Extraordinary appeal challenging specialized section’s reversal of precedent without United Sections referral; jurisdictional scope of annulment grounds.

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat acţiune în constatare, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce o priveşte pe doamna A..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 87 din 4 februarie 2020, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâta A. şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, iar în subsidiar respingerea cererii de constatare a calităţii sale de lucrător al Securităţii.

2. Decizia instanţei de recurs şi contestaţia în anulare formulată

Prin decizia nr. 2372 din 20 aprilie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a judecăţii recursului până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, formulată de recurenta pârâtă A., precum şi recursul formulat de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 87 din 4 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., A. a formulat prezenta contestaţie în anulare.

În motivarea căii extraordinare de atac s-a arătat că instanţa de fond a apreciat că excepţiile invocate de pârâtă "nu reprezintă excepţii procedurale propriu-zise, ci apărări de fond şi procedurale, potrivit art. 31 C. proc. civ., care tind spre respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată", astfel încât a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a admis cererea formulată de C.N.S.A.S., constatând calitatea pârâtei de lucrător al Securităţii.

Prin cererea de recurs formulată împotriva sentinţei s-a invocat excepţia de ordine publică privind nelegala sesizare a instanţei, indicându-se trei motive de nulitate a notei de constatare. În opinia recurentei, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru întocmirea notei de constatare Direcţia de Specialitate trebuia să fie sesizată, fie din oficiu de C.N.S.A.S., fie la solicitarea persoanei îndreptăţite. În prezenta cauză nu a existat o sesizare din oficiu a C.N.S.A.S. şi, ca urmare a faptului că nu se poate susţine că utilizarea aceluiaşi termen în art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 ar avea altă semnificaţie decât aceea din art. 1 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă, se poate concluziona că Direcţia de Specialitate a fost nelegal sesizată, întocmind nelegal nota de constatare.

Este adevărat că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 (în forma în vigoare la 03.06.2008), autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, a persoanelor care ocupă anumite demnităţi sau funcţii, însă din redactarea textului menţionat rezultă, în mod evident, că subiectele de drept indicate - între care şi C.S.M. - au doar dreptul de a fi informate, neavând dreptul de a sesiza Direcţia de Specialitate, în sensul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care aparţine numai C.N.S.A.S., din oficiu, sau persoanei îndreptăţite.

Astfel, instanţa de recurs a reţinut eronat că procedura procedura de verificare s-a desfăşurat în mod legal, prin prisma funcţiei deţinute de către recurenta pârâtă, în aplicarea art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008".

Această soluţie a instanţei de recurs este, în opinia contestatoarei, contrară jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (exemplificând decizia nr. 3837/23.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2017, care a avut în vedere şi soluţia de principiu adoptată pentru interpretarea prevederilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Î.C.C.J. la data de 11.06.2012).

Conform art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia".

Potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, "Dacă o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că este necesar să revină asupra propriei jurisprudenţe, întrerupe judecata şi sesizează Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care judecă cu citarea părţilor din dosarul a cărui judecată a fost întreruptă. După ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenţei, judecata continuă".

Prin urmare, anterior s-a constatat prin hotărâre definitivă, existenţa unei practici a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, cu privire la interpretarea art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. În aceste condiţii, de vreme ce nu au intervenit modificări legislative care să schimbe premisele judecăţii, este evident că secţia de contencios administrativ nu putea să revină asupra jurisprudenţei anterioare fără sesizarea Secţiilor Unite, în vederea schimbării jurisprudenţei.

În cuprinsul deciziei nr. 17/2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a reţinut că"

"normele care reglementează competenţa materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiţie, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor. Specializarea instanţelor/secţiilor şi judecătorilor nu este o chestiune de ordine privată, ci una ce ţine de organizarea şi administrarea justiţiei".

Conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, "Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel". Conform art. 25 din Legea nr. 304/2004, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru soluţionarea, în condiţiile prezentei legi, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie".

Prin urmare, există o delimitare a competenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ faţă de Secţiile Unite, în ceea ce priveşte schimbarea jurisprudenţei secţiei. Această competenţă este una de ordine publică, deoarece ţine de organizarea şi administrarea justiţiei, secţia de contencios administrativ neavând competenţa să revină asupra propriei sale jurisprudenţe.

În aceste condiţii, au fost evident încălcate normele de ordine publică privind competenţa, secţia de contencios administrativ revenind asupra jurisprudenţei constante anterioare, fără să sesizeze Secţiile Unite, respectiv cu depăşirea propriei sale competenţe. Astfel, decizia atacată este pronunţată de o instanţă necompetentă absolut, impunându-se anularea acesteia conform art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

3. Apărările formulate de intimat

Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea căii extraordinare de atac, întrucât susţinerile contestatoarei nu se încadrează în textul de lege invocat.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ.. Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Prezenta cale de atac este întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., conform cărora: " (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia."

Se constată astfel că, sub aspect strict formal, demersul contestatoarei întruneşte condiţiile de admisibilitate, fiind formulat împotriva unei hotărâri susceptibile de exerciţiul acestei căi de atac extraordinare şi întemeiat pe unul dintre motivele reglementate de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Cazul de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. presupune îndeplinirea unei duble condiţii: - hotărârea să fie pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei; - excepţia de necompetenţă să fi fost invocată, iar instanţa de recurs să fi omis a se pronunţe asupra ei.

Referitor la prima condiţie, contestatoarea a susţinut că decizia instanţei de recurs reprezintă o schimbare/revenire asupra jurisprudenţei constante anterioare a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, fiind astfel pronunţată cu nerespectarea competenţei atribuite conform art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 304/2004 Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aceste argumente nu se circumscriu însă motivului de contestaţie în anulare invocat, întrucât dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. se referă la competenţa instanţelor de judecată reglementată de C. proc. civ. şi de legi speciale, în soluţionarea fondului litigiului şi a căilor de atac, iar nu la atribuţiile conferite de legiuitor structurilor jurisdicţionale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare.

În prezenta cauză, acţiunea iniţială a fost formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 şi înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, "hotărârea Curţii de apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs, în condiţiile legii", astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., revenea secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a soluţiona calea de atac promovată împotriva sentinţei instanţei de fond.

Aspectele invocate de contestatoare prin calea extraordinară de atac promovată privesc mecanismul de unificare a practicii judiciare, iar nu competenţa instanţei în soluţionarea căii de atac, nefiind aşadar îndeplinită prima dintre condiţiile reglementate de art. 503 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În privinţa celei de a doua condiţii impuse de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei instanţei nu a fost invocată de niciuna dintre părţi, prin motivele de recurs sau prin întâmpinare şi nici cu ocazia dezbaterilor. Pe cale de consecinţă, nu există nici vreo omisiune a instanţei de recurs de a soluţiona o astfel de excepţie.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt probate condiţiile atragerii incidenţei motivului de contestaţie în anulare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 508 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2372 din 20 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 26 ianuarie 2023.