Surprise inspections of butter market cartel suspects upheld as appeals quashed and stay denied

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra contestaţiilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea nr. x din data de 15.05.2023, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2023, Consiliul Concurenţei a solicitat instanţei autorizarea desfăşurării unei inspecţii inopinate la sediile societăţilor A. S.A., B. S.A. şi C., pentru 3 zile consecutive, în perioada 19.05.2023 - 07.06.2023, urmând ca perioada concretă de efectuare a inspecţiei să fie stabilită prin ordin al Preşedintelui Consiliului Concurenţei emis ulterior autorizării judiciare.

1.2. Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin încheierea nr. 13 din 16 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de Consiliul Concurenţei şi a autorizat desfăşurarea unor inspecţii la punctele de lucru ale societăţilor A. S.A., având numărul de înmatriculare la Registrul Comerţului x şi cod unic de înregistrare x, la punctul de lucru din Bucureşti, str. x, B. S.A., având numărul de înmatriculare la Registrul Comerţului y şi cod unic de înregistrare y, la punctul de lucru din Bucureşti, str. x, sector 1 şi C., având numărul de înmatriculare la Registrul Comerţului z şi cod unic de înregistrare z, la punctul de lucru din Bucureşti, str. x, pentru 3 zile consecutive, în perioada 19.05.2023 - 07.06.2023, urmând ca perioada concretă de efectuare a inspecţiei să fie stabilită prin ordin al Preşedintelui Consiliului Concurenţei emis ulterior autorizării judiciare.

1.3. Contestaţiile formulate în cauză

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţii societăţile A. S.A., B. S.A. şi C., întemeiate pe dispoziţiile art. 40 alin. (7) din Legea nr. 21/1996.

Prin contestaţiile formulate, identice ca şi conţinut, s-a solicitat admiterea contestaţiilor, desfiinţarea încheierii atacate şi schimbarea în totalitate a soluţiei pronunţate în sensul respingerii cererii de autorizare judiciară formulată de Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

După reiterarea situaţia de fapt, contestaoarele, printr-o primă critică de nelegalitate, au invocat nemotivarea încheierii de autorizare judiciară, precum şi faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii.

În opinia contestatoarelor, încheierea de autorizare judiciară nu corespunde exigenţelor legale privind motivarea hotărârii, judecătorul limitându-se la a considera ca fiind corecte argumentele Consiliului, dar fără a arăta în considerente motivele de drept şi de fapt care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată. Instanţa a preluat ad litteram menţiunile Consiliului Concurenţei din Decizia de obligare la supunerea la inspecţie sub sancţiunea amenzilor cominatorii (care la rândul său a preluat menţiunile din Procesul-verbal de constatare a faptei de refuz de inspecţie), adică din acte întocmite post-inspecţie şi susţinând eronat că aceste fapte s-ar fi petrecut în timpul inspecţiei. Astfel, în descrierea situaţiei de fapt care ar trebui să justifice inspecţia inopinată instanţa a reţinut trei elemente - toate copiate din Decizia de obligare la supunere la inspecţie sub sancţiunea amenzilor cominatorii.

Mai mult, au considerat că lipsa unui raţionament propriu al instanţei reiese şi din preluarea erorilor de redactare ale Consiliului (referiri eronate la dispoziţiile legale sau redarea din Decizia de obligare la supunere la inspecţie sub sancţiunea amenzilor cominatorii emisă pentru C., deşi încheierea contestată priveşte A. S.A., B. S.A. şi C.). Spre exemplu, referirea la art. 38 alin. (1)1 din Legea Concurenţei - articol abrogat, corect fiind 38 alin. (3)1 şi 32 din Legea Concurenţei sau preluarea de către instanţă a menţiunilor din Decizia de obligare la supunere la inspecţie sub sancţiunea amenzilor cominatorii emisă pentru C..

Dacă instanţa ar fi reţinut, din probele administrate, că datele electronice au fost încărcate pe un laptop aflat la punctul de lucru al C., înseamnă că inspecţia ar fi justificată numai faţă de aceasta nu şi faţă de A. S.A. şi B. S.A. Apoi, dacă este doar o eroare de preluare din documentele întocmite de Consiliu şi din probele administrate ar fi reieşit că datele electronice au fost încărcate pe un laptop aflat la punctul de lucru al C. şi aceleaşi date electronice au fost încărcate pe un laptop aflat la punctul de lucru al A. S.A. şi al B. S.A. oricum nu se justifică de ce se solicită aceeaşi arhivă (fără nicio distincţie) de la 3 societăţi distincte.

Or, cât timp situaţia de fapt a fost preluată ad litteram din anexele depuse de Consiliu şi întocmite de Consiliu post-inspecţie, contestatoarele au considerat că nu se poate vorbi de corecta stabilire a situaţiei de fapt.

În continuare, contestatoarele au susţinut că scopul legitim al inspecţiei este foarte general/vag şi oricum nu rezultă din situaţia de fapt şi de drept prezentată în considerente, respectiv acela de "a identifica şi strânge informaţii şi documente necesare pentru a verifica realitatea şi sfera unei situaţii de drept şi de fapt determinate în contextual specific cazului la momentul emiterii actului."

Au mai arătat că există contradicţie între considerentele şi dispozitivul încheierii în ceea ce priveşte locul la care se va desfăşura inspecţia. Deşi în considerente instanţa a considerat că se impune desfăşurarea unei inspecţii la sediile întreprinderilor B. S.A., A. S.A. şi C., prin dispozitiv a autorizat desfăşurarea unor inspecţii la punctele de lucru din Strada x nr. 89-91, Bucureşti. Mai mult, contradicţia între locul la care s-a autorizat inspecţia din considerente şi locul la care s-a autorizat inspecţia prin dispozitiv este, prin ea însăşi, o cauză de nulitate a încheierii contestate, cât timp locul autorizat al desfăşurării inspecţiei este un element esenţial al inspecţiei.

