta fiind chiar descrierea subcriteriului 3.2.a), iar nu "operarea mai uşoară a echipamentelor", asa cum, in mod eronat, a reţinut instanţa de fond. Cu alte cuvinte, un echipament se considera a fi adaptat necesitaţilor unei persoane cu handicap in măsura in care, urmare a modificărilor aduse, echipamentul poate fi folosit de către aceasta, in condiţii de siguranţa.
Or, exact acest lucru se realizează prin modulele de avertizare acustica si vizuala la pornirea celor trei echipamente (maşina Flexo in 10 culori cu LED, maşina Offset in 8 culori cu lac si sita si maşina offset 5 culori cu lac), in condiţiile in care aceste module reprezintă tocmai o modificare făcuta de reclamanta pentru a facilita exercitarea dreptului la munca al persoanei cu handicap.
In acest sens, a arătat ca modulele in discuţie au rol asistiv, respectiv de avertizare luminoasa - in cazul persoanelor cu deficiente de auz - atunci când echipamentele sunt pornite, pentru ca persoana cu deficienţe de auz care operează echipamentele respective sa fie atenţionată să se oprească din a mai ridica etichetele tipărite de pe linie (dat fiind ca angajatul nu trebuie să manipuleze etichetele decât atunci când echipamentul este oprit).
In ceea ce priveşte considerentul instanţei de fond, conform căruia "acest tip de semnalizare asigura posibilitatea operării mai uşoare a echipamentelor si de către persoanele cu deficiente de auz dar si de către celelalte persoane1" este in contradicţie cu situaţia de fapt care rezulta din ofertele tehnice ale echipamentelor in care se menţionează expres ca aceste module reprezintă o "cerere speciala a clientului pentru operatorul surd/mut", fiind ofertate in mod separat de echipamentul in sine, care putea fi achiziţionat si, in mod evident, utilizat de către persoane fara dizabilitati si in linsa acestor module.
Daca aceste module de semnalizare ar fi fost necesare pentru utilizarea echipamentelor in condiţii de siguranţa de către orice persoana, asa cum susţine instanţa de fond, acestea ar fi trebuit sa intre in compunerea echipamentului si nu sa fie adagate, opţional, pentru a permite utilizarea si de către "operatorul surd/mut".
In ceea ce priveşte Anexa 1 la H.G. nr. 1029/2008, art. 220 si 242 din Anexa 1 - Normele generale de protecţie a muncii, aprobate prin Ordinul nr. 508/2002, acestea au fost aplicate greşit de către instanţa de fond. Pct. 1.7.1.2 din Anexa la Hotărârea nr. 1029/2008 se refera la punerea in pericol a sănătăţii sau securităţii persoanelor, in cazul defectării unei maşini; or modulele de semnalizare in discuţie aveau rolul de a avertiza operatorul asupra momentului in care echipamentul este in funcţiune, iar nu asupra unei eventuale defectări a acestuia. Art. 240 din Anexa la Normele generale de protecţie a muncii se refera la semnalizarea de securitate şi/sau sănătate, care poate fi de interzicere, de avertizare, de obligare, de salvare sau prim ajutor şi care se realizează după caz, în mod permanent sau ocazional. Ceea ce a omis însă instanţa de fond este faptul ca, in art. 241 si 242 sunt menţionate, in mod expres, care sunt situaţiile in care este necesara semnalizarea permanenta si cea ocazionala - si care nu au absolut nicio legătura cu semnalizarea optica si auditiva la pornirea echipamentelor care se doreau a fi achiziţionate prin Proiect; astfel, semnalizarea ocazionala, pe care o are in vedere instanţa de fond, vizează următoarele situaţii, complet inaplicabile in speţa de fata: "a) prin semnal luminos, semnal acustic sau comunicare verbală în caz de atenţionare asupra unor evenimente periculoase, chemare sau apel al persoanelor pentru o acţiune specifică sau evacuare de urgentă" - deci in niciun caz pentru a semnaliza pornirea unui echipament, cum este cazul in speţa de fata.
În drept, au fost invocate prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483, art. 488 pct. 5, 6 si 8 din C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului promovat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. ambii intimaţi – pârâţi au formulat apărări în cadrul unor întâmpinări.
4.1. Întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est
Pârâta AGENŢIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ NORD-EST (ADRNE) a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a acestuia.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
4.1.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În legătură cu cererea de acordare a unui termen pentru studierea înscrisurilor comunicate de cele două intimate în cauză, pârâta a invocat faptul că aceasta cerere a fost formulată cu vădită rea credinţă de către reclamantă.
Conform menţiunilor încheierii de şedinţă, după verificarea din oficiu a competenţei potrivit dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., reprezentantul convenţional al reclamantei a avut cuvântul pentru cereri de probe după ce, în prealabil, a arătat în mod expres că nu are "chestiuni prealabile de invocat. Fiind finalizate dezbaterile contradictorii asupra solicitărilor de probe formulate de reprezentantul reclamantei, şi soluţionate cererile de probe de către instanţă prin respingerea acestora, abia după aceea, reprezentantul reclamantei, nemulţumit fiind de modul de soluţionare a cererilor sale de probe, a solicitat acordarea unui termen "pentru studierea documentaţiei comunicate în cursul zilei aferente termenului de judecată de faţă, cu privire la care arată că este voluminoasă, pentru a avea posibilitatea de a depune înscrisuri în contraprobă".
Privind etapele dezbaterii unui proces în cadrul şedinţei de judecată, este foarte evident că cererea de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare prevăzută de art. 222 Cod procedură civilă, precede cererilor de probe formulate de părţile cauzei care se înscriu în procedura ulterioară de cercetare a procesului, prevăzută în Cap. II Judecata, Secţiunea a 2-a Cercetarea procesului, Subsecţiunea a 3-a Probele.
În această ordine a dezbaterii procesului, reprezentanta reclamantei a fost întrebată mai întâi dacă are chestiuni prealabile de invocat, a arătat în mod expres că nu are de invocat chestiuni prealabile, implicit nici de formulat o cerere de amânare a cauzei şi numai după acest moment procesual, a avut cuvântul pentru cereri de probe. Prin urmare, după finalizarea dezbaterilor contradictorii asupra cererilor sale de probe şi respingerea motivată a acestor cereri de către instanţă, reprezentanta reclamantei nu mai putea reveni asupra declaraţiei iniţiale conform căreia nu are de formulat o cerere de amânare, orice act juridic unilateral de voinţă fiind irevocabil.
De asemenea, o asemenea cerere de amânare a cauzei este oricum lipsită de motive temeinice în sensul dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ.. Astfel, textul de lege prevede în mod expres caracterul excepţional al amânării pentru acest motiv, fiind prevăzut, totodată, că motivele de temeinicie invocate pentru solicitarea unei asemenea amânări trebuie să excludă culpa părţii.
În cauză, cadrul procesual al dosarului a fost definitiv fixat în procedura de soluţionare a contestaţiei prealabile formulată de reclamanta/solicitant, procedură prevăzută în Secţiunea 8.4 din Ghidul general, Ghidul solicitantului, Condiţiile generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţia fiind soluţionată prin Scrisoarea de răspuns contestatar/Ol emisă de intimata MDLPA cu nr. 127579/20.10.2021. Încă din faza procedurii prealabile de contestaţie, reclamanta a avut la cunoştinţa documentaţia completă care a stat la baza "Rezultatului evaluării tehnice şi financiare" emis de intimata Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est cu nr. 28421/OI/30.07.2021, astfel cum aceasta a şi invocat-o atât în motivele contestaţiei prealabile, cât şi prin acţiunea în contencios administrativ dedusă judecăţii în acest dosar.
În plus, enumerând documentele menţionate de către instanţa de fond, reclamanta aminteşte despre existenţa unui contract de finanţare, ridicând critici la adresa instanţei de fond şi menţionând faptul că nu există un astfel de document. În fapt, menţionarea, de către instanţa de fond, a unui astfel de document s-a realizat ca urmare a faptului că în cadrul documentaţiei complete depuse de către pârâta, modelul contractului de finanţare este o Anexă la Ghidul solicitantului pe care reclamanta l-a cunoscut încă de la publicarea acestuia.
De asemenea, deşi reclamanta critică volumul mare de documente primite în format letric sau electronic, acestea nu sunt altceva decât Ghidul solicitantului şi anexele la acesta, întreaga documentaţie depusa de către reclamantă prin sistemul MySMIS în vederea obţinerii finanţării nerambursabile, corespondenţa purtată cu aceasta pe parcursul evaluării, până la transmiterea rezultatului evaluării şi comunicările din etapa contestaţiei administrative, al cărei rezultat preia în totalitate concluziile expertului desemnat pentru soluţionarea contestaţiei. Prin urmare nu există înscrisuri noi, necunoscute de reclamantă, nici în cazul înscrisurilor depuse Ia dosar de intimata MDLPA şi nici în cazul înscrisurilor depuse de intimata ADR NE.
Prin urmare, nu există în nici într-un caz o situaţie excepţională în sensul dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ. care să fi justificat amânarea cauzei pentru motivele pretinse de reprezentanta reclamantei. Totodată, conform art. 222 alin. (2) Cod procedură civilă, când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va dispune amânarea pronunţării în vederea depunerii de concluzii scrise de partea interesată, ceea ce instanţa a şi făcut în acest dosar, fiind amânată pronunţarea la data de 24 mai 2022.
Un ultim argument decurge din faptul că, deşi reprezenta reclamantei şi-a justificat cererea de amânare a judecăţii pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de către intimată şi "a avea astfel posibilitatea de a depune înscrisuri în contraprobă", în cererea de recurs reclamanta nu face referire la nici un înscris nou pe care să-l invoce în contraprobă, în temeiul art. 492 C. proc. civ., deşi a avut timp să ia cunoştinţă de materialul voluminos pe care intimatele l-am depus până la formularea cererii de recurs.
În legătură cu susţinerile reclamantei referitoare la faptul că "dna B. face parte dintre persoanele din conducerea societăţii C. S.R.L, o firma care oferă servicii de consultanţă, inclusiv în ce priveşte scrierea si implementarea proiectetor finanţate prin POR", se arată că, prin specificul firmei, aceasta poate presta, în mod licit pe piaţă, activităţi de consultanţă. Contrar celor expuse de reclamantă, este relevant de subliniat faptul că prin opinia sa, preluată de către Autoritatea de management în Scrisoare răspuns contestatar nr. 127579/20.10.2021, doamna B. a majorat punctajul acordat Cererii de finanţare a reclamantei cu 6 puncte, ceea ce este de natură a îndepărta orice suspiciune în legătură cu imparţialitatea expertului evaluator. Prin urmare, rezultă cu evidenţă că nu există un conflict de interese în cazul expertului evaluator care a emis opinia ce a stat la baza soluţionării de către MDLPA a contestaţiei, pe care înţelege că recurenta îl invocă în cererea sa de recurs ca motiv de nulitate a Scrisorii c/e răspuns contestatar/OI emis de către intimata MDLPA sub nr. x/20.10.2021.
Recurenta consideră nelegală respingerea de către instanţa de fond a probei cu interogatoriul pârâţilor precum şi a motivării pe care s-a întemeiat instanţa.
