Admissibility of constitutional exception for lack of direct link to case outcome in anti-discrimination litigation

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 13.01.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi intervenientul B. S.R.L., a solicitat anularea Hotărârii CNCD nr. 837/25.11.2020, sancţionarea la nivel maxim a intervenientului B. S.R.L., date fiind circumstanţele agravante (victimizare), acordarea de despăgubiri morale în valoare de 1 miliard de RON din partea intervenientului B. S.R.L. şi obligarea pârâtului la înlăturarea clauzei abuzive din "Termene şi condiţii".

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1248/17.09.2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi intervenientul B. S.R.L., ca neîntemeiată.

1.3. Reclamantul A. a atacat cu recurs sentinţa curţii de apel, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Intimatul-intervenient B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

1.5. În cadrul dosarului de recurs, a fost formulată de către recurentul – reclamant o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.

1.6. La data de 13.09.2023, a fost respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1248 din 17 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, dar şi cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, ca inadmisibilă, această din urmă soluţie prin încheierea din 13 septembrie 2023.

1.2 Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale de la data de 13.09.2023, reclamantul A. a formulat cerere de recurs, invocând motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac cu consecinţa desfiinţării soluţiei pronunţate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ce a fost invocată în cauza nr. x/2021/a1.

În esenţă, în motivare, s-a arătat că recurentului-reclamant i-ar fi fost încălcate drepturile fundamentale, astfel cum acestea sunt consfinţite de Constituţia României, dar şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A precizat că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate avea influenţă asupra soluţiei pe care instanţa ar fi trebuit să o pronunţe în recurs.

Mai mult, o parte din criticile recurentului – reclamant au în vedere lipsa căii de atac a apelului, care a fost suprimată în speţa de faţă, procesul derulat în faţa instanţei fiind în accepţiunea sa unul incomplet.

Ca şi temei de drept, a invocat recurentul – reclamant art. 14, art. 17 din CEDO şi Protocolul nr. 12 la CEDO.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul – reclamant, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind nulă pentru nemotivare, iar în subsidiar ca nefondată, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul – reclamant A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Înalta Curte, în ceea ce priveşte motivul de casare/nelegalitate invocat de recurentul – reclamant, anume art. 488 pct. 8 C. proc. civ., constată că partea amintită a formulat două tipuri de critici pe calea recursului, respectiv critici care se circumscriu fondului problemei de drept deduse judecăţii şi critici privind excepţia de neconstituţionalitate.

Referitor la aspectele vizând fondul problemei de drept deduse judecăţii în procesul ce a constituit cadrul invocării excepţiei de neconstituţionalite, Înalta Curte arată că nu sunt susceptibile a constitui o critică validă în recursul de faţă, acesta fiind limitat doar la problema legalităţii respingerii cererii recurentului-reclamant de sesizare a Curţii Constituţionale, iar nu la soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată sau calea de atac formulată în legătură cu aceasta.

În ceea ce priveşte restul criticilor expuse, Înalta Curte arată că în discuţie este un aspect de admisibilitate a unui incident procesual, astfel că analiza implică verificarea modului de aplicare şi interpretare a unor norme de procedură civilă, a căror nesocotire poate determina o nulitate a încheierii recurate, ceea ce însă atrage incidenţa motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte arată că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale (…)".

Având a se pronunţa asupra cererii părţii interesate de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa învestită verifică dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, anume dacă: excepţia de neconstituţionalitate este ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti; excepţia de neconstituţionalitate este invocată de una dintre părţi; excepţia de neconstituţionalitate are legătură cu soluţionarea cauzei; excepţia de neconstituţionalitate priveşte un act normativ ce se bucură de efecte juridice în proces; prevederile contestate de partea respectivă nu rezultă a fi fost declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională printr-o decizie anterioară; se identifică o minimă critică de neconstituţionalitate, prin prisma reglementărilor constituţionale.

Or, prin încheierea recurată, instanţa iniţial învestită nu a constatat că toate acele condiţii detalitate anterior ar fi fost întrunite cumulativ.

În acest din urmă sens, referirea la art. 20 din Legea nr. 554/2004, care era vizat de cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate, nu îndeplinea cerinţa legăturii cu soluţionarea cauzei recurentului – reclamant, nefiind confirmată de instanţa de control judiciar vreo neregularitate a învestirii instanţei decurgând din aplicarea dispoziţiei contestate.

Prin urmare, nu se releva folosul practic pe care recurentul-reclamant l-ar fi putut obţine de pe urma invocării excepţiei de neconstituţionalitate a acestei prevederi legale şi care ar fi fost de natură să conducă la schimbarea soluţiei din dosarul nr. x/2020, câtă vreme instanţa nu îi opusese recurentului excepţia de inadmisibilitate sau de tardivitate ori nu confirmase vreo nulitate din perspectiva motivelor de casare/nelegalitate dezvoltate în acel dosar.

Astfel, instanţa iniţial învestită a demonstrat prin argumentaţia oferită în cadrul încheierii atacate că nu se relevă legătura directă a excepţiei de neconstituţionalitate cu cauza respectivă.

Cu privire la critica relativă la suprimarea căii de atac a apelului şi la nevoia recurentului de a exercita apel pentru a nu fi vătămat prin absenţa unui grad de jurisdicţie, în mod corect instanţa iniţial învestită a apreciat că aceasta nu reprezenta o critică în legătură cu soluţionarea recursului.

În ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 137/2000, aspectul referitor la sintagma "situaţii comparabile", instanţa iniţial învestită a indicat absenţa unor veritabile critici de neconstituţionalitate, din memoriul petiţionarului lipsind enunţarea dispoziţiilor constituţionale ce ar fi fost încălcate, referirile părţii interesate vizând încălcarea unor texte din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

De altfel, nici în conţinutul recursului analizat prin decizia de faţă partea recurentă-reclamantă nu indică norma din Constituţia României pe care să o fi avut în vedere din perspectiva excepţiei de neconstituţionalitate în discuţie.

Cât despre omisiunea imputată judecătorilor de a nu îi fi solicitat precizări părţii recurente-reclamante, Înalta Curte arată că, în acord cu principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ., revine părţii interesate să îşi configureze atât mijloacele procesuale la care alege să recurgă, cât şi conţinutul acestora referitor la motivele invocate.

În plus, recurentul-reclamant formulase o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la o normă de rang legislativ, instrument procesual de esenţa căruia este indicarea normei constituţionale pretins încălcate, iar nu dezvoltarea oricărei argumentaţii cu caracter general.

Astfel, Înalta Curte s-a învestit cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulate de reclamantul-recurent şi a procedat prin încheierea din 13 septembrie 2023, în mod corect, la analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a fi impusă de lege solicitarea de lămuriri suplimentare petentului.

Faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că nu se relevă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept incidente cauzei şi, prin urmare, soluţia primei instanţe cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate nu se impune a fi reformată pe calea demersului procesual exercitat de recurentul – reclamant.

În sfârşit, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu este afectată de nulitate sub aspectul motivării sale, recurentul-reclamant dezvoltând critici de nelegalitate referitor la soluţia primei instanţe de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 13 septembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.