Ex officio enforcement of administrative fines under Law 554/2004 Art. 24(5) unavailable where enforcement proceedings commenced before legislative amendment

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii. Primul ciclu procesual

Prin cererea, înregistrată la 29.06.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamantul A. a solicitat instanţei să i comunice un răspuns oficial din care să reiasă în ce temei legal Curtea de Apel Bucureşti nu a demarat procedura de sancţionare a numitului B., preşedintele Federaţiei Române de Snooker.

În motivare, reclamantul a arătat că s-au pronunţat 4 sentinţe civile prin care B., preşedintele Federaţiei Române de Snooker a fost sancţionat cu plata unor amenzi. Aceste sentinţe sunt: 1) sentinţa civilă nr. 237/21.01.2013; 2) sentinţa civilă nr. 113/14.01.2013; 3) sentinţa civilă nr. 4967/14.09.2012; 4) sentinţa civilă nr. 375/28.01.2013. A învederat reclamanta că aceste sentinţe civile nu au fost puse în executare.

Curtea a introdus în cauză, în calitate de pârâţi, pe B. – Preşedinte al Federaţiei Române de Snooker şi pe Federaţia Română de Snooker.

Prin sentinţa civilă nr. 283 din 15 octombrie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susţinut recurentul-reclamant că prima instanţă a făcut o confuzie în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, respectiv ale art. 24 alin. (5) din lege, şi că, deşi a evidenţiat că procedura aplicării amenzii are două căi, respectiv la cererea creditorului sau din oficiu, prin compartimentul executări silite al instanţei, a concluzionat că, atâta timp cât reclamantul nu a dovedit că a depus o cerere de executare silită a sentinţelor menţionate, acţiunea este neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 901 din 16 februarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de reclamanta A., a fost casată sentinţa recurată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, unde dosarul a fost înregistrat la data de 15.03.2022 sub nr. x/2012*.

A constatat instanţa de recurs că, deşi recurentul a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. republciat, pricina se judecă sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, analizând recursul din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

A reţinut Înalta Curte, în esenţă, că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi al cererii precizatoare, în raport cu art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, reiese că reclamantul a pus în discuţie nedemararea procedurii de fixare a sumei definitive datorate statului de către instanţa de executare, din oficiu, în lipsa cererii creditorului. Aşadar, reclamantul a solicitat să se constate o neexecutare culpabilă de către instanţa de executare a obligaţiei de a demara, din oficiu, procedura prevăzută de art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

A mai constatat instanţa de control juridic că, din cadrul procesual al cauzei, nu face parte instanţa de executare, prima instanţă nemanifestând un rol activ prin respingerea acţiunii fără a stabili cadrul procesual prin raportare la temeiul juridic invocat.

2. Al doilea ciclu procesual. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

În rejudecare după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.03.2022.

Prin încheierea din 7 octombrie 2022, instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 8 din 20 ianuarie 2023, Curtea a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că toate cele 4 sentinţe civile invocate de reclamant au fost pronunţate în procedura de executare silită a hotărârilor instanţelor de contencios administrativ prevăzută de art. 22 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, după cum urmează:

1) sentinţa civilă nr. 237/21.01.2013 din dosarul nr. x/2012 a fost pronunţată în procedura de executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1248/22.02.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a în dosarul nr. x/2011;

2) sentinţa civilă nr. 113/14.01.2013 din dosarul nr. x/2012 a fost pronunţată în procedura de executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3494/23.05.2012 pronunţată Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII a contencios administrativ si Fiscal în dosarul nr. x/2012;

3) sentinţa civilă nr. 4967/14.09.2012 din dosarul nr. x/2012 a fost pronunţată în procedura de executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 6397/02.11.2011 pronunţată Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII a contencios administrativ si Fiscal în dosarul nr. x/2011;

4) sentinţa civilă nr. 375/28.01.2013 din dosarul nr. x/2012 a fost pronunţată în procedura de executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1469/29.02.2012 pronunţată Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII a contencios administrativ si Fiscal în dosarul nr. x/2011.

Aşadar, cele 4 hotărâri judecătoreşti indicate de reclamant nu reprezintă ele însăşi titluri executorii prin care o autoritate publică "este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative", ci sunt hotărâri pronunţate în procedura de executarea silită a sentinţelor civile nr. 1248/22.02.2012, nr. 3494/23.05.2012, nr. 6397/02.11.2011 şi nr. 1469/29.02.2012 reglementată de Legea nr. 554/2004, mai exact sunt hotărâri pronunţate în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data formulării cererilor de executare silită.

