Ministry appeal rejected, pharmacy holder-change refusal upheld as implicit administrative act.

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii – Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale, a solicitat următoarele:

În principal, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 52 alin. (1) din Constituţia României, art. 10 alin. (1) teza I şi teza finală din Legea nr. 266/2008 şi art. 7 alin. (1)-(2) din Norma din 2019 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice aprobată prin Ordinul nr. 444/2019 emis de către Ministerul Sănătăţii, să fie obligată pârâta să înscrie menţiunea aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluţiuni contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014, respectiv să (re)înscrie reclamanta pe anexa Autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 (9800/EN7293 din data de 10.09.2014) şi implicit, să emită pe numele reclamantei o nouă autorizaţie de funcţionare, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea aplicării unor penalităţi în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei.

În subsidiar, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să fie obligată pârâta să răspundă cererii transmise în format electronic de către reclamantă, în data de 25.01.2021 (înregistrată în data de 26.01.2021), respectiv să soluţioneze cererea având ca obiect înscrierea menţiunii pe anexa la autorizaţia de funcţionare aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei de funcţionare farmacie comunitară-persoană juridică ca urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014 şi implicit, emiterea unei noi autorizaţii de funcţionare farmacie comunitară, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia pe numele subscrisei, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii sub sancţiunea aplicării unor penalităţi în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de modificare a acţiunii, reclamanta a arătat că înţelege să introducă două noi capete principale de cerere, solicitând în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 52 alin. (1) din Constituţia României, art. 10 alin. (1) teza I şi teza finală din Legea nr. 266/2008 şi art. 7 alin. (1)-(2) din Norma din 2019 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice aprobată prin Ordinul nr. 444/2019 emis de către Ministerul Sănătăţii, anularea Referatului de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021 emis de Ministerul Sănătăţii - Direcţia politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnicilor medicale, şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei să înscrie menţiunea aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014, sens în care, să (re)înscrie reclamanta pe anexa Autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 (9800/EN7293 din data de 10.09.2014), respectiv să emită pe numele reclamantei o nouă autorizaţie de funcţionare, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea aplicării unor penalităţi în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei;

în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei Ministerul Sănătăţii - Direcţia politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnicilor medicale în solidar cu persoanele responsabile de nesoluţionare în termen legal al cererii/de refuzul nejustificat de a soluţiona cererea, respectiv cu pârâta B. - consilier superior, pârâta C. - consilier superior şi pârâta D. - Director, la daune materiale în cuantum de 889.035.33 RON, sumă ce va fi actualizată cu 111.129,41 RON/lună până la data înscrierii menţiunii aferente schimbării deţinătorului autorizaţiei farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluţiunii contractului de vânzare - cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014 şi anume, (re)înscrierea reclamantei pe anexa Autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 (9800/EN7293 din data de 10.09.2014), respectiv emiterea pe numele reclamantei a unei noi autorizaţii de funcţionare, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia.

La data de 19.11.2021, reclamanta a formulat o precizare a cererii adiţionale, în sensul precizării capătului de cerere nr. x din cererea adiţională iniţială, respectiv: în temeiul art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a, 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 52 alin. (1) din Constituţia României, art. 10 alin. (9) teza I şi teza finală din Legea nr. 266/2008 şi art. 7 alin. (1)-(2) din Norma din 2019 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice aprobată prin Ordinul nr. 444/2019 emis de către Ministerul Sănătăţii, a solicitat să fie obligată pârâta să înscrie menţiunea aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014, sens în care, să (re)înscrie reclamanta pe anexa Autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 - 9800/EN7293 din data de 10.09.2014 (astfel cum a fost modificată), şi pe cale de consecinţă, să emită pe numele reclamantei o nouă autorizaţie de funcţionare farmacie comunitară, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea aplicării unor penalităţi în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei şi anularea Referatului de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021 emis de Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale, respectiv a refuzului nejustificat de a rezolva cererea transmisă în data de 25.01.2021.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 97 din 24 februarie 2022, Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate în cauză de către pârâţii Ministerul Sănătăţii – Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale, B., C. şi D..

A admis în parte acţiunea formulată, astfel cum a fost modificată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii – Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale, B., C. şi D..

A dispus obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii – Direcţia Politica Medicamentului să răspundă cererii transmise în format electronic de către reclamantă, în data de 25.01.2021 (înregistrată în data de 26.01.2021), respectiv să soluţioneze cererea având ca obiect înscrierea menţiunii pe anexa la autorizaţia de funcţionare aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei de funcţionare farmacie comunitară - persoană juridică, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii sub sancţiunea aplicării unor penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a soluţiona cererea.

A respins în rest acţiunea.

A obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii – Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale să plătească reclamantei suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată parţiale.

A respins cererea pârâtelor B., C. şi D. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

1.3.1. Recursul principal formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de recurs formulată, recurentul-pârât a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată.

În acest sens, a arătat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea referatului de clasare doar în măsura în care instanţa ar aprecia că acesta reprezintă un răspuns la cererea acestuia din data de 25.01.2022.

Având în vedere principiul disponibilităţii părţilor, instanţa de judecată nu a dispus anularea referatului de clasare, ci doar a reţinut faptul că cererea reclamantei din data de 25.01.2021 este diferită de cererile anterioare formulate de reclamantă, cereri ce au stat la baza clasării.

În consecinţă, dat fiind faptul că reclamanta nu a solicitat şi anularea referatului de clasare nr. 389/05.02.2021 referitor la cererea din data de 25.01.2021, cererea de chemare în judecată privind obligarea Ministerului Sănătăţii de a soluţiona cererea formulată la data de 25.01.2021 este lipsită de interes atât timp cât referatul de clasare produce efecte juridice în continuare. Astfel, interesul reclamantei nu îndeplineşte condiţia de a fi determinat, ceea ce semnifică chiar lipsa interesului în promovarea cererii de chemare în judecată.

A considerat că, atât timp cât reclamanta nu a solicitat (decât în cazul în care se va aprecia că referatul de clasare reprezintă un răspuns la cererea sa din 25.01.2021) anularea referatului de clasare nr. 389/05.02.2021, acest act produce, în continuare, efectele juridice pentru care a fost emis.

