Judge's transfer refusal upheld as SCM discretion prevails over IVF and family grounds

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.04.2023, contestatoarea A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de pârât, a solicitat: anularea Hotărârii secţiei de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 800/30.03.2023; obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care sa admită cererea de transfer a contestatoarei de la Judecătoria Constanţa la una din următoarele judecătorii: Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

În motivarea cererii de transfer a învederat că motivele ce stau la baza solicitării de transfer sunt de natură medicală şi personală.

Astfel, în ceea ce priveşte motivele medicale, la începutul anului 2022 a început efectuarea investigaţiilor medicale în urma imposibilităţii obţinerii uni sarcini, iar în urma investigaţiilor a primit recomandarea medicală de la medicul specialist de efectuare a unei proceduri de fertilizare in vitro. Efectuarea acestei proceduri nu se poate desfăşura decât în Bucureşti, implicând atât prezenta sa, cât şi a soţului. De asemenea, această procedură medicală implică prezenţa sa zilnică în Bucureşti, trebuind a merge la control de monitorizare la medicul specialist o dată la două zile, pentru ca medicul specialist să poată monitoriza răspunsul la tratamentul specific,

A arătat că în vederea asigurării dreptului la viaţă de familie şi accesul la servicii medicale de specialitate (proceduri de fertilizare în vitro putând fi efectuate numai în câteva oraşe din România, respectiv Bucureşti, Iaşi, Cluj), se impune transferul său la una din instanţele de pe raza Municipiului Bucureşti.

Totodată, a arătat că nu ar putea desfăşura această procedură în condiţii optime fiind în Constanţa, pe de o parte pentru că ar perturba grav activitatea Judecătoriei Constanţa, întrucât ar fi necesară acordarea unui concediu pe durata procedurii de fertilizare in vitro, neavând timpul necesar pentru a ajunge la Bucureşti la control după finalizarea programului de lucru şi a se reîntoarce în Constanţa a doua zi, iar pe de altă parte pentru că pe durata acestei proceduri ar trebui pe cât posibil să reducă efortul depus, iar efectuarea unei navete reprezintă un efort foarte mare.

În ceea ce priveşte motivele personale, distanţa de aproximativ 220 km între domiciliul său şi locul de muncă constituie un impediment real în rezolvarea problemelor medicale evidenţiate anterior.

În cuprinsul cererii a mai arătat că are domiciliul pe raza Municipiului Bucureşti, unde deţine posibilităţi locative proprii, soţul său fiind proprietarul unei locuinţe.

Prin Hotărârea nr. 800/30.03.2023, secţia pentru Judecători din cadrul CSM a respins cererea sa de transfer, contestatoarea susţinând că prin modalitatea de soluţionare a cererii, secţia pentru judecători a CSM şi-a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea competenţelor prevăzute de lege şi cu încălcarea drepturilor sale legitime, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 care reglementează "excesul de putere".

Cererea sa de transfer a fost analizată într-o manieră cu totul diferită în raport de cererea doamnei judecător B., în condiţiile în care, contestatoarea avea o vechime mai mare în magistratură şi în instanţă, precum şi o situaţie medicală şi familială diferită, toate acestea impunând determinarea cererii sale de transfer preferabile pe baza criteriilor prevăzute de art. 192 lit. d), c), h), i) şi j) din Legea 303/2022.

Astfel, a arătat că are o vechime în funcţia de judecător de 6 ani şi 1 lună, spre deosebire de doamna judecător B., care are o vechime în funcţia de judecător de numai 4 ani şi 1 lună, contestatoarea având deci o vechime cu 50% mai mare decât doamna judecător B. în funcţia de judecător, respectiv 2 ani în plus în funcţia de judecător.

De asemenea, are o vechime în cadrul Judecătoriei Constanţa de 2 ani şi 4 luni, spre deosebire de doamna judecător B., care avea o vechime în cadrul Judecătoriei Constanţa de numai 9 luni, contestatoarea având deci o vechime cu 50% mai mare decât doamna judecător B. în cadrul Judecătoriei Constanţa, respectiv 1 an si 7 luni în plus în cadrul Judecătoriei Constanţa.

