Prohibition of administrative approval for reclassifying permanent pasture land to water-ponds after legislative ban on aquaculture use.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the nullity exception, admitted the appeal, quashed the lower court's decision, and dismissed the plaintiff's action as unfounded, resulting in the defendant Ministry of Agriculture and Rural Development prevailing and remaining under no obligation to issue a land-use change approval. The dispute concerned a challenge to the Ministry's refusal to issue a mandatory approval (aviz) for changing the legal classification of a 26.10-hectare state-owned agricultural leasehold from "pasture" to "water-ponds" to facilitate a pisciculture investment; the material facts established that the plaintiff had obtained only preliminary agreements from the National Land Agency and local agricultural authority in 2004–2005 but failed to complete the mandatory administrative procedure by obtaining the specific decision from the Ministry's specialized directorate before new legislation entered into force. The decisive legal basis for the dismissal was the erroneous application of material law, specifically Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, as the subsequent entry into force of Emergency Ordinance No. 34/2013 and the amendment to Article 78 of Law No. 18/1991 expressly prohibited the change of use of permanent pastures registered as such on January 1, 2007, and barred the location of aquaculture investments on such land, rendering the requested judicial remedy of forcing the issuance of the approval legally unavailable and non-retroactive.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 20 din O.U.G. nr. 34/2013, art. 78 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, art. 51 din O.U.G. nr. 34/2013, art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Prohibition of administrative approval for reclassifying permanent pasture land to water-ponds after legislative ban on aquaculture use: Consideră că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a respectat principiul legalităţii şi nici dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., privind rolul judecătorului în aflarea adevărului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 1003/30.05.2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtului la eliberarea avizului privind schimbarea categoriei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 26,10 ha, din teren agricol (păşune) clasa a V-a de fertilitate, în categorie de folosinţă ape-bălţi, teren ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/2003, încheiat între Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de concedent, şi A. S.R.L., în calitate de concesionar.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 141 din data de 13 octombrie 2022, Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a obligat pârâtul să emită Aviz pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 26,10 ha., deţinut de către reclamantă conform contractului de concesiune nr. x/2003 şi a actelor adiţionale încheiate cu ADS din categoria "teren agricol (păşune)" în categoria "ape bălţi".
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 141 din data de 13 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului arată că instanţa de fond a dat o apreciere eronată probelor administrate şi a făcut o aplicare greşită a legii, consecutiv stabilirii greşite a situaţiei de fapt din speţă.
Consideră că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că potrivit sentinţei nr. 7511/6.11.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia nr. 47711.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, competenţa eliberării avizului pentru schimbarea categoriei de folosinţă revine Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi că absenţa acestui aviz a reprezentat singurul impediment pentru efectuarea modificării.
Critică argumentele instanţei de fond în sensul că prin refuzul acordării acestui aviz reclamanta este prejudiciată, fiind în pericol să piardă dreptul de folosinţă, întrucât la capitolul 7 din contractul de concesiune sunt prevăzute obligaţii în sarcina sa, care sunt strict în legătură cu exploatarea terenului cu destinaţie agricolă, destinaţie ce nu mai este de actualitate; că din documentele analizate rezultă că schimbarea destinaţiei terenurilor agricole, ocupate cu pajişti permanente, ce fac obiectul contractului de concesiune nr. x/2003, a intervenit înaintea intrării în vigoare a reglementărilor invocate; că emiterea unui aviz de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale poate opera numai pentru terenurile agricole având categoria de folosinţă pajişti permanente la data solicitării, în baza verificărilor scriptice şi a realităţii din teren, neavând caracter retroactiv; că pârâtul a confirmat că, potrivit menţiunilor din Cartea funciară, terenul folosit de către reclamantă are o altă destinaţie şi se poate încheia un act adiţional la contract pe baza actelor emise de instituţiile abilitate.
Consideră că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a respectat principiul legalităţii şi nici dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., privind rolul judecătorului în aflarea adevărului.
Astfel, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că în anul 2005, Agenţia Domeniilor Statului a emis acordul de principiu pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului din păşune în ape-bălţi, iar urmare a acestuia, societatea trebuia să obţină avizul privind schimbarea categoriei de folosinţă de la MADR, conform legislaţiei în vigoare la aceea dată, şi să-l transmită ADS. Or, intimata-reclamantă nu a respectat aceste prevederi legale.