S-a invocat şi lipsa unei motivări privind solicitarea accesului la acelaşi cont de la 3 societăţi având în vedere că, din raţionamentul instanţei, nu se decelează motivele pentru care se solicită aceeaşi arhivă (fără nicio distincţie) de la 3 societăţi distincte. De asemenea, nu sunt motivate limitele şi condiţiile în care fiecare societate – A. S.A., C. şi B. S.A. trebuie să dea acces având în vedere că este aceeaşi (o singură) arhivă/cont de e-mail şi nu sunt trasate limitele şi condiţiile separat, individualizat pentru fiecare societate în parte de a se supune inspecţiei. Cât timp nu este clară şi concretă încheierea contestată nu poate fi considerată ca întrunind cerinţa motivării.

Totodată, contestatoarele, invocând în drept art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, au arătat că analiza sumară pe care o efectuează Curtea de Apel privind cererea de autorizare nu exceptează hotărârea de la cerinţele motivării, precum şi faptul că încheierea atacată nu corespunde cerinţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte aflându-se în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar.

În opinia contestatoarelor, inspecţia autorizată de instanţă prin încheierea contestată nu mai poate fi caracterizată prin caracterul inopinat atât timp cât Consiliul Concurenţei cunoştea intenţia societăţilor de a acorda acces la arhivă în calitate de intermediar/mandatar încă din data de 04.05.2023, intenţie exprimată exclusiv cu scopul de a stopa curgerea amenzilor cominatorii, dar a formulat cererea de autorizare peste 10 zile mai târziu, pe data de 15.05.2023, solicitând autorizarea inspecţiei începând cu data de 19.05.2023 şi emiţând Ordinul de inspecţie pentru perioada 23.05.2023-25.05.2023.

Orice pretinsă diminuare a caracterului inopinat invocat de instanţă în încheierea contestată este imputată exclusiv Consiliului Concurenţei care a închis inspecţia inopinata din perioada 28-30.03.2023 (fără a solicita arhiva dlui D., fără a aplica sancţiuni, fără a imputa societăţilor vreo faptă de refuz de inspecţie sau nesupunere la inspecţie) şi s-a reautorizat pentru o noua inspecţie la aproape o lună jumătate mai târziu.

O altă critică adusă de contestatoare a vizat lipsa informaţiilor de natură să justifice inspecţia, în sensul art. 40 din Legea concurenţei. Au arătat că, în speţă, inspecţia a fost justificată de o posibilă practică anticoncurenţială pe piaţa producţiei şi/sau a comercializării untului, prin încheierea unei înţelegeri şi/sau practici concertate, manifestate prin stabilirea preţului de vânzare de către întreprinderile investigate, sens în care a fost emisă încheierea nr. 1.

Ulterior, prin încheierea atacată instanţa a autorizat din nou Consiliul să desfăşoare inspecţie la o parte din societăţile investigate - respectiv, A. S.A., C. şi B. S.A. - pentru investigarea aceleaşi fapte anticoncurenţiale, pretinzând existenţa unor indicii care ar rezulta, singular, din corespondenţa/arhiva dlui D. dar fiind autorizat Consiliul să verifice la faţa locului/să ridice în copie orice document fără nicio distincţie (suprapunându-se evident cu cele din încheierea nr. 1).

Au mai invocat contestatoarele lipsa accesului la înscrisurile aflate la dosarul cauzei care au stat la baza emiterii încheierii nr. 1 şi a încheierii contestate în cauză, arătând că, în lispa unui acces efectiv la documentele dosarului nu îşi pot exercita pe deplin dreptul la apărare, fiind lipsite de accesul la instanţă şi judecarea cauzei în condiţii de contradictorialitate.

În continuare, s-a susţinut inexistenţa indiciilor rezonabile din care să reiasă că societăţile ar fi încheiat înţelegeri anticoncurenţiale. Având în vedere că încheierea contestată înglobează/se sprijină pe încheierea nr. 1 contestatoarele au adus critici şi cu privire la lipsa informaţiilor de natură să justifice inspecţia care a stat la baza declanşării investigaţiei. În opinia lor, încheierea nr. 1 nu face dovada existenţei unor indicii rezonabile din care să rezulte că s-ar fi încheiat înţelegeri şi/sau practici concertate pe piaţa producţiei şi/sau comercializării untului. Dimpotrivă, chiar din conţinutul acesteia precum şi din contextul legal şi economic reiese inexistenţa unor astfel de indicii rezonabile.

În concret, raportat la conţinutul acesteia, instanţa a arătat că există o similitudine privind evoluţia preţurilor practicate de către întreprinderile investigate şi tendinţa modificării preţurilor la unt în România şi că ar fi contrară tendinţei modificărilor de preţuri la nivelul Uniunii Europene, cât şi a regiunii din care România face parte, aceste indicii fiind prezentate în Nota Direcţiei de resort a Consiliului Concurenţei nr. 522/20.03.2023 (necomunicată contestatoarelor).

Or, Nota Direcţiei de resort a Consiliului Concurenţei nr. 522/20.03.2023 este ulterioară emiterii Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 274/16.03.2023 prin care s-a dispus declanşarea unei investigaţii din oficiu, astfel că aceasta, în mod firesc nu putea sta la baza hotărârii de declanşare a investigaţiei.

Potrivit art. 7-9 din Ordinul nr. 377/2017 privind punerea în aplicare a Regulamentului de procedură al Consiliului Concurenţei, nota direcţiei de resort stă la baza deciziei de declanşare a investigaţiei. Întocmirea notei direcţiei de resort în prealabil emiterii deciziei de declanşare a investigaţiei este firească şi vine ca o garanţie pentru evitarea arbitrarului autorităţii şi în scopul protejării drepturilor persoanei investigate.

