Insurance claim denied over unreported renovation; appeal on legality rejected.

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 31.01.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), anularea Deciziei FGA nr. 12283/09.01.2018 şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în valoare de 49.420,21 RON; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 453 de la data de 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs recurentul – reclamant A., invocând motivele de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casare a soluţiei de la fond, iar în rejudecare să se admită cererea de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare a arătat că hotărârea atacată este afectată de viciul motivării insuficiente, lipsind baza legală a acesteia.

Articolul 425 C. proc. civ. obligă instanţa să-şi motiveze hotărârea, atât în fapt cât şi în drept, or, din simpla examinare a sentinţei rezultă că starea de fapt reţinută de judecător nu are corespondent într-o norma de drept material/substanţial, contestaţia fiind respinsă în temeiul unei norme de procedură.

Forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezultă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept material; or, din tot cuprinsul hotărârii, nu rezultă care au fost normele de drept avute în vedere judecător la momentul pronunţării hotărârii.

Judecătorul fondului a calificat oscilantă declaraţia martorului, deşi declaraţia acestuia s-a coroborat cu restul mijloacelor de probă. Oscilaţiile din declaraţii s-au datorat modului în care judecătorul fondului a înţeles să audieze martorul într-o manieră ostilă, adresând aceeaşi întrebare în mai multe forme, pentru a încurca martorul-persoană în vârstă, din mediul rural, fără prea multă şcoală.

La fel, deşi judecătorul a apreciat că din fotografii rezultau elemente de tâmplărie recentă pe pereţi, nu înseamnă nu s-ar fi putut angaja răspunderea civilă delictuală a intimatului, câtă vreme probele nu s-au exclus reciproc.

Nu este clar ce anume a avut în vedere judecătorul când s-a referit la elementele de tâmplărie de pe pereţi, pentru că pe pereţi nu se montează tâmplărie, iar aceste aspecte sunt străine de natura cauzei. Mai mult, judecătorul fondului nu înţelegea cum anume martorul putea să vadă din curtea lui, în curtea reclamantului, printr-un gard de fier forjat.

În concluzie, deşi aspectele de netemeinicie nu pot forma obiectul cererii de recurs, absenţa oricărei trimiteri la un text legal de drept material este încadrabilă în motivare lipsită de bază legală.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a precizat faptul că obligaţia de despăgubire a FGA a luat naştere în temeiul legii (şi nu a unui contract, ca în cazul asigurătorului intrat în faliment), astfel că răspunderea intimatei va trebui angajată pe tărâm delictual.

Din probele administrate rezultă că a făcut dovada existenţei şi întinderii prejudiciului, însă din analiza trunchiată a acestora judecătorul fondului a emis un raţionament juridic greşit. Pe aspectele esenţiale ale cauzei (perioada renovării casei în 2006; lipsa activităţilor de renovare înainte de evenimentul meteo din iunie 2016), probaţiunea a fost în măsură să facă dovada condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Criticile cu privire la starea de fapt nu pot face obiect al recursului care, potrivit art. 488 C. proc. civ., poate fi exercitat doar pentru motive de nelegalitate. Totuşi, în măsura în care aprecierea probelor a fost făcută de asemenea natură încât a avut ca efect aplicarea greşită sau încălcarea normelor de drept material, recursul este admisibil.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul – reclamant, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind nemotivată, iar pe fondul cauzei, ca nefondată, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

La termenul de judecată din 27.10.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, prin practicaua deciziei de faţă, excepţia de nulitate a recursului, identificând formularea unor critici punctuale de nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de plată de la data de 08.07.2016 înregistrată la FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, reclamantul A. a solicitat plata sumei de 49.420,21 RON cu titlu de despăgubire.

Pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a emis decizia nr. 12283/09.01.2018 prin care a respins cererea de plată cu motivarea că: imobilul în discuţie era la momentele producerii evenimentului şi avizării daunei în plin proces de renovare (anvelopare termică, montare uşi şi ferestre PVC, tencuieli exterioare şi zugrăveli exterioare şi interioare), fără ca reclamantul asigurat să aducă la cunoştinţa asigurătorului modificările survenite asupra imobilului asigurat şi fără a face dovada că lucrările au fost efectuate de o firmă autorizată; producerea prejudiciului putea fi cauzat de montarea defectuoasă a ţiglei, raportat la faptul că toată ţigla de pe acoperiş se află prăbuşite în mod compact, într-un singur loc, deşi ţiglele smulse de vânt ar fi trebuit să fie împrăştiate prin toată curtea imobilului; furtuna a afectat numai imobilul cu destinaţia de locuinţă aparţinând reclamantului, asigurat B., însă anexele gospodăriei sale şi imobilele aflate în vecinătatea acestui imobil (imobile care au o vechime asemănătoare şi sunt acoperite tot cu ţiglă nu au fost avariate); astereala pe care a fost montată ţigla este nouă; din compararea pozelor efectuate de petent şi a celor efectuate de inspectorul FGA rezultă că ţiglele au fost mutate şi stivuite, iar astereala a fost demontată, fiind astfel încălcate prevederile art. 11.3 din condiţiile de asigurare - astfel, la producerea evenimentului asigurat, asiguratul este obligat să nu modifice starea de fapt rezultată în urma producerii evenimentului asigurat fără acordul asigurătorului, nerespectarea acestei obligaţii dând dreptul asigurătorului să nu acorde indemnizaţii.

Nemulţumit de soluţia primită de la autoritatea intimată-pârâtă, reclamantul A. a formulat cererea de chemare în judecată, care a fost respinsă de prima instanţă de judecată cu motivarea că, din probatoriul administrat în cauză, nu se face dovada că imobilul în discuţie era la momentele producerii evenimentului şi avizării daunei în plin proces de renovare (anvelopare termică, montare uşi şi ferestre PVC, tencuieli exterioare şi zugrăveli exterioare şi interioare), fără ca reclamantul asigurat să aducă la cunoştinţa asigurătorului modificările survenite asupra imobilului asigurat şi fără a face dovada că lucrările au fost efectuate de o firmă autorizată.

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul, invocând nemotivarea sentinţei civile atacate, respectiv interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Preliminar, Înalta Curte subliniază că lectura art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu denotă că legiuitorul ar fi înţeles să deroge în materia contenciosului administrativ de la caracterul recursului de cale extraordinară de atac, limitată doar la un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa ierarhic inferioară, ci reglementează unele norme speciale cu privire la calea de atac specifică materiei, termenul de exercitare al acesteia şi soluţiile în caz de admitere a recursului. În consecinţă, dreptul procesual comun al art. 483, art. 486 şi art. 488 C. proc. civ. este aplicabil şi în cazul recursului specific procedurii de contencios administrativ, astfel că partea recurentă nu este îndreptăţită şi la un control judiciar de temeinicie, adică sub aspectul situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă, ci doar de legalitate.

De altfel, în jurisprudenţa sa, prin decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 98 din 6 februarie 2015, Curtea Constituţională a României a respins o excepţie de neconstituţionalitate în legătură cu acest aspect, arătând că "în lumina noului C. proc. civ., recursul în materia contenciosului administrativ este esenţialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului".

Or, ab initio, este inadmisibilă orice critică formulată în recurs de partea recurentă-reclamantă prin care se contestă situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, inclusiv prin analiza probelor administrate, adică un control de temeinicie solicitat de recurentul-reclamant în calea de atac, date fiind considerentele dezvoltate în precedent.

În ceea ce priveşte motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, anume raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În acelaşi sens, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În concret, instanţa de fond a indicat actul litigios şi conţinutul acestuia sub aspectul motivării soluţiei dispuse de Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu privire la cererea de plată a recurentului-reclamant, inclusiv enumerarea cauzelor respingerii cererii respective, context în care a analizat probele administrate în proces, cu referiri punctuale asupra raportului de expertiză, declaraţiei de martor şi planşelor fotografice, pentru ca în final să conchidă că au fost aplicate corect de partea pârâtă FGA clauzele art. 6.4, art. 6.6, art. 6.10, art. 11.1 şi art. 11.3 din condiţiile de asigurare în vederea respingerii pretenţiilor asiguratului.

