Scope of parliamentary staff assimilation: exclusion of Ombudsman officials from special service pensions despite equal salary status

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2022 pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Secretarul General al Camerei Deputaţilor, Secretarul General al Senatului şi Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, obligarea pârâţilor emitenţi ai Ordinului nr. 965/XXXV/3598/274/2015 din 25.08.2015, pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar, modificat prin Ordinul nr. 2/2013/XXXV/266/12/2018, emis în conformitate cu dispoziţiile art. 73 indice 1 alin. (14) din Legea nr. 7/2006 privind funcţionarul public parlamentar, de a completa, de îndată, cu o dispoziţie distinctă care să evidenţieze/nominalizeze ca beneficiari ai pensiei de serviciu conform "statutului juridic şi funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate al personalului instituţiei Avocatul Poporului, ca funcţii asimilate funcţionarului public parlamentar", aşa cum Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 77/2019 - pct. 108, a constatat existenţa acestei asimilări.

De asemenea, reclamantul a solicitat recunoaşterea dreptului pretins şi interesului legitim privat în considerarea realizării dreptului subiectiv de a beneficia de pensie de serviciu, ca funcţie asimilată, şi obligarea pârâţilor emitenţi ai ordinului menţionat mai sus, să respecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 77/2019 (pct. 108 din considerentele deciziei).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 37 din data de 4 mai 2022, Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor, prin Secretarul General prin întâmpinare şi a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor, Senatul României prin Secretarul General şi Casa Naţională de Pensii Publice, prin Preşedinte.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în pct. I.2 de mai sus a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii, aşa cum a fost formulată.

În susţinerea căii de atac exercitate, recurentul a arătat, în esenţă, că prima instanţă a înţeles să ignore pct. 108 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 77/2019, deşi nicio autoritate nu poate refuza aplicarea legii controlate constituţional, forţa deciziilor Curţii Constituţionale neputând fi contestată sau confirmată de nimeni, întrucât acestea sunt emise în exercitarea unei atribuţii constituţionale.

De asemenea, recurentul a argumentat în sensul că instanţa de fond, în pronunţarea sentinţei, a aplicat greşit prevederile art. 94 şi art. 97 din Legea nr. 7/2006, şi a reţinut eronat incidenţa, în cauză, a Deciziei nr. 50/18.06.2018, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

A mai apreciat recurentul că instanţa de fond a eludat şi dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 36/1997, prin raportare la Decizia nr. 77/2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a apreciat că asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului se referă la acordarea dreptului de pensie de serviciu.

De asemenea, recurentul a clamat şi o aplicare greşită a art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care obligau pârâţii, ca semnatari ai ordinului, să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora a fost emis ordinul.

A mai arătat recurentul că Legea nr. 35/1997 cuprindea o reglementare care să stabilească asimilarea funcţionarilor din cadrul Instituitei Avocatului Poporului cu cei din cadrul Parlamentului României, astfel încât, o dublare a unei astfel de reglementări în cuprinsul Legii nr. 7/2006 ar fi generat doar o încălcare a art. 16 din Legea nr. 24/2000.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Intimatul-pârât Senatul României, prin Secretarul General a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând, în esenţă, că prima instanţă a valorificat corect aspectele statuate în Decizia nr. 77/2019 a Curţii Constituţionale, prin care a fost realizată o delimitare între prevederile ce reglementează instituţia asimilării în materia salarizării şi prevederile ce reglementează acordarea pensiei de serciviu.

4.2. În cauză a formulat întâmpinare şi intimata – pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice, prin care aceasta a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, drept temeinică şi legală, a sentinţei civile nr. 37 din data de 4 mai 2022, susţinând, în esenţă, că Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 a fost emis în condiţii de legalitate şi că prevederile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 nu reglementează, în enumerarea categoriilor beneficiare ale pensiei de serviciu, şi personalul instituţiei Avocatului Poporului. În acest sens, intimata a făcut trimitere la Decizia nr. 50 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

4.3. Împotriva recursului formulat de recurentul - reclamant A. a depus întâmpinare şi intimata – pârâtă Camera Deputaţilor prin Secretarul General, prin care a solicitat respingerea căii de atac promovate de recurent, ca nefondată, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a interpretat corect statuările Curţii Constituţionale expuse în pct. 108 al Deciziei nr. 77/2019 şi a dat eficienţa impusă de art. 521 alin. (3) C. proc. civ. Deciziei nr. 50 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 constituind un act administrativ normativ legal.

