Securitate collaboration status: denunciation of hostile activities and targeting of fundamental rights infringement under O.U.G. No. 24/2008

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 decembrie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ("CNSAS", "Consiliul"), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 135 din 1 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al fostei Securităţi.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 135 din 1 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi respingerea cererii introductive.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât afirmă că a fost citat în faţa instanţei de fond pentru data de 01.02.2022, orele 10:30, însă la ora 10:28 şedinţa era deja ridicată. Cauza nu a fost apelată la ora indicată în citaţie, sentinţa fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 219 alin. (2) raportat la art. 223 C. proc. civ.. Apelarea cauzei înaintea orei la care părţile au fost citate reprezintă o nesocotire a regulilor procedurale, iar în raport de lipsa de procedură cu pârâtul, se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Totodată, instanţa de fond a încălcat şi dreptul la apărare al pârâtului, procedând la administrarea de probatorii în lipsa acestuia şi fără a dispune comunicarea înscrisurilor depuse de reclamantul CNSAS în şedinţă publică.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a prezentat considerente contradictorii, în sensul că a înlăturat apărările pârâtului fără a învedera care sunt motivele pentru care le apreciază a fi neîntemeiate, limitându-se la a prelua apărările reclamantului CNSAS.

Mai arată recurentul-pârât că prima instanţă a făcut trimitere la jurisprudenţă neaplicabile cauzei, referitoare la constatarea calităţii de ofiţer al Securităţii, deşi în speţă se discută de constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, iar pe de altă parte, practica judiciară nu reprezintă izvor de drept.

Subliniază şi împrejurarea că instanţa de fond a omis a analiza raportul întocmit la data de 24.02.1989 de organele de Securitate, care au constatat că recurentul-pârât nu a prezentat informaţii care să le intereseze; or, întrucât instanţa a admis acţiunea, există o contrarietate între considerente şi actele dosarului.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât consideră că prima instanţă a interpretat eronat dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deşi, în motivare, se referă la lit. a) a aceluiaşi articol, ceea ce excede obiectului cauzei.

Susţine recurentul-pârât că prima instanţă a ignorat probele administrate în cauză, în special raportul din 24.02.1989 întocmit de organele de Securitate, din care rezultă că Securitatea însăşi era nemulţumită de notele informative date de pârât. În condiţiile în care Securitatea a susţinut neimplicarea pârâtului în activitatea informativă, instanţa se substituie acestui organ şi constată calitatea de colaborator a pârâtului.

Consideră recurentul că instanţa de fond a prezentat o serie de aprecieri de natură generală şi a susţinut incorect că pârâtul nu ar fi contestat conţinutul notei informative, analizând cauza cu superficialitate şi neobservând că pârâtul nu a afectat în niciun mod viaţa privată a persoanelor vizate de urmărirea informativă. Din motivarea soluţiei nu rezultă care este convingerea judecătorului, câtă vreme face trimitere la decizii de speţă străine de natura pricinii.

Recurentul-pârât înfăţişează condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii, astfel cum au fost reţinute şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi şi a Curţii Constituţionale indicate, învederând că, deşi nu a negat existenţa notelor informative, a susţinut că nu au fost aduse atingeri drepturilor persoanelor urmărite, nefiind astfel întrunite condiţiile cumulative prevăzute de textul de lege incident. Deşi instanţa a făcut trimitere la notele din 18.02.1988 şi 01.04.1988, nu a avut în vedere că, la data de 24.02.1989, pârâtul a fost evaluat de organele de Securitate şi s-a constatat că toate informaţiile oferite sunt de ordin general şi nu interesează aceste organe statale.

Consideră recurentul-pârât că informaţiile oferite nu privesc activităţi potrivnice regimului totalitar comunist şi nu au fost de natură să îngrădească dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi nici dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 12 din acelaşi pact.

Mai arată că notele informative nu au avut caracter repetitiv, nerezultând o supraveghere activă din partea pârâtului, ci au avut caracter izolat, cuprinzând aspecte legate de activitatea şcolară şi de modul de interacţiune în mediul social şcolar.

