Proof of legal fees in insurance disputes: sufficiency of invoice and contract evidence under art. 452 CPC

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios admnistrativ şi fiscal, la data de 03.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti - prin Primar General, Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Bucureşti, prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Administraţia Fondului Imobiliar, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Institutul Naţional al Lemnului S.A., a solicitat următoarele:

I. În ceea ce priveşte actele administrative emise de Primăria Municipiului Bucureşti în favoarea Institutului: a) anularea adresei nr. x/10.07.2020 emisă de Serviciul Legislaţie, Direcţia Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulată la data de 16.06.2020; b) anularea deciziei emise Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Municipiului Bucureşti la 08.03.1990 (inclusiv a Protocolului încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti prin Regia Autonomă de Investiţii şi Administrare Locativă "Imobiliara" R.A. (fosta DGDAL) şi Institut (fostul ICPIL), la 08.03.1990); c) anularea adresei nr. x din 15.03.1990 emise de Direcţia Generală pentru Dezvoltarea Construcţiilor de Locuinţe Social-Culturale şi Administraţie Locativă, Serviciul Documentaţii; d) anularea Protocolului nr. 5810 încheiat la 07.08.1991 între Primăria Municipiului Bucureşti prin Regia Autonomă de Investiţii şi Administrare Locativă "Imobiliara" R.A. (fostă DGDAL) şi Institut (fostul ICPIL), acte emise cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile la data emiterii acestora şi, ca urmare,

II. În ceea ce priveşte actele administrative emise de Ministerul Economiei în favoarea Institutului: a) în principal, anularea (i) Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/16.02.1995 emis de Ministerul Industriilor pentru suprafaţa de teren de 5.667,96 mp, a (ii) Certificatului seria x nr. x/11.03.2000 emis de Ministerul Industriei şi Comerţului pentru suprafaţa de teren de 1.777 mp, respectiv anularea (iii) Certificatului seria x 5423/11.04.2000 emis de Ministerul Industriei şi Comerţului pentru suprafaţa de teren de 901,24 mp, în favoarea Institutului, certificate/acte administrative nelegale/emise cu încălcarea inclusiv a prevederilor H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat şi, respectiv, a prevederilor Legii nr. 18/1991, precum şi a drepturilor de proprietate ale U.A.T.

Municipiul Bucureşti/PMB cu privire la terenul care face obiectul contractului de concesiune nr. x/07.06.2004, teren înscris în C.F. nr. x şi în raport de care reclamanta deţine şi un drept de concesiune conform contractului de concesiune nr. x/07.06.2004 şi, respectiv, ale reclamantei cu privire la terenul care face obiectul dreptului de proprietate al subscrisei şi înscris în C.F. nr. x; b) în subsidiar, anularea (i) Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/16.02.1995 emis de Ministerul Industriilor pentru suprafaţa de teren de 5.667,96 mp, anularea (ii) Certificatului seria x nr. x/11.03.2000, emis de Ministerul Industriei şi Comerţului pentru suprafaţa de teren de de 1.777 mp, precum şi anularea (iii) Certificatului seria x 5423/11.04.2000 emis de Ministerul Industriei şi Comerţului pentru suprafaţa de teren de 901,24 mp, în favoarea Institutului, certificate/acte administrative nelegale/emise cu încălcarea inclusiv a prevederilor H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat şi a prevederilor Legii nr. 18/1991, precum şi a drepturilor de proprietate ale U.A.T.

Municipiul Bucureşti/PMB cu privire la terenul care face obiectul contractului de concesiune nr. x/07.06.2004, teren înscris în C.F. nr. x şi în raport de care reclamanta deţine şi un drept de concesiune conform contractului de concesiune nr. x/07.06.2004 şi, respectiv, ale reclamantei cu privire la terenul ce face obiectul dreptului de proprietate al pârâtei şi înscris în C.F. nr. x, în limita suprapunerii suprafeţelor de teren din aceste certificate cu (i) terenul care face obiectul contractului de concesiune nr. x/07.06.2004, teren concesionat reclamantei şi înscris în C.F. nr. x, respectiv ii) terenul ce face obiectul dreptului de proprietate al reclamantei şi înscris în C.F. nr. x.