Pornind de la calificarea obiectului cererii stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 901/16.02.2022 prin care a soluţionat recursul reclamantei, Curtea a reţinut că reclamantul solicită să se constate o neexecutare culpabilă de către instanţa de executare a obligaţiei de a demara, din oficiu, procedura prevăzută de art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cerere care este neîntemeiată.

În principal, Curtea a apreciat că prevederile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile executării sentinţelor civile nr. 1248/22.02.2012, nr. 3494/23.05.2012, nr. 6397/02.11.2011 şi nr. 1469/29.02.2012 şi nu există suport legal spre a pretinde realizarea de către Curtea de Apel Bucureşti, în calitate de instanţă de executare, a unor demersuri din oficiu în vederea executării acestora, implicit şi în vederea fixării din oficiu a sumei definitive ce se datorează statului cu titlu de amendă conform hotărârilor indicate de reclamant, prin care amenda a fost aplicată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 554/2004 relevante soluţionării cauzei, forma în vigoare la data formulării cererilor de executare silită ce au condus la constituirea dosarelor în care s-au pronunţat cele 4 sentinţe de aplicare a amenzii (dosar nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2012 şi nr. w/2012):

"Art. 24 - (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

(3) Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 RON la 10.000 RON."

"Art. 25 - (1) Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor."

Aşadar, instanţa de fond a constatat că, potrivit reglementării în vigoare atât la data începerii executării silite cât şi la data pronunţării hotărârilor de aplicare a amenzilor, Legea nr. 554/2004 nu prevedea posibilitatea realizării din oficiu a unor demersuri de către instanţa de executare, atât aplicarea amenzii şi a penalităţilor, cât şi fixarea definitivă a acestor sume urmând a se realiza exclusiv la cererea creditorului.

Abia ca urmare a modificării Legii nr. 554/2004, prin articolul IV al Legii nr. 138/2014 publicată în M.Of. nr. 753/16.10.2014, s-a introdus alin. (5) al art. 24, care a prevăzut posibilitatea realizării unor diligenţe din oficiu de către instanţa de executare în vedere fixării definitive a sumei ce se datorează statului – "În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor".

Or, prevederile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 anterior redate sunt aplicabile numai executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, în vreme ce executările silite începute anterior, asemenea celor 4 executări silite invocate de reclamantă, sunt supuse vechii reglementări.

Edificatoare în acest sens este Decizia HP a ICCJ nr. 3/2016 prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, introduse prin Legea nr. 138/2014, se aplică şi în ipoteza executării obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014 în măsura în care executarea silită a debutat după data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Curtea a avut în vedere următoarele considerente ale Deciziei ICCJ nr. 3/2016:

"59. Se constată, în acest sens, că în lipsa unor dispoziţii exprese în Legea nr. 554/2004 şi a unor norme tranzitorii în Legea nr. 138/2014, care a introdus în corpul legii organice a contenciosului administrativ prevederea legală analizată, devin incidente dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 care trimit la prevederile C. proc. civ. "în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte".

60. Or, din cuprinsul art. 24 şi art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., rezultă cu claritate că executarea silită este guvernată de legea în vigoare la momentul declanşării acestei etape a procesului civil.

61. Ca urmare, indiferent de momentul rămânerii definitive a hotărârii instanţei de contencios administrativ, care constituie titlul executoriu, dacă executarea silită a debutat după data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, această prevedere legală este aplicabilă.

62. În doctrina procesual-civilă s-a arătat cu claritate că, chiar dacă hotărârea (sau un alt titlu executoriu) ce urmează a fi pusă în executare a fost obţinută pe vechea reglementare, în cazul în care cererea de executare silită a fost înregistrată după intrarea în vigoare a unei noi reglementări, executării silite îi vor fi aplicabile dispoziţiile noii reglementări.

63. De asemenea, analizându-se modificările aduse de Legea nr. 138/2014 prevederilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, în doctrina de drept administrativ s-a concluzionat că procedura de executare a hotărârilor de contencios administrativ, în cazurile în care instanţa de executare a fost deja sesizată la data intrării în vigoare a legii de modificare a noului C. proc. civ., va fi cea prevăzută de legea veche. Art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, în forma modificată prin Legea nr. 138/2014, se vor aplica numai în cazul în care instanţa de executare în materia contenciosului administrativ a fost sesizată ulterior datei intrării în vigoare a modificărilor, respectiv începând cu data de 19 octombrie 2014."

A mai reţinut instanţa de fond că procedura de executare silită reglementată de Legea nr. 554/2004 presupune două etape. În esenţă, în primă etapă, la solicitarea creditorului, instanţa de executare poate aplica conducătorului autorităţii publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi poate acorda penalităţi. A doua etapă urmează a fi parcursă numai în măsura în care debitorul nu execută obligaţia stabilită prin titlul executoriu nici după pronunţarea hotărârii de aplicarea amendă/penalităţi.