Recurentul-pârât critică şi soluţia dată asupra excepţiei tardivităţii, arătând că între data aprobării notei de constatare (27.10.2021) şi data depunerii acesteia în instanţă au trecut mai mult de 30 de zile. Acest termen este prevăzut de dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2 din 2008, ce constituie Regulamentul de organizare şi funcţionare al CNSAS şi are natura unui termen de decădere.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant CNSAS a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la criticile încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând nesocotirea unor reguli de procedură a căror încălcare ar conduce la casarea cauzei cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât a invocat, pe de-o parte, aspecte referitoare la neapelarea cauzei la ora la care părţile au fost citate, cu consecinţa judecării pricinii cu nelegala sa citare, iar pe de altă parte, încălcarea dreptului la apărare şi a regulilor de administrare a probatoriului, prin necomunicarea înscrisurilor depuse de reclamantul CNSAS în şedinţă publică.

Conform citativului aflat la dosarul instanţei de fond, întocmit pentru termenul de judecată din 1 februarie 2022, a fost fixată ora 10:30 pentru apelarea cauzei, părţile fiind astfel citate. În recurs, pârâtul a susţinut că instanţa de fond nu a respectat ora stabilită pentru apelarea cauzei, pricina fiind strigată mai devreme şi judecându-se în lipsa pârâtului; a mai arătat că şedinţa era încheiată la ora 10:28, când s-a prezentat apărătorul acestuia la instanţă.

În vederea lămuririi acestor împrejurări, instanţa de control judiciar a solicitat Curţii de Apel Bucureşti să comunice atât ora de începere a şedinţei de judecată, cât şi orele la care pricina a fost apelată la ambele strigări, iar informaţiile comunicate nu confirmă susţinerile recurentului-pârât. Conform adresei emise de instanţa de fond la data de 11.07.2023, şedinţa de judecată din data de 01.02.2022 a început la ora 09:04, prima apelare a cauzei având loc la ora 10:20, iar a doua apelare la ora 10:31.

Coroborând conţinutul acestei adrese cu menţiunile din încheierea de şedinţă de la termenului respectiv, rezultă că, deşi prima apelare a cauzei s-a realizat anterior orei la care părţile au fost citate, instanţa de fond a dispus lăsarea cauzei la o nouă strigare, iar cea de-a doua apelare a pricinii s-a făcut după ora 10:30, în prezenţa reprezentantului reclamantului, pârâtul şi/sau reprezentantul său convenţional nefiind prezenţi la efectuarea apelului în sala de judecată.

În acest context, instanţa de fond a procedat în mod corect la judecarea pricinii, potrivit art. 223 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., care statuează că lipsa părţii legal citate nu împiedică judecarea cauzei, iar dacă la orice termen de judecată se înfăţişează doar una din părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-pârât prin care se invocă judecarea cauzei cu procedura de citare nelegal îndeplinită, câtă vreme pârâtul a fost legal citat, cauza a fost apelată la data şi ora indicate în citaţie, iar lipsa pârâtului la strigarea cauzei, personal sau prin reprezentant, nu împiedică judecata.

Nefondată este şi critica vizând încălcarea dreptului la apărare prin necomunicarea către pârât a unor înscrisuri depuse de reclamant în şedinţă publică.

Este adevărat că, la termenul din 01.02.2022, la care pârâtul nu a fost prezent în şedinţă publică, reprezentantul reclamantului CNSAS a suplimentat probatoriul cu înscrisuri, depunând, în plus faţă de documentele anexate cererii introductive, o declaraţie de proprie răspundere dată de pârâtul A. la data de 12.04.2016 şi înregistrată la Primăria comunei Bălăneşti, Judeţul Gorj, în cuprinsul căreia pârâtul A. a declarat că nu a fost lucrător sau colaborator al Securităţii.

Înalta Curte constată că, faţă de natura şi conţinutul înscrisului depus în şedinţă publică, nu era necesară comunicarea acestuia către pârât şi acordarea unui nou termen de judecată în acest sens. Pe de-o parte, acest înscris emana chiar de la pârât, prin urmare avea cunoştinţă de existenţa sa, iar pe de altă parte, înscrisurile relevante pentru obiectul cererii şi în raport de care se apreciază asupra calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii sunt actele aflate în dosarul personal şi mapele informative întocmite de organele de Securitate în privinţa pârâtului, care au fost depuse de reclamant odată cu acţiunea şi au fost comunicate în procedura prealabilă .