Mai mult, la data emiterii Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 274/16.03.2023 prin care s-a dispus declanşarea unei investigaţii din oficiu singura notă întocmită era Nota direcţiei de bunuri de consum S-99/2023.

Aşadar, chiar şi fără a cunoaşte conţinutul Notei Direcţiei de resort a Consiliului Concurenţei nr. 522/20.03.2023 există o prezumţie că singurele "indicii" deţinute de Consiliu priveau o creştere a preţurilor (de altfel nici Curtea de apel prin încheierea de autorizare nu a reţinut elemente concrete, rezonabile).

Au mai apreciat contestatoarele că, faţă de poziţia Consiliului Concurenţei exprimată public anterior cu privire la creşterile preţurilor din industria alimentară, analizele din rapoartele sale, indiciile rezonabile nu pot consta prin ele însele în creşterile de preţuri invocate de către Consiliul Concurenţei şi reţinute de instanţă. Aşadar, Ordinul de inspecţie şi demararea inspecţiei în baza acestui ordin sunt nelegale, neexistând indicii rezonabile ci numai simple speculaţii, conjuncturi inerente vieţii economice.

În opinia contestatoarelor, încheierea nu întruneşte nici cerinţele de claritate şi motivare cât timp nu se poate trage concluzia dacă prin încheierea de autorizare au fost avute în considerare cele trei societăţi parte din acelaşi grup ca o singură entitate investigată (adică în raport de posibile înţelegeri între acestea şi celelalte societăţi - situaţie care ar impune ca ulterior Consiliul/inspectorii de concurenţă să nu poată privi în mod distinct cele trei societăţi ci ca pe un tot unitar) sau au fost avute în vedere cele trei societăţi inclusiv din perspectiva unei posibile înţelegeri între cele 3 societăţi A. S.A., C. şi B. S.A.

În aplicarea principiului "unde legea nu distinge, nici noi nu distingem" concluzia firească ar fi că instanţa a privit cele trei societăţi în mod distinct, aspect ce atrage nelegalitatea încheierii de autorizare prin încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea Concurentei nr. 21/1996.

S-a mai invocat de către contestatoare, încălcarea principiului unicităţii inspecţiei, motivat de faptul că nu există niciun element de noutate care să fi intervenit între inspecţia autorizată în temeiul încheierii de autorizare judiciară nr. 8/24.03.2023 şi inspecţia autorizată în temeiul încheierii contestate. De altfel, din simpla lecturare a celor două încheieri reiese că este vorba de aceeaşi fapta investigată (posibilă practică anticoncurenţială pe piaţa producţiei şi/sau comercializării untului, prin încheierea unei înţelegeri şi/sau practici concertate, manifestate prin stabilirea preţului de vânzare), inspecţia privind aceleaşi documente.

În ceea ce priveşte extinderea nemotivată a documentelor inspectate, contestatoarele au susţinut că lipseşte orice justificare, chiar şi la nivel formal, cu privire la inspectarea altor documente decât arhiva. Atât timp cât justificarea/probarea cererii priveşte exclusiv accesul la arhiva localizată, potrivit instanţei, pe laptopul societăţii C., orice alt document/instrument autorizat de instanţă a fi inspectat/verificat se înscrie în sfera inspecţiilor exploratorii (fishing expedition).

Au mai arătat că efectele încheierii de autorizare judiciară sunt suspendate de drept în temeiul Legii contenciosului administrativ, având în vedere că societăţile au obţinut suspendarea Deciziei de obligare la supunere la inspecţie sub sancţiunea amenzilor cominatorii - care are ca obiect obligaţia de a face – de a se supune inspecţiei cu privire la aceeaşi arhivă la care sunt obligaţe să se supună inspecţiei şi prin încheierea contestată, în temeiul art. 15 alin. (2) raportat la 14 alin. (5) din Legea contenciosului nr. 554/2004.

O altă critică de nelegalitate a încheierii a vizat încălcarea principiului proporţionalităţii şi preluarea prin tehnica forensic fără respectarea criteriilor din încheierea nr. 1.

În acest sens, contestatoarele au arătat că realizarea unei copii forensic a corespondenţei/arhivei aferente contului dlui D. per Societate este disproporţionată, existând un singur cont al dlui D. şi nu 3 conturi diferite (aspecte recunoscute de altfel de instanţă în considerente când face trimitere la încărcarea arhivei pe laptopul C.).

Realizarea unei copii forensic pentru prima societate căreia i s-a solicitat accesul şi care l-a şi acordat lăsă fără obiect autorizarea judiciară pentru celelalte 2 societăţi, inspectorii de concurenţă desemnaţi prin Ordinul de inspecţie având obligaţia să constate inexistenţa a 3 conturi separate per fiecare societate şi să realizeze o singura copie a acestei arhive - ceea ce au şi făcut, realizând trei copii identice de pe aceeaşi arhiva stocată pe acelaşi dispozitiv (laptop).

Realizarea unei copii forensic a corespondenţei/arhivei aferente contului dlui D. este disproporţionată incluzând documente care nu sunt relevante pentru investigaţia Consiliului Concurentei, depăşind limitele Ordinului de Investigaţie şi principiul necesitaţii/proporţionalităţii.

Nesocotind flagrant acest principiu, Curtea de Apel Bucureşti a autorizat efectuarea inspecţiei inopinate fără să cerceteze în prealabil dacă informaţiile pe care Consiliul intenţionează să le obţină nu pot fi obţinute prin modalităţi alternative, mai puţin intruzive decât pătrunderea în spaţiile private ale societăţii (e.g., prin utilizarea altor mijloace probatorii, prin solicitarea adresată subscrisei de a preda voluntar documentele şi informaţiile avute în vedere - deşi subscrisa ne-am exprimat intenţia de a intermedia încă din data de 04.05.2023). Altfel spus, strângerea probelor necesare pentru dovedirea unei fapte anticoncurenţiale trebuie să se facă etapizat, măsurile restrictive, cum ar fi inspecţiile inopinate, putând fi utilizate numai dacă cele anterioare, mai puţin severe, nu au dat roade.

