Tax authority’s appeal rejected; VAT refund and RON 5.79m statutory interest upheld.

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la 25.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.N.G.N. Romgaz S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat anularea deciziei nr. 40142/24.11.2021 şi a deciziei de respingere nr. 37910/13.05.2021, emisă de Serviciul de Evidenţă Analitică pe Plătitori, restituiri şi compensări, nr. 1, cu obligarea organului fiscal la:

- restituirea sau compensarea sumei de 19.653 RON reprezentând accesorii parţiale aferente debitului principal suplimentar stabilit de organele de inspecţie fiscală în sumă de 71.906 RON, la acestă sumă adăugându-se dobânda legală calculată conform legii, de la data plăţii efectuate de contribuabil şi până la data restituirii sau recuperării efective; pe motiv că suma de 71.906 RON se impune a fi calculată ca diferenţă între suma de 4.350.164 RON reprezentând debit principal TVA solicitată a fi anulată şi suma de 4.278.258 RON aferentă reducerilor comerciale în sumă de: 1.522.223 RON, 831.041 RON şi 1.924.994 RON, înscrise în sentinţa civilă nr. 2175/22.06.2016, care nu reprezintă hotărârea instanţei asupra fondului cauzei;

- acordarea de dobânzi în valoare de 5.794.971,00 RON, aferente sumei de 18.493.432 RON, de la data plătii sumelor componente şi până la data restituirii acestora, formulată în temeiul prevederilor art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât urmarea dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti care a avut ca efect anularea deciziei de impunere pentru suma totală de 18.493.432 RON se percepe, conform legii, dobândă legală datorată de la data plăţii efectuate de contribuabil şi până la data restituirii sau compensării efective.

A susţinut reclamanta că la data de 26.04.2021 cuantumul dobânzii legale aferente sumei de 18.493,432 RON, de la data plătii sumelor componente şi până la data restituirii sau recuperării acestora, era de 5.794.971,00 RON, sumă datorată de organul fiscal conform art. 182 din Codul de procedură fiscală, solicitând şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 148 din 23 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinare de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.N.G.N. Romgaz S.A. în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi, în consecinţă:

A anulat decizia nr. 40142/24.11.2021 privind soluţionarea contestaţiei şi decizia nr. 37910/13.05.2021, de respingere a cererii de restituire a sumelor; a obligat pârâta la restituirea/compensarea sumei de 19.653 RON reprezentând accesorii parţiale aferente debitului principal suplimentar stabilit de organele de inspecţie fiscală în sumă de 71.906 RON, precum şi a dobânzii legale calculată de la data plăţii efectuate de reclamantă şi până la data restituirii/recuperării efective.

De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.794.971,00 RON reprezentând dobânzi aferente sumei de 18.493.432 RON, calculate de la data plăţii şi până la data de 26.04.2021, precum şi la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 148 din 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta- pârâtă a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 21, 22 şi 182 din Legea nr. 207/2015 coroborate cu prevederile art. 622, 633 şi 634 din C. proc. civ. şi cu dispoziţiile OMFP nr. 1899/2004, în ceea ce priveşte naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o creanţă pentru a fi valorificată.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta- pârâtă a susţinut că a pus în executare hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2015 prin diminuarea obligaţiilor fiscale principale şi accesorii existente iniţial în fişa sintetică de plătitor, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 207/2015, coroborate cu prevederile art. 622 alin. (1), art. 633 şi art. 634 din C. proc. civ., reclamanta beneficiind de stingerea/compensarea obligaţiilor fiscale înregistrate ulterior, datorate şi neachitate, corespunzător sumei totale de 18.332.991 RON, compusă din:

- suma totală de 15.720.766 RON (4.278.258 RON TVA, 3.683.193 RON dobândă aferentă TVA, 641.738 RON penalităţi de întârziere aferente TVA, 3.517.500 RON impozit pe profit, 3.072.500 RON dobânzi aferente impozitului pe profit şi 527.625 RON penalităţi aferente impozitului pe profit) reprezentând obligaţii fiscale principale suplimentare şi accesoriile aferente acestora, stabilite de organele fiscale prin decizia de impunere desfiinţată parţial, având ca dată scadentă 7 mai 2019 (data rămânerii definitive a soluţiei de anulare);

- suma totală de 2.602.255 RON (886.883 RON dobânzi aferente TVA, 541.200 RON penalităţi de întârziere aferente TVA, 729.178 RON dobânzi aferente impozitului pe profit şi 444.964 RON penalităţi aferente impozitului pe profit) reprezentând obligaţii fiscale accesorii aferente aceloraşi debite principale, stabilite prin deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. 13164 şi 13165 din 2 mai 2017.