5. Răspunsurile la întâmpinări

Prin răspunsurile la întâmpinările depuse în cauză, recurentul - reclamant A. a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimaţii - pârâţi Camera Deputaţilor prin Secretarul General, Senatul României prin Secretarul General şi Casa Naţională de Pensii Publice, prin preşedinte, ca neîntemeiate.

6. Procedura de soluţionare a recursului

6.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 17 octombrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 1 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6.2. Prin cererea depusă în dosarul instanţei de recurs, recurentul – reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, republicată, privind statutul funcţionarului public parlamentar. Pentru soluţionarea acestei excepţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificat şi completat, în vigoare la data formulării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a format dosarul asociat nr. x/2022

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în scopul identificării limitelor controlului de legalitate pe care instanţa de control judiciar este chemată să îl realizeze, Înalta Curte observă că, prin cererea de chemare în judecată, recurentul – reclamant a solicitat, în esenţă, obligarea pârâţilor la completarea Ordinului nr. 965/XXXV/3598/274/2015 din 25.08.2015 ("Ordinul"), în sensul includerii ca beneficiari ai pensiei speciale de serviciu şi a personalului de conducere şi de execuţie din cadrul Instituţiei Avocatul Poporului, fiind invocate considerentele Curţii Constituţionale cuprinse în Decizia nr. 77/2019, pct. 108.

Deşi prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat şi recunoaşterea dreptului pretins şi a interesului legitim privat în considerarea realizării dreptului subiectiv de a beneficia de pensie de serviciu ca funcţie asimilată, prima instanţă a calificat drept petit principal exclusiv solicitarea de obligare a pârâţilor la completarea ordinului, considerând, astfel, cererea de recunoaştere a dreptului drept petit accesoriu. Din analiza motivelor de recurs se reţine că recurentul nu a formulat critici împotriva acestei calificări a petitelor cererii introductive de instanţă, motiv pentru care o atare calificare nu mai poate fi reformată.

De asemenea, după cum corect învederează şi intimata Camera Deputaţilor, în memoriul de recurs nu au fost formulate nici critici care să vizeze raţionamentul primei instanţe ce a stat la baza soluţionării petitului principal, conform căruia admiterea unei astfel de cereri, în sensul că modificarea şi completarea, respectiv adăugarea unor noi beneficiari în cuprinsul unui ordin ar echivala cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, câtă vreme modificarea şi completarea unui act normativ este apanajul exclusiv al puterii legislative. În lipsa unor critici care să vizeze acest considerent decizoriu, Înalta Curte apreciază că limitele învestirii sale nu vizează şi o analiză a acestuia.

În raport de limitele învederate mai sus, examinând argumentele expuse de recurent în calea de atac exercitată împotriva sentinţei civile nr. 37 din data de 4 mai 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ce au fost subsumate de parte prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază nefondate, fiind corectă atât interpretarea dată de prima instanţă normelor de drept material incidente cauzei, cât şi aplicarea acestora.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că prezintă relevanţă raţionamentul juridic expus în pct. 47-60 ale Deciziei nr. 50 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Deşi, prin antereferita decizie, situaţie premisă reţinută a fost cea a personalului Autorităţii Electorale Permanente, decizia a rezolvat, în esenţă, chestiunea dacă dispoziţii legale care fac trimitere la acelaşi statut cu cel al funcţionarului public parlamentar, căruia, la rândul său, i se recunoaşte dreptul la pensia de serviciu instituită prin art. 73 indice 1 din Legea nr. 7/2006, au ca rezultat includerea în categoria beneficiarilor pensiei de serviciu stabilite în favoarea acestei din urmă categorii (funcţionarul public parlamentar) şi a altor categorii de personal.

