Salary recalculation claims remanded after court misapplied prescription defense and ignored claimants' post-marriage name changes.

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. prin reprezentant ales C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii, au solicitat obligarea acestora să emită ordine de încadrare prin raportare la coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 corespunzător funcţiei exercitate de fiecare reclamant, pentru perioada 12.11.2009 – 01.01.2022.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Galaţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 8 martie 2022 a constatat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, astfel că a respins excepţia de necompetenţă materială invocată, ca nefondată, având în vedere că în cauză sunt aplicabile disp. art. 127 C. proc. civ., iar art. 7 alin. (1) din Anexa 5 la Legea 153/2017 invocat de pârâtul Ministerul Justiţiei nu este aplicabil, raportat la obiectul acţiunii de faţă respectiv, obligaţie de a face şi nu contestaţie sau plângere împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Prin sentinţa nr. 50/F din 29 martie 2022, Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondată, a admis excepţia lipsei de interes a acţiunii promovată de reclamanta H. împotriva pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, pentru perioada 12.11.2009 - 11.10.2012, a respins acţiunea formulată de reclamanta H. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii pentru perioada 12.11.2009 - 11.10.2012, ca fiind lipsită de interes, a respins acţiunea formulată de reclamanţii H., C., J., K., D., I., A., E., F., având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite noi ordine de încadrare raportat la coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 lit. A) anexa la O.U.G. nr. 27/2006 prin raportare la Decizia nr. 468/28.04.2009 a Curţii de Apel Iaşi, ca prescrisă, a respins acţiunea promovată de reclamanta L. având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite noi ordine de încadrare raportat la coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 lit. A) anexa la O.U.G. nr. 27/2006 prin raportare la sentinţa civilă nr. 924/18.06.2008 pronunţată în dosar nr. x/2008 al Tribunalului Iaşi, ca prescrisă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii B. şi G., ca nefondată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., K. şi J. şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să le emită reclamanţilor A., K. şi J. noi ordine de încadrare pentru fiecare reclamant în parte, în care indemnizaţia de încadrare să ia în considerare coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la pct. 6-13 lit. A) anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport de funcţiile deţinute de fiecare, începând cu data de 27.01.2017 şi în continuare, potrivit Deciziei nr. 1245/A/03.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2020.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs principal recurenţii-reclamanţi C., B., D., E., F., G., L. şi de recurenta – pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar recurenta-reclamantă I. a formulat recurs incident.

3.1. Recurenţii-reclamanţi C., B., D., E., F., G., L., în motivarea recursului, critică sentinţa sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în raport cu cererea formulată.

Astfel, se arată că prin decizia nr. 468/din 28.04.2009 a Curţii de Apel Iaşi, lămurită prin decizia civilă nr. 59/26.02.2020 a Curţii de Apel Suceava a fost admis recursul împotriva sentinţei civile nr. 599/18.04.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, declarat de reclamanţii C., D., E., F., H., I., A., J., K., instanţa de recurs, în mod irevocabil, a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi să le plătească acestora o despăgubire egală cu diferenţa dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea VRS a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ în raport cu funcţiile pe care le deţin şi drepturile salariale încasate efectiv, în continuare, pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, respectiv pentru E. - de la 10.07.2006, iar pentru C., D., F., I., A., J., K. - de la data de 10.04.2006.

De asemenea, se mai precizează că prin decizia nr. 59/26.02.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava a fost lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 468 din 28.04.2009, în sensul că majorările salariale recunoscute şi stabilite prin această decizie au fost şi au rămas incluse în indemnizaţia de încadrare lunară a fiecărui reclamant, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a condiţiilor legale de acordare a indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare reclamant, cu consecinţa plăţii diferenţelor băneşti rezultate.

În opinia recurenţilor, dreptul de a obţine emiterea unor ordine de încadrare prin raportare la coeficienţi de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcţiei exercitate de fiecare reclamant, pentru perioada 12.11.2009 - 01.01.2022, nu este afectat de termenul de prescripţie.

