Complaint dismissed for lack of valid signature; appeal rejected as unfounded, new arguments inadmissible.

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 11.01.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. P20-11318 din data de 16.11.2020, care a fost menţinută prin rezoluţia din data de 14.12.2020 din dosarul C20-1591, comunicată la data de 28.12.2020, prin care Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a dispus respingerea plângerii formulate împotriva soluţiei de clasare a lucrării înregistrate în Registrul general de evidenta a lucrărilor Inspecţiei judiciare.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1207 de la data de 08.09.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de constituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 451 alin. (1) şi art. 45 alin. (4) din Legea 317/2004.; a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1207 de la data de 08.09.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casare a hotărârii primei instanţe, iar pe fond admiterea acţiunii.

În esenţă, în motivare, s-a arătat că prin rezoluţia nr. C21-405 emisa la data de 29.03.2021 a fost respinsa plângerea formulata împotriva magistratului B., ca tardivă, apreciindu-se ca momentul obiectiv de la care începe sa curgă termenul de prescripţie de 2 ani de zile, reglementat de Legea nr. 317/2004, este de la data pronunţării de către magistrat a sentinţei nr. 1538/31.10.2018 din dosarul nr. x/2015.

Prin acţiunea introductiva de instanţa, a arătat faptul ca soluţionarea plângerii pe calea excepţiei tardivităţii a fost una eronata cată vreme, acesta a fost comunicata către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 29.10.2020, fiind înăuntrul termenului de 2 ani prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 24/2012.

În combaterea tardivităţii formulării plângerii, a arătat ca data de la care începe sa curgă termenul de a formula plângere împotriva magistratului nu este reprezentat de momentul reţinut de către Inspecţia Judiciara, respectiv de la data pronunţării sentinţei, ci acest termen începe sa curgă de la data comunicării hotărârii respective, acesta putând fi singurul moment obiectiv de la care persoana interesata a putut lua cunoştinţa despre abaterile si neglijenţa săvârşita de către magistrat, cu ocazia cercetării cauzei cu care a fost investit.

Plângerea a fost comunicata către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 29.10.2020, prin urmare, înainte de împlinirea termenului legal pentru depunere acesteia.

Din conţinutul rezoluţiei C21-405 emise la data de 29.03.2021 rezultă că nu s-au analizat in nicio maniera aspectele sesizate de către recurent in plângerea formulata împotriva rezoluţiei nr. 88/2020 prin care s-a dispus clasarea, pe motiv ca prima plângere transmisa prin intermediul sistemului electronic, deşi era formulată în termen, a fost clasată pe considerentul faptului ca nu avea aplicata semnătura in original.

Sub un prim aspect, a precizat că această plângere nu a fost comunicata in sistem electronic, adică pe e-mail, fiind redactata in original, semnata in original, scanată după redactare si semnare si trimisa prin intermediul e-mail-ului.

A mai arătat că prin acţiunea introductivă, a înţeles sa critice legalitatea actelor administrative, in speţa atât rezoluţia C21-405 emisa la data de 29.03.2021, prin care a fost soluţionata plângerea formulata împotriva magistratului B. in sensul respingerii acesteia ca tardiva, dar si anularea rezoluţiei nr. 88/2021/15.01.2021, emisa in dosarul z din 04.12.2020, prin care a fost clasata plângerea recurentului.

Instanţa de fond a făcut o aplicare greşita a dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, apreciind cu depăşirea limitelor textului de lege că pentru a fi valabila o plângere adresata pârâtei este necesar ca aceasta sa poarte semnătura electronica daca este transmisa prin posta electronica.

A susţinut că, deşi a transmis către Consiliul Superior al Magistraturii un exemplar al plângerii semnat şi ulterior scanat, pârâtul nu i-a solicitat completarea sesizării cu semnătura in original, ci i-a pus in vedere sa retrimită plângerea.

Nesolicitarea trimiterii originalului semnat încalcă principiul subsidiarităţii imperativ obligatoriu oricărei instituţii publice.

Ulterior, a retrimis plângerea identica, prin serviciul poştal, cu semnătura in original, sens în care pârâta nu poate sa se preleveze de propria culpa si sa arate un comportament de totala rea-voinţa si o atitudine abuziva, plângerea fiind formulata in termen.

A mai invocat principiul proporţionalităţii, al egalităţii, precum şi disp. art. 268 C. proc. civ. cu precizarea că prima instanţă de judecată a realizat o interpretare eronată a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004.

Totodată, a susţinut că hotărârea de la fondul cauzei este nemotivată, fiind rezultatul preluării de către instanţă a argumentaţiei Inspecţiei Judiciare.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea căii de atac aşa cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare la recursul promovat în cauză, prin care a solicitat anularea cererii de recurs, pe cale de excepţie, ca nemotivat, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă, aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Preliminar, Înalta Curte arată că excepţia de nulitate a recursului, pentru nemotivare, astfel cum a fost invocată de intimata-pârâtă, a fost respinsă ca nefondată la termenul de judecată de astăzi, potrivit părţii introductive a prezentei decizii.