Conform pct. 47-60 ale Deciziei nr. 50 din 18 iunie 2018:

"47. Pornind de la dreptul comun în materia statutului funcţionarilor publici, respectiv de la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), se constată că art. 1 din această lege stabileşte domeniul său de aplicare, în sensul că "reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu".

48. În esenţă, legea sus-amintită reglementează raporturile de serviciu dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică, prin autorităţile desemnate, raporturi de serviciu care încetează de drept, printre altele, "la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare", conform art. 98 alin. (1) lit. d).

49. Ca urmare, Legea nr. 188/1999 nu se ocupă şi de dreptul la pensie al acestei categorii profesionale, care excedează raportului de serviciu, încetat de drept la momentul enunţat în lege.

50. Nu întâmplător, în cadrul capitolului V din lege, intitulat "Drepturi şi îndatoriri", secţiunea 1 "Drepturile funcţionarilor publici", se face referire, în art. 31, la componenţa dreptului la salariu al funcţionarilor publici, deci la un drept cuvenit în desfăşurarea raportului de serviciu al funcţionarului public, în timp ce dreptul la pensie, care excedează unui asemenea raport, nu este reglementat în mod expres în actul normativ în discuţie, existând în cuprinsul art. 39 doar o trimitere generală la lege (o altă lege decât cea a Statutului funcţionarilor publici), în sensul că "funcţionarii publici beneficiază de pensii (...), potrivit legii".

51. În consecinţă, trimiterile făcute, în cazul personalului Autorităţii Electorale Permanente, la acelaşi statut cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului şi la aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor Legii nr. 7/2006, conform art. 102 alin. (2) teza a doua şi alin. (6) din Legea nr. 208/2015, nu includ şi dreptul la pensia de serviciu stabilită pentru funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului.

52. Împrejurarea că prin art. 102 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 se reglementează salarizarea personalului de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente la acelaşi nivel cu salarizarea prevăzută de lege pentru personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului nu presupune aplicarea aceleiaşi reguli şi în cazul dreptului la pensie al primei categorii.

53. Cum deja s-a arătat, este firesc ca nivelul de salarizare să fie acelaşi în condiţiile în care personalul din aparatul de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente are acelaşi statut cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului, iar salarizarea vizează remuneraţia cuvenită în desfăşurarea raporturilor de serviciu.

54. Dreptul la pensia de serviciu excedează însă raporturilor de serviciu, care încetează de drept tocmai la împlinirea cumulativă a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, aşa încât nu se poate susţine că un regim de salarizare identic în cazul celor două categorii implică acelaşi regim juridic şi în cazul dreptului la pensie.

55. Prin urmare, pensia de serviciu reglementată de lege în favoarea funcţionarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului s-ar cuveni şi altor categorii, în speţă Autorităţii Electorale Permanente, doar în cazul în care ar exista o dispoziţie legală în acest sens, care, în legislaţia actuală, nu se regăseşte pentru categoria de personal menţionată.

56. Astfel, prin art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, s-a reglementat acordarea pensiei de serviciu şi altor categorii de personal, respectiv funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ şi membrilor acestuia, precum şi personalului Curţii Constituţionale, asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului.

57. De asemenea, conform art. 93 alin. (5) din Legea nr. 7/2006, s-a recunoscut dreptul la pensia de serviciu şi în favoarea personalului prevăzut la art. 5 alin. (4) din aceeaşi lege, respectiv personalului din structurile Parlamentului, care desfăşoară activităţi administrative, de gospodărire, investiţii, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pentru care încadrarea în muncă se face prin contract individual de muncă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

58. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 3 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, în ceea ce priveşte categoriile de persoane care au dreptul la pensia de serviciu reglementată de art. 731 din Legea nr. 7/2006.