Pe de o parte, se arată că instanţa a făcut trimitere la mai multe temeiuri de drept care reglementează fie prescripţia dreptului de a solicita executarea silită -art. 705 C. proc. civ., fie prescripţia dreptului la acţiune- art. 2500 C. civ., coroborat cu art. 2517 C. civ. fie la art. 171 alin. (1) Codul muncii, fără a lămuri care dintre acestea sunt aplicabile concret în cauza de faţă, nefiind identificată nici legea aplicabilă prescripţiei raportat la momentul de la care aceasta a inceput să curgă.

Recurenţii mai arată că hotărârile judecătoreşti menţionate consacră dreptul la calcularea şi plata indemnizaţiei de încadrare prin aplicarea la valoarea de referinţă sectorială a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, precum şi că prin decizia nr. 59/26.02.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. x/2019, a fost lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 468/LM/2009 din 28.04.2009, în sensul că majorările salariale recunoscute şi stabilite prin această decizie au fost şi au rămas incluse în indemnizaţia de încadrare lunară a fiecărui reclamant, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a condiţiilor legale de acordare a indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare reclamant, cu consecinţa plăţii diferenţelor băneşti rezultate.

Practic decizia de lămurire a constat că discriminarea continuă şi în prezent şi că nici în prezent nu beneficiau de plata indemnizaţiei de încadrare calculată cu includerea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006.

Din perspectiva prescripţiei dreptului la acţiune, trebuie observat că acţiunea are un caracter de subsidiaritate faţă de împrejurarea că pârâtul a fost deja obligat la lata indeminizatiilor de încadrare prin aplicarea la valoarea de referinţă sectorială a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006.

Dacă instanţa de fond a considerat că ar fi incident totuşi un termen de prescripţie de 3 ani, în mod greşit nu a observat că hotărârile judecătoreşti menţionate anterior îşi produc încă efectele, în sensul că pârâtul nu a pus în aplicare dispoziţiile acestora, astfel că pentru fiecare lună în care indemnizaţia este calculată şi achitată eronat curge un termen distinct de prescripţie.

În atare situaţie, instanţa ar fi trebuit a se raporta la perioada de trei ani anterioară sesizării şi să respingă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru cei trei ani anteriori.

Mai mult, C., D., E., F. sunt şi beneficiarii sentinţei civile nr. 1797/07.10.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul x/2020, sentinţă executorie de la pronunţare, prin care s-a dispus:

"Respinge, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii cererii.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei. Respinge, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Admite cererea. Obligă pârtii Tribunalul Iaşi şi Ministerul Justiţiei să aloce fondurile necesare şi să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale calculate prin utilizarea coeficientului de multiplicare 19,000, conform Legii 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 27.11.2017 precum şi în continuare, pe viitor, atât timp cât se menţin condiţiile de acordare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi la care se va adăuga dobânda legală remuneratorie calculată de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective.

Executorie de drept. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi 07.10.2021."

Ori, deşi această hotărâre nu este definitivă (aflându-se în acest moment in curs de soluţionare a apelului), ea este totuşi executorie şi produce efecte, iar instanţa de fond nici nu a amintit despre existenţa acesteia.

Necesitatea emiterii ordinelor este determinată prin raportare la împrejurarea că în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" există ordine administrative emise de Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care colegii magistraţi, magistraţi asistenţi - cu grad de judecător de curte de apel, sunt încadraţi la nivelul indemnizaţiei corespunzătoare magistraţilor DNA şi DIICOT.

În cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" s-a recunoscut colegilor judecători, prin hotărâri judecătoreşti definitive, dreptul de a fi reîncadraţi la nivelul indemnizaţiei corespunzătoare magistraţilor DNA - DIICOT şi de a li se plăti diferenţele salariale rezultate ca urmare a discriminării constatate.

Se mai susţine că instanţa de fond s-a limitat la a analiza efectul primei hotărâri judecătoreşti şi a constat că, raportat la aceasta, dreptul la acţiune este în totalitate prescris, fără a mai analiza şi restul solicitărilor, lipsind analiza celorlalte două temeiuri pentru care s-a solicitat emiterea ordinelor de încadrare.