În continuare, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor expuse şi a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Reclamantul A. a învestit instanţa de judecată cu solicitarea de anulare a rezoluţiei nr. P20-11318 din data de 16.11.2020, care a fost menţinută prin rezoluţia din data de 14.12.2020 emisă în dosarul C20-1591, prin care inspectorul-şef al intimatei-pârâte Inspecţia Judiciara a dispus respingerea plângerii formulate împotriva soluţiei de clasare a lucrării înregistrate în Registrul general de evidenţă a lucrărilor Inspecţiei judiciare.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată, cu motivarea că Inspecţia Judiciară a făcut corecta aplicare a prevederilor legale, anume a art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, reţinând că semnătura aplicată pe înscrisul comunicat prin e-mail nu respectă cerinţele unei semnături electronice, cerinţă neîndeplinită în ceea ce priveşte e-mailul transmis de titularul plângerii, dl. A..

Înalta Curte constată că, pe calea prezentului recurs, recurentul-reclamant extinde obiectul şi cauza juridică a acţiunii cu care a fost învestită prima instanţă de judecată, respectiv formulează şi o cerere de anulare a rezoluţiei C21-405/29.03.2021 şi a rezoluţiei nr. 88/15.01.2021 emisă în dosarul nr. x, ambele acte ale Inspecţiei Judiciare, context în care partea recurentă prezintă motive noi de anulare a actelor litigioase amintite.

Aceste aspecte noi expuse în calea de atac nu au făcut obiect al analizei primei instanţe de judecată şi, aşa cum s-a arătat anterior, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În acest din urmă sens, observând art. 494 C. proc. civ. rap. la art. 478 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în calea de atac nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, neputându-se schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Criticile noi, formulate de oricare dintre părţi direct în calea de atac a recursului, sunt inadmisibile şi nu vor face obiect al cercetării judecătoreşti efectuate de instanţa de control judiciar. Ca atare, Înalta Curte va considera inadmisibilă în recurs critica adusă rezoluţiei C21-405 de la data de 29.03.2021 şi a rezoluţiei nr. 88/15.01.2021 emisă în dosarul nr. x la data de 01.12.2020, faţă de împrejurarea că nu au făcut obiect al acţiunii introductive.

În consecinţă, Înalta Curte este legal învestită cu cererea de recurs formulată împotriva sentinţei civile nr. 1207/08.09.2021 prin care s-a respins acţiunea cu obiect anularea rezoluţiei nr. P20-11318 din data de 16.11.2020, care a fost menţinută prin rezoluţia din data de 14.12.2020 emisă în dosarul C20-1591.

În ceea ce priveşte analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile formulate de recurent circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reţinând că sub imperiul acestei norme de drept se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în celelalte cazuri de casare ce sunt reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează ipoteza de nulitate reprezentată de încălcarea normelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv de nelegalitate atunci când se invocă, cu titlu de exemplu: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii sau al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului la apărare urmarea nelegalei citări a părţii pentru termenele de judecată; încălcarea dreptului la apărare dacă instanţa s-a pronunţat asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii în acest sens; lipsa încheierii de dezbateri; etc.

Or, criticile formulate de recurentul-reclamant în cuprinsul căii de atac a recursului nu se referă la nicio normă de procedură civilă de natura celor amintite anterior cu titlu exemplificativ, ce ar fi fost încălcată de către prima instanţă, astfel că Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare/nelegalitate a fost invocat doar formal de recurentul din cauză.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-reclamant circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a invocat faptul că instanţa de fond nu a expus raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, respectiv nu a analizat toate susţinerile din contestaţie, însuşindu-şi argumentaţia juridică a părţii procesuale adverse.

Instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 CEDO implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată. Faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte celelalte teze ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea se referă, spre exemplificare, la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente şi atunci când din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluţiei cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă. Or, niciuna dintre aceste situaţii nu se identifică în cauză, de altfel, nefiind indicate nici de către recurentul-reclamant ca atare.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi criticile formulate de recurent circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora prima instanţă a aplicat greşit prevederea legală de la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Astfel, textul de lege în discuţie prevede că "În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează şi se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege."

Totodată, urmează a fi avut în vedere art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică care stipulează că "semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare", iar conform pct. 2 din acelaşi articol "înscrisul în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiţie de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplineşte această cerinţă dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.", în timp ce art. 5 din Legea nr. 455/2001 prevede că "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată".