Or, executările silite în cadrul cărora au fost pronunţate sentinţele civile de aplicare a amenzii invocate de reclamantă au fost începute anterior intrării în vigoare a art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, mai exact în anul 2012, hotărârile de aplicare a amenzilor invocate de reclamantă fiind pronunţate în prima etapă a executării.

Concluzionând, cea de-a doua etapă a procedurii de executare putea fi realizată exclusiv la cererea creditorului, conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 în vigoare în anul 2012, iar din probele administrate nu rezultă că reclamanta ar fi formulat o cerere de stabilire definitivă a amenzii datorate statului. În consecinţă, nu se poate reţine o neexecutare culpabilă de către instanţa de executare a obligaţiei de a demara, din oficiu, procedura prevăzută de art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

A mai reţinut Curtea, în subsidiar, chiar în ipoteza în care s-ar considera că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data introducerii prezentei acţiuni, că, potrivit acestora:

"(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor."

Prin urmare, în raport de conţinutul dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că reclamantul, în calitatea sa de parte creditoare a titlurilor executorii iniţiale, avea la dispoziţie calea procesuală instituită de alin. (4) al art. 24 spre a obţine fixarea sumei definitive ce se datora statului de Preşedintele Federaţiei Române de Snooker cu titlu de penalităţi.

Or, din actele dosarului nu rezultă că reclamantul a uzat de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, mai exact nu reiese că aceasta ar fi formulat o cerere de fixare şi executare a amenzilor aplicate prin cele patru hotărâri judecătoreşti mai sus menţionate.

În atare condiţii, reclamantul nu poate pretinde printr-o cerere proprie realizarea de către instanţa de executare a atribuţiilor sale prevăzute de alin. (5) al art. 24 din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, conform reglementării actuale, în lipsa cererii creditorului, revine instanţei de executare obligaţia de a fixa suma definitivă ce se va datora statului şi a face demersuri pentru executarea sa, însă textul art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este o normă menită exclusiv să asigure respectarea interesului public constând în necesitarea executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia contenciosului administrativ.

Astfel, de vreme ce reclamantul creditor are la dispoziţie o altă cale procesuală proprie spre a obţine fixarea sumei definitive ce se va datora statului (art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004), nu se poate aprecia că art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este o normă menită să asigure şi ocrotirea intereselor private ale creditorului.

Cum potrivit art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 "Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat", Curtea a constatat că reclamantul-persoană juridică de drept privat nu este în drept să invoce omisiunea instanţei de executare de a realiza demersuri în vederea executării silite din oficiu a hotărârilor judecătoreşti şi să solicite în consecinţă cenzurarea acestei omisiuni.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 6 şi 8 C. proc. civ. republicat, solicitând casarea hotărârii ca fiind nemotivată obiectiv, logic şi legal, nefondată şi aflată sub incidenţa unei necompetenţe premeditate, cu vădit interes complicitar, şi rejudecarea fondului.

A prezentat recurentul-reclamant pasaje care i s-au părut relevante din decizia instanţei de recurs pronunţată în primul ciclu procesual şi din considerentele sentinţei recurate, expunându-şi opinia cu privire la acestea, în sensul că instanţa de fond a interpretat eronat acţiunea, şi formulând întrebări şi răspunsuri pe marginea acestor extrase.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Preliminar, se constată că pricina se judecă sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, abrogat, astfel că recursul urmează a fi analizat din perspectiva acestor dispoziţii procedurale.

Înalta Curte urmează a soluţiona cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, ridicată din oficiu, pentru neîncadrarea criticilor recurentului în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalîtate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, cu raportare strictă şi limitativă de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din acelaşi act normativ.

Conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele legale prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865.

În cauză, recurentul-reclamant a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 (când instanţa nu a fost alcătuită potrivti dispoziţiilor legale), pct. 3 (când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii), pct. 6 (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) şi pct. 8 (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) C. proc. civ. republicat, motive care corespund art. 304 pct. 1, pct. 3, pct. 7 şi, respectiv, pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

Însă, Înalta Curte apreciază că, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei recurate, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Aşa fiind, se constată, în raport cu susţinerile formulate de recurent, că nu este posibila încadrarea acestora în vreuna din ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. care atrag modificarea ori casarea hotărârii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, constatându-se că, prin cererea de recurs, nu au fost formulate critici de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată ori critici care ar putea fi încadrate de instanţă în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 8 din 20 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2023.