Conform dispoziţiilor art. 351 C. proc. civ.: "Instanţa poate încuviinţa, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre părţi, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluţionarea procesului". Din analiza conţinutului întrebărilor rezultă că recurenta urmăreşte o reconstituire a unor anumite aspecte a procedurilor de evaluare, ceea ce foarte simplu se poate stabili în cauză prin analiza documentaţiei aferente, iar pe de altă parte conform textului enunţat interogatoriul poate lămuri doar fapte personale/aspecte de fapt. De altfel, chiar recurenta precizează că prin interogatoriul solicitat a urmărit ca instanţa să verifice modul în care ADR NE făcut analiza rezonabilităţii preţului serviciilor de consultanţă, ceea ce în nici într-un caz nu poate fi considerat ca fiind fapte personale ale celui interogat. Astfel, proba cu interogatoriul solicitată de reclamanta-recurentă este nu numai inutilă cauzei, ci şi inadmisibilă.
În mod legal şi temeinic că instanţa de fond a respins proba cu cele două expertize de specialitate solicitate, ca fiind inutilă pentru soluţionarea cauzei. Astfel cum arată şi recurenta, serviciile de evaluare a proiectelor au fost externalizate către experţi independenţi, în cazul proiectului reclamantei Cod SMIS 145953 evaluarea conform celor două subcriterii fiind efectuată de un expert financiar, respectiv expert teme orizontale-egalitate de şanse, iar în procedura de soluţionare a contestaţiei prealabile AM POR, autoritatea competentă în soluţionarea contestaţiei, a solicitat opinia unui alt expert independent asupra celor contestate, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului şi Procedura de soluţionare a contestaţiilor în vigoare. Prin urmare, era complet inutil pentru soluţionarea cauzei ca instanţa de fond să solicite părerea unui al treilea rând de specialişti, doar pentru motivul real că reclamanta-recurentă este nemulţumită de Rezultatul evaluării tehnice si financiare", emis de către intimata ADR NE sub nr. x/30.07.2021, exclusiv în ceea ce priveşte punctarea proiectului.
Este de subliniat asupra acestui aspect că opiniile unor specialişti, astfel cum sunt definite prin dispoziţiile mai sus citate ale art. 330 alin. (1) C. proc. civ., se bucură de valoare probatorie obiectiv ştiinţifică, astfel încât cu atât mai mult repetarea expertizării asupra modului de punctare contestat de recurenta-reclamantă prin alt rând de opinii ale specialiştilor menţionaţi era complet inutilă pentru soluţionarea cauzei.
Aşa cum a demonstrat şi prin întâmpinare la instanţa de fond, în privinţa subcriteriului 3.2.a, instanţa de fond nu a îmbrăţişat, fără rezerve, apărările invocate de ADRNE prin întâmpinare, ci a făcut aplicarea legislaţiei în vigoare incidente nemijlocit.
4.1.2. Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).
Pârâta a arătat că singura modalitate posibilă pentru a demonstra că hotărârea atacată cu recurs conţine motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, întocmai cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., este să redea considerentele sentinţei redactate pentru fiecare dintre subcriteriile contestate de recurentă în privinţa modului de punctare; din redarea acestora, rezultă că au fost analizate toate motivele recurentei, susţinute atât prin contestaţie cât şi prin cererea de chemare în judecată, inclusiv cele privind nelegalitatea "Scrisorii răspuns contestatar/Ol" pentru contrarietate intre considerente şi dispozitiv si cele privind argumentele referitoare la excesul de putere.
Astfel, rezultă foarte clar că instanţa de fond a analizat şi a argumentat în mod concret fiecare din motivele invocate de recurenta-reclamantă: faptul că verificarea îndeplinirii subcriteriului 1.3.b nu ar presupune analiza criteriului rezonabil al cheltuielilor şi constatarea că o anumită cheltuială este nerezonabilă nu ar atrage depunctarea, contrar prevederilor exprese ale Ghidului solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor. La fila x din acest Ghid sunt menţionate condiţiile cumulative de eligibilitate a cheltuielilor, la lit. n) fiind menţionat "să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii", reţinute prin considerentele sentinţei; faptul că instanţa de fond nu ar fi analizat argumentele recurentei referitoare la caracterul rezonabil al cheltuielilor cu consultanţa, ceea ce este analizat şi argumentat cât se poate de concret în considerente; faptul că instanţa nu a analizat argumentele recurentei referitoare la nelegalitatea "Scrisorii răspuns contestatar/OI" pentru contrarietate între considerente şi dispozitiv şi nici argumentele referitoare la excesul de putere, de asemenea, fiind motive analizate în mod concret prin considerentele sentinţei.
Prin urmare, în nici într-un caz nu se poate susţine în cauză că sentinţa atacată nu ar fi motivată corespunzător cu exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. privind conţinutul hotărârii, iar faptul că judecătorul cauzei a recurs la o anumită sistematizare a considerentelor sau faptul că recurenta/reclamantă este nemulţumită de soluţia pronunţată în cauză, cât şi de modul de redactare a considerentelor sentinţei, acestea sunt aspecte care nici într-un caz nu pot conduce la concluzia lipsei de motivare a hotărârii atacate.
4.1.3. Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).
În primul rând susţinerea acestui motiv de casare cu referire la subcriteriul 1.3.a şi subcriteriul 1.3.b contrazice motivul de casare anterior analizat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, deoarece pe de o parte recurenta a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în privinţa celor două suberiterii, iar pe de altă parte invocă şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, adică hotărârea este motivată în privinţa acestor două suberiterii, dar încalcă norme de drept material.
A.Referitor la legalitatea acordării unui punctaj de 4 puncte la subcriteriul 1.3.a. (Proiecţiile veniturilor şi cheltuielilor de operare sunt realiste, fundamentate pe date corecte, surse verificabile)
Conform subcap. 2.1.2 punctul A: "în scopul justificării proiecţiilor veniturilor din exploatare, solicitanţii trebuie să completeze tabelul de mai jos (model orientativ). Acestea trebuie să fie corecte, realiste, justificate prin analiza pieţei." Această regulă este în acord cu indicaţiile din Anexa 1.5 (Planul de afaceri) la Ghidul solicitantului POR 2.2, Secţiunea 5. Analiza si previziunea financiară, punctul 3. Analiza financiară a întreprinderii în urma realizării investiţiei.
Întrucât evaluatorii au apreciat că prin răspunsul la clarificările referitoare la variaţia elementului "Casa şi conturi în bănci", reclamanta a justificat variaţia acestui element, a rămas fără obiect analiza expunerii de la punctul iv., lit. B), subcapitolul 2.1.2. Această expunere de motive nu a condus la depunctarea Cererii de finanţare la criteriul 1.3.a., cum eronat a reţinut reclamanta având în vedere concluzia celor doi evaluatori, conform observaţiilor de la criteriul 1.3.a. din grilă: "în urma răspunsurilor la clarificări din etapa ETF solicitantul a justificat variaţia elementului "Casa şi conturi în bănci".
Motivele pentru care reclamanta a obţinut 4 puncte din 5 puncte la subcriteriul 1.3.a., deşi sunt prezentate separat, converg către aceeaşi concluzie, fiind complementare, urmând ca răspunsul la susţinerile reclamantei faţă de argumentele celor doi evaluatori să fie comun.
La o analiză atentă a criticilor invocate la punctele i, ii, iii, de la punctul 2.1.2., lit. B) şi C), se poate observa că reclamanta reia sub diferite forme aceeaşi temă, derivată dintr-o observaţie comună a celor doi experţi evaluatori din grila CAE: "Proiecţiile veniturilor si cheltuielilor de operare sunt parţial justificate".
Aşa cum rezultă din argumentele celor doi evaluatori, criticile acestora se îndreaptă către modalitatea incorectă de justificare a preţurilor "anuale pentru produsele propuse", respectiv lipsa detalierii componenţei preţurilor de vânzare pentru produsele propuse, evidenţiate crescător pe întreg orizontul de analiză, aspect considerat ca fiind parţial justificat. Având în vedere aceste aspecte, este justificată cerinţa evaluatorilor independenţi privind detalierea aspectelor legate de modalitatea stabilirii preţurilor sau tarifelor.
Argumentele primului evaluator sunt susţinute de observaţia celui de-al doilea evaluator care a precizat că "solicitantul nu detaliază componenta preturilor de vânzare pentru produsele propuse si le evidenţiază crescător pe întreg orizontul de analiza, aspect considerat ca fiind parţial justificat", astfel că acordarea celor 4 puncte la criteriul 1.3.a, este justificată de neîndeplinrea obligaţiei de a prezenta proiecţii ale veniturilor "corecte, realiste, justificate prin analiza pieţei", astfel cum reclamanta susţine în mod nefondat că ar fi procedat.
Argumentul comun pentru care proiecţiile veniturilor şi cheltuielilor au fost considerate ca fiind parţial justificate îl reprezintă constatările evaluatorilor independenţi legate de modul de fundamentare a veniturilor, în timp ce la citatele notate b.1. si b.2. elementul comun este reprezentat de lipsa unui deviz antecalculatie/fişă de cost pentru produs.
Conform Scrisorii răspuns contestatar/OI nr. 127579/20.10.2021, emisă de către Autoritatea de Management din cadrul MDLPA, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului şi Procedura de soluţionare a contestaţiilor în vigoare, AM POR a solicitat opinia unui expert independent asupra celor contestate, concluziile acestuia având vocaţia de a fi complementare si întărind concluziile primilor doi experţi cu privire la motivele care au condus la acordarea a 4 puncte pentru criteriul1.3.a.
În ceea ce priveşte încercarea reclamantei-recurente de a folosi argumentele pozitive din Rezultatul evaluării tehnice şi financiare nr. x/30.07.2021 şi din cadrul Scrisorii răspuns cbntestatatar/OI nr. 127579/20.10.2021 în favoarea sa, apreciem că acest fapt nu este fezabil, întrucât experţii evaluatori au obligaţia de a justifica atât motivele pentru care nu se acordă punctajul maxim, cât şi motivele pentru care se acordă un punctaj mai mic.
În acest context, susţinerile reclamantei bazate pe faptul că o parte dintre concluziile evaluatorilor ar fi "în sensul că proiectul îndeplineşte cerinţele Subcriteriului 1.3.a." reprezintă doar o încercare de influenţare a deciziei instanţei asupra acţiunii introdusă.
Rolul concluziilor pozitive ale evaluatorilor este de a justifica acordarea unui punctaj de 4 puncte, menţinut de către AM POR, punctaj acordat in conformitate cu prevederile Manualului de evaluare, selecţie şi contractare POR 2014-2020 al ADR Nord-Est, în calitate de Ol pentru POR 2014-2020: "Fiecare evaluator (inclusiv evaluatorul pentru aspecte specifice) va argumenta punctajul acordat, menţionând atât subcriteriile la care proiectul a fost depunctat şi motivele depunctării, cât şi argumente pentru fiecare punctaj acordat atât în cazul proiectelor care nu întrunesc punctajul minim pentru a fi finanţat, cât şi în cazul proiectelor finanţabile".