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt nefondate toate criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.2. În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate expuse din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât A. a susţinut că sentinţa recurată are o motivare insuficientă, contradictorie, care nu analizează apărările pe care le-a formulat, ci preia integral argumentaţia reclamantului CNSAS, cuprinde referinţe străine de natura cauzei (jurisprudenţă referitoare la alt temei de drept) şi nu analizează întreg probatoriul aflat la dosar.

Instanţa de recurs constată că nu este întemeiat niciunul dintre aspectele susţinute de recurentul-pârât.

Considerentele sentinţei au o întindere corespunzătoare şi suficientă raportat la obiectul cauzei şi la argumentele părţilor, iar din lecturarea lor, rezultă că sunt îndeplinite exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă expunând în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportat la dispoziţiile legale aplicabile litigiului dedus judecăţii. De altfel, hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză, obligaţie îndeplinită în prezenta speţă. Prezentarea considerentelor care susţin soluţia nu este o chestiune de volum, iar în speţă, motivarea sentinţei recurate cuprinde argumente suficiente în sprijinul soluţiei date.

Nu se poate susţine nici că judecătorul cauzei s-a limitat la a-şi însuşi argumentele reclamantului, Înalta Curte constatând că prima instanţă a analizat în mod complet argumentele şi apărările formulate de părţi, inclusiv cele ale pârâtului şi a expus în mod corespunzător raţionamentul care a condus la formarea convingerii sale, prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii. Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund poziţiei procesuale exprimate de Consiliu nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul neanalizării susţinerilor pârâtului, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii.

Cât priveşte jurisprudenţa citată în cuprinsul hotărârii, Înalta Curte constată că în cuprinsul sentinţei au fost menţionate trei decizii de speţă, dintre care două în sprijinul soluţiei de respingere a excepţiei tardivităţii. Cea de-a treia decizie, deşi pare să analizeze situaţia unei persoane încadrate în categoria lucrătorilor Securităţii (iar nu a colaboratorilor Securităţii), a fost menţionată de instanţa de fond pentru a înfăţişa coordonatele în care se analizează condiţia îngrădirii unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cerinţă legală impusă de dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 atât în privinţa lucrătorilor, cât şi a colaboratorilor Securităţii. Aşadar, trimiterile jurisprudenţiale nu sunt străine de cauza de faţă.

Referitor la argumentul neanalizării complete a probatoriului (omisiunea analizării raportului din 24.02.1989 întocmit de organele de Securitate), Înalta Curte constată că aceasta nu reprezintă o critică subsumată acestui caz de casare, ci va fi avută în vedere la examinarea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul cărora recurentul-pârât a reiterat şi dezvoltat acest argument.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

II.3. În ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât A. a susţinut greşita aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de acest text de lege, întrucât notele informative nu priveau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist şi nu au fost de natură să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.".

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul CNSAS, întrucât în cauză au fost dovedite cele două condiţii prevăzute de textul de lege, respectiv pârâtul să fi furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Înalta Curte reţine că la dosarul cauzei au fost depuse angajamentul din 19.02.1988, semnat olograf de pârât, nota de relaţii din 19.02.1988 şi notele informative din 19.02.1988, 01.04.1988, 19.05.1988, 02.02.1989 (două note date în această dată).

Prin nota de relaţii din 19.02.1988, recurentul-pârât, având numele conspirativ "B.", semnalează persoane care ar putea interesa organele de Securitate, respectiv un profesor de limba germană şi limba franceză la Şcolile generale nr. 10 şi nr. 11, care este ghid turistic şi însoţeşte grupuri de străini pe litoral, o elevă a Şcolii generale nr. 10 (C.), ai cărei membri de familie sunt stabiliţi ilegal în S.U.A. şi un profesor de istorie la Şcoala generală nr. 11 (D.), care este apreciat a avea o personalitate dificilă.