Arată că ADS a solicitat intimatei-reclamante să transmită avizul MADR pentru schimbarea categoriei de folosinţă, precum şi o adresă din partea O.C.P.J. Brăila, din care să reiasă modificările survenite în evidenţele cadastrate, însă intimata-reclamantă nu a făcut dovada că a făcut schimbarea categoriei de folosinţă.
Mai arată că potrivit art. 20 din O.U.G. nr. 34/2013 art. 78 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 se completează cu un nou alineat, potrivit căruia: "Schimbarea categoriei de folosinţă în alte categorii de folosinţă a pajiştilor, înregistrate ca atare la data de 01 ianuarie 2007, (...) în Registrul agricol este interzisă."
Precizează că întrucât până la data de 01.01.2007 intimata-reclamantă nu a obţinut/nu a solicitat avizul favorabil pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului, pe care MADR ar fi putut să-l elibereze, la data înregistrării acţiunii, prevederile legale interziceau emiterea avizului.
Mai mult, întrucât legislaţia s-a modificat, acordul de principiu emis de ADS şi-a pierdut valabilitatea, drept pentru care solicitarea concesionarului de a se întocmi act adiţional, nu mai are bază legală.
Totodată, astfel cum a reţinut instanţa de fond, s-a soluţionat definitiv dosarul nr. x/2019, în care S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea ADS la încheierea unui act adiţionat privind schimbarea categoriei de folosinţă a terenului ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/2003 din teren agricol, categoria de folosinţă pajişti, în teren agricol categoria de folosinţă ape-bălţi, conform situaţiei înregistrate la O.C.P.I. Brăila, iar prin sentinţa nr. 7511/06.11.2019, rămasă definitivă prin decizia nr. x a Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti a respins ca nefondată acţiunea S.C. A. S.R.L., reţinând că aceasta nu a făcut demersurile administrative necesare în vederea obţinerii deciziei Direcţiei de specialitate din cadrul MADR, conform art. 78 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, drept pentru care nu a reţinut obligativitatea ADS de a încheia un act adiţional la contractul de concesiune.
Susţine că aceste aspecte au putere de lucru judecat întrucât hotărârea instanţei a rămas definitivă.
Consideră că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că reclamanta a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar efectuarea tuturor operaţiunilor tehnice administrative prealabile în vederea schimbării categoriei de folosinţă şi că potrivit sentinţei şi deciziei menţionate, competenţa eliberării avizului pentru schimbarea categoriei de folosinţă în sensul solicitat de către reclamantă revine pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi faptul că absenţa avizului a reprezentat singurul impediment pentru efectuarea modificării.
Menţionează că la data de 15.12.2003 s-a încheiat contractul de concesiune nr. x/2003, prin atribuire directă, având ca obiect transmiterea dreptului şi a obligaţiei de exploatare a terenului cu destinaţie agricolă, în suprafaţă de 26,10 ha, din care păşuni 26,10 ha, aflat în perimetrul localităţii Gropeni, judeţul Brăila.
De asemenea, arată că prin adresa nr. x/2004, O.C.P.I. Brăila şi-a exprimat acordul privind transformarea terenului într-o exploatare piscicolă, raportat la categoria solurilor slab productive clasa a V-a fertilitate, în care se încadrează terenul şi vecinătatea în partea de est cu fluviul Dunărea care influenţează în mod direct nivelul apelor freatice.
Urmare analizării studiului pedologic întocmit de către Oficiul Judeţean de Studii Pedologice şi B., care încadrează terenul în clasa a V-a de fertilitate, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a judeţului Brăila, prin adresa nr. x/2004, a avizat schimbarea categoriei de folosinţă a terenului, cu acordul Agenţiei Domeniilor Statului, în calitate de proprietar, în baza Ordinului comun al Ministerului Administraţiei Publice şi Ministerului Agriculturii, Apelor şi Pădurilor nr. 5120/441/2001 şi a Regulamentului privind conţinutul documentaţiei pentru schimbarea categoriilor de folosinţă a terenurilor agricole.
La data de 08.02.2005, S.C. A. S.R.L., prin adresa nr. x/2005, a înştiinţat ADS de faptul că a solicitat Consiliului de administraţie al ADS schimbarea categoriei de folosinţă a terenului agricol, iar acesta a aprobat nota privind solicitarea concesionarului de schimbare a categoriei de folosinţă a suprafeţei de 28,10 ha din teren agricol (păşune), clasa a V-a de fertilitate, în categoria de folosinţă apă-bălţi, obţinând acordul pentru realizarea unei investiţii pe acest teren, respectiv amenajare piscicolă, astfel cum reiese din adresa nr. x/13.05.2006.