Per a contrario, în cazul în care evaluatorii nu ar fi argumentat motivele pentru care proiectul a obţinut 4 puncte la acest criteriu, ar fi fost obligaţi să acorde 0 puncte.
Reluând parţial argumente din Partea I, subcapitolul 2.1.2., reclamanta atacă în Partea a II-a, subcapitolul 2.2.1., răspunsul AM POR la contestaţie, considerând că admiterea în parte a unor opinii formulate de aceasta în contestaţie ar reprezenta o acceptare totală, trecând cu vederea faptul că motivele principale care au stat la baza acordării de 4 puncte la criteriul 1.3.a. este menţinut de către AM POR: "nu s-a regăsit o corelare a acestora cu valorile cantităţilor luate în calcul la prognoza veniturilor"- referitor la cheltuieli de operare; "nu se prezintă fundamentarea preţului unitar, respectiv nu s-a identificat analiza gradului de suportabilitate a preţului unitar pe piaţa de profil".
B. În ceea ce priveşte analiza subcriteriului 1.3.b
Motivele avute în vedere pentru depunctarea reclamantei au fost reprezentate de fundamentarea cheltuielilor de consultanţă. Toţi evaluatorii au făcut referire la Ghidul solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor. La fila x din acest Ghid sunt menţionate condiţiile cumulative de eligibilitate a cheltuielilor, la lit. n) fiind menţionat "să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii", fiind în mod clar nefondate motivele recurentei prin care susţine că ar fi fost încălcate prevederile Ghidului solicitantului prin modul de punctare a subcriteriului 1.3.b.
Apărările reclamantei şi motivele susţinute în recurs se întemeiază pe justificarea valorii estimate a serviciilor de consultanţă în implementarea proiectului precum şi necesitatea acestora detaliată în cererea de finanţare şi în planul de afaceri; rolurile şi atribuţiile membrilor echipei furnizorului de servicii de consultanţă în managementul proiectului ar fi: expert accesare fonduri europene; expert achiziţii, expert financiar. Ar fi prezentat o propunerea tehnică şi financiară pentru managementul proiectului. Eligibilitatea cheltuielilor nu ar avea nimic de a face cu criteriul în discuţie - calitatea planului de afaceri ci vizează o cu totul altă chestiune şi anume aptitudinea unei cheltuieli de a fi finanţată din fonduri nerambursabile.
Contrar celor menţionate în cererea de chemare în judecată, instanţa de fond reţine că prin răspunsul la clarificări nu a fost detaliată modalitatea în care a fost estimată valoarea serviciilor de consultanţă în implementarea proiectului. Prin scrisoarea de clarificare nr. 2, în vederea detalierii şi argumentării costurilor cu consultanţă, în acord cu ofertele de preţ prezentate şi informaţiile din cererea de finanţare s-a solicitat să se detalieze activităţile şi atribuţiile externalizate către consultant, atât pentru activitatea de scriere a dosarului de finanţare cât şi pentru managementul/implementarea proiectului; transmiterea analizei de risc aferentă acestor tipuri de activităţi: modul în care sunt respectate principiile economicităţii, eficienţei şi eficacităţii: fundamentarea economică a modului de formare a preţului. Prin răspunsul formulat, reclamanta-recurentă arată că atribuţiile şi activităţile externalizate pentru cele două activităţi sunt descrise în planul de afaceri la subcapitolul 2.12, în cererea de finanţare secţiunea Activităţi Previzionate. în Contractul de prestări servicii de scriere, încheiat cu D. S.R.L. şi în oferta de prestări servicii de management ataşate la cererea de finanţare.
Verificând fiecare din actele indicate, instanţa de fond reţine că nu rezultă din cuprinsul acestora modalitatea de estimare a cheltuielilor (număr persoane implicate, număr de ore, tarif orar etc). Astfel în planul de afaceri la subcapitolul 2.12, în cererea de finanţare - activităţi previzionate, contractele încheiate cu D. nu se regăsesc elemente din care să reiasă modalitatea de estimare a serviciilor de consultanţă. Inclusiv, oferta pentru implementarea proiectului se raportează la o valoare globală procentuală. Astfel, instanţa de fond pe deplin temeinic reţine că simpla menţionare a a unui procent din valoarea proiectului şi eventualele oferte comparabile nu constituie, în sine, o fundamentare a preţului serviciilor de consultanţă prin neraportarea la elemente concrete de cost, omiţând totodată şi particularităţile proiectului.
Instanţa de fond subliniază că acest subcriteriu se referă la - Costurile investiţiei care trebuie să fie corect estimate şi fundamentate iar investiţia, conform planului de afaceri, include şi costurile de implementare, nefiind greşită depunctarea la acest criteriu. Chestiunile de eligibilitate a cheltuielilor şi posibilitate reducerii acestora arătate în cererea de chemare în judecată şi reluate în cererea de recurs privesc perioada de după încheierea contractului de finanţare - art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, referindu-se la beneficiarii de fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale, iar nu la candidaţii pentru astfel de fonduri.
Aşadar, motivele depunctării sunt justificate şi au fost în mod cert fundamentate, nota acordată fiind motivată în cuprinsul actului. Astfel, judecătorul fondului concluzionează că, atât timp cât reclamanta nu a justificat în cadrul procedurii administrative aceste cheltuieli decât cu un simplu procent din proiect, nu se poate susţine că autorităţile pârâte trebuiau să facă vreo altă verificare a rezonabilităţii valorii serviciilor de consultanţă.
Prin urmare, niciuna din dispoziţiile legale la care face referire recurenta în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. privind punctajul acordat subcriteriului 1.3.b nu a fost încălcată prin hotărârea atacată cu recurs.
C. In ceea ce priveşte analiza subcriteriului 3.2.a
În opinia recurentei, această cerinţă se realizează prin modulele de avertizare acustică şi vizuală la pornirea celor trei echipamente (maşina Flexo in 10 culori cu LED, maşina Offset in 8 culori cu Iac si sita si maşina offset 5 culori cu lac), în condiţiile în care aceste module reprezintă tocmai o modificare făcută de solicitant pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap (atât a angajatului actual al solicitantului, doamna E., cât şi a oricărui alt angajat viitor). Recurenta susţine că motivarea instanţei de fond, conform căreia "acest tip de semnalizare asigura posibilitatea operării mai uşoare a echipamentelor si de către persoanele cu deficiente de auz dar si de către celelalte persoane" este in contradicţie cu situaţia de fapt care rezulta din ofertele tehnice ale echipamentelor în care se menţionează expres că aceste module reprezintă o cerere specială a clientului pentru operatorul surd/mut, fiind ofertate în mod separat de echipamentul în sine, care putea fi achiziţionat si, în mod evident, utilizat de către persoane fără dizabilităţi si in lipsa acestor module.
De asemenea, recurenta susţine că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită în ce priveşte Anexa 1 la H.G. nr. 1029/2008, art. 220 si 242 din Anexa 1 Normele generale de protecţie a muncii, aprobate prin Ordinul nr. 508/2002. Conform pct. 1.7.1.2 din Anexa la Hotărârea nr. 1029/2008 se refera la punerea in pericol a sănătăţii sau securităţii persoanelor, in cazul defectării unei maşini; or, modulele de semnalizare in discuţie aveau rolul de a avertiza operatorul asupra momentului in care echipamentul este in funcţiune, iar nu asupra unei eventuale defectări a acestuia; susţine că dispoziţia art. 240 din Anexa la Normele generale de protecţie a muncii se referă la semnalizarea de securitate şi/sau sănătate, care poate fi de interzicere, de avertizare, de obligare, de salvare sau prim ajutor şi care se realizează după caz, în mod permanent sau ocazional. însă, instanţa de fond este faptul ca, in art. 241 si 242 sunt menţionate, in mod expres» care sunt situaţiile în care este necesară semnalizarea permanenta si cea ocazionala - si care nu au absolut nicio legătură cu semnalizarea optica si auditivă la pornirea echipamentelor care se doreau a fi achiziţionate prin Proiect; astfel, semnalizarea ocazională, pe care o are în vedere instanţa de fond, vizează situaţii, complet inaplicabile în speţă: "a) prin semnal luminos, semnal acustic sau comunicare verbală în caz de atenţionare asupra unor evenimente periculoase, chemare sau apel al persoanelor pentru o acţiune specifică sau evacuare de urgentă" — deci în niciun caz pentru a semnaliza pornirea unui echipament, cum este cazul in speţa de faţă.
Contrar aceste motive susţinute de recurentă şi asupra subcriteriului 3.2.a instanţa de fond a făcut o analiză completă, legală şi temeinică. Astfel, coroborând prevederile legale cu specificul activităţii desfăşurate de reclamantă, instanţa de fond a reţinut că semnalizarea luminoasă sau acustică nu constituie în sine o adaptare în sensul Legii nr. 448/2006, fiind corect punctul de vedere care este reţinut actele contestate în cazuă. Deşi textele legale de mai sus se referă la expunerea sănătăţii, semnalizarea de securitate şi/sau sănătate, acestea constituie repere precise pentru calificarea corectă a măsurilor avute în vedere de reclamantă. Chiar aceasta a arătat că echipamentele vor fi adaptate cu modul de semnalizare suplimentare. Ori, acest tip de semnalizare asigură posibilitatea operării mai uşoare a echipamentelor şi de către persoanele cu deficienţe de auz, dar şi de către celelalte persoane. Pe de altă parte, nu s-a detaliat modalitatea de funcţionare a acestora. în lipsa acestor module şi dacă ar fi putut fi operate de o persoană cu deficienţe de văz/auz.
4.2. Întâmpinarea depusă de intimatul – pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (anterior Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei)
Pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE Şl ADMINISTRAŢIEI (MDLPA) a formulat întâmpinare la recursul declarat, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
Instanţa de fond a pronunţat hotărârea în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile la prezenta speţă, dar şi ţinând cont de probele administrate, constatându-se că actele administrative contestate sunt temeinice şi legale, punctajul acordat pentru subcriteriile ce au făcut obiectul evaluării fiind unul corect. Astfel, în cuprinsul sentinţei sunt expuse motivele pentru care a fost respinsă cererea introductivă, soluţia adoptată de instanţa de fond fiind justificată în mod clar, pe prevederile legale incidente în speţă.
În combaterea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat că toate documentele depuse la dosarul cauzei au fost cele pe care recurenta-reclamantă le cunoştea, fiindcă priveau doar proiectul cod SMIS 145953, astfel că acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de aceste înscrisuri nu se justifica.
În combaterea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că atât încheierea de şedinţă, cât şi Sentinţa atacate cuprind considerentele avute în vedere de instanţa de fond pentru a respinge solicitante recurentei-reclamante.
În combaterea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că, referitor la Subcriteriul 1.3.a - "Proiecţiile veniturilor şi cheltuielilor de operare sunt realiste, fundamentate pe date corecte, surse verificabile", conform Grilei de evaluare tehnică şi financiară, evaluatorii au acordat patru puncte din cinci posibile.
