Unlawful administrative revocation of a doctoral degree that has entered the civil circuit and generated legal effects

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 mai 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării (actual Ministerul Educaţiei), a solicitat anularea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4459/11.07.2019 privind retragerea titlului de doctor în domeniul ştiinţe militare şi informaţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1116 din 6 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1116 din 6 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamantul susţine, rezmativ, că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea principiului tempus regit actum, care obligă la analiza legalităţii actului administrativ contestat în raport de legislaţia în vigoare la data emiterii sale. Totodată, deşi a stabilit că reclamantul nu a plagiat într-o proporţie care să depăşească pragurile maxime cerite de lege, totuşi prima instanţă a reţinut că a fost încălcat un standard de etică academică, iar nu unul de calitate. Cea mai mare parte a acuzaţiilor de plagiat sunt nefondate, pentru că, în realitate, se refereau la un autoplagiat, care, la data redactării tezei de doctorat, nu era incriminat prin Legea nr. 206/2024, fiind reglementat prin O.U.G. nr. 28/2011 de modificare a Legii nr. 206/2004.

Dezvoltând aceste critici, printr-un prim rând de argumente, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă greşita aplicare a legii în sentinţa recurată, arătând că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 170 din Legea nr. 1/2011, art. 50, art. 69 şi art. 1 din Anexa 2 din Codul studiilor universitare de doctorat aprobat prin H.G. nr. 681/2011, în forma în vigoare la data emiterii ordinului contestat. Or, toate aceste acte normative sunt ulterioare perioadei 2006-2010, când recurentul-reclamant a urmat studiile doctorale.

Reiterează recurentul-reclamant argumentul că, la data elaborării tezei de doctorat, era incriminat numai plagiatul, iar nu autoplagiatul, textele despre care s-a spus că ar fi plagiate făcând parte din lucrările proprii, publicate anterior, pe perioada cercetării doctorale. Textele din cuprinsul H.G. nr. 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, la care face trimitere prima instanţă, nu au legătură cu plagiatul/autoplagiatul, ci instituie reguli administrative privind organizarea studiilor doctorale.

Deşi a reţinut că, şi anterior modificărilor aduse Legii nr. 206/2004 şi adoptării Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 3482/2016 şi H.G. nr. 681/2011, doctoranzii erau supuşi interdicţiei de a plagia în elaborarea tezei de doctorat, iar încălcarea acestei interdicţii era pasibilă de a conduce la retragerea titlului de doctor, totuşi instanţa de fond nu a avut în vedere că interdicţia de a plagia nu privea şi autoplagiatul, neprevăzut în legislaţie la data elaborării tezei doctorale.

Recurentul-reclamant critică şi considerentele instanţei de fond referitoare la nesoluţionarea de către emitent a plângerii prealabile, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi că în mod greşit prima instanţă a considerat că nesoluţionarea plângerii reprezintă un element circumstanţial, iar nu un veritabil motiv de nelegalitate a ordinului atacat în cauză. Consideră că această conduită trebuia avută în vedere şi să contribuie la formarea convingerii instanţei cu privire la comportamentul pârâtului, cu consecinţa constatării nelegalităţii actului administrativ atacat.

Printr-un alt rând de critici, pe care le subsumează art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant combate considerentele instanţei privind nemotivarea actului atacat, atât a ordinului în sine, cât şi superficialitatea procedurii de analiză a sesizării privind existenţa plagiatului realizate de către CNATDCU.

Arată recurentul-reclamant că, în ceea ce priveşte motivarea ordinului contestat, instanţa a făcut referire la documentaţia administrativă, în special la Decizia CNATDCU nr. 16816/15.03.2019 prin care s-a aprobat retragerea titlului de doctor al reclamantului, în aplicarea art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, raportat la prevederile art. 35 din Anexa 2 la Regulamentul de funcţionare al CNATDC. Însă această decizie administrativă cuprinde un singur paragraf, astfel că nu poate fi considerată ca îndeplinind cerinţa motivării ordinului atacat. Totodată, se observă că, în cuprinsul temeiului de drept al actului administrativ contestat, sunt indicate texte de lege apărute ulterior susţinerii lucrării de doctorat.

Aşadar, susţine recurentul, actul administrativ este nemotivat, ca urmare a menţionării în cuprinsul său a unor prevederi legale inaplicabile, dar şi pentru că, în cuprinsul său, nu se regăseşte niciun motiv cu privire la fapta de plagiat pretins săvârşită de reclamant. Actul administrativ nu poate fi motivat prin referiri la operaţiuni administrative, precum sesizări, rapoarte, decizii prealabile ale CNATDCU.