III. Ca o consecinţă a celor arătate, a solicitat anularea şi a tuturor actelor şi a operaţiunilor administrative ce au stat la baza emiterii certificatelor sau a actelor administrative nelegale menţionate la punctele de mai sus, iar în temeiul art. 453 din C. proc. civ. a solicitat obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1084 din 10 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea la judecată formulată de reclamantul A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Bucureşti, prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primar General, Statul Român prin Ministerul Finantelor, Administraţia Fondului Imobiliar, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Institutul Naţional al Lemnului S.A., Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, Direcţia Generală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, prin Primar General, Institutul Naţional al Lemnului S.A. prin lichidator judiciar B. SPRL, C. S.A., D. S.R.L., E. S.R.L., F. şi intervenientul G. S.R.L.; a obligat reclamanta să plătească pârâtei E. S.R.L. suma de 11.798,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, şi, totodată, a respins cererea pârâtei D. S.R.L. privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1084 din 10 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta D. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei atacate, în ceea ce priveşte respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de demersul judiciar iniţiat de reclamantă.

În dezvoltarea recursului a susţinut, după prezentarea situaţiei de fapt şi a soluţiei atacate, că în mod netemeinic şi nelegal a dispus instanţa de fond respingerea cererii sale privind acordarea cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că nu s-ar fi probat concordanţa dintre onorariul avocaţial solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată şi serviciile de avocatură prestate în prezentul dosar.

În susţinerea criticii ce vizează grava încălcare a principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, conform art. 14 din C. proc. civ., a arătat că legalitatea cheltuielilor de judecată a fost antamată în mod direct prin considerentele hotărârii, fără o prealabilă punere în discuţia părţilor a problemei de drept sesizate. Astfel, instanţa a apreciat în mod greşit că nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, precizând că nu se poate constata o legătură certă între activitatea prestată şi litigiul ce face obiectul dosarului de faţă, reţinând că nu s-a menţionat numărul de dosar sau un alt element de identificare concret în cuprinsul facturii.

În măsura în care instanţa ar fi pus în discuţia contradictorie a părţilor aspectul sesizat, respectiv i-ar fi pus în vedere să depună înscrisuri suplimentare din care să rezulte legătura dintre serviciile avocaţiale prestate şi prezenta cauză, ar fi avut posibilitatea dovedirii legalităţii cheltuielilor de judecată solicitate. Or, prin încălcarea dreptului său la apărare, precum şi prin încălcarea principiului contradictorialităţii, s-a ajuns la situaţia în care i-a fost anihilată posibilitatea de a exprima un punct de vedere cu privire la împrejurările avute în vedere de instanţa de fond în privinţa legalităţii cheltuielilor de judecată solicitate.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât din înscrisurile anexate cererii de recurs (contractul de asistenţă juridică, în cuprinsul căruia se menţionează numărul dosarului, precum şi cuantumul onorariului de avocat prevăzut pentru etapa fondului; corespondenţa electronică purtată de pârâtă cu societatea de avocaţi cu privire la prezentul dosar; extras de pe portalul instanţelor de judecată, care atestă că nu mai există alte litigii în care pârâta să fie implicată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sau al altei instanţe din ţară), reiese cu puterea evidenţei că aceste cheltuieli de judecată solicitate au fost efectuate în legătură cu prezenta cauză.

Chiar dacă nu contestă dreptul şi obligaţia judecătorului de a interpreta într-o manieră proprie raportul juridic litigios dedus judecăţii, inclusiv prin valorificarea unor argumente diferite de cele avute în vedere de părţi, totuşi, susţine recurenta, prevederile C. proc. civ. instituie în beneficiul părţilor o serie de drepturi şi garanţii procesuale.

Astfel, art. 22 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte obligaţia judecătorului de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare; prevederile art. 14 alin. (4) din acelaşi cod stipulează că părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant, inclusiv de către instanţă din oficiu, iar instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate (art. 14 alin. (5), aceeaşi instanţă întemeindu-şi hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii (art. 14 alin. (6).

Prin urmare, consideră că modul de abordare a soluţionării cauzei de către prima instanţă, prin invocarea şi dezlegarea aspectelor legate de legalitatea cheltuielilor de judecată direct prin considerentele hotărârii, fără o prealabilă punere în discuţia părţilor a temeiurilor şi a împrejurărilor de fapt şi de drept avute în vedere, este nelegal şi constituie o gravă încălcare a dispoziţiilor legale precizate, astfel cum reiese din considerentele reţinute în literatura de specialitate şi în jurisprudenţa citată în cuprinsul cererii de recurs.

Soluţia instanţei de fond pronunţată asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de pârâta D. S.R.L. a fost criticată şi pentru greşita interpretare a normelor de drept material privind dovada cheltuielilor de judecată, considerând recurenta că, în realitate, a fost făcută dovada efectuării acestora.