În urma opiniei formulate de către evaluatorul financiar independent asupra Machetei financiare şi a Planului de afaceri, s-a apreciat că proiecţiile veniturilor şi cheltuielilor de operare sunt justificate, fiind fundamentate pe date corecte şi surse verificabile. Astfel, în cadrul Planului de afaceri există prezentat un algoritm de calcul pentru veniturile evidenţiate în macheta financiară, în cadrul căruia se corelează tipurile de produse care se vor oferi cu veniturile cuprinse în cifra de afaceri, respectiv a fost identificată atât activitatea curentă, cât şi cea aferentă proiectului.
Pentru varianta cu proiect, s-a regăsit justificată determinarea cantităţilor anuale luate în calcul pentru determinarea cifrei de afaceri, dar nu a fost prezentată fundamentarea preţului unitar, respectiv nu s-a identificat analiza gradului de suportabilitate a preţului unitar pe piaţa de profil. De asemenea, s-a regăsit detaliat modul de calcul a subvenţiilor.
Referitor la prognoza cheltuielilor, s-a constatat că acestea sunt identificate în cadrul planului de afaceri în tabelul aferent contului de profit si pierdere, fiind identificate si justificate separat, respectiv se prezintă o detaliere a consumurilor cu utilităţile pentru producerea cantităţilor estimate, a cheltuielilor salariate, dar nu s-a regăsit o corelare a acestora cu valorile cantităţilor luate în calcul la prognoza veniturilor.
În ceea ce priveşte motivele avute în vedere la acordarea punctajului, în cadrul etapei de evaluare tehnica si financiară au fost solicitate clarificări privind modalitatea de întocmire a machetei financiare referitor la "Rezerve din cadrul Anexei 1 A-Bilonţ, nivelul previzionat al stocurilor, creanţelor, altor datorii -inclusiv datoriile fiscale si datoriile privind asigurările sociale, precum şi pentru datorii comerciale - furnizori, Casa şi conturi la bănci, modul de calcul a veniturilor în avans reprezentate de subvenţiile pentru investiţii".
Potrivit dispoziţiilor punctului 8.2 Evaluarea Proiectelor, subpunctul 8.2.1 Evaluarea şi selecţia proiectelor din cadrul Ghidului general, "cererea de finanţare se va evalua luând In considerare răspunsurile la solicitările de clarificări (...) cu condiţia depunctării corespunzătoare a criteriului privind coerenţa documentaţiei tehnico-economice şi/sau altor criterii, conform grilelor anexate ghidurilor specifice".
În speţa dedusă judecăţii, având în vedere faptul că, în cadrul răspunsului la clarificări ETF, recurenta-reclamanta a prezentat o machetă financiară revizuită, s-a procedat la depunctarea acestui subcriteriu şi, pe cale de consecinţă, punctajul pentru acest subcriteriu a fost păstrat la patru puncte din cinci posibile.
În ceea ce priveşte Subcriteriul 1.3.b - Costurile investiţiei sunt corect estimate şi sunt fundamentate, conform Grilei de evaluare tehnică şi financiară, evaluatorii au acordat trei puncte din patru posibile.
Pentru fundamentarea costurilor investiţiei, în cadrul documentaţiei de finanţare, recurenta-reclamanta a prezentat două oferte de preţ, atât pentru echipamentele/dotările achiziţionate prin proiect, cât şi pentru serviciile prevăzute a fi realizate.
În urma analizei planului de afaceri şi a ofertelor prezentate, s-a constatat că în cadrul Planului de afaceri s-au prezentat caracteristicile tehnice minimale pe care trebuie să le îndeplinească echipamentele care se vor achiziţiona prin proiect, capacităţi care se regăsesc în ofertele ataşate. Pentru justificarea costurilor cu lucrările de investiţie, recurenta-reclamanta a prezentat Devizul General însoţit de devize pe obiect şi de liste de cantităţi pentru fundamentarea acestor tipuri de costuri. Costurile cu serviciile de proiectare şi consultanţă au fost susţinute de către recurenta-reclamanta prin prezentarea a două oferte de preţ, valorile aferente acestor linii bugetare fiind încadrate atât în categoria costurilor eligibile, cât şi cea a cheltuielilor neeligibile. Cheltuielile de consultanţă pentru serviciile de consultanţă vizând implementarea proiectului sunt supraevaluate de recurenta-reclamanta, deoarece se solicită suma de 579.800,00 RON cheltuieli eligibile.
Cheltuielile de consultanţă pentru elaborarea aplicaţiei de finanţare sunt încadrate în categoria cheltuielilor neeligibile, deoarece se consideră că suma estimată pentru serviciile de consultanţă în implementare este nerezonabilă, având în vedere secţiunea "Condiţii cumulative de eligibilitate a cheltuielilor" din Ghidul solicitantului, punctul e), conform căreia pentru a fi eligibilă cheltuială trebuie "să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii", motiv pentru care acest criteriu a fost depunctat.
Referitor la aceste tipuri de costuri, ca justificare pentru valorile evidenţiate In buget, recurenta-reclamantă a prezentat contractele de servicii încheiate, dar în cuprinsul acestora nu sunt fundamentate aceste costuri. Astfel, la serviciile de consultanţă nu s-a regăsit alocarea unui număr de experţi cu ore/lucru aferente, motiv pentru care s-a constatat că ofertele prezintă doar valori asemănătoare.
Având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului PI 2.2. A, pentru fundamentarea costurilor trebuiau prezentate oferte de preţ/cataloage/website-uri, orice alte surse verificabile conform menţiunilor din Anexa 1-5. Planul de afaceri şi ţinând cont de cele de mai sus, s-a apreciat că valorile aferente costurilor investiţiei sunt parţial fundamentate pe surse de preţ comparabile.
Referitor la Subcriteriul 3.2.a - Adaptarea infrastructurii, inclusiv a echipamentelor şi utilajelor pentru accesul şi operarea de către persoane cu dizabilităţi, potrivit Grilei de evaluare tehnică şi financiară, evaluatorii au acordat două puncte din trei posibile. În mod concret, s-a ţinut seama de faptul că se iau o serie de măsuri de adaptare a spaţiului (rampă de acces, asigurarea circulaţiilor orizontale, grup sanitar adaptat, asigurarea unor loc de parcare dedicat, suprafeţe rezonatoare, panouri de tip braille) care, în cazul unui spaţiu de producţie, sunt suplimentare faţă de obligaţiile legale. În ceea ce priveşte adaptarea echipamentelor, caracteristicile tehnice menţionate, respectiv semnalizare luminoasă şi acustică, sunt elemente de ergonomie şi siguranţă în exploatare a respectivelor echipamente, nefiind rezultatul unor măsuri de adaptare aşa cum sunt acestea definite de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.
5. Răspunsul la întâmpinări
Deşi ambele întâmpinări depuse de intimaţii – pârâţi i-au fost comunicate în termenul legal, recurenta – reclamantă S.C. A. S.R.L. nu a combătut apărările acestora în cadrul unui răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ. incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 şi 494 Cod procedură civilă.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 07.10.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 24.10.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.
7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
7.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă
La data de 29.11.2020, reclamanta a depus la ADR NE cererea de finanţare aferentă proiectului "Creare unitate de producţie A. S.R.L., cod Smis 145953" şi Planul de Afaceri în vederea obţinerii finanţării în cadrul Programului Operaţional Regional POR 2.2 IMM Apel 2020, Axa prioritară "Îmbunătăţirea competitivităţii economice prin creşterea productivităţii muncii în IMM-uri, în sectoarele competitive identificare în SNC".
Rezultatele evaluării tehnice şi financiare se regăsesc în actul nr. 28421/OI/30.07.2021, prin care proiectul recurentei a fost evaluat cu 85 puncte.
Ca urmare a contestaţiei, care a fost soluţionată prin Scrisoarea Răspuns Contestatar/OI nr. 127579/20.10.2021, punctajul recurentei a fost majorat la 91 puncte, dar au fost respinse criticile din contestaţie referitoare la subcriteriile 1.3.a, 1.3.b şi 3.2.a.
Exclusiv raportat la aceste critici respinse şi la aceste subcriterii, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.
7.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii
Acest motiv presupune mai multe critici subsumate, ce vor fi analizate distinct.
7.2.1. Criticile referitoare la încălcarea regulilor de procedură cu ocazia respingerii cererii reclamantei de acordare a unui termen in vederea studierii înscrisurilor
Împrejurările de fapt care au generat această critică sunt următoarele: cu o zi înaintea termenului de judecata de la Curtea de Apel Iaşi, la sediul procesual ales din Bucureşti al societăţii de avocaţi care a asigurat reprezentarea reclamantei in prezenta cauza a fost comunicat un CD conţinând înscrisurile in format electronic, depuse de intimatul parat MDLPA; la termen, la acelaşi sediu au fost comunicate, in format fizic, înscrisurile depuse de intimata parata ADR NE; la termenul de judecată, apărătorul reclamantei a solicitat un termen în scopul studierii acestora şi a depunerii de înscrisuri în contra-proba, cerere respinsă de instanţă.
Înalta Curte constată că este relevant momentul procesual, din cadrul dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 10 mai 2022 în faţa primei instanţe, la care apărătorul reclamantei a formulat cererea de amânare.
Aşa cum reiese din cercetarea conţinutului încheierii amintite, după verificarea din oficiu a competenţei potrivit dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., reprezentantul convenţional al reclamantei a avut cuvântul pentru cereri de probe după ce, în prealabil, a arătat în mod expres că nu are chestiuni prealabile de invocat.
Având în vedere şi ordinea dezbaterilor aşa cum reiese modalitatea de reglementare a desfăşurării procesului civil, cererile de amânare a cauzelor care nu sunt în stare de judecată se formulează cu prioritate faţă de alte cereri. Or, abia după ce au fost finalizate dezbaterile contradictorii asupra solicitărilor de probe formulate de reprezentantul reclamantei şi după ce au fost soluţionate cererile de probe de către instanţă prin respingerea acestora, reprezentantul reclamantei a solicitat acordarea unui termen pentru studierea documentaţiei comunicate în cursul zilei aferente termenului de judecată de faţă, cu privire la care arată că este voluminoasă, pentru a avea posibilitatea de a depune înscrisuri în contraprobă.
Deşi aspectele faptice legate de caracterul voluminos al documentaţiei şi timpul scurt dintre comunicarea efectivă şi termenul de judecată sunt necontestate şi reflectă o împrejurare obiectivă, interesul privat ocrotit de norma care impune discutarea cu prioritate a cererii de amânare are în vedere raţiunea că o cauză de amânare justificată obiectiv conduce la o imposibilitate de a pune concluzii pe alte cereri (de probatorii) sau chiar pe fondul cauzei; or, reclamanta a acceptat formularea de concluzii cu privire la probatoriul vast pe care îl propunea, ceea ce denotă faptul că nu a existat o împiedicare obiectivă în a-şi formula apărări şi a propune probe pentru dovedirea acestora.