În final, contestatoarele au invocat încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, respectiv încălcarea competenţei instanţei.

Reiterând dispoziţiile art. 40 din Legea concurenţei, au menţionat că instanţa învestită cu cererea de autorizare judiciară este cea care verifică, sub aspectul temeiniciei, dacă există suficiente indicii care să justifice efectuarea unei inspecţii inopinate şi stabileşte limitele teritoriale ale inspecţiei.

Or, este evident că instanţa de autorizare şi-a depăşit competenţa explicitând scopul final al inspecţiei în acela de a identifica şi ridica o corespondenţă punctuală/individualizată (operaţiune ce nu se suprapune cu autorizarea unei inspecţii inopinate). Procedând în acest fel, instanţa de autorizare impune societăţilor o conduită pentru a cărei nerespectare am fost deja sancţionată, atât prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, cât şi prin Decizia de aplicare a amenzilor cominatorii.

Pe de altă parte, Consiliul Concurenţei trebuie să acţioneze prin mijloace proprii, respectiv prin emiterea actelor administrative, iar nu prin intermediul instanţei. Consiliul Concurenţei nu poate cere instanţelor judecătoreşti să îndeplinească un act ce intră în atribuţiile proprii, doar pentru simplul fapt că o hotărâre judecătorească se bucură de jurisdicţie şi de opozabilitate şi produce efecte imediate, fără a putea fi cenzurată la fel de uşor precum un act administrativ.

În concluzie, contestatoarele au considerat că rămâne apanajul exclusiv al instanţei de a stabili limitele inspecţiei raportat la situaţia de fapt, de a analiza temeinicia cererii de autorizare a inspecţiei. Consiliul nu se poate substitui instanţei şi să emită acte judecătoreşti - şi pe care să le supună instanţei doar în scop formal, de obţinere a autorizării judiciare iar instanţa nu are astfel de atribuţii legale.

1.4. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiilor formulate ca nefondate şi menţinerea încheierii atacate ca fiind temeinică şi legală.

În esenţă, a arătat că motivul care a determinat autoritatea de concurenţă să solicite o nouă încheiere de autorizare judiciară l-a reprezentat conduita anterioară a contestatoaretor ce au refuzat să se supună primei inspecţii inopinate prin neacordarea accesului la corespondenţa dlui. D..

În opinia intimatului, invocând o pretinsă motivare necorespunzătoare a încheierii atacate, contestatoarele încearcă, în realitate, să atace modalitatea de desfăşurare a primei inspecţii autorizată prin încheierea nr. 8/2023, aspecte ce în mod cert nu pot fi analizate în cadrul prezentei cauze. Modalitatea de desfăşurare a primei inspecţii a fost deja atacată de contestatoare prin intermediul numeroaselor cereri formulate în faţa Curţii de Apel Bcureşti şi Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Contrar afirmaţiilor contestatoarelor, scopul inspecţiei este foarte clar indicat şi anume identificarea şi strângerea informaţiilor necesare autorităţii de concurenţă pentru investigarea faptelor presupus a fi săvârşite de către cele trei societăţi, respectiv posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi a prevederilor art. 101 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, pe piaţa producţiei şi/sau comercializării untului, prin încheierea unei înţelegeri şi/sau practici concertate manifestate prin stabilirea preţurilor de vânzare de către societăţile investigate.

A mai arătat că nu există o contradicţie în ceea ce priveşte locul unde se va desfăşura inspecţia, în încheierea atacată menţionându-se expres, în considerentele care redau solicitarea Consiliului Concurenţei de autorizare a inspecţiei, că inspecţia vizează punctele de lucru ale societăţilor.

Totodată, a precizat că afirmaţiile contestatoarelor referitoare la o pretinsă lipsă a informaţiilor de natură să justifice inspecţia, în sensul art. 40 din Legea concurenţei, în principal inexistenţa indiciilor rezonabile din care să rezulte că cele trei contestatoare au încheiat înţelegeri anticoncurenţiale, sunt nefondate.

În ceea ce priveşte afirmaţia contestatoarelor referitoare la faptul că Nota Direcţiei de resort a Consiliului Concurenţei nr. 522/20.03.2023 este ulterioară Ordinului de declanşare a investigaţiei nr. 274/16.03.2023, afirmaţie prin care se încearcă inducerea unei idei de nelegalitate a modalităţii în care au fost emise actele indicate, intimatul a arătat că Nota menţionată a stat la baza formulării cererii de autorizare a inspecţiei inopinate, şi nu la baza emiterii Ordinului de declanşare a investigaţiei, astfel că, în mod evident, a fost emisă ulterior şi în baza Ordinului de declanşare a investigaţiei.

Intimatul a considerat că încheierea Curţii de Apel Bucureşti este legală şi temeinică din perspectiva existenţei indiciilor care justifică inspecţia în amplasamentele specificate potrivit prevederilor art. 38 alin. (2) din Legea concurentei şi conform limitelor competenţei materiale a instanţei, evaluarea validităţii indiciilor de declanşare a investigaţiei fiind circumscrisă examinării legalităţii deciziei finale a autorităţii şi, în acest cadru, a ordinului de declanşare a investigaţiei.

Pe cale de consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti a constatat în mod corect că cererea de autorizare formulată de Consiliul Concurenţei este fundamentată din perspectiva necesităţii de a obţine datele şi informaţiile relevante pentru investigarea unei posibile practici anticoncurenţiale prin efectuarea de inspecţii inopinate la sediile întreprinderilor vizate, printre care şi contestatoarele.

