Judicial review of disciplinary inspection: limits on challenging judicial cost allocation as gross negligence

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia împotriva Rezoluţiei Inspector-şef nr. C20-252 din 6 martie 2020 şi a Rezoluţiei nr. 79/A a Direcţiei de inspecţie pentru judecători, nr. lucrare 19-5484 din 10 ianuarie 2020, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.05.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciar a solicitat c prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţ să se dispună admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiilor menţionate şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

La 9.11.2020 reclamanta a depus o cerere intitulată "precizare şi completare, la cererea de chemare în judecată, cerere prin care a reluat aspectele de fapt expuse prin cererea de chemare în judecată fără a invoca noi motive de nelegalitate a actelor contestate.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtă s-a invocat excepţia tardivităţii cererii completatoare.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Decizia nr. 640 din 23 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX –a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii cererii completatoare ca neîntemeiată. A respins cererea astfel cum a fost completată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 640 din 23 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX –a contencios administrativ şi fiscal, recurenta-reclamantă A. a formulat recurs, solicitând casarea în parte a hotărârii, admiterea contestaţiei şi cercetarea disciplinară a magistraţilor reclamaţi, întemeindu-şî cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că prin cererea intitulată precizare şi completare la acţiune au fost reluate aspectele de fapt expuse prin cererea de chemare în judecată fără a invoca noi motive de nelegalitate a actelor contestate, întrucât această cerere critică rezoluţia de clasare a inspectorului judiciar privind aspecte referitoare la cercetarea prealabilă efectuată, în timp ce plângerea împotriva rezoluţiei de clasare critică argumentarea prin care inspectorul judiciar îşi întemeiază soluţia de clasare.

În continuare apreciază recurenta-reclamantă că soluţia instanţei a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material motivat de faptul că deşi a reţinut că instanţa de apel a expus argumentele pentru care a admis cererea de obligare la plata onorariului şi motivele pentru care nu a redus valoarea acestuia prin aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că memoriul cu actele anexate, contestaţia precizată şi completată, răspunsul la întâmpinare, concluziile scrise, sesizarea abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, nu reclamă încălcarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, hotărârea recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară

Prin întâmpinarea formulată s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat nu poate fi reţinut.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că, prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători sub nr. x, recurenta-reclamantă A. a formulat plângere sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 de către judecătorii din completul care a soluţionat cererea de apel în dosarul nr. x/2017. Prin această sesizare, a arătat recurenta-reclamantă că ar fi fost obligată la plata onorariului de avocat în valoare de 800 RON către intimatul pârât, făcându-se referire în motivare la protocolul MJ cu UNBR şi la faptul că apelanta reclamantă i-ar fi plătit avocatului care o reprezintă un onorariu în valoare de 500 RON, deşi aceasta nu a fost reprezentată/asistată de avocat în dosarul x/2017 De asemenea, recurenta-reclamantă s-a plâns de existenţa unei disproporţii între valoarea onorariului şi munca efectivă a avocatului părţii adverse.

Lucrarea a fost soluţionată de către inspectorul judiciar desemnat în condiţiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, sens în care au fost avute în vedere sesizarea recurentei-reclamante, datele din sistemul ECRIS referitoare la cauza indicată, precum şi relaţiile comunicate de Tribunalul Dâmboviţa la care s-au anexat înscrisuri, respectiv relaţiile transmise de Judecătoria Pucioasa cu adresa nr. x/09.01.2020, ca urmare a solicitării inspectorului judiciar, în temeiul dispoziţiilor art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2020, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată şi republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate, nu s-au conturat indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, recurenta-reclamantă a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, care a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-252.

În cauza de faţă, în mod temeinic şi legal a reţinut instanţa fondului că procedura instituită prin art. 45 din Legea nr. 317/2004 atribuie Inspecţiei Judiciare competenţa de a verifica sesizările formulate de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, prevăzute în Legea nr. 303/2004.