În concret, semnătura electronică, în accepţiunea legii, reprezintă date în format electronic, care sunt ataşate sau asociate altor date, tot în formă electronică, şi care servesc drept metodă de identificare. Semnătura electronică cu valoare legală oferă garanţia integrităţii, autenticităţii şi nerepudierii mesajelor şi documentelor electronice, făcând legătura neechivocă între informaţiile semnate şi semnatar.

De asemenea, mai trebuie reţinut că potrivit prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, în cazul neîndeplinirii condiţiilor de formă ale unei sesizări se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

În mod corect prima instanţă a validat conduita intimatei-pârâte, care a făcut aplicarea prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi a art. 7 din Legea nr. 455/2001. Astfel, intimata-pârâtă a respectat prevederile legale menţionate, comunicându-i recurentului-reclamant o rezoluţie de clasarea a plângerii.

Susţinerile recurentului-reclamant în sensul că plângerea a fost semnată şi apoi scanată, respectiv transmisă prin e-mail nu este de natură a confirma cerinţa impusă de textul de lege de la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Pentru a aduce la îndeplinire obligaţia legală recurentul-reclamant trebuia să înainteze intimatei-pârâte plângerea ataşată unui e-mail care să conţină semnătură electronică extinsă sau să transmită intimatei-pârâte un înscris olograf, cu semnătura în original, prin intermediul serviciului poştal.

Pentru a fundamenta prezenta cerere de chemare în judecată, recurentul-reclamant încearcă să realizeze o legătură între plângerea informă transmisă intimatei-pârâte la data de 29.10.2020, prin e-mail, şi cea pe care a semnat-o în original şi pe care a transmis-o aceleiaşi intimate-pârâte prin serviciul poştal, ce a fost înregistrată sub un alt număr de dosar.

Însă, raţionamentul recurentului-reclamant este eronat deoarece textul de lege prevede clar că plângerile informe se clasează, iar cele care îndeplinesc condiţiile de formă vor fi analizate, aşa cum s-a şi întâmplat în cazul plângerii transmise, în original, ulterior prin serviciul poştal clasic.

Faptul că această din urmă plângere a recurentului-reclamant a fost respinsă ca tardivă nu este un aspect ce se poate critica pe calea demersului procesual de faţă, intervenind inadmisibilitatea extinderii cadrului procesual potrivit celor arătate anterior.

Totodată, criticile recurentului-reclamant relative la încălcarea unor principii de drept, precum principiul proporţionalităţii, al egalităţii sau al subsidiarităţii sunt nefondate. Din analiza parcursului dosarului în etapa derulată în faţa autorităţii nu rezultă că ar fi fost încălcate principiile de drept administrativ anterior amintite, ci analiza s-a efectuat în mod corect de către instituţia intimată-pârâtă, cu respectarea principiilor de drept prevăzute de legea incidentă cauzei.

Cerinţa semnării sesizării adresate Inspecţiei Judiciare reiese cu evidenţă din 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, condiţie îndeplinită atunci când respectiva semnătură poate fi asociată petentului prin prisma executării sale olografe sau ca urmare a recurgerii la un înscris electronic căruia îi este asociată o semnătură electronică extinsă. Niciuna dintre ipotezele amintite nu este însă incidentă în cazul sesizării recurentului-reclamantului.

Referitor la critica recurentului-reclamant care a susţinut că cereri semnate, scanate şi ulterior transmise prin poştă electronică sunt apreciate ca fiind valide de către instanţele judecătoreşti, inclusiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar reţine că dispoziţiile C. proc. civ. (art. 199) au aplicabilitate în ceea ce priveşte etapa derulată în faţa instanţelor de judecată, anume procedura de judecată.

Or, problema de drept dedusă judecăţii este relativă la nerespectarea dispoziţiilor legale prevăzute de procedura administrativă derulată în faţa intimatei-pârâte şi care este reglementată de Legea nr. 317/2004, iar nu de C. proc. civ.

Prin urmare, nu se poate extinde norma de procedură civilă prin analogie cu privire la etapa administrativă derulată în faţa Inspecţiei Judiciare, a cărei reglementare este în mod expres oferită de legea specială, aşa încât plângerea recurentului-reclamant a fost, în mod corect, apreciată ca informă şi a fost clasată.

Astfel, posibilitatea de a transmite instanţei de judecată o cerere de chemare în judecată scanată reprezintă expresia unei norme cu caracter special referitoare la procedura de judecată, a cărei interpretare se face de manieră restrictivă, iar aplicare nu poate fi extinsă pentru situaţii ce nu intră sub incidenţa sa, aşa cum sunt sesizările adresate autorităţilor publice.

Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a legii în cauză, astfel că nu se identifică niciun motiv de reformare a acesteia din perspectiva dorită de titularul căii de atac.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1207 din 08 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.