Court of Accounts audit of unlawful labor restructuring: res judicata effect of prior dismissal annulments on audit liability
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal, upholding the lower court’s decision that rejected the company's suit to annul a Court of Accounts audit decision and its associated measures, thereby affirming the validity of the audit findings. The dispute centered on a public-sector railway company’s challenge to an audit determination that its 2018 restructuring measures, which resulted in the dismissal of three employees, violated labor laws by lacking a real and serious cause, thereby causing a financial loss of 696,754 RON. The decisive legal basis for the decision was the doctrine of res judicata (authority of the judgment) under Articles 430 and 431 of the Civil Procedure Code, which bound the company to the definitive prior court rulings that had already annulled the specific dismissal decisions as unlawful under Article 65 of the Labor Code, preventing the company from re-litigating the legality of the restructuring despite its arguments regarding corporate liability and duty of care under the Civil Code and Commercial Companies Law.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 143 din Legea nr. 31/1990, art. 213 C. civ, art. 1441 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 155 din Legea nr. 31/1990, art. 430 alin. (1) din C. proc. civ; Court of Accounts audit of unlawful labor restructuring: res judicata effect of prior dismissal annulments on audit liability: The dispute centered on a public-sector railway company’s challenge to an audit determination that its 2018 restructuring measures, which resulted in the dismissal of three employees, violated labor laws by lacking a real and serious cause, thereby causing a financial loss of 696,754 RON. The decisive legal basis for the decision was the doctrine of res judicata (authority of the judgment) under Articles 430 and 431 of the Civil Procedure Code, which bound the company to the definitive prior court rulings that had already annulled the specific dismissal decisions as unlawful under Article 65 of the Labor Code, preventing the company from re-litigating the legality of the restructuring despite its arguments regarding corporate liability and duty of care under the Civil Code and Commercial Companies Law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as unfounded in the administrative and fiscal content of the case.
Procedural rule applied to dismiss the appeal based on the court's evaluation of the arguments.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" – S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta să se dispună anularea încheierii nr. III/37/17.09.2021 a Curţii de Conturi şi anularea Deciziei nr. III/5/12.07.2021 a Departamentului III al Curţii de Conturi a României exclusiv în privinţa măsurii de la pct. II.9 din Decizia nr. III/5/2021.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 656 din 28 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători", în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători", întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în speţă, operează autoritatea de lucru judecat cu privire la dosarele nr. x/2018, nr. y/2018 şi nr. w/2018 în sensul că măsurile dispuse de recurentă au fost contrare prevederilor art. 65, 78 şi 80 Codul muncii.
A reţinut instanţa de fond ca nefiind relevante soluţiile pronunţate de instanţele de judecată în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018, deoarece un act administrativ poate fi deopotrivă legal în privinţa unora dintre măsuri, dispuse în legătură cu unii dintre destinatari şi, totodată, să conţină prevederi nelegale în legătura cu alţi destinatari.
În cazul celor cinci litigii mai sus menţionate, îndeplinirea condiţiilor art. 65 din Codul muncii, deşi s-a făcut unitar de către instanţele de judecată, divergenţa de opinii a decurs, în realitate, din modul în care aceste instanţe s-au raportat la definirea cauzei reale şi serioase a concedierii.
Contrar reţinerilor instanţei de fond şi ale intimatei-pârâte, în sensul că cele 3 posturi ocupate de A., B. şi C. ar fi fost desfiinţate formal, în realitate, atribuţiile celor trei persoane au fost preluate de către conducerea altor direcţii şi servicii, cu o salarizare inferioară.
Or, atât timp cât legea permite angajatorului să concedieze un salariat în baza art. 65 din Codul Muncii şi să împartă/redistribuie atribuţiile salariatului concediat unor salariaţi existenţi, nefiind obligat să înlăture aceste atribuţii, în opinia recurentei, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a acestor prevederi legale.
Mai mult, în condiţiile în care existau opinii contradictorii ale instanţelor de judecata, nu se poate reţine că măsura modificării structurii organizatorice dispusă prin Decizia Consiliului de Administraţie nr. 20/27.04.2018 a fost luată arbitrar şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 65, 78 si 80 din Codul muncii.
Pe această cale, critică reţinerea instanţei de fond care îşi însuşeşte considerentul intimatei-pârâte în sensul că Decizia Consiliul de Administraţie nr. 20/27.04.2018 ar fi reprezentat o decizie de revocare din funcţie a reclamanţilor din dosarele nr. x/2018, nr. y/2018 şi nr. w/2018.
