Ethnic persecution reparation eligibility: proof of continuous presence in Romania during exile and statutory commencement date for benefits under Law 189/2000
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the municipal Pension House, upholding the lower court's judgment that annulled an administrative decision and ordered the pension authority to recognize the claimant's entitlement to benefits under Law No. 189/2000 for the period between May 1942 and March 1945. The dispute centered on whether the claimant, a citizen who fled her domicile in 1942 due to ethnic persecution, met the legal criteria for reparation; the court found the appeal unfounded as the claimant proved she remained in Romania throughout the qualifying period via employment records, satisfying the requirements of Law No. 189/2000 and the 2002 Government Decision. Furthermore, the court rejected the argument that the first instance failed to specify the start date of benefits, clarifying that pursuant to Article 5 of Law No. 29/1990, entitlement commences on the first of the month following the submission of the application, which in this case was August 1, 2004, consistent with the provisions of Ordinance No. 105/1999 regarding compensation for individuals persecuted on ethnic grounds between September 1940 and March 1945.
Legislator headnote
AI generatedEthnic persecution reparation eligibility: proof of continuous presence in Romania during exile and statutory commencement date for benefits under Law 189/2000: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că, reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale, cu actele depuse la comisia de specialitate, iar instanța de fond nu a precizat data de la care se acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 3271 din 13 septembrie 2004, reclamanta A.L. a solicitat în scris, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 13341/46 din 24 august 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3359 din 13 decembrie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București. A anulat hotărârea nr. 13341/46 din 24 august 2004 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 mai 1942 - 6 martie 1945.
În motivarea soluției s-a reținut că reclamanta a făcut dovada întregii perioade în care a fost în refugiu, fiind îndeplinite prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 189/2000 și cele ale art. 4 din H.G. nr. 127/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că, reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale, cu actele depuse la comisia de specialitate, iar instanța de fond nu a precizat data de la care se acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele de recurs și cu actele normative incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.
Este necontestat că reclamanta A.L. s-a născut H.L., la 10 mai 1925, în comuna Negrilești, raionul Dej, județul Bistrița Năsăud și că s-a refugiat din Jichișul de Sus, județul Someș, la Sibiu, la 9 martie 1942, potrivit „Fișei refugiatului”, emisă la 9 mai 1942, de Biroul refugiaților Turda.
Se reține, de asemenea, că potrivit carnetului de muncă al reclamantei, aceasta s-a angajat la Întreprinderea Flora, secția Filaret, în anul 1943, iar la 1 iunie 1945 s-a angajat la Ministerul Forțelor Armate al R.P.R., dovedind, deci, că în perioada refugiului, 9 mai 1942 - 6 martie 1945, nu a părăsit România.
Critica formulată în recurs privind omisiunea instanței de a preciza data acordării drepturilor prevăzute de lege, se reține, de asemenea, a fi nefondată, întrucât cererea reclamantei a fost formulată în condițiile Legii nr. 29/1990, cu respectarea prevederilor art. 5 din lege, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, fiind potrivit art. 5 din lege, cu începere de la data de întâi al lunii următoare în care a fost depusă cererea, respectiv de la 1 august 2004.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada arătată a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu
În consecință, întrucât instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile, recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3359 din 13 decembrie 2004, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.