Prin nota informativă din 19.02.1988, recurentul-pârât informează organele de Securitate despre intenţia elevei C. (anterior semnalată ca persoană de interes) şi a surorii sale de a pleca din ţară, pentru a se stabili în S.U.A., la fratele lor, tatăl acestora fiind de asemenea plecat ilegal în această ţară. Prin nota informativă din 01.04.1988, recurentul-pârât a transmis informaţii despre un alt elev, E., al cărui frate este stabilit în S.U.A., arătând că acesta ar vrea să plece în vizită la fratele său.

În baza acestor note informative, ofiţerul de legătură a notat că C. este semnalată cu intenţii de plecare din ţară, iar în privinţa lui E., se impune a se stabili, în discuţiile purtate cu acesta, dacă intenţionează să plece ilegal din ţară la fratele său, ce comentarii face privind viaţa şi ocupaţia sa în S.U.A., dacă încearcă să atragă şi alţi elevi şi să le împărtăşească din ideile sale.

Prin Nota informativă din 19.05.1988, recurentul-pârât informează în legătură cu D., expunând aspecte despre comportamentul apreciat a fi nepotrivit cu calitatea de profesor; ca urmare, ofiţerul de legătură a instruit sursa (pe recurentul-pârât) să stabilească dacă cel în cauză se dedă la comentarii politice sau dă unele interpretări tendenţioase unor aspecte din şcoală.

La data de 02.02.1989, recurentul-pârât a dat două note informative, în prima informând în legătură cu venirea la Şcoala nr. 10 a unei persoane necunoscute, care cerea bani pentru copilul său bolnav şi despre care arată că a aflat că a fost lucrător în miliţie şi obişnuieşte să frecventeze diverse locuri şi medii, pentru a procura bani şi obiecte din milă.

Prin cea de-a doua notă, recurentul-pârât a informat că profesorul F. s-a transferat de la Şcoala Sportivă la o altă şcoală, pe fondul unor neînţelegeri cu conducerea şcolii, că soţia sa este profesoară de limba germană şi intenţionează să se mute împreună la Timişoara. Ca urmare a acestei note, ofiţerul de legătură a instruit sursa să stabilească dacă profesorul F., pe fondul nemulţumirilor personale, se dedă la comentarii necorespunzătoare.

În acest context, trebuie menţionată şi Nota de instruire "B.", din 06.02.1989, prin care recurentul-pârât a fost instruit să semnaleze stările de spirit negative în rândul cadrelor didactice, care, pe acest fond, s-ar putea deda la comentarii necorespunzătoare, să semnaleze comentariile privind evenimentele politice interne sau practicarea unor sporturi interzise şi să furnizeze informaţii despre D., despre care se arată că a fost semnalat cu unele comentarii necorespunzătoare la adresa partidului şi statului.

Atât în fond, cât şi în recurs, pârâtul a susţinut că notele informative nu au avut aptitudinea de a atrage consecinţe negative asupra persoanelor vizate, întrucât aspectele declarate nu prezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Contrar acestor argumente, Înalta Curte constată că informaţiile comunicate de recurentul-pârât prin Nota de relaţii din 19.02.1988 şi Notele informative din 19.02.1988 şi 01.04.1988, urmate de măsurile dispuse prin Nota de instruire din 06.02.1989 (aceste înscrisuri fiind reţinute de instanţa de fond ca dovedind calitatea de colaborator al Securităţii), fac parte din activităţile considerate potrivnice regimului comunist totalitar, care se opunea libertăţii de exprimare şi libertăţii de circulaţie.

Recurentul-pârât a oferit informaţii despre colegii şi elevii din unităţile şcolare unde lucra, referitoare la situaţia familială, cu indicarea rudelor acestora care s-au stabilit ilegal în străinătate, a discuţiilor şi comentariilor făcute cu privire la intenţia de a se stabili, la rândul lor, în altă ţară. Aceste informaţii interesau organele de Securitate, în perioada regimului totalitar comunist astfel de persoane fiind prezumate ca având atitudini potrivnice regimului politic. În consecinţă, ofiţerul de Securitate a considerat necesară continuarea supravegherii informative şi a instruit sursa să obţină mai multe informaţii referitoare la atitudinea persoanelor urmărite individual sau chiar a întregului colectiv de profesori cu privire la politica internă şi să informeze dacă există comentarii la adresa regimului politic, ori intenţii de plecare din ţară, într-o perioadă în care libertatea de circulaţie era îngrădită de autorităţile statale.