În raport de elementele concrete ale cauzei, prima instanţă, deşi nu a indicat punctual texte de lege în motivare, prin argumentaţia oferită de judecătorul fondului s-a făcut trimitere la principii de drept care fundamentează soluţia atacată de recurentul-reclamant.

Astfel, Înalta Curtea constată existenţa raţionamentului logico-juridic al primei instanţe care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluţia pronunţată.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază partea recurentă-reclamantă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare/nelegalitate în discuţie.

Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze problema litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În sfârşit, nu sunt în legătură cu aspectele proprii unui astfel de motiv de recurs, vizând faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, afirmaţiile recurentului-reclamant privind evaluarea în concret de către judecătorul fondului a probelor administrate, anume declaraţia testimonială şi raportarea acesteia la celelalte mijloace de probă ori planşele fotografice, inclusiv concluziile ce ar fi trebuit formulate în urma coroborării tuturor acestora. Analiza solicitată de reclamantul-recurent cu privire la data efectuării în concret a lucrărilor litigioase, aparenţa elementelor de tâmplărie în raport de alte elemente ale construcţiei sau capacitatea martorului de a percepe o anumită realitate factuală în raport de locul unde se afla la momentul relevant presupune verificarea unor împrejurări de fapt, deci un control asupra temeiniciei sentinţei recurate, ceea ce nu este compatibil cu specificul căii extraordinare de atac a recursului.

În consecinţă, arătând în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a respectat dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ., expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate şi fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţa de fond, fără a se identifica vreun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa în discuţie. De asemenea, Înalta Curte mai constată că motivarea analizată are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele dreptului la un proces echitabil.

În continuare, Înalta Curte constată că este nefondat şi motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material; va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Aşadar, de esenţa unui astfel de motiv de casare/nelegalitate este încălcarea sau aplicarea greşită a unei norme de drept material/substanţial.

Marea majoritate a criticilor dezvoltate de recurentul-reclamant în legătură cu acest motiv de recurs au în vedere situaţia de fapt reţinută de prima instanţă. Or, aşa cum şi recurentul-reclamant a arătat în dezvoltarea criticilor sale din cererea de recurs, modalitatea de apreciere a situaţiei de fapt de către prima instanţă este un atribut exclusiv al acesteia şi nu poate fi criticată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Mai mult, prima instanţă a formulat în cadrul sentinţei civile atacate concluzii referitoare la neîntrunirea condiţiilor de angajare a răspunderii FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR prin raportare la clauzele poliţei de asigurare, aspecte care nu au fost criticate de recurent prin intermediul căii de atac promovate.

Sub acest aspect, recurentul – reclamant a pretins că obligaţia de despăgubire a FGA a luat naştere în temeiul legii, nu în baza unui contract ca în cazul asigurătorului intrat în faliment, astfel că răspunderea părţii intimate se angajează pe tărâm delictual.

Critica de nelegalitate amintită nu are temei, Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor (forma în vigoare la data deciziei FGA nr. 12283/09.01.2018) dispunând la art. 12 că "(1) Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, ... poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului.", respectiv "(2) În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună şi avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare.", iar la art. 13 alin. (3) că "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.". [s.n.]

Aşadar, o premisă esenţială a efectuării plăţii sumelor solicitate cu titlu de despăgubire de creditorul de asigurare constă în observarea de către FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul insolvent, iar nu în simpla pretindere a întrunirii condiţiilor specifice răspunderii civile delictuale.

În aceste condiţii nu se identifică o aplicare sau interpretare greşită a normelor de drept substanţial/material de către prima instanţă.

Pentru aceste motive, Înalta Curte conchide că niciuna dintre criticile formulate de recurentul-reclamant nu este aptă a conduce la reformarea sentinţei civile atacate în sensul pretins de această parte procesuală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 453 din 18 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.