Recovery of litigation costs as accessory to a fully dismissed claim and admissibility of judgment completion

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cerere de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1871/21.10.2022, reclamantul A. a solicitat instanţei a se pronunţa şi cu privire la cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 97 din 20 ianuarie 2023, a respins cererea de completare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-Ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că prin sentinţa civilă nr. 1871 din data de 21 octombrie 2022, instanţa a respins cererea de chemare în judecată, fără însă a se pronunţa asupra culpei procesuale a pârâţilor şi fără a se pronunţa asupra cererii reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Având în vedere faptul că, instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la petitul privind acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în pofida faptului că aceste cheltuieli au fost solicitate în mod expres, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi în cadrul şedinţei publice din data de 23 septembrie 2022 (atunci când dovada acestora a fost depusă la dosarul cauzei, conform celor consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată), recurentul arată că a înţeles să formuleze o cerere de completare a dispozitivului, solicitând completarea sentinţei cu soluţia asupra cererii referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.

Se mai arată că motivul pentru care acţiunea a fost respinsă este reprezentat de faptul că Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care a stabilit o cotă procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării şi că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023. Astfel, s-a considerat de către instanţa de fond că obligaţia stabilită prin hotărâre judecătorească a fost îndeplinită.

Or, aşa cum se poate observa din înscrisurile aflate la dosar, cererea de chemare în judecată a subsemnatului a fost transmisă către instanţă la data de 09.05.2022, obligaţia guvernului fiind îndeplinită pe parcursul litigiului ce a făcut obiectul cauzei.

În opinia recurentului, sentinţa instanţei de fond cuprinde motive contradictorii si este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurentul consideră că motivele prezentate de către instanţa de fond se află într-o veritabilă contradicţie, odată ce iniţial, pe bună dreptate, se citează dispoziţiile art. 444 privind condiţiile în care se poate cere completarea hotărârii (respectiv atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere accesoriu), iar pe de altă parte, fără vreun sens logic, instanţa menţionează că nu putea dispune asupra cererii accesorii privind acordarea cheltuielilor.

O altă contradicţie în motivele prezentate este reprezentată de faptul că, pe de-o parte instanţa apreciază că nu putea dispune asupra cheltuielilor de judecată, iar pe de altă parte, aceeaşi instanţă apreciază că nu a avut loc o omisiune a instanţei, cererea fiind respinsă în totalitate (de unde se subînţelege că inclusiv capătul accesoriu privind cheltuielile a fost respins).

În ceea ce priveşte motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură civilă şi cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 22 alin. (6), art. 397, art. 425 şi art. 444 din C. proc. civ.

Unul din principiile fundamentale ale procesului civil prevăzut la art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. stabileşte faptul că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Este indubitabil faptul că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea, prin intermediul căreia s-a solicitat completarea sentinţei cu soluţia privind cheltuielile de judecată, în condiţiile în care o astfel de omisiune este evidentă.

De asemenea, în mod greşit apreciază instanţa de fond că nu sunt îndeplinite cerinţele edictate de art. 444 C. proc. civ., nefiind vorba de o omisiune a instanţei, în condiţiile în care este evident faptul că nici considerentele, nici dispozitivul hotărârii iniţiale nu conţin soluţia cu privire la cheltuielile de judecată sau motivele pentru care o astfel de solicitare a fost admisă sau respinsă, cu atât mai mult cu cât s-a insistat cu privire la această cerere.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat că nu putea dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de reclamant întrucât aceasta nu "a câştigat" procesul.

Astfel fiind, constatând că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 444 C. proc. civ., nefiind vorba de o omisiune a instanţei, cererea fiind respinsă în totalitate, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a respins cererea de completare a dispozitivului, ca neîntemeiată.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 97 din 20 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.