În ceea ce priveşte dreptul la apărare al întreprinderilor inspectate, menţionează că acesta a fost respectat prin raportare la limitele obligaţiei de cooperare, fiind asigurat prin comunicarea unei copii a ordinului de efectuare a inspecţiei şi a încheierii de autorizare judiciară, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (4) din Legea concurenţei, obligaţie îndeplinită în cauză de inspectorii de concurenţă abilitaţi să efectueze inspecţia.

De altfel, inspectorii de concurenţă nu s-au limitat la comunicarea ordinului de efectuare a inspecţiei, ci au înmânat reprezentanţilor societăţilor şi o copie a ordinului de declanşare a investigaţiei, tocmai pentru a conferi o trasparenţă totală actului de inspecţie şi conformităţii acestuia cu drepturile procedurale ale agentului economic.

Or, în jurisprudenţa europeană este statuat neechivoc că autoritatea de concurenţă nu este obligată să informeze întreprinderea cu privire la integralitatea informaţiilor aflate în posesie, ci să indice, "în cel mai precis mod posibil, prezumţiile pe care înţelege să le verifice".

A mai menţionat că investigaţia nu priveşte o posibilă faptă anticoncurenţială săvârşită numai de societăţile A. S.A., C., B.., ci este vorba despre o posibilă înţelegere şi/sau practică concertată între mai multe întreprinderi, care nu fac toate parte din acelaşi grup.

Atât încheierea nr. 8/2023, cât şi încheierea contestată conţin toate reperele pentru înţelegerea obiectului investigaţiei, respectiv a faptei pentru care sunt suspectate întreprinderile şi care determină limitele obligaţiilor sale de cooperare, nemulţumirea contestatoarelor vizând, în fapt, indiciile de declanşare a investigaţiei, pe care acestea, contrar principiilor aplicabile în materie, susţin, în realitate, că ar fi fost necesar să se regăsească în cuprinsul încheierii contestate. Or, caracterul suficient/consistent al acestora formează obiectul controlului de legalitate exercitat ulterior de instanţele de judecată, într-un alt stadiu procesual, circumscris controlului judiciar asupra deciziei finale a autorităţii/ordinului de investigaţie.

Mai mult, a considerat că sunt nefondate şi susţinerile privind încălcarea principiului proporţionalităţii inspecţiei, întrucât inspecţia s-a realizat prin raportare la fiecare societate în parte şi la calitatea deţinută de dl. D. în fiecare dintre societăţi. Autoarele contestaţiilor par să ignore importanţa inspecţiei inopinate în ansamblul instrumentelor investigative ale unei autorităţi de concurenţă, punând-o în mod greşit pe acelaşi nivel de eficienţă cu solicitările autorităţii de a preda voluntar documentele şi informaţiile avute în vedere.

În ceea ce priveşte cererea de probe solicitată de contestatoare, intimatul a arătat că solicitarea este nefondată, întrucât prevederile legale care reglementează dreptul de acces al părţilor investigate la dosarul investigaţiei (garantat în procedura administrativă după transmiterea raportului de investigaţie, în vederea exercitării dreptului la apărare faţă de propunerile şi concluziile acestuia, înaintea adoptării deciziei finale a autorităţii în cazul respectiv), exclud notele interne ale autorităţii.

1.5. Aspecte procedurale

În şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023 s-au respins cererea privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept şi cererea de probatorii formulate de către contestatoare, pentru motivele indicate în practicaua prezentei decizii.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

2.1. Soluţia instanţei cu privire la cererea de suspendare a prezentei cauze până la pronunţarea Curţii Constituţionale a României asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate de contestatoare.

Referitor la cererea de suspendare a prezentei cauze până la pronunţarea Curţii Constituţionale a României asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (2) – (4) şi alin. (7) din Legea nr. 21/1996 privind concurenţa, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Chiar dacă prin încheierea de şedinţă din 12 octombrie 2023 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2023 s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatoare, prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecării cauzei, lăsat la latitudinea instanţei de judecată care poate aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri.

Lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în situaţia admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

În egală măsură, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Însă, în prezenta cauză, raportat la argumentele aduse de cele trei contestatoare în susţinerea motivelor de nelegalitate a încheierii atacate, Înalta Curte apreciază că nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, motiv pentru care va respinge cererea formulată.

În plus, dacă Curtea Constituţională va admite excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte reţine că, în această eventualitate, C. proc. civ. a instituit, la art. 509 alin. (1) pct. 11, cazul de revizuire pentru situaţiile în care, după ce hotărârea devine definitivă, Curtea Constituţională declară neconstituţională dispoziţia care a făcut obiectul excepţiei invocate.

2.2. Soluţia instanţei cu privire la contestaţiile formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată nefondate contestaţiile formulate de A. S.A., B. S.A. şi C. împotriva încheierii nr. 13 din 16 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, urmând a le respinge pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte reţine că prin Ordinul nr. 274 din 16.03.2023, Preşedintele Consiliului Concurenţei a dispus declanşarea din oficiu a unei investigaţii privind posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare şi a art. 101 alin. (1) din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, constând într-o posibilă înţelegere şi/sau practică concertată, manifestată prin stabilirea preţurilor de vânzare de către A. S.A., C., B. S.A., E. S.R.L., F. S.A. şi G. S.A., pe piaţa producţiei şi/sau comercializării untului din România.

În baza încheierii nr. 8 din 23 martie 2023 de autorizare judiciară, emisă de Curtea de Apel Bucureşti şi a Ordinelor Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 291, 292, 295, 296, 298, 299 şi 300 din 24.03.2023, Consiliul Concurenţei a efectuat în perioada 28.03.2023-30.03.2023, inspecţii inopinante la sediile şi/sau punctele la care îşi desfăşoară activitatea întreprinderile A. S.A., C., B. S.A., G. S.A., F. S.A., E. S.R.L. şi H..