Totodată, contestatoarea este căsătorită şi are domiciliul în Bucureşti, alături de soţul său, unde deţin o locuinţă, conform documentelor ataşate, spre deosebire de doamna judecător B., care nu are nicio legătură cu oraşul Bucureşti şi nu este căsătorită.

De asemenea, a invocat şi dovedit probleme medicale, conform documentelor medicale ataşate, spre deosebire de doamna judecător B., care nu a invocat existenţa unor probleme medicale.

Prin urmare, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 191 din Legea 303/2022 cererea formulată de subsemnata trebuia admisă cu prioritate faţă de cererea doamnei judecător B..

Contestatoarea apreciază că prin hotărârea contestată nu a fost analizată în mod obiectiv situaţia sa, argumentele oferite în motivarea hotărârii contestate nefiind relevante, atât timp cât se referă doar la date statistice şi la situaţia judecătorilor stagiari din cadrul Judecătoriei Constanţa, fără legătură cu argumentele de ordin personal şi profesional invocate, nefiind motivată în concret soluţia de respingere a cererii sale de transfer, ca urmare a admiterii transferului doamnei judecător B., deşi aceasta nu are o situaţie personală care să justifice transferul său în detrimentul contestatoarei, astfel că prin prisma criteriilor impuse de lege în soluţionarea cererilor de transfer, doamna judecător B. nu trebuia să aibă întâietate la obţinerea unui transfer, câtă vreme aceasta nu este căsătorită şi nu avea o situaţie personală care să justifice transferul său cu întâietate faţă de contestatoarea din prezenta cauză.

Faptul că doamna B. era delegată la Judecătoria Sectorului 3 de aproximativ 1 lună la momentul soluţionării cererii de transfer nu justifică transferul acesteia cu prioritate faţă de contestatoare, delegarea la o instanţă nefiind un criteriu în evaluarea comparativă a două cereri de transfer conform art. 192 din Legea 303/2022.

În ceea ce priveşte criteriul delegării la instanţa la care se solicită transferul, trebuie observat că delegarea nu este menţionată printre criteriile enumerate limitativ de art. 192 din Legea nr. 303/2022 şi argumentul delegării doamnei judecător B. la Judecătoria Sectorului 3 nu putea prevala în analiza cererilor de transfer, neputând fi valorificat cu prioritate faţă de criteriile legale.

Aşa cum rezultă din prevederile art. 192 din Legea 303/2022, printre criteriile ce se impun a fi luate în seamă în vederea soluţionării cererilor de transfer se numără vechimea la instanţa de unde se solicită transferul şi vechimea în funcţia de judecător, domiciliul solicitantului, distanţa dintre domiciliu şi sediul instanţei, posibilităţile de navetă şi timpul alocat navetei, situaţia familială şi medicală.

Mai susţine contestatoarea că hotărârea contestată nu conţine o motivare sau considerare de orice fel cu privire la motivele personale/familiale invocate în cerere.

Simpla evocare a criteriilor regulamentare nu satisface obligaţia de motivare a refuzului şi nici nu permite părţii în cauză, dar nici instanţei de judecată, înţelegerea raţionamentului adoptat de autoritate, prin care se refuză transferul.

În circumstanţele date, hotărârea contestată este lovită de nulitate, nefiind deloc cercetate şi corect evaluate motivele de ordin personal şi familial invocate, în acest context, reclamanta fiind în imposibilitate vădită şi completă de a afla raţiunile pentru care au fost omise motivele de ordin personal şi familial pe care le-a evocat şi dovedit şi de a discerne dacă argumentele în discuţie au cântărit sau nu în adoptarea unei anumite soluţii.

