Nullity of appeal for failure to invoke specific grounds of cassation in administrative fiscal proceedings

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra cererii de recurs;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal s-a înregistrat, la data de 26.05.2023, dosarul nr. x/2023, având ca obiect contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin citaţia emisă la data de 26 iunie 2023, Înalta Curte a stabilit în sarcina contestatorului obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, aceasta fiind comunicată contestatorului la data de 27 iunie 2023.

2. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea înregistrată la data de 05.07.2023, sub nr. x/2023/a1.1, contestatorul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în motivarea căreia a susţinut, în esenţă, că, în raport de prevederile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, contestaţia privind tergiversarea procesului este scutită de obligaţia achitării taxei judiciare de timbru, dat fiind faptul că este funcţionar public în cadrul Institutului Naţional de Statistică, în sensul Legii nr. 188/1999 şi O.G. nr. 57/2019, contestaţia privind tergiversarea procesului este formulată în dosarul nr. x/2023, care are legătură cu dosarul nr. x/2020, ambele astfel de cauze vizând raporturile de serviciu cu instituţia angajatoare, motiv pentru care intră în categoria litigiilor privind funcţionarii publici.

În cuprinsul cererii de reexaminare, contestatorul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, precizată prin notele depuse la data de 10.07.2023 şi motivată prin memoriile depuse la data de 27.07.2023 şi 19.09.2023.

În susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, contestatorul a arătat, în esenţă, că, în raport de prevederile art. 522 din C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., instanţele din România sunt obligate să asigure dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil. Cunoscând obligaţia statului de a asigura celeritatea procedurilor, contestaţia privind tergiversarea procesului vine să protejeze acest drept. Prin lege se stabilesc astfel, în mod concret, care sunt cauzele care pot fi considerate drept tergiversare a procesului, şi modul de soluţionare a contestaţiei, cu asigurarea unor minime garanţii (termen scurt de judecare, de maximum 10 zile de la înregistrarea plângerii, judecarea de către un alt complet decât el în legătură cu care se reclamă tergiversarea procesului etc.).

3. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Prin încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2023, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru lipsa semnăturii olografe, invocată de intimatul Institutul Naţional de Statistică, ca neîntemeiată.

A respins cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

Înalta Curte a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. A reţinut, în esenţă, că, prin încheierea de şedinţă din dosarul nr. x/2023.1, instanţa a respins cererea contestatorului A. de repunere în termenul de exercitare a dreptului de a formula cerere de reexaminare, ca neîntemeiată, a admis excepţia tardivităţii cererii de reexaminare şi a respins cererea de reexaminare formulată de contestatorul A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2023, ca tardiv formulată.

Astfel, demersul de soluţionare a cererii de reexaminare ce a făcut obiectul cauzei principale nu a implicat şi o analiză a caracterului datorat sau nedatorat a taxei de timbru reglementate de art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care nu se poate reţine o legătură a excepţiei de neconstituţionalitate a unor astfel de prevederi cu soluţionarea cererii de reexaminare, în considerarea căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat recurs, solicitând acceptarea căii de atac şi transmiterea excepţiei pentru analiză Curţii Constituţionale.

În susţinerea recursului, a susţinut recurentul că articolul ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate supune taxei de timbru contestaţia privind tergiversarea procesului, când instanţa nu respectă termenele imperative, şi că nu trebuie să se transforme pentru stat într-un instrument de colectare a unor taxe la bugetul de stat şi nici să reprezinte o formă de păgubire a justiţiabililor.

Un procent extrem de mic de astfel de cereri sunt soluţionate pozitiv, ceea ce înseamnă că statul încasează banii cetăţenilor şi face profit. Culpa este a statului care are obligaţia să asigure în relaţie cu cetăţenii funcţionari corecţi, care să respecte legea şi drepturile acestora.

A apreciat recurentul că justiţiabilul este obligat la plata unor cheltuieli nejustificate, fiind păgubit de două ori, o dată prin tergiversarea procesului, apoi prin achitarea unor sume pentru a încerca să apere un drept vătămat.

Recurentul a ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 402 C. proc. civ., apreciind că este necesar ca norma legală să prevadă obligaţia comunicării deciziei părţii interesate iar termenul de formulare a căii de atac să curgă exclusiv de la momentul cert şi dovedibil al luării la cunoştinţă a textului hotărârii.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul Institutul Naţional de Statistică a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a soluţiona, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, aspect în raport cu care nu se mai impune a fi analizată cererea recurentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 402 C. proc. civ.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar constată că recursul recurentului A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentului, rezultă că acesta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a încheierii atacate care să se poată încadra în vreunul dintre motivele de casare.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului A. de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurentul-reclamant, după cum s-a expus, succint, la pct. I.4. al prezentei decizii, a făcut referire la incidentul procedural al contestaţiei privind tergiversarea procesului, s-a limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe şi la a face aprecieri asupra obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod criticile de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa ar fi pronunţat o soluţie nelegală.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de control judiciar având competenţa de a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 20 septembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.