Or, a obliga Ministerul Sănătăţii la soluţionarea cererii depusă de reclamant la data de 25.01.2021, înseamnă a ignora efectele unui act ce nu a fost anulat şi care, în consecinţă, produce efecte juridice faţă de cererea adresată Ministerului Sănătăţii la data de 25.01.2021.

Având în vedere toate aceste aspecte, a solicitat admiterea excepţiei lipsei de interes şi, în consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată.

În continuare, recurentul-pârât a criticat soluţia pronunţată de prima instanţă asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, considerând că, în mod greşit, a fost respinsă această excepţie reţinându-se că dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 147/22.03.2021 a avut o cauză diferită faţă de cauza cererii ce face obiectul prezentului dosar.

În esenţă, a arătat că pentru a se evita obţinerea unor soluţii contradictorii pentru una şi aceeaşi problemă sesizată instanţei, reclamanta are la dispoziţie fie dispoziţiile Legii nr. 554/2004, fie procedura prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite. Aspectul referitor la temeiul juridic al cererii care ar putea justifica o cauză diferită, nu trebuie înţeles artificial, cu scopul de a crea posibilitatea investirii instanţei cu o noua cerere având acelaşi obiect, în condiţiile în care scopul urmărit de reclamantă este acelaşi.

În speţă, lipsa identităţii de cauză este formală, în condiţiile în care în ambele cazuri răspunderea se antrenează ca urmare a comiterii aceleiaşi "fapte", respectiv nesoluţionarea cererii.

A mai subliniat recurentul-pârât faptul că nu s-a invocat în cele două proceduri paralele, pornite pe temeiuri juridice diferite, ipoteza unor fapte diferite, respectiv urmări diferite descoperite ulterior, însă dincolo de aceste aspecte, relevant este faptul că, odată exercitată opţiunea pentru procedura aprobării tacite, nu se justifică, ulterior, formularea unei cereri diferite, întemeiată pe Legea nr. 554/2004, pentru solicitarea efectuării aceleiaşi operaţiuni juridice.

În consecinţă, a arătat că instanţa de fond a motivat strict formal respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, fără a aprecia asupra scopului urmărit de reclamantă care este identic cu cel care a fost avut în vedere la momentul formulării cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Cu privire la soluţia dată de prima instanţă asupra excepţiei lipsei de obiect, recurentul-pârât a arătat că, prin nenumărate petiţii, societatea A. S.R.L. a solicitat ca Autorizaţia de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 să fie reînregistrată pe numele societăţii sau să se înscrie menţiunea aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei farmaciei comunitare - persoană juridică ca urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare -cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014 prin care s-a constituit drept garanţie - "ipotecă mobiliară de prim rang asupra Fondului de comerţ ce face obiectul acestui contract, respectiv Autorizaţia de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 eliberată de Ministerul Sănătăţii".

Cererile formulate au fost soluţionate de Ministerul Sănătăţii prin adresele de răspuns nr. x/28.05.2020, nr. y/27.08.2020 şi nr. NT 6417/CCM 504/21.12.2020.

Aşadar, nu se poate reţine faptul că ultima cerere, respectiv cea formulată în data de 25.01.2021 a avut alt obiect. Ministerul Sănătăţii a soluţionat petiţia/cererea depusă de reclamantă la data de 25.01.2021 şi a răspuns solicitărilor cuprinse în aceasta, date fiind adresele de răspuns anterioare cu numerele nr. 389/28.05.2020, nr. NT2535E/27.08.2020 şi nr. NT6417/CCM504/21.12.2020, comunicate reclamantei.

Totodată, din adresele de răspuns depuse la dosarul cauzei, rezultă faptul că solicitările anterioare au fost soluţionate avându-se în vedere prevederile Legii nr. 266/2008 şi Ordinul nr. 444/2019 pentru aprobarea Normelor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice, de către direcţia competentă, respectiv Direcţia Politica Medicamentului, Dispozitivelor şi Tehnologiilor Medicale. De altfel, şi referatul de clasare a cererii din data de 25.01.2021 a fost întocmit de aceeaşi direcţie. Astfel, nu se poate aprecia că Ministerul Sănătăţii a soluţionat cererea ca fiind o petiţie, aşa cum a reţinut instanţa de fond.

Având în vedere aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea excepţiei lipsei de obiect a capătului doi al cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, cu privire la care prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat Ministerul Sănătăţii să răspundă cererii formulate de reclamantă la data de 25.01.2021, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre prin care a motivat doar respingerea excepţiilor invocate de Ministerul Sănătăţii, fără însă a motiva admiterea cererii de chemare în judecată.

În opinia recurentului-pârât nu se poate aprecia că motivele expuse în motivarea excepţiilor pot fi considerate ca reprezentând o motivare a admiterii cererii de chemare în judecată.

Astfel, după soluţionarea/respingerea excepţiilor, instanţa de judecată avea obligaţia de a se apleca asupra fondului cauzei şi de a motiva soluţia pronunţată pe fond. Or, considerentele hotărârii nu cuprind motivele avute în vedere de instanţă pentru a admite cererea de chemare în judecată, respectiv de a obliga Ministerul Sănătăţi să soluţioneze cererea reclamantei din data de 25.01.2021.

A mai arătat că instanţa de judecată a reţinut în considerentele hotărârii că "cererea/solicitarea din data de 25.01.2021 este diferită faţă de celelalte cereri/solicitări ale reclamantei întrucât a fost transmisă sub forma unei cereri-tip potrivit modelului 8 din Anexa la Normele farmaceutice aprobate prin Ordinul nr. 444/2019, iar faptul că a fost transmisă prin intermediul compartimentului relaţii cu publicul din cadrul Ministerului Sănătăţii şi nu prin intermediul Punctului de contact unic electronic, accesând linkul www.x.ro, nu schimbă natura juridică a acestei cereri şi nu o poate transforma într-o petiţie", şi a hotărât ca Ministerul Sănătăţii să răspundă acestei cereri, fără a lua în considerare şi probele şi susţinerile Ministerului Sănătăţii cu privire la legislaţia aplicabilă solicitării S.C. A. S.R.L. de schimbare a deţinătorului de autorizaţie - persoană juridică, cu atât mai mult cu cât reclamanta a combătut suţinerile Ministerului Sănătăţii cu privire la solicitarea din 25.01.2021 şi Referatul de clasare nr. 389/05.02.2021, înţelegând să-şi modifice de mai multe ori cererea de chemare în judecată cu privire la acestea.

