Challenge to judicial inspection resolution: appeal declared null for failure to cite valid cassation grounds
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant's appeal as null and void, thereby upholding the lower court's decision to reject the claim as time-barred. The dispute involved a challenge to an administrative resolution issued by a Judicial Inspectorate, which the appellant sought to annul; however, instead of addressing the merits, the appellant reiterated factual grievances regarding unrelated civil proceedings and the conduct of other judges without linking these to any specific ground for cassation. The decisive legal basis was the failure to meet the strict procedural requirements for an extraordinary appeal under Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, which mandate that cassation grounds be limited to specific statutory violations of law and clearly articulated; consequently, the court applied the statutory sanction of nullity under Article 489(2) because the appellant's arguments did not constitute a valid critique of the legality of the first-instance judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Challenge to judicial inspection resolution: appeal declared null for failure to cite valid cassation grounds: The dispute involved a challenge to an administrative resolution issued by a Judicial Inspectorate, which the appellant sought to annul; however, instead of addressing the merits, the appellant reiterated factual grievances regarding unrelated civil proceedings and the conduct of other judges without linking these to any specific ground for cassation. The decisive legal basis was the failure to meet the strict procedural requirements for an extraordinary appeal under Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, which mandate that cassation grounds be limited to specific statutory violations of law and clearly articulated; consequently, the court applied the statutory sanction of nullity under Article 489(2) because the appellant's arguments did not constitute a valid critique of the legality of the first-instance judgment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedEstablished the sanction of nullity for the appeal because the appellant failed to cite specific grounds for cassation as required by law.
Required the appeal to include specific grounds for illegality, which the appellant failed to provide, leading to the dismissal.
Cited as part of the procedural framework governing the handling of the null appeal and the maintenance of the lower court's sentence.
Full text
Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.03.2022, sub nr. x/2022 reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea rezoluţiei inspectorului-şef dată în dosarul nr. x/17.01.2022.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1182 din 10 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de tardivitate, invocată de către pârâtă, şi a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca tardiv formulată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 1182 din 10 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A., considerând-o nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea recursului a susţinut, în esenţă, că soluţia dată de judecătorul care a pronunţat sentinţa nr. 55 din 30.01.2020 este nelegală, acesta nerespectându-şi obligaţia de a dispune citarea tuturor persoanelor precizate în toate contestaţiile pe care le-a formulat.
Totodată, reiterează în cererea de recurs toate aspectele ce conturează situaţia de fapt ce a generat iniţierea proceselor ce au făcut obiectul sesizării înregistrate la Inspecţia Judiciară, după care reia în detaliu nemulţumirile sale legate de activitatea magistraţilor de la Judecătoria Beiuş şi Tribunalul Bihor, care au instrumentat dosarul nr. x/2019, precum şi aspectele legate de refuzul de întocmire a unor acte notariale, susţineri învederate şi instanţei de fond prin cererea de chemare în judecată formulată.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15.09.2022 intimata-pârâtă a solicitat să se constate nulitatea recursului, având în vedere că susţinerile recurentului nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a depus precizări-răspuns la întâmpinare prin care, în esenţă, a reiterat argumentele invocate prin cererea de recurs, precum şi un memoriu, ambele însoţite de înscrisuri în dovedire.
II. Soluţia instanţei de recurs.
Analizând, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată şi o va admite, urmând să constate că recursul declarat de reclamant este nul, pentru considerentele ce succed.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege. Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: …d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, sancţiunea nulităţii recursului.
În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale amintite.
În speţă, recurentul-reclamant nu a invocat incidenţa unui anumit motiv de casare dintre cele strict prevăzute de lege şi nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentului, reţine caracterul nemotivat al căii de atac în argumente care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate, acesta limitându-se să reitereze aspecte referitoare la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi să-şi exprime nemulţumirile cu privire la probele administrate în cauzele ce au făcut obiectul sesizării înregistrate la Inspecţia Judiciară, precum şi la modalitatea în care au acestea au fost soluţionate. Totodată, a reluat susţinerile din faţa instanţei de fond privind nemulţumirile sale legate de activitatea magistraţilor de la Judecătoria Beiuş şi Tribunalul Bihor, învestiţi cu soluţionarea dosarului său nr. x/2019, precum şi aspectele referitoare la refuzul de întocmire a unor acte notariale.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., precum şi o minimă argumentare în fapt şi în drept a criticii formulate, cu indicarea probelor pe care se întemeiază, deoarece, simpla nemulţumire a părţii recurente cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru a atrage casarea hotărârii atacate. Dimpotrivă, este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege şi să fie dezvoltat prin susţineri care să reprezinte critici de nelegalitate, acesta fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.
Or, faţă de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurentul-reclamant nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate. În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei de fond, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.
În aceste condiţii, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat în cauză.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Faţă de cele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va constata nul recursul declarat de reclamant şi va menţine sentinţa de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1182 din 10 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.