Consideră recurentul-reclamant că este greşit şi argumentul instanţei de fond, prin care s-a reţinut că ministrul nu se substituie comisiei constituite la nivelul CNATDCU, neputând, la emiterea ordinului, să se subroge în analiza încălcării sau nu de către lucrarea doctorală a a standardelor de calitate şi etică profesională. Apreciază că, întrucât ministrul este un organ de decizie, iar nu unul de execuţie, acesta nu poate semna un act fără a-l întemeia în fapt şi în drept şi a-l verifica sub aspectul legalităţii.

Subliniază recurentul că, deşi prima instanţă, referindu-se la Decizia CNATDCU nr. 16816/15.03.2019, a reţinut că acest act face trimitere la Raportul nr. x/06.11.2018 al Comisiei de analiză constituite la nivelul IOSUD şi anexa la acesta, totuşi în conţinutul deciziei nu se face nicio referire la acest raport, astfel că instanţa a făcut referiri la menţiuni inexistente.

Mai arată că motivarea instanţei de fond este contradictorie, în ceea ce priveşte aspectul de nelegalitate invocat, referitor la nemotivarea actului administrativ atacat, întrucât, deşi a reţinut că motivarea ordinului este sumară şi constă în trimiteri la documente prealabile, totuşi este suficientă pentru îndeplinirea cerinţei motivării. Acelaşi caracter contradictoriu este relevat, în opinia recurentului-reclamant, şi în privinţa susţinerilor sale referitoare la superficialitatea analizei derulate de CNATDCU, faţă de care instanţa de fond a reţinut că nu constituie neregulă împrejurarea că rapoartele membrilor comisiei de analiză sunt identice, deşi legea impune ca fiecare membru al comisiei să realizeze o analiză individuală.

Cât priveşte aspectele de nelegalitate invocate cu privire la lipsa de transparenţă şi imparţialitate a CNATDCU, instanţa de fond le-a respins în mod greşit, ca neîntemeiate.

Astfel, calitatea IOSUD de subiect de sesiză a fost instituită prin H.G. nr. 681/2011, act normativ adoptat ulterior emiterii titlului de cotor, iar această autoritate se afla într-un evident conflict de interese legal şi moral, întrucât a validat un anumit statut, iar ulterior a solicitat infirmarea lui pe cale administrativă.

În mod greşit a considerat instanţa de fond că neregulile imputate Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" cu privire la nerespectarea termenului de depunere a unor eventuale contestaţii ori ignorarea punctului de vedere depus nu au fost dovedite, dar nici nu sunt de natură a vicia procedura derulată de CNATDCU şi nici ordinul contestat, în condiţiile în care dreptul la contestaţie este recunoscut conform art. 24 din Constituţie. Instanţa a mai reţinut că reclamantul nu a contestat Decizia CNATDCU, deşi i-a fost comunicată, însă, în opinia recurentului, acest act nu este un act administrativ, ci reprezintă o operaţiune administrativă prealabilă emiterii ordinului.

Recurentul-reclamant formulează critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi faţă de considerentele instanţei de fond privind motivul de nelegalitate al actului administrativ atacat, întemeiat pe excesul de putere. A considerat instanţa că art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil în materia dedusă judecăţii, fără a motiva această opinie. În sens contrar, recurentul-reclamant arată că Ordinul MEN nr. 5729/2010 prin care s-a acordat titlul de doctor, este un act administrativ unilateral cu caracter individual, iar art. 126 alin. (6) din Constituţie garantează controlul de legalitate al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. De asemenea, doctrina de specialitate recunoaşte că actele administrative care au intrat în circuitul civil nu mai pot fi revocate, situaţie regăsită şi în speţă.

Mai arată recurentul-reclamant că, din perspectiva încălcării principiului securităţii raporturilor juridice, raportat la art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă nu a reţinut decât un argument dedus din dispoziţiile H.G. nr. 681/2011, act normativ care nu era în vigoare la data emiterii Ordinului MEN nr. 5729/2010 prin care s-a acordat titlul de doctor.