Mai mult, deşi Ministerul Sănătăţii a făcut trimitere în susţinerile sale la faptul că reclamantei i-au fost comunicate adresele de răspuns nr. x/28.05.2020, nr. y/27.08.2020 şi nr. NT 6417/CCM504/21.12.2020, în considerentele hotărârii nu se regăseşte nicio menţiune cu privire la motivul care a condus la emiterea acestor adrese. Acest motiv este unul esenţial pentru ca instituţiile implicate în aplicarea legii farmaciei să poată proceda la schimbarea deţinătorului de autorizaţie - persoană juridică, întrucât aceste adrese au avut în vedere faptul că societatea S.C. A. nu a reuşit să intre în posesia autorizaţiei de funcţionare nr. x din data de 10.09.2014 şi nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013, conform proceselor-verbale de preluare silită întocmite în dosarul de executare silită nr. x/EX/2020, menţiune care se regăseşte inclusiv în Referatul de clasare nr. 389/05.02.2021, deşi reclamanta şi-a exprimat punctul său de vedere cu privirea la Referatul de clasare nr. 389/05.02.2021 în cererea sa de modificare a cererii de chemare în judecată, iar această situaţie persistă şi în prezent şi face de prisos verificarea oricăror alte documente pe care această societate le-ar depune, întrucât schimbarea deţinătorului de autorizaţie - persoană juridică nu poate fi făcută fără autorizaţia de funcţionare care trebuie schimbată.

De altfel, documentele pe care societatea S.C. A. S.R.L. le-a prezentat în susţinerea solicitării din data de 25.01.2021 de la ONRC nu fac altceva decât să dovedească că această societate a înscris, prin menţiune, diverse acte la Registrul Comerţului cu privire la un contract şi o locaţie care are contractul de spaţiu expirat din anul 2014, însă în niciun caz că aceste menţiuni pot ţine loc de dovada că această societate a intrat în posesia Autorizaţiei de funcţionare nr. x din data de 10.09.2014 şi nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013.

De asemenea, deşi Ministerul Sănătăţii a făcut trimitere şi a invocat prevederile legale aplicabile schimbării deţinătorului de autorizaţie - persoană juridică, în sensul că documentaţia trebuia depusă prin intermediul Punctului de contact unic electronic, accesând linkul www.x.ro - (art. 3 alin. (8) din OMS nr. 444/2019), la D.S.P. potrivit art. 7 alin. (4) din OMS nr. 444/2019, instanţa de judecată a apreciat că solicitarea din data de 25.01.2021 este o cerere diferită faţă de celelalte cereri ale reclamantei, doar prin prisma faptului că aceasta a fost formulată sub forma unei cereri tip prevăzută de modelul 8 din Normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice aprobate prin Ordinul nr. 444/2019, fără a face vorbire şi fără a ţine cont, în niciun fel, de temeiurile de drept incidente acestei cereri prevăzute de lege şi invocate şi de Ministerul Sănătăţii, apreciind că solicitarea din data de 25.01.2021 nu este o simplă petiţie. Or, în condiţiile în care societatea nu a depus niciun act care să dovedească faptul că a dus la bun sfârşit executarea silită pornită în dosarul de executare x/2020 şi că a intrat în posesia Autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928/15.04.2013 (9800/NB7293/10.09.2014), nu face altceva decât să dovedească faptul că solicitările depuse de societate la Ministerul Sănătăţii se află în primul stadiu în care Ministerul Sănătăţii a transmis adresa de răspuns nr. x/28.05.2020 şi că solicitările societăţii nu pot fi încadrate decât ca simple petiţii.

Mai mult, deşi Ministerul Sănătăţii a transmis şi a depus în cadrul tuturor cererilor iniţiate de societatea reclamantă, punctul său de vedere cu privire la legislaţia aplicabilă solicitării de reînscriere a Autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 (9800/EN7293 din data de 10.09.2014) pe numele S.C. A. S.R.L., ca urmare a faptului că, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/25.07.2014, prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra fondului de comerţ reprezentat de Autorizaţia de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928/15.04.2013 de către S.C. A. S.R.L. către S.C. E. S.R.L., a fost rezoluţionat, instanţa de judecată nu a luat în considerare niciunul din temeiurile de drept aplicabile acestor tipuri de cereri pentru schimbare a deţinătorului de autorizaţie - persoană juridică prevăzute de Legea farmaciei nr. 266/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (art. 10 alin. (9) -(11) şi a Normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 444/2019, cu modificările şi completările ulterioare (art. 7 alin. (4) - (5).

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, cu privire la refuzul nejustificat de a-i soluţiona reclamantei cererea/solicitarea din data de 25.01.2021, nu există nici măcar un început de dovadă în care Ministerul Sănătăţii să-si exprime explicit voinţa de a refuza soluţionarea cererii, astfel cum prevede art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci dimpotrivă Ministerul Sănătăţii şi-a exprimat disponibilitatea de a soluţiona acest dosar la momentul în care societatea S.C. A. S.R.L. face dovada că a intrat în posesia Autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928/15.04.2013 (9800/NB7293/10.09.2014), astfel cum rezultă din adresa de răspuns nr. x/28.05.2020 transmisă de Ministerul Sănătăţii prin care a arătat că: ".."societatea S.C. A. S.R.L (creditorul) nu a reuşit să ducă la bun sfârşit procedura de executare silită pornită în temeiul prevederilor art. 2440 alin. (1) din C. civ., în sensul de a prelua bunul mobil înstrăinat şi constituit drept garanţie, reprezentat de Autorizaţia de funcţionare nr. x din data de 15.04.2013 (9800/EN7293 din data de 10.09.2014), fapt pentru care Ministerul Sănătăţii nu poate da curs, în acest moment, solicitării dumneavoastră."

Pe de altă parte, a arătat că Ministerul Sănătăţii nu are niciun drept să intervină între cele două societăţi comerciale care îşi revendică fiecare Autorizaţia de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928/15.04.2013(9800/NB7293/10.09.2014) sau să se pronunţe în vreun fel în privinţa acestor autorizaţii în caz de dispută între părţi, pentru că această prerogativă aparţine doar instanţelor de judecată, iar Ministerul Sănătăţii poate anula o autorizaţie doar în condiţiile stabilite de art. 22 din Legea farmaciei nr. 266/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 9 din Normele de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 444/2019.