Recurenta-reclamantă B. arată că a solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinului de încadrare invocând în susţinerea cererii existenţa a două hotărâri judecătoreşti, precum şi existenţa unor ordine administrative emise de Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care colegii magistraţi, magistraţi asistenţi - cu grad de judecător de curte de apel, sunt încadraţi la nivelul indemnizaţiei corespunzătoare magistraţilor DNA- DIICOT.

În opinia recurentei în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu este beneficiara deciziei nr. 468/din 28.04.2009 a Curţii de Apel Iaşi, lămurită prin decizia civilă nr. 59/26.02.2020 a Curţii de Apel Suceava.

Precizează că numele său anterior era B., iar chiar în cuprinsul deciziei de lămurire nr. 59/26.02.2020 a Curţii de Apel Suceava se face vorbire despre B..

Nu în ultimul rând, precizează că beneficiază şi de sentinţa civilă nr. 638 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I civilă în dosarul x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 179/03.03.2021 a Curţii de Apel Suceava.

Prin aceste hotărâri judecătoreşti s-a dispus în mod definitiv următoarele:

"Obligă pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi să plătească reclamanţilor: B.,.... diferenţele salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A),pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport de funcţia deţinută, respectiv la nivelul indemnizaţiei procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., după cum urmează:

- pentru reclamanta B. începând cu data de 05.12.2016 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor legale de acordare."

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu deţine o hotărâre judecătorească prin care pârâţii să fi fost obligaţi la plata acestor drepturi salariale, acesta fiind aparent singurul motiv pentru care a fost respinsă cererea.

Recurenta-reclamantă G. arată că este beneficiara deciziei nr. 468 din 28.04.2009 a Curţii de Apel Iaşi, lămurită prin decizia civilă nr. 59/26.02.2020 a Curţii de Apel Suceava, iar numele său anterior căsătoriei era "G." şi din eroare a omis să precizeze acest lucru.

Totodată, mai susţine că este beneficiara şi a sentinţei civile nr. 1797/07.10.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava in dosarul x/2020

Recurenta-reclamantă L. arată că prin sentinţa civilă nr. 924/18.06.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosar nr. x/2008, a fost admisă acţiunea formulată de mai mulţi reclamanţi printre care şi ea, fiind obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi să le plătească o despăgubire egală cu diferenţa dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6-13 lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 în raport de funcţiile pe care le deţin şi drepturile salariale încasate efectiv, pentru această reclamantă începând cu data de 16.01.2008 şi pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflaţie.

Prin încheierea nr. 861/15.10.2008 pronunţată în dosarul nr. x/2008, Tribunalul Iaşi a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 924/18.06.2008, în sensul că obligaţia pârâţilor constă în plata unei despăgubiri calculate ca diferenţă dintre salariile rezultate prin aplicarea la VRS a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt 6-13 lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 la care se adaugă sporurile aferente, în raport cu funcţiile pe care le deţin şi acele drepturi salariale care au fost încasate efectiv, pentru reclamanta L. începând cu 16.01.2008 şi pe viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.

Astfel, recurenţii-reclamanţi susţin că hotărârea menţionată produce efecte "până la înlăturarea stării de discriminare", iar discriminarea are caracter continuu, producându-şi efectele şi în prezent, impunându-se respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, sau, cel puţin admiterea ei doar in parte pentru perioada anterioară celor trei ani anterior introducerii cererii.

Recurenţii-reclamanţi C., D., E., F. solicită ca instanţa de recurs să respingă în tot excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cu consecinţa admiterii cererii formulate, prin raportare la decizia nr. 468/din 28.04.2009 a Curţii de Apel Iaşi, lămurită prin decizia civilă nr. 59/26.02.2020 a Curţii de Apel Suceava; să respingă excepţia prescripţiei prin raportare la sentinţa civile nr. 1797/07.10.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava in dosarul x/2020 şi să admită cererea începând cu data de 27.11.2017; să respingă excepţia prescripţiei pentru ultimii trei ani anteriori datei de sesizare a instanţei şi să admită acţiunea pentru această perioadă.

