Suspendability of tax joint liability decision: statutory threshold errors establishing serious doubt of legality and imminent financial harm

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 06.10.2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor-Serviciul Fiscal Orăşenesc Beiuş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare a societăţii nr. x/09.09.2022, în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 266 din 8 noiembrie 2022, Curtea a admis acţiunea şi a dispus suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantei, în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzute de art. 25 alin. (3) lt. b), c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, având număr de înregistrare x/09.09.2022, până la pronunţarea instanţei de fond asupra contestaţiei formulate de reclamantă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate cu consecinţa respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

A susţinut recurenta-pârâtă că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a reţinut greşit faptul că nu ar fi incident motivul de atragere a răspunderii solidare prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. b) şi c) din Codul de procedură fiscală şi că punerea în executare a actului administrativ atacat şi obligarea reclamantei să achite suma de 9.795.572 RON ar perturba grav activitatea societăţii, aspect care ar contura condiţia pagubei iminente.

Nu s-a produs o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantei, întrucât actele administrativ-fiscale au fost emise pentru sume care reprezintă obligaţii deplată pe care aceasta le are în condiţiile legii, bucurându-se de prezumţia de legalitate. În cazul unei eventuale executări silite, pentru recuperarea banilor încasaţi nu este necesară promovarea unei acţiuni de întoarcere a executării silite.

A apreciat recurenta că nu există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept din care să rezulte aparenţe de nelegalitate care să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Suspendarea executării actului administrativ este o situaţie de excepţie, care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel cum sunt definite de art. 2 lit. ş) şi t) din lege. Pentru constatarea îndeplinirii acestei condiţii, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care ţin de legalitatea unui act, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului trebuind să rezulte cu uşurinţă şi în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului şi să fie în măsură să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ.

Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material şi viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Suspendarea executării se justifică sub acest aspect numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului. Or, executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăşi producătoare a unei pagube iminente, cu atât mai mult cu cât nu rezultă din actele depuse de reclamantă că această vătămare este ireparabilă.

Astfel, a concluzionat recurenta-pârâtă că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii cu consecinţa respingerii cererii de suspendare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de recurs constată că, referitor la condiţia cazului bine justificat, recurenta-pârâtă aduce în discuţie aspecte generale referitoare la îndeplinirea acestei condiţii, conform căreia actele administrative emise de autorităţile publice se bucură de prezumţia de legalitate şi că, pentru instituirea măsurii suspendării executării lor, trebuie să existe argumente care să conducă la o îndoială serioasă asupra legalităţii acestora.

De asemenea, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei pagubei iminente apreciază că instanţa de fond a greşit când a constatat a fi incidentă ipoteza textului legal, de vreme ce actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate.

Înalta Curte apreciază că aceste critici nu sunt fondate, în raport cu analiza efectuată cauzei deduse judecăţii de către instanţa de fond.

Pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Această condiţie este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Aşadar, partea care solicită suspendarea executării unui act administrativ are obligaţia să prezinte instanţei argumente din care să rezulte că asupra actului contestat planează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii sale.

Or, în cauză, în mod corect a apreciat instanţa de fond că există o serie de indicii care fac ca asupra actului contestat să planeze o îndoială rezonabilă asupra legalităţii sale.

Cu privire la îndeplinirea acestei condiţii, prin sentinţa ce face obiectul recursului s-au reţinut chestiuni punctuale privind dispoziţiile art. 25 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, referitoare la raportarea organului fiscal exclusiv la o perioadă de o lună, în care ar fi fost depăşită proporţia de 50% prevăzută de lege, în condiţiile în care, din declaraţiile VIES 390 şi 394 şi balanţa analitică de verificare la sfârşitul luni decembrie 2021, rezultă că livrările către clientul B. S.A. au fost de numai 27,19%.

În ceea ce priveşte art. 25 alin. (3) lit. c) din aceeaşi lege, instanţa a constatat că organul fiscal a revenit asupra constatării iniţiale, că persoanele angajate în cadrul C. S.R.L. ar figura ca salariaţi în cadrul A. S.R.L. în proporţie de peste 50%, şi a reţinut că angajaţii în cauză au fost preluaţi de reclamantă de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor. Or, condiţia impusă de legiuitor presupune existenţa unei concomitenţe a raporturilor de muncă/sau civile ale angajaţilor.

Aceste aspecte nu au fost combătute prin cererea de recurs, ci, după cum s-a reţinut anterior, recurenta-pârâtă s-a limitat la a expune generalităţi privind condiţia cazului bine justificat, fără a se referi în concret la considerentele hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, potrivit art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege "prejudiciul material viitor şi previzibil, sau după caz perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau un serviciu public".

Înalta Curte, analizând argumentele primei instanţe ce urmăresc îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în raport cu critica recurentei-pârâte, apreciază că instanţa de fond a interpretat corect cauza şi sub acest aspect, având în vedere că decizia de angajare a răspunderii solidare ce face obiectul acţiunii instituie în sarcina reclamantei o obligaţie fiscală în cuantum de 9.795.572 RON, o sumă considerabil de mare.

De altfel, şi sub acest aspect, recurenta-pârâtă s-a limitat la a susţine că executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăşi ca producătoare a unei pagube iminente.

Or, executarea deciziei atacate, care, după cum s-a reţinut, este aparent nelegală, ar pune societatea intimată în imposibilitate de a-şi onora obligaţiile contractuale asumate faţă de alţi profesionişti şi clienţi, dar şi faţă de angajaţii societăţii, ceea ce, evident, ar conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcţionării acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă în susţinerea căii de atac exercitate nu este întemeiat, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei nr. 266 din 8 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.