În motivarea hotărârii contestate, secţia pentru judecători, după ce descrie situaţia privind numărul de dosare şi încărcătura pe judecător la Judecătoria Constanţa şi la judecătoriile la care s-a solicitat transferul, reţine faptul că la instanţa de la care se solicită transferul au fost formulate cereri de transfer de către 10 judecători, însă, având în vedere numărul posturilor vacante existente, pentru a nu afecta desfăşurarea activităţii instanţei, secţia pentru judecători consideră oportună admiterea cererii doamnei judecător B., cu o vechime mult inferioară reclamantei, necăsătorită, fără copii şi fără vreo situaţie personală deosebită care să necesite prezenţa sa în Municipiul Bucureşti, dobândind totodată o importantă covârşitoare un criteriu neprevăzut de lege, respectiv delegarea cu o lună în urmă a doamnei judecător B. la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, fiind ignorate toate celelalte criterii prevăzute de lege şi cu privire la care contestatoarea avea întâietate în admiterea cererii de transfer.

De asemenea, a arătat că, deşi atât cererea reclamantei, cât şi cererea doamnei judecător B. au primit avize negative atât de la Judecătoria Constanţa, cât şi de la Curtea de Apel Constanţa, numai în cazul reclamantei s-a apreciat că respectivele avize negative constituie un impediment la transfer, în ceea ce o priveşte pe doamna B. apreciindu-se că se poate dispune transferul acesteia la Judecătoria Sectorului 3, deşi această instanţă avizase pozitiv şi transferul reclamantei din prezenta cauză.

Din perspectiva interesului bunei funcţionări a sistemului judiciar, acordarea transferului reclamantei părea a fi oportună măcar cu privire la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sau Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, instanţe mai încărcate decât Judecătoria Constanţa, care avizase pozitiv transferul şi care avea o nevoie mai mare de personal decât Judecătoria Sectorului 3 unde a fost transferată doamna judecător B..

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând contestaţia formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte a fost învestită în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu analiza legalităţii Hotărârii nr. 800 din 30 martie 2023 a Consiliului Naţional al Magistraturii – secţia pentru Judecători.

Potrivit dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată: "(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 190 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 189 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile ori compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau acestui parchet o impun".

Totodată, art. 192 din acelaşi act normativ prevede că "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul actelor administrative atacate în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârile contestate respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 188, ale art. 190, precum şi ale art. 192 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, corelând şi avizele emise în temeiul art. 188 din aceeaşi lege, de instanţele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatoarei.

Sub aspectul conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale şi profesionale invocate de contestatoare, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe judecător şi pe schemă, la acel moment, precum şi cu avizele emise în cauză.

Secţia pentru judecători a observat faptul că 17 judecători de la Judecătoria Constanţa au solicitat transferul la alte instanţe, iar, în eventualitatea admiterii tuturor acestor cereri de transfer, buna funcţionare a acestei instanţe ar fi fost grav afectată, având în vedere că 10 posturi erau vacante, 2 posturi temporar vacante, iar 8 posturi aveau ca titulari judecători stagiari, având o competenţă redusă de soluţionare a cauzelor, aspecte ce au rezultat şi din avizele nefavorabile comunicate de Curtea de Apel Constanţa şi Judecătoria Constanţa.

Examinând concomitent cele 10 cereri de transfer de la Judecătoria Constanţa, pentru asigurarea bunei funcţionări a acestei instanţe, secţia pentru judecători a apreciat că se impune admiterea doar a unei singure cereri de transfer, respectiv cererea formulată de doamna judecător B., având în vedere situaţia personală deosebită a doamnei judecător, ce făcea necesară prezenţa acesteia în Municipiul Bucureşti.

Reţinând şi avizele negative emise de Curtea de Apel Constanţa şi Judecătoria Constanţa, secţia pentru judecători a apreciat că, la acel moment, nu era oportun transferul reclamantei de la Judecătoria Constanţa la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti sau la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Prin urmare, analizând cererea de transfer formulată, prin raportare la criteriile legale mai sus arătate, care nu au o ordine de prioritate şi reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, precum şi la necesitatea menţinerii unui echilibru între interesul public - buna funcţionare a instanţelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, secţia pentru judecători a considerat, la acel moment, neoportună acordarea transferului în raport de gradul de ocupare al posturilor la Judecătoria Constanţa, precum şi în raport de avizele nefavorabile.