În cauză s-au depus înscrisuri în dovedire din care rezultă, pe de o parte, faptul că funcţiile (director general adjunct operaţional, director resurse umane şi şef serviciu) celor trei salariaţi nu sunt funcţii de director cărora Consiliul de Administraţie să le fi delegat atribuţii de conducere a societăţii în conformitate cu prevederile art. 143 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, iar, pe de altă parte, măsura modificării structurii organizatorice a CFR Calatori central s-a luat în temeiul art. 26 alin. (1) pct. (ii) lit. i) din Actul Constitutiv al CFR Calatori.
În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului şi menţinerea măsurii II.9 lit. a), critică hotărârea ca fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 213 C. civ. coroborat cu art. 1441 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, coroborate cu prevederile art. 1270, 1350, 1531, 1533,1548 din C. civ.
Raportat la dispoziţiile art. 213 C. civ. coroborat cu art. 1441 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, redat şi de către Comisie, obligaţiile contractuale ale membrilor organelor de administrare sunt de diligentă (de mijloace) şi nu de rezultat.
În speţă, faţă de dispoziţiile art. 213 C. civ. coroborat cu art. 1441 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, recurenta susţine că va fi în imposibilitatea demonstrării vinovăţiei membrilor consiliului de administraţie.
Mai mult, apanajul atragerii răspunderii organelor de administrare ale societăţii, raportat la prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990, aparţine adunării generale a acţionarilor.
Recurenta mai critică şi soluţia de menţinere a măsurii II.9 lit. b) din Decizia contestata, arătând că, deşi instanţa de fond a constatat că intimata-pârâtă nu a analizat criticile reclamantei în considerentele încheierii nr. 37/17.09.2021, le respinge ca nefondate, nefiind de natură a conduce la anularea actelor contestate.
Or, reprezentanţilor intimatei-pârâte li s-a pus la dispoziţie cu adresa nr. OJ2/a/l.437/16.03.2021, situaţia dosarelor având ca obiect drepturi patrimoniale judecate definitiv în perioada 2018 - 2019, în care, la poziţiile nr. 26 - 28 se identifică şi cele 3 dosare ale salariaţilor concediaţi în urma Deciziei Consiliului de Administraţie nr. 20/27.04.2018.
În absenţa oricăror alte litigii decât cele comunicate intimatei-pârâte cu adresa nr. OJ2/a/1.437/16.03.2021, rezulta fără echivoc faptul că măsura dispusă la pct. II.9 lit. b) din Decizie a rămas fără obiect, fiind dusă la îndeplinire de însăşi echipa de control.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Un prim argument al recurentei-reclamante este acela că instanţa de fond în mod nelegal a reţinut că, în speţă, operează autoritatea de lucru judecat cu privire la dosarele nr. x/2018, nr. y/2018 şi nr. w/2018, în sensul că măsurile dispuse de recurentă au fost contrare prevederilor art. 65, 78 şi 80 Codul muncii.
Înalta Curte nu poate primi critica recurentei, reţinând în acord cu instanţa de fond legalitatea abaterii contestate, având în vedere că cele trei decizii de concediere (Decizia nr. 1/5604/02.07.2018 prin care au încetat raporturile de muncă ale domnului A. cu SNTFC "CFR Călători" – S.A., Decizia nr. 1/5600/02.07.2018 prin care au încetat raporturile de muncă ale doamnei B. cu SNTFC "CFR Călători" - S.A. şi Decizia nr. 1/4398/27.04.2018 prin care au încetat raporturile de muncă ale doamnei C. cu SNTFC "CFR Călători") au fost anulate definitiv de instanţele de judecată, acestea constatând că desfiinţarea posturilor şi concedierea celor trei angajaţi s-a realizat în baza unei decizii de reorganizare care nu respectă dispoziţiile art. 65 Codul muncii, neavând o cauză reală şi obiectivă.
Prin urmare, în mod corect s-a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în respectivele dosare, în conformitate cu dispoziţiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. (Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. (Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă).