Sumele plătite de reclamantă în contul obligaţiilor fiscale anulate au stins obligaţii curente declarate de societate în cuantum de 12.569.976 RON (4.278.258 RON TVA şi 8.291.719 RON impozit pe profit), iar suma de 5.753.015 RON (plătită în contul dobânzi şi penalităţi de întârziere) a făcut obiectul compensării.

O altă critică adusă hotărârii atacate constă în încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2175 din 22 iunie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (în continuare, sentinţa nr. 2175/2016), definitivă prin decizia nr. 2326 din 7 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal (în continuare, decizia nr. 2326/2019), atât în ceea ce priveşte restituirea sumelor (în sensul că acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat), cât şi în ceea ce priveşte cuantumul total al debitelor aferente reducerilor comerciale pentru care actele fiscale au fost anulate, care a făcut şi obiectul unei cereri de îndreptare a erorilor materiale, cerere formulată de reclamantă şi respinsă prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu pronunţată la 3 februarie 2021.

Referitor la dobânzi, recurenta- pârâtă a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, susţinând, în esenţă, că refuzul acordării acestora a fost justificat, pentru că în litigiul soluţionat anterior intimata reclamantă nu a cerut acordarea de dobânzi aferente sumelor solicitate a fi restituite, iar cererea de restituire a fost respinsă.

În altă ordine de idei, a arătat că soluţia de obligare la plata dobânzilor este nelegală, pentru că, potrivit dispoziţiilor art. 168 din Codul de procedură fiscală şi ale Cap. 2 Anexa 1 din OMFP nr. 1899/2004, singurul competent să realizeze calculul dobânzilor este organul fiscal, iar instanţa de contencios administrativ şi fiscal ar putea doar să efectueze controlul judecătoresc asupra modului de stabilire a dobânzilor printr-un act administrativ emis de organul fiscal.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 10 octombrie 2022, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei de fond, apreciind că a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a art. 182 din Codul de procedură fiscală şi a celorlalte dispoziţii legale incidente.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor şi susţinerilor formulate prin întâmpinare şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, cu precizarea că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul este o cale de atac nedevolutivă, limitată la verificarea conformităţii sentinţei atacate cu regulile de drept aplicabile.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin sentinţa nr. 2175 din 22 iunie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis in parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi a dispus anularea în parte a deciziei de impunere nr. x/30.09.2014, a raportului de inspecţie fiscala nr. x/30.09.2014 si a dispoziţiei de măsuri nr. 197518/30.09.2014, emise de pârâta AJFP Alba, prin DGRFP Braşov, precum şi decizia nr. 190/18.06.2015, emisă de DGSC din cadrul ANAF, în ceea ce priveşte:

- impozitul pe profit aferent trimestrelor I-III 2008 si accesoriile aferente

- TVA-ul, impozitul pe profit si accesoriile aferente, generate de reducerile comerciale acordate in lunile aprilie si iunie 2009, respectiv decembrie 2010.

Au fost menţinute în rest actele administrative fiscale menţionate mai sus, iar capătul de cerere privind restituirea sumelor percepute nelegal a fost respins ca neîntemeiat.

Această sentinţă a fost reformată parţial prin decizia nr. 2326 din 7 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, care a admis recursurile declarate de autorităţile fiscale, a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, a respins excepţia prescripţiei dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale şi a respins capătul de cerere privind anularea actelor administrativ fiscale atacate în ceea ce priveşte impozitul pe profit aferent trimestrelor I – III 2008 şi accesoriile aferente.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate şi a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta – reclamantă Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A.

Prin urmare, a rămas definitivă, intrând în puterea lucrului judecat, soluţia de anulare a actelor fiscale în ceea ce priveşte TVA, impozitul pe profit şi accesoriile aferente, generate de reducerile comerciale acordate în lunile aprilie şi iunie 2009 şi în luna decembrie 2010,

Litigiul de faţă are caracter subsecvent anulării actelor administrative fiscale în limitele precizate mai sus şi vizează valorificarea de către intimata- reclamantă a dreptului la restituirea sumelor plătite fără a fi fost datorate, în temeiul art. 168 din Codul de procedură fiscală, şi a dreptului la dobândă prevăzut în art. 182 alin. (2) din acelaşi cod, pentru înlăturarea completă a consecinţelor vătămătoare ale actelor administrative fiscale nelegale, prin:

- restituirea/compensarea sumei de 19.653 RON, reprezentând accesorii parţiale aferente debitului principal suplimentar stabilit de organele de inspecţie fiscală în sumă de 71.906 RON, împreună cu dobânda legală calculată de la data plăţii efectuate de contribuabil şi până la data restituirii/recuperării efective;

- acordarea de dobânzi în valoare de 5.794.971,00 RON, aferente sumei de 18.493.432 RON de la data plăţilor efectuate în contul acestei sume şi până la data restituirii sau compensării efective, conform art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Cu titlu de premisă, Înalta Curte constată că, deşi nu a indicat expres motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta- pârâtă a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 2175/2016, în ceea ce priveşte restituirea sumelor achitate în baza actelor administrative fiscale anulate.