Pentru recurenta-reclamantă B. să respingă în tot excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cu consecinţa admiterii cererii, prin raportare la decizia nr. 468/din 28.04.2009 a Curţii de Apel Iaşi, lămurită prin decizia civilă nr. 59/26.02.2020 a Curţii de Apel Suceava, să se respingă excepţia prescripţiei prin raportare la sentinţa civila nr. 638 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I civilă în dosarul x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 179/03.03.2021 a Curţii de Apel Suceava şi să se admită cererea începând cu data de 05.12.2016, să se respingă excepţia prescripţiei pentru ultimii trei ani anteriori datei de sesizare a instanţei şi să se admită acţiunea pentru această perioadă.

Pentru recurenta-reclamantă G. să se respingă în tot excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cu consecinţa admiterii cererii formulate de subsemnata, prin raportare la decizia nr. 468/din 28.04.2009 a Curţii de Apel Iaşi, lămurită prin decizia civilă nr. 59/26.02.2020 a Curţii de Apel Suceava, să se respingă excepţia prescripţiei prin raportare la sentinţa civile nr. 1797/07.10.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul x/2020 şi să admită cererea începând cu data de 27.11.2017, să se respingă excepţia prescripţiei pentru ultimii trei ani anteriori datei de sesizare a instanţei şi să se admită acţiunea pentru această perioadă.

Pentru reclamanta L. să se respingă în tot excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cu consecinţa admiterii cererii, prin raportare la sentinţa civilă nr. 924/18.06.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosar nr. x/2008, lămurită prin încheierea nr. 861/15.10.2008 pronunţată în dosarul nr. x/2008 de Tribunalul Iaşi să se respingă excepţia prescripţiei pentru ultimii trei ani anteriori datei de sesizare a instanţei şi să se admită acţiunea pentru această perioadă.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, prin recursul formulat invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. susţinând că instanţa de fond a respins greşit excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, excepţie de ordine publică invocată în condiţiile legii până la primul termen de judecată, cu motivarea că în cauza dedusă judecăţii obiectul este reprezentat de obligaţia de a face, respectiv aceea de a emite un ordin.

În ceea ce priveşte analiza legalităţii ordinelor de salarizare pentru personalul din familia ocupaţionale "Justiţie", atât art. 7, CAP. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, cât şi art. 7, CAP VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 au instituit aceeaşi procedură de contestare şi o competenţă specială, derogatorii de la dispoziţiile din materia contenciosului administrativ, stabilind o competenţă unică de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

De asemenea, se invocă şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arătându-se că pentru a respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, prima instanţă a reţinut că obiectul este reprezentat de obligaţia de a face, respectiv aceea de a emite un ordin, iar nu de contestarea unui act administrativ. Or, intimaţii-reclamanţi nu au învestit instanţa de contencios cu controlul legalităţii hotărârii prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva ordinelor prin care li s-a stabilit indemnizaţia de încadrare, ci au formulat acţiunea solicitând exclusiv emiterea unor noi ordine de salarizare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că instanţa a admis în parte acţiunea, obligând Ministerul Justiţiei să emită noi ordine de salarizare intimaţilor-reclamanţi A., K. şi J., începând cu data de 27.01.2017, fără să ţină cont de termenul de prescripţie, motivat de faptul că intimaţii-reclamanţi se află în posesia deciziei civile nr. 1245/A/03.11.2020, prin care s-a recunoscut cu autoritate de lucru judecat îndreptăţirea la recalcularea indemnizaţiei şi plata diferenţelor salariale cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 stabilit la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA şi DIICOT, începând cu 27.01.2017. Astfel, având în vedere că acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţelor judecătoreşti în data de 23.12.2021, instanţa, în mod greşit, a stabilit obligaţia în sarcina Ministerului Justiţiei începând cu data de 27.01.2017.

Raportat la data de la care s-a dispus prin hotărârea criticată încadrarea cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare de 19,000, recurentul-pârât solicită să se constate că în măsura în care prima instanţă reţinea existenţa unui refuz nejustificat de emitere a unui act, putea avea în vedere exclusiv data la care reclamantul s-a adresat Ministerului Justiţiei.