Instanţa de fond a subliniat că unicul scop al sesizării Inspecţiei Judiciare trebuie să fie cercetarea unor posibile abateri disciplinare săvârşite de magistraţi, din moment ce, conform art. 45 din Legea nr. 317/2004, după verificările prealabile efectuate în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, aceasta poate dispune fie clasarea sesizării, fie începerea cercetării disciplinare.

În ceea ce priveşte competenţa instanţei de contencios administrativ, corect s-a reţinut că nici Inspecţia Judiciară şi nici instanţa, pe calea prezentului demers judiciar, nu pot controla hotărârile judecătoreşti pronunţate de judecător, nici sub aspectul soluţiei şi nici al considerentelor, părţile având posibilitatea formulării căilor de atac în scopul verificării temeiniciei şi/sau a legalităţii hotărârii.

Ceea ce verifică Inspecţia Judiciară este conduita magistratului, respectiv exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune. Art. 991 stipulează că există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane/există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Astfel, procedura instituită de art. 45 şi 451 din Legea nr. 317/2004 urmăreşte exclusiv atragerea răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile legii. În aceste limite, instanţa de fond a constatat că prin considerentele rezoluţiei de clasare, inspectorul a expus situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, dar şi motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia sa.

Totodată, a rezultat că instanţa de control judiciar a prezentat, în mod clar raţionamentul juridic care a determinat respingerea apelului promovat, raportându-se în principal la limitele onorariului minim stabilit prin protocolul semnat în anul 2015 de reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi Uniunii Naţionale a Barourilor din România pentru cererile evaluabile în bani, precum şi la dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., faţă de complexitatea cauzei, activitatea desfăşurată de avocat şi circumstanţele cauzei, ţinând seama că pretenţiile solicitate derivau dintr-o cauză penală, că avocatul intimatului pârât s-a prezentat la primul termen de judecată şi a pus concluzii pentru clientul său.

Neconcordanţa invocată de reclamantă nu a putut fi asimilată gravei neglijenţe în sensul dat de legiuitor abaterii disciplinare analizate. Faptul că a fost adoptată o soluţie care nu a fost conformă intereselor recurentei-reclamante nu a putut fi apreciată ca o conduită necorespunzătoare a judecătorilor reclamaţi, neputând fî antrenată răspunderea disciplinară a acestora.

De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în cadrul verificărilor prealabile, inspectorii judiciari se bucură de independenţă şi acţionează cu imparţialitate, conform art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, iar pe de altă parte, analiza existenţei sau inexistenţei indiciilor de săvârşire a unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, pe baza rezultatului verificărilor prealabile efectuate cu privire la aspectele care fac obiectul sesizării, ceea ce presupune, în prealabil, stabilirea situaţiei de fapt şi ulterior acesteia, o operaţiune de încadrare juridică a faptelor reţinute, în vederea argumentării soluţiei date sesizării.

În concluzie, în considerarea dispoziţiilor art. 45 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte reţine că nemulţumirile expuse în cuprinsul sesizării de către recurenta-reclamantă au fost analizate în mod corespunzător de către inspectorul judiciar care a concluzionat ca nu au rezultat indicii ale săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Pe de altă parte, nici susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora nu ar fi fost analizate toate motivele de nelegalitate şi netemeînicie ale rezoluţiei nr. 97/A prin rezoluţia nr. C20-252 emisă de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, nu au fost confirmate, Curtea de Apel respingându-le în mod judicios ca fiind neîntemeiate.

Referitor la solicitarea recurentei-reclamante de cercetare disciplinară a magistraţilor judecători reclamaţi, Înalta Curte subliniază faptul că cercetarea disciplinară a magistraţilor se poate realiza doar în condiţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, care reglementează atât competenţele Inspecţiei Judiciare şi atribuţiile inspectorilor judiciari, cât şi procedura cercetării disciplinare.

Pentru considerentele expuse, în mod corect instanţa fondului a respins contestaţia împotriva rezoluţiei inspectorului şef ca neîntemeiată, constatând că atât rezoluţia de clasare, cât şi rezoluţia inspectorului şef sunt legal întocmite, cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 640 din 23 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX –a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 21 septembrie 2023.