Potrivit art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar în temeiul art. 431 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de control judiciar reţine că soluţia de respingere a cererii de restituire a sumelor percepute nelegal, pronunţată prin sentinţa nr. 2175/2016, nu se opune cu autoritate de lucru judecat cererii ce formează obiectul litigiului de faţă, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de textele normative evocate.

Pe de o parte, cererea soluţionată prin sentinţa nr. 2175/2016 a fost formulată în cadrul acţiunii în contencios administrativ pe calea prevăzută în art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru repararea pagubei produse prin actele administrative fiscale contestate, în timp ce în procesul de faţă s-a urmat procedura administrativă de restituire a sumelor plătite nedatorat şi de acordare a dobânzilor, prevăzută în Codul de procedură fiscală, neexistând identitate de obiect şi de cauză a cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, hotărârea judecătorească anterioară nu a tranşat fondul problemei de drept referitoare la dreptul reclamantei de a fi despăgubită, motivul respingerii cererii constând în faptul că în litigiul respectiv reclamanta nu a oferit nicio informaţie cu privire la suma plătită şi la data plăţii şi nu a făcut vreo dovadă a plăţii.

De altfel, recurenta- pârâtă însăşi nu a negat dreptul intimatei- reclamante la recuperarea sumelor achitate în contul actelor administrative fiscale anulate, ci a procedat la anularea obligaţiilor principale şi accesorii existente iniţial în evidenţa fiscală şi la utilizarea sumelor plătite în plus pentru stingerea altor obligaţii curente sau compensarea unor debite accesorii, aşa cum a detaliat în recurs, obiectul disputei judiciare în prezentul proces constând doar în restituirea diferenţei de 19.653 RON, la care se adaugă chestiunea litigioasă a recunoaşterii dreptului la dobândă.

Sintetizând şi grupând criticile subsumate motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., corespunzător acestor două categorii de măsuri ce au format obiectul procedurii administrative finalizate prin actele contestate şi al învestirii instanţei de fond, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la suma de 19.653 RON

În sentinţa atacată s-a reţinut că intimata- reclamantă este îndreptăţită la restituirea sau la compensarea sumei achitate în plus cu titlu de accesorii aferente unei diferenţe de TVA care provine dintr-o eroare materială strecurată în actele administrative fiscale anulate prin sentinţa nr. 2175/2016, în sensul că în raportul de inspecţie fiscală, în decizia de impunere şi în decizia de soluţionare a contestaţiei s-a consemnat, în esenţă, că pentru luna iunie 2009 au fost acordate S.C. A. S.A. reduceri comerciale în valoare de 10.510.022,83 RON, cu TVA aferentă în sumă de 1.924.994,32 RON, care au atras reducerea corespunzătoare a bazei de impozitare, conform facturii de regularizare nr. x/20.07.2009.

Or, din factura nr. x emisă la data de 20.07.2009 rezultă că TVA aferentă reducerii de 10.510.002,83 RON a fost în sumă de 1.996.900,54 RON, iar la calculul total al taxei pe valoarea adăugată stabilite suplimentar de către organele fiscale (4.350.164 RON) a fost luată în considerare valoarea corectă de 1.996.900,54 RON, şi nu cea menţionată în mod eronat în actele fiscale (1.924.994 RON) şi preluată ca atare în considerentele sentinţei civile nr. 2175/2016.

În acest context, judecătorul fondului a constatat că, în fapt, deşi TVA stabilită suplimentar prin decizia de impunere nr. x/30.09.2014, achitată de către reclamantă cu OP nr. x/16.12.2016 şi anulată definitiv prin sentinţa civilă nr. 2175/2016 este de 1.996.900,54 RON (aferentă facturii nr. x/20.07.2009), pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a scăzut din evidenţa fiscală, cu prilejul punerii în executare a acestei sentinţe, doar suma de 1.924.994 RON, menţionată greşit în cuprinsul actelor emise de organele fiscale (şi reprodusă ca atare în hotărâre), susţinând că TVA anulată prin sentinţă este în cuantum de 4.278.258 RON, iar nu totalul de 4.350.164.