Precizează că prin adresa nr. x/2018, MADR a precizat că solicitarea privind schimbarea categoriei de folosinţă a unei suprafeţe de teren agricol concesionat de la ADS trebuie făcută către administratorul de drept al terenului.
Astfel, dacă titularul dreptului de proprietate asupra terenului este Statul, administratorul fiind ADS, iar terenul nu se încadrează în situaţiile prevăzute la art. 77, este necesară emiterea documentelor de aprobare a schimbării categoriei de folosinţă de către MADR, întrucât aprobarea schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor aflate în proprietatea statului a fost exclusă, potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 din cadrul atribuţiilor administratorului terenurilor care fac obiectul proprietăţii de stat.
Arată că în anul 2005, respectiv în perioada emiterii acordului OCPI, a avizului DADR Brăila şi a acordului de principiu al ADS, autoritatea competentă pentru emiterea actului de aprobare în vederea schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor era MADR, însă actul administrativ pentru finalizarea situaţiei juridice a acestui teren nu a fost emis şi nici nu s-a înregistrat la MADR o solicitare de emitere a unui aviz până în anul 2007 când au intrat în vigoare noile reglementări legislative, astfel că nu se poate reţine culpa ministerului pentru neemiterea acestui înscris.
Susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere nici faptul că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 83/2014, la art. II, s-a stabilit interdicţia privind amplasarea pe pajişti a obiectivelor de investiţii care vizează realizarea construcţiilor ce servesc activităţilor agricole şi anexelor acestora, refugiilor montane în caz de urgenţă cu infrastructura necesară, drumurilor de utilitate privată, investiţiilor realizate din fonduri europene, locuinţelor şi investiţiilor în cadrul unor programe de dezvoltare locală/judeţeană/regională, aprobate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi realizarea acvaculturii cu infrastructura şi utilităţile necesare.
Mai mult, prin modificarea legislativă s-a reglementat faptul că amplasarea obiectivelor de investiţii antemenţionate pe terenurile ocupate cu pajişti permanente exceptate sau cărora nu li se aplică prevederile O.U.G. nr. 34/2013, se face în condiţiile Legii nr. 18/1991, avându-se în vedere şi prevederile art. II din Legea nr. 186/2017 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, prin care s-a reglementat în mod expres obligativitatea derulării etapelor procedurale care vizează scoaterea din circuitul agricol a terenurilor agricole situate în extravilanul unităţilor administrativ-teritoriale, pe care sunt amplasate construcţii de orice fel edificate înainte de intrarea în vigoare a legii, fără aprobarea de scoatere din circuitul agricol a acestor terenuri, procedură stabilită în Anexa la Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltării rurale nr. 1366/2018, ce se completează cu cele cuprinse în Anexa 1 la Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltării rurale nr. 83/2018, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 1366/2018.
Mai arată că prevederile legale care stabilesc necesitatea obţinerii aprobării scoaterii definitive sau temporare din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilanul localităţilor. în conformitate cu prevederile art. 5 şi art. 51 din O.U.G. nr. 34/2013 şi Legea nr. 18/1991, sunt de strictă aplicare, iar avizul structurii de specialitate din cadrul MADR reprezintă un document obligatoriu în vederea emiterii deciziei direcţiei pentru agricultură judeţene Brăila pentru aprobarea scoaterii definitive sau temporare din circuitul agricol a terenurilor din speţă.
Astfel, consideră că instanţa, în mod netemeinic şi nelegal, l-a obligat la emiterea Avizului pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului din categoria de teren agricol-păşune, în categoria de folosinţă ape-bălţi, în condiţiile în care emiterea în prezent a unui asemenea aviz ar avea caracter retroactiv şi poate opera numai pentru terenurile agricole având categoria de folosinţă pajişti permanente la data solicitării, întemeiându-se pe anumite prevederi care nu mai sunt de actualitate.
Susţine că într-o asemenea situaţie doar s-ar constata o situaţie de fapt preexistentă datei intervenirii modificărilor legislative succesive, în baza acordului concedentului şi a constatărilor situaţiei de fapt din documentele justificative emise de OCPI nr. 1444/2004 şi DADR Brăila nr. 10927/2004, ceea ce reprezintă un atribut al instanţei judecătoreşti.