Faptul că toate solicitările societatăţii S.C. A. S.R.L. au fost depuse prin intermediul compartimentului de relaţii cu publicul din cadrul Ministerului Sănătăţii şi nu prin intermediul Punctului de contact unic electronic, accesând linkul www.x.ro, astfel cum prevăd dispoziţiile legale (art. 3 alin. (8) din Ordinul nr. 444/2019) şi aşa cum procedează toate unităţile farmaceutice aflate pe teritoriul României, nu face altceva decât să dovedească că această societate tinde să obţină o autorizaţie de funcţionare farmaceutică cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.

A mai arătat recurentul-pârât că reclamanta se află într-o gravă eroare în ceea ce priveşte aplicarea Legii farmaciei nr. 266/2008 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a Normelor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 444/2019 cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că face trimitere la termenul prevăzut de art. 4 alin. (2) din Norme ca şi dispoziţie legală care contrazice susţinerile Ministerului Sănătăţii cu privire la solicitarea de a-şi depune documentele la D.S.P. prin intermediul platformei Punctului de contact unic electronic, accesând linkul www.x.ro, în condiţiile în care prevederile art. 4 din Norme se aplică direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru depunerea documentaţiei în vederea înfiinţării, mutării sau orice altă modificare a condiţiilor iniţiale de autorizare în ceea ce priveşte spaţiul unităţilor farmaceutice, iar alin. (2) al aceluiaşi articol face trimitere la notificarea pe care o transmite D.S.P. solicitantului - "în cazul în care documentaţia depusă de solicitant nu este completă sau conformă, acesta va fi notificat şi va avea la dispoziţie 15 zile calendaristice, din momentul emiterii notificării, pentru completarea dosarului". Aceeaşi situaţie se regăseşte şi pentru art. 22 din Legea nr. 266/2008, în sensul că reclamanta susţine că acest articol nu este aplicabil în cauză, în condiţiile în care Autorizaţia de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928/15.04.2013 transformată în autorizaţia de funcţionare farmacie nr. 9800/NB7293/10.09.2014 (act subsecvent al autorizaţiei anterioare) şi la care reclamanta doreşte să se revină, a fost emisă şi este exploatată în prezent de societatea S.C. E. S.R.L., întrucât aceasta nu poate fi anulată de Ministerul Sănătăţii în baza pactului comisoriu stabilit de părţi prin contractul de vânzare cumpărare al fondului de comerţ.

O altă critică formulată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a vizat faptul că, în considerentele hotărârii, nu se regăseşte nicio motivare cu privire la cheltuielile de judecată acordate reclamantei, deşi în hotărâre se acordă aceste cheltuieli, iar potrivit încheierii de şedinţă din data de 27.01.2022 reprezentantul reclamantei a solicitat admiterea acţiunii modificată şi precizată, fără cheltuieli de judecată.

Având în vedere aceste aspecte, a apreciat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nemotivată, astfel încât prezentul motiv de recurs se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ. şi, în consecinţă, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, rejudecarea cauzei în fond şi respingerea cererii de chemare în judecată pentru motivele invocate în întâmpinările formulate în faţa instanţei de fond.

În continuare, a reiterat situaţia de fapt cu privire la solicitările depuse de societatea S.C. A. S.R.L., la Ministerul Sănătăţii, Corpul de control al primului-ministru şi la instanţele de judecată pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare farmacie, ca urmare a faptului că, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/25.07.2014, prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra fondului de comerţ reprezentat de Autorizaţia de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928/15.04.2013 de către S.C. A. S.R.L. către S.C. E. S.R.L., a fost rezoluţionat.

1.3.2. Recursul incident şi recursul provocat formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L.

În susţinerea recursului incident, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, iar în rejudecare, suplimentar celor dispuse de prima instanţă, anularea Referatului de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021 emis de Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale.

În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că, pe de o parte, a criticat clasarea cererii/documentaţiei transmise în data de 25.01.2021 din perspectiva motivului pe care se sprijină soluţia de clasare, respectiv pe faptul că s-a răspuns la cererea transmisă în data de 25.01.2021 prin răspunsul oferit la Notificarea nr. x/28.04.2020 şi, pe de altă parte, având în vedere că prin referatul de clasare au fost invocate pe lângă motivul clasării, şi alte motivele care exced soluţiei de clasare - adică s-a invocat că documentaţia transmisă în data de 25.01.2021 ar fi neconformă şi/sau incompletă.

Prima instanţă, cercetând conţinutul Referatului de clasare - adică motivul pentru care a fost dispusă clasarea (întrucât celelalte alegaţii excedă), a constatat că acesta exprimă, în mod neîndoielnic şi explicit, refuzul autorităţii publice de a soluţiona cererea din 25.01.2021, înscrisul care îl conţine având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, putând fi atacat în condiţiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, însă a reţinut că acesta nu este un răspuns la cerere din data 25.01.2021 (deoarece această cerere a fost clasată).

În atare situaţie, respectiv ca urmare a reţinerii că referatul de clasare a cererii exprimă refuzul nejustificat a autorităţii publice de a soluţiona cererea transmisă în data de 25.01.2021, prima instanţă era abilitată de dispoziţiile art. 18 alin. (1) raportat la art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 (chiar dacă potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acţiunii în contencios îl vizează nesoluţionarea în termen sau refuzul nejustificat de soluţionare, iar nu anularea actului administrativ asimilat) să anuleze referatul de clasare ca urmare a constatării lipsei de temeinicie şi legalitate a clasării cererii.

În opinia recurentei-reclamante, neprocedând astfel, prima instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. i), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a Legea nr. 554/2004, circumscriindu-se motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea recursului provocat, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, iar în rejudecare, obligarea Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale în solidar cu persoanele responsabile de refuzul nejustificat de a soluţiona cererea/de nesoluţionare în termen legal al cererii, respectiv cu pârâtele B. - consilier superior, C. - consilier superior şi D. - Director, la daune materiale în cuantum de 889.035.33 RON, sumă ce va fi actualizată cu 111.129,41 RON/lună până la data rămânerii definitive a hotărârii.

