Statute-barred claim upheld as appeal annulled for non-enumerated cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.02.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, repunerea în termen a contestaţiei formulate împotriva Deciziei din 15.10.2021 pronunţate de Instanţa Superioară de Disciplină UNPIR Bucureşti, în condiţiile art. 184 alin. (2) C. proc. civ.

La solicitarea instanţei, reclamantul a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat introducerea în cauză şi a numitului B., în calitate de pârât, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 1053 din 24 mai 2022, Curtea a respins excepţia tardivităţii cererii de repunere în termen şi a respins cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată.

A admis excepţia tardivităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamant, ca tardivă.

A obligat reclamantul la plata către pârâtul B. a sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimitere cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii, recurentul-reclamant a reiterat situaţia de fapt, apreciind că hotărârea recurată a încălcat normele constituţionale de acces liber la justiţie, prevăzute de art. 21 din Constituţia României, şi a interpretat eronat dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Statutul UNPIR, dispoziţii reluate în O.U.G. nr. 86/2006. Astfel, autoritatea administrativă avea obligaţia de a trimite din oficiu contestaţia la instanţa competentă. A invocat recurentul o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dintr-o cauză similară, în opinia sa.

A apreciat că şi cererea de repunere în termen a fost greşit soluţionată, în condiţiile în care ar fi trebuit admisă pentru motive care ţin de aplicarea principiului al accesului liber la justiţie şi la căile de atac.

A opinat că şi cuantumul onorariului de avocat acordat pârâtului B. este disproporţionat în raport cu volumul de muncă depus de avocatul acestuia, care nu a făcut altceva decât să copieze apărările formulate de UNPIR.

3. Apărările formulate

3.1. Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, criticile recurentului neputându-se încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentului, rezultă că acesta a invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile sale neputându-se subsuma ipotezei prevăzute de acest motiv de nelegalitate.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului-reclamant de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurentul-reclamant, după cum s-a expus, succint, la pct. I.2 al prezentei decizii, a prezentat situaţia de fapt şi s-a limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe şi la a face aprecieri cu privire la încălcarea dreptului de acces la justiţie, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod criticile de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa ar fi pronunţat o soluţie nelegală.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Invocarea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate constitui motivare a căii de atac, situaţia de fapt din respectivul dosar nefiind aceeaşi cu cea din cauza de faţă.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de control judiciar având competenţa de a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate pârâtului B., instanţa de control judiciar reţine că, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii a stabilit că,

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În raport cu caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanţa supremă prin decizia menţionată, potrivit art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., se constată că susţinerile recurentului vizând modalitatea de apreciere asupra cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în primă instanţă nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs, neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1053 din 24 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.