Interpretând astfel textul legal în scopul şi raţiunea lui, Înalta Curte constată că este fondată apărarea intimaţilor, în sensul că, privind etapele dezbaterii unui proces în cadrul şedinţei de judecată, cererea de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare prevăzută de art. 222 C. proc. civ. sau pentru un alt motiv justificat precede cererilor de probe formulate de părţile cauzei, care se înscriu în procedura ulterioară de cercetare a procesului, prevăzută în Cap. II Judecata, Secţiunea a 2-a Cercetarea procesului, Subsecţiunea a 3-a Probele. Fără a fi în discuţie împrejurarea dacă, după finalizarea dezbaterilor contradictorii asupra cererilor de probe şi respingerea acestora, reprezentanta reclamantei mai putea reveni asupra declaraţiei iniţiale conform căreia nu are de formulat o cerere de amânare, Înalta Curte dă prioritate argumentului în sensul că această modalitate de comportament procesual subliniază mai degrabă lipsa temeiniciei cererii de amânare.
Nu se poate reţine încălcarea principiilor fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil (dreptul la apărare, consacrat de art. 13 C. proc. civ. dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C. proc. civ. principiul contradictorialităţii, respectiv dispoziţiile art. 14 alin. (2) C. proc. civ.), cât timp prima instanţă a procedat cu respectarea parcursului legal al procesului civil, iar comportamentul procesual al reclamantei este cel care a determinat depăşirea momentului în care putea fi cerută amânarea judecării cauzei.
Prin urmare, fie şi existenţa unei vătămări de fapt nu poate avea consecinţa anulării sentinţei, cât timp regulile procesuale au fost respectate; de altfel, din faza procedurii prealabile de contestaţie, reclamanta a avut la cunoştinţa documentaţia completă care a stat la baza "Rezultatului evaluării tehnice şi financiare" emis de intimata Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est cu nr. 28421/OI/30.07.2021, astfel cum aceasta a şi invocat-o atât în motivele contestaţiei prealabile, cât şi prin acţiunea în contencios administrativ dedusă judecăţii în acest dosar. De asemenea, volumul mare de documente primite în format letric sau electronic conţinea Ghidul solicitantului şi anexele la acesta, întreaga documentaţie depusa de către reclamantă prin sistemul MySMIS în vederea obţinerii finanţării nerambursabile, corespondenţa purtată cu aceasta pe parcursul evaluării, până la transmiterea rezultatului evaluării şi comunicările din etapa contestaţiei administrative, al cărei rezultat preia în totalitate concluziile expertului desemnat pentru soluţionarea contestaţiei.
În ceea ce priveşte susţinerea că reclamanta ar fi fost in măsura sa invoce un motiv suplimentar de nulitate a actului administrativ constând in existenta unui conflict de interese in persoana expertului evaluator care a emis opinia ce a stat la baza soluţionării de către MDLPA a contestaţiei, Înalta Curte constată că împrejurarea ipotetică că reclamanta ar fi putut formula o cerere de modificare a acţiunii în faţa primei instanţe care să respecte totodată şi rigorile prevederilor art. 204 din C. proc. civ. este insuficient justificată pentru a demonstra existenţa unei vătămări procesuale.
7.2.2. Criticile referitoare la respingerea cererii de obligare a pârâtelor sa depună opiniile experţilor evaluatori care au stat la baza emiterii celor doua acte administrative contestate
Prima instanţă a respins această cerere, cu motivarea că punctul de vedere al experţilor este consemnat expres in raportul de evaluare, fiind menţionat motivul pentru care a fost acordat un anumit punctaj.
Cu privire la această cerere, recurenta nu a indicat explicit prin memoriul de recurs care este critica de nelegalitate, astfel că instanţa de recurs nu poate cenzura temeinicia sau netemeinicia respingerii ca atare a cererii de probatoriu, reprezentând exclusiv o chestiune faptică nesupusă recursului.
7.2.3. Criticile referitoare la încălcarea regulilor de procedură cu ocazia respingerii probei cu interogatoriul pârâţilor
Prima instanţă a respins această solicitare de probatorii, cu motivarea că este inutilă exprimarea poziţiei autorităţilor parate pe această cale, aceasta fiind exprimata in mod cert prin actele administrative contestate si, eventual, prin legătura pe care o fac acestea cu documentaţia aferenta, existenta la dosar.
Înalta Curte reţine că o asemenea motivare implică o respingere atât din punct de vedere al temeiniciei probei, cât şi al legalităţii, urmând să analizeze pe fond critica recurentei din ultima perspectivă.
Ca urmare, constatând că este corectă susţinerea recurentei, în sensul că nu se poate reţine o inadmisibilitate de plano a probei cu interogatoriul faţă de faptul că părţile îşi exprima întotdeauna poziţia prin actele de procedura sau, in cazul de fata, prin actele administrative contestate, în cauza de faţă prima instanţă a avut în vedere şi o chestiune de temeinicie, ce nu poate fi supusă cenzurii instanţei de recurs.
Aspectele invocate de recurentă, în sensul că, în ceea ce priveşte subcriteriul 1.3.b, întrebările propuse de reclamanta in cadrul probei cu interogatoriu vizau existenta analizei rezonabilităţii valorilor cuprinse în bugetele orientative, care este reglementată de art. 3 alin. (2) din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 66/2011 sau existenta sau nu a unei analize a rezonabilităţii costului cu consultanta in implementarea proiectului, reprezintă în mod cert chestiuni de fapt privind aprecierea utilităţii probei ca atare, ce nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. şi nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs.
7.2.4. Criticile referitoare la încălcarea regulilor de procedură cu ocazia respingerii probei cu cele două expertize de specialitate
Prima instanţă a respins proba cu cele două expertize solicitate, pe de o parte, având în vedere faptul că evaluarea s-a realizat de către experţi independenţi; pe de altă parte, verificând obiectivele propuse, instanţa urmează a verifica dacă modalitatea în care a fost realizată evaluarea întruneşte sau nu condiţiile excesului de putere, astfel că cele două expertize sunt inutile pentru soluţionarea cauzei. Detaliind, prima instanţă a reţinut că toate aspectele din actele contestate, combătute prin cererea de chemare în judecată sunt verificabile cu ocazia deliberării; exemplificând, cu privire la obiectivul de a stabili expertul dacă potrivit Ghidului solicitantului, reclamanta avea obligaţia de a prezenta în Planul de afaceri structura tarifului, instanţa urmează a verifica Ghidul solicitantului şi a stabili dacă un atare aspect era sau nu era necesar; referitor la chestiunea semnalizării vizuale a echipamentelor, reţine că a fost analizată de către reclamantă, prin cererea de chemare în judecată şi că pârâţii au invocat la rândul lor o legislaţie care ar fi aplicabilă în materia protecţiei muncii, urmând a fi verificate argumentele reclamantei şi cele vizând protecţia muncii; reţine că semnalizarea respectivă produce efecte suplimentare faţă de non-semnalizarea echipamentelor, urmând a se verifica, în concret, cu ocazia pronunţării, care sunt aceste efecte.
În mod similar respingerii cererii de administrare a probei cu interogatoriul pârâţilor, Înalta Curte reţine că motivarea primei instanţe implică o respingere atât din punct de vedere al temeiniciei probei, cât şi al legalităţii, urmând să analizeze pe fond critica recurentei din ultima perspectivă.
Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la motivarea primei instanţe în sensul că evaluarea s-a realizat de către experţi independenţi ar conduce la o imposibilitate de administrare a unei asemenea probe cu expertiza, Înalta Curte constată că nu se poate reţine o inadmisibilitate de plano a probei pe acest aspect, dar în cauza de faţă prima instanţă a avut în vedere şi chestiuni de temeinicie, ce nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs.
Din chiar modalitatea de invocare a acestei critici rezultă că recurenta critică netemeinicia soluţiei de respingere a probei cu cele două expertize, invocând faptul că "pentru a pronunţa o hotărâre legala, instanţa de fond avea obligaţia sa verifice daca motivele depunctării, menţionate in cele doua acte administrative, sunt legale si temeinice, iar o astfel de verificare nu putea fi realizata in mod nemjilocit de către instanţa, tocmai pentru ca implica o serie de chestiuni tehnice, specializate, pentru a căror lămurire era necesara părerea unui expert; in consecinţă, instanţa ar fi trebuit sa numească un expert care sa verifice aspectele tehnice ale cauzei."
Ca urmare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al motivului de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din perspectiva tuturor motivelor subsumate de recurentă acestui caz de casare.
7.3. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din Codul de procedură civilă (hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază)
Recurenta a invocat faptul că instanţa de fond nu a stabilit, în mod corect si complet, situaţia de fapt - dat fiind ca a respins probele cu interogatoriu si cele două expertize -si nu a arătat motivele de fapt si de drept pentru care a respins argumentele sale din cererea de chemare în judecată.
În concret, în ceea ce priveşte subcriteriul 1.3.a, recurenta a invocat faptul că instanţa de fond nu a explicat, în niciun fel, de ce informaţiile din Planul de afaceri nu sunt suficiente pentru a detalia compunerea preţului de vânzare a produselor, ci s-a limitat sa constate ca nu există o prezentare a structurii preţului, în sensul de deviz antecalculatie. În ceea ce priveşte subcriteriul 1.3.b., recurenta a invocat faptul că instanţa de fond nu a analizat împrejurarea că verificarea îndeplinirii subcriteriului 1.3.b nu presupunea o analiză de către experţii evaluatori a caracterului rezonabil al cheltuielilor, ci o verificare a cerinţei ca bugetul cererii de finanţare sa fie fundamentat pe cel puţin doua surse verificabile iar costurile de investiţie sa fie necesare si valoarea estimata a acestora sa fie justificată; faptul ca, în conformitate cu prevederile legale invocate, constatarea ca o anumita cheltuială este nerezonabilă nu atrage depunctarea proiectului ci, după caz, solicitarea de reducere corespunzătoare a bugetului sau nedecontarea cheltuielii respective. În legătură cu ambele criterii, s-a invocat faptul că instanţa de fond nu analizat deloc argumentele referitoare la caracterul rezonabil al cheltuielii cu consultanta in implementarea proiectului, deşi acesta a fost motivul depunctării subcriteriului I.3.b prin actul administrativ emis de ADRNE. În fine, în ceea ce priveşte subcriteriul 3.2.a., recurenta a invocat faptul că instanţa de fond nu a analizat niciunul din motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare in judecata ci şi-a fundamentat soluţia pe o serie de texte de lege, inaplicabile în speţă, invocate de ADRNE prin întâmpinare.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă, revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 Cod de procedură civilă. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.
De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea sau motivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.
Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza F. împotriva României:
"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (...). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei."
Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Astfel, instanţa de fond a analizat şi a argumentat în mod concret fiecare din motivele invocate de recurenta-reclamantă: faptul că verificarea îndeplinirii subcriteriului 1.3.b nu ar presupune analiza criteriului rezonabil al cheltuielilor; caracterul rezonabil al cheltuielilor cu consultanţă este înlăturat implicit prin considerarea faptului că aceste cheltuieli nu au fost suficient fundamentate; argumentele referitoare la nelegalitatea "Scrisorii răspuns contestatar/OI" pentru contrarietate între considerente şi dispozitiv au fost adresate explicit (finalul paginii 7 din motivarea primei instanţe), iar argumentele referitoare la excesul de putere sunt analizate în mod concret prin considerentele sentinţei (paragraful 2 pagina 8 din sentinţa recurată).
Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.