În esenţă, a apreciat că prima instanţă, în mod neîntemeiat, a respins daunele-interese solicitate pe considerentul că, în speţă, nu s-a făcut dovada existenţei unei legături de cauzalitate între refuzul de soluţionare a cererii şi nerealizarea de către reclamantă a unui profit în cuantum de 111.129,41 RON/lună, fundamentându-şi considerentul pe faptul că nu se poate aprecia la acest moment modalitatea în care ar fi fost soluţionată cererea reclamantei, respectiv dacă cererea sa ar fi fost soluţionată favorabil şi s-ar fi dispus astfel cum a solicitat (înscrierea menţiunii aferente schimbării deţinătorului autorizaţiei farmaciei comunitare - persoană juridică, ca urmare a desfiinţării contractului).

În opinia recurentei-reclamante, acest raţionamentul nu poate fi primit, întrucât îngrădeşte dreptul său de a solicita daune-interese în cazul nesoluţionării efective a documentaţiei transmise în data de 25.01.2022, adică în cazul clasării nelegale a documentaţiei. Cu alte cuvinte, aşa cum reiese din raţionamentul instanţei de fond, reclamanta ar fi îndreptăţită să solicite daune-interese doar în cazul în care Ministerul Sănătăţii nu ar fi clasat cererea, ci ar fi analizat cererea, iar ca urmare a analizării cererii transmise în data 25.01.2021, ar fi refuzat în mod nejustificat să înscrie menţiunea aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014, respectiv să (re)înscrie reclamanta pe anexa Autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 - 9800/EN7293 din data de 10.09.2014 şi implicit, să emită pe numele reclamantei o nouă autorizaţie de funcţionare, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia.

A mai arătat că prima instanţă a constatat implicit existenţa unei fapte ilicite atunci când a reţinut că cererea transmisă nu a fost în mod efectiv analizată, iar soluţia de clasare reprezintă un refuz nejustificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi implicit, un act administrativ asimilat potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Astfel, prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Constituţia României, cât şi pe cele ale art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care dau dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său să solicite repararea pagubei izvorâte din refuzul nejustificat ori din nerezolvarea în termen a unei cereri (inclusiv în cazul clasării cererii/documentaţiei).

În continuare, a menţionat că prejudiciul suferit ca urmare a clasării cererii, a fost solicitat în temeiul art. 1385 din C. civ., prin raportare la pierderea unei şanse de a obţine un avantaj - adică a imposibilităţii de a fructifica activitatea comercială circumscrisă unei farmacii comunitare în Municipiul Timişoara, respectiv de a vinde produse farmaceutice şi de a obţine profit. Astfel, ceea ce recurenta-reclamantă reproşează Ministerului Sănătăţii şi persoanelor responsabile de nesoluţionarea efectivă a cererii (adică de clasarea cererii), nu este nerealizarea unui rezultat cuantificabil, ci imposibilitatea de a fi fructificat o probabilitate, respectiv de a obţine un profit izvorât din funcţionarea unei farmacii în Municipiul Timişoara ca urmare a înscrierii menţiunii aferente desfiinţării contractului.

În mod cert nu se poate prevedea ce s-ar fi întâmplat dacă cererea ar fi fost soluţionată favorabil, dar trebuie să se aprecieze că este rezonabil să se considere că recurenta-reclamanta a pierdut o şansă reală de a obţine un profit din desfăşurarea activităţii comerciale circumscrise unei farmacii comunitare în Municipiul Timişoara, atât timp cât cele două farmacii care se află în situaţii comparabile cu a sa au obţinut un profit în urma desfăşurări activităţii comerciale prin utilizarea unei singure autorizaţii de funcţionare farmacie comunitară în Municipiul Timişoara, sens în care, alegaţiile primei instanţe, contravin logicii prejudiciului suferit prin pierderea şansei de a obţine un avantaj, aplicabilă ca urmare a nesoluţionării unei cererii sau, după caz, aplicabilă refuzului nejustificat manifestat prin clasarea cererii.

Din perspectiva întinderii prejudiciului potrivit alin. (4), art. 1385 din C. civ., recurenta-reclamantă a învederat că, pe lângă probabilitatea reală şi serioasă de fructificare a şansei, trebuie să se ţină seama şi de gradul de vinovăţie al autorului faptei ilicite, fiind normal ca un autor care acţionează cu intenţia directă, astfel cum a procedat Ministerul Sănătăţii împreună cu persoanele responsabile de a priva reclamanta de şansa reală şi serioasă de a obţine profit din exploatarea dreptului de proprietate asupra fondului de comerţ compus din autorizaţia de funcţionare farmacie comunitară să fie mai aspru sancţionaţi decât un autor care, din culpă, cauzează pierderea şansei.

În plus, în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare şi de reparare a prejudiciului rezultat din pierderea unei şanse, recurenta-reclamantă a arătat că alin. (4) al art. 1385 din C. civ. stabileşte criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea cuantumului reparaţiei prejudiciului şi anume, că acesta va fi proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.

Astfel, art. 1385 din C. civ., respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului impune acoperirea întregului avantaj ce putea fi obţinut, iar dacă probabilitatea obţinerii întregului avantaj era de 100%, atunci este normal ca şi despăgubirea să fie de 100% din valoarea economică pierdută, neexistând nici un raţionament pentru care întregul avantaj pierdut să nu fie indemnizat, asta în situaţia în care obţinerea lui era iminentă în lipsa faptei ilicite.

În privinţa, cuantumului prejudiciului încercat de recurenta-reclamantă ca urmare a nesoluţionării în termen a cererii, respectiv ca urmare a clasării cererii acesteia, contrar celor reţinute de către prima instanţă, se poate presupune rezonabil, potrivit art. 1385 alin. (4) din C. civ., raport la datele speţei, că este în cuantum de 111.129,41 RON/lună (respectiv 889.035,33 RON aferent a opt luni, calculat de la data expirării termenului de soluţionare 26.02.2021 până la data formulării cererii adiţionale), constând în câştigul nerealizat pe care în condiţii obişnuite l-ar fi putut realiza şi de care a fost lipsită (lucrum cessans) compus din media profitului net lunar, pe care cele două farmacii din Municipiul Timişoara (inclusiv cea de a treia farmacie), care se află în situaţii comparabile cu a sa l-au realizat în anul 2020 şi pe care, în condiţii similare şi reclamanta l-ar fi putut obţine dacă Ministerul Sănătăţii şi persoanele responsabile ar fi soluţionat în termen legal sau, după caz, nu ar fi clasat cererea transmisă în data de 25.01.2021.