Totodată, arată că solicitarea intimatei-reclamante este nejustificată şi din perspectiva caracterului celor două tipuri de acte, respectiv aviz sau acord, acesta reprezentând doar un document prealabil, de principiu.
Arată că nu se poate susţine prejudiciul S.C. A. S.R.L., întrucât la momentul realizării amenajării piscicole şi de agrement turistic pe terenul respectiv, destinaţia acestuia era păşune, iar transmiterea dreptului şi a obligaţiei de exploatare a fost realizată în scopul exploatării agricole a terenurilor, astfel cum reiese din contractul de concesiune nr. x/2003, iar la momentul solicitării adresate atât OCPI Brăila şi DADR Brăila, societatea intenţiona realizarea unor investiţii finanţate prin programe derulate cu fonduri europene, bazată pe o destinaţie viitoare a terenurilor, anterioară realizării şi modernizării acestei investiţii (2011-2013).
Această situaţie reprezintă premisa obligaţiei de rezultat asumate şi în considerarea căreia a fost demarată realizarea investiţiei, aceea de a obţine documentul de aprobare a schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor, pentru ca la momentul finalizării investiţiei, categoria de folosinţă să fie aceea de ape-bălţi, obligaţie ce nu a fost îndeplinită de către S.C. A. S.R.L., din raţiuni imputabile, ce au făcut obiectul observaţiilor prezentate mai sus.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., arată că în speţă instanţa de fond s-a substituit legiuitorului, neţinând cont de prevederile legale aplicabile, dispunând obligarea sa la emiterea unui aviz cu încălcarea prevederilor aplicabile, în condiţiile în care nu există temei legal pentru emiterea avizului solicitat.
De asemenea, consideră că instanţa de fond avea obligaţia, potrivit rolului activ, să analizeze întregul probatoriu existent la dosarul cauzei.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, având în vedere că aspectele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că pentru finalizarea procedurii de schimbare a categoriei de folosinţă a terenului nu este necesar avizul Direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Mai arată că prin sentinţa nr. 7511/2019, rămasă definitivă, s-a stabilit că pentru finalizarea procedurii de schimbarea categoriei de folosinţă a terenului este necesar avizul Direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi că recurentul-pârât nu a răspuns cererii intimatei, formulate la data de 02.08.2021.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 15 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 4 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
6.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.
Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurentul-pârât a invocat critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare invocate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., arătând argumentele pentru care a considerat că prin soluţia de obligare a sa la emiterea avizului pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 26,10 ha., instanţa de fond a intrat în atribuţiile puterii legislative, precum şi textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greşit de către instanţa de fond, indicând argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere.
De asemenea, a prezentat starea de fapt şi a arătat motivele pentru care apreciază că, în raport cu circumstanţele cauzei, instanţa de fond a dat o interpretare greşită normelor de drept material incidente.
În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.
6.2. Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtului la eliberarea avizului privind schimbarea categoriei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 26,10 ha, din teren agricol (păşune) clasa a V-a de fertilitate, în categorie de folosinţă ape-bălţi, teren ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/2003, încheiat între Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de concedent, şi A. S.R.L., în calitate de concesionar.
Prin sentinţa recurată Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să emită Aviz pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 26,10 ha., deţinut de către reclamantă conform contractului de concesiune nr. x/2003 şi a actelor adiţionale încheiate cu ADS din categoria "teren agricol (păşune)" în categoria "ape bălţi".
Prin cererea de recurs, recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.
Astfel, prin acest motiv de casare, recurentul-pârât susţine că prin pronunţarea soluţiei din speţă, instanţa de fond s-a substituit legiuitorului, neţinând cont de prevederile legale aplicabile, dispunând obligarea sa la emiterea unui aviz cu încălcarea prevederilor aplicabile, în condiţiile în care nu există temei legal pentru emiterea acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.: "Casarea unor hotărâri se poate cerere când: (...) "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".
Motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative.
Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.
Or, în speţă nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune în atribuţiile puterii legislative ori executive.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că argumentele aduse de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele antereferite care să atragă casarea hotărârii din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., acestea urmând să fie analizate alături de celelalte critici întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, soluţia instanţei de fond fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, reţinând în mod greşit că cererea formulată de către reclamanta A. S.R.L. este fondată.