7.4. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material
Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută apărarea intimatei ADRNE, în sensul că susţinerea acestui motiv de casare cu referire la subcriteriul 1.3.a şi subcriteriul 1.3.b contrazice motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece pe de o parte recurenta a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în privinţa celor două suberiterii, iar pe de altă parte invocă şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., adică hotărârea este motivată în privinţa acestor două subcriterii, dar încalcă norme de drept material; cele două motive presupun aspecte diferite de nelegalitate ce pot fi invocate simultan fără a se contrazice în mod necesar.
7.4.1. Susţinerea referitoare la faptul că, în ceea ce priveşte analiza subcriteriului 1.3.a., hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor Ghidului solicitantului.
a) Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă
Subcriteriul 1.3.a - Proiecţiile veniturilor şi cheltuielilor de operare sunt realiste, fundamentate pe date corecte, surse verificabile – Reclamanta a primit 4 puncte din 5.
Conform evaluării tehnice şi financiare:
Observaţii evaluator 1: Proiecţiile veniturilor şi cheltuielilor de operare sunt parţial justificate. In ceea ce priveşte veniturile realizate, Solicitantul nu prezintă ipoteze de lucru privind preţurile anuale pentru produsele propuse (pe perioada de analiză), în baza cărora sunt justificate veniturile şi cheltuielile previzionate. Solicitantul nu prezintă structura tarifului estimat, nu se identifica devize antecalculatie pentru produsele propuse. În dezvoltarea proiecţiilor financiare solicitantul prezintă ipoteze clare care au stat la baza cheltuielilor si veniturilor de exploatare, sunt utilizate date statistice macroeconomice – PIB, creştere salarii, preţuri materie primă şi materiale etc.. Cantităţile de produse previzionate sunt prezentate în valori crescătoare suficient explicate. Solicitantul a prezentat previziunea cantitativa din punctul de vedere al gradului de utilizare a echipamentelor. Cheltuielile de operare sunt corelate cu veniturile estimate şi se apreciază ca fiind suficient fundamentate, acestea fiind prezentate tabelar şi narativ.
În cadrul Anexei 1A- Bilanţul se identifică elementul bilanţier Casa si conturi la bănci având un sold supraestimat în anul 10 in suma de 11.541.707,40 RON având in vedere ca in anul N, acesta înregistrează suma de 37.221,00 RON. În urma răspunsurilor la clarificări din etapa ETF solicitantul a justificat variaţia elementului "Casa şi conturi în bănci". Macheta financiara este corect întocmită.
Proiecţiile veniturilor şi cheltuielilor de operare pot fi apreciate ca fiind parţial realiste, fundamentate pe date corecte, surse verificabile.
Observaţii evaluator 2: Proiecţiile veniturilor şi cheltuielilor de operare sunt parţial justificate. Veniturile previzionate: solicitantul nu detaliază componenta preţurilor de vânzare pentru produsele propuse şi le evidenţiază crescător pe întreg orizontul de analiza, aspect considerat ca fiind parţial justificat. În dezvoltarea proiecţiilor financiare solicitantul prezintă ipoteze macroeconomice care au stat la baza cheltuielilor si veniturilor de exploatare, respectiv sunt utilizate date statistice macroeconomice – PIB, creştere salarii, materiale etc.). Preţurile de vânzare ale produselor propuse nu au la bază o fişă de cost. Cantităţile sunt estimate pe baza unui grad de utilizare al echipamentelor.
Cheltuielile de operare sunt prezentate suficient, acestea fiind prezentate tabelar cu detalieri privind modul de estimare al acestora. Se poate aprecia că previziunea cheltuielilor de exploatare este corelată cu previziunea vânzărilor, cu necesarul de personal şi planul de marketing. Atât veniturile cât şi cheltuielile se regăsesc în mare măsură, în valori crescătoare, aspect apreciat ca fiind justificat având în vedere că a fost detaliat din punct de vedere narativ.
Se apreciază că proiecţiile veniturilor şi cheltuielilor de operare sunt parţial justificate, fundamentate pe date corecte, surse verificabile astfel încât să se demonstreze realismul estimării veniturilor şi cheltuielilor previzionate. Macheta financiară nu prezintă erori de calcul. Elementul Bilanţier "Casa şi conturi la bănci" înregistrează valori nerealiste, aspect ce a condus la clarificări.
În urma răspunsurilor din etapa ETF solicitantul a justificat variaţia acestui element bilanţier.
În soluţionarea contestaţiei s-a reţinut că:
În urma analizei Machetei financiare şi a Planului de afaceri se constată că proiecţiile veniturilor şi cheltuielilor de operare sunt justificate, fiind fundamentate pe date corecte şi surse verificabile. Se constată că în cadrul Planului de afaceri exista prezentat un algoritm de calcul pentru veniturile evidenţiate în macheta financiară (pag. 137 – 139), în cadrul căruia se corelează tipurile de produse care se vor oferi cu veniturile cuprinse în cifra de afaceri, respectiv s-a regăsit identificată atât activitatea curentă, cât şi cea aferentă proiectului. Pentru varianta cu proiect, s-a regăsit justificată determinarea cantităţilor anuale luate în calcul pentru determinarea cifrei de afaceri, dar nu se prezintă fundamentarea preţului unitar, respectiv nu s-a identificat analiza gradului de suportabilitatate a preţului unitar pe piaţa de profil. De asemenea, s-a regăsit detaliat modul de calcul a subvenţiilor. Proiecţia cheltuielilor din operare este realizată la nivel de societate, conform instrucţiunilor de completare precizate în Ghidul Solicitantului. Referitor la prognoza cheltuielilor se constată că acestea sunt identificate în cadrul planului de afaceri în tabelul aferent contului de profit şi pierdere, fiind identificate şi justificate separat, respectiv se prezintă o detaliere a consumurilor cu utilităţile pentru producerea cantităţilor estimate, a cheltuielilor salariale, dar nu s-a regăsit o corelare a acestora cu valorile cantităţilor luate în calcul la prognoza veniturilor. De asemenea, se prezintă calculul amortizării şi tipul de amortizare aferent fiecărui echipament. În baza argumentelor prezentate, s-a constatat faptul că motivele prezentate de solicitant în susţinerea contestaţiei sunt neîntemeiate cu privire la modul de punctare referitor la Subcriteriul 1.3.a, mai sus menţionat.
b) Analiza motivelor de recurs
Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că prin răspunsul la clarificările referitoare la variaţia elementului "Casa şi conturi în bănci", reclamanta a justificat variaţia acestui element, astfel că a rămas fără obiect analiza expunerii de la punctul iv., lit. B), subcapitolul 2.1.2. Această expunere de motive nu a condus la depunctarea Cererii de finanţare la criteriul 1.3.a. ("în urma răspunsurilor la clarificări din etapa ETF solicitantul a justificat variaţia elementului "Casa şi conturi în bănci").
Motivele pentru care reclamanta a obţinut 4 puncte din 5 puncte la subcriteriul 1.3.a., deşi sunt prezentate separat, converg către aceeaşi concluzie, fiind complementare.
Deşi recurenta reia sub diferite forme aceeaşi temă, derivată dintr-o observaţie comună a celor doi experţi evaluatori din grila CAE: "Proiecţiile veniturilor si cheltuielilor de operare sunt parţial justificate", aşa cum rezultă din argumentele celor doi evaluatori, criticile acestora se îndreaptă către modalitatea incorectă de justificare a preţurilor "anuale pentru produsele propuse", respectiv lipsa detalierii componenţei preţurilor de vânzare pentru produsele propuse, evidenţiate crescător pe întreg orizontul de analiză, aspect considerat ca fiind parţial justificat.
Prin sentinţa recurata, instanţa de fond a considerat ca depunctarea Proiectului reclamantei pentru acest subcriteriu a fost corectă, întrucât prezentarea unei structuri a tarifului estimat (mai exact a preţului produselor care urmau a fi realizate in urma implementării Proiectului) ar fi fost o cerinţă subînţeleasă a Ghidului solicitantului, dar si necesara pentru a se aprecia asupra realismului proiecţiei de venituri si cheltuieli.
În mod corect a reţinut prima instanţă faptul că Ghidul specific nu impune explicit cerinţa prezentării unei structuri a tarifului estimat şi nici a unor devize antecalculaţie pentru produsele propuse, dar lipsa acestei menţiuni explicite este nerelevantă.
Cerinţa care trebuia respectată în ce priveşte preţul de vânzare estimat era aceea de a face consideraţii asupra ipotezelor conform cărora preţurile/tarifele folosite nu depăşesc capacitatea de plată a utilizatorilor în condiţiile locale concrete şi a nivelurilor istorice de preţ pe respectiva piaţă; or, o asemenea cerinţă include implicit şi solicitarea de explicitare a tarifelor folosite, iar nu doar a veniturilor şi a cheltuielilor globale.
În acest context, structura tarifului era subînţeleasă, dar şi necesară pentru a se aprecia asupra realismului proiecţiei de venituri şi cheltuieli.
Recurenta a invocat faptul că a prezentat această structură, prin Tabelul 26 din Planul de afaceri, in care se regăsesc preturile unitare pe mp ale celor trei categorii de etichete (standard, standard plus si lux), corelate cu cantităţile estimate lunar si anual, pentru o perioada de 10 ani de la implementarea Proiectului.
Motivele principale care au stat la baza acordării de 4 puncte la criteriul 1.3.a. constau în aceea că nu s-a regăsit o corelare a cheltuielilor de operare cu valorile cantităţilor luate în calcul la prognoza veniturilor şi că nu se prezintă fundamentarea preţului unitar, respectiv nu s-a identificat analiza gradului de suportabilitate a preţului unitar pe piaţa de profil.
În cadrul Planului de afaceri exista prezentat un algoritm de calcul pentru veniturile evidenţiate in macheta financiara, în cadrul căruia se corelează tipurile de produse care se vor oferi cu veniturile cuprinse în cifra de afaceri. Aşadar, proiecţiile de venituri şi cheltuieli sunt justificate prin prezentarea algoritmului de calcul din macheta financiară. Acest lucru nu vine în contradicţie cu cele arătate ulterior, potrivit cărora nu se prezintă fundamentarea preţului unitar, respectiv nu s-a identificat analiza gradului de suportabilitate a preţului unitar pe piaţa de profil.
Înalta Curte constată că nici prin motivele de recurs, reclamanta nu a combătut punctual şi eficient această concluzie, întrucât referirile au avut în vedere doar proiecţiile de venituri şi cheltuieli, omiţând structura şi suportabilitatea preţului, context în care neacordarea punctajului maxim nu conturează elementele excesului de putere în sensul art. 2 alin. 1it. n din Legea nr. 554/2004, cum în mod corect a reţinut prima instanţă.
7.4.2. Susţinerea referitoare la faptul că, în ceea ce priveşte analiza subcriteriului 1.3.b., hotărârea a fost dată cu încălcarea legii
a) Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă
5.2 Subcriteriul 1.3.b - Costurile investiţiei sunt corect estimate şi sunt fundamentate– Reclamanta a primit 3 puncte din 4.