Aşadar, rezultă fără echivoc şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, în sensul că fapta ilicită este circumscrisă refuzului nejustificat de soluţionarea a cererii prin clasarea cererii, iar aceasta a determinat neproducerea evenimentului - adică a desfăşurării activităţii comerciale circumscrisă unei farmacii comunitare în Municipiul Timişoara şi obţinerea de profit ca urmare a soluţionării favorabile a cererii transmise în data de 25.01.2021.

Având în vedere aceste considerente, prin respingerea daunelor interese solicitate, prima instanţă a încălcat şi a aplicat greşit normele care configurează regimul juridic al contenciosului administrativ raportat la repararea prejudiciului produs prin fapta ilicită constatată, adică prin soluţia de clasare, respectiv art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât şi art. 52 alin. (1) din Constituţia României, art. 1349, art. 1357, art. 1385 din C. civ., întrucât, în speţă, îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile alin. (4) al art. 1385 din C. civ., de unde rezultă univoc că prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj poate fi reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a recurentei-reclamante.

1.4. Apărările formulate în cauză

1.4.1. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii – Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului arătând că nu există o corespondenţă între motivele de recurs invocate şi motivarea efectivă a cererii de recurs, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului şi mentinerea sentinţei atacate.

1.4.2. Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondate.

1.4.3. Intimatele-pârâte D., B. şi C. au formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii prin care au menţionat că achiesează la acesta, că sunt de acord cu motivele invocate, solicitând admiterea astfel cum a fost formulat.

De asemenea, au formulat întâmpinare cu privire la recursul incident şi recursul provocat declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând respingerea acestora şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată achitate în proces.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu privire la situaţia de fapt ce a condus la starea litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că reclamanta S.C. A. S.R.L. a transmis autorităţii pârâte Ministerul Sănătăţii – Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnologiilor Medicale, în format electronic, la data de 25.01.2021, o cerere prin intermediul căreia i-a solicitat înscrierea pe anexă la autorizaţia de funcţionare a menţiunii corespunzătoare schimbării deţinătorului autorizaţiei - persoană juridică. Solicitarea s-a făcut prin completarea cererii-tip aferentă anexei/modelului nr. 8 cuprins în Anexa la Normele din 2019 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 444/2019, fiind anexate şi o serie de documente specifice înscrierii menţiunii şi emiterii autorizaţiei de funcţionare.

Autoritatea pârâtă a apreciat că se impune aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi a clasat solicitarea reclamantei, fiind emis Referatul de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021, care a fost supus controlului instanţei de contencios administrativ.

Prima instanţă a reţinut că asimilarea cererii depusă de către reclamantă la data de 25.01.2021 cu o petiţie şi clasarea acesteia ca urmare a aprecierii că prin respectiva cerere se reiau solicitările anterioare la care se primise deja un răspuns de către reclamantă, nu echivalează cu un răspuns, ci cu un refuz de soluţionare a cererii, care fiind o cerere-tip formulată potrivit modelului nr. 8 din anexa la Ordinul nr. 444/2019 din 25 martie 2019 pentru aprobarea Normelor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice, se impunea a fi soluţionată potrivit prevederilor Legii nr. 266/2008 şi Ordinului nr. 444/2019 de compartimentul competent. În consecinţă, prima instanţă a obligat autoritatea pârâtă să soluţioneze această cerere. Totodată, a respins cererea reclamantei privind obligarea autorităţii pârâte, în solidar cu persoanele responsabile de refuzul de a soluţiona cererea, la plata daunelor materiale.

În cauză, autoritatea pârâtă Ministerul Sănătăţii a declarat recurs principal, iar reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident şi recurs provocat.

2.2. Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, invocată prin întâmpinare de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., constatând că au fost formulate argumente de ordin critic care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., invocându-se în concret o nemotivare a soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, respectiv a soluţiei de admitere în parte a cererii de chemare în judecată.

Totodată, se constată că recurentul-pârât a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi care vizează soluţionarea în mod greşit de către prima instanţă a excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a excepţiei lipsei de obiect, precum şi o interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 atunci când s-a reţinut un refuzul al autorităţii de a-i soluţiona reclamantei cererea/solicitarea din data de 25.01.2021.

2.2. Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului provocat invocată din oficiu, în temeiul art. 248 din C. proc. civ., aplicabil în recurs potrivit art. 494 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 491 din Noul C. proc. civ. "(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile. (2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător."

Conform art. 473 C. proc. civ.: "În caz de coparticipare procesuală, precum şi atunci când la prima instanţă au intervenit terţe persoane în proces, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare în scris apel (în speţă, recurs) împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. Dispoziţiile art. 472 alin. (2) se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că recursului provocat îi sunt aplicabile reglementările citate din procedura apelului, dar cu observarea cerinţelor speciale din procedura recursului, precum şi faptul că recursul provocat se exercită doar dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 473 C. proc. civ.

Aşadar, intimatul este în drept să declare recurs provocat atunci când admiterea recursului principal ar fi de natură să provoace consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces, astfel că prin promovarea lui intimatul urmăreşte să evite riscul de a i se agrava situaţia în proces în cazul în care s-ar schimba sentinţa ca urmare a admiterii recursului principal.

Or, în speţă, soluţia care se va pronunţa pe recursul principal formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii (prin care s-a criticat dispoziţia privind obligarea acestei autorităţii pârâte să soluţioneze cererea reclamantei din data de 25.01.2021) nu poate să repună în discuţie soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la capătul de cerere formulat de reclamantă de acordare a daunelor materiale care a fost respins ca neîntemeiat, nefiind aşadar de natură să producă consecinţe asupra situaţiei juridice a reclamantei.

În consecinţă, în măsura în care reclamanta S.C. A. S.R.L. era nemulţumită de soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale, ar fi putut formula critici care să facă obiectul unui recurs principal, pe care însă nu a înţeles să îl declare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului provocat invocată de instanţă din oficiu.