Sub acest aspect a precizat că nu este stipulată în nicio normă legală obligativitatea indicării numărului de dosar în cuprinsul facturii (existând cazuri în care factura este emisă chiar anterior formării dosarului, pentru formularea cererii de chemare în judecată) sau a altor elemente de identificare precum cele reţinute de instanţa de fond. În plus, a arătat în cuprinsul facturii că litigiul se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi numărul contractului de asistenţă juridică, anexând şi dovada achitării cheltuielilor.

În final, a invocat jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, citând din considerentele deciziei nr. 1378 din 23 aprilie 2010, prin care s-a reţinut că "onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanţei reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoţite de un exemplar al facturii fiscale, care să menţioneze numărul contractului de asistenţă juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume", şi a solicitat instanţei de recurs să constate că, în realitate, dovada cheltuielilor de judecată a fost făcută în conformitate cu dispoziţiile legale.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 16.09.2022, intimatul-pârât Ministerul Economiei a susţinut că sentinţa de fond este temeinică şi legală, soluţia instanţei fiind pronunţată după punerea în discuţie faţă de toate părţile a cererii de renunţare la judecată. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta D. S.R.L. doar în referire la modalitatea de soluţionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, a apreciat oportun să lase la aprecierea instanţei de recurs incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., inclusiv temeinicia motivelor de recurs invocate de recurentă cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.

A formulat întâmpinare şi intimata-reclamantă A. S.R.L., aceasta invocând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., din perspectiva incidenţei deciziei ÎCCJ nr. 3/2020 pronunţate în recurs în interesul legii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei atacate pentru motivele prezentate.

Pentru considerentele arătate în practicaua acestei decizii, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate în recurs şi a apărărilor formulate prin întâmpinări, raportat la normele legale incidente, Înalta Curte constată fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că soluţia de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta-pârâtă a fost dată cu interpretarea greşită a normelor de drept material privind fundamentarea acordării cheltuielilor de judecată, urmând să admită recursul şi să reformeze în consecinţă sentinţa de fond, pentru considerentele ce succed.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Demersul judiciar de faţă, iniţiat de pârâta D. S.R.L., vizează soluţia de respingere pronunţată de instanţa de fond în ceea ce priveşte solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi la a cărei judecată aceasta din urmă a renunţat.

Pentru a pronunţa soluţia contestată prima instanţă a reţinut că pârâta D. S.R.L. nu a făcut dovada că a efectuat cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat în baza contractului indicat, în legătură cu prezenta cauză. Mai exact, a apreciat că din înscrisurile depuse în dovedirea cheltuielilor solicitate nu se poate constata o legătură certă cu litigiul ce face obiectul prezentului dosar, întrucât nu a fost menţionat în cuprinsul acestora numărul dosarului sau un alt element de identificare concret, cum ar fi obiectul pricinii, denumirea uneia sau mai multor părţi adverse. Prin urmare, a constatat că înscrisurile depuse nu sunt suficiente pentru a se verifica concordanţa dintre onorariul în sumă de 9.416 RON, convenit de pârâtă cu Societatea civilă de avocaţi H. şi serviciile de avocatură prestate în prezenta cauză.

Criticile pârâtei aduse sentinţei de fond nu vizează, aşa cum s-a precizat la termenul de dezbateri din 28 septembrie 2023, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată solicitate, ci efectivitatea acestora, dat fiind faptul că instanţa de fond nu a pus în discuţie o eventuală proporţionalitate a cheltuielilor solicitate cu titlu de onorariu de avocat şi, implicit, nu a făcut aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., chestiunea în discuţie vizând exclusiv realitatea cheltuielilor de judecată, stabilirea unei legături între efectuarea acestora şi prezenta cauză, în speţă aplicarea dispoziţiilor art. 452 din acelaşi cod.

Conform textului de lege anterior evocat, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, iar potrivit art. 451 alin. (1) din acelaşi act normativ, cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. Cu alte cuvinte, reprezintă cheltuieli de judecată toate cheltuielile ocazionate de desfăşurarea procesului.

Aşadar, dacă s-au cerut cheltuieli de judecată instanţa se pronunţă asupra lor prin dispozitiv, luând în considerare actele justificative depuse de părţi în acest scop, partea care le pretinde având obligaţia de a dovedi existenţa şi întinderea lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Potrivit celui de-al doilea motiv invocat de recurenta-pârâtă în susţinerea recursului formulat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce urmează.

În esenţă, chestiunea supusă analizei şi asupra căreia părţile au opinii contrare vizează dovedirea efectuării în legătură cu prezenta cauză a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în baza contractului de asistenţă juridică indicat de pârâta D. S.R.L..