Înalta Curte susţine argumentaţia primei instanţe, în sensul că în raport de prevederile art. 435 alin. (1) C. proc. civ. (Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora), hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2018 (sentinţa civilă nr. 1233/05.03.2019 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului, prin decizia civilă nr. 3665/10.09.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, privind acţiunea reclamantului A.), nr. t/2018 (sentinţa civilă nr. 3115/30.05.2019 a Tribunalului Bucureşti, menţinută prin decizia nr. 1867/30.06.2020 a Curţii de Apel Bucureşti privind acţiunea reclamantei B.) şi nr. w/2018 (Decizia civilă nr. 5980/18.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost schimbată în tot sentinţa civilă nr. 7958/31.01.2018 a Tribunalului Bucureşti şi anulată decizia de concediere nr. 1/4398/27.04.2018 în privinţa numita C.) este opozabilă faţă de SNTFC CFR Călători S.A., chestiunea litigioasă a nelegalităţii restructurării posturilor celor 3 salariaţi şi concedierii acestora deja tranşată de către instanţele de judecată putând să fie opusă recurentei care nu va putea să contrazică aceste aspecte, fiind ţinută de autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri.
De asemenea, este corectă şi observaţia primei instanţe, în sensul că nu prezintă relevanţă în cauză împrejurarea că în privinţa altor doi salariaţi, care au contestat deciziile de concediere, s-a reţinut legalitatea restructurării posturilor, câtă vreme abaterea constatată de intimata-pârâtă nu priveşte restructurarea posturilor celor 2 salariaţi.
Întrucât instanţele de judecată au stabilit deja prin hotărâri definitive că dispoziţiile din Codul Muncii au fost încălcate, în mod corect a reţinut instanţa de fond că pârâta Curtea de Conturi nu avea posibilitatea de a realiza o nouă evaluare a situaţiei de fapt şi a prevederilor legale incidente, dezlegările instanţelor anterior menţionate opunându-se cu autoritate de lucru judecat.
De asemenea, analizând hotărârile instanţelor de judecată referitoare la anularea deciziilor de concediere, respectiv a deciziilor nr. 1/5604/02.07.2018, 1/5600/02.07.2018 şi nr. 1/4398/27.04.2018, intimata - pârâtă corect a reţinut că desfiinţarea posturilor deţinute de reclamanţi, respectiv A., B. şi C., a fost formală şi, pe cale de consecinţă, plata despăgubirilor egale cu salariile/diferenţele de salarii indexate, majorate şi reactualizate de la data concedierii şi până la data reintegrării efective, precum şi a plăţilor reprezentând daune morale şi a cheltuielilor de judecată, reprezintă un prejudiciu în bugetul entităţii, prejudiciu care se ridică la suma de 696.754 RON.
Corect a reţinut judecătorul fondului că, la momentul efectuării controlului, abaterea şi stabilirea prejudiciului nu au avut în vedere reorganizarea realizată în ansamblul său, ci exclusiv acele măsuri de reducere ale celor 3 posturi, care au fost definitiv anulate de instanţele de judecată.
Împărtăşind raţionamentul instanţei de fond, Înalta Curte reţine că susţinerea recurentei – reclamante referitoare la realizarea unei economii în buget este nejustificată, având în vedere că aceasta a fost obligată prin hotărâri judecătoreşti la plata de daune morale şi materiale, precum şi la plata de cheltuieli de judecată, iar cei 3 salariaţi nu au prestat în contrapartidă o muncă în folosul societăţii.
Şi în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 213 C. civ. coroborat cu art. 1441 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, coroborate cu prevederile art. 1270, 1350, 1531, 1533,1548 din C. civ., în mod judicios prima instanţă a reţinut că măsura dispusă la pct. 9 lit. b) din Decizia nr. III/5/2021 a fost dispusă în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992 - art. 33, precum şi ale Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 – art. 174, singura competentă în cuantificarea prejudiciului final fiind entitatea verificată, care trebuie să procedeze la propria analiză interne în scopul determinării cuantumului acestui prejudiciu şi al identificării persoanelor responsabile.
Privitor la rămânerea fără obiect a măsurii dispuse la pct. 9 lit. a) din Decizie, se reţine că evaluarea prejudiciului de către intimata Curtea de Conturi prin raportare la cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărâri definitive nu reprezintă o ducere la îndeplinire a măsurii dispuse în sarcina recurentei – reclamante.
De asemenea, chiar dacă scopul controlului efectuat de intimată constă în a identifica cauzarea unui prejudiciu şi stabilirea de măsuri în sensul reparării acestuia, totuşi modalitatea concretă de recuperare a prejudiciului urmează a fi determinată de reclamantă, în calitate de entitate verificată, aceasta fiind obligată să identifice în concret şi persoanele responsabile de producerea acestui prejudiciu.
Astfel, în raport de considerentele de fapt şi de drept reţinute anterior, Înalta Curte va respinge şi criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod C. proc. civ.
Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 656 din 28 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 26 septembrie 2023.