O altă critică formulată de recurentul-reclamant se referă la combaterea considerentelor instanţei de fond cu privire la motivul de nelegalitate a actului administrativ dedus din culpa concurentă a şcolii doctorale ori a faptului că CNATDCU a confirmat titlul de doctor. Instanţa de fond a reţinut că această culpă nu înlătură culpa reclamantului, însă, arată recurentul, la elaborarea tezei doctorale, a respectat standardele în vigoare, impuse şi monitorizate de şcoala doctorală, care, astfel cum a arătat anterior, nu includeau autoplagiatul.

Instanţa de fond a mai reţinut că reclamantul nu se poate prevala de teoria drepturilor câştigate şi nu poate invoca principiul protecţiei încrederii legitime, câtă vreme este el însuşi responsabil de neregularitatea care a condus la retragerea titlului de doctor. Însă, afirmă recurentul, aspectele care au determinat calificarea lucrării ca plagiat au vizat studii şi lucrări anterioare proprii, publicate la sugestia şi cu acceptul conducătorului de doctorat.

Consideră că sunt nelegale, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi considerentele instanţei prin care au fost înlăturate apărările bazate pe jurisprudenţa CEDO. În hotărârile instanţei europene, invocate de reclamant, se statuează că retragerea unui act este posibilă doar dacă intervin anumite condiţii stricte şi este efectuată într-un termen rezonabil; or, în speţă acest termen a avut o durată excesivă, de 9 ani de la data acordării titlului de doctor.

Nelegale sunt, în opinia recurentului-reclamant, şi considerentele primei instanţe referitoare la încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., sens în care sunt reiterate aspectele referitoare la inexistenţa unei reglementări a autoplagiatului la data elaborării lucrării de doctorat. Criteriile utilizate la analiza lucrării nu existau la data obţinerii titlului de doctor, iar concluzia de plagiat, desprinsă în urma aplicării softului antiplagiat, reprezintă, de fapt, o interpretare a concluziilor acestui soft.

Recurentul-reclamant critică modalitatea în care prima instanţă a soluţionat motivul de nelegalitate privitor la determinarea plagiatului şi neincriminarea, la data elaborării tezei doctorale, a autoplagiatului, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În privinţa lucrării doctorale a recurentului-reclamant, aceasta a prezentat coeficienţi de similitudine sub limita celor admişi de lege şi de softul antiplagiat, chiar din perioada ulterioară elaborării tezei, iar concluzia instanţei de fond, potrivit căreia existenţa plagiatului nu presupune în mod neapărat o analiză a originalităţii tezei în ansamblul său, nu poate fi acceptată.

În continuare, recurentul-reclamant reiterează aspectele înfăţişate anterior, vizând lipsa de transparenţă în derularea procedurii administrative de retragere a titlului, greşita analiză de către instanţa de fond a situaţiei privind autoplagiatul (apreciată eronat a nu avea relevanţă), lipsa menţionării în cuprinsul ordinului de retragere a titlului de doctor a raportului Comisiei de analiză a IOSUD. Mai arată recurentul că neindicarea autorului şi a lucrării din care au fost preluate anumite pasaje se datorează împrejurării că acestea erau publicate pe Internet, fără aceste elemente de identificare.

Printr-un ultim rând de critici, recurentul-reclamant contestă considerentele instanţei de fond prin care a soluţionat argumentele de nelegalitate privind îndrumările date de şcoala doctorală din cadrul ANI, apreciind că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamantul A..

5. Alte aspecte procesuale

La data de 4 octombrie 2023, recurentul-reclamant A. a depus note scrise prin care a solicitat ca, în soluţionarea recursului, să se constate incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 364 din 08.06.2022 în speţa dedusă judecăţii, raportat la probatoriul administrat în calea de atac, din care rezultă că titlul de doctor emis reclamantului a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Situaţia de fapt dedusă judecăţii şi parcursul procesual al cauzei

Prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4459/11.07.2019, a fost retras titlul ştiinţific de doctor în domeniul ştiinţe militare şi informaţii acordat reclamantului A. de către Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul", titlu conferit prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5729/24.11.2010 pentru teza de doctorat cu titlul "Politica de securitate şi apărare comună în contextul afirmării Uniunii Europene ca actor global".

În urma sesizării primite de Ministerul Educaţiei cu adresa înregistrată sub nr. x/08.10.2018, s-a procedat la verificarea suspiciunilor de plagiat cu privire la lucrarea de doctorat a reclamantului, în acord cu prevederile Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 3482/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare ("CNATDCU").

Prin Decizia CNATDCU nr. 16816 din 15 martie 2019, în urma examinării raportului de analiză întocmit de Comisia de specialitate a CNATDCU, s-a propus retragerea titlului de doctor atribuit reclamantului.

Prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4459 din 11.07.2019, recurentului-reclamant A. i-a fost retras titlul ştiinţific de doctor în domeniul ştiinţe militare şi informaţii acordat de Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul".

Împotriva acestui act administrativ reclamantul A. a promovat prezenta cerere de chemare în judecată, solicitând anularea Ordinului nr. 4459/2019 pentru motivele de nelegalitate detaliate în acţiune. Instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, iar reclamantul a declarat recurs, invocând motive de casare pe care le-a subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Ca urmare a pronunţării, în cursul judecării cauzei în recurs, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 364 din 08.06.2022, recurentul-reclamant A. a solicitat ca, în soluţionarea căii de atac, să se constate incidenţa acestei decizii în speţa dedusă judecăţii şi, raportat la probatoriul administrat în calea de atac, din care rezultă intrarea titlului de doctor în circuitul civil şi producerea de efecte juridice, să fie dispusă o soluţie de admitere a acţiunii.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 364/2022, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării recursului declarat de reclamant, Înalta Curte constată că, deşi acesta a încadrat criticile din calea de atac în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., argumentaţia dezvoltată se circumscrie doar pct. 8 al textului de lege amintit. Este adevărat că, în cuprinsul unora dintre motivele de recurs, reclamantul a afirmat existenţa unor considerente contradictorii în sentinţa atacată, însă pretinsa contradicţie se referă, în esenţă, la modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, raportat la situaţia de fapt şi la înscrisurile administrate în cauză, astfel că aceste critici se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza recursului, Înalta Curte apreciază că este necesară cercetarea cu prioritate a incidenţei în cauză a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 364/2022, care ar putea face inutilă analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant.

În acest sens, se reţine că Ordinul nr. 4459 din 11.07.2019, contestat de reclamant, a fost fundamentat în drept pe prevederile:

- art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 69 alin. (6) din Anexa la H.G. nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 25 din Anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3482/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011: "În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan (…) b) retragerea titlului de doctor."

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 364 din 08.06.2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831/24.08.2022) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice, relevante fiind următoarele considerente:

"25. Curtea subliniază că, în contextul Deciziei nr. 624 din 26 octombrie 2016, intrarea actului administrativ în circuitul civil şi producerea de efecte juridice nu se realizează prin simpla emitere a ordinului de atribuire a titlului de doctor, ci dacă acesta a generat la rândul său raporturi juridice distincte. (…)

26. Textul criticat reglementează retragerea titlului de doctor, indiferent dacă actul respectiv a intrat sau nu în circuitul juridic şi a produs sau nu efecte juridice. Din moment ce organul emitent îl desfiinţează pentru motive anterioare emiterii sale [nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională], această retragere are natura juridică a unei revocări. Însă principiul revocabilităţii actelor administrative nu este unul absolut, el cunoaşte şi excepţii, printre acestea numărându-se şi actele administrative individuale care au intrat în circuitul civil şi au generat drepturi subiective garantate de lege, care nu pot fi revocate, ci doar anulate de o altă autoritate decât cea emitentă. În consecinţă, întrucât titlul de doctor şi diploma de doctor care au intrat în circuitul civil şi au generat drepturi subiective garantate de lege se încadrează în această categorie, ele nu pot fi revocate.

27. Retragerea titlului de doctor – act administrativ – care a intrat în circuitul civil şi a generat drepturi subiective garantate de lege nu poate lua forma revocării dispuse de instituţia emitentă, ci pe cea a anulării, sens în care Curtea, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 51, a impus exigenţa ca aceasta să se realizeze exclusiv de o instanţă judecătorească. Nu este suficient ca doar anularea diplomei să fie realizată de instanţa judecătorească, pentru că această operaţiune este una formală, o consecinţă firească a desfiinţării titlului. Prin urmare, indiferent de denumirea lor, actele administrative, odată intrate în circuitul civil, se anulează de instanţa judecătorească, şi nu de instituţia emitentă, tocmai pentru că ele nu mai pot fi revocate.

29. Curtea reţine că trebuie realizată o diferenţiere între, pe de o parte, anularea titlului de doctor de către instanţa judecătorească şi, pe de altă parte, controlul judecătoresc cu privire la revocarea acestui titlu de către organul administrativ emitent. Cele două situaţii evocă ipoteze distincte, conturate după criteriul intrării în circuitul civil şi a producerii de efecte juridice.