Data de 27.01.2017 are relevanţă doar din perspectiva executării hotărârii judecătoreşti invocate, respectiv sentinţa civilă nr. 685/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1245/A/03.11.2020, fără ca aceasta să oblige la emiterea unor noi ordine de salarizare. Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 685/2020, Tribunalul Cluj a respins excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de a soluţiona cauza, considerând că este vorba de un litigiu de dreptul muncii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a respins acţiunea în contradictoriu cu acesta, soluţia rămânând definitivă. Astfel, în executarea obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 685/2020, după recalculare, vor fi asigurate fondurile necesare ordonatorilor de rang inferior, în funcţie de solicitările justificate formulate în condiţiile legii, respectiv în termenele de plata eşalonată instituite prin acte normative succesive, ţinând cont de datele la care titlurile au devenit executorii.

3.3. Recurenta-reclamantă I. a formulat recurs incident prin care a arătat că prin decizia pronunţată în dosar nr. x/2018 al Curţii de Apel Bacău, definitivă, s-a dispus în sensul că:

"Admite apelul principal formulat de apelanţii-reclamanţi M., N., I., O. şi P. - toii cu domiciliul ales la Tribunalul Iaşi din loc. Iaşi, str. x A, Judeţ Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 327/31.05.2019 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi din loc. Iaşi, str. x A, Judeţ Iaşi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu sediul în loc. Bucureşti, sector I. Piaţa Walter Maracineanu, nr. 1-3, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie.

Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că:

Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat ca nefondată.

Admite în parte acţiunea.

Obligă pârâtul Tribunalul Iaşi la recalcularea şi plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariate rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) pct. 6 -13, din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu funcţia deţinută, respectiv la nivelul indemnizaţiilor procurorilor DNA şi DIJCOT, începând de la 17.12.2016 şi pentru viitor până la încetarea condiţiilor legale de acordare.

Dispune actualizarea sumelor menţionate în raport cu rata inflaţiei, la care se- va adăuga dobânda legală penalizatoare de la data exigibilităţii flecarei sume şi până la data plăţii efective.

Admite apelul incident formulat de pârâta Ministerul Justiţiei cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 327/31.05.2019pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi salariate ale personalului din justiţie, în sensul că:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligaţia de alocare a fondurilor şi respinge acest capăt de cerere în baza excepţiei.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerialii Justiţiei şi respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât în baza excepţiei.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Definitivă."

Recurenta-reclamantă arată că această decizie este definitivă, astfel că, similar colegilor cărora li s-a admis cererea, se impune admiterii acesteia şi în ceea ce o priveşte.

Menţionează, de asemenea, că drepturile au fost acordate prin această decizie începând de la 17.12.2016 şi pentru viitor până la încetarea condiţiilor legale de acordare, ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de data introducerii acţiunii, 19.12.2018, corect fiind 17.12.2015, iar nu 17.12.2016. Din acest motiv, am formulat în cauză cerere de îndreptare eroare materială, aceasta urmând a fi soluţionată definitiv de Curtea de Apel Bacău.

Referitor la excepţia de prescripţie, invocată de Ministerul Justiţiei, invocă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul Ia un proces echitabil şi jurisprudenţa Curţii, care include în noţiunea de proces şi faza executării silite, statul având obligaţia de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunţate împotriva sa. Fiecare stat trebuie să se doteze cu arsenalul juridic adecvat şi suficient pentru a asigura executarea hotărârilor pronunţate de instanţe. În caz contrar, s-ar aduce atingere şi dreptului de proprietate al intimaţilor, astfel cum este acesta protejat prin articolul 1 din Protocolul I al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prin imposibilitatea de a beneficia o perioadă lungă de timp de creanţă recunoscută prin hotărârea judecătorească.