2.3. Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul principal formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat o nemotivare a hotărârii în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul cauzei prin care s-a admis cererea de chemare în judecată şi s-a dispus obligarea autorităţii pârâte să soluţioneze solicitarea reclamantei transmisă la data de 25.01.2021.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii. Astfel, judecătorul fondului a explicat în mod clar şi logic raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia că Referatul de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021 exprimă refuzul autorităţii publice de a soluţiona cererea reclamantei din 25.01.2021, având natura juridică a unui act administrativ unilateral asimilat, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurentul-pârât.

Cât priveşte criticile potrivit cărora în considerentele hotărârii nu se regăseşte nicio menţiune referitor la motivul care a condus la emiterea de către autoritatea pârâtă a adreselor de răspuns nr. x/28.05.2020, nr. y/27.08.2020 şi nr. NT 6417/CCM504/21.12.2020, ori că instanţa nu a luat în considerare şi probele şi susţinerile Ministerului Sănătăţii cu privire la legislaţia aplicabilă solicitării de schimbare a deţinătorului de autorizaţie - persoană juridică, instanţa de control judiciar constată, pe de o parte, că prima instanţă nu a fost investită cu analiza legalităţii tuturor adreselor de răspuns ale autorităţii pârâte, respectiv cele anterioare datei de 25.01.2021, iar pe de altă parte, analizarea susţinerilor privind aplicarea legislaţiei în cazul solicitării de schimbare a deţinătorului de autorizaţie s-ar fi impus decât dacă şi în măsura în care s-ar fi apreciat că reclamantei i s-a soluţionat pe fond cererea din 25.01.2021. Or, în cauză, prima instanţă raportându-se la conţinutul şi forma cererii în raport cu cererile anterior formulate de către reclamantă, a constatat un refuz de soluţionare a cererii din 25.01.2021.

O altă critică formulată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a vizat faptul că, în considerentele hotărârii, nu se regăseşte nicio motivare cu privire la cheltuielile de judecată acordate reclamantei, deşi în hotărâre se acordă aceste cheltuieli, iar potrivit încheierii de şedinţă din data de 27.01.2022 reprezentantul reclamantei a solicitat admiterea acţiunii modificată şi precizată, fără cheltuieli de judecată.

Contra acestor susţineri, Înalta Curte constată că în ultimul alineat al considerentelor hotărârii atacate s-a precizat temeiul de drept în baza cărora au fost acordate cheltuielile de judecată, partea obligată la plată şi cuantumul acestora, precum şi faptul că suma reprezintă cheltuieli de judecată parţiale: "În baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ., Curtea va obliga pârâtul Ministerul Sănătăţii – Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale să plătească reclamantei suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată parţiale şi va respinge cererea pârâtelor B., C. şi D. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată."

Deşi cheltuielile de judecată reprezintă o cerere în cadrul unui proces, după cum reiese din dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., solicitarea acestora de către parte nu este un veritabil capăt de cerere care să fie analizat şi calificat potrivit art. 30 din C. civ., ci are un regim atipic, instanţa de judecată trebuind să se raporteze la soluţia asupra cererii principale atunci când se pronunţă pe cererea vizând cheltuielile de judecată rezultată din art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din 27.01.2022, Înalta Curte constată că, în practicaua acesteia, s-a consemnat prezenţa reprezentanţilor reclamantei la acel termen, precum şi depunerea, în şedinţă publică, a dovezii cheltuielilor de judecată. Or, câtă vreme reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, probând existenţa şi întinderea acestora, instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ. raportat la soluţia dată cererii principale.

Prin urmare, instanţa de control judiciar nu poate reţine incidenţa acestui motiv de casare invocat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază, de asemenea, ca fiind nefondat.

Referitor la excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, invocată prin cererea de recurs principal, instanţa de control judiciar reţine că raportat la motivele expuse de recurentul-pârât în susţinerea acestei excepţii, acestea se circumscriu unor apărări de fond.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. În speţă, contrar susţinerilor recurentului-pârât, interesul reclamantei îndeplineşte condiţia de a fi determinat, câtă vreme prin promovarea cererii de chemare în judecată, reclamanta urmăreşte să îi fie soluţionată (analizată) pe fond cererea din 25.01.2021 având ca obiect înscrierea menţiunii pe anexa la autorizaţia de funcţionare aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei de funcţionare farmacie comunitară - persoană juridică ca urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014 şi implicit, emiterea unei noi autorizaţii de funcţionare farmacie comunitară, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia pe numele reclamantei.

Înalta Curte nu poate primi criticile privind soluţionarea în mod greşit de către prima instanţă a excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată în raport cu dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 147/22.03.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" iar dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prevăd că "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Aşadar, pentru existenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat trebuie îndeplinite, cumulativ, condiţiile privind identitatea de părţi, obiect şi cauză.

Deşi, în esenţă, demersul recurentei-reclamant are acelaşi scop cu cel din dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara, respectiv înscrierea menţiunii pe anexa la autorizaţia de funcţionare aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei de funcţionare farmacie comunitară - persoană juridică ca urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014 şi implicit, emiterea unei noi autorizaţii de funcţionare farmacie comunitară, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia pe numele reclamantei, cauza acestuia, respectiv fundamentul juridic pe care s-au întemeiat cele două cereri de chemare în judecată, este diferită.

În dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios admis, cererea de chemare în judecată a fost fundamentată pe O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, invocându-se lipsa unui răspuns al autorităţii pârâte la cererea adresată electronic în data de 25.01.2021. Cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată de instanţă pentru că reclamanta nu a dovedit sesizarea autorităţii publice pârâte cu cererea de eliberare sau reînnoire a autorizaţiei.

În schimb, în prezenta cauză, cererea de chemare în judecată a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ invocându-se, în principal, un refuz al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea adresată la data de 25.01.2021, materializat prin Referatul de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021, iar în subsidiar, solicitându-se anularea Referatului de clasare petitie nr. 389/05.02.2021, în situaţia în care s-ar aprecia de către instanţă că acesta reprezintă un răspuns la cererea reclamantei.