În cadrul inspecţiilor inopinante desfăşurate în perioada 28.03.2023-30.03.2023 la sediile contestatoarelor din prezenta cauză, din corespondenţa de e-mail analizată şi prelevată de la alte persoane inspectate din cadrul întreprinderilor, a reieşit faptul că domnul D. (administrator curent al întreprinderilor A. S.A. şi B. S.A., şi administrator până la data de 31.12.2022 al întreprinderii C.) este implicat activ în stabilirea politicii comerciale a societăţilor, motiv pentru care inspectorii de concurenţă au solicitat accesul în vederea inspectării corespondenţei/contului de e-mail al domnului D..

Având în vedere refuzul întreprinderilor inspectate de a le permite inspectorilor de concurenţă accesul la corespondenţa/contul de e-mail al domnului D., cele trei întreprinderi au fost sancţionate contravenţional în baza prevederilor art. 53 lit. e) din Legea concurenţei, iar în baza art. 59 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege, au fost obligate la plata de amenzi cominatorii.

Totodată, Consiliul Concurenţei a apreciat că se impune desfăşurarea unor inspecţii inopinante pentru a-i permite să obţină toate informaţiile necesare şi să evalueze toate aspectele relevante legate de posibila încălcare investigată, astfel că, prin cererea nr. x din data de 15.05.2023 a solicitat instanţei autorizarea desfăşurării unei inspecţii inopinate la sediile societăţilor A. S.A., B. S.A. şi C., pentru 3 zile consecutive, în perioada 19.05.2023 - 07.06.2023, urmând ca perioada concretă de efectuare a inspecţiei să fie stabilită prin ordin al Preşedintelui Consiliului Concurenţei emis ulterior autorizării judiciare.

Prin încheierea nr. 13 din 16 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de Consiliul Concurenţei şi a autorizat desfăşurarea unor inspecţii la punctele de lucru ale societăţilor A. S.A., B. S.A. şi C., pentru 3 zile consecutive, în perioada 19.05.2023 - 07.06.2023.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţii societăţile A. S.A., B. S.A. şi C., întemeiate pe dispoziţiile art. 40 alin. (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996, solicitând desfiinţarea încheierii atacate şi schimbarea în totalitate a soluţiei pronunţate în sensul respingerii cererii de autorizare judiciară formulată de Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

Un prim motiv de nelegalitate invocat de cele trei contestatoare vizează nemotivarea încheierii de autorizare sub mai multe aspecte: preluarea ad litteram a raţionamentului Consiliului, fără o motivare proprie a instanţei; lipsa unui raţionament propriu al instanţei care reiese din preluarea erorilor de redactare ale Consiliului; exprimarea scopului legitim al inspecţiei în termeni vagi/generali; o contradicţie între considerente şi dispozitiv în ceea ce priveşte locul la care se va desfăşura inspecţia; lipsa unei motivări privind solicitarea accesului la acelaşi cont de la 3 societăţi; analiza sumară efectuată de instanţă în cadrul încheierii de autorizare.

Contrar celor susţinute de contestatoare, soluţia primei instanţe prin care s-a autorizat desfăşurarea unor inspecţii la punctele de lucru ale celor trei societăţi este motivată şi îndeplineşte exigenţele aplicabile în materia unei hotărâri judecătoreşti.

Cu privire la modalitatea de motivare a hotărârii judecătoreşti, C. proc. civ. nu conţine dispoziţii de detaliu, reglementând doar în art. 425 considerentele hotărârii, ca parte a conţinutului hotărârii, ce cuprinde "obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Aşadar, legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligaţia legală de a explica părţilor, atât în fapt, cât şi în drept, care au fost raţiunile care au condus la adoptarea soluţiei. În lipsa motivării, nici părţile nu sunt în măsură să analizeze legalitatea hotărârii judecătoreşti şi nici instanţa de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Este util de subliniat că motivarea pe scurt a unei hotărâri, dar prin care s-au examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost expuse, corespunde exigenţelor prevăzute de art. 6 din CEDO, aspect reţinut în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Verificând conţinutul încheierii atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, fiind prezentate argumentele de fapt şi de drept relevante, precum şi raţionamentul propriu al instanţei pe baza căruia a fost adoptată soluţia.

Nu se poate reţine o preluare ad litteram a raţionamentului Consiliului Concurenţei, cum în mod eronat susţin contestatoarele. În speţă, este incidentă procedura necontencioasă a autorizării judiciare, astfel că motivarea încheierii a privit, evident, doar analiza indiciilor din cererea de autorizare a petentului şi a înscrisurilor ataşate acesteia, pe care instanţa le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri în raport cu normele incidente (art. 5 alin. (1) şi art. 38 – 40 din Legea concurenţei nr. 21/1996), detaliind raţiunile pentru care o astfel de măsură se impune a fi autorizată, raportat la scopul legitim urmărit de Consiliul Concurenţei.

Cu privire la aspectul care vizează lipsa unui raţionament propriu al instanţei reieşit din "preluarea erorilor de redactare ale Consiliului", mai exact referirea instanţei în considerente la art. 38 alin. (1)1 din Legea concurenţei care a fost abrogat, în loc de art. 38 alin. (31) şi (32) din acelaşi act normativ, Înalta Curte o va respinge pentru nedovedirea de către contestatoare a vreunei vătămări, dar şi pentru faptul că, în atare situaţii în care se invocă "erori de redactare", părţile au la îndemână posibilitatea formulării unei cereri de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul încheierii atacate, astfel cum permit dispoziţiile art. 442 C. proc. civ.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile referitoare la "exprimarea scopului legitim al inspecţiei în termeni vagi/generali" pentru a se putea concluziona că încheierea atacată este nemotivată. Aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţelor, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, cerinţe care sunt îndeplinite în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât art. 38 alin. (6) din Legea concurenţei nr. 21/1996 prevede expres indicarea scopului inspecţiei şi nu o detaliere a acestuia.