Contrar opiniei instanţei de fond, pe care nu o împărtăşeşte, Înalta Curte constată că în speţă este îndeplinită cerinţa realităţii şi întinderii cheltuielilor de judecată, raportat la înscrisurile administrate în faţa primei instanţe şi completate în recurs. Sub acest aspect, este de observat că, din cuprinsul contractului de asistenţă juridică nr. x din 01.10.2021, rezultă că obligaţia de plată a onorariului de avocat rezidă din activităţile de redactare întâmpinare şi reprezentare în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nefiind obligatoriu ca partea să depună chiar chitanţa de plată a acestui onorariu, fiind suficientă în acest sens prezentarea facturii fiscale ce atestă dovada plăţii. Astfel, din înscrisurile existente la dosarul de fond-volumul IV, respectiv factura nr. x/22.02.2022 şi extrasul de cont pentru perioada 01.03.2022-31.03.2022 emis de I. S.A., rezultă că suma achitată este pentru asistenţă juridică conform art. 1.2.1.1 din contractul de asistenţă juridică încheiat sub nr. x/01.10.2021 şi reprezintă onorariul pentru redactare întâmpinare şi reprezentare în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

De aceea, sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte potrivit cărora prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 452 din C. proc. civ. atunci când a considerat că dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat nu este făcută întrucât în cuprinsul facturii fiscale nu se menţionează numărul dosarului. Într-adevăr, nicio normă legală nu prevede obligativitatea indicării numărului dosarului în cuprinsul facturii sau a altor elemente de identificare precum cele reţinute de prima instanţă.

Deşi se confirmă situaţia reliefată de instanţă privind neindicarea numărului de dosar în cuprinsul înscrisurilor depuse la fondul cauzei, nu se poate considera că onorariul aferent activităţilor prestate în legătură cu obiectul dedus judecăţii nu ar fi dovedit. Dimpotrivă, dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat a fost făcută, din analiza coroborată a datelor existente în documentele prezentate de parte putându-se concluziona în mod rezonabil că efectuarea cheltuielilor în cuantum de 9.416,80 RON reprezentând onorariu de avocat are o legătură intrinsecă cu prezenta cauză.

Cu alte cuvinte, onorariul avocaţial a fost achitat în legătură cu activităţile aferente combaterii pretenţiilor deduse judecăţii prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei de fond, astfel cum au fost precizate în contractul de asistenţă juridică, înscrisurile administrate în dovedirea cheltuielilor solicitate fiind supuse regulilor prevăzute de art. 272 şi următoarele, respectiv art. 292 şi următoarele din C. proc. civ. sub aspectul puterii doveditoare, menţiunile din înscrisuri care sunt în legătură directă cu raportul juridic al părţilor făcând dovada prestării serviciilor, până la proba contrară, în acord cu prevederile art. 273 alin. (2) C. proc. civ.

Cum, în prezenta cauză, actele prezentate de recurenta-pârâtă sunt înscrisuri ce fac dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, astfel cum impun dispoziţiile art. 452 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a acestor norme, pronunţând o soluţie nelegală din această perspectivă ce se impune a fi reformată în mod corespunzător.

Având în vedere incidenţa motivului de casare anterior menţionat, se reţine că nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu primului caz de casare invocat.

De asemenea, întrucât nu au făcut obiectul recursului supus analizei de faţă, vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei de fond referitoare la renunţarea reclamantei la judecata cererii de chemare în judecată şi la obligarea reclamantei să plătească pârâtei E. S.R.L. suma de 11.798,85 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cât priveşte solicitarea din întâmpinarea intimatei-reclamante A. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers judiciar, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că partea nu a depus dovezi ale efectuării acestora, nu a indicat cuantumul cheltuielilor şi nu a precizat în ce constau, în conformitate cu art. 451 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că raportat la modalitatea de soluţionare a recursului, care urmează a fi admis şi casată sentinţa atacată sub aspectul soluţiei criticate, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din acelaşi cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate, intimata-reclamantă fiind partea care a căzut în pretenţii, în accepţiunea normelor legale incidente în materie.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, fiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din acelaşi act normativ, raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul pârâtei, va casa în parte sentinţa recurată, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitate şi, în rejudecare, va admite cererea pârâtei şi va obliga reclamanta să-i plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 9.416,80 RON reprezentând onorariu de avocat. Totodată, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta D. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1084 din 10 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii pârâtei D. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitate şi, în rejudecare:

Obligă reclamanta A. S.R.L. să plătească pârâtei D. S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 9.416,80 RON reprezentând onorariu de avocat.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.