În mod evident, cauza celor două cereri este diferită, fiind necesar a se face distincţia între cauza acţiunii civile, prin care se poate înţelege scopul urmărit de partea care iese din pasivitate şi acţionează, declanşând o procedură judiciară, şi cauza unei cereri de chemare în judecată, care vizează fundamentul juridic pe care se întemeiază pretenţia dedusă judecăţii.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că excepţia lipsei de obiect a fost soluţionată în mod corect de prima instanţă având în vedere, pe de o parte, forma cererii din 25.01.2021, respectiv cerere-tip formulată potrivit modelului nr. 8 din anexa la Ordinul nr. 444/2019 care se deosebeşte de cererile anterioare formulate de reclamantă, iar pe de altă parte, faptul că acestei cereri i-a fost anexată o documentaţie specifică înscrierii menţiunii şi emiterii autorizaţiei de funcţionare.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte validează raţionamentul logico-juridic care a stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă privind obligarea pârâtului Ministerului Sănătăţii – Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Militare să răspundă cererii transmise în format electronic de către reclamantă în data de 25.01.2021, respectiv să soluţioneze cererea având ca obiect înscrierea menţiunii pe anexa la autorizaţia de funcţionare aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei de funcţionare farmacie comunitară-persoană juridică, deoarece relevă o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în materia soluţionării cererilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Prin cererea de recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii a susţinut că nu se poate aprecia că a soluţionat cererea ca fiind o petiţie, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond.

Contrar acestei susţineri, instanţa de control judiciar constată că pârâtul, cu privire la cererea reclamantei din 25.01.2021, a emis Referatul de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021, reţinând în mod expres în cuprinsul acestui act că se impune aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi clasarea solicitării societăţii reclamante.

Aşadar, în speţă nu se poate reţine că cererea reclamantei din 25.01.2021 a fost soluţionată (analizată pe fond) de autoritatea pârâtă câtă vreme aceasta a clasat cererea, apreciind că reclamanta doar a reluat solicitările anterioare la care primise deja un răspuns prin adresele cu nr. x/28.05.2020, nr. y/27.08.2020 şi nr. NT6417/CCM504/21.12.2020.

Or, având în vedere caracterul diferit al cererii din 25.01.2021 faţă de cererile anterioare, dar şi documentaţia anexată specifică înscrierii menţiunii şi emiterii autorizaţiei de funcţionare, în mod corect a reţinut prima instanţă că Referatul de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021 exprimă refuzul autorităţii de a soluţiona cererea prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 226/2008 şi ale Ordinului nr. 444/2019 şi are natura juridică a unui act administrativ unilateral asimilat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, chiar dacă recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a făcut trimitere şi a invocat prevederile legale aplicabile schimbării deţinătorului de autorizaţie - persoană juridică, în sensul că documentaţia trebuia depusă prin intermediul Punctului de contact unic electronic, accesând linkul www.x.ro, în deplin acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamanta a trimis cererea la adresa de e-mail x@x.ro având în vedere comunicatul autorităţii pârâte în perioada pandemiei referitor la adresa unde pot fi transmise cererile. În plus, într-o atare situaţie, cererea ar fi trebuit direcţionată spre soluţionare compartimentului competent din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Toate celelalte argumente aduse de recurentul-pârât prin cererea de recurs care vizează caracterul incomplet al documentelor anexate cererii din 25.01.2021, faptul că aceste documente nu dovedesc că societatea reclamantă a intrat în posesia Autorizaţiei de funcţionare nr. x din data de 10.09.2014 şi nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013, ori că Ministerul Sănătăţii nu poate interveni între cele două societăţi comerciale care îşi revendică fiecare autorizaţia de funcţionare farmacie în urma contractului de vânzare cumpărare şi respectiv, în urma rezoluţiunii acestui contract, nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond şi nu pot fi analizate nici de instanţa de recurs în condiţiile în care s-a constatat că Referatul de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021 nu reprezintă un răspuns pe fondul solicitărilor recurentei-reclamante.

2.4. În ceea ce priveşte recursul incident formulat de reclamantă, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, apreciind că nu este incident în cauză motivul de casare invocat.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a solicitat casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, suplimentar celor dispuse de prima instanţă, să se anuleze Referatul de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021 emis de Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale.

În opinia recurentei-reclamante, ca urmare a reţinerii de către prima instanţă că referatul de clasare a cererii exprimă refuzul nejustificat a autorităţii publice de a soluţiona cererea transmisă în data de 25.01.2021, aceasta era abilitată de dispoziţiile art. 18 alin. (1) raportat la art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 (chiar dacă potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acţiunii în contencios îl vizează nesoluţionarea în termen sau refuzul nejustificat de soluţionare, iar nu anularea actului administrativ asimilat) să anuleze referatul de clasare ca urmare a constatării lipsei de temeinicie şi legalitate a clasării cererii. Neprocedând astfel, prima instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. i), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a Legea nr. 554/2004, circumscriindu-se motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În analiza acestor critici, instanţa de control judiciar are în vedere principiile fundamentale ale procesului civil, astfel cum au fost reglementate de legiuitor.

Unul dintre aceste principii, incident în cauză, este cel prevăzut de art. 9 din C. proc. civ. care reglementează dreptul de dispoziţie al părţilor în proces. Prin principiul disponibilităţii se înţelege faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenţiei supuse judecăţii, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa părţilor, obiectului şi cauzei, precum şi a etapelor pe care le-ar putea parcurge.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ.: "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor."

Totodată, în acelaşi context, art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. prevede că: "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Din dispoziţiile redate anterior, reiese cu evidenţă faptul că instanţa judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părţi fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acţiunii civile, atât sub forma cererilor în justiţie, cât şi a apărărilor. Excepţiile de la acest drept trebuie să fie expres prevăzute de lege.

În speţă însă, Înalta Curte constată că prima instanţă a avut în vedere principiul disponibilităţii, reţinând în mod corect că prin cererea de modificare a acţiunii, reclamanta a solicitat în mod expres anularea Referatului de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021 doar în cazul în care instanţa va considera că acest referat se circumscrie unui răspuns la cererea transmisă în format electronic în data de 25.01.2021.

În atare condiţii, nu se poate reţine că prima instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. i), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a Legea nr. 554/2004, cum eronat susţine recurenta-reclamantă, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, invocată prin întâmpinare de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L, va respinge recursul provocat formulat de recurenta-reclamantă ca inadmisibil şi, totodată, va respinge atât recursul principal formulat de recurentul-pârât, cât şi recursul incident formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii.

Respinge recursul provocat formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 97 din 24 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii şi recursul incident împotriva sentinţei civile nr. 97 din 24 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.