Un alt aspect de nelegalitate invocat de contestatoare vizează o presupusă contradicţie între considerente şi dispozitiv în ceea ce priveşte locul unde se va desfăşura inspecţia, în sensul că în considerente s-a reţinut desfăşurarea unor inspecţii la sediile societăţilor, iar prin dispozitiv s-a autorizat desfăşurarea la punctele de lucru ale societăţilor.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reţine că la art. 42-43 din Legea societăţilor nr. 31/1990 sunt definite şi reglementate din punct de vedere juridic noţiunile de "filiale", "sucursale" şi "celelalte sedii secundare".

Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990: "Celelalte sedii secundare - agenţii, puncte de lucru sau alte asemenea sedii - sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor şi se menţionează numai în cadrul înmatriculării societăţii în registrul comerţului de la sediul principal."

În raport de dispoziţiile anterior redate, Înalta Curte reţine că "punctul de lucru" este un sediu secundar al societăţii, astfel că noţiunile de "sediu" şi "punct de lucru" nu produc consecinţe juridice diferite, având acelaşi înţeles semantic.

În plus, pentru a exista contradicţie între considerente şi dispozitiv în sensul indicat de contestatoare, ar trebuit ca instanţa să dispună autorizarea desfăşurării unor inspecţii la sedii, respectiv puncte de lucru diferite, astfel încât să nu se poată şti unde anume s-a dispus autorizarea. În speţă însă, prima instanţă a indicat în mod expres, în considerentele hotărârii, adresele unde urmează să se desfăşoare inspecţiile, astfel că folosirea alternativă de către instanţă a noţiunilor de "sedii/puncte de lucru", nu este de natură să creeze o contradicţie, nefiind o cauză de nulitate a încheierii, cum eronat susţin contestatoarele.

Au mai criticat contestatoarele faptul că, din raţionamentul instanţei, nu se pot decela motivele pentru care se solicită accesul la acelaşi cont de la trei societăţi distincte. Înalta Curte reţine că şi această critică este neîntemeiată, reieşind, în mod implicit, din motivarea instanţei, necesitatea inspectării arhivei domnului D. câtă vreme toate cele trei societăţi sunt investigate pentru o posibilă înţelegere şi/sau practică concertată cu alte societăţi. De altfel, aşa cum a menţionat şi intimatul, investigaţia nu priveşte o posibilă faptă anticoncurenţială săvârşită numai de societăţile A. S.A., C., B.., ci este vorba despre o posibilă înţelegere şi/sau practică concertată între mai multe întreprinderi, care nu fac toate parte din acelaşi grup.

În continuare, din modul în care au fost formulate cele trei contestaţii, identice ca şi conţinut, Înalta Curte reţine că se critică, în esenţă, neîndeplinirea condiţiilor privind autorizarea judiciară reglementate de art. 38 - 40 din Legea concurenţei nr. 21/1996.

Potrivit art. 38 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996, "inspectorii de concurenţă pot să examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe legate de activitatea întreprinderii sau a asocierii de întreprinderi, precum şi să acceseze orice informaţie accesibilă entităţii care face obiectul inspecţiei, indiferent de locul în care sunt depozitate şi de suportul fizic sau electronic pe care sunt păstrate";

Totodată art. 38 alin. (31) din aceeaşi lege, forma în vigoare la data formulării cererii de autorizare prevedea că: "Activitatea de inspecţie nu se limitează la documentele clasice, putând fi verificate şi ridicate orice informaţii stocate sau arhivate în mediul electronic, indiferent de suportul pe care se află, precum telefon mobil, tabletă, Personal Digital Assistant, laptop, inclusiv cele personale utilizate în interes de serviciu sau de locul în care sunt stocate/arhivate, precum server extern, cloud. În cursul inspecţiei inopinate, informaţiile stocate sau arhivate în mediul electronic pot fi copiate integral şi ridicate pe suport electronic, cu aplicarea de sigilii, urmând ca prelevarea informaţiilor necesare investigaţiei să se realizeze în prezenţa reprezentantului întreprinderii/asocierii de întreprinderi, la sediul Consiliului Concurenţei."

Din actele dosarului, Înalta Curte reţine că intimatul Consiliul Concurenţei a arătat că deţine indicii privind posibila încălcarea a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, precum şi a art. 101 alin. (1) din TFUE, prin încheierea unor înţelegeri şi/sau practici concertate manifestate prin stabilirea preţului de vânzare pe piaţa producţiei şi/sau comercializării untului de către mai multe societăţi, printre care şi contestatoarele, înţelegerile şi/sau practicile fiind demarate începând cel puţin cu anul 2020.

Totodată, mai reţine instanţa de control judiciar că accesul autorităţii de concurenţă la corespondenţa/contul de e-mail al domnului D. a fost solicitat în cadrul inspecţiei inopinate desfăşurate în perioada 28.03.2023 – 30.03.2023, însă societăţile inspectate au contestat dreptul inspectorilor de concurenţă de a avea acces la corespondenţa respectivă motivat de faptul că societăţile inspectate nu au calitate de titulari cu drepturi de control şi dispoziţie asupra acestui cont. Accesul inspectorilor la corespondenţa/contul de e-mail al domnului D. nu a fost permis nici după ce au fost finalizate operaţiunile tehnice derulate pentru obţinerea datelor de pe serverele externe care au fost încărcate local, pe laptopul întreprinderilor, aflat la punctul lor de lucru.