Referitor la criticile reclamantei potrivit cărora secţia pentru judecători nu ar fi acordat relevanţă la analiza cererii de transfer motivelor personale şi profesionale invocate în susţinerea cererii, acestea nu pot fi reţinut de vreme ce chiar din cuprinsul hotărârii rezultă că cererea de transfer a fost analizate în raport de toate motivele invocate, inclusiv cele personale şi profesionale.

În ceea ce priveşte motivele personale sau profesionale invocate de contestatoare în susţinerea temeiniciei cererii de transfer, acestea nu constituie motive excepţionale de natură a răsturna raportul de preeminenţă al interesului public faţă de drepturile şi interesele private ale solicitantului.

De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura transferului.

Or, în cauză, soluţia de respingere a cererilor de transfer ale petentei dispuse de secţia pentru judecători este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege.

Din punct de vedere al cerinţei legale a motivării, instanţa de contencios administrativ poate pronunţa o soluţie de anulare a actului administrativ, dacă este vorba despre o nemotivare totală a acestuia sau dacă din cuprinsul motivelor sumar expuse, judecătorul, dar şi partea vătămată, nu pot analiza şi decela raţionamentul autorităţii emitente. Se constată, însă, că hotărârea atacată respectă cerinţele prevăzute de lege din perspectiva motivării.

Verificând Hotărârea nr. 800/30.03.2023, Înalta Curte constată că aceasta este motivată, expunând corespunzător atât obiectul cererii de transfer şi împrejurările pe care acestea se întemeiază, cât şi argumentele secţiei pentru judecători pentru care a fost respinsă solicitarea contestatoarei, respectiv datele obiective privind situaţia posturilor, încărcătura pe judecător şi pe schemă de la instanţele implicate în procedura transferului, avizele instanţelor implicate, precum şi argumente referitoare la asigurarea bunei funcţionări a judecătoriei de la care se solicită transferul, care au determinat intimatul să adopte soluţia de respingere a solicitării de transfer.

La verificarea legalităţii hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatoarei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speţă, funcţionarea optimă a instanţelor implicate în analiză, având în vedere date statistice şi criterii concrete relevante obiective privind toate cererile formulate, iar nu scoase din context şi interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

De asemenea, criticile contestatoarei referitoare la nelegalitatea respingerii cererii sale de transfer prin raportare la soluţia de admitere a celeilalte cereri de transfer sunt nefondate, atât timp cât secţia pentru judecători a reţinut concursul mai multor cereri de transfer de la Judecătoria Constanţa şi a apreciat că pentru asigurarea bunei funcţionări a acestei instanţe putea fi admisă doar una, iar solicitările magistraţilor au fost analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte, prin raportare la aceleaşi criterii legale, astfel încât nu se poate vorbi în speţă de o încălcare a principiului egalităţii de tratament.

De altfel, reţinând concursul cererilor de transfer de la Judecătoria Constanţa, pentru asigurarea bunei funcţionări a acestei instanţe, secţia a apreciat că se impunea admiterea doar a unei cereri de transfer, respectiv cererea formulată de doamna judecător B., care a solicitat transferul la mai multe instanţe, inclusiv la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti unde era delegată la acel moment, astfel ca admiterea acestei cereri nu afecta buna funcţionare a Judecătoriei Constanţa, atât timp cât doamna judecător nu funcţiona efectiv în instanţă.

Susţinerile reclamantei potrivit cărora secţia pentru Judecători ar fi folosit un criteriu neprevăzut de lege în aprecierea ca prioritară a cererii doamnei judecător B., respectiv cel al delegării în cadrul instanţei unde s-a solicitat transferul, sunt neîntemeiate, în condiţiile în care în hotărârea contestată nu se reţine o asemenea împrejurare, prioritatea solicitării doamnei judecător fiind determinată de situaţia personală deosebită a acesteia.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 800/30.03.2023 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii – secţia pentru Judecători, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competenţelor prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 29 din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatoare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 800/30.03.2023 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 26 septembrie 2023.