Broadcaster’s challenge to 10,000 RON fine for unverified live COVID-19 commentary dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, plângere împotriva Deciziei nr. 362/21.10.2021, solicitând, în principal, anularea acesteia pentru lipsa faptelor imputate, respectiv neîncadrarea faptelor expuse în prevederile legale invocate, iar, în subsidiar, reaprecierea sancţiunii şi înlocuirea acesteia cu avertismentul prevăzut la art. 90, alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului (somaţia publică).

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 771 din 15 aprilie 2022, a respins cererea formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa de fond apreciază că plângerea este neîntemeiată deoarece realizatoarea emisiunii a făcut afirmaţii vădit subiective, tendenţioase, în acord cu participanţii la mitingul de protest, argumentul fiind că moderatoarea avea obligaţia de a se abţine de la orice comentariu pro sau contra mitingului ori a părerilor exprimate de protestatari. Sentinţa nu explică şi care este temeiul legal al acestui argument, căci altfel, în virtutea dreptului constituţional la liberă exprimare (art. 30-31 Constituţia României), este evident că jurnaliştii, inclusiv realizatorii de emisiuni, au şi ei dreptul să îşi exprime opiniile în legătură cu un subiect, mai ales dacă acesta este de larg interes public. Se recunoaşte astfel implicit separarea faptelor - prezentate în direct - de opiniile realizatorului sau ale participanţilor la miting.

Din aceste considerente rezultă interpretarea şi aplicarea eronată a legii, deoarece poziţia eventual subiectivă excesivă a moderatorului/prezentatorului unei emisiuni este reglementată/sancţionată în art. 67 din Decizia CNA. nr. 220/2011, iar nu de art. 64 pe care se întemeiază sancţiunea aplicată.

Din art. 67 rezultă, contrar concluziilor sentinţei recurate, că şi prezentatorii de emisiuni au dreptul să îşi expună propriile opinii, dar fără a profita de apariţia lor constantă pentru a induce publicului o anumită opinie, ceea ce presupune o acţiune repetitivă a prezentatorului.

În prezenta speţă şi în contextul analizat, din moment ce este prezentat în direct, un miting de protest la care participă mai mult de 1000 de persoane şi se cunoştea că aproximativ 60% din populaţia ţării nu doreşte să se vaccineze cu noile vaccinuri împotriva coronavirusului apărut în 2019, este în afara oricărui dubiu că opiniile prezentatorului, chiar pentru susţinerea mitingului, nu puteau să mai influenţeze esenţial publicul telespectator.

Pe de altă parte, fiind o prezentare în direct a unui miting, aceasta nu poate avea caracter repetitiv, deci nu sunt întrunite nici cerinţele art. 67 din Decizia CNA. nr. 220/2011.

Deşi instanţa reţine că acel miting era transmis în direct, apreciază că legea (cu referire la art. 64 din Decizia CNA. nr. 220/2011) nu face distincţie între tipurile sau caracterul emisiunilor prezentate.

Sensul, spiritul şi chiar litera legii vorbesc despre separarea faptelor de opinii şi despre prezentarea obiectivă a faptelor cu privire la "informarea" făcută/transmisă telespectatorilor. Ori, fiind o transmisiune în direct, distincţia între fapte şi opinii rezultă nemijlocit/indiferent de opiniile realizatorului, pentru că acele fapte se derulează în timp real, telespectatorul observând şi extrăgându-şi informaţia ne-mijlocit şi putând decide singur dacă opiniile prezentatorului reflectă sau nu ceea ce el vede şi aude "în direct".

Recurentul mai susţine că la argumentele:

"- fiind "în direct", prezentarea nu poate fi "trucată", incorectă: ea este aşa cum este, cum se vede/aude în direct;

- fiind "în direct", prezentarea poate fi evident şi incontestabil verificată de telespectator;

- fiind "în direct", prezentarea, nu poate fi imparţială, acest aspect fiind şi trebuind să fie interpretat în mod concret, în fiecare caz în parte. Eventualul caracter părtinitor trebuie expus şi motivat concret şi convingător, nu prin fraze cu caracter generic, vizând mai degrabă "traducerea" textului legal, decât particularizarea la cazul concret;

- fiind "în direct", prezentarea nu poate fi făcută cu rea-credintă decât în mintea celor care vor cu tot dinadinsul ca la televizor să ne fie prezentate, mai ales "în direct", doar anumite puncte de vedere, anumite evenimente, în acord, probabil (de cele mai multe ori) cu trendul politic, cu interesele ori pretenţiile puterii politice sau a unor interese economice obscure, care trebuie sau nu trebuie prezentate publicului "în direct", pentru a nu deranja", instanţa de fond a răspuns tot cu un argument de tip sofism (pag. 20 ultimul par), că: "...jurnaliştii au obligaţia de a prezenta faptele, evenimentele întâmplările în mod imparţial, echidistant, fără a reda opiniile lor personale despre subiectele prezentate..".

Acest considerent nu precizează şi de unde rezultă că jurnaliştii au obligaţia de a prezenta evenimentele fără a expune si propriile lor opinii.

Libertatea presei şi libertatea de exprimare, încă din cele mai vechi timpuri ale apariţiei surselor media, s-au bazat în ceea ce priveşte judecăţile de valoare (opiniile) pe cele formulate de jurnalişti în primul rând. Ori, dacă în cazul unei emisiuni de ştiri, cu caracter pur informativ, acest considerent/argument al sentinţei este perfect veridic şi acceptabil, nu se poate susţine în mod pertinent că în cazul emisiunilor de tip talk-show sau al celor care prezintă în direct evenimente de protest care reflectă nemulţumirea unei categorii foarte mari a populaţiei unui stat (60% din populaţie, de exemplu...), jurnaliştii nu au dreptul să îşi exprime propriile opinii.

