Claim for late payment penalties against policyholder protection fund dismissed for lack of prior judicial annulment of administrative refusal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, leaving the lower court’s judgment rejecting the claim in force. The dispute involved an insurance company seeking late payment penalties and punitive interest from the Policyholder Protection Fund (PPF) for the alleged unlawful refusal to pay a specific insurance claim. The decisive legal basis was Article 19 of Law No. 554/2004, which the court interpreted to require that a separate action for compensation following an alleged illegal administrative act is conditional upon the prior judicial annulment of that act or the admission of the underlying claim. Because the specific decision refusing the payment at issue had not been annulled by a court nor recognized by the PPF, the causal link between the administrative act and the alleged prejudice was not established, rendering the request for delictual liability unjustified.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 19 din Legea nr. 554/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Claim for late payment penalties against policyholder protection fund dismissed for lack of prior judicial annulment of administrative refusal: Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, prin admiterea cererii, acordarea penalităţilor de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, iar în subsidiar, acordarea dobânzii legale penalizatoare conform art. 3 alin. (2) O.G. nr. 13/2011.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.06.2021 reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor a solicitat instanţei de judecată, ca în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 să fie obligat acesta la acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/19.01.2017 constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,l %/zi de întârziere, potrivit Ordinului CSA 14/2011 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată până la data plăţii efective.(până în data de 06.02.2021 penalităţile sunt în cuantum de 10224,1 RON), iar în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alim 2 din O.G. nr. 13/2011.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1879 din 10 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată.
S-a respins excepţia tardivităţii acţiunii ca neîntemeiată.
S-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor – FGA, ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta A. S.A. pentru motive de nelegalitate circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă A., susţine că în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii FGA şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. prin neplata creanţei de asigurare solicitate, susţinerile primei instanţe în sensul că nu a fi îndeplinite condiţiile unei astfel de acţiuni apărând ca lipsite de bază legală.
Cu privire la existenţa unui act administrativ nelegal, recurenta-reclamantă arată că actul administrativ nelegal care atrage răspunderea patrimonială a pârâtului este refuzul FGA de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor, astfel cum a fost acesta exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia nr. 18140/27.08.2018.
Având în vedere considerentele Deciziei 29/2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este evident că decizia nr. 16517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal.
Decizia nr. 18140/27.08.2018 emisă de pârât care a fost atacată şi desfiinţată ca nelegală prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021 conţine în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 de cereri de plată.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, prin admiterea cererii, acordarea penalităţilor de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, iar în subsidiar, acordarea dobânzii legale penalizatoare conform art. 3 alin. (2) O.G. nr. 13/2011.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat ca nefondat.
A susţinut pârâtul că cererea de plată a făcut obiectul deciziei nr. 16517/27.08.2018, decizie care nu a fost contestată de A..
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului care i-a fost cauzat prin respingerea cererii de plată nr. x/19.01.2017.
Reţine Înalta Curte că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede la art. 18 că "(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. … (3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.", iar la art. 19 că "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).".
Astfel cum corect a reţinut prima instanţă, se observă că cererea de plată nr. x/19.01.2017 pentru suma de 3264,4 RON (dosar A. nr. x) a fost respinsă prin decizia nr. 16517/27.08.2018 (poz. 85 din anexă), comunicată reclamantei la data de 13.09.2018. Reclamanta nu a făcut dovada că a formulat acţiune în anulare în faţa instanţei de contencios administrativ competente împotriva deciziei nr. 16517/47.08.2018.
Totodată, este lipsită de fundament susţinerea recurentei – reclamante că cererea ar fi făcut obiectul deciziei FGA nr. 18140/28.01.2019
Decizia FGA nr. 18140/2918 a fost într-adevăr contestată de reclamantă în dosarul nr. x/2019, însă prin decizia pronunţată la data de 19.11.2021 ÎCCJ a admis recursul promovat de A., a casat sentinţa pronunţată CAB- S9 CAF şi a anulat Decizia nr. 18140 din 28.01.2019 emisă de pârât, obligând FGA să soluţioneze pe fond cererile de plată nr. x/18.10.2018 şi nr. y/18.10.2018689. Rezultă că cererea de plată din prezenta cauză nu a făcut obiectul deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021.
Aşadar, creanţa principală solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanţa judecătorească, motiv pentru care, câtă vreme FGA nu recunoaşte existenţa acesteia prin plată sau o instanţă judecătorească nu o acordă în beneficiul reclamantei, nu i se poate imputa pârâtei acordarea de despăgubiri în forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale ca urmare a soluţionării acţiunii în anularea deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018.
Potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).".
Din analiza dispoziţiilor legale citate anterior rezultă că acţiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ.
O altă cerinţă ce se deduce din interpretarea aceleiaşi norme este că, pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse, şi emiterea actelor administrative, anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeaşi acţiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Întreaga reglementare a acţiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acţiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal (act propriu-zis sau act asimilat – refuzul administrativ nelegal).
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de o autoritate publică în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 este o răspundere patrimonială de drept administrativ. Regulile generale ale angajării acestei răspunderi sunt cele ale răspunderii civile delictuale.
În cauză, reclamanta a indicat drept faptă ilicită neacordarea despăgubirii solicitate prin respingerea cererii de plată promovate de A. în calitate de creditor de asigurare al B. prin decizia nr. 16517/27.08.2018, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani solicitate cu titlu de creanţă de asigurare respinsă prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.
Cum această decizie nu a fost anulată de o instanţă de judecată, în cauză nu s-a analizat împrejurarea deţinerii de către reclamantă a unei creanţe de asigurări în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 în raport de cererea de plată şi înscrisurile care o însoţesc.
Or, din materialul probator administrat nu a rezultat că decizia a fost anulată de o instanţă sau că pârâtul FGA a recunoscut suma pretinsă prin cererea de plată.
Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1879 din 10 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 octombrie 2023.