În opinia recurentei, Ministerul Justiţiei, în considerarea calităţii sale de instituţie publică are îndatorirea, ca reprezentant al autorităţii statului, de a veghea la respectarea principiului legalităţii şi de a executa de bunăvoie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă, si nu se poate sustrage de la această obligaţie invocând stingerea dreptului creditorului prin prescripţie.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, s-au formulat întâmpinări reciproce.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursurile principale formulate de reclamanţii C., B., D., E., F., G., L. şi pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi le va răspunde prin considerente comune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii B. şi I. sunt judecători la Curtea de Apel Iaşi, iar reclamanţii C., D., E., F., G., H., A., J., K., L. sunt judecători la Tribunalul Iaşi.

Prin acţiunea formulată recurenţii-reclamanţi au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei şi respectiv pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii (numai pentru reclamanta H.) să emită ordine de încadrare prin raportare la coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 corespunzătoare funcţiei exercitate de fiecare reclamant, pentru perioada 12.11.2009 – 01.01.2022.

Astfel, recurenţii-reclamanţi C., D., E., F. au învederat instanţei de fond că erau beneficiarii sentinţei civile nr. 1797/07.10.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava in dosarul x/2020, sentinţă executorie de la pronunţare, prin care s-a dispus:

"Respinge, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii cererii.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei. Respinge, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Admite cererea. Obligă pârtii Tribunalul Iaşi şi Ministerul Justiţiei să aloce fondurile necesare şi să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale calculate prin utilizarea coeficientului de multiplicare 19,000, conform Legii 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 27.11.2017 precum şi în continuare, pe viitor, atât timp cât se menţin condiţiile de acordare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi la care se va adăuga dobânda legală remuneratorie calculată de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.10.2021."

Ulterior, prin decizia nr. 424/21 aprilie 2023, Curtea de Apel Suceava-Sectia I civilă, ca instanţă de apel, a admis apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Justiţiei, apel însuşit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei civile nr. 1797 din 7 octombrie 2021 a Tribunalului Suceava, în contradictoriu cu apelanţii-reclamanţi C., D., F., E., G., a anulat în tot sentinţa civilă nr. 1797/07.10.2021 a Tribunalului Suceava şi a reţinut cauza spre rejudecare.

În rejudecare, s-a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi excepţia inadmisibilităţii cererii, a fost admisă excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată şi s-a respins cererea ca lipsită de interes.

Astfel, analizând incidenţa excepţiei lipsei de interes, Curtea de Apel Suceava, a reţinut că reclamanţii, sunt beneficiarii deciziei nr. 468/28.04.2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi lămurită prin decizia nr. 59/26.02.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2019, irevocabilă, care a lămurit decizia 468/28.04.2009 în sensul că majorările salariale recunoscute şi stabilite prin această decizie au fost şi au rămas incluse în indemnizaţia de încadrare lunară a fiecărui reclamant, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a condiţiilor legale de acordare a indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare reclamant, cu consecinţa plăţii diferenţelor băneşti rezultate.

De asemenea, prin decizia nr. 424/21 aprilie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a constatat cu putere de lucru judecat că decizia nr. 468/28.04.2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, lămurită prin decizia nr. 59/26.02.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, a produs şi produce efecte în mod continuu, că discriminarea a fost continuă şi continuă şi în prezent.

Înalta Curte, având în vedere hotărârile pronunţate în cauzele respective, nu împărtăşeşte, în totalitate, soluţia pronunţată de instanţa de fond, motiv pentru care va casa în parte sentinţa şi, în aceste limite, va trimite cauza spre rejudecare.

Pentru recurenţii-reclamanţi C., D., E., F. şi L., Înalta Curte reţine că deşi Ministerul Justiţiei a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, conform art. 2501 şi 2517 C. civ., prima instanţă a motivat din perspectiva excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, deşi aceasta nu fusese invocată de pârât şi nici nu a fost pusă în discuţie. Astfel, hotărârea a fost motivată prin prisma unor considerente străine de natura cauzei, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu consecinţa casării sentinţei.

În rejudecare, instanţa de fond va analiza cu prioritate excepţia prescripţiei, strict din perspectiva invocată de Ministerul Justiţiei.