30. Rezultă că, în cazul în care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, atât titlul de doctor, cât şi înscrisul constatator pot fi desfiinţate numai prin hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, dacă se lasă la îndemâna instituţiei emitente a actului desfiinţarea titlului, se imprimă şi se induce o insecuritate asupra raportului juridic deja stabilit.

31. Având în vedere cele expuse, art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 încalcă art. 21 şi 52 coroborate cu art. 1 alin. (5) din Constituţie cu referire la exigenţele constituţionale privind limitele principiului revocabilităţii actului administrativ individual, fiind constituţional numai în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.

32. Prin urmare, este exclusă competenţa autorităţii publice emitente de a retrage titlul de doctor care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, această competenţă revenind instanţei judecătoreşti, sesizate în condiţiile legii generale în materie, respectiv Legea nr. 554/2004. În acest caz, retragerea îmbracă forma anulării actului, caz în care instanţa va verifica numai legalitatea parcurgerii procedurii de conferire/atribuire a titlului de doctor şi de emitere a diplomei de doctor, fără a avea competenţa de a evalua ea însăşi calitatea lucrării, nivelul ştiinţific al acesteia sau caracterul ştiinţific al activităţii deţinătorului titlului de doctor."

Înalta Curte constată că efectele deciziei Curţii Constituţionale se produc cu privire la toate situaţiile juridice neepuizate la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial. Situaţia actului contestat de reclamant nu era definitivată la data de 24.08.2022, când s-a publicat în Monitorul Oficial decizia nr. 364/2022, ordinul atacat fiind supus contestării în procedura judiciară desfăşurată în faţa instanţei de contencios administrativ, aflată în faza procesuală a recursului; aşadar, la momentul verificării legalităţii actului, instanţa de recurs are obligaţia de a ţine cont de statuările Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziilor publicate în Monitorul Oficial.

Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 364/2022, retragerea titlului de doctor se poate dispune, în condiţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, doar în ipoteza în care acesta nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.

În speţă, recurentul-reclamant a depus înscrisuri din care rezultă că reclamantul a susţinut şi promovat concursul de ocupare a postului didactic de profesor universitar la Universitatea "Andrei Şaguna", conform Adeverinţei eliberate de această instituţie de învăţământ sub nr. x/02.10.2023, iar o cerinţă cuantificată în Fişa de verificare a standardelor pentru ocuparea prostului de profesor universitar a reprezentat-o diploma de doctor în ştiinţe militare şi informaţii. De asemenea, recurentul-reclamant a depus şi Adeverinţa nr. x/02.10.2023, eliberată de aceeaşi universitate, din cuprinsul căreia rezultă că reclamantul a fost încadrat pe postul de profesor universitar începând cu data de 20.02.2015, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, remuneraţia sa fiind stabilită prin raportare la gradul universitar de profesor şi calitatea de doctor.

Prin urmare, recurentul-reclamant a dovedit că a obţinut beneficii de pe urma titlului de doctor, de ordin material şi profesional, constând în promovarea unui concurs de ocupare a unei funcţii la care nu putea accede în lipsa acordării titlului de doctor. Astfel fiind, Înalta Curte constată că ordinul contestat a fost emis cu încălcarea art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, în interpretarea dată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 364/2022, întrucât pârâtul Ministerul Educaţiei a dispus retragerea unui titlu de doctor care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, fiind încălcate astfel limitele principiului revocabilităţii actului administrativ individual şi principiul securităţii raporturilor juridice.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu greşita aplicare a art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, fiind necesară reformarea soluţiei pronunţate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării ordinului contestat. Întrucât urmarea admiterii recursului o reprezintă casarea în tot a sentinţei instanţei de fond, este inutilă analiza celorlalte critici susţinute de recurenta-reclamantă.

În concluzie, constatând incident motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite acţiunea şi va anula Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4459/11.07.2019.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-pârât Ministerul Educaţiei la plata către recurentul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată parţiale în sumă totală de 5100 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru achitate în fond (50 RON) şi recurs (200 RON), precum şi onorariu avocaţial, dovedit prin depunerea la dosar a chitanţelor nr. x/03.05.2022 şi nr. x/04.05.2022, redus de la suma de 10.000 RON, în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea îndeplinită de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1116 din 6 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei.

Anulează Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4459/11.07.2019.

Obligă intimatul-pârât Ministerul Educaţiei la plata către recurentul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată parţiale în sumă de 5100 RON.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.