Disability-appeal delay claim rejected as not excessive; case remains pending with hearing set.

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. La data de 6 octombrie 2023 s-a înregistrat, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 2739 din 15 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 28 decembrie 2023, sub nr. x/2018/a1, contestatorii A., B. şi C. au formulat contestaţie privind tergiversarea procesului.

În motivarea cererii, contestatorii au susţinut că obiectul dosarului priveşte drepturi ale persoanelor cu handicap, iar în raport de prevederile art. 25 din Legea nr. 448/2006, art. 50 din Constituţie, Decizia Curţii Constituţionale nr. 30/1994 şi Protocoalelor la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cererile persoanelor cu handicap se soluţionează cu celeritate şi precădere.

În acest sens, au arătat că, deşi recursul a fost înregistrat pe rolul instanţei de control judiciar la data de 6 octombrie 2023, până la formularea contestaţiei nu s-a stabilit termen de judecată, fiind încălcate prevederile legale anterior menţionate.

2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului

Analizând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, reţinând următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, deşi contestatorii nu au indicat cazul de contestaţie privind tergiversarea pe care se întemeiază cererea, criticile privind neacordarea unui termen de judecată şi nesoluţionarea cauzei cu celeritate pot fi subsumate dispoziţiilor art. 522 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 şi 4 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; (...)

4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor precizate, se reţine că instituţia juridică de drept procesual civil a contestaţiei privind tergiversarea procesului trebuie să fie privită ca un remediu oferit de normele de procedură, în ipoteza în care se constată că termenul de derulare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri a fost întârziat în mod nejustificat şi pot fi dispuse măsuri pentru înlăturarea situaţiei care a provocat întârzierea.

În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfăşurării anumitor proceduri prealabile specifice. Noţiunea de termen optim şi previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispoziţiile anterior menţionate.

De asemenea, "termenul rezonabil" prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie confundat cu noţiunea de "termen scurt", iar termenul "optim şi previzibil" trebuie interpretat în contextul cerinţelor de eficacitate ale actului de justiţie şi respectării drepturilor procesuale ale tuturor participanţilor la procesul civil.

Aplicând aceste principii la speţa de faţă, Înalta Curte constată că, prin rezoluţia din 16 ianuarie 2024, completul învestit cu soluţionarea recursului a acordat termen de judecată la data de 9 septembrie 2024. Anterior fixării termenului de judecată, Curtea de Apel Bucureşti a procedat la comunicarea cererii de recurs către intimaţi, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare, conform art. 490 alin. (2) raportat la art. 205-208 C. proc. civ.. După depunerea întâmpinării de către intimata Primăria Municipiului Bucureşti, s-a dispus comunicarea actului procesual către recurenţii-reclamanţii A., B. şi C. şi s-a procedat la stabilirea termenului de judecată.

Termenul de judecată nu putea fi stabilit anterior derulării procedurii prealabile, constând în comunicarea căii de atac şi formularea apărărilor de către intimaţi, în vederea respectării principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, astfel cum dispun normele procedurii civile, iar perioada de desfăşurare a acestei proceduri nu a fost una excesivă.

În motivarea prezentei contestaţii privind tergiversarea procesului, contestatorii au susţinut că, dat fiind obiectul cauzei, era necesar ca termenul să fie stabilit mai rapid, în vederea soluţionării cu celeritate a pricinii.

Este adevărat că dispoziţiile art. 25 alin. (7) din Legea nr. 448/2006 dispun că judecarea cauzelor care au ca obiect obţinerea de către persoanele cu handicap a drepturilor prevăzute de prezenta lege se face cu celeritate, dar, totodată, este de observat că legiuitorul nu a stabilit un termen în acest sens, lăsând la latitudinea judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei fixarea primului termen. Invocarea acestor dispoziţii legale nu este suficientă pentru a conduce la aplicarea unei proceduri accelerate a soluţionării recursului declarat de contestatori, cu reducerea termenelor procedurale într-o asemenea măsură încât ar putea fi afectat însuşi dreptul la apărare al părţii oponente şi corecta soluţionare a cauzei.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că stabilirea termenului de judecată nu s-a făcut cu întârziere excesivă, în raport de durata legală a procedurii administrative prealabile de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor procesuale, contestatorii neprezentând argumente care să probeze incidenţa cazurilor prevăzute de art. 522 alin. (2) pct. 1 şi 4 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în condiţiile art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată cu privire la dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de contestatorii A., B., C., cu privire la dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Fără cale de atac.

Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.