Conform evaluării tehnice şi financiare:
Observaţii evaluator 1: Costurile si caracteristicile echipamentelor sunt comparabile cu cerinţele minimale prevăzute in planul de afaceri. Ca urmare a analizării ofertelor de preţ, s-au identificat câte 2 oferte de preţ pentru echipamentele propuse. Costurile sunt argumentate suficient în corelaţie cu codul CAEN relevant in cadrul proiectului. Cheltuielile de informare publicitate sunt fundamentate prin prezentarea a doua oferte de preţ si respecta prevederile Ghidului Solicitantului. Lucrările de construcţie sunt justificate prin Deviz General însoţit de liste de cantităţi. Cheltuielile de consultanta pentru serviciile de consultanţă – implementare proiect sunt supraevaluate, respectiv se solicita suma de 579.800,00 RON cheltuieli eligibile. Cheltuielile de consultanta pentru elaborarea aplicaţiei de finanţare sunt încadrate in categoria cheltuielilor neeligibile. Se considera ca suma estimată pentru serviciile de consultanta in implementare este nerezonabila având în vedere secţiunea "Condiţii cumulative de eligibilitate a cheltuielilor" din Ghidul solicitantului, punctul e), conform căreia pentru a fi eligibilă cheltuiala trebuie "să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii", motiv pentru care prezentul criteriu se depunctează.
Observaţii evaluator 2: Costurile investiţiei sunt fundamentate, prin prezentarea a câte două oferte de preţ pentru echipamente/dotări. Costurile şi caracteristicile echipamentelor sunt comparabile cu cerinţele minimale prevăzute în planul de afaceri. Cheltuielile de informare şi publicitate sunt fundamentate prin prezentarea de oferte de preţ şi respectă prevederile Ghidului Solicitantului. Lucrările de construcţie sunt justificate prin Deviz General însoţit de liste de cantităţi. Cheltuielile de consultanţă pentru realizarea aplicaţiei de finanţare sunt încadrate în categoria cheltuielilor neeligibile. Cheltuielile de consultanţă privind implementarea se apreciază ca fiind supraestimate, valoarea eligibilă fiind prevăzută în suma de 579.800,00 RON. Se consideră că suma estimată pentru serviciile de consultanţă în implementare este nerezonabilă având în vedere prevederile din GS - secţiunea "Condiţii cumulative de eligibilitate a cheltuielilor", punctul e), conform căreia pentru a fi eligibilă cheltuiala trebuie "să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii", motiv pentru care prezentul criteriu se depunctează.
În soluţionarea contestaţiei s-a reţinut că:
Pentru fundamentarea costurilor investiţiei în cadrul documentaţiei de finanţare, solicitantul a prezentat două oferte de preţ atât pentru echipamentele/dotările achiziţionate prin proiect, cât şi pentru serviciile prevăzute a fi realizate.
În urma analizei planului de afaceri şi a ofertelor prezentate se constată că în cadrul Planului de afaceri pag. 43 – 53 s-au prezentat caracteristicile tehnice minimale pe care trebuie să le îndeplinească echipamentele care se vor achiziţiona prin proiect, capacităţi care se regăsesc în ofertele ataşate.
Pentru justificarea costurilor cu lucrările de investiţie, Solicitantul a prezentat Devizul General însoţit de devize pe obiect şi de liste de cantităţi pentru fundamentarea acestor tipuri de costuri.
Costurile cu serviciile de informare şi publicitate se încadrează în limitele maxime de eligibilitate prevăzute în Ghidul Solicitantului. Costurile cu serviciile de proiectare şi consultanţă sunt susţinute de Solicitant prin prezentarea a două oferte de preţ, valorile aferente acestor linii bugetare fiind încadrate atât în categoria costurilor eligibile (961.000,00 RON total eligibil capitol 3 din bugetul proiectului care reprezintă 2,14% din capitolul 4 aferent investitei de baza), cat si cea a cheltuielilor neeligibile (805.523,00 RON). Referitor la aceste tipuri de costuri ca şi justificare pentru valorile evidenţiate în buget sunt prezentate contractele de servicii încheiate, dar în cadrul cărora nu sunt fundamentate aceste costuri, de exemplu la serviciile de consultanţă nu s-a regăsit alocarea unui număr de experţi cu ore/lucru aferente motiv pentru care se constată doar că ofertele prezintă valori asemănătoare.
Totodată, având în vedere constatările experţilor evaluatori, potrivit cărora, relativ la gradul mediu de dificultate al proiectului, suma se consideră supraestimată în contextul pieţei de consultanţă, ţinând cont de prevederile din Ghidul specific, secţiunea "Condiţii cumulative de eligibilitate a cheltuielilor" conform cărora cheltuiala trebuie "să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii", se recomandă ca, în cazul în care proiectul este selectat pentru finanţare, OI să reanalizeze eligibilitatea cheltuielilor cu serviciile de consultanţă.
În baza argumentelor prezentate, se constată faptul că motivele prezentate de solicitant în susţinerea contestaţiei cu privire la modul de punctare referitor la Subcriteriul 1.3.b, mai sus menţionat sunt neîntemeiate.
b) Analiza motivelor de recurs
Recurenta a invocat faptul că hotărârea a fost data cu încălcarea prevederilor Ghidului solicitantului, dat fiind ca verificarea îndeplinirii subcriteriului 1.3.b nu presupunea o analiză de către experţii evaluatori a caracterului rezonabil al cheltuielilor, ci o verificare a cerinţei ca bugetul cererii de finanţare sa fie fundamentat pe cel puţin două surse verificabile, iar costurile de investiţie sa fie necesare si valoarea estimata a acestora sa fie justificată.
Recurenta a susţinut că verificarea de către experţii evaluatori a modului in care cererea de finanţare respecta cerinţa conform căreia costurile investiţiei sunt corect estimate si sunt fundamentate, se face potrivit Anexei 1.5 - Plan de afaceri - la Ghidul specific, respectiv prin verificarea existentei la dosarul cererii de finanţare a cel puţin 2 surse verificabile care fundamentează bugetul cererii de finanţare. Or, în privinţa costurilor aferente activităţii de consultanţă, experţii evaluatori nu au mai aplicat aceeaşi regula, ci au analizat aceasta cheltuiala prin raportare la dispoziţiile Ghidului specific, care se refera la condiţiile cumulative de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv la cerinţa ca, pentru a fi eligibila, cheltuiala trebuie sa fie rezonabila si necesara realizării operaţiunii.
Or, susţine recurenta, instanţa de fond ar fi trebuit sa constate ca eligibilitatea cheltuielilor nu are absolut nimic de-a face cu criteriul in discuţie - respectiv Calitatea planului de afaceri - ci vizează o cu totul alta chestiune, si anume aptitudinea unei cheltuieli de a fi finanţata din fonduri nerambursabile.
Înalta Curte constată că motivele avute în vedere pentru depunctarea reclamantei au fost reprezentate de fundamentarea cheltuielilor de consultanţă şi că toţi evaluatorii au făcut referire la Ghidul solicitantului – Condiţii specifice de accesare a fondurilor, în cuprinsul căruia sunt menţionate condiţiile cumulative de eligibilitate a cheltuielilor, la lit. n) fiind menţionat "să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii".
Prima instanţă a constatat că prin scrisoarea de clarificare nr. 2, în vederea detalierii şi argumentării costurilor cu consultanţa, în acord cu ofertele de preţ prezentate şi informaţiile din cererea de finanţare, s-a solicitat să se detalieze activităţile şi atribuţiile externalizate către consultant, atât pentru activitatea de scriere a dosarului de finanţare cât şi pentru managementul/implementarea proiectului; transmiterea analizei de risc aferentă acestor tipuri de activităţi; modul în care sunt respectate principiile economicităţii, eficienţei şi eficacităţii; fundamentarea economică a modului de formare a preţului.
Prin răspunsul formulat de către reclamantă, se arată că atribuţiile şi activităţile externalizate pentru cele două activităţi sunt descrise în planul de afaceri la subcapitolul 2.12, în cererea de finanţare secţiunea Activităţi Previzionate, în Contractul de prestări servicii de scriere, încheiat cu D. S.R.L. şi în oferta de prestări servicii de management ataşate la cererea de finanţare.
Prima instanţă a reţinut că, verificând fiecare din actele indicate, nu rezultă din cuprinsul acestora, modalitatea de estimare a cheltuielilor (număr persoane implicate, număr de ore, tarif orar etc.). Astfel în planul de afaceri la subcapitolul 2.12 în cererea de finanţare – activităţi previzionate, contractele încheiate cu D. nu se regăsesc elemente din care să reiasă modalitatea de estimare a serviciilor de consultanţă. Inclusiv, oferta pentru implementarea proiectului se raportează la o valoare globală procentuală. Or, simpla menţionare a unui procent din valoarea proiectului şi eventualele oferte comparabile nu constituie în sine o fundamentare a preţului serviciilor de consultanţă prin neraportarea la elemente concrete de cost, omiţând totodată şi particularităţile proiectului.
Înalta Curte constată că distincţia pe care o sugerează reclamanta între fundamentarea costurilor conform Ghidului şi caracterul eligibil al cheltuielilor este nerelevantă, cât timp s-a constatat neîndeplinirea cerinţei ca aceste costuri să fie integral fundamentate; atâta timp cât reclamanta nu a justificat în cadrul procedurii administrative aceste cheltuieli decât cu un simplu procent din proiect, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu se poate susţine că autorităţile pârâte trebuiau să facă vreo altă verificare a rezonabilităţii valorii serviciilor de consultanţă.
În ceea ce priveşte susţinerea că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Normele metodologice din 2011 de aplicare a O.G. nr. 66/
2011 întrucât, conform acestei prevederi legale, caracterul nerezonabil al unei cheltuieli atrage solicitarea de reducere corespunzătoare a bugetului, iar nu depunctarea proiectului, în mod corect a constatat prima instanţă că aspectele de eligibilitate a cheltuielilor şi posibilitatea reducerii acestora arătate în cererea de chemare în judecată privesc perioada de după încheierea contractului de finanţare – art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 şi se referă la beneficiarii de fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale, iar nu la candidaţii pentru astfel de fonduri.
Dihotomia sugerată de recurentă între cele două ipoteze nu conduce însă la concluzia imposibilităţii de depunctare a recurentei şi nici la obligaţia intimatei de a solicita o micşorare corespunzătoare a bugetului orientativ, pana la limita la care aceasta cheltuiala ar fi devenit rezonabilă, în accepţiunea autorităţii, cât timp ceea ce este suspus evaluării este proiectul iniţial depus, pentru a se asigura egalitatea dintre toţi candidaţii.
În ceea ce priveşte afirmaţia că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 66/2011 si a art. 3 alin. (2) din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 66/2011, se susţine că instanţa de fond a ignorat complet faptul ca motivul depunctării l-a reprezentat caracterul supraevaluat/nerezonabil al cheltuielilor cu consultanţa în implementarea proiectului, iar nu o presupusa nefundamentare a acestor cheltuieli.