Astfel, se reţine că societatea C. S.R.L., ulterior devenită S.C. A. S.R.L., a concesionat, prin contractul de concesiune prin atribuire directă nr. 52/2003, de la Agenţia Domeniilor Statului, terenul în suprafaţă de 26,10 ha, inclus în categoria de folosinţă păşune, respectiv teren neagricol în suprafaţa de 0,47 ha, din categoria ape-bălţi, iar la data de 23.06.2009 s-a încheiat Actul adiţional nr. x/23.07.2009 la contractul de concesiune nr. x/2003 prin care suprafaţa aferentă contractului a devenit 26,10 ha păşune, respectiv 2,19 ha ape-bălţi.
Potrivit art. 77 din Legea nr. 18/1991, forma în vigoare la data încheierii contractului de concesiune:
"Schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor arabile ale persoanelor juridice, în alte categorii de folosinţă agricolă, se poate face cu avizul organelor agricole de specialitate judeţene, numai în următoarele cazuri:
a) terenurile arabile situate în zonele de deal, ce constituie enclave din masivele de vii şi livezi, din podgoriile şi bazinele pomicole consacrate, stabilite de organele de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, pot fi transformate în plantaţii viticole şi pomicole;
b) terenurile arabile din zonele de şes, necesare completării masivelor viticole destinate pentru struguri de masă şi stafide şi bazinele pomicole destinate culturii piersicului şi caisului, stabilite de organele de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, pot fi transformate în plantaţii viticole şi pomicole;
c) terenurile arabile cu soluri nisipoase pot fi amenajate şi transformate în plantaţii viticole şi pomicole;
d) terenurile înregistrate la arabil, situate în zonele de deal şi munte pe pante nemecanizabile, afectate de eroziune de suprafaţă şi adâncime, de alunecări active sau semistabilizate, care nu mai pot fi ameliorate şi menţinute la această folosinţă, se pot amenaja şi transforma în păşuni şi fâneţe;
e) terenurile arabile situate în albiile râurilor şi a Dunării, care nu pot fi folosite rentabil pentru alte destinaţii agricole, pot fi amenajate în bazine piscicole."
De asemenea, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, forma în vigoare la data încheierii contractului de concesiune: "Schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor arabile, altele decât cele prevăzute la art. 77, păşuni, fâneţe, vii şi livezi, deţinute de persoane juridice în care statul deţine majoritatea acţiunilor, se va aproba de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei".
Ulterior încheierii de către intimata-reclamantă a contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 52/2003 cu Agenţia Domeniilor Statului, pentru terenul în suprafaţă de 26,10 ha, societatea intimată a dorit schimbarea categoriei de folosinţă a terenului, în vederea amenajării unei exploataţii piscicole, dată fiind încadrarea termenului în clasa a V-a de fertilitate.
În acest sens, intimata-reclamantă a făcut o serie de demersuri, finalizate prin adresa nr. x/21.12.2004, emisă de Directia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Judetului Brăila, prin care i s-a comunicat că se avizează schimbarea categoriei de folosinţă a terenului în discuţie, cu acordul proprietarului, respectiv Administraţia Domeniilor Statului.
Având în vedere adresa de mai sus, intimata-reclamantă s-a adresat Administraţiei Domeniilor Statului, în calitate de proprietar al terenului, care prin adresa nr. x/2005 i-a comunicat că în speţă, Consiliul de Administraţie al Administraţiei Domeniilor Statului, întrunit în şedinţa din 06.05.2005, a analizat documentaţia şi a decis aprobarea notei privind solicitarea formulată de S.C. A. S.R.L. de schimbare a categoriei de folosinţă a suprafeţei de 28,1 ha din teren agricol (păşune) clasa a V-a de fertilitate în categoria de folosinţă ape-bălţi, precum şi obţinerea acordului în vederea realizării unei investiţii pe acest teren, şi anume amenajare piscicolă, aşa cum a fost întocmită şi prezentată.
În considerarea adreselor de mai sus, intimata-reclamantă a procedat la obţinerea licenţei de acvacultură şi la realizarea exploataţiei piscicole, fără a finaliza demersurile în vederea obtinerii deciziei Direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conform dispozitiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, care să îi permită schimbarea efectivă a categoriei de folosinţă a terenurilor.
În acest sens, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de către prima instanţă, că prin cele două adrese mai sus arătate instituţiile emitente au exprimat doar un acord de principiu, care trebuia finalizat prin obţinerea deciziei de schimbare a categoriei de folosinţă a terenului de la Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, după prezentarea acordului obţinut de la proprietarul terenului, respectiv Administraţia Domeniilor Statului, astfel cum i s-a şi comunicat intimatei-reclamante prin adresa MADR.
