Insurer’s standalone damages claim against Insurance Guarantee Fund held inadmissible for lack of prior annulment judgment; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 09.06.2021, sub numărul x/2021, reclamanta, A. S.A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 obligarea FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.07.2017 constând în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective; până în data de 6.4.2021 penalităţile sunt în cuantum de 14800.61 RON, iar, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 619 din 23 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate.

S-a respins excepţia de nelegalitate a deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018 ca inadmisibilă.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

S-a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta, A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca inadmisibilă.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta A. pentru motive de nelegalitate circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă A., a arătat că prin soluţia pronunţată cu privire la excepţia de nelegalitate a deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018 prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar hotărârea este nemotivată.

A susţinut recurenta – reclamantă că în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii FGA şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. prin neplata creanţei de asigurare solicitate, susţinerile primei instanţe în sensul că nu a fi îndeplinite condiţiile unei astfel de acţiuni apărând ca lipsite de bază legală.

Cu privire la existenţa unui act administrativ nelegal, recurenta-reclamantă arată că actul administrativ nelegal care atrage răspunderea patrimonială a pârâtului este refuzul FGA de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor, astfel cum a fost acesta exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia nr. 18140/27.08.2018.

Având în vedere considerentele Deciziei 29/2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este evident că decizia nr. 16517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal.

Decizia nr. 18140/27.08.2018 emisă de pârât care a fost atacată şi desfiinţată ca nelegală prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021 conţine în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 de cereri de plată.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, prin admiterea cererii, acordarea penalităţilor de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, iar în subsidiar, acordarea dobânzii legale penalizatoare conform art. 3 alin. (2) O.G. nr. 13/2011.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat prin întâmpinare anularea recursului principal, excepţie respinsă în şedinţă publică, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

A susţinut pârâtul că cererea de plată a făcut obiectul deciziei nr. 16517/27.08.2018, decizie care nu a fost contestată de A..

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului care i-a fost cauzat prin respingerea cererii de plată nr. x/19.12.2016.

Sub un prim set de critici, recurenta –reclamantă a susţinut că sentinţa atacată este nemotivată şi pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a deciziei FGA nr. 1651/27.08.2018, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

Reţine însă Înalta Curte că sentinţa de fond recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii. Faptul că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată.

În ceea ce priveşte soluţia dată asupra excepţiei de nelegalitate Înalta Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv condiţia ca soluţionarea litigiului în fond să depindă de constatarea nelegalităţii actului administrativ, întrucât această legătură trebuie analizată prin perspectiva efectelor admiterii excepţiei de nelegalitate, astfel cum sunt acestea prevăzute în alin. (3), respectiv: "În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată".

Plecând şi de la condiţiile exercitării unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, în acord cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că o cerere în contencios administrativ în acordarea de despăgubiri pentru fapta culpabilă a unei autorităţi, nu se poate întemeia pe procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004. Prevederea legală nu poate fi interpretată literal, scoasă din context, fără a se ţine seama de scopul urmărit de legiuitor, respectiv înlăturarea din proces a actului administrativ.

Or, art. 19 din Legea nr. 554/2004, astfel cum se va arăta în continuare, presupune existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, astfel că, indiferent de soluţia pronunţată asupra excepţiei de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, aceasta nu ar avea niciun efect cu privire la o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., constată instanţa de control judiciar că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede la art. 18 că "(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. (3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.", iar la art. 19 că "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).".

Astfel cum corect a reţinut prima instanţă, se observă că cererea de plată nr. x prin care a fost solicitată plata sumei de 5282,16 RON, este menţionată în Borderoul nr. 2 reprezentând Anexa la Decizia nr. 16517/27.08.2018, la poziţia 179 - f. x din dosar.

Cererea de plată a sumei de 5282,16 RON a fost în realitate respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, cu privire la care nu s-a făcut dovada contestării în instanţă care, iar nu prin Decizia nr. 18140/28.01.2019 la care se raportează reclamanta prin motivele de recurs.

Din conţinutul Deciziei nr. 18140/28.01.2019 rezultă că prin aceasta au fost respinse doar 2 cereri plată, menţionate în Borderoul nr. 3 depus la fila x, fără legătură cu dosarul de daună în care a fost pretinsă plata sumei de 5282,16 RON.

Contrar susţinerilor reclamantei, prin Decizia FGA nr. 18140/28.01.2019 nu sunt soluţionate, în sensul respingerii, cererile menţionate în Borderoul nr. 2, ci sunt reluate considerentele potrivit cărora toate cererile de plată, care nu sunt incluse în Borderoul 1 (privind cererile acceptate la plată până la atingerea plafonului), inclusiv cele două cereri din Borderoul 3, nu au putut fi soluţionate în fond ca urmare a depăşirii acestui plafon, cu consecinţa însă a respingerii doar a celor 2 cereri de plată din Borderoul nr. 3.

Aşadar, creanţa principală solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanţa judecătorească, motiv pentru care, câtă vreme FGA nu recunoaşte existenţa acesteia prin plată sau o instanţă judecătorească nu o acordă în beneficiul reclamantei, nu i se poate imputa pârâtei acordarea de despăgubiri în forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale ca urmare a soluţionării acţiunii în anularea deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018.

Potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).".

Din analiza dispoziţiilor legale citate anterior rezultă că acţiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ.

O altă cerinţă ce se deduce din interpretarea aceleiaşi norme este că, pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse, şi emiterea actelor administrative, anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeaşi acţiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Întreaga reglementare a acţiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acţiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal (act propriu-zis sau act asimilat – refuzul administrativ nelegal).

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de o autoritate publică în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 este o răspundere patrimonială de drept administrativ. Regulile generale ale angajării acestei răspunderi sunt cele ale răspunderii civile delictuale.

În cauză, reclamanta a indicat drept faptă ilicită neacordarea despăgubirii solicitate prin respingerea cererii de plată promovate de A. în calitate de creditor de asigurare al B. prin decizia nr. 16517/27.08.2018, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani solicitate cu titlu de creanţă de asigurare respinsă prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.

Cum această decizie nu a fost anulată de o instanţă de judecată, în cauză nu s-a analizat împrejurarea deţinerii de către reclamantă a unei creanţe de asigurări în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 în raport de cererea de plată şi înscrisurile care o însoţesc.

Or, din materialul probator administrat nu a rezultat că decizia a fost anulată de o instanţă sau că pârâtul FGA a recunoscut suma pretinsă prin cererea de plată.

Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, iar împrejurarea că instanţa de fond, a apreciat că neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege atrage sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, nu impune reformarea sentinţei, câtă vreme dezlegarea dată speţei prin perspectiva art. 19 din Legea nr. 554/2004 este corectă, iar arguementele cuprinse în cererea de recurs nu sunt în măsură să conducă la casarea acesteai.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 619 din 23 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 octombrie 2023.