59. În concluzie, după cum se poate observa, deşi beneficiază de un statut identic cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului, personalul Autorităţii Electorale Permanente nu este enunţat între categoriile speciale care au dreptul la pensia de serviciu stabilită pentru funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului în art. 731 din Legea nr. 7/2006.

60. În acest caz, pentru ca personalul Autorităţii Electorale Permanente să beneficieze de pensie de serviciu este necesară intervenţia legislativului, autoritatea competentă să aprecieze asupra oportunităţii unui asemenea demers."

Ca şi în ipoteza avută în vedere prin Decizia nr. 50 din 18 iunie 2018, şi în cauza pendinte, conform art. 59 alin. (3) teza a III-a din Legea nr. 35/1997, funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul instituţiei Avocatului Poporului sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului. De asemenea, după cum se va argumenta şi în cele ce urmează, Legea nr. 35/1997 nu reglementează şi o asimilare a dreptului la pensie de serviciu, în sensul celor indicate de reclamant (pensia de serviciu stabilită pentru funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului).

În acest context, contrar celor evocate de recurent, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a procedat corect atunci când a evidenţiat existenţa unei similarităţi între chestiunea de drept dedusă analizei în prezentul litigiu şi cea ce a făcut obiectul analizei în Decizia nr. 50 din 18 iunie 2018 suficientă pentru ca raţionamentul juridic să se aplice mutatis mutandis şi cauzei pendinte.

Nefondate sunt şi criticile prin care recurentul susţine că instanţa de fond ar fi aplicat sau interpretat eronat prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997, coroborate cu art. 94 din Legea nr. 7/2006, întrucât trebuie realizată o delimitare între drepturile de care beneficiază personalul din cadrul instituţiei Avocatului Poporului pe perioada deţinerii statutului de personal în activitate (salariat) şi drepturile aferente posturii de persoană ce a încetat activitatea profesională prin pensionare (pensionar).

Înalta Curte apreciază că simplul beneficiu al unui statut identic, în timpul activităţii profesionale exercitate ca salariat, cu cel al personalului din aparatul Parlamentului (conform art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997) nu este suficient spre a genera şi un drept la pensie de serviciu similar celui de care beneficiază funcţionarul public parlamentar, întrucât, după cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, dreptul la pensia de serviciu excedează raporturilor de serviciu.

Prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 nu reglementează, în cazul funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate din cadrul instituţiei Avocatului Poporului, şi asimilarea acestora, din perspectiva dreptului la pensia de serviciu, cu funcţionarii publici parlamentari, ci doar din perspectiva drepturilor aferente exercitării funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate.

De asemenea, dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 7/2006 reglementează expres categoriile de personal cărora le sunt aplicabile prevederile din antereferitul act normativ referitoare la pensia de serviciu (personalului Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului şi personalului Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - şi membrilor acestuia), iar în rândul acestora nu se numără şi personalul din categoria căruia a făcut parte recurentul – reclamant.

În raport de aceste aspecte, în mod corect prima instanţă a apreciat că legea primară, în aplicarea şi executarea în concret a căreia a fost emis Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 din 25.08.2015, nu cuprinde prevederi normative care să reglementeze dreptul subiectiv al recurentului de a beneficia de pensie de serviciu ca funcţie asimilată, motiv pentru care nu se poate reţine o neconformitate a ordinul emis de intimaţii – pârâţi cu Legea nr. 7/2006 şi nici o aplicare greşită, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Aspectele statuate de pct. 108 din Decizia nr. 77/2019 a Curţii Constituţionale trebuie interpretate din perspectiva chestiunii concret analizate de instanţa de contencios constituţional, mai precis conformitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului cu art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 111 alin. (1) din Constituţie, "în sensul că legea generează noi cheltuieli din fonduri publice "necesare plăţii unor categorii de pensii speciale, pensii anticipate şi a unor cheltuieli cu veniturile încadrate pe alte grile de salarizare", fără a se preciza impactul bugetar, cheltuielile pe anul curent şi următorii ani, precum şi sursele din care să se asigure acoperirea acestor cheltuieli".