De altfel, şi prin sentinţa civilă nr. 7511 din 6 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia nr. 47711.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în care intimata-reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului, obligarea acesteia la încheierea unui act adiţional la contractul de concesiune nr. x/2003, prin care să se ateste schimbarea categoriei de folosinţă a terenului, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada emiterii de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin directia de specialitate, a unei decizii de schimbare a categoriei de folosinţă a terenului agricol în suprafaţă de 26,10 ha, din categoria păşune în categoria ape-bălţi.
Prin urmare, după obţinerea celor două acorduri de principiu, intimata-reclamantă a rămas în pasivitate şi nu a continuat demersurile de finalizare a procedurii de schimbare a categoriei de folosinţă a terenului.
Doar ulterior, în 2018-2019, intimata-reclamantă a continuat demersurile de schimbare a categoriei de folosinţă, sens în care, prin adresa nr. x/28.02.2019, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale i-a comunicat procedura de schimbare a categoriei de folosinţă a terenului, din perspectiva modificărilor legislative survenite şi că soluţionarea cererii revine Agenţiei Domeniilor Statului.
Un răspuns similar a primit intimata-reclamantă şi prin adresa nr. x/2018, prin care MADR a precizat că solicitarea privind schimbarea categoriei de folosinţă a unei suprafeţe de teren agricol concesionat de la ADS trebuie făcută către administratorul de drept al terenului.
Astfel, intimata-reclamantă trebuia să finalizeze procedura de schimbare a categoriei de folosinţă a terenului prin depunerea avizului de principiu al Agenţiei Domeniilor Statului la Minister.
Ulterior, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 34/2013, care la art. 20 prevede că art. 78 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 se completează cu un nou alineat, potrivit căruia: "Schimbarea categoriei de folosinţă în alte categorii de folosinţă a pajiştilor, înregistrate ca atare la data de 1 ianuarie 2007, (...) în Registrul agricol este interzisă."
Cu alte cuvinte, prin O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobată prin Legea nr. 83/2014, la art. II, s-a stabilit interdicţia privind amplasarea pe pajişti a obiectivelor de investiţii care vizează realizarea construcţiilor ce servesc activităţilor agricole şi anexelor acestora, refugiilor montane în caz de urgenţă cu infrastructura necesară, drumurilor de utilitate privată, investiţiilor realizate din fonduri europene, locuinţelor şi investiţiilor în cadrul unor programe de dezvoltare locală/judeţeană/regională, aprobate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi realizarea acvaculturii cu infrastructura şi utilităţile necesare.
În aceste condiţii, instanţa de recurs constată că recurentul-pârât nu poate fi obligat la emiterea unui aviz ce nu mai este prevăzut pentru schimbarea categoriei de folosinţă a tipului de teren din speţă, în condiţiile în care legislaţia a fost modificată.
Date fiind aspectele anterior relevate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că reclamanta a dovedit, prin înscrisurile depuse la dosar, efectuarea tuturor operaţiunilor tehnice administrative prealabile în vederea schimbării categoriei de folosinţă şi că, în condiţiile în care reclamata nu a obţinut încheierea unui act adiţional la contractul de concesiune prin atribuire directă nr. 52/2003 prin care să ateste schimbarea categoriei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 26,10 ha., teren agricol, în categoria de folosinţă ape-bălţi nici pe cale amiabilă şi nici în urma promovării unei acţiuni în justiţie, singura modalitate prin care se poate obţine remedierea acestei situaţii este admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului să emită Aviz pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 26,10 ha. din categoria "teren agricol (păşune)" în categoria "ape-bălţi".
Altfel spus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că nefinalizarea de către intimata-reclamantă a procedurii de schimbare a categoriei de folosinţă a terenului poate fi suplinită de către instanţă prin obligarea pârâtului la emiterea unui aviz pentru care, la nivelul anului 2022, când instanţa de fond s-a pronunţat, nu mai exista bază legală.
Sub acest aspect, este nerelevantă modificarea operată în evidenţele OCPI, câtă vreme, fiind vorba de un teren proprietate a ADS, pentru efectuarea investiţiei din cauză, era necesară urmarea tuturor paşilor procedurali în vederea schimbării categoriei de folosinţă a terenului.
Prin urmare, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 141 din data de 13 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 141 din data de 13 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 18 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.