Înalta Curte constată că nu există o diferenţă de esenţă între cele două ipoteze: nefundamentarea suficientă a cheltuielilor cu consultanţa poate conduce la concluzia caracterului nerezonabil al acestora; nu se poate reţine nici afirmaţia că aspectul referitor la nefundamentarea cheltuielilor cu consultanţa a apărut abia in actul de soluţionare a contestaţiei, deoarece în cadrul opiniei evaluatorilor s-a consemnat faptul că cheltuielile de consultanţă privind implementarea se apreciază ca fiind supraestimate.
Mai departe, recurenta a arătat că a justificat în concret de ce costurile cu consultanţa din proiect era rezonabile (se încadrează in valoarea medie a contractelor de consultanta; se încadrează in limita maxima de 50 euro/ora; se încadrează in procentul de maxim 10 % din valoarea finanţării nerambursabile). Or, Înalta Curte constată că în mod corect nu a putut avea în vedere aceste justificări prima instanţă, cât timp acestea au în vedere mai mult stabilirea unui cost care să nu depăşească un anumit prag la modul general, iar nu a unui cost fundamentat concret care să poată fi verificat efectiv.
În ceea ce priveşte afirmaţia că hotărârea a fost data cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cât timp nu s-a dovedit existenţa unei greşite aplicări a legii de către prima instanţă prin menţinerea actelor administrative contestate, nu se poate reţine nici existenţa unui exces de putere. Nu se poate reţine, aşa cum s-a motivat anterior, diferenţa între faptul că valoarea serviciilor de consultanta pentru implementarea Proiectului ar fi supraestimata/nerezonabila şi faptul că lipseşte fundamentarea cheltuielilor de consultanţă şi nici că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi adăugat motive noi de depunctare în cuprinsul considerentelor Deciziei de soluţionare a contestaţiei.
În fine, recurenta a mai invocat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor Ghidului solicitantului deoarece potrivit Ghidului solicitantului, fundamentarea bugetului se realizează prin oferte de preţ/cataloage/website-uri, trimitere la o analiza, la un studiu de piaţă, orice document anexat care poate să susţină preţul inclus în buget (cel puţin 2 surse verificabile), nefiind prevăzuta niciunde cerinţa de a justifica bugetul prin "număr persoane implicate, număr de ore, tarif orar etc" - asa cum considera instanţa de fond.
Înalta Curte constată că, chiar dacă, după încheierea contractului de finanţare, pentru atribuirea serviciilor de consultanta pentru implementarea Proiectului se va face conform unei proceduri competitive, chiar dacă la momentul depunerii cererii de finanţare, valoarea serviciilor de consultanta in implementare era doar estimată, această estimare trebuie realizată în concret, iar nu doar prin raportare la elemente de comparaţie generice; în mod corect a reţinut prima instanţă că în ceea ce priveşte contractele de servicii încheiate, în cuprinsul acestora nu sunt fundamentate aceste costuri în concret în raport de elemente cuantificabile şi comparabile (cum ar fi umăr de experţi cu ore/lucru aferente).
Pe de altă parte, în fapt s-a apreciat de către intimaţi că valorile aferente costurilor investiţiei sunt parţial fundamentate pe surse de preţ comparabile, iar o asemenea apreciere, dincolo de caracterul ei faptic, intră în marja de apreciere a organului administrativ, singurul capabil să conchidă în mod competent asupra fundamentării costurilor respective, în cauză nefiind demonstrată existenţa unui exces de putere care să conducă la anularea analizei făcute de către acesta.
7.4.3. Susţinerea referitoare la faptul că, în ceea ce priveşte analiza subcriteriului 3.2.a - hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 5 pct. 4 din Legea nr. 448/2006 si cu aplicarea greşită a Anexei 1 la H.G. nr. 1029/2008, art. 220 si 242 din Anexa 1 Normele generale de protecţie a muncii, aprobate prin Ordinul 508/2002
a) Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă
5.3 Subcriteriul 3.2. Investiţia include măsuri de asigurare a egalităţii de şanse şi tratament: a. Adaptarea infrastructurii, inclusiv a echipamentelor şi utilajelor pentru accesul şi operarea de către persoane cu dizabilităţi. Reclamanta a obţinut 2 puncte din 3.
Conform evaluării tehnice şi financiare:
Observaţii evaluator 3: Se iau o serie de masuri de adaptare a spaţiului (rampa de acces, asigurarea circulaţiilor orizontale, grup sanitar adaptat, asigurarea unor loc de parcare dedicat, suprafeţe rezonatoare, panouri de tip braille) care, în cazul unui spaţiu de producţie, sunt suplimentare faţă de obligaţiile legale. În ceea ce priveşte adaptarea echipamentelor, caracteristicile tehnice menţionate – semnalizare luminoasă şi acustică – sunt elemente de ergonomie şi siguranţă în exploatarea respectivelor echipamente nefiind rezultatul unor măsuri de adaptare, aşa cum sunt acestea definite de Legea nr. 448/2006.
În soluţionarea contestaţiei s-a reţinut că:
Referitor la Subcriteriul 3.2.a. - Investiţia include măsuri de asigurare a egalităţii de şanse şi tratament: Adaptarea infrastructurii, inclusiv a echipamentelor şi utilajelor pentru accesul şi operarea de către persoane cu dizabilităţi.
Evaluatorul tematic a reţinut că: "Se iau o serie de masuri de adaptare a spaţiului (rampa de acces, asigurarea circulaţiilor orizontale, grup sanitar adaptat, asigurarea unor loc de parcare dedicat, suprafeţe rezonatoare, panouri de tip braille) care, în cazul unui spaţiu de producţie, sunt suplimentare fata de obligaţiile legale. În ceea ce priveşte adaptarea echipamentelor, caracteristicile tehnice menţionate – semnalizare luminoasă şi acustică – sunt elemente de ergonomie şi siguranţă în exploatare a respectivelor echipamente, nefiind rezultatul unor măsuri de adaptare aşa cum sunt acestea sunt definite de Legea nr. 448/2006", acordând 2 puncte la subcriteriul 3.2.a.
Solicitantul prezintă un citat din planul de afaceri în care sunt descrise in extenso măsurile de adaptare a spaţiului şi în care există o simplă menţiune a faptului că echipamentele achiziţionate prin proiect vor fi adaptate cu module de semnal suplimentare, fără identificarea echipamentelor avute în vedere şi modalităţii de adaptare. Se menţionează în contestaţie că Solicitantul are deja angajată o persoană cu deficienţe de auz şi că în considerarea acestui fapt ar fi solicitat furnizorilor ofertarea unui sistem de avertizare optică pentru trei dintre echipamente.
Se constată astfel că cerinţa din Ghidul general conform căreia "proiectul trebuie să descrie şi să demonstreze modul în care principiile privind egalitatea de şanse, de gen şi nediscriminarea sunt promovate prin investiţia respectivă" nu a fost respectată la întocmirea aplicaţiei de finanţare, ci au fost aduse anumite clarificări pe calea contestaţiei.
Din explicaţiile suplimentare furnizate în contestaţie rezultă că dispozitivul ar avea rolul de a atenţiona cu privire la starea maşinii pentru a permite operaţiunea de sortare, răspunzând exact cerinţei identificate de evaluatorul tematic, aceea de element de ergonomie şi siguranţă în exploatare a echipamentului, fără nicio facilitare a modului efectiv de operare al acestuia.
În baza argumentelor prezentate, se constată faptul că motivele prezentate de solicitant în susţinerea contestaţiei sunt neîntemeiate cu privire la modul de punctare referitor la Subcriteriul 3.2.a, mai sus menţionat.
b) Analiza motivelor de recurs
Recurenta a invocat faptul că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 5 pct. 4 din Legea nr. 448/2006, din cuprinsul cărora rezultă că adaptarea presupune facilitatea exercitării dreptului la muncă al persoanei cu handicap, prin adaptarea echipamentelor in aşa fel încât acestea sa permită "accesul si operarea acestora de către persoanele cu dizabilităţi", iar nu "operarea mai uşoară a echipamentelor", asa cum, in mod eronat, a reţinut instanţa de fond. Cu alte cuvinte, un echipament se considera a fi adaptat necesităţilor unei persoane cu handicap in măsura in care, urmare a modificărilor aduse, echipamentul poate fi folosit de către aceasta, in condiţii de siguranţă.
Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 5 pct. 4 din Legea nr. 448/2006:
"4. adaptare rezonabilă la locul de muncă – totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea şi/sau adaptarea programului de lucru în conformitate cu potenţialul funcţional al persoanei cu handicap, achiziţionarea de echipament asistiv, dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri asemenea."
Obiectul de activitate principal al societăţii reclamante este reprezentat de producerea de etichete autoadezive prin tipărire offset, A. fiind prima tipografie ce a introdus în Romania un produs şi o tehnologie nouă: etichetele de tip booklet" , domeniul de activitate fiind cel tipografic.
Recurenta a invocat faptul că modulele de avertizare acustica si vizuala la pornirea celor trei echipamente (maşina Flexo in 10 culori cu LED, maşina Offset în 8 culori cu lac si sita şi maşina offset 5 culori cu lac) reprezintă o modificare făcuta de reclamanta pentru a facilita exercitarea dreptului la munca al persoanei cu handicap; modulele în discuţie au rol asistiv; din ofertele tehnice ale echipamentelor reiese ca aceste module reprezintă o "cerere speciala a clientului pentru operatorul surd/mut", fiind ofertate in mod separat de echipamentul in sine, care putea fi achiziţionat si, in mod evident, utilizat de către persoane fără dizabilităţi si in lipsa acestor module.
Înalta Curte constată că, indiferent de faptul că aceste module au fost special solicitate şi ofertate cu destinaţia unui operator cu deficienţe vizuale sau auditive, ceea ce trebuie analizat în concret este dacă aceste module în sine asigură posibilitatea operării mai uşoare a echipamentelor exclusiv de către persoanele cu deficienţe de auz/văz, pentru a primi punctajul maxim aferent acestui criteriu. Or, recurenta nu a demonstrat în manieră convingătoare această concluzie; nu s-a detaliat modalitatea de funcţionare a echipamentelor, în lipsa acestor module şi dacă ar fi putut fi operate de o persoană cu deficienţe de văz/auz, pentru a se face comparaţia şi a se ajunge la concluzia adaptării lor.
Reţinând observaţia pertinentă a recurentei, în sensul că nu erau relevante din perspectiva prezentei cauzei nici prevederile pct. 1.7.1.2 din Anexa la Hotărârea nr. 1029/2008 (referitoare la punerea in pericol a sănătăţii sau securităţii persoanelor, in cazul defectării unei maşini) şi nici cele ale art. 220 şi 242 din Anexa 1 - Normele generale de protecţie a muncii, aprobate prin Ordinul nr. 508/2002 (referitoare la semnalizarea permanenta si cea ocazionala, care nu are legătură cu semnalizarea optica si auditiva la pornirea echipamentelor care se doreau a fi achiziţionate prin Proiect), Înalta Curte confirmă corecta aplicare a legii de către prima instanţă în sensul că simpla semnalizare luminoasă sau acustică nu constituie în sine o adaptare în sensul Legii nr. 448/2006, fiind corect punctul de vedere din actele contestate.
7.5. Temeiul procesual al soluţiei date recursului
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 72/2022 din data de 24 mai 2022 şi împotriva încheierii din data de 10 mai 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 noiembrie 2023.