Semnificaţia juridică pe care instanţa de fond a dat-o situaţiei de fapt stabilite pe baza probei cu înscrisuri administrate în cauză nu încalcă prevederile art. 430 C. proc. civ. prin raportare la autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 2175/2016, pentru că soluţia consemnată în dispozitiv este aceea a anulării actelor administrative fiscale pentru TVA, impozitul pe profit si accesoriile aferente, generate de reducerile comerciale acordate în lunile aprilie şi iunie 2009, respectiv decembrie 2010 (ceea ce implică toarte obligaţiile fiscale aferente acelor operaţiuni), iar menţionarea sumei de 1.924.994 RON reprezintă doar preluarea susţinerilor din întâmpinarea pârâtei în partea expozitivă a considerentelor sentinţei, nefiind un aspect al situaţiei fiscale stabilite de instanţă pe baza analizei probelor şi a calificării juridice a faptelor. Aceasta este, de altfel, motivarea cu care, prin încheierea din 3 februarie 2021, a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantă.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate identifica o încălcare a normelor de drept material referitoare cuprinse în art. 21, 22 şi 182 din Legea nr. 207/2015 coroborate cu prevederile art. 622, 633 şi 634 din C. proc. civ. şi cu dispoziţiile OMFP nr. 1899/2004, astfel cum s-a enunţat în cererea de recurs.

Cu privire la dobânzi

Potrivit art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscală,

"(2) În cazul creanţelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal.(…)."

Instanţa de fond a făcut aplicarea corectă a acestui text normativ, acordând reclamantei dobânzile aferente obligaţiilor fiscale anulate prin hotărâre judecătorească definitivă şi care au fost stinse prin plată anterior anulării, dobânzi calculate de la data plăţii şi până la data compensării sau restituirii, conform dovezilor administrate în dosar.

Faptul că repararea prejudiciului produs prin actele administrative fiscale anulate nu se face prin restituirea efectivă a sumelor în contul contribuabilului, ci sub forma compensării cu debitele fiscale datorate de acesta, aşa cum permit prevederile art. 168 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură fiscală, nu înlătură dreptul la dobânzi, art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscal prevăzând expres că acestea se cuvin "până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal."

Un alt argument pe care autoritatea fiscală l-a subsumat motivului referitor la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscală este cel potrivit căruia prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2015, soluţionat prin sentinţa nr. 2175/2016, intimata- reclamantă nu a solicitat dobânzi, dar nici acest aspect nu atrage nelegalitatea soluţiei pronunţate în cauza de faţă, pentru că partea a cerut acordarea dobânzilor în procedura administrativă, conform art. 182 alin. (1) teza finală şi alin. (5) Codul de procedură fiscală, acest demers nefiind condiţionat de existenţa, în prealabil, a unei hotărâri judecătoreşti care să dispună cu privire la dobânzile solicitate.

Critica referitoare la încălcarea competenţei (exclusive) a autorităţii fiscale în ceea ce priveşte calculul şi plata efectivă a dobânzilor, în raport cu dispoziţiile art. 168 din Codul de procedură fiscală şi ale Capitolului 2 Anexa 1 a OMFP nr. 1899/2015 este, de asemenea, nefondată.

Aşa cum reiese din cele expuse anterior, intimata- reclamantă a solicitat acordarea dobânzilor printr-o cerere adresată autorităţii fiscale, a urmat procedura administrativă de contestare a deciziei de respingere a cererii, potrivit art. 268 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, după care s-a adresat instanţei de contencios administrativ competente, atacând decizia nr. 40142/21.11.2021, emisă în soluţionarea contestaţiei, împreună cu actele administrative fiscale la care se referă, aşa cum prevede art. 281 alin. (2) din acelaşi cod.

În cadrul controlului judecătoresc exercitat asupra actelor administrative, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa conform art. 18 din Legea nr. 554/2004 nu se limitează la anularea actului administrativ nelegal şi obligarea autorităţii emitente la emiterea unui act sau a unei opreraţiuni administrative, ci pot conţine măsuri care să asigure în mod efectiv restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat şi repararea pagubei cauzate reclamantului, fără ca aceste dispoziţii să poată fi considerate ingerinţe în atribuţiile autorităţilor publice.

Obligarea autorităţii fiscale la reanalizarea cererii sau la stabilirea cuantumului dobânzilor s-ar fi impus numai dacă probele administrate ar fi fost insuficiente pentru dezlegarea fondului raportului de drept fiscal care a generat litigiul. În speţă, însă, existenţa dreptului reclamantei la acordarea dobânzilor solicitate a rezultat din probele administrate, iar cuantumul şi modul de calcul se regăseau în dosarul administrativ (pag. 9 din contestaţia administrativă înregistrată la DGAMC cu nr. x/23.07.2021, fila x din vol. I al dosarului de fond), iar recurenta- pârâtă nu a invocat şi nu a demonstrat neregularităţi sau erori în acest calcul.

2. Temeiul de drept al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul exercitat conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 148 din 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.