Antereferitul pct. 108 din Decizia nr. 77/2019 nu poate fi scos din contextul analizei realizate de Curtea Constituţională, cum propune recurentul – reclamant şi nici în manieră incompletă, prin extragerea unor paragrafe din textul integral al acestuia.

Conform textului integral al pct. 108 din Decizia CCR nr. 77/2019: "Cu privire la aceste critici, Curtea observă că pensia de serviciu a Avocatului Poporului este reglementată de legislaţia în vigoare [art. 9 alin. (4) din Legea nr. 35/1997]. Tot astfel este reglementată şi asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului, inclusiv sub aspectul salarizării. Art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, stabileşte în acest sens că "funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului". Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatului Poporului, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 27 octombrie 2011, stabileşte în art. 30 că "salarizarea personalului cu funcţii de conducere şi de execuţie se face la nivelul prevăzut de lege pentru funcţiile similare din aparatul Parlamentului". Prin urmare, critica referitoare la creşterea cheltuielilor financiare este inexactă, creând impresia unei sporiri a cheltuielilor bugetare ce nu îşi are suport în realitate. Desigur însă că reglementarea de pensii de serviciu pentru adjuncţii Avocatului Poporului şi pentru persoanele care au ocupat aceste funcţii (Avocat al Poporului/adjunct al Avocatului Poporului), acordarea de sporuri şi creşterea numărului de posturi presupun cheltuieli bugetare, sens în care Guvernul s-a exprimat în punctul său de vedere, înregistrat la Camera Deputaţilor cu nr. 2/4852 din 18 mai 2018, însă a reţinut că susţine propunerea legislativă, cu propuneri şi observaţii. Tot astfel, Comisia de buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a dat aviz favorabil cu amendamente (nr. XXII/413/26 iunie 2018) propunerii legislative."

Pe cale de consecinţa, chestiunea analizată de CCR a fost cea a creşterii cheltuielilor financiare prin reglementarea în legea analizată, pe de o parte, a unor pensii de serviciu pentru adjuncţii Avocatului Poporului şi pentru persoanele care au ocupat aceste funcţii (Avocat al Poporului/adjunct al Avocatului Poporului), iar, pe de altă parte, a unor sporuri şi creşterea numărului de posturi.

Astfel, trimiterea (din debutul paragrafului în discuţie) la prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 nu a privit chestiunea pensiei de serviciu la nivelul instituţiei Avocatului Poporului (vizată, în fapt, doar de trimiterea la art. 9 alin. (4) din Legea nr. 35/1997), ci pe cea a drepturilor salariale. Curtea Constituţională a indicat expres că prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 şi art. 30 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatului Poporului privesc salarizarea personalului cu funcţii de conducere şi de execuţie.

În acest context, nu poate fi realizată, între tezele expuse în pct. 108 din Decizia CCR nr. 77/2019, analogia propusă de recurentul – reclamant, fiind corect modul în care prima instanţă a analizat incidenţa considerentelor pct. 108 din Decizia CCR nr. 77/2019 în cauza pendinte, câtă vreme instanţa de contencios constituţional nu a statuat în sensul că asimilarea funcţiilor de conducere şi de execuţie de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului s-ar referi şi la acordarea dreptului de pensie de serviciu.

De asemenea, nu se poate reţine nici o încălcare, de către prima instanţă, a prevederilor art. 97 din Legea nr. 7/2006 şi nici a art. 16 din Legea nr. 24/2000, întrucât (după cum s-a arătat mai sus) prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 nu reglementează un drept la pensie specială, în sensul indicat de reclamant neexistând o dublare a reglementării sau o completare a Legii nr. 7/2006, în materia pensiei speciale prevăzute de art. 94 coroborat cu art. 73 indice 1 din Legea nr. 7/2006, cu prevederile Legii nr. 35/1997.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 37 din data de 4 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.