Pentru recurentele-reclamante B. şi G., instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că acestea nu ar fi fost parte, în dosar, respectiv că nu au dovedit că au obţinut o hotărâre judecătorească definitivă.

Înalta Curte constată că, în realitate, recurentele-reclamante au avut calitatea de parte şi figurau în cauzele respective, dar cu numele anterioare căsătoriei.

Astfel, prima instanţă a reţinut greşit lipsa de identitate a părţilor care a determinat-o să înlăture efectul pozitiv al lucrului judecat, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul formulat de Ministerul Justiţiei prin care se arată că în mod greşit a fost admisă acţiunea recurentelor-reclamante A., J. şi K., plecându-se de la ipoteza că Ministerul Justiţiei fusese obligat faţă de aceştia, prin sentinţa nr. 685/2020 a Tribunalului Cluj, să le recalculeze reclamanţilor cuantumul indemnizaţiilor de bază lunară cuvenite fiecăruia, cu luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare 19 prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006, anexa 1, lit. A), pct. 13 începând cu data de 27.01.2017 şi în continuare, acesta este fondat în condiţiile în care prin respectiva hotărâre judecătorească în privinţa Ministerului Justiţiei fusese admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive.

Prin urmare, şi în această situaţie, prima instanţă a dat o greşită dezlegare efectului pozitiv al lucrului judecat, pornind greşit de la ipoteza că recurentul Ministerul Justiţiei fusese obligat la plata drepturilor salariale prin sentinţa nr. 685/2020.

În rejudecarea fondului se va ţine cont de această dezlegare, în sensul că în hotărârea judecătorească de care reclamanţii s-au prevalat Ministerul Justiţiei nu fusese obligat la plata drepturilor salariale către aceştia.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de recurenta – reclamantă I., Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată, recurenţii-reclamanţi au solicitat obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea de noi ordine de salarizare, în care indemnizaţia de încadrarea să ia în considerare coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la pct. 6-13 lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, pentru perioada 12.11.2009-01.01.2022, invocând hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţe de dreptul muncii ale căror beneficiari sunt, precum şi considerentele Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 50/F/29.03.2022 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a fost admisă, în parte, excepţia prescripţiei, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată şi s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită reclamanţilor A., K. şi J. noi ordine de încadrare.

Astfel, recursul promovat de pârâtul Ministerul Justiţiei i-a vizat doar pe aceşti reclamanţi nu şi pe reclamanta I..

În aceste condiţii, aceasta nu avea deschisă calea recursului incident care conform art. 491 C. proc. civ. raportat la art. 472 C. proc. civ. presupune cu necesitate existenţa unui recurs principal în care să fie atras titularul cererii de recurs incident.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de recurenta – reclamantă I. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca inadmisibil.

În ceea ce priveşte recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva încheierii din 8 martie 2022, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanţa de fond în mod corect a constatat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, astfel că a respins excepţia de necompetenţă materială invocată, ca nefondată, având în vedere că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., iar art. 7 alin. (1) din Anexa 5 la Legea 153/2017 invocat de pârâtul Ministerul Justiţiei nu este aplicabil, raportat la obiectul acţiunii, respectiv obligaţie de a face şi nu contestaţie sau plângere împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi C., B., D., E., F., G., L. şi de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 50/F din

29 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa atacată, în ceea ce priveşte soluţiile date acţiunii formulate de reclamanţii de mai sus şi de reclamanţii A., J. şi K. în contradictoriu cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi, în aceste limite, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Va menţine soluţia în rest şi va respinge recursul incident declarat de recurenta – reclamantă I. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca inadmisibil şi recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din 8 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii – reclamanţi C., B., D., E., F., G., L. şi de recurenta – pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 50/F din 29 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal .

Casează în parte sentinţa atacată, în ceea ce priveşte soluţiile date acţiunii formulate de reclamanţii de mai sus şi de reclamanţii A., J. şi K. în contradictoriu cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi, în aceste limite, trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Menţine soluţia în rest.

Respinge recursul incident declarat de recurenta – reclamantă I. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din 8 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.