A mai susţinut recurentul-pârât că notele informative nu au avut caracter repetitiv, ci au avut caracter izolat, nerezultând o supraveghere activă din partea sa, argument care nu poate fi primit, câtă vreme art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de colaborator persoanei care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă şi pe ce perioadă, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist. Textul de lege nu impune cerinţa caracterului repetitiv al furnizării informaţiilor sau o condiţie a numărului de note informative pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii.

Cât priveşte raportul din 24.02.1989, întocmit de organele de Securitate, Înalta Curte constată că acest înscris nu are caracterul exonerator pe care îl invocă recurentul-pârât. Prin Nota de analiză privind activitatea desfăşurată de informatorul "B.", ofiţerul de Securitate a reţinut că sursa nu a avut o activitate mulţumitoare şi a dispus intensificarea procesului de educare şi instruire a recurentului-pârât. Însă opinia ofiţerului de legătură, respectiv nemulţumirea sa în legătură cu calitatea informaţiilor oferite, nu este relevantă în analiza condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi nu este opozabilă instanţei de contencios administrativ, singura în măsură să aprecieze cu privire la calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului A.; verificarea acestei calităţi se face în raport de conţinutul informaţiilor furnizate de pârât, iar nu de modalitatea în care aceste informaţii au fost apreciate de organele de Securitate.

Totodată, Înalta Curte constată că situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 şi nu se regăsesc în speţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect îndeplinirea în speţă a primei condiţii prevăzute de textul de lege amintit, aceea ca informaţiile furnizate de pârât să fi privit atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, recurentul-pârât a susţinut că informaţiile oferite nu au fost de natură să îngrădească drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, respectiv nici dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, nici dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 12 din acelaşi pact.

Înalta Curte constată că art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informaţii şi sprijinirea activităţilor de supraveghere informativă sunt apte să afecteze dreptul la viaţă privată al persoanelor vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la libertatea cuvântului şi dreptul la liberă circulaţie, prevăzute de art. 12 şi 19 din acelaşi pact, astfel cum a susţinut şi Consiliul reclamant şi a confirmat instanţa de fond, iar recurentul-pârât putea şi trebuia să conştientizeze că, prin furnizarea informaţiilor, asupra persoanelor denunţate exista riscul de a se desfăşura acţiuni represive din partea organelor statale. Activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieţii particulare a persoanelor vizate, scopul real al urmăririi fiind acela de a identifica şi persecuta opozanţii regimului politic comunist.

În aceste condiţii, în speţă este demonstrată şi cea de-a doua condiţie legală pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii în persoana pârâtului A., astfel că soluţia primei instanţe este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce priveşte soluţia dispusă cu privire la excepţia tardivităţii, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât, constatând că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008, coroborate cu cele ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a CNSAS, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008.

În calea de atac, recurentul-pârât a reiterat argumentul tardivităţii introducerii acţiunii, susţinând că între data aprobării notei de constatare şi data formulării cererii au trecut mai mult de 30 de zile, acest termen, prevăzut de art. 37 alin. (1) din regulamentul amintit, fiind unul de decădere.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că O.U.G. nr. 24/2008 nu cuprinde vreo prevedere legală care să impună formularea acţiunii într-un anumit termen de la data aprobării Notei de constatare. Pe de altă parte, Regulamentul CNSAS este un act administrativ normativ care nu poate deroga de la legea în temeiul căreia a fost emis; astfel fiind, chiar dacă prin regulament s-a prevăzut un termen de 30 de zile pentru introducerea acţiunii, acesta nu poate avea decât natura unui termen administrativ de recomandare, în raport de care autoritatea să îşi adapteze conduita, nefiind stipulată nicio sancţiune pentru nerespectarea sa.

De altfel, nici în fond şi nici în recurs, recurentul-pârât nu a prezentat raţionamentul pentru care a apreciat că termenul respectiv ar fi unul de decădere, iar nu unul de recomandare, în condiţiile în care termenele pentru efectuarea unor proceduri pot avea regimuri juridice diferite, iar natura acestora se apreciază în funcţie de izvorul lor, de modul de redactare a normei, de consecinţele produse prin nerespectare şi alte criterii, după caz.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 135 din 1 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.