Astfel, trebuie precizat că refuzul de a furniza corespondenţa din contul de email a domnului D. a constituit temeiul pentru care s-a considerat că se impune autorizarea desfăşurării unor inspecţii la sediul societăţilor, însă acest lucru nu înseamnă că inspecţia ar trebui limitată doar la verificarea acelei corespondenţe, neputându-se reţine, cum eronat susţin contestatoarele, lipsa unei justificări cu privire la inspectarea altor documente decât cele privind arhiva emailului.

Tocmai această conduită a societăţilor A. S.A., B. S.A. şi C. a determinat intimatul Consiliul Concurenţei să formuleze cererea de autorizare nr. x din data de 15.05.2023 fundamentată din perspectiva necesităţii de a obţine datele şi informaţiile relevante pentru investigarea unei posibile practici anticoncurenţiale prin efectuarea de inspecţii inopinate la sediile întreprinderilor vizate, printre care şi contestatoarele.

În speţă, Consiliul Concurenţei s-a aflat în posesia unor indicii şi a unor elemente de probă referitoare la existenţa unor încălcări, aşa încât verificările prin intermediul inspecţiei inopinate care presupun realizarea unei copii forensic a corespondenţei/arhivei aferente contului domnul D. nu încalcă principiul proporţionalităţii, fiind relevante pentru investigaţia desfăşurată de intimat.

Pentru a se pune în discuţie nesocotirea acestui principiu ar fi trebuit să se demonstreze că măsura solicitată şi dispusă de instanţă ar cauza inconveniente disproporţionate şi inacceptabile în raport de scopurile urmărite de inspecţiile în cauză.

Or, contestatoarele nu au detaliat astfel de inconveniente, limitându-se la a invoca că există un singur cont al domnului D. şi nu 3 conturi diferite pentru fiecare societate, că arhiva este deţinută legitim exclusiv doar de societatea din Franţa şi nu include corespondenţa aferentă calităţii de administrator or că arhiva include toată corespondenţa domnului D. în calitate de angajat în structuri internaţionale din afara României fără să fie limitată la piaţa untului din România şi/sau la perioada vizată de Ordinul de investigaţie.

În cauză a fost respectată cerinţa referitoare la obiectul şi scopul inspecţiei, cererea cuprinzând suficiente detalii pentru a justifica autorizarea inspecţiei inopinate, fără a fi necesar a se include toate informaţiile de care dispune autoritatea, pentru că astfel s-ar compromite chiar instituţia inspecţiei inopinate şi scopul acesteia. De aceea, susţinerile contestatoarelor potrivit cărora autorizarea inspecţiei este inadecvată fără indicarea e-mailurilor care ar fi dus la concluzia necesităţii inspectării acestei arhive, nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar. Trebuie precizat că indiciile oferite de Consiliul Concurenţei sunt suficient de serioase, astfel că măsura dispusă de prima instanţă este legală, fără a se putea aprecia că aceasta ar fi arbitrară.

Au mai susţinut contestatoarele că efectele încheierii de autorizare judiciară nr. 13/16.05.2023 sunt suspendate de drept în temeiul Legii contenciosului administrativ, având în vedere că societăţile au obţinut suspendarea Deciziei de obligare la supunere la inspecţie sub sancţiunea amenzilor cominatorii - care are ca obiect obligaţia de a face – de a se supune inspecţiei cu privire la aceeaşi arhivă la care sunt obligate să se supună inspecţiei şi prin încheierea contestată, în temeiul art. 15 alin. (2) raportat la 14 alin. (5) din Legea contenciosului nr. 554/2004.

Înalta Curte respinge aceste critici ca neîntemeiate, având în vedere că dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului nr. 554/2004 invocate de contestatoare prevăd suspendarea de drept în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă.

În speţă însă, încheierea de autorizare judiciară contestată este emisă de instanţa de judecată în conformitate cu dispoziţiile art. 40 din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi este, evident, diferită de actul administrativ reprezentat de Decizia emisă de Consiliul Concurenţei prin care s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii pentru fapta de refuz de a se supune inspecţiei desfăşurate potrivit art. 38 din Legea concurenţei. Prin urmare, nu se poate reţine că încheierea prin care s-a autorizat desfăşurarea unor inspecţii are acelaşi conţinut şi produce aceleaşi efecte ca decizia de sancţionare contravenţională a societăţii, pentru a fi incidente dispoziţiile referitoare la suspendarea de drept, astfel cum sunt reglementate de legea contenciosului administrativ.

Totodată, sunt nefondate şi criticile privitoare la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, respectiv încălcarea competenţei instanţei de judecată, câtă vreme Consiliul Concurenţei nu a solicitat instanţei de judecată să îndeplinească un act ce intră în atribuţiile proprii ale intimatului, cum în mod eronat susţin contestatoarele, ci a formulat o cererea de autorizare astfel cum permit dispoziţiile legii, iar instanţa sesizată s-a limitat la a verifica dacă cererea este întemeiată în baza indiciilor prezentate în cererea de autorizare judiciară.

Cât priveşte criticile contestatoarelor în sensul că în lipsa unui acces efectiv la documentele dosarului nu îşi pot exercita pe deplin dreptul la apărare, fiind lipsite de accesul la instanţă şi de judecarea cauzei în condiţii de contradictorialitate, Înalta Curte constată că aceste critici sunt similare cu cele susţinute de contestatoare în cadrul dezbaterilor din şedinţa publică cu privire la admiterea cererii de probatorii formulată, asupra cărora instanţa s-a pronunţat deja, astfel cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru toate considerentele expuse anterior, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de contestatoare.

Totodată, în temeiul art. 40 alin. (7) din Legea nr. 21/1996, Înalta Curte va respinge contestaţiile formulate de contestatoarele A. S.A., B. S.A. şi C., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a cauzei formulată de contestatoare.

Respinge contestaţia formulată de contestatoarele A. S.A., B. S.A. şi C. împotriva încheierii nr. 13 din 16 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.