Instanţa de fond a ignorat însă cu desăvârşire concluziile scrise ale reclamantei în acest sens. Dezacordul jurnalistului-realizator faţă de măsurile adoptate de guvernanţi, însă în acord cu manifestanţii dar şi cu cea mai mare parte a populaţiei, nu poate fi considerată o prezentare lipsită de obiectivitate, chiar prin prisma art. 67 din Codul audiovizualului. Considerentul sentinţei recurate în sensul că în analiza obiectivităţii prezentării este lipsit de importanţă faptul că 60% din populaţia României refuză vaccinarea, deci este contra vaccinării obligatorii, reprezintă o opinie vădit subiectivă, exprimată însă de un judecător într-o hotărâre, fapt cu siguranţă mai grav decât exprimarea unei opinii subiective de către un jurnalist, pe care publicul îl poate respecta, aclama, sau dimpotrivă.

În repetate rânduri CEDO a recunoscut dreptul jurnaliştilor chiar la anumite exagerări care subliniază încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, astfel că argumentele instanţei de fond sunt vădit subiective şi nefondate în raport cu contextul prezentării analizate (o emisiune de televiziune "în direct", prezentând un protest public).

Un alt considerent nefondat al sentinţei recurate este cel de la pag. 21, penultimul paragraf, în care instanţă constată lipsa oricărei dovezi pentru afirmaţiile noastre cu privire la notorietatea încălcării chiar de către funcţionari publici şi politicienii care au le-au adoptat a restricţiilor impuse altminteri tuturor cetăţenilor.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 362/21.10.2021, reclamanta A. S.A. a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare

Astfel, s-a reţinut că în data de 26.09.2021, în intervalul orar 18:45:40 - 21:11:39, postul B. a difuzat emisiunea "C." (cu menţiunea "Direct" pe ecran), moderată de D..

În cadrul acesteia, s-a transmis un protest din Bucureşti (la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi în Piaţa Victoriei), D. (realizatoare) a prezentat scandările, a comentat şi a realizat interviuri cu protestatarii, iar în emisiune au mai fost redate discursuri ale protestatarilor şi s-au făcut afirmaţii (ale realizatoarei şi ale unor protestatari) despre autorităţi şi despre vaccinare, testare, starea de alertă, purtatul măştii sau paşapoarte, certificat de vaccinare sau testare, "paşaportul verde", restricţii şi despre copii şi vaccinarea acestora la scoală.

Având în vedere că din conţinutul menţiunilor făcute de prezentatoarea emisiunii "C.!", informaţiile prezentate cu privire la desfăşurarea protestului care a avut loc în Bucureşti la data de 26.09.2021 împotriva campaniei de vaccinare desfăşurată în România pe parcursul pandemiei Covid 19, au avut un puternic caracter subiectiv, moderatoarea exprimând opinii personale cu privire la deciziile luate la nivel guvernamental şi impactul acestora asupra populaţiei din România, instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 362/21.10.2021 a fost adoptată de Consiliul Naţional al Audiovizualului cu respectarea dispoziţiilor art. 91 alin. (1) teza finală şi a alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

Înalta Curte împărtăşeşte soluţia pronunţată de instanţa de fond.

Sancţiunea aplicată de CNA nu a vizat subiectele dezbătute în emisiune, aşa cum în mod greşit afirmă recurenta, ci modul în care acestea au fost prezentate publicului telespectator, respectiv cu încălcarea prevederilor specifice domeniului audiovizual referitoare la informarea corectă a publicului.

Legislaţia audiovizuală nu distinge după cum o emisiune este difuzată în direct, ori este înregistrată şi nici nu există reglementări specifice uneia sau alteia dintre aceste două situaţii.

Normele din domeniul audiovizual referitoare la informarea corectă a publicului se aplică indiferent de modalitatea de difuzare a emisiunii (după cum este în direct ori înregistrată), indiferent de publicul căruia i se adresează emisiunea (respectiv emisiuni pentru copii ori emisiuni pentru publicul adult) şi indiferent de tipul de emisiune (emisiune de ştiri, emisiune de dezbatere, emisiuni pentru copii, emisiuni de divertisment ori publicitate etc).

Nici argumentul potrivit căruia emisiunea nu ar fi fost una cu caracter informativ nu este de natură să exonereze recurenta de la respectarea dispoziţiilor referitoare la informarea corectă a publicului, pentru considerentele deja expuse.

Înalta Curte apreciază că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că: "Nu poate fi reţinută nici critica reclamantei referitoare la faptul că emisiunea nu era una informativă despre pandemie, despre vaccinuri şi măsurile dispuse de autorităţi, ci era doar o transmisiune în direct a unui miting de protest împotriva obligativităţii vaccinării, a certificatului verde şi a măsurilor dispuse de autorităţi (...) câtă vreme dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Codul de reglementare a audiovizualului nu disting între emisiunile informative şi cele care nu au un caracter predominant, un anumit specific informativ, respectiv între emisiunile înregistrate şi cele realizate în direct, obligaţia furnizorilor de servicii media audiovizuale de a asigura informarea corectă, verificată, imparţială şi de bună-credinţă a publicului cu privire la un subiect, fapt sau eveniment fiind prevăzute pentru orice tip de emisiune şi orice categorie de informaţie."

De asemenea, în privinţa individualizării sancţiunii aplicate prin decizia contestată, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că sancţiunea contravenţională a fost aplicată spre minimul prevăzut de dispoziţiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, proporţional cu pericolul social al faptei contravenţionale săvârşite.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 771 din 15 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.