Challenge to Union Statute on Territorial Jurisdiction for Disciplinary Appeals Rejected as Unfounded

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, solicitând anularea dispoziţiilor art. 55 alin. (4) din Hotărârea nr. 19/2010 privind aprobarea Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Congresului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 1/2014, şi înlocuirea sintagmei "poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul biroului executorului judecătoresc în cauză" cu sintagma "poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel".

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 78 din 05 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă – după o prezentare succintă a cererii de chemare în judecată şi a celor reţinute de prima instanţă, că în mod greşit judecătorul fondului a validat teza potrivit căreia prin statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, act normativ de reglementare secundară, se pot modifica C. proc. civ. sau Legea contenciosului administrativ.

Recurentul reclamant a criticat considerentele prin care instanţa de fond a reţinut că instrumentele juridice care definesc profesia de executor judecătoresc, respectiv legea de organizare şi statutul profesiei, au valoare juridică egală, indiferent de faptul că adoptarea statutului s-a făcut în temeiul unei norme juridice cu valoare de lege, prin care a fost delegată competenţa de legiferare.

A susţinut că aprecierea asupra valorii juridice egale, ce a unui statut cu a unei legi, cât şi aprecierea că ar fi fost delegată competenţa de legiferare către Congresul UNEJ, sunt total eronate şi nu au nici un fel de fundament de natură legală sau doctrinară.

Recurentul reclamant a arătat că, în ipoteza formulării unei contestaţii, când pârâtul poate fi Comisia Superioară de Disciplină sau Ministerul Justiţiei, executorul judecătoresc se poate adresa atât curţii de apel din raza teritorială în care se află sediul biroului său ori la Curtea de Apel Bucureşti, acolo unde se află sediul Comisiei Superioare de Disciplină sau a Ministerului Justiţiei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, şi numai Curţii de Apel Bucureşti, potrivit prevederilor art. 107 din C. proc. civ.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, anularea prevederii cuprinse în art. 55 alin. (4) din Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc, modificat prin Hotărârea UNEJ nr. 1/2014, care are următorul conţinut: "la Curtea de Apel în a cărei raza teritoriala se află sediul biroului executorului judecătoresc în cauză".

4. Apărările intimatului

Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea dispoziţiilor art. 55 alin. (4) din Hotărârea nr. 19/2010 privind aprobarea Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Congresului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 1/2014, şi înlocuirea sintagmei "poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul biroului executorului judecătoresc în cauză" cu sintagma "poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel".

Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, reţinând că între norma de reglementare primară, reprezentată de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, şi norma de reglementare secundară, respectiv Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc aprobat prin Hotărârea nr. 19/2010 şi ulterior modificat prin Hotărârea nr. 1/2014, nu subzistă vreo nelegalitate dată de încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Înalta Curte nu poate reţine ca fondată principala critică adusă sentinţei de către recurentul reclamant, în sensul că instanţa de fond în mod greşit nu a constatat încălcarea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora "Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Astfel, potrivit art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, "Împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti părţile pot face contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, care judecă în complet de 5 membri. Hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel."

Totodată, conform art. 78 din Legea nr. 188/2000 "Prezenta lege se completează cu dispoziţiile C. proc. civ..".

Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (5) teza finală din Legea nr. 188/2000, Curtea Constituţională a statuat în considerentele Deciziei nr. 503/2019 că "14. (...) prevederile legale supuse controlului stabilesc competenţa curţii de apel de a judeca contestaţiile împotriva hotărârii Comisiei superioare de disciplină, care a judecat contestaţia împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti, fără a cuprinde norme privind competenţa teritorială a curţii de apel.

15. Cu toate acestea, presupusa lacună legislativă în ceea ce priveşte stabilirea curţii de apel competente teritorial să judece contestaţiile în materie nu există, având în vedere că, potrivit art. 72 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, "Prezenta lege se completează cu dispoziţiile C. proc. civ..", iar C. proc. civ. cuprinde în titlul III "Competenţa instanţelor judecătoreşti" capitolul II "Competenţa teritorială", art. 107 "Regula generală" alin. (1) potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Raportat la statuările obligatorii ale instanţei de contencios constituţional anterior citate, Înalta Curte constată concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora au fost emis, stabilirea prin statut a competenţei curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul biroului executorului judecătoresc de a judeca constaţia formulată împotriva hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină fiind conformă cu Legea nr. 188/2000 şi C. proc. civ.

Totodată, instanţa de recurs observă, cu privire la problema supusă dezbaterii, corelarea Legii nr. 188/2000 şi a prevederilor art. 55 alin. (4) din Hotărârea nr. 19/2010 cu dispoziţiile C. proc. civ. şi a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Potrivit art. 96 din C. proc. civ., curţile de apel judecă "1. în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale; ... 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor."

Sunt aplicabile prevederile art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., distincţia de pct. 4 realizându-se în considerarea prerogativelor de putere publică acordate executorilor judecătoreşti.

Prin urmare, competenţa din punct de vedere al atribuţiilor conferite curţii de apel, dar şi cea specializată, în raport cu natura litigiilor, este aceea reglementată de art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., iar cea teritorială este aceea reglementată de art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 în sensul că "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său."

În concluzie, prin stabilirea curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul biroului executorului judecătoresc drept instanţă competentă de a judeca contestaţia formulată împotriva hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină, prevederile art. 55 din Statut nu derogă de la normele juridice primare, nefiind lezat art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 78 din 05 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.